Obligaţie de a face. Sentința nr. 2585/2015. Tribunalul MEHEDINŢI

Sentința nr. 2585/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 05-06-2015 în dosarul nr. 1196/101/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA Nr. 2585/2015

Ședința publică de la 05 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. B.

Asistent judiciar M. C. T.

Asistent judiciar C. O.

Grefier C. G.

Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamantul D. S.-M. și pe pârâta R. A. pentru Activități Nucleare - Sucursala Romag Termo (C.E.T Halânga), având ca obiect obligație de a face - eliberarea unei adeverințe cu acordarea grupei a II-a de muncă în procent de 100% pentru perioada 03.01._01.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul D. S.-M., lipsă fiind pârâta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință care învederează instanței că pârâta a răspuns relațiilor solicitate cu adresa nr. 666/2015 la care anexează în copie Adresa Sucursalei Romag-Termo nr. ieșire 3564/28.05.2015, înregistrată la RAAN sub nr. 1037/28.05.2015, Decizia nr. 106/08.03.1996, Decizia nr. 51/07.02.2000, carnetul de muncă . nr._, după care:

C. a înscrisurilor depuse de pârâtă se înmânează reclamantului, care arată că nu solicită termen pentru observare.

Se ia act că reclamantul depune la dosar precizare de acțiune prin care, conform solicitărilor instanței, a menționat locurile de muncă și funcțiile îndeplinite în cadrul societății de la momentul angajării și în prezent, copie lizibilă a carnetului de muncă, nota comună din 31.05.1999, între RAAN și Federația Energetică, Decizia 359/15.05.1995 a directorului Romag Prod prin care s-au aprobat grupe de muncă la tot personalul din sucursală, în condiții similare Romag Termo, adresa nr. 240/24.02.2015.

Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat în cauză, instanța constată închise dezbaterile și în temeiul dispozițiilor art. 392 Cod procedură civilă acordă cuvântul pentru dezbateri pe fondul cauzei.

Reclamantul D. S.-M. solicită eliberarea unei adeverințe pentru grupa a II-a de muncă în perioada 01.05.1995-2000, întrucât a fost inspector asigurarea calității, și-a desfășurat activitate în toate secțiile din cadrul Termocentralei, iar secțiile au beneficiat de grupa a II-a de muncă.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față:

Prin acțiunea înregistrată la data de 18.02.2015 sub nr._ reclamantul D. S. - M. a chemat în judecată pe pârâta R. A. Pentru Activități Nucleare-Sucursala Romag Termo(CET Halânga),reprezentată de Administrator Judiciar SCP T. & Asociații SPRL pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la eliberarea unei adeverințe pentru toată perioada lucrată în condițiile grupei a II a de muncă de la data angajării și până la data de 01.04.2001, din care să rezulte că a lucrat în condițiile stabilite de Ordinul nr.50/1990, Anexa nr.2, în grupa a II a de muncă în procent de 100% conform Documentației tehnice nr. 2433/24.11.1999 cu "Situația reactualizată la data de 01.11.1999 cu personalul pe activități/locuri de muncă, funcție/meserie din cadrul sucursalei ROMAG TERMO care beneficiază de grupe de muncă conform Ordinului nr.50/90 și nr.125/90", astfel: D. S. –M., 03.01._01, în total 9 ani, 2 luni și 28 zile .

În fapt a arătat că în calitate de salariat al Sucursalei ROMAG TERMO (C.E.T. Halânga), subunitate componentă a Regiei Autonome pentru Activități Nucleare, și-a desfășurat activitatea în condiții deosebite de muncă, condiții datorită cărora a avut dreptul și a primit grupă de muncă, de la data angajării și până la data de 01.04.2001 conform Documentației tehnice nr. 2433/24.11.1999 cu "Situația reactualizată la data de 01.11.1999 cu personalul pe activități/locuri de muncă, funcție/meserie din cadrul sucursalei ROMAG TERMO care beneficiază de grupe de muncă conform Ordinului nr.50/90 și nr.125/90 ".

În această perioadă, cu toate că a lucrat în condiții grele, nocive și periculoase de muncă în procent de 100% din programul normal de lucru și a avut dreptul la grupe de muncă, conform Ordinului nr.50/1990, unitatea nu i-a eliberat adeverințe pentru toată perioada și nu i-a operat în carnetul de muncă, grupa de muncă la care avea dreptul conform acestuia, a Procesului Verbal nr.2.894/27.03.1992 și Documentației tehnice nr. 2433/24.11.1999 .

