Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 2817/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2817/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 10-06-2015 în dosarul nr. 4779/101/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Sentința Nr. 2817
Ședința publică de la 10 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. V. E.
Asistent judiciar L. A. P.
Asistent judiciar L. G.
Grefier C. T.
Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamanții I. O., L. B., R. L., M. A., V. G., C. L., M. D., V. A., D. S., S. E., B. K., I. V., R. L. și pe pârâții P. DE PE L. ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, P. DE PE L. CURTEA DE APEL TIMIȘOARA, P. DE PE L. TRIBUNALUL T., M. FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect
drepturi bănești, diferența de salariu reprez. procentul cuvenit (8,33%) pentru acoperirea diminuării de 25% calculat la salariul aferent lunii noiembrie 2012, etc - Disjunsă cauza din dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Din oficiu, în raport de disp. art.127 alin.1 Cod pr. civ. se procedează la verificarea competenței teritoriale, instanța rămânând în pronunțare asupra excepției.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului M. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 11.02.2015, reclamanții B. V., M. D., C. M., V.-D. S., P. M., Z. L., Flucsă V., P. G., M. A., D. I., C. F., Gîrbovean L., Ț. O., Brindescu L., V.-M. Liudmila, F. C., Crupoveatchin D. (prin soț supraviețuitor Crupoveatchin M.) - procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul T., F. M., N. A., R. D., C. R., C. Sabrina, P. M., D. L., C. R., Țeuțan C., R. L., L. B., I. O. - personal auxiliar de specialitate în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul T., M. A. și V. G., personal conex în cadrul aceleiași unități de parchet, C. L., D. S., V. A., S. E. și M. D. funcționari publici în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul T., B. K., I. V. și R. L. personal contractual în cadrul Parchetului de pe lângă tribunalul T. au chemat în judecată pe pârâții M. Public - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, P. de pe lângă Tribunalul T. și M. Finanțelor Publice pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora la plata diferenței de salariu reprezentând procentul cuvenit (8,33%) pentru acoperirea diminuării de 25% calculat la salariul aferent lunii noiembrie 2012, diferență de salariu ce va fi plătită începând cu 1 decembrie 2012 și în continuare, proporțional cu perioada lucrată de fiecare reclamant, în cadrul fiecărui pârât.
De asemenea au solicitat obligarea pârâților la actualizarea sumelor cu indicele de inflație și la plata dobânzii legale de la data scadenței 01 decembrie 2012, până la data plății efective.
În motivarea acțiunii au arătat că în luna iulie 2010 le-a fost diminuat salariul brut lunar inclusiv sporuri/indemnizații care făceau parte din acesta cu 25%, conform art.1 din Legea nr.118/30 iunie 2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar.
Ulterior, Statul Român, prin mai multe dispoziții legislative a hotărât în anul 2011 majorarea salariului brut lunar cu 15% și includerea în această majorare a premiului anual aferent anului 2010, pentru ca în anul 2012, prin Ordonanța de Urgență nr.19 din 2012 să se hotărască acoperirea integrală a diminuării de 25% aplicată în luna iulie 2010.
Deși au beneficiat de aceste prevederi legislative, în realitate reclamanții au primit în continuare un salariu diminuat.
S-a susținut că parte din personalul din sectorul bugetar a formulat acțiuni pentru plata premiului anual, soluțiilor instanțelor sub acest aspect fiind diferite, astfel încât problema a fost tranșată de înalta Curte de Casație și Justiție, completul competent să judece recursul în interesul legii, care prin Decizia 21/18.11.2013 a statuat că „premiul anual aferent anului 2010 reglementat inițial prin art.25 din Legea - cadru 330/2009 a fost inclus potrivit art.8 din Legea nr.285/2010, de către legiuitor în noua reglementare salarială, sub forma unor majorări salariale stabilite în art.1 din Legea nr.285/2010, fără a mai putea fi acordat în forma supusă vechii reglementări,,
Din considerentele Deciziei rezultă că Înalta Curte a constatat că majorarea salarială din anul 2011 rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariu, este acordată și în continuare, dovadă că de la 1 ianuarie 2012 a rămas în plată același nivel al retribuției, în condițiile în care legiuitorul a ales să nu acorde niciun premiu anual pe 2011.
