Contestaţie decizie de concediere. Sentința nr. 1715/2014. Tribunalul NEAMŢ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1715/2014 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 19-11-2014 în dosarul nr. 2216/103/2014
Dosar nr._ -contestație decizie de concediere-
OPERATOR 3074 – CONFIDENȚIAL
DATE CU CARACTER PERSONAL
ROMÂNIA
TRIBUNALUL N.
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din 19.11.2014
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1715 C
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE | - L. C. | - judecător |
- B. V. | - asistent judiciar | |
- B. C. | - asistent judiciar | |
- N. T. | - grefier |
Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de contestatoarea M. E. CNP_, cu domiciliul în Târgu N., .. E 4, ., în contradictoriu cu intimata S. P. SA, cu sediul în București, .. 616, corp B, .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatoarea personal și asistată de avocat I. R., martorii D. A.-M. și Măslincă V.-I., lipsă fiind reprezentantul legal al intimatei.
S-a expus referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței următoarele:
- obiectul cauzei – litigiu de muncă–„contestație deciziei de concediere”;
- cauza este la al doilea termen de judecată după regularizare ;
- procedura de citare este legal îndeplinită,
- s-a depus la dosar, prin compartimentul arhivă al instanței la data de 18.11.2015 răspunsul intimatei la solicitarea instanței.
În temeiul art. 321 și următoarele din Codul de procedură civilă, instanța procedează la audierea martorilor D. A.-M. și Măslincă V.-I., propuși de contestatoare, urmând ca depoziția acestora să fie apreciată în raport cu celelalte probe din dosar.
Întrebată fiind, contestatoarea prin apărător arată că nu mai are de formulat alte cereri.
Nemaifiind alte cereri de formulat și proba de administrat, instanța acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Contestatoarea, prin avocat I. R., solicită admiterea contestației așa cum a fost formulată, anularea deciziei de concediere, obligarea intimatei la plata tuturor salariilor lunare pe perioada cât a durat judecarea contestației, reintegrarea acesteia pe postul avut anterior, motivat de faptul că aceasta a avut o conduită corespunzătoare la locul de muncă, s-a dovedit acest lucru cu înscrisurile depuse la dosar și prin declarațiile martorilor audiați în cauză. Solicită cheltuieli de judecată conform chitanței depusă la dosar.
S-au declarat dezbaterile închise, după care,
TRIBUNALUL
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată de contestatoarea M. E. cu domiciliul în Tg. N., .. E4, . a formulat contestație împotriva deciziei de desfacere a contractului individual de muncă nr. 741/22.04.2014 emisă de intimata . cu sediul în ..616, corp B,. București.
Contestatoarea a solicitat anularea deciziei contestate în baza căreia s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă conform art. 61 lit. a Codul muncii rep., reintegrarea în funcția deținută anterior concedierii, conform prevederilor art. 80 alin 2 codul muncii. În subsidiar, în situația în care nu se va dispune reintegrarea, solicită reanalizarea dosarului administrativ disciplinar și aprecierea că nu se impune desfacerea contractului individual de muncă, deoarece nu a comis nici un fel de abatere disciplinară care să permită desfacerea disciplinară pe acest temei. De asemenea a solicitat obligarea intimatei la restituirea garanției în sumă de 1500 lei și plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea contestației a arătat că, potrivit contractului individual de muncă nr. 272/20.12.2012, a fost salariata unității intimate în funcția de Șef Stație Peco, la stația de distribuție carburant, la punctul de lucru Târgu N., ., Jud. N. și că, și-a respectat toate obligațiile față de angajator, atât în ce privește clauzele contractuale cât și ale Regulamentului Intern al unității. Arată că, în calitate sa de coordonator și garant al gestiunii pe stație, a efectuat și participat la inventarele generale lunare cât și la inventarele pe categorii de produse și că, în cazul eventualelor lipsuri, în urma fiecărui inventar acționând rapid pentru întregirea gestiunii. Mai arată că a semnalat, încă de la început, către conducerea de la B., unele probleme cu privire la comportamentul unor salariați, la încălcarea de către aceștia a normelor de conduită în unitate. Menționează că, urmare a lipsei de monetar din gestiunea unității, în cuantum de 350 lei, în data de 11.03.2014 a organizat ședință cu toți angajații și că în urma discuțiilor purtate cu aceștia a decis să aducă la cunoștință conducerii de la București, faptele care se petrec la nivel teritorial, și că șeful de tură B. încalcă normele de lucru cu privire la gestiunea unității. Precizează că până la sesizarea conducerii de la București nu a avut certitudinea despre faptul că șeful de tură B. sustrăgea bani din gestiunea stației.
