Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 3549/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3549/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 03-07-2015 în dosarul nr. 3549/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINTA Nr. 3549
Ședința publică din data de 03 Iulie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. R.
Asistent judiciar M. C. T.
Asistent judiciar C. O.
Grefier M. B.
Pe rol soluționarea acțiunii având ca obiect drepturi bănești - Dobânda legală aferentă conform deciziei 6650 din 23.11.2009 și sentința nr.127 din 20.11.2008 formulată de reclamantul L. D. în contradictoriu cu pârâții P. de pe lângă Tribunalul M., P. de pe lângă Curtea de Apel C., P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și M. Finanțelor Publice.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefiera de ședință care învederează că prin Serviciul registratură au fost depuse de către pârâtul Tribunalul M., relațiile solicitate de instanță, după care:
Instanța constatând cauza în stare de judecată a trecut la soluționare.
TRIBUNALUL:
Deliberând asupra acțiunii de față, constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului M. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 01.04.2015, reclamantul L. D. a chemat în judecată pe pârâții P. de pe lângă Tribunalul M., P. de pe lângă Curtea de Apel C., M. Public – P. de pe lângă ICCJ și M. Finanțelor Publice București pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la calcularea și plata dobânzilor legale pentru sumele datorate prin hotărârile judecătorești: decizia nr. 6650 din 23.11.2009 pronunțată în dosar nr._ al Curții de Apel C. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale; sentința nr. 127/20.11.2008 pronunțată în dosar nr._ al Curții de Apel C. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale; obligarea pârâtului M. Economiei și Finanțelor la virarea sumelor necesare efectuării plății, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că are calitatea de personal conex la P. de pe lângă Judecătoria Orșova, iar pârâții au obligația legală de a aloca fonduri bănești necesare plății drepturilor salariale și obligația de plată a acestor drepturi. Prin hotărârile Curții de Apel C. și Tribunalului M., s-a dispus obligarea pârâților la plata drepturilor bănești reprezentâned sporul de stres în procent de 50% aferent perioadei 1.01.2007 la zi și în continuare,precum și la plata drepturilor bănești reprezentând sporul de confidențialitate de 15% începând cu data de 08.10.2007 la zi și în continuare pentru reclamant. Cum sumele menționate sunt drepturi salariale, s-a considerat că pârâții, refuzând să se conformeze hotărârilor judecătorești, prin neplata acestor drepturi, acesta este îndreptățit să solicite plata dobânzii legale în conformitate cu dispozițiile art.161 al.4 din Codul muncii și art.166 al.1 din Legea nr. 153/2003 privind Codul Muncii raportat la art. 1489 al.1 și 2 Cod civil.
A apreciat că termenul de prescripție de 3 ani a fost întrerupt prin recunoașterea pe care debitorul a făcut-o prin plata către reclamant la sfârșitul anului 2012 a unei părți din suma datorată, respectiv aproximativ 2,5% din cota de 10% aferentă anului 2012, după cum a fost stipulat în OUG nr. 71/2009 în forma inițială.
Pentru aceste motive, se consideră că potrivit dispozițiilor art.1489 al.1 și 2 Cod civil, pentru obligațiile care au ca obiect o sumă de bani, cum este cazul de față, daunele interese reprezintă tocmai dobânda legală ce se solicită de către reclamant.
In dovedirea acțiunii, reclamantul a depus în copie Decizia nr. 6650/23.11.2009 pronunțată în dosar nr._ al Curții de Apel C. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, Sentința nr. 127/20.11.2008 pronunțată în dosar nr._ al Curții de Apel C. - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, CI.
Pârâtul M. Finanțelor Publice a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamant.
Pe cale de excepție, fata de data introducerii acțiunii și față de data obținerii titlului executoriu,pârâtul a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului. S-a considerat că dreptul reclamantului la acțiune s-a născut la data obținerii titlului executoriu, astfel încât, la data introducerii cererii de chemare în judecată termenul legal de 3 ani era împlinit.
De asemenea, pârâtul a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, având în vedere faptul că acest minister nu are calitatea de ordonator principal de credite, iar raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecații, calitatea procesuală pasivă fiind condiționată de existenta identității dintre pârât și cel obligat în raportul juridic, adică subiectul pasiv. Or, între reclamant, salariat al Parchetului de pe lângă Tribunalul M. și pârâtul M. Finanțelor Publice nu există raporturi juridice, plata sumelor de bani solicitate, fiind exclusiv în competenta angajatorului.
