Acţiune în răspundere patrimonială. Sentința nr. 5544/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5544/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 21-10-2015 în dosarul nr. 5544/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA Nr. 5544/2015
Ședința publică de la 21 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. I.
Asistent judiciar C. E. I.
Asistent judiciar Ș. I.
Grefier G. D. V.
Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamant . P. ADMINISTRATOR JUDICIAR SIOMAX SPRL și pe pârât S. M., reclamant S. E. TERMICĂ C., având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic J. S. pentru reclamant lipsă fiind pârâtul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că avocat G. A. pentru pârât depune la dosar cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtului formulată de S. E. Termică C., în dublu exemplar si împuternicire avocațială pentru intervenientul S. E. TERMICĂ C..
Instanța, verificând competența de soluționare a cauzei în raport de dispozițiile art. 131 Cod Procedură Civilă raportat la art. 269 Codul Muncii, apreciază că este competentă general, material și teritorial de a soluționa prezenta cauză.
Consilier juridic J. S. învederează instanței că societatea reclamantă a intrat în insolvență, solicitând citarea acesteia prin administratorul judiciar SIOMAX SPRL, depunând la dosarul cauzei împuternicire judiciară pentru administratorul judiciar al debitorului . constatator al ORC de pe lângă Tribunalul D. și sentința civilă nr.363 pronunțată în dos. nr._ prin care s-a deschis procedura insolvenței împotriva debitoarei .>
Având în vedere cele invederate de consilier juridic J. S., instanța dispune conceptarea reclamantei prin administrator judiciar SIOMAX SPRL și constată că lipsa de procedură a fost acoperită prin prezența consilierului juridic.
Instanța pune în discuție durata estimativă a cercetării procesului, în temeiul art.238 din C.p.c.
Consilier juridic J. S. pentru reclamant estimează durata soluționării dosarului ca fiind 1 zi,respectiv la acest termen.
Instanța, în temeiul art.238 C.p.c., estimează durata cercetării cauzei ca fiind 1 zi,respectiv la acest termen de judecată.
Instanța comunică un exemplar al cererii de intervenție reprezentantului reclamantei.
Consilier juridic J. S. pentru reclamantă depune întâmpinare la cererea de intervenție.
Instanța pune în discuție admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție.
Consilier juridic J. S. pentru reclamantă învedereză că lasă la aprecierea instanței.
Instanța admite în principiu cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtului și dispune introducerea în cauză a intervenientului S. E. TERMICĂ C..
Instanța pune în discuție probele.
Consilier juridic J. S. pentru reclamanta solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar și arată că este de acord cu proba solicitată de către pârât si intervenient.
Instanța încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosar, în baza art.258 C.pc., considerând-o utilă soluționării cauzei ,pentru dovedirea situației de fapt invocate.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța, în temeiul art.244 alin.4 C.P.C., declară încheiată cercetarea procesului și acordă cuvântul pe fond.
Consilier juridic J. S. pentru reclamant solicită admiterea acțiunii și lasa la aprecierea instantei solutia fata de cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtului.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
P. cererea înregistrata la data de 19.02.2015 la Tribunalul D., reclamanta . a solicitat instanței sa dispună obligarea parata S. M. la restituirea sumei de 1749 lei, reprezentând drepturi salariale încasate necuvenit in anul 2012.
In motivarea acțiunii, reclamanta a arătat ca paratul are calitatea de salariat al societății, fiind încadrată cu contract individual de munca nr. 2153/2012 in funcția de fochist.
Reclamanta a precizat ca in anul 2012 salariații au beneficiat de creșteri salariale ca urmare a majorării coeficienților de ierarhizare, conform negocierii Contractului colectiv de munca la nivel de unitate pe anul 2012.
A susținut reclamanta ca aceasta majorare a fost încasata necuvenit, întrucât prin Decizia nr. 26/2013 a Curții de Conturi a fost stabilit un prejudiciu de 1.808.056 lei, cauzat de majorarea nejustificata in anul 2012 a cheltuielilor de personal peste nivelul stabilit prin Legea bugetului de stat 293/2011.
Decizia nr. 26/2013 emisa de Curtea de Conturi a României, Camera de Conturi D. a fost contestată la secția C. administrativ a Tribunalului D., care a respins prin sentința nr. 997/2014 contestația, iar aceasta hotărâre a rămas definitivă prin respingerea de către Curtea de Apel C. a recursului formulat de . .
