Contestaţie decizie de concediere. Sentința nr. 1316/2014. Tribunalul NEAMŢ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1316/2014 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 09-10-2014 în dosarul nr. 1375/103/2014
Dosar nr._
COD OPERATOR 3074
CONFIDENȚIAL
DATE CU CARACTER PERSONAL
ROMÂNIA
TRIBUNALUL N.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.1316 C
Ședința publică din 9 octombrie 2014
Instanța constituită din:
Președinte – B. G. – judecător
- H. P. – asistent judiciar
- D. M. – asistent judiciar
- A. D. - grefier
Pe rol se află judecarea cererii de chemare în judecată formulată de către contestatorul R. M.-A., domiciliat în ., jud.N., în contradictoriu cu intimata ., cu sediul în R., ., jud.N..
Dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 2 octombrie 2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință și când, pentru a da posibilitatea acestora să depună la dosar concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea în cauză pentru data de astăzi.
TRIBUNALUL,
Asupra litigiului de muncă de față:
Constată că, prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din 17.03.2014, contestatorul R. M. A., domiciliat în ., județul N., a formulat contestație împotriva deciziei nr. 23/21.02.2014 emisă de intimata ., cu sediul în R., ., județul N., solicitând în contradictoriu cu aceasta: anularea actului decizional contestat, reîncadrarea pe postul deținut anterior emiterii acestuia sau pe postul de responsabil producție și plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care a fost prejudiciat în calitate de salariat, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, arată contestatorul că, prin decizia ce formează obiectul analizei în contestația de față i-a fost desfăcut contractul individual de muncă în temeiul art.65 alin.1 din Codul Muncii și al art.48 din Contractul Colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, începând cu data de 22.02._, în mod nelegal și neîntemeiat.
Arată contestatorul că, a lucrat în cadrul societății intimate, încă din anul 2008, deținând diverse funcții, respectiv, șef de grup formație întreținere mecanică în cadrul departamentului tehnic, inginer mecanic în cadrul departamentului investiții, inginer mecanic în cadrul biroului de investiții, șef de schimb în cadrul secției de Producție Teracotă, începând cu luna decembrie 2012 și până la concediere, ocupând postul de responsabil energetic.
Menționează contestatorul că expunerea posturilor ocupate, inclusiv a atribuțiilor de serviciu exercitate în intervalul de timp în care a lucrat în cadrul unității intimate are drept scop dovedirea faptului că este în măsură să ocupe postul liber din cadrul unității, de Responsabil Producție, vacant și la data emiterii deciziei contestate, conform mențiunilor postate pe portalul ejobs.ro, la data de 07.02.2014, toate cerințele acestui post fiind circumscrise responsabilităților îndeplinite prin activitatea salarială desfășurată, manifestându-și în mod expres voința în acest sens.
Învederează contestatorul că, la data de 03.01.2014, i s-a cerut de către conducerea unității intimate demisia, refuzul de a denunța unilateral la raporturile juridice de muncă constituind în realitate fundamentul concedierii sale, Consiliul de Administrație al . emițând în aceeași zi Hotărârea nr.1/03.2014 privind desființarea postului deținut.
Motive pentru care, reclamantul susține că măsura aplicată prin decizia contestată nu a avut la bază vreo cauză reală și serioasă, dovadă în acest sens constituind și faptul că nici în conținutul deciziei nu au fost menționate motivele care să justifice desființarea postului ocupat.
De asemenea, mai susține contestatorul că, în mod șicanator nu i-a mai fost acordat bonusul aferent lunii decembrie 2013 și compensația echivalentă cu două salarii tarifare prevăzută prin art.48 din CCM la nivel de unitate.
Mai arată contestatorul că în cadrul unității era liber și postul de șef formație mecanică, pentru care ar fi dorit să candideze, unitatea intimată însă nu i-a dat această posibilitate, pe acest post fiind adus din producție un alt salariat.
În drept, contestatorul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.65, ale art.80 și ale art.268 din Codul Muncii.
În dovedirea susținerilor, contestatorul a înțeles să se prevaleze de proba cu înscrisuri, sens în care a depus la dosarul cauzei, în copie, decizia contestată, chitanțe fiscale, extras din carnetul de muncă, cererea de încadrare pe postul de postul de Responsabil producție, respectiv șef echipă mecanică, adresată conducerii unității intimate în data de 21.02.2014, extras de pe portalul pe portalul ejobs.ro și acte medicale (f.10 - 22 ).
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata a solicitat respingerea acțiunii și, în consecință, menținerea deciziei de concediere contestată, ca legală și temeinică, arătând, în esență, că motivele invocate de către contestator în dovedirea susținerilor sunt nefondate, trebuind a fi respinse, ca atare.
