Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 37/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 37/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 09-01-2015 în dosarul nr. 37/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINTA Nr. 37
Ședința publică de la 09 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. R.
Asistent judiciar M. C. T.
Asistent judiciar C. O.
Grefier M. B.
Pe rol soluționarea acțiunii având ca obiect drepturi bănești – dobânda legală aferentă drepturilor salariale reprezentând diferențele salariale actualizate cu rata inflației, câștigate prin hotărârile judecătorești definitive formulată de reclamanții P. C. F., G. N. A., P. (fostă G.) R. A., B. (fostă G.) G. N., S. A. și S. M. în contradictoriu cu pârâții M. P. - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, M. P. - P. de pe lângă Tribunalul T., M. Finanțelor Publice și P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefiera de ședință care învederează că prin Serviciul registratură a fost depusă de către reclamanți o cerere prin care solicită judecarea cauzei în lipsă.
Instanța constatând că nu mai sunt cereri de formulat și probe de solicitat, cauza fiind în stare de judecată a trecut la soluționare.
TRIBUNALUL:
Deliberând asupra acțiunii de față, constată următoarele;
Prin cererea adresată Tribunalului M. – Secția de Conflicte de Muncă la data de 16.07.2014, reclamanții: P. C. F., G. N. A., P. (fostă G.) R. A., B. (fostă G.) G. N., S. A. și S. M. au chemat în judecată pe pârâții M. P. - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, M. P. - P. de pe lângă Tribunalul T. și M. Finanțelor Publice pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligați pârâții să calculeze și să plătească dobânda legală aferentă drepturilor salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, calculat la indemnizația brută lunară, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, recunoscute prin următoarele sentințe: sentința civilă nr. 226/PI/29.01.2010, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului T. - Secția civilă, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 1740 a Curții de Apel Timișoara, prin care au fost obligați pârâții să plătească sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, în cuantum de 50 % la salariu de bază pentru perioada 01.11._04 și sentința civilă nr. 642/28.05.2008, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C.-S., definitivă la data de 06.05.2009, prin care au fost obligați pârâții la calcularea și plata către fiecare reclamant a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică lunară de 50 % la salariul de bază începând cu data de 01.03.2004 și în continuare actualizate cu indicele de inflație, pentru reclamanții, P. C. F., GoIban N. A.,P.(fosta G.) Ricuța A., B. (fosta G.) G., Sița A. si S. M.; Sentința civilă nr. 570/12.05.2008 pronunțată în dosarul 5663._ al Tribunalului C. S. - Secția Comerciala și de C., prin care au fost obligați pârâții la calcularea și plata către fiecare reclamant a sporului de vechime la
salariul de bază începând cu data de 01.01.2007, actualizat la data plății efective, pentru reclamanții P. C. Florinei, G. N. A., P. (fostă G.), R. A., B. (fosta G.) G.; Sentința civilă nr. 404/17.04.2008 pronunțată în dosarul 5662._ al Tribunalului A. - Secția Civilă, prin care au fost obligați pârâții la plata către fiecare reclamant a sporului de confidențialitate de 15% începând cu 01.07.2004 și pentru viitor;: drepturi actualizate cu indicele de inflație, începând cu data nașterii drepturilor și până la data executării hotărârii, pentru reclamanții P. C. FIorinel, G. N. A.,P.(fosta G.) R. A., B. (fosta G.) G., S. A. si S. M..
In motivarea acțiunii, au arătat că până la această dată, din culpa pârâților, nu s-a făcut plata drepturilor salariale arătate mai sus și au considerat că au fost prejudiciați, motiv pentru care solicită plata dobânzii legale pentru toată perioada întârzierii de la plată, conform sentințelor civile susmenționate, atât pentru sumele plătite cu întârziere, cât și pentru cele rămase neachitate, până la data plății efective a acestor sume, în raport cu principiul reparării integrale consacrat de art. 1535 Cod civil.
Au susținut că natura juridică a dobânzii e diferită de natura juridică a actualizării obligației cu rata inflației, prima reprezentând o sancțiune (daune moratorii pentru neexecutarea obligației de plată), iar a doua reprezintă valoarea reală a obligației bănești la data efectuării plății (daune compensatorii).
