Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 240/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 240/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 20-01-2015 în dosarul nr. 7458/101/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Sentința Nr. 240/2015
Ședința publică de la 20 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. A.
Asistent judiciar R. B.
Asistent judiciar Ș. U.
Grefier M. D.
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect drepturi bănești privind pe reclamantul B. A. și pe pârâtul S. "C. MARFĂ" SA-SUCURSALA BANAT OLTENIA.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează, că la dosar pârâta a depus precizări scrise, după care:
Se ia act că prin acțiune s-a solicitat judecata cauzei în lipsă conform art.411 al.1 pct.2 teza finală Cod procedură civilă și constatându-se că nu mai sunt probe de administrat, dosarul fiind în stare de judecată, s-a trecut la soluționare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra acțiunii de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la această instanță la data de 14.10 .2014 reclamantul B. A. a chemat în judecată pe pârâta S.N.T.F.M. "C. Marfă" SA Sucursala Banat-Oltenia solicitând ca prin hotărâre judecătorească să fie obligată la plata diferențelor dintre salariile calculate în raport de salariul de bază minim brut ce trebuia luat în calcul ca fiind clasa 1 la aplicarea claselor de salarizare și a coeficienților de ierarhizare, respectiv 700 lei pe perioada 10 09_13, 750 lei pentru perioada 01. 02._13, 800 lei pentru perioada 01. 07._13, 850 lei pentru perioada 01. 01._14, 900 pentru perioada 01. 07._14 și drepturile efectiv plătite in funcție de timpul efectiv lucrat-conform art.7,alin 3 si art. 106,alin 8,coroborate cu Anexa nr.1 din CCM si Acordurile încheiate la nivel de societate pentru anii 2011-2012 si 2012-2014, precum și în baza hotărârilor de guvern privind stabilirea salariului minim pe economie; obligarea pârâtei la plata actualizata a acestor sume și a dobânzii legale calculate în raport de data scadentei fiecărui drept restant până la data plații efective;sa fie obligată la plata contribuțiilor aferente drepturilor salariale neplătite către Casa de pensii și a impozitelor aferente in temeiul art 40,alin 2,lit. F din Codul Muncii și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata .
In motivare a arătat că a fost și este angajat cu contract de munca pe perioada nedeterminata ca mecanic locomotivă și își desfășoară activitatea la SOCIETATEA NAȚIONALA DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFA „C. MARFA" SA în cadrul Sucursalei de Marfa Banat-Oltenia -Depoul C. -Remiza Dr. Tr. S. - așa cum rezulta din adeverința eliberata de angajator.
Deși a fost și este salariat al pârâtei și a desfășurat activitatea corespunzător nu a beneficiat de drepturile salariale prevăzute în CCM 2011-2012 respectiv 2012-2014 încheiate la nivel de unitate, în sensul ca salariile minime brute prevăzute în aceste contracte (rezultate în urma negocierilor precum și prin aplicarea hotărârilor de guvern ) respectiv 700 lei pentru perioada 01. 01._13, 750 lei pentru perioada 01. 02 ._13,800 lei pentru perioada 01. 07._13, 850 lei pentru perioada 01. 01._14, 900 pentru perioada 01. 07._14 salarii care în definirea clasei 1 de salarizare stabilita prin CCM încheiate la nivel de unitate aplicabile în aceste perioade reprezintă baza la care se aplica coeficienții de ierarhizare și respectiv clasele de salarizare.
Astfel, pârâta nu i-a plătit un salariu corect pentru ca a fost plătit la un salariu corespunzător clasei de salarizare convenita cu angajatorul, dar pornind de la clasa 1 de salarizare corespunzătoare unui salariu minim brut de 600 lei și nu unui salariu minim brut de 700 lei, 750 lei, 800 lei, 850 lei, 900 lei așa cum este prevăzut la clasa 1 din CCM și acordurile aplicabile în perioada 2011-2014 precum și fata de dispozițiile HG. Nr. 1193/2010, nr. 1225/2011, nr. 23/2013,nr 871/2013 privind salariul minim brut pe economie.
Mai mult, pârâta nu ar fi avut cum sa stabilească la nivelul clasei 1 un salariu mai mic de 700 lei întrucât acest drept a fost prevăzut in mod expres in CCM încheiat la nivel superior pentru perioada anterioara anului 2011,iar după data de 01. 01 .2011 a fost majorat conform hotărârilor de guvern menționate anterior.
A menționat că pentru plata salariului corespunzător perioadei anterioare datei de 01. 01. 2011 s-a adresat instanței de judecata care a stabilit prin sentința în mod irevocabil ca pârâta sa calculeze și să-i plătească salariul potrivit clasei de salarizare negociate pornind de la un salariu minim brut de 700 lei corespunzător clasei 1.