Conducerea societății a procedat astfel, la determinarea sumelor încasate de fiecare salariat, printr-un algoritm unic, susținând ca, în speța dedusă judecății, pârâtul a încasat în anul 2012 suma de 1749 lei, ca urmare a majorării coeficienților de ierarhizare.
Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 256 Codul Muncii.
În scop probator au fost depuse înscrisuri: contract individual de munca, centralizator cu sumele datorate de salariați, Hotărârea 154/2012 a Consiliului Local C., contract colectiv de munca pentru anul 2011 si pentru anul 2012, sent.civ. 997/2014 a Tribunalului D., Decizia 26/2013 a Curții de Conturi D..
Pârâtul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii.
Într-o primă ordine de idei a invocat faptul că este exonerat de la restituirea sumei solicitată de reclamantă, potrivit dispozițiilor Legii nr. 124/2014 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice.
Un alt argument care impune respingerea acțiunii este și acela că textul legal invocat de reclamantă ca și temei de drept (art. 256 Codul Muncii) și instituția juridică reglementată de acesta nu sunt aplicabile speței deduse judecății.
Astfel, art. 256 din Codul Muncii reglementează obligația de restituire a salariaților față de angajații lor, obligație de restituire care privește, după caz, sumele de bani primite nedatorat, bunuri care nu se cuveneau sau servicii neîndreptățite. Or, în speța dedusă judecății, nu se regăsește nici una dintre situațiile avute în vedere de textul legal antecitat, sumele de bani a căror restituire a solicită reclamanta fiind plătite nu din eroare pentru a fi incidentă instituție a plății lucrului nedatorat ci în temeiul unui contract de muncă încheiat între salariat și unitatea angajatoare cu titlu de drepturi salariale negociate și acceptate de ambele părți ale contractului de muncă.
Pe de altă parte, sumele solicitate de reclamantă nu sunt dovedite în cauză și nici nu sunt evidențiate de reclamantă prin actele depuse, nu sunt sume certe, lichide și exigibile și nici nu se poate aprecia de unde provin acestea, care este modul de calcul detaliat care a condus la stabilirea lor, cât reprezintă contravaloare salariu în bani încasat necuvenit și cât contravaloare tichete de masă, cum s-a calculat și stabilit prejudiciul pentru fiecare salariat în parte după efectuarea cercetărilor la care angajatorul a fost obligat prin prevederile Deciziei nr. 26/01.04.2013.
Potrivit dispozițiilor art. 1 din L 142/1998, tichetele de masă reprezintă o alocație individuală de hrană la care sunt îndreptățiți salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar precum și din cadrul unităților cooperatiste și a celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă. Sumele corespunzătoare tichetelor de masă, în limitele valorilor nominale sunt deductibile la calculul impozitului pe profit și nu se iau în calcul nici pentru angajator nici pentru salariat la stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial potrivit art. 8 din L 142/1998.
În dovedirea susținerilor s-a solicitat proba cu înscrisuri.
Reclamanta . a formulat răspuns la întâmpinarea pârâtului, solicitând instanței să înlăture apărările formulate si argumentele invocate prin întâmpinare si admiterea cererii așa cum a fost formulată.
S. E. Termica C. a depus cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtei - membră de sindicat, prin care a solicitat admiterea în principiu a acestei cereri si pe fond respingerea acțiunii formulate de ..
Intervenientul a invocat dispozițiile legii 124/2014 pe de-o parte, dar si faptul că sumele pretinse nu au fost încasate de acesta în mod necuvenit ci cu titlu de drepturi salariale conform contractului individual de muncă si CCM la nivel de unitate. Modul de calcul a sumelor pretinse este unul greșit întrucât majorările salariale încasate in 2012 au fost date diferit, pe categorii profesionale,iar pentru anul 2012 au existat trei perioade: de la 01.01.2012 pana la . CCM pe anul 2012, când nu au existat majorări salariale, apoi de la data aplicării CCM pe anul 2012 pana la reorganizarea Regiei Autonome in octombrie 2012 când pârâta a semnat un nou contract individual de munca si ultima perioada octombrie_12.
Pe de alta parte, S. a arata ca reclamanta a solicitat sume brute si nu nete, sume in care sunt astfel cuprinse si contribuțiile pe care angajatorul este obligat sa le plătească Un prim argument l-a constituit invocarea dispozițiilor Legii 124/2014 privind unele masuri referitoare la veniturile de natura salariala ale personalului plătit din fonduri publice. A considerat paratul/a ca sumele a căror restituire se solicita intra sub incidenta acestor prevederi, salariații fiind astfel exonerați de obligația de restituire a sumelor.
