Obligaţie de a face. Sentința nr. 782/2015. Tribunalul GORJ

Sentința nr. 782/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 12-02-2015 în dosarul nr. 782/2015

Dosar nr._

Cod operator: 2443

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Sentinta Nr. 782/2015

Ședința publică de la 12 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. T.

Asistent judiciar G. N.

Asistent judiciar M. Ș.

Grefier L. M. B.

Pe rol fiind judecarea cererii de chemare în judecată formulată de către reclamantul G. G., în contradictoriu cu pârâții C. „G. T.” Rovinari și C. L. Rovinari având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

Tribunalul constată că reclamantul a solicitat judecarea cauzei in lipsă.

În temeiul art. 223 alin.3 si art..411 alin.1 pct.2 Cod de procedura civilă, lipsa părților legal citate nu împiedică judecarea cauzei, având în vedere cererea scrisă a reclamantei de judecare a cauzei și în lipsa părților.

Fiind primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, instanța procedează la verificarea competenței, potrivit dispozițiilor art. 131 alin.1 din noul Cod de procedură civilă, și apreciază că este competentă general, material și teritorial să judece cauza de față, în temeiul dispozițiilor art. 269 alin.1 și 2 din Codul muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011.

În temeiul art.258 alin.1 Cod procedură civilă raportat la art.255 alin.1 Cod procedură civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar de către părți, considerând-o admisibilă și concludentă pentru soluționarea cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat si probe de administrat, constatând cauza în stare de judecată, instanța o retine spre soluționare.

TRIBUNALUL

Prin acțiunea civilă adresată instanței de judecată și înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr._ reclamantul G. G. a chemat în judecată pârâții C. „G. T.” Rovinari și C. L. Rovinari solicitând ca prin sentința ce va pronunța să se dispună obligarea pârâților la plata cheltuielilor de transport nedecontate începând cu 01.04.2012, prevăzute de Legea 108/2007, indexarea sumelor restante cu indicele prețurilor de consum la data efectivă a plății, plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamantul a arătat că a funcționat ca profesor, în perioada solicitată la C. “G. T.” Rovinari.

Unitatea la care își desfășoară activitatea se află în raport de subordonare față de C. L. Rovinari – ordonator principal de credite – căruia îi revine obligația asigurării finanțării de bază și complementare a unității de învățământ menționate.

A mai susținut reclamantul că, în conformitate cu prevederile Legii 108/2007 la sfârșitul fiecărei luni de activitate s-a adresat cu cereri însoțite de documente justificative, conducerii unității, solicitând decontarea cheltuielilor de transport, pârâtele în mod nejustificat au refuzat să mai deconteze aceste cheltuieli, deși până la această dată nu exista nicio dispoziție legală privind suspendarea sau anularea acestor drepturi.

Mai mult Legea 418/2010 precum și noua lege privind salarizarea în anul 2011 a persoanlului plătit din fondurile publice, prevăd acordarea în continuare a cheltuielilor de transport.

De asemenea, reclamantul a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Reclamantul a depus la dosar conform cu originalul, cartea de identitate, biletele de transport în comun și cererile formulate de reclamant.

Pârâtul C. L. Rovinari a formulat întâmpinare prin care a solicitat în principal respingerea acțiunii față de C. L. Rovinari pentru lipsă calitate procesuală pasivă și în subsidiar respingerea acțiunii ca nefondată.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului L. Rovinari, s-a arătat că în conformitate cu prevederile Legii 168/1999 conflictele de muncă ce au ca obiect drepturi patrimoniale se nasc între persoanele salariate și instituțiile în care acestea își desfășoară activitatea și cu care au contract individual de muncă. C. local, conform HG 2192/2004, precum și potrivit legilor privind aprobarea bugetului de stat, este un intermediar de distribuire a sumelor necesare achitării salariilor personalului din învățământ. Potrivit art. 167 din Legea 354/2004 pentru modificarea Legii 84/1995 „unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii”. Rezultă așadar că pârâtul C. L. Rovinari primește de la bugetul de stat fonduri pentru plata drepturilor salariale ale personalului din învățământul de stat, sume ce se eliberează în urma cererilor făcute de fiecare instituție de învățământ ce-și desfășoară activitatea în raza lor.

Mai mult, drepturile solicitate de către reclamant sunt drepturi salariale decurgând din calitatea de salariat. Debitorul obligației de plată a acestor drepturi nu poate fi decât cel în folosul căruia salariatul prestează munca sau angajatorul care l-a angajat pe salariat și cu care a încheiat un contract de muncă, contract în care este stipulată atât obligația de prestare a muncii de către salariat, cât și cea de plată a salariului de către angajator. În speță, din actele existente la dosarul cauzei nu reiese că reclamantul ar avea încheiat un contract de muncă cu consiliul local. În atare situație consiliul local nu poate fi debitorul obligației de plată a drepturilor solicitate de către reclamant.