Potrivit art.7,alin 3, și art. 106,alin.8, coroborate cu Anexa nr. 1 din CCM încheiate la nivel de societate pentru anii 2011-2012 si 2012-2014 pârâta avea obligația de a stabili un salariu de baza brut conform acestor clauze contractuale dar au nesocotit obligația executării întocmai a acestor prevederi contractuale.
Obligația acordării drepturilor salariale conform clauzelor din CCM și din actele normative în vigoare este prevăzuta de Codul muncii în art. 11, iar primirea unei părți din salariu nu poate avea semnificația unei renunțări la drepturile salariale acest fapt fiind interzis de art. 38 si stabilit de art. 170 din Codul muncii.
El a negociat și a prevăzut în CIM clasa de salarizare 25,iar in CCM aplicabile în perioada 2011-2014 la nivel de unitate pârâta a înscris la clasa 1 de salarizare salarii de 700 lei, 750 lei, 800 lei, 850 lei, 900 lei dar nu au mai aplicat coeficienții de ierarhizare prevăzuți la art. 106, alin 8 .Anexa nr. 1 și modul de calcul al salariului prevăzut de formula: S= S clasa 1x K unde:S - reprezintă salariul corespunzător clasei de salarizare negociate S clasa 1- reprezintă salariul corespunzător clasei 1 de salarizare conform Anexei nr. 1 K- reprezintă coeficientul de ierarhizare al claselor de salarizare. Ca exemplu la clasa 25 ar fi trebuit sa am un salariu potrivit formulei S =700x2,067=1446 însă pârâta a înscris în grila la clasa 25 salariul de 1241 lei care corespunde unui salariu la clasa 1 de 600 lei (1241:2,067=600) acest mod greșit de calcul fiind aplicat la toate clasele de salarizare superioare clasei 1 cauzându-se prejudicii prin diminuarea necorespunzătoare a salariului. Situația păstrându-se și după . hotărârilor de guvern care au majorat salariul minim pe economie angajatorul nu a făcut altceva decât să stabilească salariile la nivelul claselor 1-8 așa cum rezulta din adresele înaintate către subunitățile C. MARFA.
Drepturile salariale solicitate rezulta din Contractul Colectiv Unic la Nivel de Ramura
Transporturi pe anii 2008-2010 înregistrat la M.M.F.E.S sub nr. 722/03/24 01 2008, CCM încheiat la nivel de unitate pentru anii 2011-2012 ce a fost înregistrat la M.M.F.E.S. -ITM București sub nr. 15/16 02 2011, ,CCM încheiat la nivel de unitate pentru anii 2012-2014 ce a fost înregistrat la M.M.F.E.S. -ITM București sub nr. 108/20 04 2012 ,HG. Nr. 1193/2010,nr. 1225/2011 ,nr. 23/2013 si nr. 871/2013 privind salariul minim pe economie, iar potrivit dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de munca precum și ale art. 969 din Codul civil pentru perioada anterioara datei de 21 mai 2011 si art. 148 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social pentru perioada următoare .aceste convenții au putere de lege intre părțile contractante si executarea este obligatorie pentru pârti.
De asemenea au fost încălcate dispozițiile art. 241-243 din Codul Muncii și art. 8 si art. 30 din Legea nr. 130/1996 care prevăd in mod expres si imperativ ca „executarea contractului colectiv de munca este obligatorie pentru parți" Potrivit art. 236 alin 4(devenit art. 229) din Codul Muncii contractele colective de munca încheiate cu respectarea dispozițiilor legale .constituie legea parților, astfel ca pârâtele aveau obligația sa respecte drepturile salariale stipulate in contracte care au caracter minimal.
Prin neacordarea acestor drepturi pârâta au nesocotit prevederile art.40 alin 2 lit. c) din Codul Muncii, în sensul ca nu i-au acordat drepturile ce decurg din CCM-ul aplicabil precum și din dispozițiile art. 155 si art. 156 din Codul Muncii în sensul ca pârâtele aveau obligația să plătească salariile înaintea oricăror obligații bănești ale acestora întrucât salariul cuprinde și alte adaosuri așa cum sunt drepturile solicitate de către noi.
Este evident că prin atitudinea lor pârâta i-a produs un prejudiciu material constând în contravaloarea drepturilor salariale neacordate, fapt pentru care sunt obligate să-l despăgubească pentru prejudiciul material suferit din culpa acestora conform dispozițiilor art. 253 (fost art. 269) din Codul Muncii, dar și conform dispozițiilor art. 1489 alin 2 ,art. 1531-1535 cod civil cu privire la dobânda legala, în sensul ca actualizarea sumelor datorate reprezintă aducerea la zi a acestora pa baza indicilor de inflație (care nu reflecta nici pe departe valoarea reala ),iar dobânda reala reprezintă beneficiul realizat.
