Contestaţie decizie de concediere. Sentința nr. 2132/2014. Tribunalul NEAMŢ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2132/2014 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 15-12-2014 în dosarul nr. 1799/103/2014
Dosar nr._ contestație decizie de concediere
ROMÂNIA
TRIBUNALUL N.
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 15 decembrie 2014
SENTINȚA CIVILĂ NR.2132/C/2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE | - B. G. | - judecător |
- P. H. | - asistent judiciar | |
- D. M. | - asistent judiciar | |
- U. N. | - grefier |
Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de către contestatorul C. V.-B., cu domiciliul procedural ales la C. Av. „M. D.”, din București, ., ., parter, . în contradictoriu cu intimata .., cu domiciliul procedural ales la C. Av. G. Nemethi Ș., din București, ., corp B-C2, .> Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 11 decembrie 2014, prezența și susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, în care s-a dispus amânarea pronunțării pentru astăzi, 15.12.2014, când,
TRIBUNALUL
Deliberând asupra litigiului de muncă de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din 23.04.2014, contestatorul C. V. B., domiciliat în Piatra N., ., .. A, ., cu domiciliul procedural ales la C. de Avocat „M. D.” din București, ., ., parter, ., a formulat contestație împotriva deciziei nr. 1 din 14.03.2014 emisă de intimata S.C. „L.” S.R.L., cu sediul în București, .. 8, sector 1, solicitând, în contradictoriu cu aceasta, anularea actului decizional contestat, reintegrarea, în postul deținut anterior, respectiv, „tehnician de echipamente calcul și rețele”, cu plata drepturilor salariale actualizate și indexate de la data concedierii, până la data reintegrării efective pe funcție, precum și plata sumei de 63.900 lei, cu titlu de daune morale.
În motivarea acțiunii, prezentând un scurt istoric, contestatorul arată că, a fost salariatul societății intimate, în baza contractului individual de muncă nr. 19/26.06.2013, în funcția de „tehnician de echipamente calcul și rețele”, conform fișei postului deținut, fiind responsabil de asigurarea bunei funcționări a sistemelor informatice, mentenanță și dezvoltarea capacității sediului din România și din Germania, privind infrastructura tehnologică, dar și de suportul tehnic utilizatorilor interni ai companiei, precum și de continua funcționare a sistemul folosit.
În data de 24.02.2014, deși se afla în concediu de odihnă a fost contactat de către o colegă de serviciu pentru acordarea permisului de acces la contul unei persoane care nu mai lucra în cadrul unității, în vederea căutării unui document intern, o astfel de practică fiind frecventă la nivelul societății. După îndeplinirea sarcinii primite, fără justificarea acestei situații, i-au fost întrerupte atât conexiunea la rețea, cât și cea la e-mail, totodată fiind convocat să se prezinte la sediul unității, a doua zi, la ora 10, 00, în condițiile în care programul de lucru începea la ora 9,00.
Ulterior, a aflat de la un coleg de serviciu, numitul L. A. Ș., că urma să fie concediat, fără a cunoaște motivele pe care s-ar întemeia această măsură.
Întrucât pe calculatorul utilizat în exercitarea atribuțiilor de serviciu era instalată licența sa personală, respectiv, licența de Microsoft Windows Server 2008 R2 Datacenter Edition, a procedat la recuperarea acesteia, având convingerea că accesul său la calculatorul de serviciu urma să fie restricționat, procedura de recuperare implicând ștergerea tuturor informațiilor aflate pe calculator. În prealabil, în vederea protejării informațiilor din calculator, constituite din informații generale și particularizate despre rețelele interne din România și Germania (adrese interne IP, adrese fizice ale plăcilor de rețea, parole interne de acces), copii de siguranță ale setărilor de pe echipamentele de rețea și servere din România și Germania, dar nu și conținutul serverelor, kit-uri de instalare ale diferitelor aplicații, toate descărcate gratuit de pe internet, mai puțin: Kayaka Desktop, TGA Contact Center, TGA Admin, TGA Supervizor, și TGA Reports, ce nu putea fi folosite decât din interiorul rețelei societății, arată contestatorul că a efectuat o copie integrală a acestora, cu scopul de a le restitui societății angajatoare. Astfel, prin scrisoare recomandată cu conținut declarat, în data de 12.03.2014 a predat societății toate documentele copiate.
