Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 1802/2014. Tribunalul IAŞI

Comentarii

0

Sentința nr. 1802/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 11-06-2014 în dosarul nr. 3530/99/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 11 Iunie 2014

Președinte - M. S.

Asistent judiciar L. B.

Asistent judiciar N. L.

Grefier R. R.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1802/2014

Pe rol fiind judecarea cererii formulată de U. SINDICALĂ TERITORIALĂ "DRUM DE F." IAȘI în numele și pentru reclamantul B. L. T. în contradictoriu cu pârâții . și . prin S. C.-CF IAȘI, având ca obiect drepturi bănești .

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura este completă.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 14.05.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi când, din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru data de 28.05.2014 și apoi pentru azi, 11.06.2014, când

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr._, U. Sindicală Teritorială Drum de F. în numele și pentru un număr de 815 reclamanți membri de sindicat dintre care, în urma disjungerii dispusă la termenul din 19 martie 2014, în dosarul cu numărul de față, respectiv _ reclamantul B. L. T. a chemat în judecată pârâtele . Ferate „C.” SA cu sediul în București și . Ferate „C.” SA prin S. C. – CF Iași cu sediul în Iași, pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună:

1) - plata actualizată cu indicele de inflație, de la data scadenței fiecărei obligații și până la data plății efective, a diferenței dintre drepturile salariale efectiv încasate pentru perioada mai 2010 – iulie 2013 și cele cuvenite în mod legal ca urmare a stabilirii salariului de bază brut, raportat la salariul minim brut la nivel de ramură de transporturi, cu aplicarea coeficienților de ierarhizare corespunzători clasei la care a fost salarizat fiecare salariat și în raport cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată de 670 lei, 700 lei, respectiv 750 lei, cu aplicarea procentelor de sporuri la salariul rezultat prin aplicarea coeficienților de ierarhizare corespunzători clasei la care a fost salarizat fiecare salariat, coeficienți cuprinși în anexa nr.1 din CCM la nivel de unitate;

2) – calcularea și virarea contribuției aferentă pensiei, pentru fiecare salariat, în vederea recalculării punctului de pensie;

3) – plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii U. Sindicală Teritorială Drum de F. în numele și pentru reclamanții membri de sindicat a precizat că aceștia sunt salariați ai C.N.C.F.R. SA – S. Centru Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații C.F.Iași.

S-a învederat instanței că drepturile bănești solicitate prin prezenta acțiune sunt drepturi negociate prin CCM unic la nivel de ramură de transporturi pentru anii 2008 – 2010, contract aplicabil unităților prevăzute la anexa 5 din contract unde este inclusă și .. Aceste drepturi nu au fost acordate, pentru perioada indicată, așa cum era corect.

Pârâtele au calculat și plătit drepturile salariale pornind de la o valoarea a salariului de bază minim brut de 600 lei în loc de 700 lei cum prevedea CCM unic la nivel de ramură valabil pentru anii 2008 – 2010, prelungit conform art.4 alin.2 și pentru anul 2011.

Conform CCM unic la nivel de ramură transporturi art.41 al.3 lit.a salariul minim brut era de 700 lei, adică 4,12 lei pe oră, pentru program complet de lucru de 170 ore medie pe lună. La acesta se adaugă sporurile, adaosurile și alte indemnizații .

Potrivit art.4 al.2 din contract „ Dacă niciuna din părți nu denunță contractul cu 30 de zile înaintea perioadei pentru care a fost încheiat, valabilitatea acestuia se prelungește până la încheierea unui nou contract, dar nu mai mult de 12 luni, respectiv încă un an calendaristic.”

În baza disp.art.41 lit.b, părțile vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, prevăzut la art.41 pct.3 lit.a pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv .

Dispozițiile art.40 al.1 din CCM la nivel național pentru anii 2011 – 2014 prevăd că salariul de bază brut pe oră va fi de 4,118 lei pe oră, respectiv 700 lei, pentru un program de lucru complet de 170 ore.

Conform disp.art.241 lit.d din Codul muncii, contractele colective de muncă la nivel național produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din țară.

De asemeni, potrivit art.238 al.1 din Codul muncii, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la nivel inferior celui stabilit prin contractele încheiate la nivel superior.

Prin Deciziile nr.380/2004 și nr.294/2007 definitive și general obligatorii, date de către Curtea Constituțională, s-a statuat că, „contractul colectiv de muncă încheiat la nivel național sau la nivel de ramură constituie izvor de drept la încheierea contractelor colective de muncă la nivel de unitate, ceea ce impune respectarea clauzelor referitoare la drepturile minimale”.

Pe de altă parte, reclamanții susțin că pârâtele nu au achitat drepturile salariale nici conform art.1 din HG nr.1193/24 noiembrie 2010 publicată în Monitorul Oficial al României partea I nr.824/09 decembrie 2010 pentru drepturile salariale aferente anului 2011( 670 lei, la care se aplică coeficientul de ierarhizare al clasei de salarizare), respectiv art.1 din HG nr.1225/14 decembrie 2011 publicată în Monitorul Oficial al României partea I nr.922/27 decembrie 2011, pentru drepturile salariale aferente anului 2012 (700 lei la care se aplică coeficientul de ierarhizare al clasei de salarizare). În cursul anilor 2011 – 2012 salariul minim brut la CN CF C. SA – clasa 1 de salarizare – conform anexei 1 din CCM la nivel de unitate a fost de 600 lei.

Potrivit art.160 din Codul muncii, precum și a art.7 alin.1 lit.a, salariul cuprinde: salariul de bază,sporuri la salariul de bază, indemnizații și alte adaosuri.

Pârâtele aveau obligația de a calcula drepturile salariale astfel: pentru perioada mai 2010 – decembrie 2011, având ca bază de pornire clasa 1 de salarizare din CCM (Anexa!) suma de 670 lei lunar (înmulțită cu coeficientul de ierarhizare al clasei salariatului) pentru program complet de 170 ore în medie pe lună, reprezentând 3,94 lei pe oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri sau indemnizații incluse în acesta. Pentru perioada ianuarie 2012 – decembrie 2012 având ca bază de pornire clasa 1 de salarizare din CCM (Anexa 1 ) suma de 700 lei lunar, înmulțită cu coeficientul de ierarhizare al clasei, pentru program complet, în medie 169,333 ore pe lună, reprezentând 4,13 lei pe oră, fără sporuri, adaosuri sau indemnizații. Pentru anul 2013, inclusiv până în luna aprilie, cu clasa 1 din Anexa 1 în valoare de 750 lei, la care se aplică coeficienții de ierarhizare și apoi sporuri, adaosuri și alte indemnizații.

Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate nu poate prevedea drepturi cu caracter inferior celor reglementate prin lege (HG nr.1193/24 noiembrie 2010 respectiv HG nr.1225/14 decembrie 2011, HG nr.23/22 ianuarie 2013.