Tot din considerente rezultă că, la rândul său, și Curtea Constituțională s-a pronunțat cu privire la interpretarea dispozițiilor art.8 din Legea 285/2010 și a statuat că dreptul la acordarea premiului anual nu a fost înlăturat prin abrogarea art.25 din Legea - cadru 330/2009, ci reprezintă în continuare o creanță certă, lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, modificată fiind în concret numai modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, prin creșterea în mod corespunzător a cuantumului salariului de bază.
Or, raportat la această concluzie, s-a reținut că dreptul premiului anual a fost menținut și după abrogarea art.25 din Legea cadru 330/2009 începând cu luna ianuarie 2011, în acest sens Curtea Constituțională stipulând că majorarea salarială din anul 2011 rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul de bază, este acordată și în continuare.
Modul de calcul al acestui spor rezultă atât din Legea 285/2010, cât și Decizia ÎCCJ 21/18.11.2013, astfel: procentul de 15% se calculează la salariul brut lunar (luna octombrie 2010 conform art.1 din Legea 285/2010); premiul anual reprezenta un salariu de bază care se plătea după anumite criterii; salariul de bază era cel din luna anului următor celui lucrat prin scăderea din acesta a perioadelor nelucrate sau de concediu medical etc. (Legea 330/2009); această modalitate de plată a fost înlocuită prin art.8 din Legea nr.285/2010 și Decizia 21/2013, în sensul că premiul anual, adică salariul de bază, se calculează sub formă de procent cu executare succesivă, lunară în continuare, procent ce se regăsește în majorarea de 15% acordată începând cu luna ianuarie 2011, calculându-se de această dată la salariul brut lunar din luna octombrie 2010 art.1 din Legea 285/2010.
Astfel, procentul cuvenit pentru o lună de zile din premiul anual reprezintă un salariu de bază care nu mai este ținut de criteriile anterioare, salariu de bază care trebuie împărțit la 12 luni câte arc un an pentru a vedea ce se cuvine din acest salariu de bază într-o lună, adică: 100%: 12 luni = 8,33%, procent care, de această dată, urmează să se calculeze la salariul brut din luna octombrie 2010.
Acest procent de 8,33% se regăsește, așa cum a statuat Decizia înaltei Curți de Casație și Justiție nr.21 din 18.11.2013 în majorarea de 15% acordată începând cu 1 ianuarie 2011, majorare pe care personalul bugetar o primește în continuare prin creșterea în mod corespunzător a salariului brut din luna octombrie 2010.
Prin Ordonanța de Urgență nr.19 din 16 mai 2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale se aprobă de către Guvernul României acoperirea integrală a diminuării de 25% din salariu, diminuare dispusă prin Legea 118/2010.
Astfel, în 16 mai 2012 prin Ordonanța de Urgență nr.19 s-a hotărât acoperirea integrală a diminuării de 25% prin: majorarea de 15% din ianuarie 2011; majorarea de 8% din 1 iunie 2012; majorarea de 7,4% din 1 decembrie 2012.
În drept: acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art.253 alin.2 din Codul Muncii; art.1 din Legea nr.118/30.06.2010 privind uncie măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar; art.1 și 8 din Legea 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fondurile publice, împreună cu Expunerea de motive aferentă; Decizia nr.21/2013 a înaltei Curți de Casație și Justiție privind completul competent să judece recursul în interesul legii; Ordonanța de Urgență nr.19/16 mai 2012 privind aprobarea unor măsuri pentru reducerea salarială împreună cu Nota de fundamentare aferentă; OG nr.13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar; art.1531 Cod Civil.
În dovedire au depus la dosar fluturași salariu, Decizia nr.21/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, extras Lege nr.285/2100.
Pârâtul M. Public – P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
A invocat excepția necompetenței teritoriale a instanței în soluționarea cauzei privind pe reclamanții personal conex, funcționari publici și personal contractual, întrucât potrivit art.127 alin.1 din codul de procedură civilă reglementează situația în care un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară acesta activitatea, astfel textul de lege reglementează fără echivoc categoriile de personal din cadrul sistemului justiției cărora li se aplică prevederile imperative ale competenței facultative, reclamanții personal conex, funcționari publici și personal contractual nefiind incluși în această categorie.