Astfel, în justificarea poziției sale procesuale, arată intimata că, în data de 22.02.2014, ca efect al emiterii actului decizional contestat, au încetat raporturile juridice de muncă avute cu petentul, motivat de desființarea locului de muncă ocupat de către acesta, desființare efectivă și bazată pe o cauză reală și serioasă.
În acest context, se susține că desființarea locului de muncă al contestatorului a fost efectivă întrucât postul de responsabil energetic nu se mai regăsește în organigrama societății după data încetării efective a raporturilor juridice de muncă cu petentul, aspect rezultat și din statul de funcții aprobat de conducerea unității. De asemenea, după concedierea contestatorului nu a fost înființat un nou post care să vizeze activitatea desfășurată de către contestator, atribuțiile de serviciu ale acestuia fiind distribuite către ceilalți salariați din departamentul tehnic.
Consideră intimata că desființarea locului de muncă al contestatorului a avut o cauză reală și serioasă întrucât prin această măsură s-a urmărit eficientizarea propriei activități în scopul utilizării cu randament maxim a resurselor umane și financiare, modalitatea în care este organizată activitatea constituind atributul exclusiv al angajatorului, acesta fiind liber să gestioneze politica de personal în direcții pe care le consideră optime pentru rentabilizarea activității. Ori, din Nota de fundamentare a Hotărârii Consiliului de Administrație nr.1/03.01.2014, ce s-a întocmit în baza: activităților planificate pentru Departamentul tehnic în anul 2014, evaluării situației previziunilor în ceea ce privește planul de producție pe anul 2014, comparativ cu estimările anterioare, activităților desfășurate de fiecare salariat din cadrul acestui departament și aportul acestora la realizarea obiectivelor impuse, prevederilor OG nr.22/2008, ce prevăd obligativitatea existenței în firmă a unui manager energetic care în mare măsură desfășoară parte din activitățile exercitate de către contestator, rezultă că activitatea departamentului tehnic putea fi eficientizată și cu costuri mai reduse dacă sarcinile specifice postului ocupat de către petent ar fi efectuate de către restul salariaților din acest departament.
Mai susține intimata că, în organigrama unității nu există postul de Responsabil producție, anunțul de recrutare la care a făcut referire contestatorul în conținutul contestației vizând doar formarea unei baze de date și pentru utilizarea potențialilor candidați ca poziții de back-up, procesul de recrutare a specialiștilor în domeniu fiind unul anevoios. De asemenea, postul de șef formație mecanică nu a putut fi ocupat de către contestator întrucât acesta nu corespundea profilului acestui post, neavând experiență de minim 2 ani într-un post similar, cu atât mai mult cu cât acest loc de muncă nu era vacant, fiind supus reorganizării activității ce a stat și la baza concedierii petentului.
Motive pentru care, conchide intimata asupra legalității și temeiniciei măsurii concedierii contestatorului, analizate în cauză.
Cu privire la sumele compensatorii la care s-a făcut referire în contestație, arată intimata că, în conformitate cu prevederile art.48 alin.3 din Contractul colectiv de muncă, contestatorul ar fi fost îndreptățit să primească, urmare concedierii sale, o compensație bănească de maximum 50% din salariul tarifar, însă doar în situația în care societatea dispunea de fonduri financiare alocate în acest sens, condiție neîndeplinită în situația de față, unitatea având un exercițiu financiar încheiat pe pierdere.
Se mai arată că, bonusul eferent lunii decembrie nu a fost acordat contestatorului în concordanță cu procedura de acordare a acestui venit suplimentar, care specifică neacordarea sa în situația în care salariatul se află în concediu medical.
În apărare, intimata a înțeles să se prevaleze de proba cu înscrisuri, sens în care a depus la dosar, în copie: contractul individual de muncă dintre părțile litigante și actul adițional nr.5 încheiat la acesta, fișa postului „Responsabil energetic”, decizia contestată, Hotărârea nr.1 a Consiliului de administrație al . – verbal al ședinței Consiliului de Administrație din data de 03.01.2014, stat de funcții și meserii și organigrama unității la 03.01.2014, la 03.02.2014 și la data de 22.02.2014, notificare termenului de preaviz, o . certificate de concediu medical, procesul verbal din data de 14.01.2014 privind redistribuirea activităților specifice postului de responsabil energetic, fișa posturilor „ șef formație mecanică” și „ șef sector energetic”, o . acte adiționale, un extras din Raportul administratorului privind situația financiară a societății pentru anul 2013, extras din procedura de acordare a bonusului salarial și o . alte înscrisuri (f.33- 75).