În drept invocă: dispozițiile art.40, 166, 238 și 241 din Codul muncii, CCM Unic la nivel de ramură transporturi nr.722/2008, cu actele adiționale și CCM la nivel național pe anii 2011 – 2014; dispozițiile art.38, art.40 alin.(2) lit.c, art.159, art.160, art.162, art.164 din Codul Muncii, art.28 din Legea nr.62/2011 (Codul de Dialog Social), art.1 din HG nr.1193/24 noiembrie 2010, art.1 din HG nr.1225/14 decembrie 2011, HG nr.23/22 ianuarie 2013, Anexa nr.1 la CCM încheiat la nivel de unitate cu coeficienții de ierarhizare pe clase, care se aplică la salariile de bază brute corespunzătoare claselor de salarizare și Anexa nr.2 la CCM încheiat la nivel de unitate cuprinzând clasele de salarizare corespunzătoare meseriilor și funcțiilor din CN CF C. SA.

În dovedire s-a solicitat proba cu înscrisuri.

Pârâtele . București și . București prin S. C. CF Iași au depus la dosar întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii.

Au susținut pârâtele că valabilitatea CCM la nivel de ramură transporturi înregistrat la M.M. sub nr.722/03/24.01.2009 în baza căruia au fost solicitate diferențele salariale pentru 2011 a fost prelungită doar până la data de 31.12.2010, deoarece Confederația Națională a Patronatului Român a denunțat aplicarea acestui contract după data de 31.12._ prin adresele nr.284/16.11.2010 și 47/02.02.2011 – denunțare făcută publică pe internet, aspect ce a fost reținut și în sentința civilă nr.1581/2013 a Tribunalului Iași depusă la practică judiciară.

Au mai susținut pârâtele că, prin Legea nr.239/2009 art.1 lit.d, se reglementează măsuri privind disciplina financiar – bugetară la nivelul regiilor autonome, societăților și companiilor naționale, iar conform art.30 din același act normativ se prevede „ Contractele colective de muncă se negociază în condițiile legii, după aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli ale operatorilor economici, în limitele și în condițiile stabilite prin bugete.”

În considerarea acestor dispoziții legale, la nivel de unitate CN C. SA s-au încheiat anual contracte colective de muncă prin care părțile litigante au stabilit de comun acord salariile de bază brute corespunzătoare claselor de salarizare.

Reprezentanții salariaților au fost de acord cu aceste salarii semnând aceste contracte colective de muncă. „ Contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților”. (art.229 Codul muncii). Prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate reprezintă acordul de voință al părților. Ca urmare, consideră pârâtele că prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate sunt opozabile părților care l-au semnat și, câtă vreme nu s-a constatat nulitatea respectivelor clauze din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, această clauză își produce efectele. Contractele de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.

Salariul de bază lunar stabilit prin contractul individual de muncă al reclamanților se încadrează în prevederile CCM încheiat la nivel de unitate.

Hotărârile de Guvern privind salariul minim brut pe economie nu sunt aplicabile pentru stabilirea valorii clasei 1 de salarizare, întrucât nu există nici un act normativ sau acord colectiv de muncă ce stabilește acest lucru.

În cauză, sunt aplicabile CCM la nivel de unitate angajatoare, respectiv contractele colective de muncă ale CN C. SA pe anul 2011 – 2012, formula pentru salariul de bază brut corespunzător fiecărei clase de salarizare fiind calculat după următoarea formulă:

S=Sclasa1xK unde:

S – salariul de bază brut corespunzător clasei de salarizare respective,

Sclasa1 – salariul de bază brut corespunzător clasei 1 de salarizare,

K – coeficientul de ierarhizare a claselor de salarizare.

În cauză sunt aplicabile contractele colective de muncă la nivel de unitate angajatoare, respectiv contractele colective de muncă CN C. SA pe anul 2011 – 2012 și pe anul 2012 – 2013.

Se precizează că prin Actul Adițional nr.2/19.04.2013 la contractul colectiv de muncă CN C. SA pe anul 2012 – 2013 s-au eliminat coeficienții de ierarhizare și, implicit, formula de calcul al salariului de bază brut corespunzător fiecărei clase de salarizare.

Astfel, de la data înregistrării acestui act adițional la ITM București, respectiv de la data de 19.04.2013, Anexa nr.1, care prevedea coeficienții de ierarhizare și formula de calcul salariu de bază brut, prevede valoarea salariului de bază brut corespunzător fiecărei clase de salarizare.

Potrivit acestui act adițional, de la data de 19.04.2013 salariul minim brut plătit de CN C. SA este de 800 lei.

Întrucât salariaților reclamanți li s-au acordat toate drepturile bănești prevăzute în CCM la nivel de unitate, contract ce constituie legea părților, acțiunea reclamanților este neîntemeiată.

U. Sindicală Teritorială Drum de F. a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care a solicitat înlăturarea considerentelor expuse în conținutul întâmpinării reluând în sinteză argumentele expuse în cererea de chemare în judecată.

A precizat reclamanta în continuare că, CCM la nivel de ramură de transporturi pe anii 2009 – 2010 și-a prelungit efectele și în cursul anului 2011, neavând informații în sensul contrar, iar HG-urile invocate privind salariul minim brut pe economie se aplică în condițiile în care clasa 1 de salarizare corespunde salariului cel mai mic ce se poate acorda unui angajat. În continuare a susținut că în speță este aplicabil CCM la nivel de ramură de transporturi în calitatea sa de contract încheiat la nivel superior și în raport cu care contractele colective de muncă încheiate la nivel inferior – precum cel de la nivel de unitate – nu pot să prevadă mai puține drepturi.

Reclamanta a mai precizat că în considerentele cererii de chemare în judecată a făcut referire la CCM unic la nivel național pe anii 2011 – 2014, din eroare scriind CCM unic la nivel de ramură transporturi pentru anii 2011 – 2014. Totodată a menționat că actul adițional nr.2/19.04.2013 la CCM al CN CF C. SA pe anul 2012 – 2013, prin care s-au eliminat coeficienții de ierarhizare și implicit formula de calcula a salariului de bază brut, își produce efectele abia de la data de 19.04.2013.

În final reclamanta a precizat, față de susținerile pârâtelor, că și „contractele colective de muncă la nivel de unitate exprimă acordul părților și, deci constituie legea acestora” că înțelege să invoce constatarea nulității absolute a clauzelor contractelor colective de muncă la nivel de unitate care prevăd drepturi mai puține față de contractele încheiate la nivel superior, atât ca și categorii de drepturi cât și în ceea ce privește conținutul lor.

La primul termen de judecată din data de 19.03.2014 reclamanta, la solicitarea instanței, a precizat că solicită constatarea nulității absolute a anexei 1 la CCM la nivel de unitate pentru anii 2010 – 2011 raportat la art.40 din CCM unic la nivel de ramură transporturi pentru anii 2008 – 2010, cât și constatarea nulității anexei 1 la CCM la nivel de unitate pentru anii 2012 – 2013 raportat la HG 1193/24.11.2010; HG 1225/14.12.2011 și HG 23/22.01.2013 privitoare la salariul minim brut pe economie ce prevăd salarii minime brute în cuantumuri majorate, respectiv 670 lei, 700 lei și 750 lei.