În ceea ce privește fondul cauzei, pârâtul C. L. Rovinari a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, motivat de faptul că textul de lege invocat de către reclamant prin acțiune nu prevede o astfel de obligație în sarcina Consiliului L. Rovinari.

În conformitate cu prevederile art. 248 alin.1 Cod de procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură sau de fond, care fac de prisos, în tot sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

În consecință, va analiza cu precădere excepția lipsei calității procesuale pasive a C. L. Rovinari.

Reclamantul G. G., în calitate de profesor în cadrul C. „G. T.” Rovinari. Prin acțiunea ce formează obiectul prezentului dosar, reclamantul a solicitat obligarea unității de învățământ și a Consiliului L. Rovinari la plata cheltuielilor de transport pe ruta Bumbești J.– Rovinari și retur, începând cu 01.04.2012.

Calitatea procesuală a părților este una din condițiile de admisibilitate a acțiunii, iar calitatea procesuală pasivă presupune identitatea dintre persoana chemată în judecată și debitorul obligației a cărei îndeplinire se cere în cauza dedusă judecății.

Reclamantul, în calitate de profesor, a chemat in judecată pârâtul C. L. Rovinari pentru ca acesta sa fie obligat la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor solicitate.

In acest sens se retine că, în baza art.13 din O.U.G. nr.32/2001, începând cu anul 2001 finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale. Această dispoziție legală a fost reiterată și în H.G. nr.538/2001 privind aprobarea Normelor metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat.

De asemenea, potrivit art.16 din H.G. nr. 2192/30.11.2004 privind Normele metodologice pentru finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțarea acestor unități se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale în a căror rază acestea își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.

Totodată, art.167 alin.1 din Legea nr. 84/1995 prevede că unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.

În conformitate cu disp. art.23 alin.1 din Legea nr.215/2001, republicată și reactualizată, autoritățile administrației publice prin care se realizează autonomia locală în comune, orașe și municipii sunt consiliile locale, comunale, orășenești și municipale, ca autorități deliberative, și primarii, ca autorități executive, și, în baza art.36 alin.1 din Legea nr.215/2001, consiliul local are inițiativă și hotărăște, în condițiile legii, în toate problemele de interes local, cu excepția celor care sunt date prin lege în competența altor autorități ale administrației publice locale sau centrale, iar potrivit alin. 4 lit. a al aceluiași articol, în exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. 2 lit.b, consiliul local aprobă, la propunerea primarului, bugetul local, virările de credite, modul de utilizare a rezervei bugetare și contul de încheiere a exercițiului bugetar.

Prin Legea educației naționale nr.1/2011, începând cu data intrării în vigoare a acestei legi, respectiv 09.02.2011, s-a abrogat Legea 84/1995 .

Conform prevederilor art. 104 alin.2 din Legea educației naționale nr.1/2011, finanțarea de bază se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale.

Așadar, consiliul local este cel în măsura sa aloce sumele necesare plății drepturilor salariale ale personalului din învățământ, deci excepția lipsei calității procesuale a Consiliului L. Rovinari, invocată de acesta, se va respinge.

În ceea ce privește fondul cauzei, analizând întregul material probator administrat în cauză, instanța reține că reclamantul G. G., a solicitat c/val transport începând cu 01.04.2012.

În conformitate cu dispozițiile legii nr.108/2007 reclamantul a adresat conducerii școlii cereri de decontare a cheltuielilor de transport, fila 7 din dosar, deoarece domiciliază într-o altă localitate decât cea în care își are sediul instituția de învățământ la care activează.

Art.104 alin.3 din legea nr.128/1997 stabilește dreptul personalului didactic din unitățile de învățământ de stat care nu dispune de locuință și căruia nu i se poate oferi o locuință corespunzătoare în localitatea unde are postul de a beneficia de decontarea cheltuielilor pe mijloacele de transport în comun din localitatea de reședință la locul de muncă și de la locul de muncă în localitatea de reședință. Același text de lege stabilește posibilitatea ca, în situația în care nu există mijloace de transport în comun pe această rută (între localitatea de reședință și sediul unității de învățământ) să se deconteze contravaloare a 7,5 litri benzină Premium la 100 km parcurși dacă transportul se face cu autoturismul proprietate personală, iar în situația în care există mijloc de transport în comun, dar personalul didactic preferă să circule cu autoturismul proprietate personală, acestuia i se va deconta contravaloarea abonamentului lunar pe respectivul mijloc de transport în comun.