Totodată, a invocat și excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile sesizării instanței de judecată, arătând că art.30 din legea nr.284/2010 stabilește expres modalitatea de soluționare a contestațiilor cu privire la stabilirea salariilor de bază individuale, a sporurilor, a premiilor și altor drepturi care se acordă potrivit prevederilor legii, acest articol reglementând și procedura plângerii prealabile la ordonatorul de credite. Reclamanții aveau obligația de a se adresa mai întâi ordonatorului de credite cu o cerere de rezolvare a pretențiilor, or această procedură prealabilă nu a fost efectuată.
S-a susținut că în acțiunea promovată, reclamanții pornesc de la premisa greșită că diferențele de salariu diminuate nu au fost acoperite prin legile ulterioare Legii nr.118/2010. Însă în prezent nu se raportează la o lege abrogată (Legea nr.330/2009), câtă vreme s-a adoptat o nouă politică de salarizare a personalului plătit din fonduri publice.
Legea nr.330/2009 a fost abrogată expres la data de 31 decembrie 2010 prin art.39 lit.w din Legea nr.284/2010 - cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. După data de 31 decembrie 2010, dată la care și-a încetat aplicabilitatea Legea nr.330/2009, au intrat în vigoare noile politici salariale, stabilite prin Legea nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și Legea nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.
Astfel, sunt neîntemeiate pretențiile reclamanților privind acordarea drepturilor salariale în cuantumul stabilit prin Legea nr.330/2009, întrucât prin Legea nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice statul a fundamentat o nouă politică de salarizare.
În conformitate cu dispozițiile art.8 din Legea nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice: „Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi."
S-a susținut că stabilirea sistemului de salarizare pentru sectorul bugetar este un drept și o obligație a legiuitorului și, în acest sens, au fost elaborate noile politici salariale, stabilite prin Legea nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice precum și prin actele normative enunțate anterior.
Statul are deplină legitimitate constituțională de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcție de veniturile bugetare pe care le realizează. Acestea nu sunt drepturi fundamentale, "ci drepturi salariale suplimentare. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula" (Decizia Curții Constituționale nr.108 din 14 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.212 din 8 martie 2006). A se vedea în acest sens și Decizia Curții Constituționale nr.1.250 din 7 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.764 din 16 noiembrie 2010.
Prin Decizia nr.XXI/18.11.2013, pronunțată în dosarul nr.16/2013 al ÎCCJ s-a reținut că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.8 din Legea nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010 prevăzut de art.25 din Legea nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art.1 din Legea nr.285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări.
Potrivit art.517 alin.4 Cod de procedură civilă, decizia este obligatorie.
S-a arătat că, anterior adoptării Legii nr.118/2010 privind unele măsuri necesare privind unele măsuri necesare privind restabilirea echilibrului bugetar, aceasta a fost supusă controlului de constituționalitate, prin Deciziile nr.872 și 874 din 25.06.2010 instanța de control constituțional constatând că Legea nr.118/2010 este constituțională în sensul că reducerile se aplică în mod nediscriminatoriu tuturor categoriilor de personal bugetar în același cuantum și mod.
Prin Decizia nr.314/18.06.2013 Curtea Constituțională a reținut că, în esență dreptul la salariu este corolarul unui drept constituțional și anume dreptul la muncă, iar diminuarea sa se constituie într-o veritabilă restrângere a exercițiului dreptului la muncă. Măsura de diminuare a cuantumului salariului/indemnizației/soldei cu 25% constituie o restrângere a exercițiului dreptului constituțional la muncă ce afectează dreptul la salariu, cu respectarea însă a prevederilor art.53 din Constituție.
Curtea a statuat că diminuarea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizației/soldei este prevăzută prin Legea nr.118/2010 și se impune pentru reducerea cheltuielilor bugetare.
Măsura legislativă criticată este aplicată în mod nediscriminatoriu, în sensul că reducerea de 25% se aplică tuturor categoriilor de personal bugetar în același cuantum și mod, dar are un caracter temporar, având o durată limitată în timp și anume până la 31.12.2010, tocmai pentru a nu se afecta substanța dreptului constituțional protejat.
