Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 3355/2015. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3355/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 04-09-2015 în dosarul nr. 3346/95/2015
Dosar nr._
Cod operator 2443/2442
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA Nr. 3355/2015
Ședința publică de la 04 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. V.
Asistent judiciar C. D.
Asistent judiciar I. L. F.
Grefier M. P.
Pe rol fiind judecarea acțiunii formulate de reclamantele reclamanta B. V. prin Sindicatul “Sanitas” Rovinari în contradictoriu cu pârâtul S. Orășenesc Sf. Ș. Rovinari.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care s-a constatat că reclamanta a depus la dosar cerere de renunțare la acțiune.
Fiind primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, instanța procedează la verificarea competenței, potrivit dispozițiilor art. 131 alin.1 din noul Cod de procedură civilă, și apreciază că este competentă general, material și teritorial să judece cauza de față, în temeiul dispozițiilor art. 269 alin.1 și 2 din Codul munci și art. 208 și 210 din Legea nr. 62/2011.
Față de cererea de renunțare la judecarea cauzei formulata de reclamantă si prevederile art. 406 Cod de procedură civilă, instanța a reținut cauza spre soluționare cu privire la această cerere.
INSTANȚA
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr._, reclamanta B. V. a chemat în judecată pârâtul S. Orășenesc Sf. Ș. Rovinari, solicitând ca prin sentința ce va pronunța să fie obligată pârâta la plata contravalorii tichetelor de masă, începând cu luna decembrie 2014 și până în prezent ,conform Contractului Colectiv de Muncă; orelor suplimentare efectuate în perioada Iunie 2012-Mai 2015; contravaloarea alimentației de protecție prevăzută în anexele Contractului Colectiv de Muncă, pentru perioada Iunie 2012-Mai 2015; contravaloarea echipamentului de protecție și a materialelor igienico-sanitare prevăzut în anexele Contractului Colectiv de Muncă,pentru perioada Iunie 2012-Mai 2015 și la plata cheltuielilor de judecată efectuate cu judecarea prezentei cauze.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat referitor la primul capăt al cererii (tichetele de masă), că în conformitate cu prevederile art. 140 din Contractul Colectiv de Muncă, valabil pentru anul 2014,, Angajatorul este obligat să acorde tichete de masă potrivit Legii 142/1998 în conformitate cu prevederile legale prevăzute pentru unități finanțate de la bugetul de stat și de la bugetul asigurărilor sociale de sănătate".
Astfel pentru lunile ianuarie-noiembrie 2014 au fost acordate tichete de masă angajaților Spitalului Orășenesc „Sf. Ș." Rovinari, acestea nemaifiind acordate începând cu luna Decembrie 2014 și totuși această prevedere se regăsește și în Contractul Colectiv de Muncă, semnat în Ianuarie 2015, care la art. 136 stipulează :„ Angajatorul este obligat să acorde tichete de masă potrivit Legii 142/1998 în conformitate cu prevederile legale prevăzute pentru unități finanțate de la bugetul de stat și de la bugetul asigurărilor sociale de sănătate". Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere ( orele suplimentare) în conformitate cu prevederile Codului Muncii precum și a Contractului Colectiv de Muncă în vigoare, durata maximă legală a timpului de muncă nu poate depăși 48 de ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare. Munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite în următoarele 60 de zile de la efectuarea acestora, fapt ce nu s-a întâmplat( art. 122 Codul Muncii).
In conformitate cu art.123 din Codul Muncii „ (1) în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut de art. 122, alin. l,în luna următoare, munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia.
(2) Sporul pentru munca suplimentară, acordat în condițiile prevăzute la alin.l, se stabilește prin negociere, în cadrul contractului colectiv de muncă, și nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază."
De asemenea zilele stabilite prin lege sau prin Contractul Colectiv de Muncă sărbători legale, datorită specificului activității nu au fost respectate. Aceste zile sunt stipulate în art. 116 din Contractul Colectiv de Muncă: „ ART. 116.
(1) Zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează sunt: 1 și 2 ianuarie; 24 ianuarie - Ziua Unirii Principatelor Române ; prima și a doua zi de Paști; 1 mai; prima și a doua zi de Rusalii; Adormirea Maicii Domnului; 30 Noiembrie - Sfântul A.; 1 decembrie; prima și a doua zi de C.; 2 zile pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creștine, pentru persoanele aparținând acestora, ziua de 7 aprilie Ziua Mondială a Sănătății."
