Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 820/2015. Tribunalul MEHEDINŢI

Sentința nr. 820/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 19-02-2015 în dosarul nr. 5601/101/2014

Dosar nr._ - conflict de muncă-

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ

ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Sentința Nr. 820

Ședința publică din data de 19.02.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE N. M. M.

Asistent judiciar L. A. P.

Asistent judiciar L. G.

Grefier D. M. Al-F.

Pe rol soluționarea acțiunii având ca obiect drepturi bănești formulată de reclamantul D. I. F. în contradictoriu cu pârâtul L. T. Halânga.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat B. A. pentru reclamantul lipsă, de asemenea fiind lipsă și pârâtul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefiera de ședință care învederează că pârâtul a depus la dosar obiecțiuni de expertiză contabilă, la care a anexat Legea 283/2011, OUG 103/2013, OUG 84/2012, după care:

Instanța constată că obiecțiunile depuse de pârât la dosar nu vizează constatările expertului raportat la obiectivele stabilite, ci constituie apărări pe fondul cauzei cu privire la orele suplimentare, orele lucrate în zilele de sărbători legale și de repaus săptămânal având în vedere dispozițiile legale aplicabile în perioada în litigiu.

Se ia act că avocatul reclamantului nu mai are cereri de formulat sau probe de solicitat și constatându-se terminată cercetarea procesului se acordă cuvântul pentru dezbateri asupra fondului cauzei:

Avocat B. A. pentru reclamant solicită admiterea acțiunii, omologarea raportului de expertiză pentru suma de 12.400 lei reprezentând drepturi salariale pentru munca prestată suplimentar, în zilele de sărbători legale, de repaus săptămânal, precum și lucrul în timpul nopții. Arată că pârâtul trebuia să compenseze aceste ore lucrate suplimentar cu timp liber, fără ca angajatul să formuleze o cerere în acest sens. Față de faptul că angajatorul nu a acordat timp liber în compensare, se aplică dispozițiile art.122 Codul muncii, în caz contrar apreciindu-se că reclamantul a efectuat muncă silnică. De asemenea, solicită obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocat și onorariu expert, conform chitanțelor anexate la dosar.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra acțiunii de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 11.08.2014, reclamantul D. I. F. a chemat în judecată pe pârâtul L. T. Halânga, solicitând ca prin hotărâre judecătorească să fie obligat să-i achite:

- drepturile salariale pentru suplimentară prestată (orele suplimentare) în perioada 18.02._14, calculate potrivit art.123 Codul muncii;

- drepturile salariale pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal (sâmbăta și duminica) în perioada 18.02._14, calculate potrivit dispozițiilor art.137 alin.5 Codul muncii;

- drepturile salariale pentru munca prestată în zilele de sărbători legale în perioada 18.02._14, calculate potrivit dispozițiilor art.142 alin.2 Codul muncii;

- drepturile salariale pentru munca prestată în timpul nopții, calculate potrivit art.126 lit.b Codul muncii;

- achitarea sumelor datorate către Casa de Pensii (CAS, pensii și șomaj), Casa de Sănătate (CASS, sănătate) și bugetul de stat pentru drepturile salariale solicitate.

De asemenea, s-a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că este angajatul pârâtului L. T. Halânga pe perioadă determinată de la data de 16.02.2012, conform contractelor individuale de muncă înregistrate sub nr.91/16.02.2012, nr.113/01.01.2013 și nr.166/25.11.2013.

A precizat că desfășoară activitate ca paznic II de noapte, alături de numitul C. G., norma de lucru fiind de 8 ore/zi, 40 de ore/săptămână, repartizarea programului de lucru fiind de 8 ore/noapte, zilnic între orele 1900-0700, alternativ cu colegul său. Programul de lucru începe la ora 1900, iar la preluarea turei se întocmește un proces verbal de predare primire a postului de pază cu angajații . care asigură paza liceului pe timpul zilei, iar la ora 0700 se întocmește un alt proces verbal prin care paznicii de noapte predau obiectivul către angajații aceleiași firme.

Față de acest program menționat, reclamantul a arătat că a lucrat suplimentar un număr de aproximativ 412 ore, programul de lucru desfășurându-se și în zilele de repaus săptămânal (sâmbăta și duminica), precum și în zilele de sărbători legale din datele de 16.04.2012, 26.12.2012, 01.01.2013, 14.06.2013, 25.12.2013, 01.01.2014, 09.06.2014.

