Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 1550/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1550/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 24-04-2015 în dosarul nr. 1550/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINTA Nr. 1550
Ședința publică din data de 24 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. C. M.
Asistent judiciar M. C. T.
Asistent judiciar C. O.
Grefier M. B.
Pe rol soluționarea acțiunii având ca obiect drepturi bănești formulată de reclamanții B. M., B. E., H. M., D. S., D. G., Ș. V., L. I., P. A., B. D., D. I. C., F. G., V. G., R. P., P. V., M. G., J. M., D. M. M. E., R. R., P. C., T. C., A. C., P. L., M. D., C. E., T. L., C. F., N. E., B. D., C. E., P. M., B. V., P. D., C. D., T. M., M. D., N. Ș., S. E., D. P., D. S., Ș. M. în contradictoriu cu pârâții Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului M. și C. Județean M..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns mandatar R. R., lipsă fiind pârâții.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefiera de ședință care învederează că prin Serviciul registratură a fost depusă de către pârâta DGASPC M. adresa nr._/24.04.2015, după care:
Instanța constatând că nu mai sunt cereri de formulat și probe de solicitat, cauza fiind în stare de judecată, a acordat cuvântul pe fond.
Mandatar R. R. pentru reclamanți a solicitat admiterea acțiunii.
TRIBUNALUL:
Deliberând asupra acțiunii de față, constată următoarele;
Prin cererea adresată Tribunalului M. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, reclamanții B. M., B. E., H. M., D. S., D. G., Ș. V., L. I., P. A., B. D., D. I. C., F. G., V. G., R. P., P. V., M. G., J. M., D. M. M. E., Rîșnița R., P. C., T. C., A. C., P. L., M. D., C. E., T. L., C. F., N. E., B. D., C. E., P. M., B. V., P. D., C. D., T. M., M. D., N. Ș., S. E., D. P., D. S., Ș. M. au chemat în judecată pe pârâții Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului M. și C. Județean M., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța aceștia să fie obligați la acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar începând cu data de 01.01.2011 până la data de 01.01.2015 și la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale începând cu 01.01.2011, potrivit OG nr.9/2000 privind nivelul dobânzii legate pentru obligații bănești in vigoare până la data de 01.09.2011, când a devenit aplicabilă OG nr.13/2011 privind dobânda legală.
In fapt, reclamanții au arătat că acest drept a fost prevăzut de legislația în vigoare" pentru anul calendaristic anterior, fiind un drept câștigat, care nu mai poate fi desființat în mod retroactiv. în acest sens înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii a statuat "dreptul la acordarea premiului anual nu a fost înlăturat prin abrogarea art. 25 din Legea - cadru DT. 330/2009, ci reprezintă în continuare, o creanță lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, în cursul anului 2011, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului soldei/indemnizației de bază.
Or, raportat la această concluzie, se: reține că dreptul la premiul anual a fost menținut și după abrogarea art. 25 din Legea. - cadru nr. 330/2009 începând cu luna ianuarie 2011, în acest sens, aceeași instanță a stipulat în deciziile menționate, că majorarea salarială din anul 2011, rezultă ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază, este acordată și în continuare.
Curtea Constituțională, prin această interpretare cu caracter obligatoriu, a statuat asupra modalității în care subzistă dreptul de creanță al angajatului în cadrul raportului juridic cu angajatorul, astfel încât el nu mai poate fi acordat in forma anterioară prevăzută de act. 25 din Legea - cadru nr. 330/2009.
Din acest punct de vedere nu se poate analiza includerea premiului - în majorările salariale prev. de art. 1 din Legea nr. 285/2010, ca argument de menținere a dreptului la plata premiului în forma anterioară, întrucât ar contraveni celor stipulare cu forță obligatorie de Curtea Constituțională.
Dreptul de a pretinde acordarea premiului sub forma unui salariu de bază scadent în prima lună a anului următor celui lucrat s-a stins odată cu abrogarea Legii - cadru nr. 330/2009, fiind înlocuită cu o nouă modalitate de plată, prevăzută de lege, prin executare succesivă.
Interpretarea textului din motivarea înaltei Curți de Casație și Justiție este de natură a-i îndreptăți la introducerea în salariu a premiului anual sub forma unei majorări a salariului lunar. De altfel, atât Înalta Curte, cât și instanțele ordinare au interpretat în același sens textul Legii Dr. 221/2009 pentru acordarea unor diferențe salariale profesorilor.
Mai mult decât atât, poate cel mai important argument vine chiar din dispozitivul deciziei nr. 21/2013 care nu prevede imposibilitatea acordării acestui drept salarial, ci "Stabilește că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2010 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea - cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011. potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări".