Unitatea, conform art.6 din Decretul nr. 92 din 16 aprilie 1976 privind carnetul de munca avea obligația să opereze toate modificările intervenite în executarea contractului individual de munca, în termen de 15 zile de la data producerii lor, până pe data de 09.12.1999 era obligată să efectueze în carnetul de muncă toate operațiile privind grupa de muncă care i se cuvenea, dar din păcate nu s-a achitat nici de această obligație.

A mai precizat că a avut încheiat cu Sucursala ROMAG TERMO, contract individual de muncă pe durată nedeterminată, iar în carnetul de muncă nu i-a fost operat toată perioada lucrată la care a avut dreptul la grupe superioare de muncă, conform Ordinului nr.50/1990 și a condițiilor grele, nocive și periculoase de muncă în care și-a desfășurat activitatea, în toată perioada de la data angajării și până la data de 01.04.2001, interval pentru care Sucursala ROMAG TERMO a acordat conform Procesului Verbal nr.2.894/27.03.1992 și Documentației tehnice nr. 2433/24.11.1999, grupe de muncă tuturor celor care și-au desfășurat activitate în cadrul acesteia.

A mai arătat că în ceea ce privește condițiile de la locul de munca, acestea au provenit atât din instalațiile, mașinile și utilajele din cadrul C.E.T. Halânga, cât și de la pericolul generat de H2(Hidrogenul ) folosit la răcirea generatoarelor de la sala mașini din clădirea principală, precum și de H2S (Hidrogenul sulfurat) provenit de la Combinatul Chimic de A. Grea.

În calitatea pe care a avut-o, a fost supus unui complex de factori de risc de îmbolnăvire și accidente ce au fost determinați de natura și complexitatea instalațiilor de producere a energiei electrice și termice și implicit condițiilor de muncă generate de acestea.

Producerea energiei electrice și termice se realizează în instalații grupate în spațiu, a căror caracteristica principala o constituie centralizarea și un tot unitar, atât ca instalații cât și ca mod de amplasare în spațiu astfel că întregul amplasament al C.E.T. Halânga în totalitatea sa, acționează ca un tot unitar, instalațiile funcționând ca un singur ansamblu, formând un singur loc de muncă, C.E.T. Halânga, iar produsul final este energia electrică și termică.

A mai arătat că potrivit dispozițiilor art.6 din Ordinul 50/1990 /"nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupa I si II de munca se face de către (1) conducerea unităților împreuna cu (2) sindicatele din unitate, ținându-se seama de (3) condițiile deosebite de munca concrete in care își desfășoară activitatea persoanele respective ", cu obținerea avizelor de specialitate de la (4) Inspectoratul Teritorial de Munca ," încadrarea în grupele I si II se face proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de munca incluse in aceste grupe...."

A mai susținut că în luna noiembrie 1999 ca urmare a condițiilor de muncă, dar și pentru respectarea principiului egalității de șanse și de tratament față de toți salariații, dar și a principiului echității: s-a întocmit "Situația reactualizata la data 01.11.1999, conform buletinelor de determinări, cu personalul pe activități /locuri de munca, funcție/meserie din cadrul sucursalei ROMAG TERMO care beneficiază de grupe de munca conform prevederilor din Ordinul 50/1990 si nr 125/1990" (numita in DOCUMENTAȚIA TEHNICA ;anexa A) atașata la Documentația Tehnică nr.2433/24.11.1999 cuprinzând personalul Sucursalei ROMAG-TERMO, care lucrează în activități și la locuri de munca cu condiții deosebite și beneficiază de grupa I și a II a de muncă, conform Ordinului nr.50/05.03.1990 și nr.125/05.03.1990 cu completările ulterioare .Prin situația reactualizată la data 01.11.1999, în baza condițiilor existente (Din această anexă a rezultat că pe toata suprafața C.E.T.Halânga existau noxe, dominante fiind pulberile de zgura, cenușă și cărbune, zgomotul dar și emisiile de substanțe chimice, determinări așa cum rezultă s-au făcut în toate zonele de lucru componente locului de muncă C.E.T. Halânga conform situației anexă, în număr de peste 35, începând cu secția exploatare combustibil și terminând cu atelierul reparații cazane, referindu-se la un număr de 1402 beneficiari.), așa cum rezultă din anexă, s-au acordat grupe de muncă tuturor categoriilor profesionale ;