Între M. Finanțelor Publice și celelalte instituții pârâte nu există nicio obligație de garanție sau de despăgubire în cazul neexecutării de către o instituție publica a obligației ce ii incumba în baza raportului juridic de muncă. Este adevărat că, în cadrul procesului bugetar, M. Finanțelor Publice repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, dar nu are atribuția de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat. Bugetul se aloca prin lege fiecărui minister, iar M. Finanțelor Publice nu are competente privind fundamentarea și elaborarea propunerilor de buget ale celorlalte ministere și nici atribuții privind execuția acestor bugete. De asemenea, nu are nici o atribuție sau competență legală privind plata pretențiilor solicitate de reclamant, dat fiind prevederile Legii 500/2002 potrivit cărora acest minister are rolul de a întocmi proiectele legilor bugetare și ale celor de rectificare, proiecte pe care le înaintează Guvernului, care ulterior le trimite spre aprobare in Parlament.
Din perspectiva atribuțiilor ce ii revin, M. Finanțelor Publice, în baza legii bugetului de stat aprobat, repartizează sumele ordonatorilor principali de credite, astfel cum sunt prevăzute de lege, fiind interzisă utilizarea creditelor bugetare aprobate unui ordonator principal de credite pentru finanțarea altui ordonator principal de credite.
.Pe fond s-a susținut că plata sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar este reglementată de OUG nr.71/2009, potrivit căreia, plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare expres prevăzută în actul normativ amintit.
Procedura legală de executare de către instituțiile publice a obligațiilor stabilite prin titluri executorii este reglementată de Ordonanța Guvernului nr. 22/2002, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul căreia ordonatorii principali de credite au obligația de a efectua demersurile legale în vederea asigurării în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare efectuării plații sumelor stabilite prin titluri executorii, iar M. Finanțelor Publice are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de a elabora proiectele de rectificare a acestor bugete, rol care se realizează prin atribuțiile prevăzute de art.19 din Legea nr."500/2002, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, obligația de diligenta revine instituțiilor publice în temeiul și în executarea dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr.22/2002, cu modificările ș i completările ulterioare, M. Finanțelor Publice având obligația de a efectua demersurile administrative necesare în vederea rectificării bugetului de stat. Astfel, procedura derogatorie de la dreptul comun, prevăzuta de dispozițiile OG nr.22/2002, privind executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, reprezintă cadrul legal general.
Față de cele enunțate mai sus se apreciază că se impune respingerea acțiunii față de paratul M. Finanțelor Publice ținând cont și de faptul că în cadrul litigiilor de muncă raporturile de serviciu exista între instituția angajatoare, alta decât M. Finanțelor Publice și reclamant. Pârâtul P. de pe lângă Curtea de Apel C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamant.
Ppârâtul a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune întrucât acțiunea a fost promovată după . noului cod civil și aplicabile sunt dispozițiile art. 6 și art. 116- HQr din Legea nr. 71/2011 privind Codul civil, conform cărora regulile noului cod civil se aplică și creditorilor ale căror creanțe s-au născut înainte de data intrării sale în vigoare.
Acțiunea are ca obiect obligarea la plata unui drept dreptului accesoriu, daune - moratorii pentru prejudiciul produs prin plata cu întârziere a drepturilor salariale recunoscute acestuia prin hotărâri judecătorești pronunțate în perioada 2008-2009.
Potrivit art. 2501 alin. 1 din Noul Cod Civil: ,,drepturile la acțiune având un obiect patrimonial sunt supuse prescripției extinctive, afară de cazul în care prin lege s-ar dispune altfel", iar ART. 2503 alin . 2 din noul cod civil, prevede :,,In cazul în care un debitor este obligat la prestații succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare dintre aceste prestații se stinge printr-o prescripție deosebită, chiar dacă debitorul continuă să execute una sau aha dintre prestațiile datorate ".
Raportat la momentul de la care curge prescripția în materia obligațiilor s-a susținut că s-a pronunțat decizia nr. 1 din 17 februarie 2014, adoptată în interesul legii de către înalta Curte de Casație și Justiție care, lămurind problema de drept și aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 201, art.223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009privind Codul civil și ale art. 6 alin .4, art. 2512, art. 2513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, stabilește că prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât atât instanța de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigiile începute după 1 octombrie 2011.
Pe fond, pârâtul a invocat dispozițiile art.1489 din Noul Cod civil și art. 1 din
Ordonanța de Guvern nr. 13/2011 potrivit cu care „... dobânzile curg numai de la
data cererii de chemare în judecată."