Totodată, anterior primului termen de judecată, reclamanta U. Sindicală Teritorială Drum de F. a depus la dosar precizări prin care a învederat instanței că înțelege să introducă în cauză încă 6 reclamanți persoane fizice membri de sindicat și să își completeze acțiunea în sensul de a solicita obligarea pârâtelor și la plata cu titlu de daune interese, a dobânzilor legale aferente sumelor ce constituie diferența între salariul cuvenit legal și salariul plătit efectiv de pârâte, dobândă calculată de la data scadenței fiecărei diferențe de sumă și până la data plății efective a acesto sume de bani.

Pârâta CN CF C. SA București prin S. C. CF Iași a depus la dosar, înainte de primul termen de judecată, precizări prin care a învederat instanței că CCM la Nivel de R. de Transporturi înregistrat la Ministerul Muncii sub nr.722/03/24.01.2008, în baza căruia au fost solicitate drepturile salariale pentru anii 2011, a fost prelungit doar până la 31.12.2010, fiind denunțat prin scrisorile nr.284/16.11.2010 și nr.283/16.11.2010 de către Confederația Națională a Patronatului Român.

Totodată s-a susținut că, la nivel de unitate CN C. SA, s-au încheiat anual contracte colective de muncă prin care părțile litigante au stabilit de comun acord salariile de bază brute corespunzătoare claselor de salarizare, iar reprezentanții salariaților au fost de acord cu aceste salarii, semnând aceste contracte colective de muncă care, conform art.229 al.4 Codul muncii, constituie legea părților și care ai fost calculate conform formulei de calcul din contract – anexa 1.

S-a reiterat faptul că, prin actul adițional nr.2/19.04.2013 la CCM CN C. SA pe anul 2012 – 2013, s-au eliminat coeficienții de ierarhizare și implicit formula de calcul a salariului de bază brut corespunzător fiecărei clase de salarizare astfel încât, de la data înregistrării actului adițional, respectiv 19.04.2013, anexa 1prevede valoarea salariului de bază brut corespunzător fiecărei clase de salarizare. Totodată pârâta a făcut o . precizări cu privire la unii reclamanți persoane fizice.

La termenul din 16.04.2014, U. Sindicală Teritorială Drum de F. a depus la dosar o cerere prin care a solicitat să se aibă în vedere că pentru diferențele salariale solicitate începând cu luna mai 2010, pentru o parte din reclamanți uniunea a introdus o primă cerere de chemare în judecată, cu același obiect, în luna mai 2013, care însă a fost anulată în procedura regularizării, ceea ce conduce la concluzia că pentru pretențiile aferente perioadei mai 2010 – septembrie 2010 a intervenit întreruperea termenului de prescripție.

Contrar acestor susțineri apărătorul pârâtelor a solicitat admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei mai 2010 - 08 septembrie 2010, fiind depășit termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de lege.

La termenul din 14.05.2014 instanța, din oficiu, a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune în privința capetelor de cerere referitoare la constatarea nulității absolute a anexei 1 a CCM unic la nivel de unitate pentru anii 2010 – 2011 raportat la dispozițiile art.268 al.1 lit.d din Codul muncii.

Trebuie făcută precizarea că, din eroare, s-a reținut în practicaua hotărârii că instanța a invocat din oficiu excepția prescripției dreptului la acțiune în privința capătului de cerere referitor la constatarea nulității absolute a art.40 din CCM unic la nivel de ramură de transporturi pentru anii 2008 – 2010, atât timp cât reclamantul nu a solicitat constatarea nulității acestui articol din CCM unic la nivel de ramură de transporturi pentru anii 2008 – 2010, ci a solicitat doar constatarea nulității absolute a anexei 1 la CCM la nivel de unitate pentru anii 2010 – 2011 raportat la art.40 din CCM unic la nivel de ramură de transporturi pentru anii 2008 – 2010.

Toate excepțiile au fost puse în discuția contradictorie a părților.

Analizând cu prioritate, conform art.248 C.pr.civ., excepțiile invocate, instanța reține următoarele:

Conform art.268 al.1 lit.d din Codul muncii se prevede că „ Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: pe toată durata existenței contractului, în cazul în care se solicită constatarea nulității unui contract individual sau colectiv de muncă ori a unei clauze ale acestuia”.

În speța de față, contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pentru anii 2010 și 2011, nu mai este aplicabil, acțiunea fiind formulată la data de 09 septembrie 2013când era în vigoare CCM la nivel de unitate pe anii 2012 – 2013 înregistrat la MMFPS sub nr.116/23.04.2012 prelungit prin actul adițional nr.2/19.04.2013.

Având în vedere această situație instanța reține că sunt incidente dispozițiile art.268 al.1 din Codul muncii și, în consecință, se impune respingerea capătului de cerere referitor la constatarea nulității absolute a anexei 1 a CCM la nivel de unitate pentru anii 2010, 2011raportat la art.40 din CCM unic la nivel de ramură de transporturi pentru anii 2008 – 2010, pe excepția prescripției dreptului la acțiune.

În altă ordine de idei tribunalul reține că dispozițiile art.268 al.1 lit.b din Codul muncii prevăd că: „Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, …”.

Diferențele de drepturi salariale solicitate de reclamant prin prezenta acțiune, reprezintă tocmai astfel de drepturi salariale neacordate de către angajator salariatului prevăzute de art.268 al.1 lit.b din Codul muncii pentru care termenul de formulare a acțiunii este de 3 ani de la data nașterii dreptului.

În speță, acțiunea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iași la data de 09.09.2013. Calculând 3 ani anteriori de la data înregistrării acțiunii reiese că pretențiile anterioare datei de 08 septembrie 2010 inclusiv, sunt prescrise.

Apărările formulate prin apărător, precum că nu a intervenit prescripția pentru diferențele de drepturi salariale solicitate începând cu luna mai 2010 motivat de faptul că uniunea a mai introdus o primă cerere de chemare în judecată cu același obiect în luna mai 2013, care însă a fost anulată în procedura regularizării, nu pot fi luate în considerare având în vedere că anularea cererii de chemare în judecată în dosarul nr._ a intervenit ca urmare a neîndeplinirii obligației de a indica în cuprinsul cererii de chemare în judecată a persoanelor fizice – membri de sindicat pentru care s-a formulat acțiunea. Încheierea de anulare a cererii de chemare în judecată nr.226/03.06.2013 pronunțată în dosarul nr._ nu a fost atacată cu cerere de reexaminare.

În aceste condiții instanța reține că în cauză se impune admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune privind drepturile salariale aferente perioadei mai 2010 – 08 septembrie 2010 și, în consecință, va respinge acțiunea raportat la această perioadă pe excepție.

Pe fondul cauzei, tribunalul reține următoarele:

Reclamantul B. L. T. este salariat al C. „C.” SA, S. Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații Căi Ferate Iași, fiind angajat cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată, în acest sens existând acte la dosar.