Documentația Tehnică nr.2433/24.11.1999 a fost semnată și însușită de conducerea Sucursalei ROMAG-TERMO, de Sindicatul din sucursală si de Inspectoratului Teritorial de Munca . Cu acea ocazie s-au făcut nenumărate determinări de noxe care au arătat depășirea valorilor maxime admise la toate capitolele și pe întreg arealul C.E.T. Halânga.

Cu acea ocazie s-au corectat o parte din erori privind interpretarea și punerea în aplicare a Ordinului nr.50/1990 și a condițiilor grele, nocive și periculoase în care și-a desfășurat activitatea în toată perioada în care au lucrat la Sucursala ROMAG TERMO. Implicit ca urmare a acestor condiții, unitatea prin Procesul Verbal nr.2.894/27.03.1992 și prin Documentația Tehnică nr.2433/24.11.1999 a acordat grupe de muncă tuturor salariaților Sucursalei ROMAG TERMO, indiferent de pregătire profesională, de funcție și loc de muncă, pentru toată perioada lucrată, cu condiția să fi lucrat conform punctului 7 din ordin. în acest loc - Sucursala ROMAG TERMO. cel puțin 70% din programul de lucru, de la data angajării, pe toata perioada de valabilitate și sferei de cuprindere a Ordinului nr. 50/1990. condiție care a fost îndeplinită în proporție de 100%.

Pontajele colective de prezență și Procesul verbal nr.8725/28.06.2012 dovedesc faptul că și-au desfășurat activitatea în aceste condiții la locul de muncă Sucursala ROMAG TERMO în procent de 100%.

Ordinul nr. 50 din 5 martie 1990 prevede: " Beneficiază de încadrarea în grupele I și II de muncă, potrivit celor menționate, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2.Beneficiază, de asemenea, de aceleași drepturi personalul muncitor din construcții-montaj sau din alte activități, care realizează lucrări de extinderi, modernizări sau reparații ale capacităților de producție și care își desfășoară activitatea în aceleași condiții cu personalul beneficiarului încadrat în grupele I și II de muncă. Pentru perioada lucrată între 01.01.1976 și 31.12.1989 încadrarea în grupele I și II de muncă, de asemenea, nu este condiționată de existenta buletinelor de determinare a noxelor. Dovedirea perioadelor de activitate desfășurate în locurile de muncă și activitățile ce se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării se face pe baza înregistrării acestora în carnetul de munca conform metodologiei de completare a acestuia stabilite de Ministerul Muncii și Ocrotirilor Sociale. "

Existența acestor condiții de muncă, a fost recunoscută de toate contractele colective de muncă încheiate după anul 1990, ca urmare a condițiilor grele, nocive și periculoase, salariații sucursalei au beneficiat de sporuri pentru condiții deosebite de muncă, iar după 01.04.2001 de spor special, precum și de zile în plus la concediul de odihnă.

În dovedirea susținerilor a depus la dosar în copie: carnet de muncă, proces-verbal nr. 8725/28.06.2012, documentația tehnică cuprinzând personalul Sucursalei Romag –Termo, determinări de zgomot efectuate la RENEL-FE Drobeta, adresa 1782/14.04.2011 a Ministerului Sănătății-Direcția de Sănătate Publică M. către RAAN, Proces – verbal nr. 2894/27.03.1992.

În drept și-a întemeiat acțiunea pe prevederile Codului Muncii - art.266, 267 și 269 și Ordinului 50/1990.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală.

A arătat că în perioada cuprinsă între 01.11._85, respectiv data înființării Filialei Electrocentrale Drobeta 01.11.1981 și până la punerea în funcțiune a primelor agregate energetice realizată în 01.08.1985, personalul încadrat în această unitate a desfășurat activitate de investiții, de edificare a capacităților energetice ale termocentralei și nu activitate specifică personalului din exploatarea, întreținerea și repararea instalațiilor din centralele termice și termoelectrice, așa cum se impune explicit prin dispozițiile Ordinului 50/1990.