. prin administrator judiciar a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apărărilor si argumentelor intervenientului invocate apreciind ca salariatul este obligat sa restituie suma încasata in plus, obligație care subzista chiar daca nu i se poate retine o culpa in privința modului in care a fost stabilit salariul sau.
De asemenea, apreciază ca este încă valabil art. 48.2 teza ultimă din CCM încheiat la 10.02.2012 si art 116 și art 117 din CCM.
Administratorul judiciar al societății reclamante a depus la dosar note de ședință, sentința nr. 363/18.03.2015,certificat constatator nr._/2015 eliberat de ORC D.
Instanța a admis în principiu cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtei formulata de S. E. Termica C. .
In cauza a fost administrata proba cu înscrisuri.
Analizând actele si lucrările dosarului, Tribunalul retine următoarele:
Temeiul juridic al cererii introductive il constituie dispozițiile art. 256 alin.1 Codul Muncii, potrivit cărora "salariatul care a încasat de la angajator o suma nedatorata este obligat sa o restituie."
Însă, pentru a fi aplicabil acest articol, este absolut necesar a se dovedi că pârâtul a incasat sume necuvenite (spre exemplu, premii, indemnizatii, despagubiri etc.);
In cazul platii nedatorate, plata este nula, deoarece este lipsita de cauza si nu poate fi retinut ceea ce nu este datorat.
Prestația solvensului trebuie sa fie făcuta cu titlu de plata (solutio), fiind lipsit de relevanta daca obiectul platii il constituie o suma de bani, bunuri certe sau de gen.
De asemenea, se impune ca plata sa fie nedatorata, adică sa nu aibă ființa (de exemplu, se mai achita o datorie care a mai fost plătita; se achita o datorie inexistenta; se face plata înainte de împlinirea condiției)
O alta condiție de admisibilitate este aceea ca plata sa fi fost facuta din eroare.
Pe de alta parte, cererea de restituire motivata prin invocarea dispozițiilor art. 256 Codul Muncii nu este întemeiata pe culpa salariatului in producerea pagubei, afirmarea culpei antrenând răspunderea acestuia potrivit dispozițiilor art. 254 Codul Muncii.
Sub acest aspect, Tribunalul retine ca, prin Decizia nr. 274/2011, publicată în M.Of. nr. 355/2011, Curtea Constituționala a României, analizând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 256 Codul Muncii a reținut că “textul de lege criticat nu dă o definiție exactă a noțiunii de "sumă nedatorată" și nici nu detaliază condițiile în care se naște obligația de restituire.
El vine să acopere însă, prin excluderea tuturor celorlalte situații prevăzute de lege care antrenează răspunderea patrimonială a salariatului, cazurile când, fără a fi reținută vinovăția acestuia, este obligat la restituirea unor sume încasate de la angajator, întrucât acestea nu i se cuveneau, neexistând o justă cauză. De asemenea, având în vedere contextul reglementării, este evident că obligația de restituire se naște în legătură cu desfășurarea raporturilor de muncă."
In speța, se constata ca plata sumelor a căror restituire se solicita a fost făcuta in baza contractului de munca intervenit intre părți, nefiind întrunita condiția inexistentei unei juste cauze.
Așa fiind, este evident ca situația descrisa de reclamanta nu permite obligarea paratului la restituirea sumelor solicitate, in temeiul dispozițiilor invocate de aceasta, respectiv, art. 256 Codul Muncii.
In ceea ce privește legalitatea efectuării plătii, ., Tribunalul retine următoarele:
Simpla constatare, printr-o decizie a Curții de Conturi a României – Camera de Conturi D., a faptului ca unitatea angajatoare a inculcat prevederile art. 45 alin.1 lit.a din Legea 293/2011, constând in majorarea nejustificata in anul 2012 a cheltuielilor de personal peste nivelul stabilit prin Legea bugetului de stat pe anul 2012 nr. 293/2011, nu poate avea drept efect ineficienta clauzelor contractului colectiv de munca, in baza căruia au fost plătite drepturile salariale.
Astfel Tribunalul constata ca prin Decizia nr. 26/01.04.2013 a Curții de Conturi a României – Camerei de Conturi D. au fost estimate prejudicii in cuantum de 1808.056 lei, cauzate de majorarea nejustificata in anul 2012 a cheltuielilor de persona peste nivelul stabilit prin Legea 293/2011.