S-a susținut că în materia dreptului muncii, posibilitatea acordării de daune - interese pentru neplata salariului sau pentru plata nejustificată cu întârziere a acestuia, indiferent dacă sunt compensatorii sau moratorii, este prevăzută de art. 166 alin. 4 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, potrivit căruia:,, întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune — interese pentru repararea prejudiciului produs angajatului. ".
Cu privire la plata drepturilor salariate restante stabilite prin hotărâri judecătorești a fost adoptată O.U.G . nr. 71/2009, prin care s-a eșalonat executarea creanțelor, potrivit procentului menționat în actul normativ.
S-a considerat că se află în situația unei obligații afectate de termen care le profită și nu se pune problema existenței unui,, refuz nejustificat" în executarea unei obligații care să fi ajuns la scadență .
Așa fiind, pornindu-se de la posibilitățile reale de plată ale debitorilor rezultate din analiza bugetului aprobat pentru anul 2015, a propunerilor bugetare pentru anul 2016, având în vedere prognoza economică națională pentru anii următori, probatorii le administrate în cauză dar și Decizia nr. 1 din 16.01.2012 privind recursul în interesul legii pronunțat de înalta Curte de Casație și Justiție, instanța nu poate decât să verifice in concreto păstrarea justului echilibru între interesele statului și cele ale reclamanților, să constate că pretențiile acestora nu sunt întemeiate și să respingă acțiunea.
Pârâtul P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție București a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamant ca prescrisă..
S-a susținut că data formulării acțiunii este 1.04.2015, iar reclamantul solicită plata dobânzilor legale pentru titluri aferente anilor 2008-2009, în concret de la data formulării acțiunii din fiecare titlu în parte, în condițiile în care a cunoscut că este beneficiar al drepturilor statuate la data obținerii titlului.
În concluzie, termenul în interiorul căruia reclamantul putea să solicite alte drepturi legate de executarea acestor sentințe s-a împlinit.
Prin urmare, dreptul reclamantului la acțiune s-a născut la data obținerii titlului executoriu astfel încât, la data introducerii cererii de chemare în judecată, termenul legal de 3 ani era împlinit.
Pentru motivele de fapt și de drept expuse pe larg s-a solicitat în principal admiterea excepției invocate și respingerea cererii în consecință, iar în subsidiar respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Analizând actele dosarului instanța constată următoarele:
Reclamantul este salariatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Orșova și prin decizia nr. 6650/23.11.2009 pronunțată de CA C. în dosarul nr._ și prin Sentința nr. 224/05.02.2010 pronunțată de Trib. M. în dosar nr._, rămasă irevocabilă prin Decizia Curții de Apel C. nr. 3683/09.06.2010 pronunțată în același dosar, pârâții au fost obligați să îi plătească drepturi bănești constând în sporul de suprasolicitare neuro psihică și sporul de confidențialitate pe perioadele reținute în cuprinsul acestora.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul M. Finanțelor Publice, instanța o constată întemeiată urmând a o admite.
Sunt întemeiate astfel apărările acestui pârât potrivit cărora acest minister nu are calitatea de ordonator principal de credite, iar raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecații, calitatea procesuală pasivă fiind condiționată de existenta identității dintre pârât și cel obligat în raportul juridic, adică subiectul pasiv. Or, între reclamant, salariat al Parchetului de pe lângă Tribunalul M. și pârâtul M. Finanțelor Publice nu există raporturi juridice, plata sumelor de bani solicitate, fiind exclusiv în competenta angajatorului.
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâți instanța o constată întemeiată urmând a o admite pentru următoarele considerente:
Conform considerentelor deciziei nr. 2/2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii modul de acordare a dobânzii legale se face pe ultimii 3 ani înainte de data introducerii acțiunii.
Astfel, din conținutul acestei decizii rezultă în esență că executarea cu întârziere sau neexecutarea obligației de plată stabilite printr-o hotărâre judecătorească reprezintă o faptă ilicită de natură a antrena răspunderea civilă delictuală, chiar dacă izvorul obligației inițiale a cărei încălcare s-a constatat prin hotărârea judecătorească este un contract.
Ori, conform regulilor răspunderii delictuale, debitorul este de drept în întârziere, de la momentul săvârșirii faptei considerate a fi ilicite, fără a fi necesar să fie pus întârziere, prin introducerea unei cereri de chemare în judecată, cum s-a reținut în hotărârea primei instanțe.
