Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 2973/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2973/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 12-06-2015 în dosarul nr. 2973/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA Nr. 2973/2015
Ședința publică de la 12 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. B.
Asistent judiciar M. C. T.
Asistent judiciar C. O.
Grefier C. G.
Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamantul A. D. cu domiciliul ales la P. de pe lângă Judecătoria M. Nouă și pe pârâții P. DE PE L. ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, P. DE PE L. CURTEA DE APEL TIMIȘOARA, P. DE PE L. TRIBUNALUL C. S., M. FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect drepturi bănești - diferența de salariu reprez. procentul cuvenit (8,33%) pentru acoperirea diminuării de 25% calculat la salariul aferent lunii noiembrie 2012, etc. - Disjunsă cauza din dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică au fost lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral cauzei de către grefiera de ședință care învederează că părțile au solicitat judecata în lipsă conform art.223 al.3 Cod proc. civ.
Având în vedere calitatea de conducător auto a reclamantului A. D., așa cum rezultă din cererea de chemare în judecată, din oficiu, în raport de disp. art.127 alin.1, 3 Cod pr. civ. se procedează la verificarea competenței teritoriale a tribunalului.
În baza art. 131 C. proc. civ., verificându-și competența generală, materială și teritorială, instanța apreciază că nu este competentă teritorial să judece pricina, punând în discuție excepția de necompetență teritorială, întrucât reclamantul nu are calitatea prevăzută de art.127, respectiv de judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier, rămânând în pronunțare asupra excepției.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului M. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 25.02.2015, reclamanții G. E. prim procuror și A. C. P., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria M. Nouă, I. Slavița- grefier șef, Lucean A.- grefier și A. D., conducător auto în cadrul aceleiași unități de parchet, au chemat în judecată pe pârâții M. Public- P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, P. de pe lângă Tribunalul C.- S. și M. Finanțelor Publice pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora la plata diferenței de salariu reprezentând procentul cuvenit (8,33%) pentru acoperirea diminuării de 25% calculat la salariul aferent lunii noiembrie 2012, diferență de salariu ce va fi plătită începând cu 1 decembrie 2012 și în continuare, proporțional cu perioada lucrată de fiecare reclamant, în cadrul fiecărui pârât.
De asemenea au solicitat obligarea pârâților la actualizarea sumelor cu indicele de inflație și la plata dobânzii legale de la data scadenței 01 decembrie 2012, până la data plății efective.
În motivarea acțiunii au arătat că în luna iulie 2010 le-a fost diminuat salariul brut lunar inclusiv sporuri/indemnizații care făceau parte din acesta cu 25%, conform art. 1 din Legea nr. 118/30 iunie 2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar.
Ulterior, Statul Român, prin mai multe dispoziții legislative a hotărât în anul 2011 majorarea salariului brut lunar cu 15% și includerea în această majorare a premiului anual aferent anului 2010, pentru ca în anul 2012, prin Ordonanța de Urgență nr. 19 din 2012 să se hotărască acoperirea integrală a diminuării de 25% aplicată în luna iulie 2010.
Deși au beneficiat de aceste prevederi legislative, în realitate reclamanții au primit în continuare un salariu diminuat.
S-a susținut că parte din personalul din sectorul bugetar a formulat acțiuni pentru plata premiului anual, soluțiilor instanțelor sub acest aspect fiind diferite, astfel încât problema a fost tranșată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul competent să judece recursul în interesul legii, care prin Decizia 21/18.11.2013 a statuat că „premiul anual aferent anului 2010 reglementat inițial prin art. 25 din Legea - cadru 330/2009 a fost inclus potrivit art. 8 din Legea nr. 285/2010, de către legiuitor în noua reglementare salarială, sub forma unor majorări salariale stabilite în art. 1 din Legea nr.285/2010, fără a mai putea fi acordat în forma supusă vechii reglementări .,,
Din considerentele Deciziei rezultă că Înalta Curte a constatat că majorarea salarială din anul 2011 rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariu, este acordată și în continuare, dovadă că de la 1 ianuarie 2012 a rămas în plată același nivel al retribuției, în condițiile în care legiuitorul a ales să nu acorde niciun premiu anual pe 2011.
Tot din considerente rezultă că, la rândul său, și Curtea Constituțională s-a pronunțat cu privire la interpretarea dispozițiilor art. 8 din Legea 285/2010 și a statuat că dreptul la acordarea premiului anual nu a fost înlăturat prin abrogarea art. 25 din Legea - cadru 330/2009, ci reprezintă în continuare o creanță certă, lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, modificată fiind în concret numai modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, prin creșterea în mod corespunzător a cuantumului salariului de bază.
