Contestaţie decizie de concediere. Sentința nr. 3569/2015. Tribunalul GORJ

Sentința nr. 3569/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 17-09-2015 în dosarul nr. 3569/2015

Dosar nr._

Cod operator 2443/2442

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Sentința Nr. 3569/2015

Ședința publică de la 17 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. R.

Asistent judiciar I. R. G.

Asistent judiciar O. F. P.

Grefier R. R.

Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul C. C. I. în contradictoriu cu pârâta ., având ca obiect contestație decizie de concediere.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru pârâta consilier juridic Chisa D., lipsă fiind reclamantul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat si probe de administrat, constatând cauza în stare de judecată, instanța o retine spre soluționare și acordă cuvântul părților .

Reprezentantul pârâtei a solicitat respingerea contestației pentru motivele expuse pe larg în întâmpinarea formulată.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de față:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 11.05.2015 sub nr._, reclamantul C. C. I. a chemat în judecată pârâta ., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța, să dispună anularea deciziei de desfacere a contractului meu de muncă, reîncadrarea pe postul deținut anterior concedierii, obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești cuvenite de la data desfacerii contractului de muncă până la data reintegrării efective, drepturi bănești ce urmează a fi actualizate cu rata inflației, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a fost angajatul pârâtei în temeiul contractului individual de muncă nr. R 2255 din 29.06.2012 în registrul general de evidență a salariaților, contract modificat prin actul adițional nr. R 5704 din 30.10.2014, iar conform actului adițional 7 nr. R 5704 din 30.10.2014, durata contractului individual de muncă nr. 2255 din 29.06.2012 a fost modificată, prelungindu-se valabilitatea acestui contract „până la încetarea contractului de prestări servicii cu S.C. OMV PETROM S.A. (Contract nr. 30/19.07.2012), urmând să-si producă efectele începând cu data de 1.11.2014 .

De asemenea, reclamantul a precizat că, deși contractul nr. 30/19.07.2012 încheiat între pârâtă și S.C. OMV PETROM S.A. este în derulare, la data de 15 februarie 2015, acesta a fost anunțat telefonic să nu se mai prezinte la lucru, deoarece contractul de muncă a încetat.

Reclamantul a precizat că a solicitat să i se înmâneze decizia de desfacere a contractului de muncă, dar a fost refuzat și nici la lucru nu a mai fost primit.

A susținut că modul în care a procedat pârâta, care a refuzat să-i permită desfășurarea activității fără să emită o decizie scrisă de desfacere a contractului de muncă încalcă în mod grav prevederile art. 62 al. 2 din Codul muncii și cele ale art. 252 al. 2 lit. „a" din Codul muncii.

În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 266 și următoarele din Codul muncii și art. 453 din C.pr.civilă.

Reclamantul a depus la dosar, în copie xerox următoarele acte: contractul individual de muncă, cartea de identitate și împuternicirea avocațială.

Pârâta . a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii formulate de reclamant.

A menționat pârâta că reclamantul Cătanoiu C. I. a fost salariatul său până la data de 13.02.2015, fiind încadrat cu funcția de agent securitate, însă începând cu data de 13.02.2015, contractul individual nr. 2255/29.06.2012 al acestuia a încetat în baza art. 56 alin.l, lit. i, iar în acest sens societatea pârâtă a emis Decizia nr. R617/13.02.2015, decizie prin care s-a dispus încetare contractului individual de muncă al salariatului.

A învederat faptul că reclamantul a fost încadrat în baza contractului individual de muncă înregistrat sub nr. R 2255/29.06.2012, contract încheiat pe perioadă determinată, respectiv până la încetarea colaborării cu beneficiarul OMV Petrom SA, pentru postul în care salariatului si-a desfășurat activitatea.

Astfel ca urmare a expirării perioadei de valabilitate a contractului individual de muncă al reclamantului, pârâta a emis Decizia nr. R617/13.02.2015, prin care s-a constatat încetarea de drept - la data de 13.02.2015 - a contractului de muncă.

Pârâta a menționat că Decizia nr. R617/13.02.2015 de încetare de drept a contractului de munca i-a fost comunicată contestatorului, la data de 13.02.2015, primirea acesteia fiind confirmată prin semnătură.

În vederea soluționării cauzei,, instanța a solicitat pârâtei actele adiționale la contractul individual de muncă al reclamantului și dovada încetării contractului de prestări servicii încheiat cu ..