Au considerat că sunt îndreptățiți la plata dobânzii legale, având în vedere că pentru drepturile de natură salariale recunoscute prin sentințele susmenționate sunt aplicabile dispozițiile art.166 alin.4 Codul muncii, potrivit cărora „întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia determină obligarea angajatorului la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs angajatului".
Or, în conformitate cu dispozițiile art. 1535 Cod civil, la obligațiile care au ca obiect o sumă de bani, cum este cazul de față, daunele interese reprezintă tocmai dobânda legală pe care o solicită.
Pe de altă parte, au susținut că nu poate fi invocată prescripția dreptului la acțiune, întrucât termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art.2517 cod civil se întrerupe, potrivit art.2537 pct. 1 Cod civil, printr-un act voluntar de executare sau prin recunoașterea, în orice mod, a dreptului a cărui acțiune se prescrie de către debitor, cu privire la drepturile salariale sau derivând din plata salariului. Au apreciat că termenul de prescripție de 3 ani a fost întrerupt în cazul lor prin recunoașterea pe care debitorii au făcut-o către ei în cursul anilor 2008, 2010, 2011, 2012 și 2013, cu ocazia plăților parțiale efectuate (ultima plată parțială fiind făcută în cursul lunii decembrie 2013).
Prin plata parțială a acestor sume de bani, a existat o recunoaștere din partea debitorilor, care a întrerupt termenul de prescripție de 3 ani și, drept consecință, a început să curgă un nou termen de prescripție de 3 ani.
Prin decizia nr. 2/2014 înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, stabilind că: „ In aplicarea dispozițiilor art. 1082 și art. 1088 Codul Civil din anul 1864, respectiv art. 1531 al.l, al.2 teza I și art 1535 al.l din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariate personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și art. 2 din OUG nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariate personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, cu modificările și completările ulterioare".
In drept, reclamanții au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 1535, 2517 și 2537 Cod civil, precum și pe dispozițiile O.G. 13/2011.
In dovedirea acțiunii, au depus la dosar în copie: ./29.01.2010 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, Sentința nr. 642/28.05.2008 pronunțată de Tribunalul C. S. în dosar nr._, Sentința nr. 570/12.05.2008 pronunțată de Tribunalul C. S. în dosar nr. 5663._, , ..04.2008 pronunțată de Tribunalul A. n dosar nr. 5662._, Decizia nr. 2/2014 din 17.02.2014 pronunțată de ICCJ în dosar nr. 21/2013.
Pârâtul M. P. - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Referitor la excepția prescripției dreptului invocată și față de data obținerii titlurilor menționate pârâtul a susținut că, prescripția extinctivă este reglementată ca o instituție juridică de ordine publică, destinată ocrotirii unui interes general, adică înlăturării incertitudinii în raporturile juridice civile și asigurarea stabilității lor, întrucât instituția prescripției dreptului material la acțiune, ce presupune stingerea acestui drept cu consecința imposibilității constrângerii debitorului la îndeplinirea obligației pe calea justiției, implică curgerea unui termen anume prevăzut de lege pentru exercitarea acestui drept, este necesar a se analiza următoarele aspecte: dacă acțiunea este prescriptibilă sau imprescriptibilă, momentul la care începe să curgă acest termen precum și impactul datorat aplicării legii în timp.
În speță, fiind vorba de o acțiune cu obiect patrimonial - drept de creanță-termenul de prescripție este de 3 ani conform Codului civil și începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune. Prescripția începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba și pe cel care răspunde de ea, iar termenul de prescripție pentru acțiunea privind plata dobânzii legale ca drept accesoriu al drepturilor principale constituind prestații succesive se va socoti deosebit pentru fiecare prestație.
S-au invocat dispozițiile art. 2503 al.2, art.2512 al.1 cod civil, dispozițiile decretului 167/1958, disp. art.171 al.1 Codul Muncii și OUG 71/2009.
S-a considerat că dreptul material la acțiune este prescris la data formulării prezentei acțiuni.
Totodată, practica Curții Europene a Drepturilor Omului a statuat că rolul prescripției este, între altele, acela de a garanta securitatea juridică, prin stabilirea unui termen fix de introducere a acțiunilor și. că modificarea unei situații care a devenit definitivă datorită expirării termenului, de prescripție este incompatibilă cu principiul securității raporturilor juridice.