Prin art.1 alin.1 din Legea nr.285/2010 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice s-a stabilit că începând cu 01.01.2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, s-a majorat cu 15%.
Prin Decizia nr.1655/28.12.2010 Curtea Constituțională a reținut că statul are o anumită marjă de apreciere în a adopta astfel de măsuri de reducere salarială când apar turbulențe economice grave acre afectează întregul său sistem economic și financiar.
Prin decizia nr.859/16.06.2009, Curtea constituțională a stabilit că drepturile salariale constituie un bun care intră în sfera de protecție a dreptului de proprietate, dar acest lucru nu vizează drepturile salariale viitoare ci numai cuantumul sumelor aferente salariilor acre sunt certe, lichide și exigibile. Salariile viitoare pe care angajatorul trebuie să le plătească angajatului nu intră în sfera de aplicare a dreptului de proprietate, angajatul neavând un atare drept pentru salariile ce vor fi plătite în viitor de către angajator ca urmare a muncii viitoare prestate de angajat.
Și CEDO, în decizia din 06.12.2011 (pronunțată în cauzele conexate nr.44.232/11 și nr.44.605/11 F. M. împotriva României și A. G. S. împotriva României) a statuat că se pot cu greu considera ca fiind un bun în sensul art.1 din Protocolul adițional al Convenție, sumele de bani neîncasate ca urmare a intrării în vigoare a legii criticate.
Prin Decizia nr.930/13.11.2012 Curtea a reținut că, potrivit art.1 din OUG nr.19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată cu modificări prin Legea nr.182/2012 ”Cuantumul brut al salariilor bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează în două etape.”.
Pârâtul a precizat că, este nefondat capătul de cerere privind obligarea la plata sumelor reactualizate în funcție de indicele de inflație întrucât fondurile alocate Ministerului Public pentru plata drepturilor de personal sunt aprobate anual, prin Legea Bugetului de stat, lege care nu cuprinde un capitol distinct pentru acordarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată, chiar reprezentând indicele de inflație.
Angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate. Întrucât M. Public este o instituție bugetară, fondurile salariale sunt stabilite de legiuitor prin legea bugetului de stat, neavând alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege, plata sumei reprezentând indicele de inflație putându-se face numai prin intervenția legiuitorului, iar obligarea de către instanță la plata acestora ar reprezenta stabilirea în sarcina instituțiilor pârâte a unei obligații imposibile.
A mai precizat că, este nefondat capătul de cerere privind plata dobânzii legale la diferențele de sume solicitate, dobânda fiind o sancțiune civilă reprezentând daune moratorii pentru neexecutarea obligației de plată, daunele moratorii reprezentând echivalentul prejudiciului pe care creditorul îl suferă ca urmare a executării cu întârziere a obligației.
Având în vedere că între reclamanți și pârâți nu este încheiată nici o convenție care să determine angajarea unei eventuale răspunderi civile contractuale, nu se pune problema analizei întrunirii condițiilor acestui tip de răspundere.
Și-a întemeiat susținerile pe dispozițiile art.205 din Legea nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă și a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților.
Pârâtul P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.
În motivare, pârâtul a arătat că legiuitorul prin art.41* din Legea nr.330/2009, a statuat că, "- începând cu 1 ianuarie 2011 și până la 31 decembrie 2012 sistemul public de salarizare și ierarhizare va fi simplificat printr-un proiect de lege, care să prevadă inclusiv: reducerea numărului de funcții din sectorul bugetar, trecerea treptată la salarii nominale, îmbunătățirea ierarhiilor în cadrul domeniilor bugetare și a sistemului de grade, gradații și trepte salariale".
Prin art.48 din Legea nr.330/2009 la alin.1, pct.7, se abrogă Ordonanța de Urgență nr.27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, cu excepția art.10 alin.(8), art.l alin.(4), art.12-14, art.15 alin.(l), art.17, art.22-29, art.30-31, art.31 ind.l alin.(2), art.32-34 și art.37-41".
Prin urmare, legiuitorul a ținut să menționeze care articole din OUG 27/2006 au fost abrogate și cele care au rămas să producă efecte juridice, excepțiile confirmând faptul că dispozițiile art.18 (1) din OUG 27/2006, rămân în vigoare.