În perioada 18.02._14, reclamantul a arătat că, deși în contractul de muncă se prevedea că programul de lucru era de 8 ore zilnic, în realitate a lucrat fără repaus săptămânal și în zilele de sărbători legale, numărul de ore zilnice lucrate fiind de 12, astfel că fiecare paznic lucra aproximativ 12 – 20 ore suplimentare lunar.

Potrivit art.113 Codul muncii, repartizarea timpului de muncă în cadrul săptămânii este uniformă, de 8 ore/zi, timp de 5 zile și se face cu 2 zile repaus, iar în conformitate cu art.116 alin.2 Codul muncii eventualul program de lucru inegal trebuie prevăzut și în contractul individual de muncă, ceea ce nu s-a întâmplat. Referitor la drepturile salariale solicitate, reclamantul a invocat disp.art.123, art. 137 alin.5, art. 142 alin.2 Codul muncii.

În susținerea acțiunii reclamantul a depus următoarele acte în copie: planificare serviciu de pază pe perioada februarie 2012 - iulie 2014, contractele individuale de muncă înregistrate sub nr. 91/16.02.2012, nr.113/01.01.2013, nr.166/25.11.2013.

În baza art.201 alin.1 Cod pr. civ. acțiunea și actele anexate au fost comunicate pârâtului L. T. Halânga care nu a formulat întâmpinare.

Din oficiu, s-au solicitat relații de la unitatea școlară pârâtă pentru a comunica programul de lucru al reclamantului în perioada 18.02._14 și dacă a desfășurat activitate peste programul normal de lucru, în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale, precum și în timpul nopții.

Relațiile solicitate au fost comunicate cu adresa nr.2370/29.10.2014 la care au fost anexate în copie procesele - verbale încheiate la predarea-primirea obiectivului, foi colective de prezență și state de plată pe perioada în litigiu.

La solicitarea avocatului reclamantului s-a dispus efectuarea unei expertize contabile care a avut următoarele obiective: în raport de actele contabile( foi colective de prezență, state de plată ), precum și alte acte contabile, de procesele verbale de predare/primire a postului:

1. să se verifice dacă în perioada 18.02._14 reclamantul a desfășurat activitate peste durata normală a programului de lucru, urmând ca în caz afirmativ să se arate dacă a fost compensat cu timp liber plătit conform art.122 Codul muncii, în caz contrar să se indice dacă i-a fost plătit spor la salariu conform art.123 Codul muncii, urmând să se calculeze contravaloarea acestor drepturi;

2. să se verifice dacă în aceeași perioadă reclamantul a desfășurat activitate în zilele de repaus săptămânal (sâmbăta, duminica), urmând ca în caz afirmativ să se arate dacă i-a fost plătit sporul prevăzut de legislația în vigoare, în caz contrar să se calculeze contravaloarea acestuia;

3. să se verifice dacă în aceeași perioadă reclamantul a desfășurat activitate în zilele de sărbători legale, urmând ca în caz afirmativ să se arate dacă a fost compensat cu timp liber în compensare, în caz contrar să se calculeze contravaloarea acestor drepturi conform legislației în vigoare.

4. să se verifice dacă în perioada 18.02._14 reclamantul a desfășurat activitate pe timp de noapte, în caz afirmativ să se arate dacă a beneficiat de spor la salariu conform Codul muncii, în caz contrar să se calculeze sporul de noapte aferent.

Expertiza contabilă a fost întocmită de expert B. G., fiind depusă la dosarul și observată de părți, care nu au formulat obiecțiuni.

Analizând acțiunea în raport de probatoriul administrat în cauză și de dispozițiile legale aplicabile în materie, Tribunalul constată și reține următoarele:

Reclamantul D. I. F. este angajatul pârâtului L. T. Halânga din data de 18.02.2012, desfășurând activitate ca paznic, conform contractelor individuale de muncă încheiate pe perioadă determinată înregistrate sub, nr.91/2012, nr.113/2013 și nr.166/2013.

Prin acțiunea dedusă judecății se solicită să fie obligat pârâtul la plata drepturilor salariale reprezentând c/val orelor lucrate suplimentar, orelor lucrate în zilele de repaus săptămânal și în zilele de sărbători legale, precum și plata muncii prestate în timpul nopții pe perioada 18.02._14; de asemenea, s-a solicitat să fie obligat pârâtul la plata sumelor datorate către casa de pensii, casa de sănătate și bugetul de stat pentru drepturile salariale solicitate.