În esență, pentru cererile formulate, reclamantul a invocat faptul că la calcularea drepturilor salariale cuvenite, angajatorul nu a avut în vedere modificările intervenite asupra salariului minim pe economie ce constituia baza asupra căreia se aplicau coeficienții de ierarhizare corespunzători funcției deținute de salariat, rezultând astfel salariul de bază la care se aplicau apoi celelalte creșteri salariale sau sporuri cuvenite fiecăruia.

Pentru clarificarea situației se impune examinarea sistemului de salarizare stabilit la nivelul C. „C.” SA.

Din verificarea documentelor anexate în copie la dosarul din care s-a dispus disjungerea, tribunalul reține că sistemul de salarizare din cadrul societății pârâte a fost stabilit prin art. 7 și anexa nr.1 la Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe perioada 2009 – 2010, 2011 – 2012, 2012 – 2013 – ultimul astfel cum a fost prelungit și modificat prin actul adițional încheiat sub nr.2/19.04.2013.

Prin anexa nr.1 la CCM la nivel de unitate, pe perioadele menționate, se prevede numărul clasei de salarizare (care se stabilește având în vedere funcția deținută de salariat, condițiile de muncă, dificultatea muncii prestate, etc.) coeficienții de ierarhizare și salariul rezultat.

Trebuie precizat că, în conținutul anexei nr.1 se precizează că „salariul de bază brut corespunzător fiecărei clase de salarizare se va calcula după următoarea formulă:

S = Sclasa1 x K unde:

S – salariul de bază brut corespunzător clasei de salarizare respective,

Sclasa1 – salariul de bază brut corespunzător clasei 1 de salarizare,

K – coeficientul de ierarhizare a claselor de salarizare.

Prin urmare algoritmul de calcul al salariului fiecărui salariat, indiferent de clasa de salarizare în care a fost încadrat datorită particularităților acesteia, se calculează pornind de la salariul de bază brut corespunzător clasei 1 de salarizare (de 570 lei – potrivit CCM la nivel de unitate pe anii 2009 – 2010 și de 600 lei – potrivit CCM la nivel de unitate pe anii 2011 – 2012 și 2012 – 2013 valabil până la 18.04.2013).

Salariul de bază brut reprezintă acea parte fixă și principală a salariului cuvenită fiecărui salariat în funcție de nivelul studiilor, pregătirea profesională, etc., funcție de care se calculează celelalte drepturi cum ar fi diferite indemnizații, sporuri etc.

În acord cu dispozițiile art.164 al.3 din Codul muncii salariul de bază brut trebuie să fie cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară.

De esența acestei cauze este faptul că această formulă de calcul a salariului de bază brut corespunzător fiecărei clase de salarizare reprezintă acordul părților, respectiv C. „C.”SA în calitate de angajator a fost cea care a instituit acest sistem de salarizare prin care coeficienții de ierarhizare aplicabili salariaților au fost puși în corelație directă cu salariul de bază brut minim, rezultând algoritmul de calcul anterior expus.

Atât timp cât angajatorul a fost cel care prin propria sa voință a înțeles să raporteze valoarea coeficientului de ierarhizare la salariul de bază minim, stabilind fără echivoc că, coeficientul de ierarhizare de 1,000 este egal cu salariul de bază minim brut pe țară, rezultă că orice modificare a acestui din urmă salariu minim de bază va conduce și la modificarea valorii nominale a salariului de bază al fiecărui angajat, salariu ce se determină după cum s-a arătat anterior prin înmulțirea coeficientului de ierarhizare aferent clasei de salarizare (în care este încadrat salariatul) cu salariul de bază minim brut pe țară.

În ceea ce privește pretențiile reclamantului aferente perioadei 09.09.2010 – 31.12.2010, tribunalul reține că dispozițiile art.41 alin.3 lit.a din CCM unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010 (înregistrat sub nr.722/03/24.1.2009 valabil până la data de 31.12.2010, fiind denunțat de Confederația Națională a Patronatului Român prin adresele nr.284/16.11.2010 și 77/02.02.2011) prevede: „Salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 01 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta”.

Susținerea pârâtelor precum că, întrucât la nivel de unitate, pe anii 2009/2010, a fost încheiat un contract colectiv de muncă ale cărui prevederi au fost obligatorii pentru părți conform dispozițiilor art.7 al.2 din Legea nr.130/1996, salariu fiind menționat și în contractul individual de muncă al reclamanților,, acesta fiind aplicat în raporturile dintre angajator și salariat, nu pot fi primite de instanță.

Clauzele contractuale enunțate în CCM la nivel de ramură de transporturi pentru anii 2008 – 2010 nu condiționează acordarea acestor drepturi de preluarea lor în CCM încheiat la nivel de unitate fiind imperative pentru angajator după modul de redactare, după cum se prevede în dispozițiile art.3 din CCM la nivel de ramură de transporturi:

„(1) Clauzele prezentului contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură de transporturi produc efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile de transporturi și activități conexe din țară, indiferent de structura capitalului acestora;

(2) Contractele colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze prevăzute în mod expres de lege;

(3) În cazul în care părțile au încheiat CCM la nivel de unitate sau grupe de unități, înaintea semnării, înregistrării și publicării prezentului contract colectiv de muncă la nivel de ramură de transporturi, cele de la nivelurile inferioare acestuia se vor adapta la prevederile sale, acolo unde prevederile minimale din prezentul contract nu au fost atinse sau a cărui clauze nu se regăsesc incluse”.

Deși prevederile contractelor încheiate la nivel superior sunt obligatorii și au caracter minimal pentru nivelurile inferioare, pârâtele nu au respectat aceste obligații contractuale.

Sub sancțiunea neluării în seamă, CCM la nivel de unitate nu poate prevedea drepturi cu caracter inferior celor reglementate de contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, în caz contrar, clauzele CCM-ului la nivel de unitate care sunt contrare CCM-ului la nivel de ramură sunt înlocuite de drept cu clauzele contractului din urmă.

Au fost încălcate prevederile art.40 alin.2 lit.c din Codul muncii conform cărora „angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din CCM aplicabil și din contractul individual de muncă” cât și prevederile art.229 al.4 din Codul muncii conform cărora „contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților”, în condițiile în care pârâtele nu au acordat reclamantului drepturile salariale solicitate pentru perioada 09.09.2010 – 31.12.2010, fiind produs acestuia un prejudiciu material constând în contravaloarea diferențelor de drepturi salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei prevăzut de art.41 alin.3 lit.a din CCM unic la nivel de ramură de transporturi pe anii 2008 – 2010 și pe care angajatorul este dator să-l acopere potrivit prevederilor art.253 din Codul muncii.

Referitor la pretențiile reclamantului pentru perioada 01.01.2011 – 18.04.2013, tribunalul reține următoarele:

Art.1 din HG 1193/24 noiembrie 2010 prevede „ Începând cu data de 01.01.2011 salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 670 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 170 ore în medie pe lună în anul 2011, reprezentând 3,94 lei/oră”, iar art.2 din același act normativ prevede „Pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată prevăzut la art.1”.

Art.1 din HG nr.1225 din 14 decembrie 2011 prevede că „ Începând cu data de 01 ianuarie 2012 salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 700 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 169,333 ore în medie pe lună în anul 2012, reprezentând 4,13 lei/oră”, iar art.2 din același act normativ prevede că „pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată prevăzut la art.1”.

