Acţiune în răspundere patrimonială. Sentința nr. 3479/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3479/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 01-07-2015 în dosarul nr. 2707/101/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Sentința nr. 3479
Ședința publică de la 01 Iulie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. V. E.
Asistent judiciar M. C. T.
Asistent judiciar L. G.
Grefier C. T.
Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamanta . SA și pe pârâtul B. I.-M., având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială Suma de 3.176 lei.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic M. A. pentru reclamant, lipsă fiind pârâtul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat în cauză, instanța constată închise dezbaterile și în temeiul dispozițiilor art.392 c.pr.civ. acordă cuvântul pentru dezbateri pe fondul cauzei.
Consilier juridic M. A. a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 30.03.2015, . SA, a chemat în judecată pe pârâtul B. I.-M. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 3.176 lei sumă ce reprezintă contravaloare scule (3.070 lei) și imputații (106 lei).
În motivarea cererii s-a arătat că pârâtul a fost angajatul societății în meseria de sudor până la data de 12.02.2015, dată la care i s-a desfăcut contractul individual de muncă pentru absențe nemotivate, pârâtul părăsind unitatea fără a-și semna fișa de lichidare.
S-a precizat că, în conformitate cu nota de la sculărie pârâtul deținea scule pe inventarul său în valoare de 3.070 lei, iar prin părăsirea societății și nerestituirea acestora s-a produs un prejudiciu societății.
La data producerii pagubei, bunurile (sculele) aflate în folosința pârâtului erau în stare de folosință, iar societatea a procedat conform normelor legale la stabilirea sumei datorate de pârât, respectiv au fost respectate prevederile Ordinului MFP nr.2861/2009 (pct.46 alin.3 din Normele privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii)”Bunurile constatate lipsă la inventar se evaluează și se înregistrează în contabilitate la valoarea contabilă.”.
A precizat că, potrivit art.85(2) din CCM 2012-2013 și a Procedurii privind echipamentul individual de protecție și de lucru la nivel de unitate, art.2 (raporturile de muncă au încetat pentru motive care țin de persoana salariatului), în acest caz salariatul va fi obligat să suporte contravaloarea echipamentului aflat asupra sa, proporțional cu perioada de neutilizare, iar potrivit Normativului de folosință, echipamentul se amortizează în termen de 24 și respectiv 12 luni.
În cazul reclamantului, acesta deținea pufoaică vătuită (72 lei cu TVA), termenul de amortizare este de 24 luni, deci 72 lei: 24 luni=3,0 x 21 luni rămase neamortizate = 43 lei, suma ce trebuie restituită de către pârât și o pereche de bocanci (73 lei cu TVA), termenul de amortizare este de 12 luni, deci 73 lei: 12 luni = 6,0833 lei x 7 luni rămase neamortizate = 43 lei, suma ce trebuie restituită de către pârât.
A precizat faptul că s-a încercat recuperarea debitului pe cale amiabilă, în acest sens fiind adresa nr.559/28.02.2015 prin care pârâtul a fost notificat cu privire la intenția societății de a-l acționa în judecată în cazul neachitării debitului restant, însă acesta nu s-a conformat.
Și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.68 lit.a din Legea nr.168/1999, art.231 și art.254 alin.1 din Codul Muncii și a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților.
În susținerea acțiunii a depus la dosar înscrisuri reprezentând: notă de lichidare, decizie de desfacere a contractului individual de muncă nr.199/12.02.2015, referat nr.379/10.02.2015, copie notă sculărie, notificare nr.559/28.02.2015, extras cap.III – răspundere patrimonială – Codul muncii, extras Ordinul MFP nr.2861/2009, bonuri de consum privind eliberarea echipamentului de lucru, extras CCM 2012-2013 și Procedura privind echipamentul individual de protecție și de lucru la nivel de societate.
Pârâtul a fost legal citat în cauză și i s-a comunicat în copie acțiunea conform art.201 al.1 Cod proc. civ., însă nu a formulat întâmpinare.
Analizând dosarul în raport de susținerile reclamantului, actele depuse la dosar și dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarele:
Pârâtul a fost salariatul reclamantei în baza contractului individual de muncă și la data de 12.02.2015 raporturile de muncă ale acestuia au încetat prin Decizia nr.199/12.02.2015.
Potrivit actelor depuse la dosar, pârâtul a primit în folosință de la reclamantă, pentru desfășurarea activității, mai multe scule și obiecte de inventar, precum și echipament individual de protecție și de lucru pe care la plecarea din unitate a omis să le predea.
Instanța reține că potrivit dispozițiilor art.256 Codul muncii, obligația de restituire poate interveni în trei ipoteze: când beneficiarul a încasat sume nedatorate, când a primit bunuri ce nu i se cuveneau, care nu mai pot fi restituite în natură și când i s-au prestat servicii la care nu era îndreptățit.
Trebuie restituită astfel contravaloarea bunurilor primite în inventar, echipamente de protecție, echipament de lucru, unelte, scule, dispozitive, etc.
Pentru a se naște însă raportul juridic în temeiul căruia salariatul va fi obligat la restituirea a ceea ce a primit este necesară întrunirea mai multor condiții.
Astfel, prin nepredarea la plecarea din unitate a sculelor și echipamentului de lucru și protecție s-a creat un dezechilibru patrimonial, patrimoniul reclamantei fiind diminuat în raport cu patrimoniul salariatului.
Prin derogare de la regula aplicabilă răspunderii patrimoniale, beneficiarul are obligația de restituire mai întâi în natură a lucrurilor și numai dacă acest lucru nu este posibil, este obligat să plătească contravaloarea lor, desigur sub condiția caracterului cert al creanței.
Cum pârâtul nu s-a prezentat în instanța și nu a formulat apărări, instanța apreciază că acțiunea reclamantei este întemeiată și urmează a o admite în sensul că va obliga pârâtul să restituie reclamantei suma de 3.176 lei reprezentând contravaloare scule nepredate (3.070 lei) și uzură haine protecție (106 lei).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamantul S.C. ȘANTIERUL N. ORȘOVA SA, cu sediul in Orșova, ., jud. M., înregistrata la Registrul Comerțului M. sub nr. J/_, C.U.I. ROI614734, reprezentata legal prin Ing.Sperdea M. - Director General, în contradictoriu cu pârâtul B. I.-M. având CNP._, domiciliat în loc.Cujmir, județul M..
Obligă pârâtul să plătească reclamantului 3070 lei contravaloare prejudiciu.
Cu apel în 10 zile de la comunicare, cale de atac care se depune la Tribunalul M..
Pronunțată azi, 01.07.2015 în ședință publică la sediul Tribunalului M..
PREȘEDINTE,
E. L. V.
CU VOTUL CONSULTATIV AL ASISTENȚILOR JUDICIARI
G. L. M. C. T.
GREFIER,
T. C.
Red.GL
EX.4 /09.07.2015
OP DATE 2626/2006
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|








