Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 285/2015. Tribunalul GORJ

Sentința nr. 285/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 22-01-2015 în dosarul nr. 285/2015

Dosar nr._

Cod operator: 2443

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Sentința nr. 285/2015

Ședința publică de la 22 Ianuarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE T. M.

Asistent judiciar N. M.

Asistent judiciar R. N.

Grefier N. R.

Pe rol fiind judecarea acțiunii formulată de reclamanta U. S. LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT GORJ în numele și pentru membrul de sindicat H. M. O. în contradictoriu cu pârâții ȘCOALA G. SCOARȚA și C. L. SCOARȚA, având ca obiect drepturi bănești - plata dobânzii legale.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință.

Tribunalul constată că reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În consecință, în temeiul art.223 alin.3 si art.411 alin.1 pct.2 Cod de procedura civilă, lipsa părților legal citate nu va împiedica judecarea cauzei.

Fiind primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, instanța procedează la verificarea competenței, potrivit dispozițiilor art.131 alin.1 Cod de procedură civilă, și apreciază că este competentă general, material și teritorial să judece cauza de față, în temeiul dispozițiilor art.269 alin.1 și 2 din Codul muncii și art.208 si 210 din Legea nr.62/2011.

În temeiul art.258 alin.1 Cod procedură civilă raportat la art.255 alin.1 Cod de procedură civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, considerând-o admisibilă si concludenta pentru soluționarea cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat si probe de administrat, constatând cauza în stare de judecată, instanța o retine spre soluționare.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de față:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Secției de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a Tribunalului Gorj la data de 24.07.2014, sub nr._, reclamanta U. S. LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT GORJ în numele și pentru membrul de sindicat H. M. O. a chemat în judecată pârâții ȘCOALA G. SCOARȚA și C. L. SCOARȚA, solicitând ca prin sentința ce va pronunța să dispună obligarea pârâților la plata dobânzii legale pentru sumele datorate conform sentinței nr. 1182/29.04.2010 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._ și sentința nr.234/14.01.2013 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._/95/2012, pe ultimii trei ani anteriori introducerii prezentei cereri și până la data plății efective.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin sentințele de mai sus pârâții au fost obligați să-i plătească diferențele de drepturi salariale neacordate ca urmare a neaplicării Legii nr.221/2008, cuvenite pentru perioada 01.10._09 și respectiv din neaplicarea dispozițiilor în materia salarizării prevăzute de Legea cadru nr.330/2009 și Legea nr.285/2010 reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite pentru perioada 01.03._11, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

A precizat că, deși sentințele mai sus menționate sunt irevocabile, nici până în prezent nu a beneficiat de plata drepturilor salariale dispuse de instanța de judecată, fiind evident că s-a produs un prejudiciu de necontestat, prin faptul că a fost lipsită de folosul sumelor de bani cuvenite, în plus, față de prejudiciul creat inițial în patrimoniul personal prin plata unor salarii sub nivelul celor reglementate prin Legea nr.221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008.

S-a invocat incidența dispozițiilor art.166 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată [fost art.161 alin. (4)], conform cărora „întârzierea nejustificata a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.", în condițiile în care, potrivit art.161 [fost art. 156], „salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești ale angajatorilor", precum si prevederile art.278 alin. (1) [fost art. 295 alin.(1)], conform căruia:„Dispozițiile prezentului cod se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispozițiile legislației civile."

S-a apreciat că, și în privința daunelor interese datorate de unitate pentru neplata drepturilor salariale sunt aplicabile dispozițiile Codului civil (Noul cod civil - Legea nr. 287/2009, republicată), și anume:

Art.1530: Creditorul are dreptul la daune-interese pentru repararea prejudiciului

pe care debitorul i l-a cauzat și care este consecința directă și necesară a neexecutării)

obligației.

Art. 1531 (1) Creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării.

(2)Prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferită de creditor și beneficiul de care

acesta este lipsit. La stabilirea prejudiciului se ține seama de reducerea unor cheltuieli

sau de evitarea unor pierderi de către creditor ca urmare a neexecutării obligației.

(3)Creditorul are dreptul și la repararea prejudiciului nepatrimonial.

Art. 1535 (1) în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic. Dacă înainte de scadență debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență. Creditorul are dreptul, în plus, la daune-interese pentru orice prejudiciu suplimentar pe care l-a suferit din cauza neexecutării obligației.

S-a mai învederat instanței incidența în speță a dispozițiilor art.2 din Ordonanța Guvernului nr.13/2011 privind dobânda legală remuneratorie penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale in domeniul bancar, potrivit cărora: „In cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz, și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea."Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 a abrogat O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, aprobată prin Legea nr. 356/2002, care stipula că „părțile sunt libere să stabilească, în convenții, rata dobânzii pentru întârzierea la plata unei obligații bănești" - art. 1 - și că „în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi fără să se arate rata dobânzii, se va plăti dobânda legală" - art. 2.

