Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 3681/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3681/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 12-11-2014 în dosarul nr. 12653/99/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 12 Noiembrie 2014
Președinte - C. E. C.
Asistent judiciar - B. M. M.
Asistent judiciar - A. T.
Grefier - N. E.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3681/2014
Pe rol pronunțarea acțiunii formulată de U. S. Libere Din Învățământul Preuniversitar Iași în numele și pentru reclamanții B. P., R. M. și N. M. în contradictoriu cu pârâtul L. T. „V.M. C.” Belcesti, având ca obiect drepturi bănești .
La apelul nominal lipsesc părțile.
Procedura este completă.
Componența nominală a completului de judecată CM3, la termenul de astăzi, este modificată ca urmare a înlocuirii asistentului judiciar E. A., conform dispozițiilor din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, cu asistentul judiciar planificat pe lista de permanență, respectiv T. A., conform procesului verbal nr. 1228 din data de 27.10.2014 întocmit de judecătorul delegat cu atribuțiile de soluționare a incidentelor procedurale, atașat în copie la dosar .
Cauza a rămas în pronunțare în ședința publică din data de 29.10.2014, concluziile reprezentantului reclamanților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 05.11.2014, când, având în vedere imposibilitatea constituirii completului de judecată, a amânat pronunțarea cauzei pentru azi, 12.11.2014, când,
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ /24.12.2013, U. S. Libere din Învățământul Preuniversitar Iași, în numele și pentru reclamanții B. P., R. M. și N. M., a chemat în judecată pe pârâtul L. T. „V.M. C.” Belcești, solicitând:
- Anularea deciziilor de reîncadrare nr. 38/2010;
- obligarea pârâtei la reîncadrarea salarială a reclamanților începând cu data de 01.01.2010, potrivit Legii nr. 330/2009, luându-se în considerare drepturile salariale aferente lunii decembrie 2009, precum și obligarea pârâtei la emiterea unor noi decizii de reîncadrare începând cu data de 01.01.2010;
- obligarea pârâtei la calculul și plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii 330/2009 raportat la Legea nr. 221/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii 330/2009 raportat la Legea nr. 221/2008 pentru aprobarea O.G. nr. 15/2008, actualizate în funcție de coeficientul de inflație la data efectivă a plății, pentru perioada 01.01.2010 – 31.12.2010.
- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanții au susținut că fac parte din categoria personalului didactic și didactic auxiliar al unității de învățământ pârâte, iar prin Decizia ICCJ nr. 11/08.10.2012 s-a decis că personalul didactic din învățământ aflat în funcție la data de 31.12.2009 are dreptul, începând cu data de 01.01.2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile O.G. nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008. Or, deciziile reîncadrare emise stabileau salarii la nivelul celor date efectiv în plată în decembrie 2009, dar nu erau cuprinse și diferențele de drepturi salariale obținute pentru decembrie 2009 prin hotărâre judecătorească și în baza Legii nr. 221/2008. Aceste decizii de reîncadrare pentru anul 2010 au fost contestate în conformitate cu prevederile art. 34 din Legea nr. 330/2009, în termen legal, la unitatea de învățământ pârâtă.
Mai susțin reclamanții că, în condițiile în care a intervenit o modificare a cadrului muncii, prin hotărâre judecătorească irevocabilă, în sensul că pârâta a fost obligată la plata unor diferențe salariale pentru anul 2009, aceasta, în calitate de angajator, trebuie să recalculeze salariul în 2010 prin raportare și la hotărârea judecătorească.