Aceasta "majorare nejustificata" a fost insa prevăzuta prin Contractul Colectiv de Munca la nivelul regiei Autonome Termoficare, încheiat la 10.02.2012, care, la art. 47.1 stabilește coeficienții minimi de ierarhizare pentru anumite categorii de salariați.
Clauza prevăzuta la art. 47.1 din CCM 2012 este perfect valabila, nefiind solicitata de catre vreuna din părți constatarea nulității acesteia.
Potrivit dispozițiilor art. 142 Codul Muncii, "clauzele cuprinse în contractele colective de muncă care sunt negociate cu încălcarea prevederilor art. 132 sunt lovite de nulitate", insa "nulitatea clauzelor contractuale se constată de către instanțele judecătorești competente, la cererea părții interesate, fie pe cale de acțiune, fie pe cale de excepție.
Așadar, nulitatea unei clauze a contractului colectiv de munca nu operează de drept, fiind obligatorie constatarea acesteia de către instanța competenta.
P. la momentul constatării nulității clauzei, aceasta este perfect valabila si produce efecte, fiind obligatorie întocmai ca si legea.
Aliniatul 3 al aceluiași articol 142 vine sa întărească aceasta concluzie, prevăzând ca "În cazul constatãrii nulitãții unor clauze de cãtre instanța judecãtoreascã, pãrțile pot conveni renegocierea acestora.
Concluzia instanței este întemeiata si pe dispozițiile art. 41 alin. 5 din Constituție, care garantează caracterul obligatoriu al convențiilor colective între părți.
A recunoaște angajatorului posibilitatea ca după negocierea contractului colectiv de munca, deci după stabilirea drepturilor si obligaiilor reciproce ale părților, sa solicite salariaților restituirea unei părți a drepturilor salariale deja achitate, ar însemna practic acceptarea unei negocieri pur formale cu consecința golirii de conținut a principiului negocierii salariale.
Întrucât art. 229 alin.4 din Codul Muncii și art. 148 din Legea nr. 62/2011 prevăd că executarea contractului colectiv este obligatorie și că neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contract atrage răspunderea celor vinovați, Tribunalul constată că în cazul de față angajatorul era obligat, în executarea art. 47 pct.1 din Contractul Colectiv de Munca la nivelul regiei pentru anul 2012 la plata către salariați a salariilor prin raportarea la coeficienții minimi de ierarhizare prevăzuți in acest contract.
Nu poate fi reținută susținerea reclamantei, în sensul că această clauza este nula absolut ope legis, fiind contrara prevederilor Legii 293/2011, atâta vreme cat nulitatea nu a fost invocata . prevăzute de alin.2 al articolului 142 Legea 62/2011 si nu exista o hotărâre judecătoreasca in acest sens.
Nulitatea reprezintă acea sancțiune care lipsește actul juridic de efectele contrare normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabila.
In esența, nulitatea este sancțiunea care intervine in cazul in care nu se respecta, la încheierea actului juridic, condițiile de validitate.
In ceea ce privește nulitatea contractului colectiv de munca, Legea 62/2011 prevede ca sunt lovite nulitate absoluta clauzele cuprinse in contractele colective de munca cu încălcarea prevederilor legale sau care stabilesc drepturi inferioare fata de normele legale sau contractele colective încheiate la nivel superior.
Așadar, potrivit Legii 62/2011 nulitatea este parțiala in sensul ca nu afectează întregul contract, ci doar acele clauze care încălca prevederile legale sau care stabilesc drepturi inferioare fata de normele legale sau contractele colective încheiate la nivel superior.
Mai mult, actul normativ stabilește ca pana la renegocierea drepturilor clauzele a căror nulitate a fost constatata sunt înlocuite cu prevederile mai favorabile cuprinse in lege sau in contractul colectiv de munca încheiat la nivel superior, după caz.
Insa, nulitatea contractului colectiv de munca sau a unor clauze ale acestuia nu operează din oficiu si nici nu poate fi constatata prin acordul părților, ci numai de către instanța judecătoreasca.
In privința constatării nulității absolute a unor clauze ale contractului colectiv de munca, art. 142 alin.2 din Legea dialogului social stabilește ca nulitatea clauzelor contractuale se constata de către instanța judecătoreasca competenta, la cererea părții interesate, fie pe cale de acțiune, fie pe cale de excepție.
Daca in privința nulității contractului individual de munca, legiuitorul a prevăzut expres posibilitatea constatării nulității acestuia de comun acord de către părți, in privința contractului colectiv de munca nu exista o astfel de prevedere.