În acest sens, se poate remarca faptul că prin art. 25 din Legea nr.330/2009, s-a prevăzut acordarea acestui drept și în ceea ce ne privește astfel:
(1). Pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare după caz, realizate în anul în care se face premierea.
Pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acordă proporțional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază brute lunare realizate în perioada in care a desfășurat activitate.
Premiile anuale pot fi reduse sau nu se acordă în cazul persoanelor care în cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar. Aceste drepturi nu se acordă în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor.
Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul.
Dispozițiile sus arătate au fost abrogate de art. 39 pct. w din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 877 din 28 decembrie 2010, ce a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2011 (art.46).
De asemenea, prin art. 8 din Legea m. 285 din 28 decembrie 2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 878 din 28 decembrie 2010 (în vigoare de la data de 31.12.2010) s-a prevăzut în mod expres că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute in vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului, din sectorul bugetar.
S-a apreciat că dreptul lor de a beneficia de acest premiu este câștigat, atât timp cât dispozițiile legale ce îl prevedeau erau. în vigoare la data de 31.12.2010, doar plata sumelor bănești fiind amânată pentru luna ianuarie a anului următor celui pentru care se acordă premiul, orice prevedere contrară încălcând principiul neretroactivității.
În legătură cu acest principiu, este de observat că prin art.l din Codul civil este consacrat, în concordanță cu prevederea înscrisă la art. 15 alin.2 din Constituție principiul neretroactivității legilor.
Potrivit acestui principiu o lege devine obligatorie numai după promulgare și după aducerea ei la cunoștință prin publicare în Monitorul Oficial al României ea rămânând în vigoare până când intervine o altă lege care o abrogă pe cea anterioară în mod explicit sau implicit.
D. consecință, ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de . legii celei noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii legi, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare.
De aceea în determinarea câmpului de aplicare a legilor in timp trebuie să se țină seama nu numai de prioritatea pe care o are legea nouă față de cea veche, ci și de siguranța raporturilor sociale, care impune să nu fie desființate sau modificate, fără un motiv deosebit de ordine socială, drepturile care, in momentul intrării în vigoare a legii noi, erau deja concretizate în acte de voință sau in raporturi definitiv încheiate valabil după legea existentă in momentul încheierii lor.
Norma neretroactivității, înscrisă în art. 1 din Codul civil, se referă la toate raporturile născute sub legea veche care nu și-au epuizat toate efectele.
Este adevărat că aplicarea imediată a legii noi constituie principiul, iar supraviețuirea legii vechi, excepția și fără a admite că legea nouă poate fi interpretată în sensul de a guverna și asupra trecutului, principiul aplicării imediate presupune . noilor dispoziții pentru toate situațiile ale căror efecte nu erau susceptibile să se producă sub imperiul legii vechi
Ori, în cazul lor, dreptul de a încasa premiul anual aferent anului 2010, era deja câștigat, chiar dacă plata era amânată până în luna ianuarie 2011, iar legile sus menționate ce au abrogat posibilitatea acordării lui intrând în vigoare ulterior perioadei prevăzută pentru acordarea lui.
De asemenea, trebuie observat că potrivit dispozițiilor art. 20 din Constituția României, intitulat "Tratatele internaționale privind drepturile omului", dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretare și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, și legile interne au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Așadar dacă instanțele de judecată constată că legile interne încalcă pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, conținând dispoziții mai puțin favorabile decât acestea din urmă, sunt obligate să ignore aceste prevederi și să facă aplicarea celor din reglementarea internațională mai favorabilă.
Procedând astfel, instanțele de judecată nu fac altceva decât să respecte dispozițiile art. 20 din Constituția României, precum și pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.
În ceea ce privește prevederile internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului care au fost încălcate în speță, potrivit art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului: "1. Orice persoană are dreptul la proprietate, atât singură cât și în asociație cu alții; 2. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa."
Lipsirea reclamanților de dreptul de a mai primi vreodată sumele de bani aferente unui drept deja câștigat, reprezintă, indiscutabil o ingerință ce a avut ca efect privarea lor de acest bun în sensul celei de-a doua faze primului paragraf al art. 1 din protocolul nr. 1. Astfel că introducerea premiului anual în salariu se impune prin coroborarea tuturor textelor de lege sau a deciziilor antemenționate, deoarece pentru perioada de referință - nu s-a acordat al 13-lea salariu - premiul anual - și nici majorarea salariată iar prin decizia nr.21/2013 s-a statuat acordarea majorării în mod succesiv.