Reclamanții arată faptul că pârâta a încălcat prevederile art. 17 alin. 1, 2 și 4 și ale art. 41 alin. 3 Codul muncii, precum și faptul că, astfel cum a statuat și doctrina, modificarea contractului trebuie efectuată cu respectarea prevederilor art. 17 alin. 1, 2 și 4 și art. 19 Codul muncii, angajatorul având obligația de a informa salariatul cu privire la clauzele care urmează să le modifice. Inadmisibilitatea modificării unilaterale se referă, în special, numai la elementele esențiale ale contractului și anume felul muncii, locul muncii și salariul. Cu toate acestea, art. 48 Codul muncii prevede că angajatorul poate modifica temporar locul și felul muncii, fără consimțământul salariatului, în cazul unor situații de forță majoră, cu titlu de sancțiune disciplinară sau ca o măsură de protecție a salariatului. Pronunțându-se asupra excepției de neconstituționalitate a art. 63 alin. 1 Codul muncii, Curtea Constituțională a constatat conformitatea acestuia cu legea fundamentală, reținând că un contract individual de muncă „nu este un act de administrare unilateral al angajatorului, ci o convenție bilaterală, exprimând manifestarea acordului de voință al celor două părți ale raportului juridic de muncă, angajator și salariat. Astfel, interesul legitim legat de stabilitatea raporturilor de impune ca modificarea contractului individual de muncă să se facă în aceleași condiții în care acesta a fost încheiat, respectiv prin acordul ambelor părți”. De asemenea, nu constituie modificare nelegală a felului muncii promovarea în funcție conform contractului colectiv de muncă sau schimbarea din funcție determinată de pierderea parțială a capacității de muncă. Dimpotrivă, s-a reținut că schimbarea din funcție având ca rezultat și micșorarea salariului poate fi făcută numai cu acordul salariatului, în caz contrar angajatorul procedând la modificarea unilaterală a contractului, ceea ce înseamnă o încălcare a dispozițiilor Codului muncii, întrucât atât funcția, cât și salariul constituie elementele esențiale ale contractului, ce trebuie avute în vedere de părți la încheierea acestuia și care nu pot fi schimbate decât pe timp limitat și tot cu acordul părților. Tot astfel, în practică s-a decis că este nelegală modificarea unilaterală a felului muncii și salariului prin trecerea dintr-o funcție de conducere în una de execuție.
Or, în speță, susțin reclamanții că la data emiterii deciziilor de reîncadrare, instanța de fond se pronunțase deja în sensul acordării diferențelor salariale pe anul 2009, chiar dacă hotărârea nu fusese comunicată părților și nu era încă irevocabilă. Pârâta ar fi trebuit să aibă în vedere aceasta hotărâre executorie și să întocmească deciziile de reîncadrare prin raportare la salariul de jure, majorat, al reclamanților și nu să emită decizii de reîncadrare în evidentă contradicție cu hotărârea pronunțată, în scopul eludării acesteia. Reclamanții învederează și faptul că drepturile salariale obținute prin hotărâre judecătorească anterioară nu au fost achitate, deși, conform art. 44 alin. 1 din Constituția României, creanțele împotriva statului sunt garantate, astfel că dreptului în sine nu i se poate aduce atingere, indiferent de calendarul de plăți. În acest sens, jurisprudența CEDO (Cauza C. contra Republicii M.) prevede că articolul 6 parag. 1 al Convenției asigură tuturor persoanelor dreptul de a prezenta în fața unei instanțe judecătorești orice plângere referitoare la drepturile și obligațiile lor civile. Totuși, acest drept ar fi iluzoriu, dacă sistemul legal național al unui Stat Contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și obligatorie, să rămână neexecutată în detrimentul unei părți. Ar fi de neconceput ca articolul 6 par. 1 al Convenției să descrie detaliat garanțiile de procedură oferite părților aflate în litigiu, proceduri care sunt echitabile, publice și prompte, fără a asigura executarea hotărârilor judecătorești; interpretarea prevederile articolul 6 par. 1 ca referindu-se exclusiv la accesul la o instanță judecătorească și îndeplinirea procedurilor legale, fără asigurarea executării hotărârii judecătorești, ar duce la situații incompatibile cu principiile statului de drept pe care Statul Contractant s-a obligat să le respecte prin ratificarea Convenției. Executarea unei hotărâri judecătorești pronunțată de o instanță judecătorească, trebuie privită ca o parte integrală a unui proces conform prevederilor articolului 6 al Convenției (cauza Hornsby versus G. din 19 Martie 1997). De asemenea, unei autorități statale nu i se permite să invoce în calitate de scuză lipsa de fonduri pentru a nu executa o hotărâre judecătorească. Prin urmare, o întârziere în executarea unei hotărâri judecătorești ar putea fi justificată doar de anumite circumstanțe. Dar această întârziere nu trebuie să fie astfel încât să atingă însăși esența dreptului garantat de articolul 6 parag. 1 al Convenției (Immobiliare Saffi versus Italia). Interpretând practica CEDO, puterea executivă și cea legislativă nu au dreptul de a încerca să creeze un cadru legislativ menit să diminueze puterea judecătorească și menit să ignore hotărârile judecătorești ori să împiedice punerea lor în executare.
