Contestaţie decizie de concediere. Sentința nr. 942/2015. Tribunalul GORJ

Sentința nr. 942/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 26-02-2015 în dosarul nr. 7831/95/2014

Dosar nr._

Cod operator: 2443

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Sentința Nr. 942/2015

Ședința publică de la 26 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: T. M.

Asistent judiciar: N. M.

Asistent judiciar: R. N.

Grefier :N. R.

Pe rol judecarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul F. P.

împotriva pârâtului S. Județean de Ambulanță, având ca obiect contestație decizie de concediere.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamantul personal iar pentru pârât consilier juridic M. C..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Reclamantul solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată,fără cheltuieli de judecată.

Reprezentantul pârâtului solicită respingerea acțiunii conform motivelor invocate în întâmpinare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, sub nr._, reclamantul F. P. a formulat contestație împotriva dispoziției nr. 88/12.09.2014 în contradictoriu cu pârâtul S. Județean de Ambulanță Gorj.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a fost salariatul pârâtului S. Județean de Ambulanță iar prin decizia contestată s-a dispus încetarea contractului individual de muncă în temeiul art. 56 alin.1 lit. c Codul Muncii.

Că, la emiterea deciziei de încetare a activității, angajatorul S. Județean de Ambulanță Gorj nu a avut în vedere prevederile art. 22 din OUG 144/2004 aprobată și modificată prin Legea 53/2014, în sensul menținerii asistenților medicali în activitate peste vârsta de pensionare prevăzută de lege până la ocuparea postului prin concurs.

În drept, a invocat prevederile art. 283 din Codul Muncii.

În dovedirea acțiunii, a depus la dosarul cauzei adresa nr. 3258 din data de 30.04.2014 emisă de Ministerul Sănătății - Cabinet Secretar General, adresa nr. 3500 din data de 12.05.2014 eliberată de S. Județean de Ambulanță Gorj, dispoziția nr. 88 din 12.09.2014 emisă de Ministerul Sănătății - S. Ambulanță Gorj, carte de identitate.

În temeiul art. 205 C. Proc. Civ. a formulat întâmpinare pârâtul S. Județean de Ambulanță Gorj, solicitând respingerea acțiunii ca nelegală, netemeinică si nefondată.

In drept, și-a întemeiat prezenta pe prevederile art.205 C.p.civ.

În apărare, a depus la dosarul cauzei: OUG nr.53/2014, adresa nr._/08.09.2014, emisa de Casa Județeană de Pensii Gorj, dispoziția nr.88/12.09.2014 emisa de reclamant.

La solicitarea instanței, pârâtul a depus la dosarul cauzei întreaga documentație care a stat la baza emiterii deciziei contestate.

Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul constată și reține următoarele:

In fapt, prin contestația depusă reclamantul solicită anularea dispoziției nr.88/12.09.2014 emisă de pârâtul S. Județean de Ambulanță Gorj si continuarea activității până la ocuparea postului prin concurs.

Tribunalul reține că reclamantului i-a încetat contractul individual de munca in baza prevederilor art.56 alin.l) lit.c) si alin.2) din Legea nr.53/2003(R) si art.22 alin.( 52) din OUG nr.I44/2008(A). Astfel, contractul individual de muncă existent încetează de drept la data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare; la data comunicării deciziei de pensie in cazul pensiei de invaliditate, pensiei anticipate parțiale, pensiei anticipate, pensiei pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare. Pentru situațiile prevăzute la alin. (I) lit. c)- j), constatarea cazului de încetare de drept a contractului individual de muncă se face în termen de 5 zile lucrătoare de la intervenirea acestuia, în scris, prin decizie a angajatorului, și se comunică persoanelor aflate în situațiile respective in termen de 5 zile lucrătoare"" .

Prin derogare de la dispozițiile art. 56 alin. (I) lit. c) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, contractul de muncă al asistenților medicali generaliști, moașelor și asistenților medicali încetează de drept la îndeplinirea cumulativă a condițiilor privind împlinirea vârstei de 65 de ani și a stagiului minim de cotizare realizat în sistemul public de pensii sau la data comunicării deciziei de pensie pentru limită de vârstă, a pensiei de invaliditate, pensiei anticipate parțiale, pensiei anticipate, pensiei pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare, în cazurile prevăzute la alin. (5/I), având in vedere art.22 »lin.(4) din OUG nr,144/2008(A).