De asemenea, trebuie avută în vedere și soluția dată de Comisia Europeană în cauza C-310 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată, în temeiul articolului 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, de Curtea de Apel Bacău) secția Civilă - România - în cauza aflată pe rolul acestei instanțe, privind interpretarea articolului art. 15 din Directiva Consiliului nr. 2000/43/CE (JO L 180 din 19.07.2000 cu privire la punerea în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane indiferent de originea rasială sau etnică și a art. 17 din Directiva Consiliului 2000/78/CE (JO L 303 din 2.12.2000) de creare a unui cadru general in favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă.
Concluziile Comisiei Europene au fost că: "Dreptul primar al Uniunii și dispozițiile art. 15 din Directiva Consiliului nr. 200/43/CE cu privire la punerea in aplicare a egalității de tratament între persoane indiferent de originea rasială sau etnică și ale act. 17 din Directiva Consiliului nr. 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă trebuie interpretate in sensul că se opun unei decizii a Curții Constituționale prin care li se interzice instanțelor naționale să înlăture aplicarea unor dispoziții interne pe care le considera contrare dreptului Uniunii.
Judecătorul național are obligația să înlăture aplicarea unei reglementări naționale contrare dreptului Uniunii. în acest scop tribunalele naționale nu sunt ținute să aștepte abrogarea sau modificarea dispozițiilor interne sau o schimbare a jurisprudenței Curții Constituționale care contravin dreptului Uniunii. Aceste instanțe sunt obligate să aplice dreptul Uniunii, așa cum a fost interpretat de Curtea de Justiție, înlăturând, dacă este necesar, din oficiu aplicarea dispozițiilor legislative naționale, sau a deciziilor Curții Constituționale care sunt contrare dreptului Uniunii.
" în drept: art. 25 din Legea nr. 330/2009, Legea nr. 284/2010, art. 1 din Codul civil, art. 15 alin.2, 20,41,44, 124, 125 din Constituția României, art. 1 din primul protocol adițional Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Directiva Consiliului nr._/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea in muncă și ocuparea forței de muncă, Legea nr. 47/1992, Decizia nr. 2/2014 a înaltei Curți de Casație și Justiție.
Au solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 223 și art. 411 alin.2 N. C. proc. civ.
Pârâtul C. județean M. a formulat întâmpinare împotriva acțiunii reclamanților, prin care a solicitat, în principal, respingerea acțiunii ca inadmisibilă și, în subsidiar, respingerea în totalitate a cererilor formulate de aceștia, ca neîntemeiate din următoarele motive:
In fapt, C. Județean M. este autoritatea administrației publice locale, constituită la nivelul județului M. pentru coordonarea activității consiliilor comunale, orășenești și municipale, în vederea realizării serviciilor publice de interes județean.
Toți reclamanții menționați în acțiune sunt salariații Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului M..
Așadar, pe cale de consecință, între reclamanți si C. Județean M., nu exista niciun fel de raport juridic din care să rezulte unele obligații în sarcina instituției pârâte.
Din aceste motive, pârâtul C. Județean M. a solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive, în sensul scoaterii din cauză a
Consiliului Județean M. pentru lipsa unui raport juridic între reclamanți și instituția sus amintită și respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
Pe fond, pârâtul a considerat ca fiind neîntemeiate cererile formulate de reclamanți având în vedere Decizia înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 21 din 18 noiembrie 2013, care stabilește în mod clar că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut la art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art.1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări.
Pe fond s-a solicitat respingerea în totalitate a cererilor formulate de reclamanți, ca fiind neîntemeiate.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe prevederile art. 205 și următoarele din Noul Cod de Procedură Civilă.
S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art.223 alin.3 N.C.pr.civ. coroborat cu art.411 alin.1 pct.2 teza a ll-a.
Pârâta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului M. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii petenților ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
În fapt, pârâta DGASPC M. a arătat că a fost chemată în judecată de către petenți pentru ca prin hotărâre judecătorească să se dispună obligarea paratelor la acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual in salariul lunar, începând cu data de 01.01.2011 pana la data de 01.01.2015, precum și obligarea pârâților la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale începând cu data de 01.01.2011, potrivit O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legate pentru obligații bănești în vigoare până la data de 01.09.2011, când a devenit aplicabila O.G. nr. 13/2013 privind dobânda legală.
Până la . Legii nr. 285/28,12.2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul anual, cunoscut și sub denumirea de al 13-lea salariu, a fost reglementat de dispozițiile art. 25 din Legea nr. 330/2009, care dispunea ca: „ pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea.,,
Dispozițiile art. 25 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice au fost abrogate de art. 39 pct. w din Legea nr.284/2010 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice intrata in vigoare la data de 31 decembrie 2010.
Potrivit art. 8 din Legea nr. 285/2010, sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar.