Astfel susține că, urmarea acestei sesizări, prin adresa nr. 575/28.03.2014 i se aduce la cunoștință că este convocată pentru cercetarea disciplinară în vederea verificării și clarificării situației conflictuale ivite în cadrul personalului stației și lipsa de măsuri eficiente în rezolvarea acestor probleme, precum și cu privire la faptul că a tolerat însușirea de bani și produse din cadrul stației. Arată că cercetarea disciplinară a avut loc în data de 01.04.2014, seara târziu după ora 22.00, în condiții de stres și oboseală accentuată, această cercetare fiind de fapt rezumată la un interogatoriu pregătit de o comisie de la sediul secundar de la B.. Cu privire la desfășurarea cercetării disciplinare, arată că au fost încălcate dispozițiile art. 251 alin 4 din codul muncii. Ca urmare a celor menționate, arată că, intimata a decis să aplice sancțiunea cea mai aspră, respectiv, desfacerea contractului individual de muncă, conform art. 61 lit. a) din Codul muncii, decizie pe care o apreciază ca fiind abuzivă, neîntemeiată și nelegală. Contestatoarea critică decizia contestată și prin faptul că, comisia de disciplină, prin analizarea situației de fapt nu a avut în vedere și faptul că a adus un aport material la veniturile societății prin atragerea de clienți, că a încercat în permanență să impună o conduită corectă în cadrul unității, că a evitat lipsurile din gestiune, situație față de care petenta arată că abaterea pentru care este sancționată nu se datorează vreo unui prejudiciu adus societății.
Contestatoarea, mai solicită ca intimata să fie obligată la plata sumei de 1500 lei reprezentând garanția depusă ca șef stație.
În drept, contestatoarea își întemeiază acțiunea pe dispozițiile 247 și urm din Codul Muncii rep. și Decizia ÎCCJ nr.11/2013.
În susținerea contestației a depus decizia contestată și o . înscrisuri care au stat la baza emiterii acesteia, depuse la dosar, filele 14 -77.
În probatoriu a solicitat proba cu înscrisuri și proba testimonială sens în care a propus audierea martorilor D. A. M. și M. V. I..
Intimata ., prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.
În prealabil, arată că petenta, prin contestația formulată face referire la numitul B., persoană care nu are nici o legătură cu obiectul dosarului, motiv pentru care solicită acesteia să facă o precizare în acest sens.
Cu referire la sancțiunea aplicată contestatoarei, arată că aceasta nu este la prima abatere de acest fel și că prin decizia nr. 1621/23.09.2013 a mai fost sancționată disciplinar cu reducerea salariului de 10 % pe 3 luni, iar sancțiunea aplicată prin decizia contestată în prezenta cauză a fost analizată în raport de fapta săvârșită și s-a avut în vedere și sancțiunile anterioare aplicate pentru abaterile săvârșite de contestatoare.
Susține că, motivul pentru care sa dispus sancționarea contestatoarei constă în aceea că aceasta nu și-a îndeplinit corespunzător sarcinile de serviciu, conform atribuțiilor din fișa postului, respectiv: nu a luat măsuri eficiente și transparente în timp; a demonstrat lipsă totală de comunicare către sediul central pentru abateri repetate în stație ce contravin Regulamentului Intern; a dat dovadă de lipsă de profesionalism și conduită corectă în relația cu personalul stației, a tolerat însușirea de produse și bani din gestiunea stației de către angajați acceptând înregistrarea acestor minusuri din gestiune „pe un caiet de datorii”.
Arată că, urmare a sesizării contestatoarei, aceasta a fost convocată pentru a fi ascultată în legătură cu abaterile sesizate, cuprinse în referatul nr. 573/28.03.2014 punctul de vedere al contestatoarei fiind consemnat în Nota explicativă nr. 616/01.04.2014 și în Chestionar.
Precizează că, contestatoarea a sustras bunuri din stație, sens în care anexează „notele” pe care petenta le ținea într-un „caiet” în care menționa câți bani și produse a luat și în ce zi, faptă pe care contestatoare în timpul cercetării, nu a recunoscut-o.