Reclamanții mai susțin faptul că, în speță, prin hotărâre judecătorească s-a constatat în mod irevocabil că pentru luna decembrie 2009 drepturile salariale nu erau la nivelul celor plătite efectiv, ci cu 34% mai mari, diferența fiind acordată prin hotărâre judecătorească. Chiar dacă diferența de 34% acordată prin titlu executoriu nu a fost achitată în fapt, totuși existența dreptului și plata sa sunt două probleme distincte, astfel că în luna decembrie 2009 salariile reclamanților au fost, legal, cu 34% mai mari. Orice altă interpretare ar duce la o nouă încălcare a CEDO, pentru că ar permite puterii executive sau legislative să ignore o hotărâre judecătorească irevocabilă. Nu se poate lua în considerare doar partea salarială care era dată în plată în decembrie 2009, pentru că hotărârea judecătorească a acordat diferențe de drepturi salariale tot în baza unei legi, respectiv a Legii nr. 221/2008. Or, Legea nr. 330/2009, prin art. 30, stabilește că salariul din luna ianuarie 2010 nu poate fi mai mic decât cel din luna decembrie 2009. În același sens, și prin adresa nr._/26.01.2010, Ministerul Finanțelor Publice a subliniat că drepturile salariale pentru anul 2010 vor fi în cuantumul avut în luna decembrie 2009. Reclamanții mai învederează și faptul că pârâta, prin hotărârea judecătorească irevocabilă, a fost obligată, în primul rând, la calcularea drepturilor salariale potrivit Legii nr. 221/2008, urmând să achite și diferențele. În consecință, unitatea de învățământ era obligată să se raporteze și la aceste drepturi acordate prin hotărâre judecătorească, în momentul în care a calculat drepturile salariale aferente lunii decembrie 2009, indiferent de cât a fost în măsură să plătească efectiv. Mai departe, când a calculat drepturile salariale începând cu ianuarie 2010, pârâta trebuia să se raporteze și la hotărârea judecătorească ce consfințea salariile reale și nu doar la ceea ce a achitat efectiv. Așadar, unitatea de învățământ nu putea invoca propria culpă, adică primul calcul eronat din 2009, pentru a justifica un nou prejudiciu constând într-un nou calcul eronat. Mai mult, pârâta a refuzat modificarea corespunzătoare a contractelor individuale de muncă, prin înregistrarea corectă a drepturilor salariale începând cu data de 02.12.2008 și până în prezent. Or, această conduită a pârâtei reprezintă o încălcare a drepturilor câștigate, principiu a cărui protejare este asigurată de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Potrivit acestui text al Convenției, „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional”. În jurisprudența constantă a CEDO, s-a stabilit că noțiunea „bun” acoperă și dreptul unei persoane asupra unei creanțe (Cauza Rafinăriile grecești Stran și Stratis Andreatis contra Greciei), inclusiv a uneia de natură salarială. Tot dreptul internațional insistă să garanteze dreptul la un salariu egal al cetățenilor. Astfel, România este parte semnatară a Pactului internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, iar potrivit art. 7 lit. a din acest Pact, „Statele părți (...) recunosc dreptul pe care îl are orice persoană de a se bucura de condiții de muncă juste și prielnice, care să asigure îndeosebi (...) remunerația care asigură tuturor lucrătorilor cel puțin (...) un salariu echitabil și o remunerație egală pentru munca de valoare egală, fără nici o distincție”. Art. 9 statuează că „Statele părți la prezentul Pact recunosc dreptul pe care îl are orice persoană la securitate socială”.
