Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 777/2015. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 777/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 18-02-2015 în dosarul nr. 777/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA Nr. 777/2015

Ședința publică de la 18 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. I.

Asistent judiciar M. D.

Asistent judiciar C. E. I.

Grefier S. P.

Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe

reclamant U. S. INDEPENDENTE DIN INVATAMANT D. PENTRU P. C. N. și pe pârât C. Ș. O., având ca obiect drepturi bănești

La apelului nominal făcut în ședința publică,au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită,

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință ,după care,

Instanța, verificând competența de soluționare a cauzei în raport de dispozițiile art. 131 Cod Procedură Civilă raportat la art. 269 Codul Muncii, apreciază că este competentă general, material, cât și teritorial

Instanța ,în temeiul art.238 din noul C.p.c., estimează durata cercetării la primul termen de judecată –o singură zi.

Instanța încuviințează proba cu înscrisurile de la dosar pentru ambele părți ,în baza art.258 noul C.pc. considerând-o utilă soluționării cauzei ,pentru dovedirea situației de fapt invocate .

In raport de dispozițiile art.244 noul C.p.c,instanța declară încheiată cercetarea procesului

Nemaifiind alte probe de administrat și constatând că reclamantul a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, reține cauza în pronunțare asupra excepției privind prescripția dreptului material la acțiune pentru perioada 14.01._11, invocată din oficiu, și asupra fondului cauzei.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față:

La data de 21.08.2014, pe rolul Tribunalului D. - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a fost înregistrată cererea formulată de către reclamant U. S. INDEPENDENTE DIN INVATAMANT D. pentru reclamanta membra de sindicat P. C. N., a chemat în judecată pârât C. Ș. O., pentru ca, prin sentința ce se va pronunța, să fie obligat să plătească dobânda legală cuvenită pentru creanțele stabilite prin sentința definitivă și irevocabilă nr. 61/14.01.2010 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2009, începând cu data nașterii dreptului și până la data plății efective.

În motivarea cererii a arătat că, prin sentința indicată, s-a dispus obligarea paratului să calculeze și să plătească diferențele dintre drepturile cuvenite și cele încasate, actualizate la momentul plații.

A susținut că toate aceste sume sunt purtătoare de dobânzi, ce reprezintă prețul lipsei de folosință, în temeiul art. 1535, 1538-1543, 1489, 1516, 1530, 1531 din Noul Cod Civil.

A mai invocat, în drept, dispozițiile art. 161 alin 4, 268, 278 CM, art 1 si 2 din Og nr. 9/2000, art 2 din OG 13/2011, art 1088 C Civil precum și practică judiciară.

În scop probatoriu a depus la dosar în copie: tabel semnături membri de sindicat; sentința nr. 61/14.01.2010 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2009, copii ale cartii de identitate și practică judiciară.

Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, în temeiul art. 15 alin.1 lit.a) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, forma actualizată.

Reclamantul a solicitat judecarea în lipsă în temeiul art. 223 C.p.c.

Pârâta unitate școlară, legal citată, nu a formulat întâmpinare ori alte cereri.

Instanța din oficiu a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru creanța aferenta perioadei 14.01._11.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Instanța va analiza cu prioritate excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada: 14.01._11, conform dispoz art 248 C. .

Prevederile referitoare la principiile de aplicare in timp a legii civile, conținute de art. 6 alin. (4) din Codul civil, potrivit cărora, „prescripțiile, decăderile si uzucapiunile începute si neîmplinite la data intrării in vigoare a legii noi sunt in întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit”.Așadar, se observa ca, prescripțiile extinctive începute înainte de 01 octombrie 2011 si neîmplinite pana la aceasta data, reprezentând situații juridice in curs de realizare – facta pendentia - raman supuse legii vechi, dându-se satisfacție principiului respectării așteptărilor legitime ale partilor.