Intimata a detaliat declarațiile luate de la angajații stației TG. N., cu referire la unele produse care aceștia le luau „pe datorie” fiind menționate într-un caiet, urmând a fi achitate ulterior. Aceasta fiind o practica cunoscută și aplicată de angajați și recunoscută și de contestatoare, ca fiind „un obicei venit tot din partea domnului B. și fiind la începutul activității nu a luat măsuri imediate” și că „acel caiet nu mai există”. Însă, arată că, în timpul cercetării disciplinare s-a predat un caiet care deține date referitoare la „datoriile” angajaților doar pentru țigări, mențiunile fiind până la data de 26.03.2014, sens în care intimata susține că însușirea de produse din cadrul societății se făcea de către angajații fumători, cu bună știință din partea șefei de stație.
Față de această abatere a contestatoarei, intimata arată că potrivit dispozițiilor Regulamentului Intern al ., se sancționează cu desfacerea contractului de muncă.
Cu privire la capetele de cerere prin care contestatoarea solicită reintegrarea și plata drepturilor salariale cuvenite până la reintegrare, intimata arată că sunt neîntemeiate, deoarece nu s-a dovedit nevinovăția salariatei contestatoare și a apreciat că decizia nr. 741/22.04.2014 a fost emisă în mod legal și temeinic.
S-a solicitat de intimată menținerea ca temeinică și legală deciziei nr.
741/22.04.2014 privind desfacerea disciplinară a contractului de muncă al petentei și pe cale de consecință să se respingă toate capetele de cerere ale acțiunii introductive ca fiind vădit neîntemeiate.
În drept își întemeiază apărarea pe dispozițiile codului muncii și a contractului individual de muncă.
A solicitat proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul contestatoarei.
Depune în copie, înscrisul găsit asupra contestatoarei denumit „caiet” în care erau trecute produsele luate „pe datorie”.
Contestatoarea a formulat răspuns la întâmpinare, reiterând susținerile din cuprinsul contestației.
La termenul din 22.10.2014 contestatoarea, renunță la capătul de cerere privind obligarea intimatei la restituirea sumei de 1500 lei reprezentând garanția reținută.
De asemenea, la acest termen, a fost respinsă, ca neutilă cauzei, proba cu interogatoriul contestatoarei, solicitată de societatea intimată prin întâmpinare.
În cauză au fost administrate proba cu înscrisuri și proba testimonială sens în care au fost audiați martorii propuși de către contestatoare D. A. M. și M. V. I., depozițiile acestora fiind la dosarul cauzei.
Tribunalul, examinând acțiunea dedusă judecății, prin prisma criticilor formulate, a probatoriului administrat și a dispozițiilor legale, va admite contestația pentru următoarele considerente:
Contestatoarea M. E. a avut funcția de șef de stație PECO în cadrul Stației distribuție carburant la punctul de lucru Târgu N. – ..
Potrivit art. 247 alin. (1) din Codul muncii, angajatorul dispune de prerogativa disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancțiuni disciplinare salariaților săi, ori de câte ori aceștia au săvârșit o abatere disciplinară.
(2) Abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.
Se reține că, prin Nota Informativă din data de 26.03.2014 (f. 73 – 76) contestatoarea a adus la cunoștință conducerii de la București, unele aspecte cu privire la atitudinea neprofesională a unor colegi de serviciu din cadrul unității pe care o conduce.
Prin adresa nr. 575/28.03.2013 (f.29) petenta a fost convocată pentru cercetare disciplinară ca urmare a referatului întocmit de Manager Retail din cadrul societății intimate, înregistrat sub nr. 573/28.03.2014, prin care i se aduce la cunoștință că: nu a luat măsuri eficiente cu privire la abaterile săvârșite de subalterni, ce contravin prevederilor Regulamentului intern; pentru lipsa de comunicare a acestor aspecte către sediul central; a tolerat însușirea de produse și bani din gestiunea stației de către subalterni, acceptând înregistrarea acestor minusuri în gestiune.
Cercetarea disciplinară a avut loc în data de 01.04.2014, prin care contestatoarea a dat o Notă explicativă, înregistrată sub. 616/01.04.2014 a răspuns punctual la un Chestionar cu 22 de întrebări, respectiv Interogatoriul, care vizau aspectele prezentate în convocare.