Deși toate aceste aspecte au fost aduse la cunoștința membrilor comisiei de cercetare disciplinară, susține contestatorul că, prin decizia contestată s-a procedat la concedierea sa disciplinară, măsura astfel dispusă fiind netemeinică și nelegală.
În acest context, se susține că, convocarea la cercetarea disciplinară a fost efectuată cu încălcarea dispozițiilor art. 251 alin. 2 din Codul Muncii, sub aspectul neprecizării în conținutul acesteia al obiectului cercetării, invitația fiindu-i comunicată, cu ocazia efectuării anchetei prealabile, respectiv la data de 14.03.2014, orele 13,00. Astfel, necunoscând faptele concrete care i se imputau a fost în imposibilitate de a se apăra față de abaterile disciplinare pentru care a fost concediat.
De asemenea, în cuprinsul deciziei contestate nu au fost menționate motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate în timpul cercetării disciplinare prealabile.
Sub aspectul nulității deciziei contestate prin prisma nerespectării cerințelor stabilite la art.252 alin. 2 C muncii, invocă contestatorul indicarea eronată a instanței competente la care se contestă.
Totodată, comunicarea procesului verbal al cercetării disciplinare a fost realizată ulterior comunicării deciziei de concediere, ceea ce, în opinia contestatorului, dovedește faptul că aceasta a fost redactată înainte de începerea procedurii de cercetare disciplinară.
În aceste condiții, consideră petentul că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 78 din Codul Muncii, conform cărora, concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii impuse de lege este lovită de nulitate absolută.
Susține contestatorul că sancțiunea aplicată este abuzivă raportat la faptele săvârșite, constând în esență, în copierea și apoi, ștergerea, unor documente din calculatorul de serviciu, având în vedere că, potrivit condițiilor impuse prin dispozițiile art.250 Codul Muncii, sancțiunea disciplinară a concedierii, se aplică în raport cu gravitatea abaterii săvârșite de salariat luându-se în considerare împrejurările în care fapta a fost săvârșită, gradul de vinovăție a salariatului, consecințele abaterii disciplinare, comportarea generală în serviciu a salariatului și recidiva disciplinară a acestuia.
În situația sa, împrejurările în care a săvârșit faptele imputate, prezentate pe larg în preambulul cererii de chemare în judecată, sunt de natură a-l exonera de răspunderea disciplinară, scopul în care a acționat fiind acela de recuperare a bunurilor personale, în valoare de aproximativ 8000 $ și nu acela de a prejudicia societatea pârâtă. De asemenea, în legătură cu consecințele faptelor săvârșite, susține contestatorul că, acestea nu au avut niciun efect asupra activității societății și nici asupra relațiilor cu terții și că activitatea sa salarială în decursul timpului a fost una corespunzătoare.
Motive pentru care, contestatorul consideră că măsura dispusă de societate este abuzivă, în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute prin art. 61 lit. a din Codul Muncii pentru concedierea sa disciplinară, fiind vădit disproporționată față de fapta săvârșită.
În temeiul art. 269 din Codul Muncii, contestatorul se consideră îndreptățit în a pretinde acordarea de daune morale, în scopul reparării prejudiciului suferit urmare concedierii sale nelegale, susținând că acest prejudiciu nu a fost doar de natură materială, ci și morală, una din consecințele măsurii dispuse prin decizia contestată constând și în atingerea adusă imaginii sale personale și profesionale.