Analizând actele și lucrările dosarului, și față de dispozițiile aplicabile prezentei cauze, tribunalul urmează să admită în parte contestație de față cu următoarea motivare:

Reclamantul C. C. I. a fost angajat al pârâtei . în funcția de agent securitate în temeiul contractului individual de muncă înregistrat sub nr. R 2255/29.06.2012. acest contract a fost încheiat pe durată determinată, respectiv pentru perioada01.07._12. Durata acestui contract de muncă a fost însă prelungită, părțile convenind asupra acestui aspect prin acte adiționale încheiate în mod succesiv.

Astfel, prin actul adițional nr. 3703/18.10.2012, durata inițială a contractului individual de muncă a fost prelungită până la data de 01.11.2013, prin actul adițional nr. 3/14.10.2013 s-a prelungit durata contractului individual de muncă până la data de 01.11.2014, iar prin actul adițional nr. 7/30/10.2014, părțile au convenit cu privire la prelungirea perioadei contractuale până la încetarea contractului de prestări servicii încheiat cu ..

La data de 13.02.2015, pârâta a emis decizia nr. 617/13.02.2015, decizie prin care contractul individual al reclamantului a încetat, potrivit art.56 alin. 1 lit. i din Codul muncii, respectiv la data expirării termenului contractului individual încheiat pe durată determinată.

Reclamantul contestă această decizie, invocând în primul rând faptul că decizia emisă de angajator nu i-a fost comunicată și în al doilea rând faptul că nu a expirat contractul de prestări servicii încheiat între . și ..

În ceea ce privește primul motiv, instanța constată că decizia de încetare a contractului individual de muncă a fost comunicată reclamantului, acesta atestând primirea prin semnătură aplicată pe exemplarul rămas în posesia angajatorului.

Referitor la cel de-al doilea motiv, invocat de reclamant, instanța a solicitat pârâtei dovezi cu privire la încetarea contractului de prestări servicii încheiat cu ., acesta fiind beneficiarul serviciilor de securitate furnizate de ..

La dosar a fost depus la dosar contractul de prestări servicii nr._/19.07.2012, iar din adresa nr. 753/14.01.2015 (filele 53-54 din dosar) rezultă că acest contract era în derulare la momentul emiterii deciziei de încetare a contractului individual de muncă. Ori, în actul adițional nr. 7/30/10.2014, părțile au convenit cu privire la prelungirea perioadei contractuale până la încetarea contractului de prestări servicii încheiat cu ..

În aceste condiții, instanța constată că dispozițiile art. 56 alin. 1 lit. i din Codul muncii au fost aplicate eronat de către angajator, motiv pentru care, va admite în parte contestația formulată de reclamant și în temeiul art. 80 alin. 1 din Codul muncii va anula decizia nr. 617/13.02.2015, urmând ca pârâta să fie obligată să plătească reclamantului drepturile bănești de care acesta a fost lipsit de la momentul emiterii deciziei de concediere. De asemenea, în temeiul art. 80 alin. 2 din Codul muncii, instanța va dispune reintegrarea reclamantului pe postul deținut anterior concedierii.

Va fi respins însă capătul de cerere privind cheltuielile de judecată, la dosar nefiind depuse dovezi că astfel de cheltuieli au fost efectuate de reclamant.

Opinia asistenților judiciari este conformă cu prezenta hotărâre.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte contestația formulată de reclamantul C. C. I., CNP_, domiciliat în comuna L., ., în contradictoriu cu pârâta .,cu sediul în C., .. 10, jud. D..

Anulează decizia nr. R 617/13.02.2015 emisă de pârâtă și dispune reintegrarea reclamantului pe postul deținut anterior concedierii.

Obligă pârâta să plătească reclamantului drepturile bănești cuvenite de la data încetării contractului individual de muncă și până la data reintegrării efective, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății.

Respinge capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Sentință executorie.

Cu apel în 10 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Gorj.

Pronunțată în ședința publică din 17.09.2015 la Tribunalul Gorj.

Președinte,

L. R.

Asistent judiciar,

I. R. G.

Asistent judiciar,

O. F. P.

Grefier,

R. R.

Red. L.R./tehn. R.R.

4 ex. 22 Septembrie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie decizie de concediere. Sentința nr. 3569/2015. Tribunalul GORJ