Comisia de cercetare disciplinară, a reținută în sarcina contestatoarei următoarele fapte săvârșite de aceasta, care atrag răspunderea disciplinară:
-nu a luat măsuri eficiente, transparente în timp;
-a demonstrat lipsă totală de comunicare către sediul central;
-a dat dovadă de lipsă de profesionalism și conduită corectă în relația cu personalul stației;
-a tolerat însușirea de produse și bani din gestiunea stației de către angajați acceptând înregistrarea acestor minusuri din gestiune „pe un caiet de datorii”.
Prin aceste fapte ale contestatoarei, au fost încălcate normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă.
De asemenea, s-a mai reținut faptul că, în septembrie 2013, contestatoarea a mai fost sancționată disciplinar cu reducerea salariului de bază cu 10% pe trei luni.
În considerarea acestei situații de fapt, la data de 22.04.2014 a fost emisa decizia nr. 741/22.04.2014, prin care s-a dispus sancționarea disciplinară a contestatoarei, cu desfacerea contractului de muncă.
Având în vedere probatoriul administrat în cauză, rezultă că prin faptele reținute în sarcina contestatoarei, nu este întrunită cerința impusă de art. 250 lit. c) din Codul muncii, respectiv consecința abaterii disciplinare de natură a conduce la aplicarea celei mai aspre sancțiuni disciplinare dintre cele prevăzute de art. 248 alin. 1 din Codul muncii – desfacerea contractului individual de muncă.
Potrivit dispozițiilor art. 250 din Codul muncii, alegerea sancțiunii disciplinare ce urmează a fi aplicată salariatului se face în funcție de gravitatea faptei, avându-se în vedere și consecințele abaterii disciplinare (lit. c) a normei legale evocate.
Pentru a fi antrenată răspunderea disciplinară trebuie să se dovedească existența vinovăției în producerea unui eventual prejudiciu.
Analizând modul cum a fost întocmită decizia de sancționare disciplinara, sub aspect formal și al elementelor obligatorii, prevăzute de alin. (2) art. 252 din CM, instanța consideră că aceasta nu a fost întocmită potrivit elementelor obligatorii pe care trebuie să le cuprindă decizia de sancționare, respectiv
a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;
b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat;[…], fiind enumerate de textul de lege și obligatorii, la care părțile nu se pot abate de la ele. Din cuprinsul deciziei contestate, instanța observă că nu se face o descriere în mod concret a abaterilor disciplinare săvârșite de către petentă, fiind enumerate generic ce anume nu a îndeplinit salariata. Or, textul de lege prevede obligația de a menționa în mod real și obiectiv faptele săvârșite de salariat, tocmai pentru a da posibilitatea ca în cazul contestării deciziei de sancționare să-și poată pregăti o apărare adecvată. Prin înșiruirea în mod generic a faptelor săvârșite fără existența consecinței abaterii disciplinare, salariatul nu poate să-și facă o apărare corecta, iar instanța nu poate verifica ce fapte disciplinare au fost comise în concret de salariat.
Or, în cauză nu s-a făcut dovada existenței consecinței abaterii disciplinare imputate, pentru faptul că, contestatoarea nu a luat măsuri eficiente pentru comportamentul neprofesional al salariaților din subordine, pentru lipsa de comunicare a acestor aspecte către sediul central, s-au pentru că a tolerat însușirea de produse și bani din gestiunea stației de către subalterni, acceptând înregistrarea acestor minusuri în gestiune. Chiar dacă în cadrul unității a fost stabilit de către salariați crearea unui fond (pușculiță) din care să-și acopere eventualele lipsuri din gestiune, dar care în fapt nu a condus la crearea unui prejudiciu material, a unei pagube generată de lipsa în gestiune, instanța nu poate reține această faptă (tolerată de contestatoare) ca abatere disciplinară, fără a fi antrenată răspunderea gestionarului potrivit dispozițiilor legale a răspunderii patrimoniale.
De asemenea intimata nu a precizat care sunt atribuțiile din fișa postului contestatoarei care nu au fost îndeplinite.
Astfel, instanța consideră că decizia contestată a fost întocmită în mod nelegal, cu încălcarea obligatorie a prevederilor art. 252 alin.2 din CM, norma cu caracter imperativ.
Cu privire, temeinicia măsurii de sancționare a contestatoarei, prin raportare la consecințele produse, instanța reține următoarele:
În conformitate cu prevederile art. 61 lit. a) din Codul muncii, concedierea disciplinară poate să intervină în cazul în care salariatul a săvârșit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern.