Chiar dacă articolul incident în cauza dedusă judecății a rămas să producă efecte juridice, în anul 2010 nu se mai puteau aloca fonduri pentru plata premiului anual, întrucât, prin dispozițiile art.8 din Legea nr.285/2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în M.Of. nr.878/28.XIL2010 s-a hotărât că: -„sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariate ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi".
Față de faptul că Legea nr.330/2009 a fost abrogată ulterior în integralitatea ei, nu se mai poate vorbi de plata celui de-al 13-lea salariu în condițiile în care nu au mai fost acordate fondurile speciale pentru acest drept, deoarece aceste fonduri au fost luate în calculul majorărilor salariale acordate în anul 2011 prin Legea de salarizare nr.285/2010.
S-a invocat că potrivit dispozițiilor art.l din Protocolul nr.l la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, CEDO a statuat, în cauze similare de reducere a drepturilor salariale, unele principii și anume, prin Hotărârea Marii Camere în cauza VILBO ESKELINEN c. Finlanden din 19 aprilie 2007, a statuat că: "Convenția nu conferă dreptul de a continua să primești un salariu într-un cuantum anume(...) O creanță poate fi considerată o valoare patrimonială în sensul art.l din Protocolul nr.l dacă are o baza suficientă în dreptul intern (par.94), iar în cauza Keobko c. Ucrainei din 8 noiembrie 2005, s-a stabilit că:"(...) este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților din bugetul de stat. Statul poate introduce, suspendă sau anula plata unor asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare". Potrivit CEDO, decizia de a adopta legi, presupune luarea în considerare a problemelor economice și sociale și că legiuitorul dispune de o largă marjă de apreciere în aplicarea acestor politici. Prin urmare, conform jurisprudenței CEDO, statul are posibilitatea să reducă salariile personalului bugetar prin modificări legislative pe care le adoptă, iar Convenția CEDO nu conferă dreptul de a continua să primești un salariu într-un anume cuantum, ci doar dreptul la salariu.
Pârâtul M. Finanțelor Publice a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.
Pe cale de excepție, față de data introducerii acțiunii, pârâtul a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților.
De asemenea, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, având in vedere faptul ca acest minister nu are calitatea de ordonator principal de credite, iar raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât intre titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecații, calitatea procesuală pasivă fiind condiționată de existenta identității dintre pârât și cel obligat în raportul juridic, adică subiectul pasiv. Or, între reclamanți, salariați ai Parchetului de pe lângă Tribunalul T. și pârâtul M. Finanțelor Publice nu exista raporturi juridice, plata sumelor de bani solicitate, fiind exclusiv in competența angajatorului.
Între M. Finanțelor Publice și celelalte instituții pârâte nu există nici o obligație de garanție sau de despăgubire în cazul neexecutării de către o instituție publică a obligației ce îi incumbă în baza raportului juridic de muncă.
Pe fond, plata sumelor prevăzute in titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar este reglementată de OUG nr.71/2009, potrivit căreia, plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii pana la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare expres prevăzută în actul normativ amintit.
Potrivit alin.3 al aceluiași articol, sumele plătite în temeiul prezentei ordonanțe de urgență, se actualizează cu indicele preturilor de consum comunicat de Institutul N. de S.. Ca atare, nu se poate pune in discuție existenta prejudiciului despre care face vorbire reclamantul prin acțiune, în condițiile în care reclamanții sunt beneficiarii unei creanțe cu termen stabilit pe cale legală, iar până la împlinirea acestui termen această creanță nu este exigibilă. Termenele stabilite prin OUG nr.71/2009 eșalonează procedura de achitare a creanței până la sfârșitul anului 2016 și suspendă de drept executarea silita a obligațiilor de plata ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, motiv pentru care nu se poate vorbi de exigibilitatea creanței decât după împlinirea scadenței.
