Calcul drepturi salariale. Sentința nr. 2073/2015. Tribunalul MEHEDINŢI

Sentința nr. 2073/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 21-05-2015 în dosarul nr. 2073/2015

Dosar nr._ - conflict de muncă/perimare-

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ

ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Sentința Nr. 2073

Ședința publică din data de 21.05.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE N. M. M.

Asistent judiciar L. A. P.

Asistent judiciar L. G.

Grefier D. M. Al-F.

Pe rol soluționarea acțiunii având ca obiect drepturi salariale formulată de reclamantul L. F. în contradictoriu cu pârâta . Construct SRL Halânga.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul, lipsă fiind pârâta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefiera de ședință care învederează că prin încheierea de ședință din data de 03.04.2014 judecata cauzei a fost suspendată în temeiul art. 36 din Legea 85/2006 și potrivit referatului întocmit de grefă la data de 05.05.2015 s-a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei în vederea verificării condițiilor de perimare, după care:

Din oficiu se pune în discuție excepția perimării acțiunii, acordându-se cuvântul:

Reclamantul arată că lasă soluționarea excepției la aprecierea instanței.

TRIBUNALUL:

Deliberând asupra acțiunii de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 17.06.2012 reclamantul L. F. a chemat în judecată pe pârâta . Construct SRL Halânga solicitând ca prin hotărâre judecătorească să fie obligată la plata drepturilor salariale pentru perioada în care a desfășurat activitate la societate.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a fost angajatul pârâtei începând cu data de 03.10.2011, contractul individual de muncă fiindu-i încheiat cu timp parțial de 2 ore /zi, însă a lucrat 8 ore/zi, 5 zile/ săptămână, desfășurând activitate până la data de 06.12.2011.

Pentru perioada lucrată reclamantul a arătat că i-au fost plătite parțial drepturile salariale, iar în data de 04.04.2012 i-a încetat contractul individual de muncă, fără să i se comunica o decizie în acest sens.

În ședința publică din data de 09.05.2013, din oficiu, s-a luat o declarație reclamantului prin care a precizat obiectul acțiunii în sensul că a solicitat să fie obligată pârâta la plata drepturilor salariale pentru perioada lucrată 03.10._11, respectiv salariul pentru 8 ore/zi, 5 zile/săptămână, precum și plata contribuțiilor aferente.

În ședința publică din data de 23.05.2013 s-a dispus suspendarea judecării pricinii în baza art.36 din Legea insolvenței nr.85/2006, urmare a faptului că societatea pârâtă se afla în procedura insolvenței deschisă în dosarul nr._ al Tribunalului M. – Secția a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

La data de 17.03.2014 s-a dispus repunerea pe rol a cauzei în vederea verificării condițiilor de perimare, iar în ședința publică din data de 03.04.2014 s-a constatat că nu sunt întrunite condițiile prev. de art.248 Cod pr. civ, motive pentru care s-a menținut măsura suspendării în baza art. 36 din Legea 85/2006.

Din verificarea actelor din dosarul de față rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 03.04.2014 când judecata cauzei a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. art. 36 din Legea 85/2006.

Se mai constată că în dosarul nr._ al Tribunalului M. – Secția a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal la termenul din data de 05.05.2014 s-a dispus închiderea procedurii falimentului și radierea debitoarei . Construct SRL din registrul comerțului.

Conform art. 248 Cod proc.civ. “orice cerere de chemare în judecată ... se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an”, iar potrivit dispozițiilor art. 252 al. 1 teza 1Cod proc.civ. perimarea se poate constata și din oficiu.

În raport de textul de lege citat se constată că judecata în prezenta cauză a fost suspendată la data de 03.04.2014, dată de la care părțile nu au solicitat repunerea pe rol a dosarului și nu au efectuat nici un act de procedură în vederea judecării pricinii, motive pentru care urmează să se constate perimată acțiunea de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Constată perimată acțiunea formulată de reclamantul L. F., cu domiciliul în Drobeta T. S., ..13, ., . în contradictoriu cu pârâta . Construct SRL, cu sediul în Halânga nr.12 B, județul M..

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică de la 21.05.2015 la sediul Tribunalului M..

Președinte,

N. M. M.

Cu votul consultativ al asistenților judiciari,

L. A. P. L. G.

Grefier,

Red./tehnored.: jud. NMM/ gref. AFM

Ex. 4/27.05.2015

Cod operator 2626

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Calcul drepturi salariale. Sentința nr. 2073/2015. Tribunalul MEHEDINŢI