Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 935/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 935/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 22-06-2015 în dosarul nr. 935/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 935/2015
Ședința publică de la 22 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. D. F.
Grefier M.-V. M.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta C. P. și pe pârâții M. A. INTERNE, I. G. AL POLIȚIE ROMÂNE și I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE M., având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999) .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic B. R. pentru pârâtul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE M., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Instanța, din oficiu, văzând dispozițiile art.131 Noul Cod de procedură civilă, verificând competența generală, materială și teritorială a Tribunalului M., acordă cuvântul părților asupra excepția necompetenței materiale a Secției a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal a Tribunalului M. invocată de IPJ M..
Consilier juridic B. R. solicită admiterea acestei excepții deoarece reclamanta este personal contractual în cadrul IPJ M., iar prin cererea de chemare în judecată solicită acordarea unor drepturi de natură salarială. Susține faptul că este competentă să soluționeze cauza Secția conflicte de muncă și asigurări sociale.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de față, instanța constată și reține următoarele:
Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 15.04.2015 și înregistrată sub nr._ reclamanta C. P. a chemat în judecată pe pârâții M. A. Interne București, I. G. al Poliției Române București și I. de Poliție al Județului M., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtelor la acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu 01.01.2011 și în continuare până la includerea acestuia în salariu, reactualizat în funcție de indicele de inflație la data plății efective și la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale, începând cu 01.01.2011, potrivit O.G.9/2000, privind nivelul dobânzii legate pentru obligații bănești în vigoare până la data de 01.09.2011, când a devenit aplicabilă O.G. 13/2011, privind dobânda legală.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că acest drept a fost prevăzut de legislația în vigoare, pentru anul calendaristic anterior, fiind un drept câștigat, care nu mai poate fi desființat în mod retroactiv, iar în acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea unui recurs, în interesul legii, a statuat „ dreptul la acordarea premiului anual, nu a fost înlăturat prin abrogarea art.25 din Legea - cadru DT.330/2009, ci reprezintă în continuare, o creanță lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, în cursul anului 2011, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului, soldei/indemnizației de bază.
Or, raportat la această concluzie se reține că dreptul la premiul anual a fost menținut și după abrogarea art. 25 din Legea - cadru nr. 330 / 2009, începând cu luna ianuarie 2011. în acest sens, aceeași instanță a stipulat în deciziile menționate, că majorarea salarială din anul 2011, rezultă ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază, este acordată și în continuare.
A susținut că interpretarea textului din motivarea Înaltei Curți de Casație și Justiție este de natură a îl îndreptăți la introducerea in salariu a premiului anual sub forma unei majorări a salariului lunar. De altfel, atât Înalta Curte, cât și instanțele ordinare au interpretat în același sens textul Legii Dr. 221/2009 pentru acordarea unor diferențe salariate profesorilor.
Mai mult decât atât, poate cel mai important argument vine chiar din dispozitivul deciziei nr. 21/2013 care nu prevede imposibilitatea acordării acestui drept salarial, ci "Stabilește că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2010 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea - cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice a fost inclus în majorările salariate stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări".
De asemenea, prin art. 8 din Legea m. 285 din 28 decembrie 2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 878 din 28 decembrie 2010 (în vigoare de la data de 31.12.2010) s-a prevăzut în mod expres că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute in vedere la stabilirea majorărilor salariate ce se acordă în anul 2011 personalului, din sectorul bugetar.
A apreciat că dreptul de a beneficia de acest premiu este câștigat, atât timp cât dispozițiile legale ce îl prevedeau erau în vigoare la data de 31.12.2010, doar plata sumelor bănești fiind amânată pentru luna ianuarie a anului următor celui pentru care se acordă premiul, orice prevedere contrară încălcând principiul neretroactivității.
Ori, a apreciat că, dreptul de a incasa premiul anual aferent anului 2010, era deja câștigat, chiar dacă plata era amânată până în luna ianuarie 2011, iar legile sus menționate ce au abrogat posibilitatea acordării lui intrând în vigoare ulterior perioadei prevăzută pentru acordarea lui.
A apreciat că introducerea premiului anual în salariu se impune prin coroborarea tuturor textelor de lege sau a deciziilor ante menționate, deoarece pentru perioada de referință nu s-a acordat al 13-lea salariu - premiul anual - și nici majorarea salariată iar prin decizia nr.21/2013 s-a statuat acordarea majorării în mod succesiv.