Pentru toate aceste considerente, reclamanții au solicitat admiterea acțiunii.
În dovedirea acțiunii, reclamanții au depus la dosarul cauzei, în copie, deciziile nr. 38/2010 și contestațiile formulate împotriva acestor decizii.
Pârâtul L. tehnologic „V.M. C.” Belcești a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune/tardivității introducerii acțiunii, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea poziției sale procesuale, pârâta a susținut că în conformitate cu prevederile art. 5 alin. 6 din O.U.G. nr. 1/2009, reîncadrarea personalului didactic din învățământ, la data de 01.01.2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31.12.2009, stabilite în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 41/2009, aprobate prin Legea nr. 300/2009 și cu respectarea principiilor prevăzute în art. 3 din aceeași lege, în sensul luării în considerare „a sporurilor, a adaosurilor salariale, a majorărilor, a indemnizațiilor cu caracter general sau special, precum si a altor drepturi de natură salarială, recunoscute sau stabilite, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin hotărâri judecătorești, prin acte de negociere colectivă, precum și prin alte modalități, acestea regăsindu-se la un nivel acceptat, potrivit principiilor prezentei legi, în salariul brut sau, după caz, în salariul de bază, în solda funcției de bază sau în indemnizația lunară de încadrare”. Astfel, a procedat la reîncadrarea personalului, cu respectarea întocmai a acestor prevederi. Documentația privind reîncadrarea a fost verificată de către Agenția Teritorială pentru Prestații Sociale Iași, în perioada martie 2010, ocazie cu care s-a constatat că reîncadrarea personalului s-a făcut în mod corect. De asemenea, Direcția Finanțelor Publice a constatat încadrarea corectă în alocațiile bugetare pentru cheltuieli de personal, aprobând plata salariilor. Mai susține pârâta faptul că prin disp. art. 48 alin. 16 din Legea nr. 330/2009, a fost abrogată O.G. nr. 15/2008, aprobată prin Legea nr. 221/2008, precum și faptul că a procedat corect la reîncadrarea personalului cu data de 01.01.2010.
Cât privește susținerile reclamanților potrivit cărora modificarea contractelor individuale de muncă s-a făcut unilateral, susține pârâta că acestea sunt neîntemeiate întrucât diminuarea rezultă din lege și nu din voința unilaterală a angajatorului. Angajatorul are obligația de a aplica întocmai actele normative în vigoare, fără a avea dreptul de a face o aplicare selectivă a acestora, astfel încât nu era necesar acordul de voință al părților prin încheierea unui act adițional la contractul individual de muncă.
În motivarea excepției tardivității introducerii acțiunii, pârâta a susținut că în conformitate cu prevederile art. 5 alin. 6 din O.U.G. nr. 1/2009, reîncadrarea personalului didactic din învățământ, la data de 01.01.2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31.12.2009, stabilite în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 41/2009, aprobate cu Legea nr. 300/2009. În aceste condiții, unitățile de învățământ au procedat la reîncadrarea personalului cu data de 01.01.2010. Conform prevederilor art. 34 din Legea nr. 330/2009, soluționarea contestațiilor în legătura cu stabilirea salariilor de bază individuale este de competența ordonatorilor de credite, iar persoanele nemulțumite de modul de soluționare a contestațiilor se pot adresa instanței de contencios administrativ sau instanței judecătorești, după caz, potrivit legii în termen de 30 de zile de la data comunicării soluționării contestației. În conformitate cu prevederile art. 3 din O.M.M.F.P.S. nr. 32/2010, controlul aplicării Legii nr. 330/2009 se face de către agențiile teritoriale pentru prestații sociale, cu privire la stabilirea salarizării personalului. Acest control s-a realizat de către Agenția Teritorială pentru Prestații Sociale Iași, în perioada martie 2010 și s-a finalizat printr-o adresă transmisă prin unitatea de trezorerie teritorială, iar conform prevederile art. 4 din același ordin, controlul aplicării Legii nr. 330/2009, cu privire la alocațiile bugetare pentru cheltuieli de personal, s-a făcut de către Direcția Finanțelor Publice. În acest sens, unitatea a prezentat la Trezoreria Iași adresa de verificare primită de la Agenția Teritorială pentru Prestații Sociale Iași, ocazie cu care s-a constatat încadrarea în alocațiile bugetare și s-a aprobat efectuarea plății salariilor.