Analizând solicitările reclamantului instanța reține că în perioada 18.02._14 acesta a desfășurat activitate peste programul normal de lucru, în zilele de repaus săptămânal și de sărbători legale, așa cum rezultă din foile colective de prezență și procesele verbale de predare /primire a obiectivului de pază, fapt recunoscut și de către unitatea școlară angajatoare prin adresele nr.2370/2014 și nr. 2599/2014.

Potrivit art. 120 al. 1 Codul muncii „Munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal, prevăzută la art. 112, este considerată muncă suplimentară”.

În art. 122, 123 Codul muncii se prevede că munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite, iar în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă, munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu.

Art. 137 alin.1, 2, 3 Codul muncii reglementează condițiile de acordare a repausului săptămânal prevăzându-se că „repausul săptămânal se acordă în două zile consecutive, de regulă sâmbăta și duminica. În cazul în care repausul în zilele de sâmbătă și duminică ar prejudicia interesul public sau desfășurarea normală a activității, repausul săptămânal poate fi acordat și în alte zile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern. În situația prevăzută la alin. (2) salariații vor beneficia de un spor la salariu stabilit prin contractul colectiv de muncă sau, după caz, prin contractul individual de muncă”.

De asemenea, în art. 142 alin.1, 2 Codul muncii se prevede că salariaților care lucrează în zilele de sărbătoare legală li se asigură compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile, iar în cazul în care nu se acordă zile libere, salariații beneficiază de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.

Se mai constată că potrivit art.162 al.3 Codul muncii „sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.”

În raport de aceste dispoziții din Codul muncii se constată că reclamantul membru de sindicat desfășoară activitate la L. T. Halânga, unitate școlară finanțată din fonduri de la bugetul local, conform Legii nr. 1/2011 a educației naționale.

Potrivit art. 102 al. 1 din Legea nr. 1/2011 „Finanțarea învățământului preuniversitar de stat …. se asigură din fonduri publice sau din alte surse, potrivit legii ”, în art. 104 al. 2 lit. a) prevăzându-se că „Finanțarea de bază se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, prin bugetele locale, pentru următoarele articole de cheltuieli …: a) cheltuieli cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora;”

Referitor la orele suplimentare, orele prestate în zilele de repaus săptămânal și în zilele de sărbătoare legală, instanța reține că prin Legea nr. 283/2011 a fost aprobată OUG nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din OUG nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar.

Potrivit art. 7 alin.1 din acest act normativ „în anul 2012, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător”.

De asemenea, prin OUG nr. 84/2012 s-au reglementat salariile personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare.

În art. 2 din această ordonanță se dispune că „prevederile art. 7 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012, și ale art. 1 alin. (4) și (5), art. 2, 3, art. 4 alin. (1) și (2), art. 6, 7, 9, 11, art. 12 alin. (2) și art. 13 ale art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, se aplică în mod corespunzător și în anul 2013”.

Din interpretarea art.2 din OUG 84/2012 rezultă că dispozițiile Legii 283/2011 se aplică și în anul 2013, inclusiv prevederile referitoare la compensarea muncii suplimentare, a orelor prestate în zilele de repaos săptămânal și în zilele de sărbătoare legală cu timp liber corespunzător.

Prin OUG 103/2013 s-a reglementat salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, iar în art.9 din acest act normativ s-a prevăzut că „în anul 2014, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător”.

Prin urmare, în raport de dispozițiile legale menționate se constată că în perioada 18.02._14, reclamantul poate beneficia numai de timp liber corespunzător pentru activitatea prestată peste programul normal de lucru, în zilele de repaus săptămânal și de sărbători legale, acestuia neputându-i-se acorda spor la salariu.

Nu poate fi primită susținerea unității școlare pârâte în sensul că reclamantul nu a solicitat acordarea timpului liber corespunzător, deoarece este obligația unității școlare angajatoare să asigure respectarea dispozițiilor legale.