Instituirea unor termene de prescripție pentru sesizarea unei instanțe este admisibilă fără ca prin aceasta să se aducă atingere dreptului substanțial dedus judecății și fără ca prin aceasta să se limiteze protecția socială instituită de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
Cu privire la fondul pretențiilor pârâtul a arătat că, prin Decizia nr. 2, pronunțată în ședința publică din data de 17 februarie 2014 și publicată în Monitorul. Oficial nr. 411 din data de 3 iunie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii formulat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și în consecință s-a stabilit: „în aplicarea dispozițiilor ari. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I. și ari 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune – interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii, având ca obiect acordarea unor drepturi salariate personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute. în. titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariate personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011."
Sintagma "pot fi acordate" exclude din start imperativul categoric, nu exprimă obligația, ci lasă la aprecierea instanțelor latitudinea, posibilitatea de a aprecia dacă sunt întrunite toate condițiile legale privind acordarea dobânzilor.
Instanțele de judecată își păstrează atributul soluționării independente a cauzei, în funcție de împrejurările specifice fiecărui caz, instanța supremă neimpunând o soluție unică și imuabilă pentru cauzele având ca obiect aplicarea art. 1082 și 1088 din vechiul Cod civil, respectiv a dispozițiilor art.1531 alin.(l), alin. (2) teza 1 și art.1535 din noul Cod civil.
Curtea Constituțională prin Decizia nr. 838/2009 a constatat existența unui conflict juridic între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Guvernul și Parlamentul României, pe de altă parte, în sensul că „în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 126 alin.3 din Constituție, înalta Curte de Casație și Justiție are competența de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art. 1 alin. 4 din Constituția României. înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora". Decizia Curții Constituționale fundamentează dreptul judecătorilor de a analiza cauzele prin prisma elementelor de legalitate fără a atribui dispozițiilor legale o interpretare extinsă.
Pârâtul M. Finanțelor Publice a formulat întâmpinare și pe cale de excepție, a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru drepturile care nu se încadrează in termenul general de prescripție.
De asemenea, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, având in vedere faptul ca acest minister nu are calitatea de ordonator principal de credite, iar raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât intre titularii dreptului ce rezulta din raportul de drept material dedus judecații, calitatea procesuala pasiva fiind condiționata de existenta identității dintre parat si cel obligat în raportul juridic, adică subiectul pasiv. Or, între reclamanți, salariați ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și pârâtul M. Finanțelor Publice nu există raporturi juridice, plata sumelor de bani solicitate, fiind exclusiv in competenta angajatorului.
A susținut că, între M. Finanțelor Publice și celelalte instituții pârâte nu există nici o obligație de garanție sau de despăgubire în cazul neexecutării de către o instituție publică a obligației ce îi incumbă în baza raportului juridic de muncă. Este adevărat că, în cadrul procesului bugetar, M. Finanțelor Publice repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, dar nu are atribuția de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute in legea bugetului de stat. Bugetul se alocă prin lege fiecărui minister, iar M. Finanțelor Publice nu are competențe privind fundamentarea și elaborarea propunerilor de buget ale celorlalte ministere si nici atribuții privind execuția acestor bugete. De asemenea, nu are nici o atribuție sau competentă legală privind plata pretențiilor solicitate de reclamanți date fiind prevederile Legii 500/2002 potrivit cărora acest minister are rolul de a întocmi proiectele legilor bugetare si ale celor de rectificare, proiecte pe care le înaintează Guvernului, care ulterior le trimite spre aprobare in Parlament.
A mai arătat că, din perspectiva atribuțiilor se îi revin, în baza legii bugetului de stat aprobat, repartizează sumele ordonatorilor principali de credite, astfel cum sunt prevăzute de lege .fiind interzisă utilizarea creditelor bugetare aprobate unui ordonator principal de credite pentru finanțarea altui ordonator principal de credite.
Potrivit dispozițiilor art.16 alin.(1) lit a din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, bugetul de stat se aproba prin lege, rectificarea bugetară urmând aceeași procedură. De asemenea, art.28 din același act normativ prevede ca M. Finanțelor Publice are atribuții în elaborarea proiectelor legilor bugetare pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite, neavând atribuția de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat si nici de a proceda la modificarea bugetelor ordonatorilor principali de credite cuprinse în bugetul de stat .Așadar. între M. Finanțelor Publice și reclamanți nu există raport juridic obligațional, iar atribuțiile stabilite in sarcina M.F.P. prin art.19 din Legea nr.500/2002 nu pot constitui fundamentul unui asemenea raport.