În dovedirea susținerilor sale, pârâta a solicitat proba cu înscrisuri.
La termenul de judecată din 09.04.2014, instanța, din oficiu, a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune în capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale aferente perioadei 01.01.2010 – 30.11.2010.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune invocată în capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale aferente perioadei 01.01.2010 – 30.11.2010, instanța constată că aceasta este întemeiată, urmând să o admită. Astfel, potrivit disp. art. 268 alin. 1 lit. c Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate. În speță, reclamanții au solicitat plata drepturilor salariale aferente perioadei 01.10.2010 – 31.12.2010. Având în vedere data introducerii prezentei acțiuni, 24.12.2013, instanța reține că este întemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune invocată în ceea ce privește plata drepturilor salariale aferente perioadei 01.10.2010 – 30.11.2010.
Pe cale de consecință, instanța va admite excepția prescripției dreptului la acțiune invocată în ceea ce privește cererea de obligare a pârâtei la plata drepturilor salariale aferente perioadei 01.01.2010 – 30.11.2010.
Pe fond, analizând actele și lucrările dosarului cauzei, instanța reține următoarea situație de fapt:
Reclamanta B. P. este salariata pârâtului L. T. „V.M. C.” Belcești, fiind angajată pe postul de educator, începând cu data de 01.09.1978. Reclamanta R. M. a fost angajată la unitatea de învățământ pârâtă în perioada 01.09.2002 – 31.08.2010, pe funcția de profesor, iar reclamantul N. M. a fost angajatul pârâtei, pe funcția de profesor, în perioada 01.09.2009 – 31.08.2011.
Prin deciziile nr. 38/09.03.2010 emise de către pârât s-a dispus reîncadrarea reclamanților, personal didactic, începând cu data de 01.01.2010, în conformitate cu prevederile art. 16 alin. 1 și ale art. 30 din Legea nr. 330/2009. De asemenea, prin aceleași decizii s-au stabilit, potrivit art. 30 alin. 1 și 5 lit. a din Legea nr. 330/2009, drepturile salariale cuvenite reclamanților începând cu data de 01.01.2010.
Împotriva acestor decizii reclamanții au formulat contestații, pârâta nefăcând dovada faptului că ar fi soluționat aceste contestații.
Prin prezenta acțiune, reclamanții au solicitat anularea decizii de reîncadrare emise pentru anul 2010 și obligarea pârâtului la emiterea unor noi decizii de reîncadrare și la reîncadrarea salarială începând cu data de 01.01.2010, potrivit disp. Legii 330/2009, luându-se în considerare drepturile salariale aferente lunii decembrie 2009 rezultate din aplicarea Legii nr. 221/2008. De asemenea, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la calculul și plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii 330/2009 raportat la Legea nr. 221/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii 330/2009 raportat la Legea nr. 221/2008, actualizate în funcție de coeficientul de inflație la data efectivă a plății, pentru perioada 01.10.2010 – 31.12.2010. Pentru capătul de cerere privind plata drepturilor salariale aferente perioadei 01.01.2010 – 30.11.2010 instanța a reținut că este întemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune.
Se mai reține de către instanță că potrivit disp. art. 3 alin. 1 lit. c din Legea nr. 330/2009, unul dintre principiile care stau la baza sistemului de salarizare reglementat de această lege îl constituie „luarea în considerare a sporurilor, a adaosurilor salariale, a majorărilor, a indemnizațiilor cu caracter general sau special, precum și a altor drepturi de natură salarială, recunoscute sau stabilite, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin hotărâri judecătorești, prin acte de negociere colectivă, precum și prin alte modalități, acestea regăsindu-se la un nivel acceptat, potrivit principiilor prezentei legi, în salariul brut sau, după caz, în salariul de bază, în solda funcției de bază sau în indemnizația lunară de încadrare”.