Se mai constată că în cauză la solicitarea reclamantului prin avocat, s-a dispus efectuarea unei expertize contabile, iar expertul contabil în calculele efectuate referitor la activitatea prestată de reclamant peste programul normal de lucru, în zilele de repaus săptămânal și de sărbători legale, s-a raportat la contractul colectiv de muncă unic la nivel de sector de activitate învățământ preuniversitar nr._/05.11.2012.

Referitor la acest contract colectiv instanța reține că potrivit art.229 alin.4 Codul muncii „contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților”.

De asemenea, în art.132 alin.1 din Legea 62/2011 a dialogului social se prevede că „clauzele contractelor colective de muncă pot stabili drepturi și obligații numai în limitele și în condițiile prevăzute de lege”.

Prin urmare, în raport de dispozițiile legale enunțate se constată că drepturile stabilite prin contractele colective de muncă trebuie să fie conforme cu dispozițiile legale, iar prin contractul colectiv de muncă nr._/2012 s-a prevăzut acordarea de sporuri la salariu pentru munca suplimentară prestată, munca prestată în zilele de repaus săptămânal și în zilele de sărbători legale, ceea ce contravine dispozițiilor legale în materia salarizării personalului bugetar.

În ceea ce privește plata sporului pentru orele lucrate în timpul nopții, instanța reține că potrivit art. 125 alin.1 Codul muncii „munca prestată între orele 22,00 - 6,00 este considerată muncă de noapte”, iar potrivit art.126 lit. b din același Cod „salariații de noapte beneficiază de spor pentru munca prestată în timpul nopții de 25% din salariul de bază, dacă timpul astfel lucrat reprezintă cel puțin 3 ore de noapte din timpul normal de lucru”

În raport de aceste dispoziții legale se constată că programul de lucru al reclamantului s-a desfășurat în intervalul orar de 1900 -0700, conform relațiilor comunicate de pârât prin adresele nr.2370/2014 și nr. 2599/2014.

Din raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză rezultă că pârâtul a calculat reclamantului pe perioada în litigiu drepturile aferente unui nr. de 3.211 ore de noapte, plătindu-i suma brută de 3.246 lei, însă în urma verificării statelor de salarii expertul a stabilit o diferență brută de 477 lei, respectiv suma netă de 323 lei cu privire la care pârâtul nu a formulat obiecțiuni.

Așa fiind, urmează să fie obligat pârâtul să plătească reclamantului suma netă de 323 lei reprezentând diferențe spor pentru munca prestată pe timp de noapte în perioada 18.02.2012 – 31.07.2014.

Potrivit art.40 alin.2 lit. f Codul muncii angajatorul are obligația „să plătească toate contribuțiile și impozitele aflate în sarcina sa, precum și să rețină și să vireze contribuțiile și impozitele datorate de salariați, în condițiile legii”, urmând să fie obligat pârâtul să plătească contribuțiile aferente diferențelor de drepturi salariale acordate.

Având în vedere considerentele anterior expuse se apreciază că acțiunea este întemeiată, urmând să fie admisă în parte.

Potrivit art.453 alin.2 Cod pr. civ coroborat cu art. 451 Cod pr. civ urmează să fie obligat pârâtul la plata sumei de 800 lei cheltuieli de judecată din care 600 lei onorariu avocat și 200 lei onorariu expert contabil, cheltuielile fiind acordate în raport de soluția pronunțată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul D. I. F. – CNP_, cu domiciliul în comuna Izvorul Bârzii, . în contradictoriu cu pârâtul L. T. Halânga, cu sediul în . Halânga, ., nr.2, județul M. .

Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma netă de 323 lei reprezentând diferențe spor de noapte pe perioada 18.02.2012 – 31.07.2014.

Obligă pârâtul să plătească contribuțiile aflate în sarcina sa și să rețină și să vireze contribuțiile datorate de reclamant, aferente diferențelor de drepturi salariale acordate.

Obligă pârâtul la plata sumei de 800 lei cheltuieli de judecată către reclamant.

Cu apel în 10 zile de la comunicare, cale de atac care se depune la Tribunalul M..

Pronunțată azi 19.02.2015 în ședință publică la sediul Tribunalului M..

Președinte,

N. M. M.

Cu votul consultativ al asistenților judiciari,

L. A. P. L. G.

Grefier,

Red./tehnored.: jud. NMM/ gref. AFM

Ex.4/05.03.2015

Cod operator 2626

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 820/2015. Tribunalul MEHEDINŢI