Procedura legală de executare de către instituțiile publice a obligațiilor stabilite prin titluri executorii este reglementata de Ordonanța Guvernului nr. 22/2002, cu modificările si completările ulterioare, în cadrul căreia ordonatori principali de credite au obligația de a efectua demersurile legale în vederea asigurării în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare efectuării plații sumelor stabilite prin titluri executorii, iar M. Finanțelor Publice are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de a elabora proiectele de rectificare a acestor bugete, rol care se realizează prin atribuțiile prevăzute de art.19 din Legea nr. 500/2002, cu modificările si completările ulterioare. Astfel, obligația de diligentă revine instituțiilor publice în temeiul și în executarea dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 22/2002, cu modificările și completările ulterioare, M. Finanțelor Publice având obligația de a efectua demersurile administrative necesare în vederea rectificării bugetului de stat.
Pe de alta parte, plata sumelor prevăzute in titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar este reglementată de OUG nr.71/2009, potrivit căreia, plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natura salarială stabilite in favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii pana la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare expres prevăzuta în actul normativ amintit.
Potrivit alin.3 al aceluiași articol, sumele plătite in temeiul prezentei ordonanțe de urgentă, se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul N. de S..
Ca atare, nu se poate pune in discuție existenta prejudiciului despre care fac vorbire reclamanții prin acțiune.
Pârâtul P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a formulat întâmpinare la acțiunea formulată de reclamanți și pe cale de excepție a invocat prescripția dreptului material la acțiune, puterea de lucru judecat, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune pârâtul a invocat prevederile art.2517 din NCC, art.171(1,2) din Legea 53/2003 susținând că, termenul de prescripție este de 3 ani dacă legea nu prevede un alt termen atât cu privire la drepturile salariale precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor.
A mai arătat că, prescripția dreptului de a solicita plata dobânzilor este incidentă și cu privire la această solicitare întrucât acest drept nu a fost solicitat cu dreptul material principal și prin urmare nu se poate vorbi de o întrerupere a calcului dobânzilor atâta timp cât nu există recunoașterea a acestuia printr-o hotărâre judecătorească și care să fi fost adus la cunoștința angajatorului.
Cu privire la fondul pretențiilor a susținut că în fapt, prin acțiunea promovată reclamanții au solicitat instanței de judecată să oblige pârâții la plata dobânzilor legale, aferentă sporului de 50 % reprezentând sporul de confidențialitate, calculat la salariul de bază brut lunar, actualizat cu rata inflației, drepturi recunoscute prin sentințe judecătorești.
S-a arătat că, potrivit prevederilor OUG 71/2009 plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu; în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu; în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.
Sumele prevăzute la alin. (1), plătite în temeiul ordonanței de urgență respective, se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S..
Față de dispozițiile art.l, alin. (3) la finele fiecărui an sumele de bani supuse dispozițiilor art.l(1) se actualizează obligatoriu de către debitor cu indicele de inflație comunicat de INS, astfel că, nu este posibilă o nouă actualizare a sumelor de plată, atâta timp cât prin dispozițiile legale aceste sume se actualizează din oficiu de către debitor.
În plus, s-a apreciat că, dobânda legală este stabilită în raport de un parametru variabil, care include și rata inflației, iar dacă s-ar acorda dobânzile penalizatoare, cum în mod greșit solicită reclamanții, s-ar ajunge în situația în care reclamanților li s-ar acorda o nouă inflație pe lângă cea acoperită prin OUG nr. 71/2009 care se calculează la finele fiecărui an de către angajator în care este de fapt inclusă și o nouă dobândă, ceea ce ar duce la o îmbogățire fără justă cauză (1345NCC).
S-a invocat în același timp puterea de lucru judecat în condițiile art. 431 c.pr.civ. considerându-se că, de vreme ce dreptul principal este prescris, dreptul secundar, dobânzile, intră în materia lucrului judecat deoarece reprezintă o daună pentru neexecutarea în totalitate a dreptului salarial câștigat, potrivit art.171 al.1 din Codul muncii.