In drept, a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 155,art. 156,art. 236,art. 241-243,art. 269(vechea numerotare),art. 253,art. 266-269 Codul Muncii,art. 148 si art. 210 din Legea 62/2011.
În dovedire a depus următoarele acte: copia CI .adeverința de salariat, copii sentințe civile pronunțate în cauze similare, copii CCM 2011-2012 si CCM 2012-2014, copii adrese înaintate de către C. MARFA SA cate subunități.
Pârâta S.N.T.F.M "C. Marfă" SA - Sucursala Banat-Oltenia a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, arătând că potrivit contractului colectiv valabil pentru anul 2011 clasa 1 de salarizare a fost de 700 lei, în anexa I fiind prevăzute clasele de salarizare și valoarea acestora fără să fie precizat coeficientul de ierarhizare aferent fiecărei clase, astfel că în anul 2011 salariul a fost acordat și primit conform grilei de salarizare menționată în contractul colectiv, fără a se aplica vreo formulă sau coeficient de ierarhizare.
În sensul celor arătate, s-au invocat prevederile art.106 unde se stipulează că părțile stabilesc ca la următoarele discuții privind un nou contract colectiv să se negocieze coeficienții de ierarhizare ai claselor de salarizare.
Așa fiind, pârâta a arătat că nu se aplică în anul 2011 prevederile referitoare la coeficienții de ierarhizare, salariile corespunzătoare fiecărei clase de salarizare fiind menționate expres în anexa nr. 1 din contractul colectiv de muncă.
Referitor la diferența de salariu pentru anul 2012, pârâta a arătat că pentru acest an clasa I de salarizare a fost de 700 lei, în anexa 1 la contractul colectiv al S.N.T.F.M. C.F.R. Marfă SA fiind prevăzute clasele de salarizare și valoarea acestora, în anul 2012 neaplicându-se prevederile referitoare la coeficienții de ierarhizare sau formula de calcul.
În art. 98 al. 6 din contractul colectiv al S.N.T.F.M. C.F.R. Marfă SA pentru anii 2012/ 2014, s-a stabilit că pe durata valabilității acestui contract nu se acordă coeficienții de ierarhizare si orice referire la drepturile prevăzute in capitolul XI se face numai cu scopul de a stabili în sarcina părților obligația negocierii acestora cu ocazia încheierii unui nou contract colectiv de munca.
Prin urmare, pârâta a arătat că reclamantul a primit toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă, C. Marfă SA acordând fiecărui salariat un salariu de bază minim brut superior salariului minim brut pe țară garantat în plată .
De asemenea, s-a solicitat respingerea petitului privind actualizarea sumelor cu indicele de inflație și plata dobânzii legale arătându-se că se solicită acordarea unei duble despăgubiri, cu atât mai mult cu cât drepturile salariale nu sunt purtătoare de dobândă, invocând în acest sens decizia în interesul legii nr.11/2005.
În susținerea apărărilor formulate prin întâmpinare pârâta a depus următoarele acte: extrase din contractele colective de muncă încheiate la nivel de S.N.T.F.M. C.F.R. Marfă SA pe anii 2011/2012, 2012-2014.
Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de pârâtă susținând că sunt neîntemeiate în raport de disp. art.236, 238, 240 Codul muncii și art.132 din Legea 62/2011 potrivit cărora contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la un nivel superior.
A mai susținut că instanța de judecată a stabilit în mod irevocabil că până la data de 31.12.2010 salariul se acordă conform prevederilor contractului colectiv de muncă unic la nivelul ramurii transporturi, fiind calculat prin aplicarea clasei de salarizare la salariul minim de încadrare de 700 lei corespunzător clasei I.
De la data de 01.01.2011 salariul minim de încadrare este de 700 lei, iar clasa de salarizare este deja obținută și înscrisă în contractul individual de muncă, fiind cert că salariul trebuie să fie plătit păstrându-se salariul minim de încadrare aferent clasei I la care se aplică coeficientul de ierarhizare 1, neexistând nici un motiv pentru care să se renunțe la un drept câștigat.
Analizând acțiunea în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente în materie, Tribunalul constată și reține următoarele:
Reclamantul B. A. este angajatul pârâtei S. C. Marfă SA – Sucursala Banat Oltenia, pe perioada nedeterminata ca mecanic locomotivă la Depoul Exploatare C.- Remiza Drobeta T. S. .