La data apariției Decretului - Lege nr.68/1990, Sucursala Romag Termo, Filiala Electrocentrale Drobeta la acea dată, nu se încadra în prevederile art.2 alini din acest decret, respectiv reglementările existente la acea dată nu permiteau încadrarea și acordarea de grupe de muncă salariaților.

În baza art.2 clin Decretul - Lege nr.68/1990, Ministerul Muncii și Ocrotirii Sociale, Ministerul Sănătății și Comisia Națională pentru Protecția Muncii au emis Ordinul 50/1990 care, în anexa 2, precizează locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale care lucrează în condiții deosebite și se pot încadra în grupa a II-a de muncă.

Începând cu data de 01.08.1985, data punerii în funcțiune a primei capacități energetice, respectiv cazanul I, în cadrul Filialei Electrocentrale Drobeta o parte din salariați au beneficiat de grupa a II-a de muncă având în vedere dispozițiile legale în vigoare; locurile de muncă cu condițiile specifice; meseriile /funcțiile deținute de salariați;avizelor și aprobărilor emise de Inspectoratul Teritorial de Muncă M..

Potrivit art. 3 din Ordinul 50/1990 "beneficiază de încadrare în grupele I și II de muncă, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2".

În art. 6 din Ordinul 50/1990 este stipulat că: "nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele din unitate, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare ele.) ", cu obținerea vizelor de specialitate de la Inspectoratul Teritorial de Muncă.

Art. 7 al textului de lege prevede că "încadrarea în grupele I și II de muncă se face proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă incluse în aceste grupe, cu condiția ca, pentru grupa I personalul să lucreze în aceste locuri cel puțin 50 %, iar pentru grupa a II -a cel puțin 70% din programul de lucru ".

În conformitate cu dispozițiile art. 6 și 15 (2) din Ordinul nr. 50/1990 nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă s-a făcut de către conducerea unității împreună cu sindicatele, iar activitatea desfășurată de reclamant nu a fost încadrată în grupa a II-a de muncă, pârâta împreună cu sindicatul nu au făcut altceva decât să respecte legea atunci când a nominalizat persoanele care se încadrează în grupa a II-a de muncă în funcție de condițiile concrete de la locul de muncă.

A mai arătat că o parte din salariați printre care și reclamantul, de la anumite locuri de muncă, au beneficiat de grupa a II-a de muncă, începând cu data de 01.08.1985, în procente diferite, în concordanță cu timpul efectiv lucrat, conform nominalizării efectuate prin Deciziile conducerii Sucursalei Romag Termo și înscrierilor din carnetul de muncă.

Nominalizarea salariaților care se încadrau în grupele I și II de muncă s-a făcut de către directorul unității împreună cu sindicatele din unitate, ținându-se seama de condițiile concrete în care își desfășurau activitatea persoanele respective.

Prin Decizia nr 106/08.03.1996, personalul existent la data de 01.05.1995 în cadrul compartimentelor FE Drobeta prevăzut în anexa 1 la prezenta decizie, va beneficia de grupa 1 și II de muncă, așa cum a fost stabilit prin Nota Comună nr.2741/1995.

Anexa 1 la Nota Comună nr.2741/13.11.1995, încheiată între Administrația FE Drobeta și reprezentanții SLI Termo, cuprinde lista locurilor de muncă, grupelor de muncă și concediilor de odihnă suplimentare pe activități și categorii de personal, iar la pagina 8 din aceasta, punctul 21, este precizat personalul T., care nu a fost încadrat în grupe de muncă.

Decizia nr.51/07.02.2000 a anulat Decizia nr.484/23.11.1999, care nominaliza întregul personal din cadrul Sucursalei ca beneficiar al grupei a Il-a de muncă.

La baza emiterii Deciziei nr.484/23.11.1999 a stat documentația tehnică nr.2433/12.11.1999 cu Anexa A, acte care au fost înaintate la DMPS M. cu adresa nr.2433/12.11.1999.

In urma verificărilor și discuțiilor purtate cu reprezentanții Inspectoratul Teritorial de Muncă M. și Casei Județene de Pensii M., această documentație a fost respinsă și, pe cale de consecință, a fost anulată Decizia nr.484/23.11.1999, fiind înlocuită de Decizia nr.51/07.02.2000, emisă în concordanță cu prevederile Ordinului 50/1990.