Or, raportat la această concluzie, s-a reținut că dreptul premiului anual a fost menținut și după abrogarea art.25 din Legea cadru 330/2009 începând cu luna ianuarie 2011, în acest sens Curtea Constituțională stipulând că majorarea salarială din anul 201 1 rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul de bază, este acordată și în continuare.
Modul de calcul al acestui spor rezultă atât din Legea 285/2010, cât și Decizia ÎCCJ 21/18.11.2013, astfel: procentul de 15% se calculează la salariul brut lunar (luna octombrie 2010 conform art. 1 din Legea 285/2010); premiul anual reprezenta un salariu de bază care se plătea după anumite criterii; salariul de bază era cel din luna anului următor celui lucrat prin scăderea din acesta a perioadelor nelucrate sau de concediu medical etc. (Legea 330/2009); această modalitate de plată a fost înlocuită prin art. 8 din Legea nr. 285/2010 și Decizia 21/2013, în sensul că premiul anual, adică salariul de bază, se calculează sub formă de procent cu executare succesivă, lunară în continuare, procent ce se regăsește în majorarea de 15% acordată începând cu luna ianuarie 2011, calculându-se de această dată la salariul brut lunar din luna octombrie 2010 art. 1 din Legea 285/2010.
Astfel, procentul cuvenit pentru o lună de zile din premiul anual reprezintă un salariu de bază care nu mai este ținut de criteriile anterioare, salariu de bază care trebuie împărțit la 12 luni câte arc un an pentru a vedea ce se cuvine din acest salariu de bază într-o lună, adică: 100%: 12 luni = 8,33%, procent care, de această dată, urmează să se calculeze la salariul brut din luna octombrie 2010.
Acest procent de 8,33% se regăsește, așa cum a statuat Decizia înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 21 din 18.11.2013 în majorarea de 15% acordată începând cu 1 ianuarie 2011, majorare pe care personalul bugetar o primește în continuare prin creșterea în mod corespunzător a salariului brut din luna octombrie 2010.
Prin Ordonanța de Urgență nr. 19 din 16 mai 2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale se aprobă de către Guvernul României acoperirea integrală a diminuării de 25% din salariu, diminuare dispusă prin Legea 118/2010.
Astfel, în 16 mai 2012 prin Ordonanța de Urgență nr. 19 s-a hotărât acoperirea integrală a diminuării de 25% prin: majorarea de 15% din ianuarie 2011; majorarea de 8% din 1 iunie 2012; majorarea de 7,4% din 1 decembrie 2012.
În drept: acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 253 alin. 2 din Codul Muncii; art. 1 din Legea nr. 118/30.06.2010 privind uncie măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar; art. 1 și 8 din Legea 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fondurile publice, împreună cu Expunerea de motive aferentă; Decizia nr. 21/2013 a înaltei Curți de Casație și Justiție privind completul competent să judece recursul în interesul legii; Ordonanța de Urgență nr. 19/16 mai 2012 privind aprobarea unor măsuri pentru reducerea salarială împreună cu Nota de fundamentare aferentă; OG nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar; art. 1531 Cod Civil.
Pârâtul P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.
În motivare, pârâtul a arătat că legiuitorul prin art. 41* din Legea nr.330/2009, a statuat că, " începând cu 1 ianuarie 2011 și până la 31 decembrie 2012 sistemul public de salarizare și ierarhizare va fi simplificat printr-un proiect de lege, care să prevadă inclusiv: reducerea numărului de funcții din sectorul bugetar, trecerea treptată la salarii nominale, îmbunătățirea ierarhiilor în cadrul domeniilor bugetare și a sistemului de grade, gradații și trepte salariale".
Prin art. 48 din Legea nr.330/2009 la alin. 1, pct. 7, se abrogă. Ordonanța de Urgență nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției,, cu excepția art.10 alin.(8), art.11 alin.(4), art.12-14, art.15 alin.(l), art.17, art.22-29, art.30-31, art.31ind.l alin.(2), art.32-34 și art.37-41".
Prin urmare, legiuitorul a ținut să menționeze care articole din OUG 27/2006 au fost abrogate și cele care au rămas să producă efecte juridice, excepțiile confirmând faptul că dispozițiile art.18 (1) din OUG 27/2006, rămân în vigoare.