În dovedirea susținerilor, contestatorul a depus la dosarul cauzei copii de pe convocarea din data de 11.03.2014, procesul – verbal încheiat în data de 14.03.2014, decizia contestată, cererea de concediu formulată pentru perioada 27.02.2014 – 03.03.2014, contractul individual de muncă și actul adițional nr. 1 /01.10.2013 la acesta, convorbirea cu un reprezentant al societății pârâte și copie a actului de identitate, precum și practică judiciară ( f.16-29). Totodată, contestatorul a solicitat administrarea probei cu interogatoriul societății intimate.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata a invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, motivând că în cauză au fost încălcate dispozițiile art. 43 alin. 2 din Legea nr. 192/2006.
Pe fondul cauzei, intimata a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, arătând, în esență că, măsura concedierii contestatorului a fost dispusă urmare abaterilor disciplinare însușite de către acesta în expunerea de motive din cuprinsul cererii de chemare în judecată.
Consideră intimata că, convocarea petentului la efectuarea anchetei disciplinare a fost realizată cu respectarea cerințelor impuse la art. 251 alin. 2 din Codul Muncii, la data propusă de către acesta, în conținutul invitației fiind menționate toate elementele prevăzute de textul de lege incident.
În acest context, se mai susține că, asupra faptelor imputate, părțile au purtat discuții ample și în data de 06.03.2014, la sediul apărătorului unității, contestatorul, asistat de avocatul său din prezenta cauză, condiționând restituirea datelor sustrase de semnarea unui angajament al angajatorului conform căruia împotriva sa nu se va întreprinde nicio măsură legală, condiție care nu a fost acceptată de către societate.
Se mai arată că, în cadrul întâlnirii din 14.03.2014, au fost redactate procesul – verbal de cercetare, cât și decizia contestată, ambele fiind înmânate contestatorului, deși, în opinia sa, comunicarea procesului verbal de anchetă nu este obligatorie.
Susține intimata și că, la toate întâlnirile avute, atât la data de 06.03.2014, cât și la cea din 14.03.2014, contestatorul a avut o atitudine necooperantă și sfidătoare refuzând să răspundă la întrebări sau să motiveze fapta sa ori să prezinte motivele care l-au determinat să o săvârșească, în cuprinsul deciziei fiind menționat faptul că acesta nu a putut justifica comportamentul său.
În opinia intimatei, indicarea greșită a instanței competente nu atrage nulitatea absolută a măsurii dispuse, o astfel de sancțiune fiind prevăzută prin art. 268 din Codul Muncii doar pentru neindicarea instanței competente la care se contestă sancțiunea.
Motivat de faptul că au fost urmate toate procedurile legale pentru cercetarea prealabilă a abaterii reținute în sarcina contestatorului, în final, intimata conchide asupra temeiniciei și legalității sancțiunii aplicate acestuia.
De asemenea, consideră intimata că, cerințele art.250 Codul Muncii, pentru stabilirea sancțiunii au fost avute în vedere și respectate la emiterea deciziei contestate.
În acest context, se arată că, raportat la sarcinile de serviciu ale contestatorului, ce au constat, în principal, în asigurarea securității sistemului informațional al unității angajatoare, sancțiunea disciplinară aplicată este justă, corectă și legală, fiind o consecință firească a faptelor săvârșite de către acesta.
Menționează intimata că în cadrul unității se desfășoară activitate de call center, prin oferire de lămuriri și informații către solicitanți din peste 22 țări, confidențialitatea datelor colectate fiind o componentă esențială și obligatorie a activității sale, obligația de asigurare a securității acestor date revenindu-i tocmai contestatorului.
Consideră intimata că, în temeiul prerogativelor conferite prin art. 247 din Codul Muncii, are dreptul de a –l sancționa pe contestator disciplinar întrucât acesta a săvârșit o abatere disciplinară în sensul definiției acesteia cuprinsă la acest text de lege, fiind întrunite elementele constitutive astfel reglementate.
Intimata solicită respingerea cererii contestatorului privind plata de daune materiale și morale, motivat de faptul că, în cauză nu s-a făcut dovada pretențiilor promovate cu acest titlu.