Prin acțiunea dedusă judecății se solicită obligarea pârâtei S. C. Marfă SA – Sucursala Banat Oltenia la plata diferențelor dintre salariile calculate în raport de salariul de bază minim brut ce trebuia luat în calcul ca fiind clasa 1 la aplicarea claselor de salarizare și a coeficienților de ierarhizare, respectiv 700 lei pe perioada 10 09_13,750 lei pentru perioada 01 02_13,800 lei pentru perioada 01 07_13,850 lei pentru perioada 01. 01._14, 900 pentru perioada 01. 07._14 și drepturile efectiv plătite in funcție de timpul efectiv lucrat-conform art.7,alin 3 si art. 106,alin 8,coroborate cu Anexa nr.1 din CCM si Acordurile încheiate la nivel de societate pentru anii 2011-2012 si 2012-2014, precum și în baza hotărârilor de guvern privind stabilirea salariului minim pe economie; obligarea pârâtei la plata actualizata a acestor sume și a dobânzii legale calculate în raport de data scadentei fiecărui drept restant până la data plații efective;sa fie obligată la plata contribuțiilor aferente drepturilor salariale neplătite către Casa de pensii și a impozitelor aferente in temeiul art 40,alin 2,lit. F din Codul Muncii și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata
Analizând solicitările reclamantului Tribunalul reține că potrivit art. 1 din HG 1193/2010 „Începând cu data de 1 ianuarie 2011, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 670 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 170 de ore în medie pe lună în anul 2011 reprezentând 3,94 lei/oră".
Potrivit art. 2 din același act normativ „Pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată prevăzut la art. 1".
De asemenea, prin HG nr.1225/2011 s-a stabilit salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată începând cu data de 1 ianuarie 2012 la 700 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 169,333 ore în medie pe lună în anul 2012, reprezentând 4,13 lei/oră. În art. 2 din același act normativ prevede că „Pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată prevăzut la art. 1”.
În art. 1 alin.1, 2 din HG nr.23/2013 se prevede că începând cu data de 1 februarie 2013, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 750 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună în anul 2013, reprezentând 4,44 lei/oră, iar începând cu data de 1 iulie 2013, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 800 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună, în anul 2013 reprezentând 4,74 lei/oră”. În art.2 din același act normativ se prevede că „Pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată prevăzut la art. 1”.
Prin art. 1 al.1, 2 din HG nr.871/2013 se prevede că începând cu data de 1 ianuarie 2014 salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 850 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168 de ore în medie pe lună în anul 2014, reprezentând 5,059 lei/oră, iar începând cu data de 1 iulie 2014 salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 900 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168 de ore în medie pe lună în anul 2014, reprezentând 5,357 lei/oră”. Art.2 din același act normativ dispune că „pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, prevăzut la art. 1”.
În raport de prevederile hotărârilor de guvern succesive referitoare la salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se constată că în stabilirea drepturilor salariale pe anii 2011-2014, reclamantul se raportează la formula de calcul prevăzută în contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate pe anii 2011/2012, 2012/2014 susținând că i s-a plătit un salariu corespunzător clasei de salarizare convenită cu angajatorul, dar pornind de la clasa 1 de salarizare corespunzătoare unui salariu minim brut de 600 lei, ci nu unui salariu minim brut așa cum este prevăzut în hotărârile de guvern susmenționate.
Cât privește această susținere a reclamantului instanța constată că hotărârile de guvern invocate nu fac vreo referire la modalitatea de calcul a salariului, ci prevăd doar un prag minim al salariului de bază brut care să fie respectat de către angajatori.
Referitor la salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată stabilit prin hotărârile de guvern menționate anterior, Tribunalul reține că potrivit dispozițiilor art. 164 alin.1, 2, Codul muncii, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește prin hotărâre de guvern, iar angajatorul nu poate negocia și stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul de bază minim brut pe țară. Aliniatul 3 al aceluiași articol prevede că angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară.
Din interpretarea prevederilor art.164 alin.3 Codul muncii potrivit cărora angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară, rezultă că noțiunea de salariu de bază menționată la alin.2 nu este identică cu cea de salariu de bază minim brut pe țară garantat în plată menționată la alin.1.
Salariul de bază este partea principală a salariului total ce se cuvine fiecărui salariat, luând în considerare de regulă nivelul studiilor, calificarea și pregătirea profesională, importanța postului, caracteristicile sarcinilor și competențele profesionale. El constituie nu numai partea fixă a salariului, ci și element de referință în raport de care se calculează celelalte drepturi ale angajaților.