Art.1 din HG nr.23 din 22 ianuarie 2013 prevede că „ Începând cu data de 01 februarie 2013 salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 750 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună în anul 2013, reprezentând 4,44 lei/oră”, iar art.2 din același act normativ prevede că „pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată prevăzut la art.1”.

Compania Națională de Căi Ferate SA a fost înființată conform HG nr.581/1998 prin reorganizarea Societății Naționale a Căilor Ferate Române.

Potrivit Statutului Companiei Naționale de Căi Ferate „C.”SA reglementat în anexa 1 la HG nr.581/1998, art.2 prevede că „C. C. SA, denumită în continuare C., este persoană juridică română, cu capital inițial integral de stat, având forma juridică de societate comercială pe acțiuni, care își desfășoară activitatea în conformitate cu legile române și cu prezentul statut.”

Conform art.8 din anexa 1 la HG 581/1998, la alin.(1) se prevede „ Capitalul social inițial al C. (Compania Națională de Căi Ferate C. SA – nota noastră) este de … și se constituie prin preluarea unei părți din patrimoniul Societății Naționale a Căilor Ferate Române, în baza balanței de verificare și a situației patrimoniului, întocmite la data de 30 iunie 1998”, iar în alin.(2) se prevede: „Capitalul social inițial este în întregime subscris și integral vărsat de statul român, în calitate de acționar unic, Drepturile statului, ca acționar unic, sunt exercitate de către Ministerul Transporturilor”. Totodată în alin.(5) se prevede: „C. (C. C. SA – nota noastră) poate fi privatizată, în condițiile legii, statul român putând păstra pachetul majoritar de acțiuni”.

Prin urmare instanța reține că, în prezent, Compania Națională Căi Ferate SA este o companie de stat subordonată Ministerului Transporturilor, care nu este privatizată, acționar unic fiind statul român, și este finanțată de la bugetul de stat și din veniturile proprii. În aceste condiții personalul care lucrează angajat în companie este personal ce face parte din sectorul bugetar, chiar dacă forma de organizare juridică a companiei este aceea a unei societăți comerciale, ceea ce face să impună aplicarea hotărârilor de guvern în ceea ce privește calcularea salariului angajaților în funcție de salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată aferent fiecărei perioade pentru care se aplică.

În apărările pe care le-au formulat pârâtele s-a susținut că hotărârile de guvern privind salariul minim brut pe economie nu sunt aplicabile pentru stabilirea valorii clasei 1 de salarizare, întrucât, la nivel de unitate, s-au încheiat anual contracte colective de muncă prin care părțile litigante au stabilit de comun acord salariile de bază brute corespunzătoare claselor de ierarhizare, contracte ce constituie legea părților conform art.229 al.4 Codul muncii.

Totodată s-a mai susținut că salariile de bază brute corespunzătoare claselor de salarizare au fost calculate în temeiul aceleiași formule de calcul agreate de ambele părți, stabilită prin anexa 1 la CCM la nivel de unitate și care în final a condus la plata unor sume mai mari decât salariul minim invocat.

Aceste susțineri și interpretări limitative însă nu pot fi acceptate de instanță pentru că ar însemna că valoarea salariului de bază brut trebuie corelată cu valoarea salariului minim pe țară doar în cazul angajaților încadrați în clasa 1 de salarizare, ori, o asemenea reglementare nu se regăsește nicăieri în anterior menționata anexă1 la CCM la nivel de unitate.

Însăși pârâtele au recunoscut că, stabilirea salariilor de bază brute corespunzătoare fiecărei clase de salarizare sunt rezultatul aplicării formulei de calcul agreate de ambele părți, respectiv S = Sclasa1 x K.

Tribunalul reține că, pentru determinarea salariului de bază pentru angajații pârâtei, relevanță au nu numai dispozițiile art.164 al.3 Codul muncii, ce obligă unitatea la plata unui salariu cel puțin egal cu cel minim pe țară, ci și dispozițiile stabilite de comun acord prin CCM la nivel de unitate, prin care s-a reglementat acest mod de determinare a salariului, pentru toate categoriile de salariați, în corelare directă cu salariul de bază minim brut pe țară.

Astfel, în art.7 alin.(2) din CCMla nivel de unitate, valabil pentru fiecare perioadă invocată, se prevede că „Salariile de bază corespunzătoare fiecărei clase de salarizare se stabilesc în funcție de coeficienții de ierarhizare și de formula de calcul din anexa nr.1”.

Prin urmare, atât timp cât valoarea salariului de bază brut corespunzător clasei 1 de salarizare se modifică, urmare a creșterilor salariului minim brut pe țară, rezultă în mod neîndoielnic că se modifică și valorile nominale pentru salariul de bază al fiecărei clase de salarizare corespunzător coeficienților de ierarhizare cuprinși între 1,000 și 6,371.

Nu se poate accepta doar creșterea valorii nominale a salariului de bază al clasei de salarizare 1 și menținerea valorilor anterioare pentru ceilalți coeficienți intermediari până la 6,371 deoarece s-ar ajunge practic ca un angajat din clasa 1 de salarizare să primească în urma creșterii salariului minim pe țară, un salariu egal sau similar cu cel al unui angajat încadrat în clasa 2 sau 3 pentru care nu s-ar mai modifica valorile nominale ale coeficienților de ierarhizare, ceea ce ar veni în contradicție cu dispozițiile art.7 din CCM la nivel de unitate C. C. SA care prevede la alin.1 lit.a că „ salariul de bază se stabilește în raport de pregătirea, competența răspunderea și complexitatea sarcinilor funcției ocupate”, și ar încălca și formula de calcul stabilită de părți în mod liber consimțit prin semnarea contractului colectiv.

Trebuie precizat că, întradevăr, cu valoare de principiu, tribunalul apreciază că creșterea valorii salariului minim brut pe țară nu implică în mod obligatoriu creșteri salariale și pentru salariații ce realizează venituri peste acest nivel minim însă, în cazul Companiei Naționale de Căi Ferate C. SA, chiar compania în calitate de angajator, a fost aceea care a instituit prin art.7 din CCM la nivel de unitate, acest sistem de salarizare prin care coeficienții de ierarhizare aplicabili salariaților au fost puși în corelație directă cu salariul tarifar minim, rezultând algoritmul de calcul anterior expus.

Pentru toate aceste considerente tribunalul reține că, în cauză, se impune constatarea nulității absolute a anexei nr.1 la CCM la nivelul C. C. SA pentru anii 2012 – 2013 în ceea ce privește valoarea nominală a salariilor de bază brute corespunzătoare claselor de salarizare menționate în coloana a III-a a tabelului cuprins în anexă, având în vedere valoarea salariului de bază minim brut stabilit prin hotărârile de guvern pentru fiecare perioadă invocată în acțiune și formula de calcul stabilită de comun acord de părțile din prezenta cauză prin CCM la nivel de unitate, fiind încălcate astfel prevederile art.40 al.2 lit.c din Codul muncii.