În dovedirea poziției sale procesuale, intimata a depus la dosar documentația care a stat la baza emiterii actului decizional contestat (f. 49 - 81), solicitând și administrarea probei cu interogatoriul contestatorului, precum și a probei cu martorul L. A. – Ș..
La termenul de judecată din 18.09.2014, intimata a invocat și excepția lipsei de reprezentant a apărătorului contestatorului, excepție înlăturată prin depunerea împuternicirii avocațiale nr._/2014, în cadrul aceleași ședințe.
Excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată invocată de intimată, a fost respinsă, ca rămasă fără obiect, pentru motivele expuse pe larg în cuprinsul încheierii de ședință pronunțată la această dată.
Analizând materialul probatoriu administrat, în raport cu dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarele:
Petentul a fost angajatul unității intimate, în funcția de tehnician echipamente de calcul și rețele.
Prin decizia nr. 1 din 14.03.2014, ce formează obiectul contestației dedusă judecății, intimata a dispus concedierea contestatorului, în temeiul art. 248 alin. 1 lit. e din Codul Muncii, pentru motivele că, acesta, a „sustras în mod neautorizat și ilegal date, informații și licențe aparținând Societății L. SRL prin accesarea de la distanță a laptopului de serviciu și descărcarea acestor fișiere pe laptopul său personal și ulterior pe alte medii de stocare, iar ulterior săvârșirii acestor fapte a avut un comportament indecent față de conducerea societății (…), folosind expresii jignitoare la adresa administratorului”.
Analizând actul decizional contestat, instanța, constată că, acesta este legal, fiind emis cu respectarea condițiilor de formă și fond impuse de normele legale aplicabile în materie (art. 247 -252 din Codul Muncii), din documentația ce a stat la baza concedierii disciplinare a contestatorului rezultând, fără putință de tăgadă și faptul că acesta se face vinovat de încălcarea prevederilor legale invocate în conținutul deciziei supuse verificării judecătorești.
Astfel, potrivit art. 247 din codul muncii, angajatorul dispune de prerogativă disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancțiuni disciplinare salariaților săi ori de câte ori constată că aceștia au săvârșit o abatere disciplinară, respectiv o faptă în legătură cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.
De asemenea, în conformitate cu prevederile art.61 lit.a din Codul muncii, angajatorul poate dispune concedierea disciplinară a salariatului în cazul în care salariatul a săvârșit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplina muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern, ca sancțiune disciplinară.
Pentru protejarea salariatului de eventualele abuzuri și garantarea drepturilor sale, Codul muncii a stabilit expres procedura de îndeplinit, respectiv, regulile care trebuie respectate cu ocazia aplicării sancțiunilor disciplinare, precum și elementele ce trebuie în mod obligatoriu menționate în conținutul actului sancționator.
Se reține astfel că, în concordanță cu prevederile art.252 alin.2, din Codul muncii, în decizia analizată au fost menționate toate elementele impuse „ad validitatem” de acest text de lege, fiind consemnate: fapta care constituie abatere disciplinară, prevederile din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile, temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică, termenul în care sancțiunea poate fi contestată, instanța și termenul la care sancțiunea poate fi contestată.
De asemenea, în conținutul deciziei contestate s-a făcut și mențiunea pentru care apărările formulate de către salariat în timpul cercetării prealabile au fost înlăturate, unitatea intimată precizând că prin acestea nu au fost justificate faptele săvârșite (f. 19).
Mai mult decât atât, instanța apreciază că măsura sancționării disciplinare a contestatorului a fost luată cu respectarea dispozițiilor art. 251 din Codul Muncii, fiind dispusă după efectuarea cercetării disciplinare prealabile obligatorii.
Astfel, în vederea desfășurării cercetării disciplinare prealabile, contestatorul a fost convocat în scris, în conținutul convocării fiind precizate obiectul, data, ora și locul întrevederii. Sub aspectul obiectului întrevederii, în conținutul convocării a fost menționat comportamentul inadecvat față de politica firmei, generat de încălcarea clauzei de confidențialitate și protecție a datelor.
