Obligaţie de a face. Sentința nr. 1994/2015. Tribunalul MEHEDINŢI

Sentința nr. 1994/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 19-05-2015 în dosarul nr. 1994/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Sentința Nr. 1994/2015

Ședința publică de la 19 Mai 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. A.

Asistent judiciar R. B.

Asistent judiciar Ș. U.

Grefier M. D.

Pe rol soluționarea acțiunii având ca obiect obligație de a face formulată de reclamanta M. E. în contradictoriu cu pârâta . Tr.S..

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefiera de ședință, după care:

Se ia act că prin acțiune s-a solicitat judecata cauzei în lipsă conform art.223 al. 3 Cod procedură civilă și constatându-se că nu mai sunt probe de administrat, dosarul fiind în stare de judecată, s-a trecut la soluționare.

TRIBUNALUL:

Deliberând asupra acțiunii de față, constată următoarele:

Prin cererea adresată Tribunalului M. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 12.03.2015, reclamanta M. E. a chemat în judecată pe pârâta ..S. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la acordarea grupei a-II-a de muncă pe perioada 01.04._01..

În motivare a arătat că a fost angajata pârâtei . data de 01.04.1985 până în data de 11.07.2002.

În perioada susmenționată a îndeplinit funcția tâmplar și uscător cherestea și nu a beneficiat de grupa a-II-a de muncă.

A mai arătat că a desfășurat activitatea, în condiții deosebite de muncă în sectoare cu praf, gaze, frig zgomot, fum, radiații, temperaturi ridicate condiții ce presupun acordarea grupei a II-a de muncă dar pârâta nu mi-a acordat grupa a II-a de muncă deși am beneficiat de spor de condiții grele.

Prin Ordinul 50/1990 se prevede că se încadrează în grupa a II-a de muncă, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2,

În drept a întemeiat acțiunea pe prevederile Ordinului 50/1990.

În dovedirea cererii a depus copia cărții de identitate și copia carnetului de muncă, practică judiciară.

Pârâta ..S. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată .

A arătat că în perioada 01.04._01 reclamanta a fost angajata unității cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată, desfășurându-și activitatea în cadrul secției Mobilă 3 ca tâmplar, și uscător –aburitor. așa cum rezultă și din înscrierile din carnetul de muncă depus la dosarul cauzei.

Încadrarea locurilor de muncă în grupa a II - a până la data de 01.04.2001 s-a putut face cu respectarea Ordinului MMOS nr. 50/1991, iar de la data de 01.04.2001 cu respectarea H.G. nr. 261/2001 privind criteriile și metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite și care a abrogat acest Ordin.

Conform dispozițiilor pct. 12 din Ordinului MMOS nr. 50/1991, încadrarea în grupa a II -a de muncă privind perioada anterioară datei de 18.03.1969 se face cu respectarea prevederilor Instrucțiunilor nr. 1040/1967 de aplicare a Legii 27/1966, care cuprind în anexele nr. 1 și 2 meseriile și funcțiile prevăzute pentru grupele I și II de muncă.

De asemenea, conform pct. 6 din respectivul Ordin, încadrarea locurilor de muncă în grupa I și II se face de către conducerea unității prin decizie, după consultarea cu sindicatele libere din unități și obținerea avizelor obligatorii din partea Inspectoratului județean pentru protecția muncii, respectiv al Sanepidului, prin decizie fiind nominalizate locurile de muncă ce se încadrează în aceste grupe, ținând seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective, iar conform pct. 7 încadrarea în grupa a-II-a se face proporțional cu timpul efectiv lucrat de minim 70% din programul de lucru.

Conform pct. 5 din același Ordin, pentru încadrarea locurilor de muncă în grupa I și II, existența condițiilor deosebite la locurile de muncă trebuie să rezulte din determinările de noxe efectuate de către organele Ministerului Sănătății sau laboratoare de specialitate iar determinările să fie confirmate de către inspectorii de stat teritoriali pentru protecția muncii care, la data efectuării, constată că s-au aplicat toate măsurile posibile de normalizare a condițiilor de muncă și că toate instalațiile de protecție a muncii funcționau normal.