Procedura legală de executare de către instituțiile publice a obligațiilor stabilite prin titluri executorii este reglementată de Ordonanța Guvernului nr.22/2002, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul căreia ordonatorii principali de credite au obligația de a efectua demersurile legale în vederea asigurării în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare efectuării plății sumelor stabilite prin titluri executorii, iar M. Finanțelor Publice are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de a elabora proiectele de rectificare a acestor bugete, rol care se realizează prin atribuțiile prevăzute de art.19 din Legea nr.500/2002, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, obligația de diligență revine instituțiilor publice în temeiul și în executarea dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr.22/2002, cu modificările și completările ulterioare, M. Finanțelor Publice având obligația de a efectua demersurile administrative necesare în vederea rectificării bugetului de stat. Astfel, procedura derogatorie de la dreptul comun, prevăzută de dispozițiile OG nr.22/2002, privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, reprezintă cadrul legal general.
De altfel, prin sentințele privind acordarea drepturilor salariale reclamanților, M. Finanțelor Publice nu a fost obligat către reclamanți la plata vreunei sume de bani, ci a fost obligat numai la alocarea fondurilor bănești către ceilalți pârâți chemați în judecată. Prin urmare, M. Finanțelor Publice nu poate fi sancționat la plata vreunei sume de bani cu titlu de dobânzi legale, de vreme ce nu este legat de reclamant prin raporturi juridice de dreptul muncii.
Față de cele de mai sus s-a solicitat admiterea excepțiilor invocate, iar pe fond respingerea acțiunii.
La termenul din 29.04.2015, instanța a dispus întocmirea unei adrese către pârâtul P. de pe lângă Tribunalul T. pentru a comunica dacă reclamanții sunt salariați ai pârâtului și să facă dovada calității de angajați și a raporturilor de muncă ale acestora cu pârâții la momentul introducerii acțiunii, relații comunicate prin adresa nr.1816/III/2015.
La termenul din 20.05.2015, instanța a dispus disjungerea cauzei față de reclamanții I. O., L. B., R. L., M. A., V. G., C. L., M. D., V. A., D. S., S. E., B. K., I. V. și R. L. stabilind termen în acest sens.
Urmare a disjungerii s-a format dosarul nr._ .
Analizând acțiunea în raport de susținerile părților, actele anexate la dosar și actele normative incidente instanța constată că:
Potrivit art.131 Cod Procedură civilă la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, în fața primei instanțe, judecătorul este obligat din oficiu să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate.
În speță, reclamanții I. O., L. B., R. L., M. A., V. G., C. L., M. D., V. A., D. S., S. E., B. K., I. V. și R. L. au chemat în judecată pârâții P. de pe L. Înalta Curte De Casație Și Justiție, P. de pe L. Curtea de Apel Timișoara, P. de pe L. Tribunalul T., M. Finanțelor Publice, solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se dispună obligarea pârâților la plata diferenței de salariu reprezentând procentul cuvenit (8,33%) pentru acoperirea diminuării de 25% calculat la salariul aferent lunii noiembrie 2012, diferență de salariu ce va fi plătită începând cu 1 decembrie 2012 și în continuare, proporțional cu perioada lucrată de fiecare reclamant, în cadrul fiecărui pârât.
De asemenea au solicitat obligarea pârâților la actualizarea sumelor cu indicele de inflație și la plata dobânzii legale de la data scadenței 01 decembrie 2012, până la data plății efective.
Reclamanții I. O., L. B., R. L., M. A., V. G., C. L., M. D., V. A., D. S., S. E., B. K., I. V. și R. L. au calitatea de personal conex, funcționari publici și personal contractual.
Prin întâmpinare, pârâtul M. Public - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului M. în soluționarea cauzei privind pe reclamanții personal conex și personal contractual, raportat la prevederile art.127 din Codul de Procedură civilă, solicitând declinarea competenței în favoarea Tribunalului T., potrivit dispozițiilor art.111 din Codul de Procedură civilă.
Dispozițiile art.127 Cod Procedură civil reglementează un caz de competență teritorială facultativă, respectiv dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței în care își desfășoară activitatea instanței, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflat în circumscripția oricăreia dintre Curțile de Apel învecinate cu Curtea de Apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.
Dispozițiile al.1 și 2 se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor.