Ca atare, Tribunalul constata ca legiuitorul a stabilit în mod clar mijloacele procesuale de constatare a nulității clauzelor din contractele colective de muncă și le-a circumscris principiului disponibilității.
Toate normele legale anterior menționate consacră caracterul obligatoriu al contractelor colective de muncă, caracter garantat constituțional și prin art. 41 alin. (5) din Constituția României conform căruia: „Dreptul la negocieri colective în materie de muncă și caracterul obligatoriu al convențiilor colective sunt garantate”.
Obligativitatea contractelor colective de muncă operează, în prezent potrivit art.133 alin. (1) din Legea dialogului social nr.62/2011, conform căruia:
„(1) Clauzele contractelor colective de muncă produc efecte după cum urmează:
a) pentru toți angajații din unitate, în cazul contractelor colective de muncă încheiate la acest nivel;
b) pentru toți angajații încadrați în unitățile care fac parte din grupul de unități pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă;
c) pentru toți angajații încadrați în unitățile din sectorul de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă și care fac parte din organizațiile patronale semnatare ale contractului.”
Se observă așadar, că Legea nr.62/2011 a preluat într-o viziune restrictivă, prin înlăturarea contractului colectiv de muncă unic la nivel național, principiile consacrate prin art. 241 din Codul muncii, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 40/2011 și art. 11 din Legea nr. 130/1996, republicată.
Spre deosebire de vechea reglementare, care nu indica instrumentul concret de înlăturare din ordinea juridică negociată a clauzelor lovite de nulitate, actualul cadru legislativ, consacrat prin art. 142 alin. (2) – (4) din Legea nr. 62/2011 arată că o asemenea cauză de ineficacitate a actului juridic trebuie constatată pe cale judecătorească la cererea părții interesate și indică efectele juridice ale acestei nulități.
Având caracter de izvor de drept, forța lor obligatorie fiind garantată constituțional, rezultă că drepturile salariaților stabilite prin contractele colective de muncă urmează același regim juridic cu cel aplicabil drepturilor stabilite prin acte normative, salariatul neputând renunța nici la drepturile acordate prin lege, nici la cele care, în temeiul legii, au fost statuate prin negocierile colective.
In consecința, daca părțile contractului colectiv de munca considera ca o clauza a contractului colectiv de munca sau întreg contractul este lovit de nulitate absolută, au obligația de a se adresa instanței de judecată, doar aceasta având posibilitatea de a constata nulitatea.
Așa fiind, atâta vreme cat nulitatea nu a fost invocata de părți si constatata de instanțele abilitate, clauza este valabila si obligatorie pentru părți.
Totodată, in conformitate cu prevederile art.149 Legea 62/2011, modificarea clauzelor contractului colectiv de muncă pe parcursul executării acestuia se poate realiza numai prin acordul de voință al părților, iar potrivit art. 150, orice modificare trebuie sa se regăsească . semnat de toate părțile care au încheiat contractul.
Altfel spus, emiterea Deciziei Camerei de Conturi D. nu are nici un efect asupra contractului colectiv de munca in temeiul căruia a fost efectuata majorarea salariala, modificarea coeficienților putând fi făcuta de părțile semnatare, in condițiile si prin modalitățile prevăzute de lege, anterior arătate.
În acest context, în condițiile în care dreptul paratului/ei la plata drepturilor salariale, calculate in funcție de coeficienții minimi de ierarhizare prevăzuți in CCM 2012 nu este afectat de vreo cauză de ineficacitate nu este afectat nici dreptul acestora la acordarea sumelor cu acest titlu, salariații fiind îndreptățiți la acordarea drepturilor salariale in cuantumul rezultat prin aplicarea coeficienților majorați.
In ceea ce privește modul de calcul al debitului, Tribunalul constata următoarele:
Astfel cum reiese din cererea introductiva, reclamanta a solicitat obligarea salariaților la restituirea sumelor de bani pretins încasate necuvenit in anul 2012.
Suma concreta imputata fiecărui salariat a rezultat, potrivit chiar susținerilor reclamantei, ca urmare a majorării coeficienților de ierarhizare (fila 2 a cererii, paragraful 6).