Așadar, încadrarea personalului în grupe de muncă s-a efectuat conform locurilor de muncă și activităților ce se regăsesc în Ordinul 50/1990, așa cum a fost avizată de DMPS M..

Personalul T. nu a beneficiat de grupa a II-a de muncă deoarece activitatea prestată de această categorie de salariați nu se regăsește în Anexele 1 și 2 de la Ordinul 50/1990.

De asemenea, nici prin Decizia nr.51/07.02.2000, locul de muncă al reclamantului nu a fost încadrat în grupa a II-a de muncă, acesta neregăsindu-se în anexa la decizia menționată, privind acordarea grupelor de muncă.

Cu privire la afirmația reclamantului cum că, a beneficiat de spor de condiții grele, a arătat că sporurile acordate salariaților pentru activitatea desfășurată în anumite condiții și sub acțiunea unor factori de risc, nu au nici o relevanță în ceea ce privește încadrarea în grupa I sau II de muncă.

In drept, și-a întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile art. 205-208 Cod pr.civ.,

În dovedirea susținerilor a depus la dosar în copie: contractul individual de muncă nr. 3346/03.01.1992, nr. 3346/03.07.1992, nr. 3346/26.02.1993, nr. 3346/30.04.1993, nr. 3346/29.06.1994, acte adiționale la contractul individual de muncă nr. 3346, carnetul de muncă nr._, fișa postului, Hotărârea Comitetului Director F.E. Drobeta nr. 13/13.05.1991, nota comună F.E. Drobeta nr. 2741/13.11.1995, Decizia F.E. Drobeta nr. 106/08.03.1996, Decizia Sucursalei Romag-Termo nr. 51/07.02.2000 .

La data de 27.03.2015 reclamantul a depus la dosar răspuns la întâmpinarea depusă de pârâtă arătând că apărările formulate de pârâtă sunt neîntemeiate, reluând susținerile invocate prin acțiune.

În dovedirea susținerilor a depus la dosar în copie: raport privind situația securității și sănătății în muncă în anul 2011 în cadrul Sucursalei Romag-Termo, adresa nr. 1233/05.02.2015 a Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, Raport de expertiză tehnică, buletin de expertizare nr. ieșire 2194/15.07.1998,documentația tehnică nr. 2433/24.11.1999 avizată de ISTPM M., anexa A privind funcțiile și meseriile pe activități și locuri de muncă din cadrul Sucursalei Romag-Termo care beneficiază de prevederile ord. nr. 50/1990 și nr. 125/1990 conform buletinelor de determinări anexate, decizia nr. 484/23.11.1999, proces-verbal nr. 4041/31.05.1999, studiu privind încadrarea activității desfășurate de personalul CET Halânga în grupa I de muncă, decizia nr. 106/08.03.1996, decizia nr. 51/07.02.2000.

În baza rolului activ, instanța din oficiu a solicitat relații pârâtei R. A. pentru Activități Nucleare-Sucursala Romag Termo ( CET Halânga) pentru a comunica următoarele:

să defalce perioadele, incluzând locurile de muncă, compartimentul precum și funcția reclamantului în care acesta a beneficiat de grupa a II-a de muncă; deciziile sau procesele verbale care au stat la baza acordării grupei de muncă, relații comunicate cu adresa nr.666/28.05.2015 la care a anexat un set de înscrisuri.

La termenul din data de 05.06.2015 reclamatul a depus precizare prin care arată că în perioada 01.05.1994-prezent a deținut funcția de inginer, inspector AQ, și după anul 2002 coordonator sisteme de management al calității.

Analizând acțiunea în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente în materie, Tribunalul constată și reține următoarele:

Reclamantul este angajatul societății pârâte în funcțiile de inginer, adjunct șef secție reparații, șef secție reparații turbine, inspector AQ, inginer principal și din anul 2002 coordonator sisteme de management al calității, potrivit carnetului de muncă și a precizării formulată de acesta.