Legea sub imperiul căreia prescripția a început sa curgă va guverna atât aspectele de drept material, cat si pe cele de drept procesual referitoare la prescripție, chiar daca aceasta s-a împlinit dupa . Codului civil

Dispozițiile art. 18 din Decretul nr. 167/1958 raman aplicabile in privința prescripțiilor extinctive care au început sa curgă in perioada cat acest act normativ a fost in vigoare, chiar daca procesul a început după data de 1 octombrie 2013, astfel ca instanța poate invoca din oficiu excepția prescripției extinctive

Astfel, instanța va admite excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 14.01._11, invocată din oficiu, și, în consecință va respinge acțiunea pentru această perioadă, având în vedere că potrivit art.283 al. 1 lit. c Codul Muncii este reglementat termenul de prescripție de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune

Pe fond:

Reclamanta era angajata unității de învățământ pârâte in perioada incepand cu 01.10.2008, cu privire la care s-a pronunțat anterior Tribunalul D. in cererea de acordare a diferențelor salariale cuvenite conform Legii 221/2008.

Prin sentința civilă nr. 61/14.01.2010 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2009 depusă, în copie, la dosar, pârâta unitate școlară a fost obligată să plătească reclamantei diferențele dintre drepturi salariale efectiv încasate si cele cuvenite, in conformitate cu prev. Lg. 221/2008 pentru aprobarea OG 15/2008, începând cu 01.10.2008, actualizate la data plații.

Problema de drept supusă analizei este de a se determina daca pentru sumele respective creditorii au dreptul la dobânzi si data de la care debitorul obligației, stabilite prin sentința nr. 61/ 14.01.2010 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2009 are obligația de a achita creditorilor dobânda legală pentru întârzierea în executare.

Ipoteza cauzei de față este cea avută în vedere la în decizia în interesul legii nr. 2/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție și publicată în Monitorul Oficial nr. 411 din 3 iunie 2014.

Reclamantele, salariate din sectorul bugetar, au solicitat în prezenta cauză acordarea daunelor-interese moratorii sub forma dobânzii legale, pentru plata sumelor prevăzute în titlul executoriu, având ca obiect acordarea unor drepturi salariale. Debitorul obligației se află sub incidența dispozițiilor din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009.

Înalta Curte de Casație și Justiție a analizat natura juridică a măsurilor dispuse prin OUG nr. 71/2009 și a stabilit că aceasta are drept consecință o „suspendare legală a executării silite a titlurilor executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, calificare care decurge din însuși conținutul art. 1 alin. (2) din ordonanța de urgență, potrivit căruia, în cursul termenului în care are loc plata eșalonată, orice procedură de executare silită se suspendă de drept”.

Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că executarea cu întârziere a obligației de plată stabilite printr-o hotărâre judecătorească poate antrena răspunderea civilă delictuală, chiar dacă izvorul obligației a cărei încălcare a fost sancționată prin hotărârea judecătorească ce reprezintă titlu executoriu este un contract.

De asemenea Înalta Curte de Casație și Justiție a analizat îndeplinirea condițiilor de angajare a răspunderii civile delictuale, respectiv: existența unei fapte ilicite, vinovăția, existența unui prejudiciu, legătura de cauzalitate, ținându-se cont de particularitățile executării unei obligații de plată a unei sume de bani, precum și de efectele Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 și a stabilit că aceste condiții sunt îndeplinite.

Constatând astfel îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile delictuale, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că:

„În aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din C.civ. din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1) alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind C.civ., republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din OUG nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011”.

Dezlegarea problemei de drept judecate prin decizia în interesul legii este obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 517 din Codul de procedură civilă.

Prin urmare, cererea privind acordarea dobânzilor este întemeiata.

In ceea ce privește data de la care urmează sa fie acordate dobânzile se are in vedere ca obligativitatea deciziei în interesul legii impune analiza naturii juridice a obligației de plată a dobânzii legale prin prisma instituției răspunderii civile delictuale.

Cum obligațiile constatate prin titlul executoriu trebuiau aduse la îndeplinire de bună-voie și de îndată de către debitor, rezultă că momentul nașterii dreptului la reparație este data la care hotărârea pronunțată a devenit executorie si aceasta nu a fost executata.