Potrivit disp. art. 7 alin. 1 din Legea nr. 330/2009, aplicarea prevederilor prezentei legi se realizează etapizat în perioada 2010-2015, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, a soldelor funcțiilor de bază pentru personalul militar și a indemnizațiilor lunare de încadrare, prevăzute în anexele la prezenta lege, stabilite anual prin legi speciale, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, realizarea trecerii de la actualul sistem de salarizare la noul sistem de salarizare se efectuează în mod etapizat, astfel încât în perioada de implementare a prezentei legi nici o persoană să nu înregistreze o diminuare a salariului brut de care beneficiază potrivit actualelor reglementări.
Potrivit disp. art. 30 alin. 5 din Legea nr. 330/2009, în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, iar potrivit alin. 6 al aceluiași articol, pentru persoanele ale căror sporuri cu caracter permanent acordate în luna decembrie 2009 nu se mai regăsesc în anexele la prezenta lege și nu au fost incluse în salariile de bază, în soldele funcțiilor de bază sau, după caz, în indemnizațiile lunare de încadrare, sumele corespunzătoare acestor sporuri vor fi avute în vedere în legile anuale de salarizare, până la acoperirea integrală a acestora.
De asemenea, potrivit art. 6 alin. 1 din O.U.G. nr. 1/2010, „în cazul în care drepturile salariale determinate în conformitate cu Legea nr. 330/2010 și cu prezenta ordonanță de urgență sunt mai mici decât cele stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului pentru funcția respectivă pentru luna decembrie 2009 se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferența, în măsura în care persoana își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Această sumă se include în salariul de bază, solda/salariul funcției de bază sau indemnizația lunară de încadrare, după caz, dar nu este luată în calcul la determinarea altor drepturi de natură salarială care se stabilesc în funcție de acestea”.
În consecință, se reține de către instanță că reclamanții trebuiau să beneficieze începând cu data de 01.01.2010 de un salariu egal cu salariul aferent lunii decembrie 2009. Referitor la acest aspect, instanța reține faptul că reclamanții trebuiau să beneficieze în luna ianuarie 2010 de un salariu egal cu salariul de care ar fi trebuit să beneficieze în luna decembrie 2009, potrivit dispozițiilor legale (Legii nr. 221/2008), și nu egal cu salariul încasat efectiv în luna decembrie 2009.
Cât privește salariul aferent lunii decembrie 2009, instanța reține faptul că salarizarea personalului didactic până la data de 31.12.2009 a fost reglementată de O.G. nr. 15/2008. Astfel, potrivit art. 1 alin. 1 lit. c, pct. 3 din O.G. nr. 15/2008, pentru funcțiile didactice prevăzute în anexele nr. 1.2, 2 și 3, valoarea coeficientului de multiplicare 1.000 este de 291,678 lei pentru perioada 01.10.2008 – 31.12.2008. O.G. nr. 15/2008 a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008. Astfel, prin Legea nr. 221/2008 s-a modificat art. 1 alin. 1, lit. c, ultima liniuță, în sensul că pentru perioada 01.10.2008 – 31.12.2008 valoarea coeficientului de multiplicare 1.000 este de 400,00 lei, această valoare reprezentând valoare de referință pentru creșterile salariale ulterioare.
Ulterior, dispozițiile art. 1 alin. 1, lit. c, ultima liniuță din O.G. nr. 15/2008 au fost modificate succesiv prin O.U.G. nr. 136/2008, prin O.U.G. nr. 151/2008 și prin O.U.G. nr. 1/2009, toate aceste ordonanțe de modificare fiind însă declarate neconstituționale. Totodată, instanța reține faptul că începând cu data de 02.12.2008 este în vigoare Legea nr. 221/2008, lege care stabilește valoarea coeficientului de multiplicare (de 400,00 lei) și care nu a suferit nici un fel de modificări.