Astfel, se reține că reclamanții I. O., L. B., R. L., M. A., V. G., C. L., M. D., V. A., D. S., S. E., B. K., I. V. și R. L. au calitatea de personal conex, funcționari publici și personal contractual în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul T. astfel că intervine aplicarea dispozițiilor speciale ale competenței facultative reglementate de dispozițiile art.127 alin.1 și 3 Cod Procedură civilă
Dispozițiile art.127 Cod Procedură civilă reglementează situația particulară a litigiilor în care ester implicat un magistrat/grefier în calitate de reclamant sau de pârât, rațiunea normei fiind aceea de a înlătura orice suspiciune de soluționare părtinitoare a cauzei din pricina calității părții.
Or, reclamanții de mai sus își desfășoară activitatea în cadrul unui tribunal aflat în circumscripția teritorială a Curții de Apel Timișoara iar aceasta din urmă instanță nu reprezintă instanța unde aceștia își desfășoară efectiv activitatea, potrivit dispozițiilor art.127 Cod Procedură civilă, text de lege care nu este aplicabil în cauză, și nu poate justifica investirea Tribunalului M. cu judecarea litigiului.
În ceea ce privește pe reclamanții, personal conex, funcționari publici și personal contractual în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul T. se reține că textul de lege susmenționat reglementează fără echivoc categoriile de personal din cadrul sistemului justiției cărora li se a plică prevederile imperative ale competenței facultative, reclamanții personal conex, funcționari publici și personal contractual nefiind incluși în această categorie.
Prin urmare, se constată că art.127 Cod pr. civ, reglementează o competență facultativă determinată de calitatea reclamantului, calitate care trebuie să existe la data sesizării instanței.
Legea 567/2004 reglementează statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, iar în art.3 alin.2 prevede că personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri arhivari….., alin.4 al aceluiași articol dispunând că sunt conexe personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești funcțiile de agent procedural, aprod și șofer.
Coroborând dispozițiile art.3 din Legea 567/2004 cu disp. art.127 alin.1, 3 Cod pr. civ. se constată că pentru a atrage competența teritorială a uneia dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea reclamanții, este necesar ca aceștia să aibă calitatea de judecător/procuror sau grefier, iar la data formulării acțiunii să își desfășoare activitatea în cadrul instanței.
În consecință, în speță, se aplică regulile generale de competență teritorială, respectiv dispozițiile art.107 Cod Procedură civilă statuează că acțiunea se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul dacă legea nu prevede altfel.
Litigiul de față, este unul de jurisdicție a muncii iar în această materie, dispozițiile speciale din Codul Muncii (art.269) derogă de la dispozițiile generale ale Codului de Procedură civilă, respectiv cererile în materia conflictelor de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința, ori după caz sediul.
Aceste dispoziții se completează cu dispozițiile art.210 din legea nr.62/2011 a dialogului social potrivit cărora cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.
În speță, reclamanții au locul de muncă la P. de pe lângă Tribunalul T., care este și domiciliul ales în vederea primirii și comunicării actelor de procedură,astfel domiciliul și locul de muncă al reclamanților se află în circumscripția Tribunalului T., competent cu soluționarea cauzei.
În consecință în baza art.131 Cod Procedură civilă, coroborat cu dispozițiile art.239 Codul Muncii și art.210 din Legea dialogului social va declina competența de soluționare a cauzei la Tribunalul T. –Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții I. O., L. B., R. L., M. A., V. G., C. L., M. D., V. A., D. S., S. E., B. K., I. V., R. Liviacu domiciliul ales în Timișoara, ., nr.2, județul T. și pe pârâții P. DE PE L. ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în București, .-14, sector.5, P. DE PE L. CURTEA DE APEL TIMIȘOARA,cu sediul în ales în Timișoara, ., nr.2, județul T., P. DE PE L. TRIBUNALUL T., cu sediul în mun. Timișoara, ., nr.2, județul T., M. FINANȚELOR PUBLICE, cui sediul în București, ., sector.5, în favoarea Tribunalului T..
Definitivă.
Pronunțată azi, 10.06.2015 în ședință publică la sediul Tribunalului M..
PREȘEDINTE,
E. L. V.
CU VOTUL CONSULTATIV AL ASISTENȚILOR JUDICIARI
G. L. L. P.
GREFIER,
T. C.
Red.GL
EX.2 /03.07.2015
OP DATE 2626/2006
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|