În cazul de față, fiind vorba de o hotărâre judecătorească pronunțată în materia conflictelor de muncă, hotărârea primei instanțe este executorie de drept la data de pronunțării, in speta, de la data 02.12.2009.

Sub acest aspect, Tribunalul constata ca, potrivit regulii în materie, prevăzută la art.1088 alin.2 partea I tezei finale Cod civil, dobânda se acordă de la data introducerii acțiunii, numai că, de la această regulă există anumite excepții si anume: "afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept" –art.1088 alin.2 Partea a II-a a tezei finale Cod civil.

Ori, potrivit art.1079 alin.2 pct.3 Cod civil, debitorul este de drept în întârziere când obligația nu putea fi îndeplinită decât într-un timp determinat, ce debitorul a lăsat să treacă.

Potrivit dispozițiilor art. 448 alin.1 pct.2 NCPC, hotărârile primei instanțe sunt executorii de drept atunci când au ca obiect plata salariilor sau a altor drepturi izvorâte din raporturile juridice de munca, iar potrivit dispozițiilor art. 622 NCPC, obligația stabilita prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de buna-voie.

Aceeași dispoziție din norma generala este preluata de legea speciala – Codul Muncii, care in art. 274 prevede ca hotărârile pronunțate in fond sunt definitive si executorii de drept.

Se constata ca, prin sentința civila ce constituie titlu executoriu, parata a fost obligata la plata unor anumite sume de bani ce au, fara îndoiala, ca izvor, raporturile juridice de munca existente intre salariat si unitatea de invatamant.

Așadar, obligația unitarii de invatamant parate de a achita sumele de bani a devenit exigibila la momentul pronunțării hotărârii de către instanța de fond, întrucât hotărârea acesteia era una executorie de drept, in conformitate cu prevederile art. 448 alin.1 pct.2 NCPC.

Dobânzile legale trebuie acordate de la data pronunțării hotărârilor judecătorești ce constituie titluri executorii si datorita faptului ca prevederile OUG nr. 71/2009 nu au produs efecte în privința exigibilității creanțelor, în sensul amânării scadenței acestora.

Astfel, creanțele recunoscute în favoarea salariaților membri de sindicat, fiind certe, lichide și exigibile, obligația de plată este cu execuție imediată, chiar de la data pronunțării hotărârilor în primă instanță, potrivit dispozițiilor art. 274 din Codul muncii, republicat. Aceasta înseamnă că plata trebuia făcută la momentul nașterii raportului juridic obligațional, obligația rezultată din aceste titluri executorii nefiind afectată de vreun termen.

Mai mult, prin OUG nr. 71/2009, modificată, nu s-a negat existența și întinderea drepturilor constatate prin hotărâri judecătorești și nu s-a refuzat punerea acestora în executare, ci s-a stabilit o modalitate de executare eșalonată a obligaților de plată conținute în aceste titluri.

Acest act normativ nu are semnificația exonerării debitorilor de plata daunelor-interese moratorii, întrucât art. 1082 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1530 din Codul civil din anul 2009, consacră principiul răspunderii debitorului pentru executarea cu întârziere, acesta putând fi obligat la despăgubiri, indiferent dacă a acționat cu intenție sau din culpă.

Răspunderea sa civilă va fi atrasă ori de câte ori nu se dovedește existența unei cauze străine, exoneratoare de răspundere, reprezentată fie de cazul fortuit, forța majoră, fapta creditorului însuși ori fapta unui terț pentru care debitorul nu este ținut a răspunde. În plus, pentru ca fapta unui terț să producă efectul exonerator, este necesar ca aceasta să aibă caracteristicile forței majore sau ale cazului fortuit.

Or, eșalonarea plății instituită prin OG nr. 71/2009, modificată și completată nu este o cauză exoneratoare de răspundere, ci constituie un eveniment pe care debitorii, deși îl puteau prevedea, nu au luat măsuri corespunzătoare, pentru a evita neexecutarea.