Chiar dacă articolul incident în cauza dedusă judecății a rămas să producă efecte juridice, în anul 2010 nu se mai puteau aloca fonduri pentru plata premiului anual, întrucât, prin dispozițiile art.8 din Legea nr.285/2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în M.Of.878/28.XIL2010 s-a hotărât că:„ sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariate ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi".
Față de faptul că Legea nr.330/2009 a fost abrogată ulterior în integralitatea ei, nu se mai poate vorbi de plata celui de-al 13-lea salariu în condițiile în care nu au mai fost acordate fondurile speciale pentru acest drept, deoarece aceste fonduri au fost luate în calculul majorărilor salariale acordate în anul 2011 prin Legea de salarizare nr.285/2010.
S-a invocat că potrivit dispozițiilor art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, CEDO a statuat, în cauze similare de reducere a drepturilor salariale, unele principii și anume, prin Hotărârea Marii Camere în cauza VILBO ESKELINEN c. Finlanden din 19 aprilie 2007, a statuat că:"Convenția nu conferă dreptul de a continua să primești un salariu într-un cuantum anume(...) O creanță poate fi considerată o valoare patrimonială în sensul art.l din Protocolul nr.1 dacă are o baza suficientă în dreptul intern (par.94), iar în cauza Keobko c. Ucrainei din8 noiembrie 2005, s-a stabilit că:"(...) este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților din bugetul de stat. Statul poate introduce, suspendă sau anula plata unor asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare". Potrivit CEDO, decizia de a adopta legi, presupune luarea în considerare a problemelor economice și sociale și că legiuitorul dispune de o largă marjă de apreciere în aplicarea acestor politici. Prin urmare, conform jurisprudenței CEDO, statul are posibilitatea să reducă salariile personalului bugetar prin modificări legislative pe care le adoptă, iar Convenția CEDO nu conferă dreptul de a continua să primești un salariu într-un anume cuantum, ci doar dreptul la salariu.
Pârâtul M. Finanțelor Publice a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.
Pe cale de excepție, față de data introducerii acțiunii, pârâtul a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților.
De asemenea, au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, având în vedere faptul că acest minister nu are calitatea de ordonator principal de credite, iar raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât intre titularii dreptului ce rezulta din raportul de drept material dedus judecații, calitatea procesuală pasivă fiind condiționata de existenta identității dintre pârât și cel obligat în raportul juridic, adică subiectul pasiv. Or, între reclamanți, salariați ai Parchetului de pe lângă Judecătoria M. Nouă și pârâtul M. Finanțelor Publice nu exista raporturi juridice, plata sumelor de bani solicitate, fiind exclusiv în competenta angajatorului.
Intre M. Finanțelor Publice și celelalte instituții pârâte nu exista nicio obligație de garanție sau de despăgubire în cazul neexecutării de către o instituție publica a obligației ce îi incumba în baza raportului juridic de muncă.
Procedura legală de executare de către instituțiile publice a obligațiilor stabilite prin titluri executorii este reglementată de Ordonanța Guvernului nr. 22/2002, cu modificările si completările ulterioare, în cadrul căreia ordonatorii principali de credite au obligația de a efectua demersurile legale în vederea asigurării în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare efectuării plații sumelor stabilite prin titluri executorii, iar M. Finanțelor Publice are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de a elabora proiectele de rectificare a acestor bugete, rol care se realizează prin atribuțiile prevăzute de art.19 din Legea nr. 500/2002, cu modificările si completările ulterioare.
Astfel, obligația de diligenta revine instituțiilor publice în temeiul și în executarea dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 22/2002, cu modificările si completările ulterioare, M. Finanțelor Publice având obligația de a efectua demersurile administrative necesare in vederea rectificării bugetului de stat, astfel, procedura derogatorie de la dreptul comun, prevăzută de dispozițiile OG nr.22/2002, privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, reprezintă cadrul legal general.
Față de cele de mai sus s-a solicitat admiterea excepțiilor invocate, iar pe fond respingerea acțiunii.
M. Public - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea acțiunii ca nefondată, iar pe cale de excepție invocă excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului M. cu privire la reclamanții personal conex și personal contractual.
S-a susținut că în acțiunea promovată, reclamanții pornesc de la premisa greșită că diferențele de salariu diminuate nu au fost acoperite prin legile ulterioare Legii nr. 118/2010, însă în prezent nu se raportează la o lege abrogată (Legea nr. 330/2009), câtă vreme s-a adoptat o nouă politică de salarizare a personalului plătit din fonduri publice.