Prin acțiunea adresata acestei instanțe reclamantul a chemat în judecată pe pârâta R. A. pentru Activități Nucleare-Sucursala Romag Termo(CET Halânga),reprezentată de Administrator Judiciar SCP T. & Asociații SPRL pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei să-i elibereze adeverință pentru toată perioada lucrată în condițiile grupei a II a de muncă de la data angajării și până la data de 01.04.2001, din care să rezulte că a lucrat în condițiile stabilite de Ordinul nr.50/1990, Anexa nr.2, în grupa a II a de muncă în procent de 100% conform Documentației tehnice nr. 2433/24.11.1999 cu "Situația reactualizată la data de 01.11.1999 cu personalul pe activități/locuri de muncă, funcție/meserie din cadrul sucursalei ROMAG TERMO care beneficiază de grupe de muncă conform Ordinului nr.50/90 și nr.125/90", astfel: D. S.-M. 03.01._01, în total 9 ani, 2 luni și 28 zile .

În fapt a arătat că fiind salariat al Sucursalei ROMAG TERMO subunitate componentă a Regiei Autonome pentru Activități Nucleare, și-a desfășurat activitatea în condiții deosebite de muncă, condiții datorită cărora a avut dreptul și a primit grupă de muncă, de la data angajării și până la data de 01.04.2001 conform Documentației tehnice nr. 2433/24.11.1999 cu "Situația reactualizată la data de 01.11.1999 cu personalul pe activități/locuri de muncă, funcție/meserie din cadrul sucursalei ROMAG TERMO care beneficiază de grupe de muncă conform Ordinului nr.50/90 și nr.125/90 ", condițiile deosebite, nocive și periculoase de la locul de muncă provenind atât din instalațiile și utilajele din cadrul CET Halânga, cât și de la pericolul generat de hidrogenul sulfurat provenit de la Combinatul Chimic de A. Grea.

Instanța apreciază neîntemeiată acțiunea pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 16 din Legea nr. 263/2010 se prevede „ Constituie stagiu de cotizare în sistemul public de pensii:

a) vechimea în muncă recunoscută pentru stabilirea pensiilor până la data de 1 aprilie 2001;

b) vechimea în serviciu recunoscută pentru stabilirea pensiilor, în cazul persoanelor prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. I lit. c), până la . prezentei legi;

c) perioada cuprinsă între 1 aprilie 2001 și data intrării în vigoare a prezentei legi, în care persoanele au fost asigurate în baza Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare;

d) perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2010 și data intrării în vigoare a prezentei legi, în cazul persoanelor prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. V.

Potrivit art. 124 din HG nr. 257/2011 „ (1) În situația prezentării și a altor acte de vechime în muncă prevăzute de lege, pentru perioadele menționate la art. 16 lit. a) din lege, acestea vor cuprinde obligatoriu cel puțin următoarele elemente:

a) denumirea angajatorului;

b) datele de identificare a persoanei;

c) perioada în care s-a lucrat, cu indicarea datei de începere și de încetare a raportului de muncă;

d) menționarea temeiului legal în baza căruia a avut loc încadrarea;

e) funcția, meseria sau specialitatea exercitată;

f) salariul tarifar de încadrare;

g) denumirea sporurilor cu caracter permanent, procentul sau suma acordată;

h) perioada în care a primit sporul și temeiul în baza căruia s-a acordat.

(2) Actele vor avea număr și dată de înregistrare, ștampila unității emitente, precum și semnătura celui care angajează unitatea sau a persoanei delegate în acest sens de conducerea unității.”

Art. 125 din HG nr.257/2011 prevede că „Angajatorii sau orice alți deținători de arhive sunt direct răspunzători, în condițiile legii, de legalitatea, exactitatea și corectitudinea datelor, elementelor și informațiilor pe care le înscriu, în baza documentelor deținute, în adeverințele pe care le eliberează în vederea stabilirii, recalculării sau revizuirii drepturilor de pensie.”

Instanța reține că reclamantul își întemeiază acțiunea pe faptul că, deși a avut dreptul la grupe de muncă conform Ordinului 50/1990, unitatea nu i-a eliberat adeverință pentru toată perioada și nu a operat în carnetul de muncă grupa de muncă deși avea dreptul conform procesului verbal nr. 2894/27.03.1992 și a documentației tehnice nr. 2433/24.11,1999.

Potrivit procesului verbal nr. 2894/27.03.1992 comisia numită prin decizia nr. 132/21.02.1992 a stabilit că „fată de condițiile existente și rezultatele din buletinele de determinare se constată că salariații filialei sunt îndreptățiți să beneficieze de spor pentru condiții grele de muncă, spor pentru condiții nocive, spor pentru condiții periculoase, grupa I si II de munca.