Referitor la al treilea și la al patrulea capăt de cerere formulat (alimentație de protecție și echipament de protecție) în cuprinsul Contractului Colectiv de Muncă la nivel de unitate, în Anexa 3, respectându-se legislația în vigoare și avându-se în vedere specificul activității desfășurate, a fost prevăzută alimentație de protecție pentru angajați constând în:
„B- Alimentația de protecție se acordă în mod obligatoriu, conform Legii nr. 319/2006: laboratoarele de analize medicale și de cercetare în toate specialitățile: 1/2 1 lapte/zi/persoană, laboratoarele de anatomie patologică, morgi, prosecturi, laboratoare de medicină legală, de citologie, de radiologie: 1/2 1 lapte/zi/persoană, stații de sterilizare: 1/2 1 apă minerală/zi/persoană, deratizare, dezinsecție, dezinfecție :l/2 1 apă minerală/zi/persoană, personalul de întreținere și reparare instalații sanitare, vidanjare: 1/2 1 apă minerală/zi/persoană, lucrători de curățenie, colectare material infecțios, rampă de gunoi, deșeuri medicale: 1/2 1 apă minerală/zi/persoană, stație de neutralizare deșeuri medicale: 1/2 1 apă minerală/zi/persoană, stație de clorinare: 1/2 1 apă minerală/zi/persoană, laboratorul de analize fizico-chimice: 1/2 1 apă minerală/zi/persoană 10.Magazie centrală de materiale: 1/2 1 apă minerală/zi/persoană, centrala termică: 1 1 apă minerală/zi/persoană".
Cu privire la echipamentul de protecție și materialele igenico-sanitare acestea sunt cuprinse în Anexa 6 la Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate și constau în: Echipament de protecție (încălțăminte - 4/an, pantaloni - 5/an, fuste - 5/an, bluze - 5/an, halate de molton - sistem pavilionar, halate doc - 2/an, salopete doc - 2/an, pelerine de ploaie - l/an, cizme electroizolante - l/an, mănuși electroizolante - l/ani, calote - 3/an, mănuși și măști - după necesități, șorțuri - după necesități, cizme de cauciuc, cască de protecție - după necesități, ochelari de protecție - după necesități și centură de siguranță - după necesități); Materiale igenico-sanitare ce se acordă întregului personal (săpun - l/lună/persoană, hârtie igienică - 1/lună/persoană, perii de unghii - 1/an/persoană), substanțe dezinfectante de uz personal următorului personal ( instalator sanitar; spălătoreasă; personalului de la stația de neutralizare deșeuri medicale; personalului de la rampa de gunoi; personalului de curățenie) care deși era obligatoriu a se acorda aceste drepturi deoarece au fost prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă, semnat și asumat de pârâtă, aceste drepturi nu au fost acordate.
In drept, și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 140(2014), 136 (2015), - Anexa 3 și Anexa 6 din Contractul Colectiv de Muncă ; pe prevederile art. 120 și următoarele, art. 139 și art. 140 din Codul Muncii și Legea 319/2006.
În probațiune a depus la dosar, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, cartea de identitate, extras din contractul de muncă aferent anului 2014 și extras din contractul de muncă aferent anului 2015 .
Acțiunea este scutita de taxa judiciara de timbru in conformitate cu art. 270 din Codul muncii si art. 15 lit.a din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru si, în consecință, este scutita de timbrul judiciar, potrivit art.1 alin.2 din O.G. nr.32/1995 privind timbrul judiciar.
Legal citat pârâtul S. Orășenesc Sf. Ș. Rovinari a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulate ca fiind neîntemeiată și nefondată.
În motivare a arătat că prin acțiunea care face obiectul prezentului dosar, au fost chemați in judecata pentru a fi obligați la contravaloarea tichetelor de masa pentru luna decembrie 2014 pana in prezent, orelor suplimentare efectuate si altor drepturi suplimentare, conform Contractului Colectiv de Munca pentru perioada iunie 2012-mai 2015 astfel încât apreciază ca este necesar ca reclamanta să își precizeze acțiunea având in vedere ca face trimitere la anexele contractului colectiv de munca (anexa 3 si 6) unde sunt prevăzute facilitățile negociate pentru întreg personalul unității, aplicabile în funcție de locul de munca, ori reclamanta nu desfășoară activitate in toate aceste sectoare, ca să poată beneficia de aceste facilitați, drept pentru care este necesar sa puncteze ce anume solicita. De asemenea, pentru o exemplificare a celor arătate mai sus, deoarece reclamanta solicită în același timp și centura de siguranță, cizme de protecție, pelerina de ploaie, ochelari de protecție dar și încălțăminte, pantaloni, fuste și halate, ori reclamanta este medic în compartimentul neurologie din cadrul spitalului și nu are nevoie decât de echipament compus din pantalon și bluză. Totodată solicita substanțe dezinfectante de uz personal, însă nu precizează ce anume. De asemenea, aceasta face trimitere la art.116 din CCM, enumerând zilele de sărbătoare legala în care nu se lucrează, însă nu precizează care sunt zilele de sărbătoare legala care nu i-au fost acordate de unitate.
In al doilea rând a arătat faptul ca foarte mulți salariați ai unității care au acțiuni pe rol, nu cunosc faptul că au calitatea de reclamant în dosare aflate pe rolul instanței de judecată, având același obiect de cerere, fapt ce rezultă din procesul verbal din data de 03.06.2015. Mai mult, au acțiuni în instanță și salariați care nu fac parte din sindicatul ,, Sanitas,, Rovinari. Ținând cont de înscrisurile primite, S. Orășenesc Rovinari înțelege să invoce în temeiul art. 247 N C.pr. civ, excepția calității procesuale active a Sindicatului ,, Sanitas,, Rovinari care reprezintă reclamanta.