Legea nr. 330/2009 a fost abrogată expres la data de 31 decembrie 2010 prin art. 39 lit. w din Legea nr. 284/2010 - cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. După data de 31 decembrie 2010, dată la care și-a încetat aplicabilitatea Legea nr. 330/2009, au intrat în vigoare noile politici salariale, stabilite prin Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.
Astfel, sunt neîntemeiate pretențiile reclamanților privind acordarea drepturilor salariale în cuantumul stabilit prin Legea nr. 330/2009, întrucât prin Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice statul a fundamentat o nouă politică de salarizare.
În conformitate cu dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice: „Sumele corespunzătoare premiului
anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi."
S-a susținut că stabilirea sistemului de salarizare pentru sectorul bugetar este un drept și o obligație a legiuitorului și, în acest sens, au fost elaborate noile politici salariale, stabilite prin Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice precum și prin actele normative enunțate anterior.
Statul are deplină legitimitate constituțională de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcție de veniturile bugetare pe care le realizează. Acestea nu sunt drepturi fundamentale, "ci drepturi salariale suplimentare. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula" (Decizia Curții Constituționale nr. 108 din 14 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 8 martie 2006). A se vedea în acest sens și Decizia Curții Constituționale nr. 1.250 din 7 octombrie 2010.
Prin încheierea din 29.05.2015, instanța a disjuns cauza față de reclamantul A. D. acordând termen pentru soluționarea excepției necompetenței teritoriale referitoare la acțiunea acestuia la data de 12.06.2015.
Cauza a fost înregistrată sub nr._ .
Verificând competența teritorială a Tribunalului M. în soluționarea acțiunii formulată de reclamantul A. D., se constată următoarele:
Reclamantul A. D. este conducător auto în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria M. Nouă, conform mențiunilor din cererea de chemare în judecată.
Prin acțiunea dedusă judecății reclamantul solicită să fie obligați pârâții P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, P. de pe lângă Tribunalul C.-S. și M. Finanțelor Publice la plata diferenței de salariu reprezentând procentul cuvenit (8,33%) pentru acoperirea diminuării de 25% calculat la salariul aferent lunii noiembrie 2012, diferență de salariu ce va fi plătită începând cu 1 decembrie 2012 și în continuare, proporțional cu perioada lucrată de fiecare reclamant, în cadrul fiecărui pârât.
Având în vedere calitatea reclamantului la data promovării prezentei acțiuni, instanța constată că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile, art.127 alin.1, 3 Cod pr. civ. care dispune că: „Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășurară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea. Dispozițiile alin.1 se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor”.
Articolul 127 Cod pr. civ. reglementează o competență facultativă determinată de calitatea reclamantului, iar din interpretarea acestei dispoziții rezultă că pentru a atrage competența teritorială a uneia dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea reclamantul, este necesar ca acesta să aibă calitatea de judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier, iar la data formulării acțiunii să își desfășoare activitatea în cadrul parchetului.
Față de aceste dispoziții și ținând cont de calitatea reclamantului din prezenta cauză, instanța constată că, în cauză sunt aplicabile disp. art. 269 C.M., potrivit cărora cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul, conform și art. 210 alin. 2 din Legea 62/2011.
În cauză se constată că reclamantul A. D. desfășoară activitate ca șofer, fiind personal conex în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul C. S., rezultând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile legale citate, astfel că în raport de disp. art.127 alin.1, 3 Cod pr. civ, se apreciază că Tribunalul M. nu este competent teritorial în cauză, motive pentru care se va dispune declinarea competenței de soluționare a acțiunii formulată de reclamant în favoarea Tribunalului C.-S..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Declină competența de soluționare a cauzei formulată de reclamantul A. D. cu domiciliul ales la P. de pe lângă Judecătoria M. Nouă ., nr. 21, jud. C.-S. în contradictoriu cu pârâții M. Public - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu sediul în București, .-14, Sector 5, P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara cu sediul în Timișoara, ., nr. 2, jud. T., P. de pe lângă Tribunalul C. S. cu sediul în Reșița, .-4, jud. C.-S. și M. Finanțelor Publice cu sediul în București, ., sector 5, în favoarea Tribunalului C.-S..
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, azi 12 iunie 2015, la sediul Tribunalului M..
Președinte, C. B. | Asistent judiciar, M. C. T. | Asistent judiciar, C. O. |
Grefier, C. G. |
Red. C.B. /Tehn. C.G.
Ex. 7/18.06.2015
Cod op. 2626
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|