Conform Deciziei nr. 21 din 18 noiembrie 2013 privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, raportat la art. 25 din Legea - cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice, referitor la acordarea premiului pentru anul 2010 personalului din sectorul bugetar s-a arătat ca nu există un punct de vedere unitar cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, referitor la acordarea premiului pentru anul 2010 personalului din sectorul bugetar.
De asemenea prin Decizia nr. 21/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis un recurs în interesul legii în legătura cu acordarea premiului anual, stabilind ca :„în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul anual pentru anul 2010, prevăzut de art.25 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusa vechii reglementari.,,
Fată de motivele invocate, pârâta a solicitat respingerea acțiunii formulată de petenți ca neîntemeiată.
Întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art.205-208 Cod de Procedura Civila.
In temeiul art. 223 Noul Cod de procedura civila pârâta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Prin Încheierea de ședință din data de 3 aprilie 2015, a fost conexat la prezentul dosat, dosarul nr._, având același obiect și cauză cu acțiunea ce formează obiectul dosarului de față, acțiunea fiind formulată de aceeași reclamanți.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată și reține următoarele:
Reclamanții sunt salariații pârâtei Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului M., conform adeverințelor și contractelor individuale de munca depuse la dosar.
In speță solicită ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu 01.01.2011 pana la data de 01.01.2015 pentru reclamanții B. M., B. E., H. M., D. S., D. G., Ș. V., L. I., P. A., B. D., D. I. C., F. G., V. G., R. P., P. V., M. G., J. M., D. M. M. E., Rîșnița R., P. C., T. C., A. C., P. L., M. D., C. E., T. L., C. F., N. E., B. D., C. E., P. M., B. V., P. D., C. D., T. M., M. D., N. Ș., S. E., D. P., D. S., Ș. M. și la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale începând cu 01.01.2011, potrivit OG nr.9/2000 privind nivelul dobânzii legate pentru obligații bănești in vigoare până la data de 01.09.2011, când a devenit aplicabilă OG nr.13/2011 privind dobânda legală.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul C. Județean M., instanța reține că este neîntemeiată.
Acest pârât este ordonatorul principal de credite al angajatorului reclamanților, DGASPC M., între aceste două instituții existând raporturi bugetare care afectează în mod direct raporturile juridice de natură salarială dintre reclamanți și angajator.
Potrivit art. 2 coroborat cu art.8 din H.G.nr. 1434/2004 privind Regulamentul – cadru de organizare și funcționare al direcțiilor de asistență socială și protecția copilului, republicată și actualizată,, DGASPC este instituție publică cu personalitate juridică, în subordinea C. Județean M. iar finanțarea ei este asigurată din bugetul local al județului, nu este o instituție cu venituri proprii.
Potrivit art. 6 din Legea- cadru nr. 284 din 28.12.2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, gestiunea sistemului de salarizare a personalului din instituțiile și autoritățile publice se asigură de fiecare ordonator principal de credite.
În consecință va respinge excepția invocată.
Pe fondul cauzei reține următoarele:
In luna decembrie 2010 a fost în vigoare art.,25 din Legea cadru nr. 220/2009 care instituie un premiu anual (considerat cel de al treisprezecelea salariu) proporțional cu timpul lucrat în anul respectiv și calculat în raport cu media veniturilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare. Legea prevedea anumite criterii de acordare, înlăturând de la beneficiul acestui premiu pe salariații care în cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționați disciplinar, pe cei suspendați ori înlăturați din funcție pentru fapte imputabile lor.
Potrivit textului de lege susmenționat se prevede că plata premiului anual se va face începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se adaugă premiul.
La data de 28 decembrie 2010 s-a publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, Legea cadru nr. 284/2010 care a abrogat expres Legea-cadru nr. 330/2009, intrând în vigoare la 31 decembrie 2010.
Legea nr. 330/2009 și-a încetat aplicabilitatea la data de 31 decembrie 2010 și au intrat în vigoare noile politici salariale stabilite prin Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.
Prin dispozițiile art.1 al.1 și 2 din Legea nr. 285/2010 s-a dispus ca „ începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariului de bază (…) astfel cum a fost acordat personalului plătit din fondurile publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%”.
Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte din salariul brut (…) astfel cum a fost acordat personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010 se majorează ci 15%.
Potrivit art.8 din Legea nr. 265/2010, sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar.
Față de practica neunitară a instanțelor judecătorești în materia litigiilor având obiect plata premiului anual pentru anul 2010, s-a promovat recurs în interesul legii soluționat prin Decizia nr. 21/18.11.2013 pronunțată în Dosarul nr. 16/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secțiile Unite.