Pe fondul cauzei s-a arătat că unitatea a respectat toate prevederile contractului colectiv de munca încheiat la nivel de unitate, aspect care rezulta din probatoriul administrat in prezenta cauza. Referitor la primul capăt de cerere privind acordarea tichetelor de masă consideră că aceste pretenții ale reclamantei nu sunt întemeiate, întrucât în conformitate cu prev. legii 142/1998, tichetele de masă se acordă numai pentru achitarea mesei sau achiziționarea de produse alimentare, iar nu contravaloarea acestora.
La art.6 alin.5 din Legea nr. 142/1998, se prevede faptul că, se interzice acordarea unui rest de bani la tichetul de masă, respectiv compensarea acestuia prin acordarea sumei respective în bani.
Articolul 136 din CCM, si nu art 140 asa cum indica reclamanta prevede „ angajatorul este obligat sa acorde tichete de masa potrivit Legii nr 142/1998, in conformitate cu prevederile legale prevăzute pentru unități finanțate de la bugetul de stat si de la bugetul asigurărilor sociale de sănătate,,.
Art. 184 prevede ,, toate drepturile prevăzute in acest contract, se fac in limita posibilităților financiare ale unității prevăzute in bugetul de venituri si cheltuieli,,.Tichetele de masa solicitate pe luna decembrie 2014, urmează sa fie acordate până în luna iunie 2015, așa cum a stabilit conducerea împreuna cu reprezentantul reclamantei, respectiv sindicatul ,,Sanitas,,Rovinari, în ședința Comitetului Director din luna decembrie 2014 . Referitor la solicitarea tichetelor de masa pe perioada ianuarie - mai 2015, si restul revendicărilor, s-a arătat faptul ca prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, a fost negociată clauza de la art. 184 din CCM pe anul 2015, la care a subscris sindicatul reprezentativ la nivel de unitate, sindicat care de altfel este și sindicatul care reprezintă reclamanta. Situația financiara a unității nu permite in acest moment acordarea acestor facilitați, aspect care rezulta din rapoartele financiar-contabile înaintate lunar, atât comitetului director cât și consiliului de administrație al spitalului, unde participă și sindicatul care reprezintă reclamanta.
Legea nr.142/1998 privind acordarea tichetelor de masa, prevede posibilitatea acordării de tichete de masă dacă sunt îndeplinite două condiții în mod cumulativ: existența unui contract individual de muncă și capacitatea angajatorului de a suporta costurile tichetelor de masa.
Referitor la al doilea capăt de cerere prin care se solicita plata orelor suplimentare, s-a arătat că reclamanta nu a efectuat ore suplimentare.
Prevederile Codului Muncii și legislația privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar pe anii 2012-2015, au interzis constant plata orelor suplimentare ( art.122 Codul Muncii, art. 7 Legea nr 283/201 I, art. 9 OUG nr 103/2013, art. 8 OUG nr 83/2014 ).
Referitor la materialele igenico-sanitare, s-a arătat că având în vedere specificul activității unde reclamanta își desfășoară activitatea, era imposibil ca unitatea să nu asigure aceste materiale.
În drept și-a întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile art. 205-208 Noul Cod de Procedura Civila. In temeiul art. 223 alin 2,3 NCPC.
La data de 10.06.2015, reclamanta a formulat cerere de renunțare la judecată.(fila 16 din dosar).
In conformitate cu art. 406 din noul Cod de procedură civilă:
,,(1) Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă.
(2) Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială.
(3) Dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut.
(4) Dacă reclamantul renunță la judecată la primul termen la care părțile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunțarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți. Dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declară că renunță la judecată, instanța va acorda pârâtului un termen până la care să își exprime poziția față de cererea de renunțare. Lipsa unui răspuns până la termenul acordat se consideră acord tacit la renunțare”.
In speță sunt întrunite condițiile de mai sus, după cum urmează: reclamanta a renunțat la judecată prin cerere scrisă, formulată personal de acesta, înainte de primul termen de judecată, când nu este necesar acordul pârâtului.
In consecință, în baza art. 406 Cod de procedură civilă, se va lua act de renunțarea reclamantei la judecarea acțiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Ia act de renunțarea reclamantei B. V., cu domiciliul procesual ales în Tg-J., ., județul Gorj, având CNP_, în contradictoriu cu pârâtul S. Orășenesc Sf. Ș. Rovinari, cu sediul în Rovinari, ., județul Gorj, la judecarea cererii.
Cu recurs în termen de 30 zile de la comunicare ce se va depune la Tribunalul Gorj.
Pronunțată în ședința publică de la 04 Septembrie 2015.
Președinte, M. V. | Asistent judiciar, C. D. | Asistent judiciar, I. L. F. |
Grefier, M. P. |
Red. M.V.
4 ex. / 10 Septembrie 2015
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|