Aceleași dispoziții sunt menținute și în art. 276 din Legea 1/2011, intrată în vigoare la data de 09.02.2011, „Personalului didactic din unitățile de învățământ conexe, care nu dispune de locuință în localitatea unde are postul, i se decontează cheltuielile de transport, conform legii”.

Potrivit art. 1 din Instrucțiunile 2/2011 “Personalului didactic din unitățile de învățământ de stat, care nu dispune de locuință și căruia nu i se poate oferi o locuință corespunzătoare în localitatea unde are postul, i se vor deconta cheltuielile pe mijloacele de transport în comun, din localitatea de reședință la locul de muncă și de la locul de muncă în localitatea de reședință. În cazul în care nu există mijloace de transport în comun între localitatea de reședință și sediul unității de învățământ, urmează a i se deconta contravaloarea a 7,5 l benzină Premium la 100 km parcurși, dacă transportul se face cu autoturismul proprietate personală. În cazul în care există mijloc de transport în comun, dar personalul didactic preferă să circule cu autoturismul proprietate personală, urmează a se deconta contravaloarea abonamentului lunar pe respectivul mijloc de transport în comun. Atunci când transportul mai multor cadre didactice se face cu un singur autoturism, plata se face numai posesorului autoturismului respectiv. Decontarea sau plata echivalentă costurilor de transport se va efectua de către autoritățile administrației publice locale din unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia se află unitatea de învățământ la care își desfășoară activitatea cadrul didactic, în urma solicitărilor adresate autorităților administrației publice locale, astfel:

a) decontarea contravalorii călătoriei pe mijloacele de transport în comun prin depunerea la sfârșitul fiecărei luni de activitate a biletelor de călătorie sau a abonamentului, iar decontarea contravalorii corespunzătoare a 7,5 l benzină Premium la 100 km parcurși, prin depunerea la sfârșitul fiecărei luni de activitate a documentelor justificative eliberate de unitatea de învățământ, care certifică efectuarea transportului cu autoturismul proprietate personală;

b) solicitarea contravalorii călătoriei efectuate cu mijloacele de transport în comun sau a contravalorii corespunzătoare a 7,5 l benzină Premium la 100 km parcurși, pentru cei care își asigură transportul cu autoturismul proprietate personală, ca urmare a pontajului zilnic efectuat de conducerea unității de învățământ”.

Obligația de acordare a cheltuielilor de transport este în sarcina unității de învățământ (decontarea contravalorii călătoriei se obține prin depunerea cererilor la consiliul de administrație al unităților de învățământ, potrivit dispozițiilor art.104 alin.3 litera a din legea nr.128/1997) în considerarea calității acesteia de angajator.

În speța de față, conform actelor depuse de reclamant la dosarul cauzei, respectiv copiile cererilor pentru decontarea cheltuielilor de transport formulate de aceasta aflate la dosarul cauzei, reclamantul și-a îndeplinit obligația de a depune la unitatea de învățământ solicitarea de decontare a cheltuielilor efectuate cu transportul de la domiciliu la unitatea de învățământ unde lucrează și retur, pentru perioada septembrie 2013-decembrie 2013 și ianuarie 2014-iunie 2014, dar nu și pentru restul perioadei solicitate.

Astfel, având în vedere actele depuse la dosarul cauzei și văzând dispozițiile Legii 128/1997, Legii 1/2011 și Instrucțiunilor 2/2011 va fi admisă acțiunea formulată de reclamantul G. G., va fi obligat pârâtul C. „G. T.” Rovinari să achite reclamantului suma de 88 lei reprezentând contravaloarea abonamentului pe mijloacele de transport în comun pe ruta Bumbești J. - Rovinari, dus-întors, aferent aferente lunii decembrie 2012.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. L. Rovinari invocată de acesta .

Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul G. G.-CNP_, cu domiciliul în Bumbești J., ., județ Gorj, în contradictoriu cu C. „G. T.” Rovinari, cu sediul în Rovinari, ., județ Gorj și C. L. Rovinari, cu sediul în Rovinari, județul Gorj.

Obligă pârâtul C. G. T. Rovinari să achite reclamantului contravaloare trasportului pentru perioada septembrie 2013-decembrie 2013 și ianurie 2014 - iunie 2014, corespunzător activității desfășurate efectiv, sumă ce urmează a fi actualizată la data plății efective.

Obligă pârâta C. L. Rovinari să aloce sumele necesare achitării acestor drepturi bănești.

Respinge restul pretențiilor reclamantului.

Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 12.02.2015 la Tribunalul Gorj.

Președinte,

L. T.

Asistent judiciar,

G. N.

Asistent judiciar,

M. Ș.

Grefier,

L. M. B.

M.Ș. 18 Februarie 2015/MȘ/EX.5

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 782/2015. Tribunalul GORJ