Societatea pârâtă a învederat faptul că nu putea acorda din proprie inițiativă grupa a II - a de muncă, personalului care a lucrat în sectoare de muncă ce nu erau prevăzute în anexele Ordinului nr. 50/1990 al M.M.O.S., așa cum este și cazul petentei, fără a fi îndeplinite condițiile prevăzute de acesta conform pct. 3-11.

In susținerea celor arătate a depus la dosar în copie: Decizia nr. 150/1998.

Din analiza actelor dosarului, instanța constată următoarele:

Reclamanta M. E. a fost salariata societății . Tr.S. în perioada 01.04._01, cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată, îndeplinind funcția tâmplar și uscător cherestea, fapt ce reiese atât din mențiunile din carnetul de muncă, cât și din întâmpinarea depusă la dosar de pârâtă.

Potrivit prevederilor art.268 al.2 din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă, altele decât cele prevăzute la al. 1, respectiv deciziile unilaterale ale angajatorului referitoare la încheierea, executarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă, cele care constau în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, a răspunderii patrimoniale a salariatului față de angajator, a constatării nulității unui contract individual sau colectiv de muncă, a neexecutării Contractului Colectiv de Muncă sau a unor clauze ale acestuia, pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului.

În speță, reclamantei, conform înscrierilor din carnetul de muncă, i-a încetat activitatea la societatea pârâtă la data de 11.07.2002, dată la care contractul individual de muncă a fost desfăcut în temeiul art.129 din Codul muncii vechi.

Potrivit prevederilor art.279 al.3 și al.4 Codul muncii, angajatorii care au păstrat și completat carnetele de muncă, precum și Inspectoratele teritoriale de muncă care dețineau carnetele de muncă ale salariaților, au avut obligația de a le elibera titularilor în mod eșalonat până la data de 30 iunie 2011.

Dreptul reclamantei de a solicita să fie obligată pârâta să-i acorde grupa a-II-a de muncă pe perioada 01.04._01, perioadă în care activitatea acesteia nu i-a fost recunoscută și încadrată în aceste condiții de muncă de către fostul angajator, s-a născut la momentul în care acesteia i-a fost înmânat carnetul de muncă, respectiv 01.01.2011 așa cum rezultă din carnetul de muncă respectiv fila 11 dosar.

De asemenea, și în situația în care reclamanta nu ar fi verificat mențiunile din carnetul de muncă efectuate de pârâtă la momentul încetării raporturilor de muncă cu aceasta și Casa Județeană de Pensii M., în anul 2011, după data de 30 iunie, dată până la care ar fi trebuit să-i fie înmânat carnetul de muncă, aceasta a avut cunoștință de faptul că activitatea desfășurată în perioada 01.04._01 nu i-a fost încadrată în condiții de grupa a-II-a de muncă.

In raport de prevederile art.268 al.2 Codul muncii și față de data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 12.03.2015, dreptul reclamantei de a solicita obligarea pârâtei la acordarea grupei a-II-a de muncă pe perioada 01.04._01 este prescris întrucât, raportat la data de iunie 2011 și până la data de 12..03.2015 au trecut mai mult de 3 ani, termen în care aceasta putea formula cererea dedusă judecății.

Față de cele arătate mai sus, instanța constată prescris dreptul reclamantei de a solicita obligarea pârâtei la acordarea grupei a-II-a de muncă pe perioada 01.04._01 și pe cale de consecință urmează a respinge acțiunea reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea formulată de reclamanta M. E. – CNP_, domiciliată în Drobeta Tr.S., ..5, . . în contradictoriu cu pârâta . Tr.S., cu sediul în Drobeta Tr.S., ., jud. M..

Cu apel.

Pronunțată în ședința publică din data de 19 Mai 2015 la sediul Tribunalului M..

Președinte,

M. A.

Asistent judiciar,

R. B.

Asistent judiciar,

Ș. U.

Grefier,

M. D.

Red. AM/DM

Ex.4

Cod operator 2626

M.D. 10 IUNIE 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 1994/2015. Tribunalul MEHEDINŢI