Prin urmare, în condițiile în care în convocare au fost descrise, pe larg, motivele care au generat declanșarea anchetării prealabile a contestatorului, criticile aduse sub acest aspect actului decizional contestat, apar ca neîntemeiate, urmând a fi înlăturate pe cale de consecință.
De asemenea, susținerile contestatorului conform cărora nu a fost ascultat în cadrul anchetei disciplinare efectuate pur formal, sunt contrazise prin mențiunile din cererea de chemare în judecată, pag. 3, fila 6 din dosar, conform cărora toate aspectele care au condus la ștergerea datelor din calculatorul de serviciu au fost aduse la cunoștința membrilor comisiei de cercetare disciplinară. Această mențiune reprezintă practic dovada că petentul a fost ascultat în cadrul cercetării disciplinare efectuate în cauză, în aceste condiții dreptul său la apărare fiind exercitat.
Totodată, în ceea ce privește valabilitatea deciziei contestate, instanța apreciază că, în cauză nu are relevanță faptul că procesul verbal încheiat în data de 14.03.2014 i-a fost comunicat contestatorului după înmânarea deciziei contestate, obligativitatea comunicării acestui document sau termenul de comunicare, nefiind reglementate prin dispozițiile legale aplicabile.
Totodată, se reține că, la art. 2 din decizia contestată a fost precizată instanța la care sancțiunea disciplinară aplicată poate fi contestată, astfel încât în cauză nu poate fi constatată nulitatea acesteia, o astfel de sancțiune operând, conform dispozițiilor art. 252 alin. 2 din Codul Muncii, doar în cazul în care această mențiune nu este cuprinsă în conținutul actului decizional. Cu atât mai mult, în situația de față nu se impune aplicarea sancțiunii nulității actului decizional contestat, întrucât prin indicarea eronată a instanței, contestatorul nu a fost în niciun mod prejudiciat, acesta formulând contestația la instanța competentă, atât material, cât și teritorial.
Prin urmare, față de situația reținută, raportat la textele de lege incidente, instanța reține că, procedurile de cercetare și sancționare disciplinară prevăzute de codul muncii, au fost respectate, excepția nulității actului decizional contestat invocată de contestator în acest sens fiind neîntemeiată.
Sub aspectul îndeplinirii condițiilor de fond, instanța constată, de asemenea, că măsura concedierii disciplinare a contestatorului este temeinică și legală.
Astfel, în exercitarea atribuțiilor de tehnician echipamente de calcul și rețele, în sarcina contestatorului s-a stabilit prin fișa postului, ca principală obligație de serviciu „Asigurarea securității datelor și echipamentelor”, constând în verificarea respectării regulilor de securitate a accesului la echipamente și date impuse de inginerul de sistem sau de administratorul de rețea, semnalarea abaterilor de la aceste reguli și aplicarea procedurilor de corectare.
De asemenea, în contractul individual de muncă, la art. L lit. e, a fost stipulată clauza de confidențialitate și protecția datelor. În concordanță cu această clauza contractuală, la art. 19 alin. 2 lit. g din ROI al unității este prevăzută, ca principală obligație de serviciu a salariaților societății, păstrarea secretului de serviciu și confidențialitatea, în legătură cu faptele informațiile sau documentele de care i-au cunoștință în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
Ori, în situația de față, ceea ce se impută, în principal, contestatorului este tocmai încălcarea clauzei de confidențialitate a datelor, prin sustragerea în mod neautorizat și ilegal de date, informații și licențe aparținând societății prin accesarea de la distanță a laptopului de serviciu și descărcarea acestor fișiere pe computerul său personal și, ulterior, pe alte instrumente de stocare, fără acordul conducerii unității.
Practic, prin fapta sa, contestatorul a încălcat principala atribuție de serviciu, ce a constat în asigurarea securității datelor și informațiilor din cadrul sistemelor aparținând societății, ceea ce constituie o abatere deosebit de gravă raportat și la modalitatea în care a fost săvârșită, respectiv, prin eludarea relațiilor de subordonare specifice raporturilor juridice de muncă existente la acel moment între părțile litigante, ceea ce implica solicitarea acordului reprezentaților unității angajatoare în efectuarea acestei operațiuni.