Pentru toate aceste motive s-a solicitat respingerea acțiunii.
Pe fondul cauzei s-a arătat că deși dobânda este un accesoriu la creanței principale, în virtutea principiului "secundarul urmează principalul" acest principiu nu poate fi aplicat în demersul judiciar, în sensul că întreruperea prescripției față de debitul principal întrerupe și prescripția față de accesoriul acestui debit, dobânda legală, deoarece, plata dobânzilor nu a fost acordată reclamanților prin acțiunea principală.
Reclamanții au beneficiat de dreptul la acțiune, le-au fost acordate diferențele salariate solicitate, dreptul la acțiunea principală s-a realizat și prin urmare s-a stins și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii, deși plata acestor sporuri, dobândită prin hotărâri judecătorești, nu s-a realizat în totalitate.
Aceasta nu înseamnă că reclamanții au dreptul de a solicita plata dobânzilor după începerea curgerii termenului de prescripție.
Este adevărat că plata titlurilor executorii stabilite prin hotărâri judecătorești se efectuează de către ordonatorii de credite eșalonat, însă ordonatorii de credite au achitat la scadență aceste drepturi salariale, neexistând întârzieri la plată pentru care să se perceapă dobânzi penalizatoare.
Chiar și reglementările noului cod civil, art.1489 NCC precizează că dobânda este cea convenită de părți sau în lipsă cea stabilită de lege, fiind vorba de gestiunea de afaceri iar cu titlu de principiu există libertatea părților de a stabili rata dobânzii în convențiile pe care le încheie.
De observat este faptul că legiuitorul a înțeles să stabilească modalitatea de percepere a dobânzilor, condițiile în care se pot percepe aceste dobânzi dar nu și în relațiile dintre instituțiile publice și angajații lor, deoarece drepturile salariale se acordă din bani publici care se stabilesc pe baza legii bugetului de stat în care nu sunt prevăzute dobânzi și penalități de întârziere la plata a salariilor.
Prin urmare, actualizarea sumelor stabilite din calculul sporului de vechime în muncă, a sporului de 50 % si 15 %, are natura juridică a despăgubirilor, fie că sunt moratorii sau compensatorii, astfel încât cumulul (dobândă și actualizarea la rata inflației) este inadmisibil prejudiciul fiind acoperit prin dobânzi sau actualizarea debitului, potrivit cu speța dedusă judecății.
Prin răspunsul la întâmpinare formulat, reclamanții au solicitat respingerea ca fiind neîntemeiată a prescripției dreptului material la acțiune pentru următoarele considerente:
Termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art.2517 Cod civil se întrerupe, potrivit
art.2537 pct.l Cod civil, printr-un act voluntar de executare sau prin recunoașterea, în orice
mod, a dreptului a cărui acțiune se prescrie, de către debitor.
Debitorii au efectuat plăți privind drepturile solicitate în cursul anilor 2008, 2010, 2011, 2012, 2013 și 2014 ( ultima plată fiind făcută în cursul lunii iulie 2014).
Prin plata parțială a acestor sume de bani a existat o recunoaștere indubitabilă din partea debitorilor a drepturilor solicitate, care a întrerupt termenul de prescripție de 3 ani și, drept consecință, a început să curgă un nou termen de prescripție.
Eșalonarea plății instituită prin O.U.G.nr.7l/2009 nu este o cauză exoneratoare de răspundere, ci constituie un eveniment pe care debitorii, deși îl puteau prevedea, nu au luat măsuri corespunzătoare pentru a evita neexecutarea.
Ca atare, în interpretarea dispozițiilor art.1073, art.1082 și art.1088 Codul civil din 1864, respectiv art. 1531 și art. 1535 Codul civil din 2009, considerăm că suntem îndreptățiți la acordarea daunelor interese moratorii sub forma dobânzii legale, pentru executarea cu întârziere a obligațiilor rezultate din titlurile executorii.
S-a susținut că actualizarea creanței cu indicele de inflație reprezintă un calcul matematic, aplicabil în cazul unui fenomen specific economiei de piață, prin intermediul căruia se măsoară gradul de depreciere a valorii banilor aflați în circulație, aduși astfel la puterea lor de cumpărare. Scopul actualizării fiind acela de a menține valoarea reală a obligației monetare la data efectuării plătii, aceasta se acordă cu titlu compensatoriu ( damnum emergens).
