Obligaţie de a face. Sentința nr. 3809/2015. Tribunalul GORJ

Sentința nr. 3809/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 01-10-2015 în dosarul nr. 3809/2015

Dosar nr._

Cod operator 2443/2442

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Sentinta Nr. 3809/2015

Ședința publică de la 01 Octombrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. T.

Asistent judiciar G. N.

Asistent judiciar M. Ș.

Grefier L. M. B.

Pe rol fiind judecarea acțiunii formulată de reclamantii P. M., M. A., M. T. M., C. S., Ș. G., B. I. în contradictoriu cu pârâții Instituția P. Comunei Bărbătești și C. L. Bărbătești .

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Fiind primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate, instanța trebuie să procedeze la verificarea competenței, potrivit dispozițiilor art. 131 alin. 1 Noul Cod de procedură civilă.

Instanta din oficiu a invocat excepția de necompetență funcțională, reținând cauza în vederea soluționării excepției.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de față:

Prin acțiunea înregistrat pe rolul Tribunalului Gorj – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr._, reclamanții P. M., M. A., M. T. M., C. S., Ș. G., B. I. au chemat în judecată pârâții Instituția P. Comunei Bărbătești și C. L. Bărbătești ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora la plata sporului lunar de dificultate în cuantum de 50% din salariul de încadrare, pe perioada 02.08.2012 la zi, sumele urmând a fi actualizate cu indicele inflație la data plații efective.

În motivarea acțiuni reclamanții au arătat că Instituția Prefectului i-a numit ca membrii în această comisie prin Ordinul 218/02.08.2012, privind reorganizarea Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, ordin ce este valabil si la aceasta dată.

Că, Legea nr.263/2006 de aprobare a O.U.G 209/2005 prevede că „salariații instituțiilor publice implicați în mod direct în aplicarea legilor fondului funciar, membrii în comisiile constituite în baza art.12 din Legea nr.18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de un spor lunar de dificultate de până la 50% din salariul de încadrare. Stabilirea salariaților care beneficiază de acest drept și a cuantumului ce se acordă, se face anual de către conducătorul instituției implicate în aplicarea dispozițiilor legale privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra proprietății funciare".

S-a invocat de către reclamanți că din textul de lege reiese că acest drept se acordă anual mai ales că operațiunile de punere în posesie a proprietarilor nu s-au finalizat, membrii comisiei locale fiind în plin proces retrocedare a terenurilor agricole și celor cu vegetație forestieră.

In drept, și-au întemeiat cererea pe prevederile Legii nr.263/2006 și OUG nr.209/2005, precum si OUG NR.136/2006

În dovedirea acțiunii s-a depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: Ordinul Prefectului 218/02.08.2012, Ordinul Prefectului 372/2008 și practica judiciară.

Pârâta P. Comunei Bărbătești a depus la dosarul cauzei adresa nr.2582/21.09.2015 prin care a răspuns la solicitările instanței în sensul că reclamanții îndeplinesc funcție de demnitate publică, respectiv de fucționari publici.

S-a invocat pe cale de excepție necompetența materială a Secției Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a Tribunalului Gorj, cu motivarea că reclamanții sunt funcționari publici în cadrul aparatului de specialitate al primarului, sens în care competența aparține Secției C. Administrativ și Fiscal a Tribunalului Gorj.

Analizând cererea reclamanților prin prisma excepției invocate, instanța constată și reține următoarele:

În fapt, reclamanții P. M., M. A., M. T. M., C. S., Ș. G., B. I., îndeplinesc funcție de demnitate publică, respectiv de fucționari publici conform adresei adresa nr.2582/21.09.2015(fila 37 din dosar).

Conform art.13 din Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici, funcțiile reclamanților intră în categoria funcționarilor publici.

Prevederile art.109 din Legea 188/1999 stabilesc că ,,toate cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanțelor de contencios administrativ, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe”.

Obiectul litigiului privește raporturile de serviciu ale funcționarului public, și, cum nicio altă dispoziție legală nu stabilește competenta unei alte instanțe pentru soluționarea litigiilor de natura celui de față, competența de soluționare a cauzei revine Secției de C. Administrativ si Fiscal a Tribunalului Gorj.

Față de considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, văzând si prevederile art.129 alin.1 pct.2, art.130 alin.2, art.132 si art.136 alin.1 din Codul de procedură civilă, se va admite excepția necompetenței materiale funcționale a Secției Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a Tribunalului Gorj, invocata de reclamant și se va declina competenta de soluționare a cauzei în favoarea Secției C. Administrativ și Fiscal a Tribunalului Gorj.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței funcționale a Secției Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a Tribunalului Gorj invocată din oficiu de către instanță.

Declină competența de soluționare a cauzei formulată de reclamanții P. M., M. A., M. T. M., C. S., Ș. G., B. I. toți cu domiciliul procesual ales la P. comunei Bărbătești, cu sediul în Bărbătești, județul Gorj, în contradictoriu cu pârâții Instituția P. Comunei Bărbătești și C. L. Bărbătești, județul Gorj, în favoarea Secției C. Administrativ și Fiscal a Tribunalului Gorj.

Fără nici o cale de atac.

Pronunțată în ședința publică din 01.10.2015, la Tribunalul Gorj.

Președinte,

L. T.

Asistent judiciar,

G. N.

Asistent judiciar,

M. Ș.

Grefier,

L. M. B.

M.Ș. 16 Octombrie 2015/TL/Ex.2

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 3809/2015. Tribunalul GORJ