Pe de altă parte, o cerere de genul celei promovate este supusă termenului general de prescripție de 3 ani, iar ca o plată să fie echivalată cu o formă de recunoaștere a obligației principale și implicit și a celei accesorii trebuie ca respectiva plată să fi fost voluntară.
În cazul de față, plata a fost însă efectuată în temeiul unei dispoziții legale care eșalona executarea unui titlu executoriu; deci, nu a avut un caracter voluntar, ci plata era impusă pe de o parte de existența unui titlu executoriu, iar pe de altă parte de o normă juridică care reglementa modul de executare al unei hotărâri judecătorești.
Prin urmare, sumele solicitate trebuie acordate în limitele termenului general de prescripție de 3 ani.
Cu privire la fondul pretențiilor instanța constată următoarele:
Instanța reține că titularii creanțelor ce intră în sfera de aplicare a prevederilor OUG 71/2009 sunt îndreptățiți să primească despăgubiri sub forma dobânzii legale penalizatoare (daune-interese moratorii) pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin plata eșalonată a sumelor prevăzute în titlurile executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.
În acest sens se reține că Înalta Curte de Casație si Justiție constatând că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale, prin Decizia în interesul legii nr.2/2014 pronunțată în dosarul nr.21/2013 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 411/03.06.2014 a statuat că: „În aplicarea dispozițiilor art.1082 și art.1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art.1531 alin.(1), alin.(2) teza I și art.1535 alin.(1) din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune – interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art.1 și art.2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr.230/2011, cu modificările și completările ulterioare”.
Potrivit acestei decizii, s-a reținut că daunele – interese moratorii pot fi cumulate cu actualizarea sumelor de bani cu indicele prețului de consum, având în vedere finalitățile distincte ale acestor despăgubiri și anume: menținerea valorii reale a obligației monetare la data efectuării plății în cazul actualizării creanței cu indicele prețurilor de consum, care are caracter compensatoriu, respectiv câștigul pe care creditorul l-ar fi obținut ca urmare a investirii banilor, dacă aceștia ar fi fost plătiți la scadență, în cazul dobânzii penalizatoare, care are caracter moratoriu, cu atât mai mult cu cât acordarea cumulată a acestor despăgubiri este impusă și de principiul reparării integrale a prejudiciului.
Sub acest aspect se reține că, prin OUG 71/2009 nu a fost negată existența creanțelor, ci a fost stabilită o modalitate de executare eșalonată a acestora, iar creanțele ce intră în domeniul de aplicare al acestei ordonanțe, sunt certe, lichide și exigibile, obligațiile de plată născându-se de la momentul rămânerii definitive a hotărârilor judecătorești, caracterul exigibil fiind recunoscut chiar de actul normativ prin dispozițiile art.1 alin.3 .
Măsurile dispuse prin OUG 71/2009 au natura juridică a unei suspendări legale a executării silite a titlurilor executorii și nu se poate reține neexigibilitatea creanțelor din moment ce cauza de amânare a plății a intervenit în faza executării silite, astfel că, pe durata suspendării unei executări silite, indiferent cum operează această suspendare, respectiv voluntară, judiciară sau legală, dobânda ( legală ori convențională) curge, dobânda fiind certă, lichidă și exigibilă. Ceea ce se amână ori se împiedică este, în realitate, executarea silită a creanței consfințită prin titlu executoriu, iar nu existența ori întinderea și nici exigibilitatea ei ca atare.
Prin reglementarea actualizării sumelor plătite în temeiul ordonanței de eșalonare, cu indicele prețurilor de consum, legiuitorul admite indirect, dar neechivoc că, eșalonarea plății produce un prejudiciu ( erodarea valorii creanței) ce trebuie acoperit, iar în cazul în care prin adoptarea OUG 71/2009, s-ar fi urmărit instituirea unor termene legale suspensive, ce ar fi avut drept efect suspendarea exigibilității creanțelor, actualizarea creanțelor cu indicele prețurilor de consum nu s-ar mai fi justificat.
Astfel că, având în vedere dispozițiile art.517 alin.4 Cod proc. Civ. care prevăd că „ dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanță de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial”, este admisibil cumulul dobânzii cu actualizarea obligației cu rata inflației, întrucât nu se ajunge la o dublă reparare a prejudiciului.
In ceea ce privește data de la care urmează să fie acordate dobânzile se are in vedere că obligativitatea deciziei în interesul legii impune analiza naturii juridice a obligației de plată a dobânzii legale prin prisma instituției răspunderii civile delictuale.