Prin modificarea OUG nr. 144/2008 privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moașă și a profesiei de asistent medical precum și organizarea și funcționarea Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România cu prevederile Legii nr.53/2014 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 144/2008 privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moașă și a profesiei de asistent medical, precum și organizarea și funcționarea Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, pe lângă aprobarea OUG nr. 144/2008, se modifica doar art.22 in sensul că la articolul 22, alineatul (4) va avea următorul cuprins: asistenții medicali generaliști, moașele și asistenții medicali se pensionează conform reglementărilor in vigoare."

Se mai reține că Legea nr. 53/2014 pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 144/2008 privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moașă și a profesiei de asistent medical precum și organizarea și funcționarea Ordinului Asistenților medicali, Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România a intrat în vigoare la data de 27.04.2014 și că în urma acestei modificări, Ministerul Sănătății - Cabinet Secretar General a emis adresa nr._/29.04.2014 înregistrată la pârâtul S. Județean de Ambulanță Gorj sub nr. 3258/30.04.2014 prin care se aduce la cunoștință modificarea aliniatului 4 al art. 22 în sensul că pentru preîntâmpinarea blocării sistemului sanitar prin accentuarea deficitului de personal ca urmare a pensionării unui număr mare de asistenți medicali, unitățile să trimită solicitări de mențineri în activitate a asistenților medicali care îndeplinesc condițiile de pensionare la Direcția de Sănătate Publică pentru a fi transmise cu operativitate la Ministerul Sănătății în vederea aprobării.

Pârâta a emis adresa nr. 3500/12.05.2014 către Direcția de Sănătate Publică Gorj prin care solicita menținerea în activitate a reclamantului până la ocuparea postului prin concurs, acesta fiind de acord, așa cum rezultă din adresa înregistrată sub nr. 3496/12.05.2014 iar la data de 13.05.2014, OUG nr. 144/2008, se modifică din nou prin OUG nr. 23/2014 în sensul că asistenții medicali generaliști, moașele și asistenții medicali se pensionează la vârsta de 65 ani, indiferent de sex.

Prin derogare de la dispozițiile art. 56 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, contractul de muncă al asistenților medicali generaliști, moașelor și asistenților medicali încetează de drept la îndeplinirea cumulativă a condițiilor privind împlinirea vârstei de 65 de ani și a stagiului minim de cotizare realizat in sistemul public de pensii sau la data comunicării deciziei de pensie pentru limită de vârstă, a pensiei de invaliditate, pensiei anticipate parțiale, pensiei anticipate, pensiei pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare, in cazurile prevăzute la alin.5/1.

In urma acestor modificări si in baza deciziei de pensionare emisă de Casa Județeană de Pensii Gorj, conform adresei nr._/08.09.2014, paratul S. Județean de Ambulanță Gorj a emis dispoziția nr.88/12.09.2014 de încetare a contractului individual de munca al reclamantului, încetare care a fost făcută la îndeplinirea condițiilor de vârsta, adică vârsta de pensionare este de 65 ani.

Față de aceste considerente, tribunalul va respinge acțiunea formulată de reclamantul F. P. în contradictoriu cu pârâtul S. Județean de Ambulanță Gorj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea civilă formulată de reclamantul F. P., CNP-_, domiciliat în Novaci, localitatea Sitești, nr. 24, județul Gorj împotriva pârâtului S. Județean de Ambulanță, cu sediul în Tg-J., ., județul Gorj.

Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Gorj.

Pronunțată în ședința publică din 26.02.2015, la Tribunalul Gorj.

Președinte,

T. M.

Asistent judiciar,

N. M.

Asistent judiciar,

R. N.

Grefier,

N. R.

Red MT/tehnored R.N.A

4ex/ 12.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie decizie de concediere. Sentința nr. 942/2015. Tribunalul GORJ