În altă ordine de idei tribunalul reține că C. C. SA nu a respectat ea însăși obligațiile asumate prin CCM la nivel de unitate pe anii 2011 – 2012 și 2012 – 2013, respectiv dispozițiile art.7 al.1 și 2 din contract.

Astfel, în apărările ei a susținut că salariile pe care le-a plătit salariaților sunt conforme cu ceea ce s-a angajat prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, referindu-se la faptul că salariul primit de fiecare salariat la care s-au adăugat sporurile, adaosurile și premiile depășea salariul minim pe economie însă, tribunalul remarcă faptul că ea însăși a precizat că salariul de bază corespunzător fiecărei clase de salarizare se stabilește în funcție de coeficienții de ierarhizare și de formula de calcul din anexa 1.

Legea-cadru Codul muncii prevede la art.160 că salariul are două componente: o parte principală,fixă reprezentată de salariul de bază, care potrivit art.164 trebuie să fie egal cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, și o parte variabilă formată din indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri ce se plătesc în condiții speciale, anume reglementate (cum ar fi și coeficienții de ierarhizare).

Din economia textelor redate în precedent, reiese că angajatorul nu poate negocia și stabili salarii de bază sub salariul de bază minim brut orar pe țară, indiferent de modalitatea de calcul adoptată, așa cum impune și art.164 alin.2 din Codul muncii.

Prin urmare, folosind formula de calcul agreată de părți și plecând de la faptul că salariul de bază corespunzător clasei 1 de salarizare nu poate fi mai mic față de salariul minim pe economie, este evident că valoarea salariului de bază corespunzător fiecărei clase, din ierarhia de 46 de clase de salarizare, la care se adaugă sporurile, adaosurile, premiile, este pentru perioadele din acțiune, în realitate, mai mare decât cea consemnată și în contractul individual de muncă în care se precizează valoarea salariului de bază lunar brut stabilit prin negociere corespunzător clasei de salarizare din care face parte reclamantul ca fiind o valoare mai mică, obținută prin folosirea în formula de calcul a unei valori mai mici decât salariul minim pe economie, valoare menționată în anexa 1, ceea ce contravine dispozițiilor art.7 din CCM la nivel de unitate și impune ca pârâtele să își îndeplinească obligațiile potrivit art.40 alin.2 lit.c din Codul muncii și să repare, conform art.253 din Codul muncii, prejudiciul material produs reclamantului: pentru perioada 01.01.2011 – 31.12.2011, constând în contravaloarea diferențelor de drepturi salariale calculate în raport de salariul minim brut de 670 lei prevăzut de HG 1193/24.11.2010; pentru perioada 1.01.2012 – 31.01.2013 constând în contravaloarea diferențelor de drepturi salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei prevăzut de HG 1225/14.12.2011 și pentru perioada 1.02.2013 – 18.04.2013 constând în contravaloarea diferenței de drepturi salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 750 lei prevăzut de HG nr.23/22.01.2013.

Mai mult decât atât, tribunalul reține că, însăși pârâtele conștiente că la stabilirea salariului de bază al angajaților pe fiecare clasă de salarizare, au procedat în aplicarea formulei din anexa 1 pornind de la un salariu (Sclasa1) mai mic decât cel minim pe economie, ulterior, prin actul adițional nr.2/19.04.2013 la CCM la nivel de C. C. SA pe anul 2012 – 2013 au eliminat coeficienții de ierarhizare și implicit formula de calcul a salariului de bază brut corespunzător fiecărei clase de salarizare, fiind menționată în mod expres valoarea salariului de bază brut corespunzător fiecărei clase de salarizare și stabilindu-se că salariul minim brut plătit de unitate este de 800 lei, în condițiile în care salariul minim pe economie la nivelul lunii aprilie 2013 era de 750 lei, respectând în acest fel legea și eliminând astfel orice discuție.

Referitor la actualizarea cu indicele de inflație, instanța reține că actualizarea cu rata inflației a drepturilor salariale cuvenite reclamantului și acordate prin prezenta hotărâre reprezintă o despăgubire pentru devalorizarea monedei naționale, indicele de inflație reprezentând un calcul matematic aplicabil în cazul unui fenomen specific economiei de piață, prin intermediul căruia se măsoară gradul de depreciere a valorii banilor aflați în circulație, aduși astfel la actuala lor putere de cumpărare.

Prin actualizarea debitului se urmărește acoperirea unui prejudiciu efectiv cauzat de fluctuațiile monetare în intervalul de timp scurs de la data scadenței și până la data plății efective a sumei datorate, actualizarea constituind o modalitate de reparare a pierderii suferite de creditor. Pe cale de consecință, pentru asigurarea respectării principiului restitutio in integrum, instanța va acorda sumele datorate în cuantum actualizat cu rata inflației de la data scadenței pana la data plătii efective.

În ceea ce privește cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata dobânzii legale aferente drepturilor bănești restante, instanța constată că aceasta este întemeiată. Astfel, potrivit disp. art. 166 alin. 4 Codul muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.

Din punct de vedere juridic, dobânda legală reprezintă câștigul, folosul, profitul, ce putea fi obținut de creditor din investirea acelei sume, iar prin acordarea dobânzii se urmărește sancționarea debitorului pentru executarea cu întârziere a obligației care îi incumbă, precum și acoperirea beneficiului nerealizat de către creditor.

Având în vedere disp. art. 166 alin. 4 Codul muncii, precum și necesitatea asigurării respectării principiului restitutio in integrum, instanța reține că este întemeiată cererea reclamantului de obligare a pârâtelor la plata dobânzii legale aferente drepturilor bănești restante, calculată de la data la care trebuiau sa fie platite și până la data plății efective.

Față de cele dispuse anterior, instanța, având în vedere și dispozițiile art.40 al.2 lit.f din Codul muncii reține că se impune obligarea pârâtelor să vireze la bugetul de stat contribuțiile reprezentând CAS, aferente diferențelor de drepturi salariale acordate prin prezenta hotărâre.

În ceea ce privește pretențiile reclamantului pentru perioada 19.04.2013 – 01.07.2013 instanța reține că se impune respingerea acțiunii pentru această perioadă având în vedere că, prin actul adițional nr.2/19.04.2013 la CCM la nivel de C. C. SA pe anul 2012 – 2013 au fost eliminați coeficienții de ierarhizare și, implicit, formula de calcul a salariului de bază brut corespunzător fiecărei clase de salarizare, fiind menționată în mod expresa valoarea salariului de bază brut corespunzător fiecărei clase de salarizare, stabilindu-se că salariul minim brut plătit de unitate este de 800 lei.

Cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată va fi respinsă, având în vedere că nu s-a depus la dosarul cauzei chitanță pe numele reclamantului prin care să se facă dovada suportării cheltuielilor cu desfășurarea procesului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge capătul de cerere formulat de U. SINDICALĂ TERITORIALĂ „DRUM DE F.” IAȘI cu sediul în IAȘI, Piața Gării, nr. 1, în numele și pentru reclamantul B. L. T. în contradictoriu cu pârâtele S.C. C.N.C.F. „C.F.R.”S.A. cu sediul în .. 38, sector 1, București, nr. ORC: J40/9774/30.09.1998, C.I.F. RO11054529 și S.C. C.N.C.F. „C.F.R.”S.A. prin S. C.-CF IAȘI cu sediul în Piața Gării, nr. 1, Iași, jud. Iași, nr. ORC:J_, C.I.F.:RO_, referitoare la constatarea nulității absolute a anexei 1 a CCM la nivel de unitate pentru anii 2010 – 2011raportat la art. 40 din CCM unic la nivel de ramură de transporturi pentru anii 2008 – 2010, pe excepția prescripției dreptului la acțiune.

Admite excepția prescripției dreptului la acțiune privind drepturile salariale aferente perioadei mai 2010 – 08 septembrie 2010 și în consecință respinge acțiunea raportat la această perioadă.

Admite în parte acțiunea formulată precizată și completată de U. SINDICALĂ TERITORIALĂ „DRUM DE F.” IAȘI cu sediul în IAȘI, Piața Gării, nr. 1, în numele și pentru reclamantul B. L. T. in contradictoriu cu pârâtele S.C. C.N.C.F. „C.F.R.”S.A. cu sediul în .. 38, sector 1, București, nr. ORC: J40/9774/30.09.1998, C.I.F. RO11054529 și S.C. C.N.C.F. „C.F.R.”S.A. prin S. C.-CF IAȘI cu sediul în Piața Gării, nr. 1, Iași, jud. Iași, nr. ORC:J_, C.I.F.:RO_.

Constată nulitatea anexei 1 la CCM la nivelul Companiei Naționale de Căi Ferate „C.F.R.” – S.A. pentru anii 2012-2013.

Obligă pârâtele la plata actualizată cu indicele de inflație la data plății efective, a diferenței dintre drepturile salariale efectiv încasate în perioada:

-09.09.2010 – 31.12.2010 și cele cuvenite în mod legal, prin stabilirea salariului de bază brut, raportat la salariul minim brut la nivel de ramură de transporturi, cu aplicarea coeficienților de ierarhizare corespunzători clasei la care a fost salarizat reclamantul și cu aplicarea procentelor de sporuri la salariul rezultat prin metoda corectă de calcul;

-01.01.2011 – 31.12.2011 și cele cuvenite în mod legal, prin stabilirea salariului de bază brut, raportat la salariul minim brut pe țară garantat în plată conf. H.G. 1193/24.11.2010, cu aplicarea coeficienților de ierarhizare corespunzători clasei la care a fost salarizat reclamantul și cu aplicarea procentelor de sporuri la salariul rezultat prin metoda corectă de calcul;

-01.01.2012 – 31.01.2013 și cele cuvenite în mod legal, prin stabilirea salariului de bază brut, raportat la salariul minim brut pe țară garantat în plată conf. H.G. 1225/14.12.2011, cu aplicarea coeficienților de ierarhizare corespunzători clasei la care a fost salarizat reclamantul și cu aplicarea procentelor de sporuri la salariul rezultat prin metoda corectă de calcul;

-01.02.2013 – 18.04.2013 și cele cuvenite în mod legal, prin stabilirea salariului de bază brut, raportat la salariul minim brut pe țară garantat în plată conf. H.G. 23/22.01.2013, cu aplicarea coeficienților de ierarhizare corespunzători clasei la care a fost salarizat reclamantul și cu aplicarea procentelor de sporuri la salariul rezultat prin metoda corectă de calcul;

Obligă pârâtele la plata către reclamant a dobânzii legale practicată de B.N.R., calculată de la data scadenței fiecărei sume și până la plata efectivă a acestora.

Obligă pârâtele să vireze la bugetul de stat contribuțiile reprezentând CAS, aferente diferențelor de drepturi salariale acordate prin prezenta hotărâre.

Respinge acțiunea pentru perioada 19.04.2013 – 01.07.2013 si cererea privind plata cheltuielilor de judecată.

Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Iași.

Pronunțată astăzi, 11.06.2014, iar soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Președinte Asistenți judiciari Grefier

S.M. B.L. L.N. R.R.

Cu opinie separata,

as. jud. N. L.

Red. SM

Tehnored/RR

5ex/08.01.2015

Opinia separata formulata de asistent judiciar N. L.

Opinia separata se refera la cererea reclamantilor prin care se solicita nulitatea anexei 1 la CCM la nivelul Companiei Naționale de Căi Ferate „C.F.R.” – S.A. pentru anii 2012-2013 si obligarea pârâtelor la plata diferențelor de salariu dintre salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, conform H.G. nr. 1193/24 noiembrie 2010, H.G. nr. 1225/14 decembrie 2011 și H.G. nr. 23/22 ianuarie 2013 și drepturile salariale efectiv plătite pentru fiecare reclamant în perioadele 01.01.2011 – 31.12.2012 și 01.02.2013 – 18.04.2013, sume actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective precum și obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale aferente diferențelor de drepturi salariale solicitate .

Potrivit disp. art. 1 din H.G. nr. 1193/24 noiembrie 2010, pentru stabilirea salariului minim brut pe țară garantat în plată, începând cu 1 ianuarie 2011, salariul minim brut pe țară garantat în plată a fost stabilit la 670 lei lunar.

Potrivit disp. art. 1 din H.G. nr. 1225/14 decembrie 2011, pentru stabilirea salariului minim brut pe țară garantat în plată, începând cu 1 ianuarie 2012, salariul minim brut pe țară garantat în plată a fost stabilit la 700 lei lunar.

Potrivit H.G. nr. 23/22 ianuarie 2013, pentru stabilirea salariului minim brut pe țară garantat în plată, începând cu 1 februarie 2013, salariul minim brut pe țară garantat în plată a fost stabilit la 750 lei lunar, iar începând cu 1 iulie 2013, cuantumul acestui salariu a fost stabilit la 800 lei.

In raport de aceste prevederi, reclamantii solicita nulitatea anexei 1 la CCM la nivelul Companiei Naționale de Căi Ferate „C.F.R.” – S.A. pentru anii 2012-2013.

In ceea ce priveste nulitatea anexei 1 la CCM la nivelul Companiei Naționale de Căi Ferate „C.F.R.” – S.A. pentru anii 2012-2013 consider ca nu poate fi admisa deoarece:

Potrivit dispozitiilor art. 142 din Legea nr. 62/2011

„ (1) Clauzele cuprinse în contractele colective de muncă care sunt negociate cu încălcarea prevederilor art. 132 sunt lovite de nulitate.

(2) Nulitatea clauzelor contractuale se constată de către instanțele judecătorești competente, la cererea părții interesate, fie pe cale de acțiune, fie pe cale de excepție.

(3) În cazul constatării nulității unor clauze de către instanța judecătorească, părțile pot conveni renegocierea acestora.

(4) Până la renegocierea clauzelor a căror nulitate a fost constatată, acestea sunt înlocuite cu prevederile mai favorabile angajaților, cuprinse în lege sau în contractul colectiv de muncă aplicabil încheiat la nivelul superior, după caz”.