În aceste condiții, salariul reclamanților, personalul didactic, la nivelul lunii decembrie 2009, trebuia să fie calculat în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 221/2008, lege care stabilea o valoare mai mare a coeficientului de multiplicare.
De altfel, și prin decizia nr. 3 din 04.04.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind admise recursurile în interesul legii, s-a statuat că dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr.221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009.
Cât privește dispozițiile art. 5 alin. 6 din O.U.G. nr. 1/2010, invocate de pârât, instanța reține că potrivit acestor dispoziții legale, „reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai-decembrie 2009, aprobată prin Legea nr. 300/2009”. Or, prin decizia nr. 124/2010 a Curții Constituționale, deși a fost respinsă ca devenită inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 din O.U.G. nr. 41/2009, s-a reținut faptul că prevederile art. 2 din O.U.G. nr. 41/2009 sunt afectate de vicii de neconstituționalitate întrucât modificau niște dispoziții legale declarate neconstituționale prin decizia nr. 842/2009 și prin decizia nr. 989/2009. În consecință, raportat la decizia nr. 124/2010 a Curții Constituționale, instanța nu va reține susținerile pârâtei referitoare la disp. art. 5 alin. 6 din O.U.G. nr. 1/2010.
Pe cale de consecință, având în vedere dispozițiile Legii nr. 330/2009, precum și faptul că în luna decembrie 2009 salariile reclamanților, personal didactic, trebuiau calculate în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008, se reține de către instanță că deciziile nr. 38 emise de pârâtă la data de 09.03.2010 sunt nelegale, drepturile salariale fiind stabilite în mod eronat în funcție de salariul încasat de reclamanți în luna decembrie 2009 și nu în funcție de salariul de care ar fi trebuit să beneficieze aceștia în luna decembrie 2009, în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008.
De altfel, și prin decizia nr. 11/08.10.2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind admise recursurile în interesul legii, s-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. 6 din O.U.G. nr. 1/2010 și ale art. 30 din Legea nr. 330/2009, personalul didactic din învățământ, aflat în funcție la data de 31.12.2009, are dreptul, începând cu 01.01.2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile O.G. nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.
Reținând ca nelegale deciziile de reîncadrare nr. 38 din data de 09.03.2010, instanța constată că sunt întemeiate cererile formulate de reclamanți având ca obiect obligarea pârâtei la reîncadrarea salarială începând cu data de 01.01.2010 potrivit dispozițiilor Legii nr. 330/2009, cu luarea în considerare a drepturilor salariale aferente lunii decembrie 2009 rezultate din aplicarea Legii nr. 221/2008, precum și la calculul drepturilor salariale în conformitate cu prevederile Legii nr. 330/2009 raportat la Legea nr. 221/2008, pentru perioada 01.01.2010 – 31.12.2010 (pentru reclamanții B. P. și N. M.), respectiv pentru perioada 01.01.2010 – 31.08.2010 (pentru reclamanta R. M.).
De asemenea, instanța reține, pe cale de consecință, că este întemeiată și cererea reclamanților B. P. și N. M. de obligare a pârâtei la plata diferenței dintre drepturile salariale încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 330/2009 raportat la Legea nr. 221/2008, sumă actualizată cu indicele de inflație, pentru perioada 01.12.2010 – 31.12.2010. În ceea ce privește cererea reclamantei R. M. de plata a diferențelor de drepturi salariale, instanța reține faptul că aceasta a fost angajata pârâtei doar până la data de 31.08.2010, iar pentru perioada 01.01.2010 – 31.08.2010 instanța a reținut ca întemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune.
Raportat tuturor considerentelor expuse mai sus, instanța constată că este întemeiată în parte acțiunea formulată de U. S. Libere din Învățământul Preuniversitar Iași, în numele și pentru reclamanții B. P., R. M. și N. M., în contradictoriu cu pârâtul L. T. „V.M. C.” Belcești, urmând să o admită astfel.