In ceea ce privește modul de calcul al debitului concret stabilit in sarcina fiecărui salariat, potrivit susținerilor aceleiași reclamante, dar si înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, acesta a fost determinat printr-un același algoritm fiecare caz, astfel: s-a făcut un raport procentual intre valoarea depășirii salariilor + tichete de masa din anul 2012 fata de anul 2011 (1.331.133 lei) si suma salariilor brute + tichete de masa pe anul 2012 (20.396.026 lei), rezultând un procent de 6,5265%, aplicat asupra drepturilor salariale încasate de fiecare dintre părți. (1.331.133: 20.396.026 x 100 = 6,5265%).
Acest mod de calcul este incorect, salariaților fiindu-le imputate sume care depășesc creșterea rezultata prin majorarea coeficienților de ierarhizare.
Astfel, observând comparativ coeficienții de ierarhizare menționați in CCM 2012 cu cei prevăzuți in CCM 2011 se constata ca, in privința anumitor categorii de salariați– au fost stabiliți coeficienți de ierarhizare mai mari cu 0,8 % in 2012 fata de coeficienții stabiliți in 2011.
P. urmare, in mod logic, creșterea salariala datorata majorării coeficienților de ierarhizare de care a beneficiat o parte a salariaților reclamantei a fost de 0,8%, nefiind justificat procentul de 6,5265% aplicat de reclamanta.
De asemenea, Tribunalul constata ca, deși potrivit contractului colectiv de munca si susținerilor reclamantei, majorarea coeficienților de ierarhizare a vizat doar anumite categorii de salariați, la determinarea coeficientului s-a avut in vedere numărul total de salariați ai reclamantei (astfel cum aceasta precizează expres in răspunsul la întâmpinare).
Sub același aspect, Tribunalul retine ca, astfel cum rezulta din cuprinsul Deciziei 26/ 01.04.2013 a Camerei de Conturi D., prejudiciul in cuantum de 1.808.056 lei reprezintă diferența dintre nivelul cheltuielilor de personal efectuate de reclamanta in anul 2012 ( aceste cheltuieli fiind compuse din salariile in bani plătite angajaților, c/valoarea tichetelor de masa si contribuțiile către bugete) si cheltuielile de personal efectuate de societate in anul 2011.
Astfel, Tribunalul constata ca reclamanta a urmărit recuperarea de la salariați, in mod greșit, a întregului prejudiciu, în care chiar personal recunoaște ca sunt incluse, în plus fata de salariile în bani efectiv plătite salariaților, atât c/valoarea tichetelor de masa (care nu a făcut obiectul prezentei acțiuni) si contribuția către bugetul de stat, datorată de către angajator, nicidecum de către salariat.
Sub același aspect, Tribunalul reține că, potrivit aceleiași Decizii a Camerei de Conturi D., un motiv al creșterii cheltuielilor de personal în anul 2012 se datorează atât majorării coeficienților minimi de ierarhizare pentru anumite categorii de salariați, dar și suplimentării numărului de salariați ai regiei.
Se constată, așadar, că algoritmul de calcul aplicat în vederea determinării unui procent unic este incorect, pentru considerentele arătate anterior, în consecință, sumele imputate fiecărui salariat nefiind justificate.
Tribunalul apreciază că in cauză nu sunt incidente dispozițiile Legii 124/2014- invocate de pârâta si intervenientul accesoriu - referitoare la exonerarea de la obligația de restituire a sumelor ce fac obiectul acțiunii, întrucât nici reclamanta si nici salariații pârați nu se încadrează în categoriile limitativ prevăzute de aceasta lege.
Pentru aceste considerente, instanța urmează a respinge acțiunea ca neîntemeiată.
În ceea ce privește cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtului promovată de S. E. Termică C.,conform art .67 C.proc civ. instanța urmează a o admite ca urmare a respingerii acțiunii principale.
Opinia asistenților judiciari este conformă cu prezenta hotărâre.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea reclamantei ..R.L, cu sediul in C., .. 14, in insolventa, prin administrator judiciar SIOMAX SPRL, cu sediul in Tg. J., ., P+E, jud. Gorj, împotriva pârâtei S. M., CNP_, domiciliata in .,., județul D..
Admite cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtului formulată de intervenientul S. E. TERMICA C., cu sediul în C., .. 14, Județul D..
Executorie. Cu drept de apel in 10 zile de la comunicare.
Cererea de declarare a apelului se va depune la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică de la 21 Octombrie 2015
PREȘEDINTE M. I.
Asistent judiciar C. E. I. Asistent judiciar Ș. I.
Grefier G. D. V.
Red.Jud.M.I./Tehnored.M.J.
5 ex/22.10.2015
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Pretentii. Sentința nr. 5490/2015. Tribunalul DOLJ → |
|---|