În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 25 din Legea nr. 330/2009, Legea nr. 284/2010, art. 1 din Codul civil, art. 15 alin.2, 20,41,44, 124, 125 din Constituția României, art. 1 din primul protocol adițional Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Directiva Consiliului nr._/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea in muncă și ocuparea forței de muncă, Legea nr. 47/1992, Decizia nr. 2/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În dovedirea acțiunii reclamanta a depus la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: adresa nr._/07.04.2015 și adeverință nr. 22/02.04.2015.
La data de 11.05.2015 pârâtul M. A. Interne a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamantă ca neîntemeiată.
A invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia pentru următoarele motive:
Calculul și plata oricăror drepturi bănești către reclamant, se face exclusiv de către I. de Poliție al Județului M., unitate al cărei șef are calitatea de ordonator terțiar de credite.
Ordonatorii secundari și terțiari de credite au dreptul de a angaja, lichida și ordonanța cheltuieli în limita alocațiilor bugetare aprobate, cu condiția ca respectiva cheltuială să fie prevăzută în mod expres într-un act normativ și să fie vizată pentru controlul financiar preventiv propriu de contabilul-șef.
Așadar, a apreciat că atribuțiile privind stabilirea și plata drepturilor bănești de care beneficiază fiecare angajat în parte, sunt în competența exclusivă a șefului unității la care acesta este angajat, care, așa cum a arătat mai sus, are calitatea de ordonator secundar de credite.
Prin urmare, a opinat că nu se poate reține că atât instituția centrală, cât și structurile sale subordonate au calitate procesuală pasivă, deoarece într-o atare interpretare s-ar ajunge la concluzia că pot avea calitate procesuală pasivă toate unitățile dintr-o instituție, între care se stabilesc raporturi de subordonare ierarhică.
De asemenea, față de faptul că potrivit art. 12 alin. 2 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, I.P.J. M. este o unitate cu personalitate juridică aflată în subordinea Inspectoratului G. al Poliței Române, în susținerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului A. Interne, a arătat că potrivit art. 222 din Codul civil, „Persoana juridică având în subordine o altă persoană juridică nu răspunde pentru neexecutarea obligațiilor acesteia din urmă și nici persoana juridică subordonată nu răspunde pentru persoana juridică față de care este subordonată, dacă prin lege nu se dispune altfel".
Cu privire la fondul cauzei, a arătat că potrivit art. 21 alin. (1) din Anexa nr. IV la Legea cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, act normativ în vigoare de la 01.01.2010 până la 31.12.2010, pentru activitatea desfășurată, cadrele militare în activitate, soldații și gradații voluntari în activitate, polițiștii și personalul civil beneficiază de un premiu anual stabilit în raport cu solda lunară/salariul de bază de încadrare, respectiv salariul de bază din ultima lună a anului pentru care se face premierea.
D. urmare, ținând cont că ultima lună a anului este luna decembrie, iar drepturile salariale cuvenite personalului din M. A. Interne pentru luna respectivă sunt stabilite și plătite în luna ianuarie a anului următor, a arătat că premiul anual nu poate fi determinat și plătit decât începând cu aceeași lună ianuarie.
A susținut că această procedură este sprijinită și de prevederile art. 25 alin. 4) din Legea-cadru nr. 330/2009, conform cărora plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit legii respective, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul.
Cu privire la solicitarea reclamantei privind obligarea pârâților „la plata de daune moratorii, respectiv dobânzi legale...", a arătat că actul normativ care reglementează dobânda legală este O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar.
La data de 18.05.2015 pârâtul I. de Poliție al Județului M. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamantă ca neîntemeiată.
Față de faptul că reclamanta este personal contractual în cadrul instituției, iar prin acțiunea dedusă judecății, solicită includerea premiului anual aferent anului 2010 în salariul lunar. începând cu 01.01.2011-pănă la zi, a invocat excepția necompetentei materiale a Secției a II-a de C. Administrativ și Fiscal a Tribunalului M., solicitând admiterea acesteia și declinarea competenței privind soluționarea cauzei în favoarea Secției Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a Tribunalului M., competentă cu soluționarea acesteia.
Pe fondul cauzei a arătat că dispozițiile art. 25 alin. (4) din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice stabilesc că „plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul", iar plata premiului anual pentru anul 2010, urma să se facă începând cu luna ianuarie 2011.
De asemenea, în conformitate cu art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, „sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi". Așadar, legiuitorul a prevăzut în mod expres faptul că nu se mai acordă premiul anual pentru anul 2010, stabilind totodată si destinația sumelor corespunzătoare acestui premiu.
In concluzie, a apreciat că este evident faptul că premiul anual aferent anului 2010, solicitat de către reclamant, nu s-a mai acordat, în conformitate cu prevederile legale menționate anterior.