În consecință, instanța va anula deciziile nr. 38/09.03.2010 și va obliga pârâtul să emită în folosul reclamanților B. P., R. M., N. M. noi decizii de reîncadrare începând cu data de 01.01.2010 potrivit dispozițiilor Legii nr. 330/2009, cu luarea în considerare a drepturilor salariale aferente lunii decembrie 2009 rezultate din aplicarea Legii nr. 221/2008.
Va obliga pârâtul să calculeze drepturile salariale cuvenite reclamanților B. P., N. M. în conformitate cu prevederile Legii nr. 330/2009 raportat la Legea nr. 221/2008, pentru perioada 01.01.2010 – 31.12.2010, precum și drepturile salariale cuvenite reclamantei R. M. în conformitate cu prevederile Legii nr. 330/2009 raportat la Legea nr. 221/2008, pentru perioada 01.01.2010 – 31.08.2010.
Va obliga pârâtul să achite reclamanților B. P., N. M. diferența dintre drepturile salariale încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 330/2009 raportat la Legea nr. 221/2008, pentru perioada 01.12.2010 – 31.12.2010, sumă actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
Va respinge cererea formulată de U. S. Libere din Învățământul Preuniversitar Iași, în numele și pentru reclamanții B. P., R. M., N. M., în contradictoriu cu pârâtul, având ca obiect obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale aferente perioadei 01.01.2010 – 30.11.2010, pe excepția prescripției dreptului la acțiune.
În ceea ce privește cererea Uniunii S. Libere din Învățământul Preuniversitar Iași de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată instanța va respinge această cerere ca neîntemeiată, în speță nefiind făcută dovada acestor cheltuieli.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune în capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale aferente perioadei 01.01.2010 – 30.11.2010.
Admite în parte acțiunea formulată de U. S. Libere din Învățământul Preuniversitar Iași, cu sediul în Iași, ., jud. Iași, cod fiscal_, cont RO06CECEIS0131RON0121786 deschis la CEC Iași, în numele și pentru reclamanții B. P. CNP_, R. M. CNP_, N. M. CNP_, în contradictoriu cu pârâtul L. T. V.M. C. Belcești, cu sediul în ..
Anulează deciziile nr. 38 emise la data de 09.03.2010 de către pârât, privind pe reclamanții B. P., R. M., N. M..
Obligă pârâtul să emită în folosul reclamanților B. P., R. M., N. M. noi decizii de reîncadrare începând cu data de 01.01.2010 potrivit dispozițiilor Legii nr. 330/2009, cu luarea în considerare a drepturilor salariale aferente lunii decembrie 2009 rezultate din aplicarea Legii nr. 221/2008.
Obligă pârâtul să calculeze drepturile salariale cuvenite reclamanților B. P., N. M. în conformitate cu prevederile Legii nr. 330/2009 raportat la Legea nr. 221/2008, pentru perioada 01.01.2010 – 31.12.2010.
Obligă pârâtul să calculeze drepturile salariale cuvenite reclamantei R. M. în conformitate cu prevederile Legii nr. 330/2009 raportat la Legea nr. 221/2008, pentru perioada 01.01.2010 – 31.08.2010.
Obligă pârâtul să achite reclamanților B. P., N. M. diferența dintre drepturile salariale încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 330/2009 raportat la Legea nr. 221/2008, pentru perioada 01.12.2010 – 31.12.2010, sumă actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
Respinge cererea formulată de U. S. Libere din Învățământul Preuniversitar Iași, în numele și pentru reclamanții B. P., R. M., N. M., în contradictoriu cu pârâtul, având ca obiect obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale aferente perioadei 01.01.2010 – 30.11.2010, pe excepția prescripției dreptului la acțiune.
Respinge cererea formulată de U. S. Libere din Învățământul Preuniversitar Iași, în numele și pentru reclamanți, în contradictoriu cu pârâtul, având ca obiect obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Executorie.
Cu drept de apel, ce se depune la Tribunalul Iași, în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 12.11.2014.
PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI, GREFIER,
C.C.E. cu opinie în sensul E.N.
prezentei hotărâri,
M.B.M. T.A.
Red./ tehnored. C.C.E.
19.01.2015,
4 ex.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|