Astfel, potrivit deciziei menționate, Înalta Curte de Casație și Justiție „admite recursul în interesul legii formulat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și în consecință:
Stabilește că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art.25 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art.1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări.
Obligatorie, potrivit dispozițiilor art.517 al.4 C.p.civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010.
In concluzie, premiul anual aferent anului 2010, reglementat inițial prin art. 25 din Legea cadru nr. 330/2009 a fost inclus potrivit art. 8 din Legea nr. 285/2010 de către legiuitor în noua reglementare salarială, sub forma unor majorări salariale stabilite în art.1 din Legea nr._ fără a mai putea fi acordat în forma supusă vechii reglementări.
Cu privire la art.8 din Legea nr. 285/2010 s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin mai multe decizii, cum sunt Deciziile nr. 115/2012 și 25/2012, stabilind că aceasta dispune cu privire la sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2011, în sensul că, pe de o parte reglementează încetarea acordării lor începând cu luna ianuarie 2011, iar pe de altă parte, prevede că aceste sume vor fi cuprinse în creșterile salariale ce se acordă în 2011 personalului din sectorul bugetar, prin includerea acestora în salariul/solda/indemnizația de bază a angajatului, potrivit reglementărilor din aceeași lege.
Potrivit adresei nr._/24.04.2015 înaintată de către pârâta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului ca urmare a solicitării instanței, reclamanții în cauză au beneficiat de toate majorările salariale legale până în prezent.
Începând cu luna ianuarie 2011, salariul brut aferent lunii octombrie 2010 s-a majorat cu 15% conform Legii nr. 285/2010 rezultând o majorare totală a salariului brut lunar ce nu poate fi depășită conform art.16 din Legea nr. 285/2010.
Majorarea salarială din anul 2011 a fost rezultată ca urmare a includerii premiului anual din anul 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază potrivit art.8 din Legea nr. 285/2010.
Prin dispozițiile art.8 din Legea nr. 285/2010, legiuitorul a avut în vedere o nouă modalitate de plată a premiului anual (care era prevăzut ca un salariu de bază scadent în prima lună a anului următor celui lucrat) și anume o plată eșalonată și succesivă în cursul anului 2011 prin creșterea corespunzătoare a cuantumului salariului de bază cu 15% conform art.1 al.1 și 2 din Legea nr. 285/2010.
Ca atare, reclamanții pornesc de la premisa greșită a existenței unui drept salarial prin includerea premiului anual în salariul lunar începând cu 01.01.2011 – 01.01.2015, în cuantumul stabilit prin Legea nr. 330/2009.
Or, dispozițiile art.8 din Legea nr. 285/2010 au modificat doar modalitatea de plată a acestui premiul anual aferent anului 2010, aceasta fiind transformată dintr-o executare uno ictum într-o executare succesivă pe parcursul anului 2011, iar sumele corespunzătoare acestui drept s-au regăsit în majorările salariale acordate personalului din sectorul bugetar potrivit dispozițiilor art.1 din Legea nr. 285/2010.
Nu s-a cuantificat procentul care a fost avut în vedere la majorările salariale pentru că fiind o lege cadru nu s-a putut specifica cât reprezintă acest cuantum pentru fiecare instituție.
Lipsa cuantificării nu reprezintă o dovadă a neincluderii premiului anual în majorările salariale, iar faptul că de aceste dovezi salariale beneficiază în mod egal toți salariații bugetari indiferent de perioada lucrată și de celelalte criterii, nu determină concluzia că premiul anual nu a fost inclus efectiv în salariul de bază ci reflectă intenția legiuitorului să asigure tuturor un tratament egal prein eliminarea începând cu anul 2011 a premiului anual.
Conformitatea acestor dispoziții legale cu normele din Legea fundamentală și Primul Protocol Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului referitoare la principiul neretroactivității legii și protecția dreptului de proprietate privată a fost constatată de Curtea Constituțională.
Prin art.1 al.2 din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice s-a stabilit că, începând cu data intrării sale în vigoare, drepturile salariale ale personalului prevăzut de la al.1 sunt și rămân în mod exclusiv, cele prevăzute de această lege.
Astfel sunt neîntemeiate pretențiile reclamanților privind acordarea drepturilor salariale în cuantumul stabilit prin Legea nr. 330/2009, întrucât prin Legea nr. 284/2010, statul a fundamentat o nouă politică de salarizare, realizată etapizat potrivit art.7 al.1 din Legea nr. 284/2010 prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, soldelor funcțiilor de bază, salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare prin legi speciale de aplicare.