Totodată, a învederat instanței faptul că la data de 18 noiembrie 2013, prin Decizia nr. 21/2013, înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție în legătură cu acordarea premiului anual personalului plătit din fonduri publice pentru anul 2010, stabilind următoarele: .,(..)în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011. potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr.285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări".
Or, în ipoteza admiterii acțiunii, a opinat că instanța s-ar substitui legiuitorului, ceea ce contravine principiului constituțional al separației puterilor în stat.
În drept, pârâtul și-a întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile art. 205 si următoarele din C., Decizia nr. 21/2013, Legea nr. 330/2009. Legea nr. 285/2010, Legea 283/14.11.2011, OUG 103/14.11.2013, OUG 83/12.12.2014.
La data de 20.05.2015 pârâtul I. G. al Poliției Române a formulat întâmpinare respingerea acțiunii formulată de reclamantă ca neîntemeiată.
A invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului G. al Poliției Române, solicitând respingerea acțiunii reclamantului față de acesta ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În motivare a arătat că în litigiile având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salarială, calitatea procesuală pasivă este deținută exclusiv de către instituția cu care funcționarul public are stabilit raportul de serviciu.
Astfel, reclamanta și-a desfășurat activitatea în perioada indicată în cerea de chemare în judecată, în cadrul Poliției municipiului Drobeta T. S. din cadrul I.P.J. M., fără a exista raporturi de muncă între acesta și I. G. al Poliției Române.
A susținut că modalitatea de calcul și plata oricăror drepturi bănești către reclamant se face exclusiv de către I.P.J. M., unitate al cărei șef are calitatea de ordonator de credite, iar conform regulii instituite de prevederile art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, ministrul A. Interne, în calitatea sa de ordonator principal de credite repartizează creditele bugetare aprobate pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii.
Așadar, a apreciat că stabilirea și plata drepturilor bănești de care beneficiază fiecare polițist în parte, din cadrul inspectoratelor județene sunt în competența exclusivă a șefului inspectoratului, care este ordonator terțiar de credite.
A solicitat să se constate că dreptul material la acțiune este prescris pentru perioada anterioară celor trei ani calculați în urmă, începând cu data depunerii acțiunii la instanță, pentru perioada 01.01._12 .
Pe fondul cauzei, a arătat că în susținerea cererii, reclamanta face referire la prevederile Legii nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice, acesta fiind ultimul act normativ care stabilea acordarea premiului anual pentru personalul plătit din fonduri publice.
Referitor la plata premiului anual, cunoscut și sub denumirea de al 13-lea salariu a precizat faptul că acest drept a fost reglementat să se acorde personalului bugetar numai până în anul 2010.
Astfel, până în anul 2010, actele normative emise în domeniul salarizării prevedeau acordarea acestui drept. Ultimul act normativ ce a conținut prevederi referitoare la acordarea premiului anual a fost Legea-cadru nr. 330/2009.
Totodată prevederile art. 25 alin. (4) din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice au stabilit că ,,plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul".
Prin urmare, conform acestor prevederi, plata premiului anual pentru anul 2010, urma să se facă începând cu luna ianuarie 2011.
A învederat faptul că la data de 18 noiembrie 2013, prin Decizia nr. 21/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în legătură cu acordarea premiului anual personalului plătit din fonduri publice pentru anul 2010, stabilind următoarele:
,,(..)în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr.285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări".
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se reține că excepția de necompetență materială a Tribunalului M. este întemeiată, urmând a fi admisă având în vedere următoarele:
Reclamanta este personal contractual, așa cum rezultă din adresa nr._/06.05.2015 emisă de Serviciul Resurse Umane din cadrul IPJ M..
Conform art. 109 din Legea nr. 188/1999 „cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe”.
Potrivit art. 266 din Legea nr.53/2003„ jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod”.
Art. 269 din aceeași lege prevede că „judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii și că cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul”.
Conform art. 210 din Legea nr. 62/2011 „cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul”.
Astfel, față de cele menționate anterior, instanța reține că litigiul este de competența Secției Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale din cadrul Tribunalului M..
În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 132 alin. 3 coroborate cu dispozițiile art.136 alin. 1 C.proc. civ., va fi admisă excepția de necompetență a secției și se va dispune declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Secției Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a Tribunalului M..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței materiale a Secției a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal din cadrul Tribunalului M..
Declină competența de soluționare a cauzei în favoarea Secției conflicte de muncă și asigurări sociale din cadrul Tribunalului M..
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi 22.06.2015.
Președinte, C. D. F. | ||
Grefier, M.-V. M. |
Red. F.C.D./Teh. M.M.V.
2 ex./25.06.2015
cod operator 2626
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|
