Acţiune în răspundere patrimonială. Sentința nr. 939/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 939/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 25-02-2015 în dosarul nr. 11523/63/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 939/2015
Ședința publică de la 25 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. Steluța G.
Asistent judiciar C. - M. M.
Asistent judiciar A. P.
Grefier M. D. Ș.
Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind pereclamant S.C. ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII LOCOMOTIVE ȘI UTILAJE - C.F.R. IRLU S.A. și pe pârât O. M., având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că reclamanta a solicitat judecare cauzei în lipsă.
Fiind primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, instanța în baza rolului activ califică acțiunea ca fiind o cerere de întoarcere a executării reglementată de art. 722 cod de procedură civilă și în urma calificării, instanța invocă excepția necompetenței materiale a Tribunalul D. –Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale potrivit art. 723 alin 3 coroborat cu art. 650 alin. 1 cod de procedură civilă și rămâne în pronunțare pe această excepție.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față
La data de 29.08.2014, reclamant S.C. ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII LOCOMOTIVE ȘI UTILAJE - C.F.R. IRLU S.A. în contradictoriu cu pârât O. M. a solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtului la restituirea sumei de 1437 lei cu titlu de sumă nedatorată, cu cheltuieli de judecată.
In fapt a arătat că prin sentința nr 2774/21.03.2013 pronunțată de Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr_/63/2012, a fost obligată la plata drepturilor solicitate, hotărârea rămasă definitivă și executorie în conf cu art 274 din Codul Muncii.
In temeiul art 622 din NCPC s-a achitat în mod voluntar pârâtului suma datorată conform ordin e plată nr 324/28.06.2013, din care până în acest moment pârâtul a achitat parțial fiind obligat în continuare la restituirea sumei de 1437 lei.
Împotriva sentinței menționate reclamanta a declarat apel admis prin decizia nr 6799/2013 pronunțată de Curtea de Apel C., astfel că titlul executoriu în baza căruia au fot executate aceste drepturi bănești a fost desființat. Având în vedere că prin decizia 6799/2013 s-a desființat titlu executoriu, nu mai există temei legal pentru plata efectuată pârâtului.
A solicitat judecarea cauzei în lipsă în baza art 223 din Lg 134/2010 din cpd pr civilă.
In drept, și-a întemeiat cererea pe disp. art 1341 din Cod civil, art 256 alin 1, art 257 – 259 din Codul Muncii.
A depus la dosar în copie: decizia civilă nr 6799/2013, fluturaș de salariu,OP nr 324/28.06.2013, borderoul, adresa emisă de FIVE SPRL.
La data de 16.02.2015, reclamanta a depus la dosar precizare la acțiune pin care a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 1483 lei, la care se adaugă și actualizarea în funcție de rata inflației plus dobânda legală aferentă la data plății efective, precum și cheltuieli de judecată.
În ședința publică din 25.02.2015, instanța a invocat din oficiu excepția de necompetență materială.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma excepției, instanța constată următoarele:
Potrivit art. 723 alin. 1 Cod procedură civilă, atunci când instanța judecătorească a desființat titlul executoriu sau actele de executare, la cererea celui interesat se va dispune, prin aceeași hotărâre, și asupra restabilirii situației anterioare executării.
A.. 2 al aceluiași articol reglementează situația în care instanța care a desființat hotărârea executată și a dispus rejudecarea în fond a procesului, dar nu a luat măsura restabilirii situației anterioare executării, stabilind că această măsură se va putea dispune de instanța care rejudecă fondul.
In sfârșit, alin. 3 al art. 723Cod procedură civilă prevede că, dacă nu s-a dispus restabilirea situației anterioare executării în condițiile alin. 1 și alin. 2, cel îndreptățit o va putea cere instanței judecătorești competente potrivit legii.
In cauză, repunerea în situația anterioară a fost solicitată de către reclamantă în condițiile art. 723 Cod procedură civilă .
Titlul în baza căruia a fost făcută executarea și care, ulterior, a fost desființat este o hotărâre judecătorească dată în materia conflictelor de muncă.
Obiectul executării silite l-a constituit o sumă de bani constând în drepturi salariale .
De vreme ce restabilirea situației anterioare executării a fost cerută pe cale principală, raportul juridic dedus judecății nu mai păstrează natura aceluia în baza căruia s-a emis titlul executoriu.
Pretenția concretă a reclamantei, în cererea de repunere în situația anterioară, adică obiectul cererii îl constituie o sumă de bani care nu mai are ca temei drepturile sau obligațiile salariale ale părților. Instanța este sesizată cu analiza unui raport juridic nou, de sine stătător, respectiv acela la baza căruia stă executarea unui titlu desființat și care nu împrumută nimic din particularitățile raportului juridic ce a format obiectul litigiului finalizat prin titlul executoriu desființat.
Față de cele ce preced, în speță, sintagma „instanța judecătorească competentă potrivit legii" cuprinsă în art. 723 alin. 3 Cod procedură civilă trebuie înțeleasă în sensul că are în vedere instanța a cărei competență materială de primă instanță se determină în funcție de criteriul valorii obiectului cererii de chemare în judecată.
Această interpretare a fost dată și de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 5/12.03.2012 prin care s-a admis recursul în interesul legii și s-a stabilit că "instanța judecătorească competentă potrivit legii să soluționeze cererea de întoarcere a executării silite prin restabilirea situației anterioare este instanța de executare, respectiv judecătoria.
Prin urmare, instanța apreciază competența materială de soluționare a cererii ca aparținând Judecătoriei C., în raza căreia se află domiciliul pârâtului, astfel încât în baza art. 132 alin 3 cod procedură civilă va declina competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei C..
Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezente.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetentei materiale a Tribunalului D. - Secția Conflicte de Muncă și asigurări Sociale.
Declină competența soluționării cauzei privind pe reclamant S.C. ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII LOCOMOTIVE ȘI UTILAJE - C.F.R. IRLU S.A. și pe pârât O. M., către Judecătoria C..
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Februarie 2015.
Președinte, R. Steluța G. | Asistenți judiciari C. - M. M. A. P. | |
Grefier, M. D. Ș. |
2 ex
Red.Jud.R.S.G.
Tehnored.M.J.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|