In acest scop a fost adoptată Legea nr. 285/2010 și dacă potrivit art.8 din acest act normativ s-a prevăzut expres că sumele corespunzătoare premiului anual aferent anului 2010 sunt avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011, personalului din sectorul bugetar, nu același lucru rezultă din actele normative ulterioare potrivit cu care premiul anual nu s-a plătit pentru anii 2011-2015, respectiv Legea nr. 283/2010 privind aprobarea OUG nr. 80/2010 pentru completarea art-.11 din OUG nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar: OUG nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, programarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal – bugetare, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice și OUG nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice.
Potrivit prevederilor din actele normative amintite, legiuitorul a statuat că autoritățile și instituțiile publice, indiferent de modul de finanțare, nu vor acorda premii și prime de vacanță, fără a preciza dacă acestea vor fi incluse ulterior în majorările salariale, așa cum expres se prevăzute în Legea nr. 285/2010.
O altă interpretare, cea care rezultă din acțiunea formulată de reclamanții în cauză, ar excede legii, ar adăuga la lege.
Statul are deplină legitimitate constituțională de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de bază al personalului plătit din fonduri publice, în funcție de veniturile bugetare pe care le realizează.
Acestea nu sunt drepturi fundamentale, ci drepturi salariale suplimentare, iar legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula (Decizia Curții Constituționale nr. 108 din 14.02.2006, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 212 din 08.03.2006).
Din actele și lucrările dosarului rezultă că reclamanții au beneficiat cu începere din luna ianuarie 2011 de majorarea cu 15% a venitului brut lunar în baza prevederilor Legii nr. 285/2010. Din interpretarea gramaticală a dispozițiilor legale invocate rezultă că legiuitorul a eșalonat plata acestor sume, iar creșterile salariale din sectorul bugetar au inclus și suma unică aferentă premiului anual.
Nu pot fi reținute nici argumentele că nu a avut loc o compensare concretă deoarece într-un atare caz ar fi trebuit ca aceste creșteri salariale să se acorde diferențiat, luându-se în considerare îndeplinirea fiecăruia de a primi anumite sume cu titlul de premiu anual pe anul 2010, iar nu în mod unitar și legal sau că aceste creșteri salariale au avut la bază alte criterii precum, gradul sau treapta salarială, vechimea în muncă, vechimea în funcție sau specialitate dobândită până la data de 31.12.2010.
Decizia nr. 21/2013 a ÎCCJ a tranșat în considerente și acest aspect, stabilind că premiul aferent anului 2010 a fost inclus de către legiuitor în noua reglementare salarială sub forma unor majorări salariale stabilite în art.1 din Legea nr. 285/2010, fără a mai putea fi acordat în forma supusă vechii reglementări, iar legiuitorul a acționat în limitele marjei de intervenție, recunoscută în domeniul politicii salariale.
Această decizie are caracter obligatoriu pentru instanțele de judecată conform art.330 ind.7 al.4 C.p.civ. atât cu privire la dispozitiv, cât și cu privire la considerentele avute în vedere de ICCJ și față de forța obligatorie a acestei decizii va înlătura argumentele reclamanților referitoare la faptul că prin o atare modalitate de stabilire a cuantumului concret al salariilor brute se aduce atingere dreptului lor de proprietate consacrat de art.1 din Primul Protocol al CEDO.
În ceea ce privește obiecția de neconstituționalitate a Legii privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice (Legea nr. 285/2010), Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 1655 din 28 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 51 din 20 ianuarie 2011, constatând că dispozițiile Legii privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice sunt constituționale. In motivarea soluției pronunțate se arată că, în continuare există o restrângere a exercițiului unui drept fundamental, respectiv a dreptului la salariu, ca și corolar al dreptului la muncă, această restrângere neaducând atingere substanței dreptului. Analizând aplicabilitatea criteriilor prevăzute la art. 53 din Constituție, așa cum s-a procedat cu prilejul adoptării Deciziilor nr. 872 și nr. 874 din 25 iunie 2010, Curtea constată că aceste cerințe sunt întrunite.
Actele normative privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice nu încalcă prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Prin Decizia de inadmisibilitate pronunțată la data de 6 decembrie 2011 în cauzele F. M. împotriva României (cererea nr._/11) și A. G. S. împotriva României (cererea nr._/11), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatai neîncălcarea de către Statul român a dispozițiilor articolului 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenție, sub aspectul reducerii cu 25% a salariilor, ca urmare a aplicării Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare.