In schimb, dobânda legală penalizatoare, reprezentând câștigul pe care creditorul l-ar fi obținut din investirea banilor, dacă aceștia ar fi fost plătiți la scadență, se acordă cu titlu de reparare a prejudiciului cauzat prin întârziere și acoperă beneficiul nerealizat (lucrum cessans)
Pentru considerentele mai sus invocate, reclamanții au solicitat respingerea ca nefondate a excepțiilor invocate și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
La data de 28 noiembrie 2014 cauza a fost amânată pentru a se pune în discuția părților necesitatea introducerii în cauză în calitate de pârât a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în contradictoriu și cu care s-a soluționat cauza având ca obiect creanța principală, reclamanții fiind de acord cu solicitarea instanței
Analizând dosarul în raport de susținerile părților, actele anexate la dosar și dispozițiile legale incidente, instanța constată următoarele:
Reclamanții sunt procurori și, respectiv grefieri la P. de pe lângă Tribunalul T., iar prin titlurile executorii depuse la dosar li s-a recunoscut dreptul la plata unor drepturi salariale neachitate integral până în prezent.
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâții MFP, P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și P. de pe lângă ÎCCJ instanța o constată neîntemeiată urmând a o respinge pentru următoarele considerente.
Din cuprinsul cererii formulate de către reclamanți nu rezultă că aceștia ar solicita drepturile ce li se cuvin și anterior celor trei ani datei introducerii acțiunii, astfel că instanța nu se poate substitui voinței reclamanților și să acționeze dincolo de principiul disponibilității. S-au invocat în susținerea acțiunii considerentelor deciziei nr. 2/2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii, modul de acordare a dobânzii legale s-a stabilit ca fiind pe ultimii 3 ani înainte de data introducerii acțiunii. Astfel, din conținutul acestei decizii rezultă în esență că executarea cu întârziere sau neexecutarea obligației de plată stabilite printr-o hotărâre judecătorească reprezintă o faptă ilicită de natură a antrena răspunderea civilă delictuală, chiar dacă izvorul obligației inițiale a cărei încălcare s-a constatat prin hotărârea judecătorească este un contract. Ori, conform regulilor răspunderii delictuale, debitorul este de drept în întârziere, de la momentul săvârșirii faptei considerate a fi ilicite, fără a fi necesar să fie pus întârziere, prin introducerea unei cereri de chemare în judecată.
Cu privire la excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtul P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara instanța urmează a o respinge întrucât potrivit art.431 NCPC nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect, iar în speța dedusă judecății dreptul la dobânda legală nu a mai făcut obiectul nici unei hotărâri judecătorești ce să fi avut ca părți pe reclamanți în contradictoriu cu acest pârât, fapt ce reiese din titlurile executorii ce cuprind drepturile principale a căror dobândă se solicită a fi plătită.
Neîntemeiată este și excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul MFP.
Se constată că prin titlurile executorii depuse la dosar au fost stabilite obligații și în sarcina acestui pârât, obligații ce nu au fost executate, astfel că, parte din culpa pentru neexecutarea la timp și prejudiciul produs reclamanților prin aceasta se presupune că îi aparține deopotrivă și acestui pârât, reclamanții fiind îndreptățiți a-l chema în judecată.
Cu privire la fondul pretențiilor instanța constată următoarele:
Titularii creanțelor ce intră în sfera de aplicare a prevederilor OUG 71/2009 sunt îndreptățiți să primească despăgubiri sub forma dobânzii legale penalizatoare (daune-interese moratorii) pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin plata eșalonată a sumelor prevăzute în titlurile executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.
În acest sens se reține că Înalta Curte de Casație si Justiție constatând că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale, prin Decizia în interesul legii nr.2/2014 pronunțată în dosarul nr.21/2013 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 411/03.06.2014 a statuat că: „În aplicarea dispozițiilor art.1082 și art.1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art.1531 alin.(1), alin.(2) teza I și art.1535 alin.(1) din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune – interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art.1 și art.2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr.230/2011, cu modificările și completările ulterioare”.