Art 132 din Legea nr. 62/2011 arata ca:

„ (1) Clauzele contractelor colective de muncă pot stabili drepturi și obligații numai în limitele și în condițiile prevăzute de lege.

(2) La încheierea contractelor colective de muncă, prevederile legale referitoare la drepturile angajaților au un caracter minimal.

(3) Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil încheiat la nivel superior.

(4) Contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la niveluri inferioare celor stabilite prin contractele colective de muncă aplicabile.”

Asadar ceea ce interesează in cauza raportat la motivele de nulitate invocate, este de a stabili dacă paratele au respectat dispozițiile legale privitoare la garantarea în plată a salariului minim brut pe țară în ceea ce îi privește pe reclamanți.

Atâta timp cât salariile brute lunare ale reclamanților, așa cum au fost ele stabilite și acordate, sunt mai mari decât salariul minim brut pe țară garantat în plată, instanța nu poate reține vreo încălcare a legislației în domeniu si nu poate interveni in modalitatea de negociere dintre parti atat timp cat salariile de baza brute negociate au fost mult peste salariul minim brut pe țară garantat în plată conf. H.G. 1193/24.11.2010 pentru perioada 01.01.2011 – 31.12.2011, H.G. 1225/14.12.2011 pentru perioada 01.01.2012 – 31.01.2013 si HG. nr. 23/22 ianuarie 2013 pentru 01.02.2013 – 18.04.2013 . Asadar salariile de bază brute ale reclamantiilor sunt cele rezultate urmare a negocierii si nu cel care reprezinta baza de la care incepe negocierea conform formulei S = S clasa 1 * K, unde S: salariul de bază brut, corespunzător clasei de salarizare respective, S clasa 1: salariul de bază brut corespunzător clasei 1 de salarizare, K: coeficientul de ierarhizare a claselor de salarizare.

Nulitatea anexei 1 la CCM la nivelul Companiei Naționale de Căi Ferate „C.F.R.” – S.A. pentru anii 2012-2013 nu poate fi retinuta pentru reclamantii din prezenta cauza deoarece nici un reclamant nu se incadreaza in clasa 1 de salarizare care este de 600 lei si care ar avea un salariu de bază brut mai mic decat salariul prevazut in H.G.

Avand in vedere ca prin negociare nu s-au stabilit drepturi salariale sub minimul prevazut de H.G., principiul libertatii de vointa a partilor s-a manifestat cu respectarea dispozitiilor legale.

O instanta de judecata nu poate interveni si nu poate limita acest principiu atunci cand partile se manifesta cu respectarea dispozitiilor legale.

Pe aceleasi considerente reclamanții solicită diferențele de drepturi salariale ce fac obiectul prezentei cauze.

Este de retinut ca potrivit art. 164 Codul muncii, (1) Salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, corespunzător programului normal de muncă, se stabilește prin H.G, după consultarea sindicatelor și a patronatelor. În cazul în care programul normal de muncă este, potrivit legii, mai mic de 8 ore zilnic, salariul de bază minim brut orar se calculează prin raportarea salariului de bază minim brut pe țară la numărul mediu de ore lunar potrivit programului legal de lucru aprobat. (2) Angajatorul nu poate negocia și stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul de bază minim brut orar pe țară. (3) Angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară. Aceste dispoziții se aplică și în cazul în care salariatul este prezent la lucru, în cadrul programului, dar nu poate să își desfășoare activitatea din motive neimputabile acestuia, cu excepția grevei. (4) Salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată este adus la cunoștința salariaților prin grija angajatorului.

Din interpretarea acestui text de lege, rezultă că salariul de bază minim brut pe țară, astfel cum a fost stabilit prin hotărâri de guvern (in speță, H.G. nr. 1193/24 noiembrie 2010, H.G. nr. 1225/14 decembrie 2011 și H.G. nr. 23/22 ianuarie 2013), este garantat în plată și reprezintă un punct de referință în acordarea salariului de către angajatori, în sensul că acesta este nivelul de remunerație sub care nu se poate coborî.

În speță, din actele adiționale la contractele individuale de muncă ale reclamantilor rezultă că nivelul salariului de bază brut lunar pentru fiecare dintre reclamanți a fost și este mai mare decât cuantumurile stabilite pentru salariul minim brut pe țară garantat în plată, prin hotărârile de guvern indicate (H.G. nr. 1193/24 noiembrie 2010, H.G. nr. 1225/14 decembrie 2011 și H.G. nr. 23/22 ianuarie 2013), pentru perioadele pentru care se solicită diferențele salariale.

Așadar, întrucât pârâtele au acordat reclamanților o remunerație peste nivelul stabilit prin actele normative ce reglementează și fixează cuantumul salariului minim brut pe țară garantat în plată consider ca instanța nu poate reține o atitudine culpabilă din partea acestora, astfel cum au solicitat reclamanții.

Însă, reclamanții din prezenta cauză sunt încadrați în clase de salarizare superioare clasei l, iar salariile de bază brute au fost și sunt superioare salariului minim brut pe țară garantat în plată în perioada supusă controlului judiciar, astfel cum rezultă din grilele de salarizare din Anexa I a CCM .

Atâta timp cât salariile brute lunare ale reclamanților, așa cum au fost ele stabilite și acordate, sunt mai mari decât salariul minim brut pe țară garantat în plată, instanța nu poate reține vreo încălcare a legislației în domeniu si nu poate interveni in modalitatea de negociere dintre parti atat timp cat salariile de baza brute negociate au fost mult peste salariul minim brut pe țară garantat în plată conf. H.G. 1193/24.11.2010 pentru perioada 01.01.2011 – 31.12.2011, H.G. 1225/14.12.2011 pentru perioada 01.01.2012 – 31.01.2013 si HG pentru 01.02.2013 – 18.04.2013 . Asadar salariile de bază brute ale reclamantiilor sunt cele rezultate urmare a negocierii si nu cel care reprezinta baza de la care incepe negocierea conform formulei S = S clasa 1 * K, unde S: salariul de bază brut, corespunzător clasei de salarizare respective, S clasa 1: salariul de bază brut corespunzător clasei 1 de salarizare, K: coeficientul de ierarhizare a claselor de salarizare.

Ca o consecinta a celor aratate consider ca nu poate fi admisa nulitatea anexei 1 la CCM la nivelul Companiei Naționale de Căi Ferate „C.F.R.” – S.A. pentru anii 2012-2013 si nici obligarea pârâtelor la plata diferențelor de salariu dintre salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, conform H.G. nr. 1193/24 noiembrie 2010, H.G. nr. 1225/14 decembrie 2011 și H.G. nr. 23/22 ianuarie 2013 si cele efectiv incasate.

← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr....		Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 1967/2014. Tribunalul IAŞI Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 1833/2014. Tribunalul IAŞI Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 1968/2014. Tribunalul IAŞI Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 1937/2014. Tribunalul IAŞI Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 1804/2014. Tribunalul IAŞI Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 1786/2014. Tribunalul IAŞI Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 1788/2014. Tribunalul IAŞI Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 1846/2014. Tribunalul IAŞI