Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 2586/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2586/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 02-06-2015 în dosarul nr. 2586/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 2586/2015
Ședința publică de la 02 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. D. P.
Asistent judiciar C. D.
Asistent judiciar A. V.
Grefier S. B.
Pe rol, judecarea cauzei Litigii de muncă privind cererea formulată de reclamantul S. I. S. HARET PENTRU C. O. C. în contradictoriu cu pârâta ȘCOALA G. ROJIȘTE, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică părțile au lipsit.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Având în vedere dispozițiile art. 131 din noul C.p.c. și dispozițiile art. 269 alin. 2 C. muncii, instanța constată că este competentă atât material cât și teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății și legal investită.
În raport de dispozițiile art. 244 noul C.p.c., instanța declară încheiată cercetarea judecătorească și constatând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 04.02.2015 S. ÎNVĂȚĂMÂNTULUI "S. HARET" D. pentru reclamantul membru de sindicat C. O. C. a chemat în judecată pe pârâta ȘCOALA G. ROJIȘTE, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligat pârâta la recunoașterea drepturilor din sentința nr. 3687/2009 și pentru pârâta unde reclamantul a funcționat în perioada 01.09.2009 și până la data de 31.08.2011, aspect ce rezultă din înscrisurile anexate cererii de chemare în judecată.
În consecință, solicită să se dispună reîncadrarea salarială a reclamantului începând cu data de 01.09.2009 și până la data de 31.12.2009, potrivit Legii 221/2008 și de către pârâta ȘCOALA G. ROJIȘTE, deoarece din adeverința eliberată de această unitate școlară reiese că nu a primit drepturile salariale cuvenite din Legea 221/2008 .
In concluzie, a arătat că dorește ca dreptul recunoscut pentru reclamant în contradictoriu cu pârâta SCOALA GIMNAZIALĂ GIGHERA în dosarul nr._ /63/2009 al tribunalului, să fie transferat și pe pârâta ȘCOALA G. ROJIȘTE așa cum precizează și aceasta, prin adeverința emisă.
In drept, a invocat dispozițiile art. 112 Cod procedură civilă, ale art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul Muncii, ale art. 28 și art. 208-211 din Legea dialogului social nr. 62/2011, ale art. 3 lit. c) și art. 30 alin. (5) din Legea-cadru nr. 330/2009, ale art. 5 și art. 6 din O.U.G. nr. 1/2010, ale art. 3 lit. c) și art. 7 alin. (2) din Legea-cadru nr. 284/2010, ale art. 1 alin. (1) și (5) din Legea nr. 285/2010, articolului unic pct. 2 art. II din Legea nr. 283/2011, precum și ale art. 1 alin. (5) și art. 20 alin. (1) din Constituția României.
În dovedire a solicitat proba cu înscrisuri anexând următoarele :tabel cu membrii de sindicat care susțin promovarea acțiunii; copie sentința nr. 3687/2009 a Tribunalului D., adeverință emisa de pârâtă, copie carte de identitate.
Pârâtul legal citat nu a formulat întâmpinare .
În cauză a fost administrată proba cu înscrisurile depuse de reclamant.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Prin sentința nr. 3687/26.11.2009 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2009 a fost obligat pârâta SCOALA GIMNAZIALĂ GIGHERA, la reîncadrarea salarială a reclamanților ( printre care și reclamantul C. O. C.) începând cu data de 01 octombrie 2008 și până la data de 26.11.2009, potrivit dispozițiilor Legii 221/2008 si sa plătească acestora diferențele dintre drepturile salariale efectiv încasate si cele cuvenite potrivit dispozițiilor Legii 221/2008, pentru perioada 01 .10. 2008 și până la data de 26.11.2009, diferențe ce vor fi reactualizate în raport de data fiecărei scadente lunare la momentul plătii efective.
Pentru perioada 01.09._11 reclamantul a fost salariatul pârâtei ȘCOALA G. ROJIȘTE și nu a beneficiat de plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea legii 221/2008, așa cum rezultă din adeverința aflată la fila 6 din dosar.
Cum, pentru promovarea unei acțiuni cu acest obiect împotriva acestui pârât, dreptul la acțiune s-a prescris, trecând mai mult de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, reclamantul a formulat prezenta acțiune prin care solicită să fie obligat pârâtul să recunoască drepturile dobândite de reclamant prin sentința nr. 3687/26.11.2009 ,iar dreptul recunoscut pentru reclamant în contradictoriu cu SCOALA GIMNAZIALĂ GIGHERA să fie transferat și la pârât și să se dispună reîncadrarea salarială a reclamantului, începând cu data de 01.09.2009 și până la data de 31.08.2011, potrivit Legii 221/2008 .
Prin urmare reclamantul dorește ca sentința nr 3687/26.11.2009 pronunțată în contradictoriu cu pârâta SCOALA GIMNAZIALĂ GIGHERA, să producă efecte și față de pârâta din acest dosar, ȘCOALA G. ROJIȘTE, astfel ca și aceasta să fie obligată la reîncadrarea sa salarială și la plata diferențelor bănești rezultate.
Potrivit legii, hotărârile judecătorești produc efecte numai între părțile la care se referă și succesorii acestora, nu și față de terți. Astfel, în conformitate cu art. 435 alin 1 NCpc "hotărârea judecătorească este obligatorie și produce efecte numai între părți și succesorii acestora". Nu se pot extinde efectele unei hotărâri și asupra altor pârâți - terți în raport cu părțile din dosarul în care s-a rezolvat chestiunea litigioasă între reclamant și SCOALA GIMNAZIALĂ GIGHERA . O cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, iar soluția cuprinsă în hotărâre este prezumată a exprima adevărul, neputând fi contrazisă de o altă hotărâre.
În consecință, instanța va respinge cererea reclamantului ca fiind neîntemeiată.
Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea si considerentele prezente.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de S. ÎNVĂȚĂMÂNTULUI "S. HARET" D., cu sediul în C., ..6, județul D. pentru reclamantul C. O. C., având CNP_ în contradictoriu cu pârâta ȘCOALA G. ROJIȘTE ,cu sediul în localitatea Rojiște, județul D..
Cu apel în 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând să fie depusă la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică de la 02 Iunie 2015.
Președinte Asistenți judiciari Grefier
C. D. P. C. D. A. V. S. B.
Red Jud CDP/As jud CD
4 ex/08.06.2015
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|