Cum obligațiile constatate prin titlul executoriu trebuiau aduse la îndeplinire de bună-voie și de îndată de către debitor, rezultă că momentul nașterii dreptului la reparație este data la care hotărârea pronunțată a devenit executorie si aceasta nu a fost executată.
În cazul de față, fiind vorba de o hotărâre judecătorească pronunțată în materia conflictelor de muncă, hotărârea primei instanțe este executorie de drept la data pronunțării acestor titluri executorii.
Însă, potrivit dispozițiilor art.1 din D. 167/1960, aplicabil in speță având in vedere că prescripția a început să curgă sub imperiul acestei legi, dreptul la acțiune se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat in termenul stabilit de lege. Potrivit art. 3 din decret termenul este de 3 ani. Cum pentru fiecare lună de neexecutare curge o dobândă, instanța urmează să constate că pentru dobânzile ce au început sa curgă cu mai mult de 3 ani înainte de data introducerii acțiunii a operat prescripția.
În raport de aceste dispoziții, instanța reține că reclamanții în calitate de creditori sunt beneficiarii acestor daune interese – dobânzi legale, pentru neexecutarea integrală a obligației de plată a creanței, fiind evident prejudiciul suferit, cu atât mai mult cu cât, potrivit art.622 al.1 Cod proc. civilă executarea trebuia adusă la îndeplinire de bună voie, iar reclamanții prin acte normative succesive, au fost împiedicați să treacă la executarea silită a obligației stabilite prin hotărâre judecătorească.
Așa fiind, se apreciază că reclamantul este îndreptățit la plata dobânzilor legale pentru sumele rămase neexecutate din titlul executoriu, dobânzi care sunt datorate pe ultimi trei ani introducerii acțiunii.
Având în vedere considerentele de fapt și de drept anterior expuse, se constată că acțiunea este întemeiată în parte, urmând să fie admisă ca atare.
Se va admite excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtele M. Public - P. de pe lângă ICCJ, P. de pe lângă Curtea de Apel C. și M. Finanțelor Publice și excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârât MFP.
Obligă pârâții M. Public – P. de pe lângă ICCJ, P. de pe lângă Curtea de Apel C. și P. de pe lângă Tribunalul M. să plătească reclamantului . dobânda legală pentru sumele datorate și rămase neexecutate din decizia nr. 6650/23.11.2009 pronunțată de CA C. în dosarul nr._ și din Sentința nr. 224/05.02.2010 pronunțată de Trib. M. în dosar nr._, rămasă irevocabilă prin Decizia Curții de Apel C. nr. 3683/09.06.2010 pronunțată în același dosar, începând cu data de 01.04.2012 și până la data plății integrale a sumelor datorate.
Se ia act că reclamantul nu solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul L. D. - CNP_, cu domiciliul procesual ales în Orșova, . nr. 56, jud. M. în contradictoriu cu pârâții P. de pe lângă Tribunalul M., cu sediul în Drobeta Tr.S., ..6, jud. M., P. de pe lângă Curtea de Apel C., cu sediul în C., ., jud. D., P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu sediul în București, ., sector 5 și M. Finanțelor Publice cu sediul în București, ., sector 5..
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtele M. Public - P. de pe lângă ICCJ, P. de pe lângă Curtea de Apel C. și M. Finanțelor Publice.
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârât MFP.
Obligă pârâții M. Public – P. de pe lângă ICCJ, P. de pe lângă Curtea de Apel C. și P. de pe lângă Tribunalul M. să plătească reclamantului . dobânda legală pentru sumele datorate și rămase neexecutate din decizia nr. 6650/23.11.2009 pronunțată de CA C. în dosarul nr._ și din Sentința nr. 224/05.02.2010 pronunțată de Trib. M. în dosar nr._, rămasă irevocabilă prin Decizia Curții de Apel C. nr. 3683/09.06.2010 pronunțată în același dosar, începând cu data de 01.04.2012 și până la data plății integrale a sumelor datorate.
Cu apel
Pronunțată în ședința publică din data de 03 Iulie 2015 la sediul Tribunalului M..
PREȘEDINTE,
G. R.
CU VOTUL CONSULTATIV AL ASISTENȚILOR JUDICIARI,
M. C. T., C. O.,
GREFIER,
B. M.
GR/BM-Ex.4
17.07.2015
Cod op.2636
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|