Potrivit acestei decizii, s-a reținut că daunele – interese moratorii pot fi cumulate cu actualizarea sumelor de bani cu indicele prețului de consum, având în vedere finalitățile distincte ale acestor despăgubiri și anume: menținerea valorii reale a obligației monetare la data efectuării plății în cazul actualizării creanței cu indicele prețurilor de consum, care are caracter compensatoriu, respectiv câștigul pe care creditorul l-ar fi obținut ca urmare a investirii banilor, dacă aceștia ar fi fost plătiți la scadență, în cazul dobânzii penalizatoare, care are caracter moratoriu, cu atât mai mult cu cât acordarea cumulată a acestor despăgubiri este impusă și de principiul reparării integrale a prejudiciului.
Sub acest aspect se reține că, prin OUG 71/2009 nu a fost negată existența creanțelor, ci a fost stabilită o modalitate de executare eșalonată a acestora, iar creanțele ce intră în domeniul de aplicare al acestei ordonanțe, sunt certe, lichide și exigibile, obligațiile de plată născându-se de la momentul rămânerii definitive a hotărârilor judecătorești, caracterul exigibil fiind recunoscut chiar de actul normativ prin dispozițiile art.1 alin.3 .
Măsurile dispuse prin OUG 71/2009 au natura juridică a unei suspendări legale a executării silite a titlurilor executorii și nu se poate reține neexigibilitatea creanțelor din moment ce cauza de amânare a plății a intervenit în faza executării silite, astfel că, pe durata suspendării unei executări silite, indiferent cum operează această suspendare, respectiv voluntară, judiciară sau legală, dobânda ( legală ori convențională) curge, dobânda fiind certă, lichidă și exigibilă. Ceea ce se amână ori se împiedică este, în realitate, executarea silită a creanței consfințită prin titlu executoriu, iar nu existența ori întinderea și nici exigibilitatea ei ca atare.
Prin reglementarea actualizării sumelor plătite în temeiul ordonanței de eșalonare, cu indicele prețurilor de consum, legiuitorul admite indirect, dar neechivoc că, eșalonarea plății produce un prejudiciu ( erodarea valorii creanței) ce trebuie acoperit, iar în cazul în care prin adoptarea OUG 71/2009, s-ar fi urmărit instituirea unor termene legale suspensive, ce ar fi avut drept efect suspendarea exigibilității creanțelor, actualizarea creanțelor cu indicele prețurilor de consum nu s-ar mai fi justificat, astfel că, având în vedere dispozițiile art.517 alin.4 Cod proc. Civ. care prevăd că „ dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanță de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial”, este admisibil cumulul dobânzii cu actualizarea obligației cu rata inflației, întrucât nu se ajunge la o dublă reparare a prejudiciului.
În ceea ce privește data de la care urmează să fie acordate dobânzile se are in vedere că obligativitatea deciziei în interesul legii impune analiza naturii juridice a obligației de plată a dobânzii legale prin prisma instituției răspunderii civile delictuale. Cum obligațiile constatate prin titlul executoriu trebuiau aduse la îndeplinire de bună-voie și de îndată de către debitor, rezultă că momentul nașterii dreptului la reparație este data la care hotărârea pronunțată a devenit executorie si aceasta nu a fost executată.
În cazul de față, fiind vorba de o hotărâre judecătorească pronunțată în materia conflictelor de muncă, hotărârea primei instanțe este executorie de drept la data pronunțării acestor titluri executorii.
Însă, potrivit dispozițiilor art.1 din D. 167/1960, aplicabil in speță având in vedere că prescripția a început să curgă sub imperiul acestei legi, dreptul la acțiune se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat in termenul stabilit de lege. Potrivit art. 3 din decret termenul este de 3 ani. Cum pentru fiecare lună de neexecutare curge o dobândă, instanța urmează să constate că pentru dobânzile ce au început sa curgă cu mai mult de 3 ani înainte de data introducerii acțiunii a operat prescripția.
În raport de aceste dispoziții, instanța reține că reclamanții în calitate de creditori sunt beneficiarii acestor daune interese – dobânzi legale, pentru neexecutarea integrală a obligației de plată a creanței, fiind evident prejudiciul suferit, cu atât mai mult cu cât, potrivit art.622 al.1 Cod proc. civilă executarea trebuia adusă la îndeplinire de bună voie, iar reclamanții prin acte normative succesive, au fost împiedicați să treacă la executarea silită a obligației stabilite prin hotărâre judecătorească.