Analizând probatoriul administrat raportat le prevederile legale în materie, instanța constată următoarele:
Prin decizia contestată, contractul individual de muncă al contestatorului a încetat din inițiativa angajatorului, pentru motive care nu țin de persoana salariatului, în temeiul dispozițiilor art.65 alin.1 din Codul muncii, prin desființarea locului de muncă, începând cu data de 22.02.2014 (f.37).
În conformitate cu art.65 alin.1 Codul muncii „concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă, determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana salariatului”.
A..2 al aceluiași text de lege prevede că ”desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă”.
În speță, prin actul decizional supus verificării judecătorești, s-a dispus concedierea contestatorului, în baza art.65 alin.1 Codul Muncii, motivându-se, în conținutul acestuia (art.1, teza finală) desființarea postului de responsabil energetic determinată de „reorganizarea departamentului tehnic în care salariatul își desfășoară activitatea”.
Analizând conținutul deciziei contestate, instanța apreciază că aceasta cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de art.65 și art.76 Codul muncii, respectiv: motivarea în fapt a concedierii (desființarea postului deținut de către contestator) și temeiul de drept al concedierii acestuia (art.65 alin.1 Codul Muncii).
Prin urmare, sub aspect formal, instanța constată că, actul decizional contestat conține toate elementele imperativ reglementate prin textele de lege anterior invocate.
În ceea ce privește temeinicia deciziei de concediere analizate, instanța apreciază că desființarea postului deținut de către contestator, de responsabil energetic, a fost efectivă, reală și serioasă, câtă vreme în organigrama și statul de funcții al societății, aprobate prin Hotărârea nr.1 a Consiliului de Administrație din 03.01.2014, conform procesului verbal încheiat la aceeași dată (f.38 – 40), după data concedierii contestatorului, 22.02.2014, postul ocupat nu se mai regăsește, fiind desființat ca urmare a reorganizării activității în cadrul departamentului tehnic.
Astfel, prin efectul reorganizării unității angajatoare, postul ocupat de către contestator nu mai există, măsura concedierii sale nefiind dispusă pentru motive invocate arbitrar sau în mod abuziv în scopul îngrădirii exercițiului dreptului său la muncă.
În situația de față, instanța apreciază că prin probatoriul administrat s-a făcut pe deplin dovada că desființarea locului de muncă al contestatorului este efectivă, acesta fiind suprimat din structura angajatorului, întrucât nu se mai regăsește în organigrama acestuia sau în statul său de funcții și meserii.
De asemenea, cauza desființării locului de muncă este reală când prezintă un caracter obiectiv, putând fi impusă nu numai de dificultăți economice, ci și de transformări tehnologice sau necesitatea adoptării unor măsuri de ordin organizatoric având drept scop final creșterea performanțelor în activitate pe baza utilizării cu randament maxim a resurselor umane și financiare, independent de buna sau reaua credință a angajatorului, ultima posibilitate legală precizată fiind incidentă în situația de față.
Mai mult decât atât, desființarea locului de muncă este serioasă când este impusă de necesități privind îmbunătățirea activității și nu disimulează realitatea.
Or, în noua organigramă a unității, aprobată ca urmare a reorganizării activității în cadrul departamentului tehnic al societății intimate, la data de 03.02.2014, postul de responsabil energetic nu a mai fost prevăzut, aspect reieșit și din conținutul noului stat de funcții în vigoare la acel moment (f.48 și 49).
În acest context, apreciază instanța că, prin reorganizarea unității în baza art.65 din Codul Muncii, se înțelege inclusiv modificarea structurii sale interne și orice măsură de ordin organizatoric vizând creșterea performanțelor în activitate, singurul în măsură să decidă în acest sens fiind angajatorul, care este liber să gestioneze politica de personal cu directivele pe care le consideră oportune pentru rentabilizarea activității, interesul său legitim pentru concediere fiind dictat și de nevoia eficientizării activității desfășurate.
Tribunalul are astfel în vedere faptul că, în conformitate cu extrasul din raportul privind situația financiară a societății, pentru anul 2013 aceasta a înregistrat o pierdere de 1.965.215 lei, prin măsurile adoptate urmărindu-se tocmai înlăturarea acestor pierderi și rentabilizarea activității desfășurate (f.72).
De asemenea, din analiza fișelor de post depuse la dosar, rezultă că atribuțiile specifice postului deținut de către contestator erau în mare parte exercitate și de managerul energetic al unității, post a cărui existență în cadrul firmei este sine-qua-non, fiind impusă prin prevederile OG nr.22/2008, activitatea sa putând fi executată și de către ceilalți salariați existenți în cadrul departamentului tehnic.