Documentația tehnica nr. 2433/24.11.1999 a stabilit că, cu toate măsurile luate în cadrul Sucursalei ROMAG Termo pentru eliminarea condițiilor nocive, la unele locuri de muncă acestea nu s-au redus sub limitele maxime admisibile, iar la altele se mențin la valori apropriate de aceste limite, iar nominalizarea persoanelor care se încadrează in grupele I si II s-a făcut de conducerea unității si reprezentanții sindicatelor, ținând cont de condițiile concrete în care se desfășoară activitatea, încadrarea în condiții de grupa I sau II de muncă fiind proporțională cu timpul efectiv lucrat.

In baza acestei documentații tehnice nr. 2433/12.11.1999 s-a emis decizia nr. 484/23.11.1999 prin care tot personalul din cadrul sucursalei a fost nominalizat ca beneficiar al grupei II de munca, însă, ulterior, prin decizia nr. 51/07.02.2000 această dispoziție a fost anulată, persoanele beneficiare de grupe fiind nominalizate în anexa la această dispoziție.

Așadar, pârâta din proprie inițiativă a anulat această dispoziției nr. 484/1999 invocată de către reclamant ca temei al acordării grupei de muncă.

De altfel, încă din 1991 pârâta a menționat categoriile de personal care beneficiază de încadrarea în grupa a II-a de muncă, așa cum reiese din Hotărârea Comitetului Director nr. 13/13.05.1991, decizia nr. 106/08.03.1996.

În nici unul dintre aceste acte emise de unitate nu se regăsește personalul T. nominalizat ca fiind beneficiar al grupei a II-a de munca, ci din contră în anexa nr. 1 la Nota comună nr. 2741/13.11.1995, încheiată între Administrația FE Drobeta și reprezentanții SLI Termo, se precizează expres la pct. 21 că personalul T. nu este încadrat în grupa a II-a de muncă.

Din contractul individual de muncă încheiat reclamantului și a actelor adiționale la acesta, precum și din mențiunile efectuate de pârâtă în carnetul de muncă reiese că în perioada 03.01._94 reclamantul a desfășurat activitate în condițiile grupei a II-a de muncă, ulterior acestei perioade, urmare a schimbării locului de muncă și funcției deținute activitatea sa s-a desfășurat în condiții normale de muncă, condiții pe care de altfel acesta nu le-a contestat.

Referitor la perioada 03.01._94 în care acesta a desfășurat activitate în grupa a II-a de muncă, potrivit art. 40 alin.2 lit.h din Codul Muncii angajatorul are obligație să elibereze la cerere, toate documentele care atestă calitatea de salariat a solicitantului, însă reclamantul nu a produs dovezi din care să rezulte refuzul pârâtei de ai elibera adeverința pentru această perioadă, iar pentru perioada 01.05._01 în nici un document din cadrul pârâtei nu sunt date care să confere reclamantului grupa a II-a de muncă, iar prin acțiunea adresată acestei instanțe nu se solicită acordarea grupei de muncă ci numai eliberarea de adeverință de grupă de muncă, instanța apreciază neîntemeiată acțiunea reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea formulată de reclamantul D. S.-M. - C.N.P._, cu domiciliul în Drobeta T. S., ., ., ., județul M., în contradictoriu cu pârâta R. A. pentru Activități Nucleare - Sucursala ROMAG TERMO (C.E.T. Halânga), cu sediul în Drobeta T. S., ..1, cod poștal_, înregistrată la Registrul Comerțului din Drobeta T. S. sub nr. J_, cod unic de înregistrare RO10882752, contul IBAN RO 02 RNCB_, deschis la Filiala Drobeta T. S. a B.C.R., unitate în insolvență, reprezentată de Administrator Judiciar S.C.P. T. & Asociații S.P.R.L.

Cu apel.

Pronunțată, în ședința publică, azi 05 Iunie 2015 la sediul Tribunalului M..

Președinte,

C. B.

Asistent judiciar,

M. C. T.

Asistent judiciar,

C. O.

Grefier,

C. G.

Red. B.C./Tehn. C.G./Ex. 4/23.06.2015/Cod op. 2626

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 2585/2015. Tribunalul MEHEDINŢI