Curtea a reamintit că dispozițiile Convenției nu conferă un drept de a primi un salariu într-un anumit cuantum (a se vedea cauza Vilho Eskelimen și alții c. Finlandei, hotărârea din 19 aprilie 2007, nr._/00, par. 94, și mutaiis mutandis, cauza Kjartan Asmundsson c. Islandei, hotărârea din 12 octombrie 2004, nr._/00, par. 39). Nu este suficient ca un reclamant să invoce existența unei „contestații reale" sau a unei „plângeri credibile". O creanță poate fi considerată drept o „valoare patrimonială", în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, numai atunci când are o bază suficientă în dreptul intern, spre exemplu atunci când este confirmată de o jurisprudență bine stabilită a instanțelor [Kopecky c. Slovaciei, hotărârea din 28 septembrie 2004, par. 45-52).
Curtea a notat, în primul rând, că ingerința era prevăzută de lege, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, și a urmărit un interes public, și anume de a proteja echilibrul fiscal între cheltuielile și veniturile statului, ce se confrunta cu o situație de criză economică. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, mai bine plasate decât judecătorul internațional pentru a determina ceea ce reprezintă "interesul public", în mecanismul de protecție creat prin Convenție, statele trebuie să fie, prin urmare, primele care să se pronunțe cu privire la existența unei probleme de interes general. În consecință, ele dispun de o anumită marjă de apreciere, ca și în alte domenii care extind garanțiile Convenției. Mai mult decât atât, noțiunea de "interes public" este, prin natura sa, extinsă. în mod special, decizia de a adopta legi cu privire la echilibrul dintre cheltuielile și veniturile bugetului de stat implică de obicei luarea în considerare a aspectelor politice, economice și sociale. Estimând că legiuitorul dispune de o marjă largă de apreciere pentru a desfășura o politică economică și socială, Curtea trebuie să respecte modul în care acesta a proiectat imperativele "interesului public" cu excepția cazului în decizia sa este în mod evident lipsită de o bază rezonabilă (cauza Jahn și alții c. Germaniei, nr._/99,_/01 și_/01, par. 91 și cauza Zvolsky și Zvolskâ c. Republicii Cehe, nr._/99, par. 67 in fine).
În cele din urmă, o ingerință în dreptul la respectarea bunurilor trebuie să păstreze un "echilibru just" între cerințele de interes general ale comunității și cele de protecție a drepturilor fundamentale ale individului. în mod special, trebuie să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit prin orice măsură de natură a priva o persoană de proprietatea sa. Curtea, controlând respectarea acestei cerințe, recunoaște statului o largă marjă de apreciere în a alege modalitățile de punere în aplicare și pentru a stabili dacă și consecințele lor sunt justificate de interesul public, de scopul realizării obiectivului legii în cauză. Curtea a amintit că a fost deja chemată să hotărască dacă o intervenție legislativă urmărind a reforma un sector al economiei din motive de justiție socială (cauza James și alții c. Regatului Unit, 21 februarie 1986) sau pentru a corecta erorile unei legi anterioare, în interes public (N. & Provincial Building Society, Leeds Permanent Building Society . c. Regatului Unit, 23 octombrie 1997) respecta "echilibrul" între interesele concurente în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1.
În lumina principiilor stabilite în jurisprudența sa, Curtea a observat că, în această speță, măsurile criticate de reclamanți nu i-au determinat să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor garantat de articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție. Curtea a considerat că statul român nu a depășii marja sa de apreciere și nu a rupt justul echilibru între cerințele de interes general ale colectivității și protecția drepturilor fundamentale ale individului. Plângerile au fost respinse, în temeiul art. 35 par. 3 și 4 din Convenție.
Totodată prin Decizia nr. 314/18 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 482/01.08.2013, Curtea Constituțională a statuat cu privire la art.1 al.1 din Legea nr. 285/2010 că o atare modalitate de stabilire a cuantumului concret al salariilor/soldelor/indemnizațiilor brute nu este în măsură să încalce cele stabilite prin deciziile Curții Constituționale nr. 872 și 874/25 iunie 2010. Cu același prilej, Curtea a impus o obligație de rezultat legiuitorului, aceea ca după 1 ianuarie 2011 să revină la cuantumul salariilor de dinainte de adoptarea acestor măsuri de diminuare, în condițiile încadrării în politicile sociale și de personal, care la rândul lor, trebuie să se încadreze în nivelul cheltuielilor bugetare.
Este în același timp o obligație sub condiție care va duce la revenirea etapizată a cuantumului drepturilor salariale la nivelul anterior Legii nr. 118/2010. Stabilirea modalității concrete de realizare a acestui proces este o prerogativă a legiuitorului, care va decide, în funcție de situația economico-financiară a țării, momentul îndeplinirii cât mai rapide a obligației sale de rezultat, în sensul revenirii cel puțin la cuantumul salariilor/indemnizațiilor și soldelor de dinainte de adoptarea Legii nr. 118/2010.