S-a precizat, de asemenea, că din prevederile legale mai sus invocate a rezultat că daunele interese constau în dobânda legală, ce curge de drept, fără punerea în întârziere, de la data scadenței drepturilor salariale prevăzute în contractul individual de muncă - aceasta deoarece obligația legală de plată a salariului trebuia îndeplinită la data stabilită prin contractul individual de muncă. In acest sens s-a pronunțat deja Tribunalul D. - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, care, prin sentința nr.1946/03.05.2012 (dosar nr._, a constatat că „dobânda este datorată începând cu data scadenței pentru fiecare dintre salariile lunare, pârâtul fiind de drept în întârziere conform art.1079(1523 N.C.C.) Cod civil și 161 Codul muncii, astfel că se justifică acordarea dobânzii legale aferente de la data nașterii dreptului până la data plății efective".

În opinia reclamantei, acordarea dobânzii legale se impune pentru neplata la scadență a sumei datorate, fiind privat de folosirea sumei de bani cuprinse între data scadenței și data plății efective. Daunele-interese moratorii (dobânda legală) reprezintă o sancțiune pentru întârzierea la plată a unor obligații, dispuse de instanța de judecată în sarcina angajatorului.

În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.148 și urm. și art. 194 Cod procedură civilă, art.161, art. 166 alin.(4), art. 268 și art.278 alin. (1) din Codul muncii, art.2 din OG nr. 13/2011 și art.1530 și urm. Cod civil, art.28 din Legea dialogului social nr. 62/2011.

În susținerea acțiunii, reclamanta a depus la dosar, în copie certificată pentru conformitate cu originalul: sentința nr. 1182/29.04.2010 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._ și sentința nr.234/14.01.2013 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._/95/2012, cartea de identitate.

Pârâtul C. L. Scoarța a formulat întâmpinare, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive și solicitând respingerea cererii formulată de reclamantă, cu motivarea că nu a avut calitatea de angajator al reclamantei în sentințele prin care reclamanta solicită dobânda legală respectiv sentințele 1182/29.04.2010 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._ și nr.234/14.01.2013 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._/95/2012.

Examinând cererea dedusă judecății în raport de actele și lucrările dosarului, de obiectul acțiunii și dispozițiile legale invocate, Tribunalul în raport de dispozițiile art. 248 Cod procedură civilă, se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos în total sau în parte cercetarea în fond a pricinii.

Cu privire la excepția invocată, instanța o va admite cu următoarea motivare:

Reclamanta H. M. O. a chemat în judecată pârâții ȘCOALA G. SCOARȚA și C. L. SCOARȚA, solicitând ca prin sentința ce va pronunța să se dispună obligarea pârâților la plata dobânzii legale pentru sumele datorate conform sentinței nr. 1182/29.04.2010 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._ și sentința nr.234/14.01.2013 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._/95/2012, pe ultimii trei ani anteriori introducerii prezentei cereri și până la data plății efective.

Instanța constată că, în dosarul nr._, reclamanta s-a judecat în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul Județean Gorj, Școala de Arte și Meserii Turburea, Primăria Turburea și C. L. Turburea, iar în dosarul nr._/95/2012 a chemat în judecată Școala Generală Turburea și C. L. Turburea, pârâtele administrând bugetul pentru unitatea de învățământ din prezentele cauze, având calitatea de ordonator de credite.

De asemenea se reține că, în cauza dedusă judecații reclamanta a chemat în judecată pârâții Școala G. Scoarța și C. L. Scoarța, aceștia neavând calitatea de angajatori în sentințele prin care reclamanta H. M. O. solicită acordarea dobânzii legale aferentă acestor hotărâri judecătorești.

Pentru aceste considerente se va admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul C. L. Scoarța și în consecință se va respinge acțiunea.

Opinia asistenților judiciari este conformă cu prezenta hotărâre.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtul C. L. Scoarța.

Respinge acțiunea formulată de reclamanta U. S. LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT GORJ cu sediul în Tg.-J., ., identificată prin CUI_, în numele și pentru membrul de sindicat H. M. O. C.N.P._, cu domiciliul în Tg-J., ..1, ., ., în contradictoriu cu pârâții ȘCOALA G. SCOARȚA cu sediul în . și C. L. SCOARȚA, cu sediul în ..

Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunal Gorj.

Pronunțată în ședința publică din 22.01.2015, la Tribunalul Gorj.

Președinte,

T. M.

Asistent judiciar,

N. M.

Asistent judiciar,

R. N.

Grefier,

N. R.

Red:R.N. 30 Ianuarie 2015/Ex.6

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 285/2015. Tribunalul GORJ