Așa fiind, se apreciază că reclamanții sunt îndreptățiți la plata dobânzilor legale pentru sumele rămase neexecutate din titlurile executorii existente, dobânzi care sunt datorate pe ultimi trei ani introducerii acțiunii după cum urmează: reclamanții P. C. F., G. N. A., P. (fostă G.) R. A., B. (fostă G.) G. N., S. A. și S. M. la dobânda legală pentru drepturile salariale neachitate și cuvenite potrivit ./29.01.2010 a Tribunalului T., irevocabilă prin Decizia nr. 1740/2010 a Curții de Apel Timișoara și potrivit Sentinței nr. 642/28.05.2008 a Tribunalului C. S., irevocabilă prin DC nr. 752/06 mai 2009 a Curții de Apel Timișoara începând cu data de 16.07.2011 și până la data achitării integrale a sumelor datorate, reclamanții P. C. F., G. N. A., P. (fostă G.) Ricuță A., B. (fostă G.) G. N. la dobânda legală pentru drepturile salariale cuvenite și neachitate din Sentința nr. 570/12.05.2008 a Tribunalului C. S., irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1123/2009 începând cu data de 16.07.2011 și până la data achitării integrale a sumelor datorate și reclamanții P. C. F., G. N. A., P. (fostă G.) Ricuța A., B. (fostă G.) G. N., Sița A. și S. M., la dobânda legală pentru drepturile salariale cuvenite și neachitate din Sentința nr. 404/17.04.2008 a Tribunalului A., irevocabilă prin Decizia nr. 931/3 iunie 2009 a Curții de Apel Timișoara începând cu data de 16.07.2011 și până la data achitării integrale a sumelor datorate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanții P. C. F.- CNP_, G. N. A. – CNP_, P. (fostă G.) R. A. – CNP_, B. (fostă G.) G. N. – CNP_, S. A. – CNP_, S. M. – CNP_, toți cu domiciliul procedural ales la P. de pe lângă Judecătoria F., . nr. 3, jud. T. în contradictoriu cu pârâții M. P. - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în București, .-14, sector 5, M. P. - P. de pe lângă Tribunalul T., cu sediul în Timișoara, . nr. 2A, jud. T., M. Finanțelor Publice cu sediul în București, ., sector 5 și P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, cu sediul în Timișoara, . nr.2A, jud. T..
Obligă pârâții să plătească reclamanților P. C. F., G. N. A., P. (fostă G.) R. A., B. (fostă G.) G. N., S. A. și S. M. dobânda legală pentru drepturile salariale neachitate și cuvenite potrivit ./29.01.2010 a Tribunalului T., irevocabilă prin Decizia nr. 1740/2010 a Curții de Apel Timișoara și potrivit Sentinței nr. 642/28.05.2008 a Tribunalului C. S., irevocabilă prin DC nr. 752/06 mai 2009 a Curții de Apel Timișoara începând cu data de 16.07.2011 și până la data achitării integrale a sumelor datorate.
Obligă pârâții să plătească reclamanților P. C. F., G. N. A., P. (fostă G.) Ricuța A., B. (fostă G.) G. N. dobânda legală pentru drepturile salariale cuvenite și neachitate din Sentința nr. 570/12.05.2008 a Tribunalului C. S., irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1123/2009 începând cu data de 16.07.2011 și până la data achitării integrale a sumelor datorate.
Obligă pârâții să plătească reclamanților P. C. F., G. N. A., P. (fostă G.) Ricuța A., B. (fostă G.) G. N., Sița A. și S. M., dobânda legală pentru drepturile salariale cuvenite și neachitate din Sentința nr. 404/17.04.2008 a Tribunalului A., irevocabilă prin Decizia nr. 931/3 iunie 2009 a Curții de Apel Timișoara începând cu data de 16.07.2011 și până la data achitării integrale a sumelor datorate.
Respinge excepțiile invocate.
Cu apel.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Ianuarie 2015 la sediul Tribunalului M..
PREȘEDINTE,
G. R.
CU VOTUL CONSULTATIV AL ASISTENTILOR JUDICIARI,
M. C. T., C. O.,
GREFIER,
B. M.
GR/BM-Ex.12-21.01.2014-Cod op.2626
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|