Prin urmare, susținerile contestatorului potrivit cărora desființarea postului deținut a fost pur formală, este apreciată a fi neîntemeiată, urmând a fi înlăturată, ca atare, angajatorul fiind singurul în măsură să poată hotărî dacă pentru desfășurarea aceleași activități are nevoie de unul sau mai mulți salariați, modalitatea de organizare a firmei fiind un atribut exclusiv al unității, fără ca instanța să aibă dreptul de a se substitui aprecierii exercitate de aceasta. Faptul că, selectarea locurilor de muncă supuse desființării s-a realizat după criterii de ordin practic, instanța nu le poate cenzura, această măsură fiind la aprecierea liberă a angajatorului care a considerat că la acel moment, pentru o mai bună funcționare a societății este necesar să funcționeze fără postul de responsabil energetic, ce nu intră în categoria celor indispensabile funcționării în bune condiții a departamentului, în scopul eficientizării (rentabilizării) activității.
De asemenea, urmează a fi înlăturate, ca neîntemeiate și susținerile contestatorului potrivit cărora intimată în mod abuziv a procedat la concedierea sa având posibilitatea să îl încadreze pe posturile de responsabil producție sau formație mecanică, întrucât conform documentelor ce atestă structura organizatorică a unității în cadrul acesteia nu a fost prevăzut la acel moment și nici în prezent nu există vreun post de „responsabil producție”, postul de șef formație mecanică nefiind vacant la data desfacerii contractului său de muncă.
Din analiza documentelor anterior enunțate, rezultă dincolo de orice îndoială și faptul că după concedierea contestatorului, nu au mai fost înființate postul de responsabil energetic sau posturi de natura celui ocupat de către acesta.
Prin urmare, pentru considerentele anterior expuse, instanța reține caracterul nefondat și al cererii contestatorului referitoare la o eventuală reîncadrare a sa pe postul de responsabil producție.
Tribunalul apreciază și că, neacordarea bonusului pentru luna decembrie nu are drept consecință anularea măsurii concedierii contestatorului acesta având posibilitatea de a solicita plata acestui venit salarial suplimentar, pe cale separată, în cauza de față instanța nefiind investită cu un astfel de capăt de cerere.
În acest context, se reține că, atât în conținutul cererii de chemare în judecată, cât și prin intermediul răspunsului la întâmpinare formulat, contestatorul a prezentat neacordarea bonusului ca o apărare împotriva concedierii sale, în dovedirea conduitei abuzive, șicanatorii a societății intimate în aplicarea acestei măsuri, neînțelegând să formuleze un capăt distinct de cerere în acest sens, obiectul acțiunii deduse judecății în cauza de față constituindu-l contestația formulată împotriva deciziei de concediere, cu consecință anulării actului decizional contestat, reîncadrarea contestatorului în societate și plata unei despăgubiri determinată în condițiile art.80 din Codul Muncii.
Că este așa, rezultă din cerințele deduse judecății, menționate atât în petitul acțiunii, cât și prin răspunsul la întâmpinare formulat, precum și prin concluziile depuse la dosar.
Astfel, singura pretenție pecuniară formulată de contestator în cauză, în afara cheltuielilor de judecată solicitate, o constituie plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care a fost prejudiciat în calitate de salariat, acest capăt de cerere fiind întemeiat pe dispozițiile art. 80 din Codul Muncii, având în consecință caracterul unui capăt de cerere accesoriu cererii principale privind anularea actului decizional contestat.
Aceeași situație este reținută de instanță și în cazul susținerilor contestatorului potrivit cărora societatea intimată nu a procedat la plata sumelor compensatorii prevăzute în CCM încheiat la nivel de unitate, în cazul concedierii salariaților pentru motive neimputabile, plata acestor drepturi bănești nefiind solicitată în mod expres.
Prin urmare, față de situația anterior reținută, instanța apreciază că în cauză nu se poate reține vreo culpă intimatei în aplicarea măsurii concedierii contestatorului, contestația formulată împotriva acesteia apărând ca nefondată.
Așadar, față de considerentele ce preced, în temeiul textelor de lege invocate, instanța urmează să respingă contestația formulată de petent, ca nefondată, sub aspectul tuturor capetelor de cerere deduse judecății.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca nefondată contestația formulată de contestatorul R. M.-A., domiciliat în ., jud.N., CNP_, împotriva Deciziei de concediere nr.23 din 21.02.2014 emisă de intimata ., cu sediul în R., ., jud.N..
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel ce se va depune la Tribunalul N. – Secția I Civilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09.10.2014.
Președinte,Asistenți judiciari, Grefier,
B. GabrielaHociung P. A. D.
D. M.
Red: GB – 3.11.2014; Tehn: AD – 20.11.2014; Ex: 4
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Încheierea nr.... → |
|---|