În acelasi sens este și jurisprudența CEDO în care s-a statuat că unei persoane care a obținut o hotărâre judecătorească executorie împotriva statului, ca urmare a soluționării unui litigiu în favoarea sa nu i se poate cere să recurgă la proceduri de executare, pentru a obține executarea, reclamantului, în calitate de creditor, fiindu-i cauzat un prejudiciu material constând în imposibilitatea de a se folosi de banii săi, deci o pierdere de profit cauzată de imposibilitatea punerii în executare, într-un termen rezonabil, a hotărârii judecătorești pronunțate în favoarea sa.

Foarte important de retinut este si faptul că, imprejurarea ca prin dispozițiile art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, modificată și completată s-a prevăzut actualizarea acestor sume cu indicele prețurilor de consum, comunicat de Institutul Național de S. nu reprezintă un impediment legal în acordarea dobânzii legale penalizatoare, cu titlu de daune-interese moratorii, deoarece prin neexecutarea integrală a obligației de plată la data la care sumele erau datorate, adică la momentul când creanțele au devenit certe, lichide și exigibile, s-a produs în patrimoniul creditorilor un prejudiciu care trebuie acoperit integral.

Totodata, actualizarea creanțelor nu asigură repararea integrală a prejudiciului produs, având o natură juridică diferită de aceea a dobânzii solicitate de reclamanți.

Astfel, actualizarea creanței cu indicele de inflație reprezintă un calcul matematic, aplicabil în cazul unui fenomen specific economiei de piață, prin intermediul căruia se măsoară gradul de depreciere a valorii banilor aflați în circulație, aduși astfel la puterea lor de cumpărare. Scopul actualizării fiind acela de a menține valoarea reală a obligației monetare la data efectuării plății, aceasta se acordă cu titlu compensatoriu (damnum emergens).

În schimb, dobânda legală penalizatoare, reprezentând câștigul pe care creditorul l-ar fi obținut din investirea banilor, dacă aceștia ar fi fost plătiți la scadență, se acordă cu titlu de reparare a prejudiciului cauzat prin întârziere și acoperă beneficiul nerealizat (lucrum cessans).

Așadar, acordarea dobânzii legale, până la data plății integrale a drepturilor stabilite prin titluri executorii, alături de actualizarea cu indicele de inflație nu conduce la o dublă reparare a prejudiciului, ci asigură o reparare integrală a acestuia, în acord cu dispozițiile art. 1084 din Codul civil din anului 1864.

In consecința, instanța urmează sa admită in parte acțiunea si sa oblige pârâta unitatea școlara să plătească reclamantei membra de sindicat dobânda legală aferentă drepturilor bănești cuvenite conform sentinței nr. 61/14.01.2010 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2009, calculata începând cu 21.08.2011 (dată ce se situează în limita termenului de prescripție de 3 ani) și până la data plății efective.

La pronunțarea soluției instanța are în vedere practica unitară, actuală, în această materie, a Curții de Apel C. (dosar nr._/63/2013), precum și necesitatea unificării practicii și la nivelul Tribunalului D..

Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezente.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 14.01._11 și în consecință ,respinge acțiunea față de această perioadă.

Admite în parte acțiunea formulată de U. S. INDEPENDENTE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT D., cu sediul în C., . 6, județul D., pentru reclamanta membra de sindicat P. C. N., CNP_, în contradictoriu cu pârâtul C. Ș. O., cu sediul în C., ., județul D..

Obligă pârâta să plătească reclamantei membra de sindicat dobânda legală aferentă drepturilor bănești cuvenite conform sentinței nr. 61/14.01.2010 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2009, calculata începând cu 21.08.2011 și până la data plății efective.

Executorie.

Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.

Cererea de declarare a apelului se va depune la Tribunalul D..

Pronunțată în ședința publică de la 18 Februarie 2015

PREȘEDINTE M. I.

Asistent judiciar M. D. Asistent judiciar C. E. I.

Grefier S. P.

Red.M.I/Tehnored.M.J.

4 ex/27.02.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 777/2015. Tribunalul DOLJ