Tribunalul apreciază astfel că în cauză nu a re relevanță faptul că petentul a încercat să își recupereze o licență instalată pe calculatorul său de serviciu, întrucât indiferent dacă aceasta îi aparține sau nu, pentru a o scoate de pe echipamentele societății angajatoare avea obligația de a cere acordul unității în acest sens, nefiind îndrituit să procedeze la copierea și ștergerea datelor fără o autorizare prealabilă din partea reprezentanților unității, cu atât mai mult cu cât, așa după cum rezultă din interogatoriile administrate și din depoziția martorului audiat în cauză, accesul său la calculator era restricționat.
Prin urmare, susținerile contestatorului privind recuperarea bunurilor personale, a căror valoare este considerabilă, ca justificare pentru faptele săvârșite, urmează a fi înlăturate, ca neîntemeiate, în realitate, aceste fapte constituind o încălcare gravă a normelor interne ale societății și a dispozițiilor conducătorilor ierarhici, implicit a regulilor de disciplina muncii, sancționată în mod temeinic și legal prin concedierea sa disciplinară.
Faptul că petentul a returnat unității intimate datele copiate din calculatorul de serviciu, nu are relevanță întrucât acesta nu avea autorizația de a proceda atât la copierea, cât și la ștergerea acestor informații, operațiunile efectuate putând avea drept consecință pierderea sau virusarea informațiilor tranzitate.
Mai mult, la stabilirea sancțiunii aplicate, s-a avut în vedere și faptul că petentul nu se află la prima abatere, întrucât acesta, în anul 2013, a mai fost sancționat disciplinar cu avertisment. Astfel, întrucât în situația contestatorului nu a intervenit reabilitarea, nu poate fi trecută cu vederea activitatea sa defectuoasă în exercitarea atribuțiilor de serviciu, caz în care sancțiunea aplicată apare pe deplin justificată și prin prisma sancțiunilor disciplinare, aplicate acesteia anterior concedierii.
Așadar, pentru argumentele ce preced, instanța apreciază că măsura sancționării disciplinare a petentului este temeinică și legală fiind, stabilită în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârșite de către acesta, avându-se în vedere toate elementele prevăzute prin art. 250 din Codul Muncii.
Sub aspectul consecințelor abaterilor disciplinare săvârșite de către contestator, instanța apreciază că prejudiciul creat în dauna unității prin faptele imputate este prezumat, raportat la obiectul de activitate al societății de call center, confidențialitatea datelor și informațiilor deținute fiind o componentă principală și obligatorie a activității desfășurate, contestatorul fiind angajatul care avea ca principală sarcină de serviciu tocmai asigurarea securității acestora.
În consecință, în temeiul textelor de lege invocate, instanța, constatând caracterul nefondat al contestației formulate împotriva deciziei nr. 1/14.03.2014, urmează să o respingă, ca atare, capetele de cerere accesorii acesteia vizând reintegrarea contestatorului, plata drepturilor salariale și plata de daune morale, urmând a fi respinse, implicit, pe cale de consecință.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca nefondată acțiunea formulată de contestatorul C. V. B. (CNP_), cu domiciliul procedural ales la C. Av. „M. D.”, din București, ., ., parter, . în contradictoriu cu intimata .. București, cu domiciliul procedural ales la C. Av. G. Nemethi Ș., din București, ., corp B-C2, ..
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel ce se va putea depune de partea interesată la Tribunalul N., secția I Civilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15.12.2014.
PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI, GREFIER,
G. B. P. H., M. D. N. U.
Red. și tehnired. G.Bt./15.01.2015
Tehnored.N.U./15.04.2015
Ex.4
| ← Despăgubire. Sentința nr. 1974/2014. Tribunalul NEAMŢ | Despăgubire. Sentința nr. 2144/2014. Tribunalul NEAMŢ → |
|---|