De asemenea, Curtea, prin Decizia nr. 859 din 16 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 520 din 29 iulie 2009, a stabilit că drepturile salariale constituie un bun care intră în sfera de protecție a dreptului de proprietate. Desigur, acest lucru nu vizează drepturile salariale viitoare, ci numai cuantumul sumelor aferente salariilor care sunt certe, lichide și exigibile (a se vedea, în același sens, mutatis mutandis, considerațiile Curții Constituționale referitoare la pensii - Decizia nr. 977 din 12 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, P. 1, nr. 711 din 10 octombrie 2011).
Curtea a mai constatat că salariile viitoare pe care angajatorul trebuie să le plătească angajatului nu intră în sfera de aplicare a dreptului de proprietate, angajatul neavând un atare drept pentru salariile ce vor fi plătite în viitor de către angajator ca urmare a muncii viitoare prestate de angajat. Dreptul de proprietate al angajatului în privința salariului vizează numai sumele certe, lichide și exigibile (a se vedea Decizia nr. 1.155 din 13 septembrie 2011).
De altfel, și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Decizia de admisibilitate din 6 decembrie 2011, pronunțată în cauzele conexate nr. 44.232/11 și nr. 44.605/11 F. M. împotriva României și A. G. S. împotriva României (paragraful 16), a stabilit că se pot cu greu considera ca fiind un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional la Convenție sumele de bani neîncasate ca urmare a intrării în vigoare a legii criticate. Prin aceeași decizie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat, în privința reducerilor salariate operate prin Legea nr. 118/2010, că, și dacă salariile viitoare ar fi considerate bunuri, ingerința (reducerea) este prevăzută de lege, urmărește o cauză de utilitate publică (salvarea echilibrului bugetar al statului) și respectă un just echilibru între interesele generale ale colectivității și interesele individuale ale cetățeanului (paragrafele 17 - 20). Totodată, Curtea a atras atenția că autoritățile naționale se află într-o poziție mai favorabilă decât judecătorul internațional de a aprecia "utilitatea publică" (paragraful 19).
De asemenea, prin Decizia nr. 930 din 13 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 14 ianuarie 2013, Curtea a reținut că, potrivit art. 1 din Ordonanța de urgentă a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 340 din 18 mai 2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 725 din 25 octombrie 2012, "Cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază, indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează în două etape, astfel:
a)cu 8%, începând cu data de 1 iunie 2012, față de nivelul acordat pentru luna mai
2012;
b)cu 7,4%, începând cu data de 1 decembrie 2012, față de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012".
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât considerentele, cât și soluțiile deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și in cauza de față."
În consecință solicitarea reclamanților este fără suport legal iar în soluționarea cererilor de chemare în judecată având acest obiect instanțele nu pot proceda la un examen de constituționalitate a dispozițiilor art. 8 din Legea 285/2010 în condițiile în care aceasta a fost efectuată de Curtea Constituțională în cadrul controlului de constituționalitate.
Luând în considerare cele de mai sus, va respinge atât excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. Județean M., dar și acțiunea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. Județean M..
Respinge acțiunea formulată de reclamanții B. M. – CNP_, B. E. – CNP_, H. M. – CNP_, D. S. - CNP_, D. G. – CNP_, Ș. V. – CNP_, Lută I. – CNP_, P. A. – CNP_, B. D. – CNP_, D. I. C. – CNP_, F. G. – CNP_, V. G. – CNP_, R. P. – CNP_, P. V. – CNP_, M. G. – CNP_, J. O. M. – CNP_, D. M. – CNP_, M. V. E. – CNP_, Rîsnită R. – CNP_, P. C. – CNP_, U. T. C. A. – CNP_, A. C. – CNP_, P. L. – CNP_, M. D. – CNP_, C. E. – CNP_, T. L. – CNP_, C. F. – CNP_, N. E. – CNP_, B. D. – CNP_, C. E. – CNP_, P. M. – CNP_, B. V. – CNP_, P. Tămboi E. D. – CNP_, C. E. D. – CNP_, Titirigă M. – CNP_, M. D. – CNP_, N. Ș. – CNP_, S. E. – CNP_, D. P. – CNP_, D. S. – CNP_, Ș. M. – CNP_, toți cu sediul procesual ales la Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului Drobeta Tr.S., ., jud. M. în contradictoriu cu pârâții Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului M. și C. Județean M..
Cu apel.
Pronunțată în ședința publică din data de 24 Aprilie 2015 la sediul Tribunalului M..
PREȘEDINTE,
A. C. M.
CU VOTUL CONSULTATIV AL ASISTENȚILOR JUDICIARI,
M. C. T., C. O.,
GREFIER,
B. M.
ACM/BM-Ex.10
19.05.2015
Cod op.2626
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|