Din actele adiționale la contractul individual de muncă al reclamantului rezultă că salariul de bază acordat acestuia în perioada în litigiu a fost de 1.241 lei, fiind superior celui minim brut pe țară garantat în plată stabilit prin hotărârile de guvern menționate.
Faptul că acest salariu de bază este stabilit conform contractelor colective de muncă pe baza unei formule ce are drept scop diferențierea salariilor în funcție de anumite criterii, formulă care are ca bază un salariu de bază brut corespunzător unei anumite clase de salarizare multiplicat cu un anumit coeficient, nu conduce la concluzia că au fost încălcate hotărârile de guvern, cât timp salariul astfel stabilit este superior celui reglementat de aceste acte normative.
Hotărârile de guvern invocate nu fac referire la salariile de bază corespunzătoare vreunei clase de salarizare, ci la salariul de bază minim brut garantat în plată al salariatului indiferent de modul cum este stabilit și calculat.
Ca urmare, salariul de bază acordat de angajator nu se calculează pornind de la salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, ci are o formulă proprie de calcul, iar dispozițiile legale menționate anterior impun numai obligația de a nu fi sub nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.
Așa fiind, se constată că pârâtele în calculul salariului de bază al reclamantului nu au încălcat dispozițiile art.164 Codul muncii.
Cât privește invocarea de către reclamant a disp. art. 106 punctul 8 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate pe anii 2011/2012 se constată că în acest articol se prevede că părțile stabilesc ca la următoarele discuții privind un nou contract colectiv de muncă să se negocieze dispozițiile referitoare la coeficienții de ierarhizare ai claselor de salarizare. La finalul Anexei 1 s-a precizat că părțile stabilesc ca la următoarele discuții privind un nou contract colectiv de muncă să se negocieze salariile de bază brute corespunzătoare fiecărei clase de salarizare, conform formulei și coeficienților de ierarhizare existenți în contractul colectiv de muncă 2009-2010.
În art.98 punctul 6 din contractul colectiv de muncă 2012/2014 s-a menționat că părțile stabilesc ca la următoarele negocieri privind încheierea unui nou contract colectiv de muncă să negocieze acordarea drepturilor care, pe durata valabilității prezentului contract, nu se acordă, respectiv coeficienții de ierarhizare ai claselor de salarizare. La finalul Anexei 1 se arată că părțile stabilesc ca la următoarele discuții privind un nou contract colectiv de muncă să se negocieze salariile de bază brute corespunzătoare fiecărei clase de salarizare conform formulei și a coeficienților de ierarhizare existenți în contractul colectiv de muncă 2009-2010. Într-o notă de la final se stipulează că orice referire cuprinsă în textul acestui contract, cu privire la sau în legătură cu drepturile menționate în prezentul capitol, nu este aplicabilă pe durata de valabilitate a acestui contract, scopul menționării acestor drepturi fiind exclusiv acela de a stabili în sarcina părților obligația negocierii acestora cu ocazia încheierii viitorului contract colectiv de muncă.
Cum aceste contracte colective de muncă sunt rezultatul negocierii dintre angajator și organizația sindicală care-i reprezintă pe salariați, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă, rezultă că aceasta a fost voința părților contractante, iar executarea acestor contracte este obligatorie atât pentru angajator, cât și pentru salariați.
Prin urmare, angajatorul și-a îndeplinit obligația prevăzută de art.40 alin.2 lit.c Codul muncii acordând reclamantului drepturile ce decurg din lege și din contractul colectiv de muncă aplicabil, astfel că petitul privind obligarea pârâtelor la plata diferențelor salariale este neîntemeiat, urmând să fie respins .
Ca efect al respingerii petitului principal privind plata diferențelor salariale, capetele de cerere accesorii privind actualizarea diferențelor salariale cu indicele de inflație, acordarea dobânzii legale aferente sumelor datorate, precum și plata contribuțiilor și impozitelor aferente acestor diferențe salariale urmează să fie respinse .
Având în vedere considerentele în fapt și în drept anterior expuse,se constată că acțiunea este neîntemeiată, urmând să fie respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamantul B. A. – CNP_, cu domiciliul în ., județul M. în contradictoriu cu pârâta S. "C. Marfă " – Sucursala Banat Oltenia cu sediul în mun. C., ., județul, cod fiscal_.
Cu apel.
Pronunțată în ședința publică din 20.01.2015 la sediul Tribunalului M..
Președinte, M. A. | Asistent judiciar, R. B. | Asistent judiciar, Ș. U. |
Grefier, M. D. |
RED.AM/DM
EX.4
COD OPERATOR 2626
26 Ianuarie 2015
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|