Prin urmare, angajatorul poate dispune concedierea disciplinară în cazul săvârșirii cu vinovăție a unei singure fapte grave - sub acest aspect statuându-se în teoria și practica judiciară că trebuie să fie vorba de o faptă care perturbă substanțial activitatea unității, în sensul în care, din analiza tuturor elementelor de fapt, rezultă că, în mod rezonabil, menținerea în unitate a celui vinovat nu este posibilă, precum și în cazul încălcării repetate a obligațiilor de serviciu - situație care presupune săvârșirea a cel puțin două abateri disciplinare, însă, dacă este întrunită această condiție, nu criteriul cantitativ, respectiv numărul de abateri, este hotărâtor, ci componența lor calitativă.
În condițiile în care, în cauză nu s-a făcut dovada prejudicierii efective a patrimoniului societății angajatoare, ca urmare a abaterii disciplinare (imputate) de săvârșirea căreia se face vinovată contestatoarea, constând în aceea că nu și-a îndeplinit în mod corespunzător sarcinile de serviciu, respectiv; nu a luat măsuri eficiente, transparente în timp (deși a reclamat probleme de la pornirea stației, nu a informat conducerea s-au superiorul direct, despre aceasta, până la referatul înaintat în data de 10.03.2014); a demonstrat lipsă totală de comunicare către sediul central; a dat dovadă de lipsă de profesionalism și conduită corectă în relația cu personalul stației; nu se poate reține că aceasta atitudine a contestatoarei ar întruni cerința impusă de art. 61 lit. „a” din Codul muncii și anume aceea de a reprezenta „o abatere gravă”, de natură a conduce la aplicarea celei mai aspre sancțiuni disciplinare dintre cele prevăzute de art. 248 alin. 1 din Codul muncii – desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.
Or, așa cum reiese din conținutul sesizării conducerii centrale de la București, formulată de contestatoare (f. 73 – 76), aceasta face referire, în esență, la atitudinea neprofesională a șefului de tură B. P. și modul defectuos în care acesta își îndeplinea sarcinile de serviciu, (încurajând însușirea produselor de pe raft fără a le achita, consumul de alcool în timpul programului de lucru, luarea de bani din gestiunea unității) antrenând în acest sens și alți salariați cu intenții similare.
Faptul că salariata contestatoare nu a luat măsuri eficiente pentru a înlătura aceste abateri săvârșite de subalternii săi încă de la începutul angajării sale, contestatoarea a argumentat că nu a avut probe certe la vremea respectivă, („nu a avut dovezi concrete la acel moment” f. 19), susținere care poate fi întărită de depozițiile martorilor, precum că, s-a constatat că la un moment dat erau lipsuri în gestiunea stației și că, ulterior s-a descoperit că cei care au luat produsele erau B. și A., motiv pentru care au da-ți afară. Acest aspect fiind reținut din depoziția martorului D. A. M. precum că, „ … la un moment dat s-a descoperit că cei care au luat produsele (din gestiune) erau B. și A. care au fost dați afară. Acestora li s-a pus în vedere să își dea demisia”. Așa cum și din depoziția martorului Măslincă V. I. se relevă faptul că șeful de tură B. P., sustrăgea mărfuri din gestiunea unității, motiv pentru care a fost pus să demisioneze.
Însă, din probatoriu reiese că, conrestatoarea în măsura probelor deținute a luat unele măsuri în vederea combaterii indisciplinei subalternilor, de exemplu, referatul 1320/06.08.2013 întocmit de contestatoare, potrivit înscrisului de la fila 131 dosar, ce a făcut obiectul cercetării disciplinare pentru abaterile săvârșite de salariatul B. R., pentru consumul de băuturi alcoolice în timpul programului de lucru.
Față de aceste aspecte relatare, nu poate fi reținută culpa contestatarei, în sensul lipsei de profesionalism în relațiile cu personalul stației, s-au că nu a luat măsuri eficiente cu privire la abaterile săvârșite de subalterni, care s-ă conducă la aplicarea celei mai aspre sancțiuni disciplinare.
Nici „abaterea gravă” reținută în decizia de sancționare de intimată, în ceea ce pricește că petenta a tolerat însușirea de produse și bani din gestiunea stației de către angajați acceptând înregistrarea acestor minusuri din gestiune „pe un caiet de datorii”, nu este susținută de probe care să conducă la o consecință a abaterii disciplinare, pentru aplicare unei astfel de sancțiuni.
Așa cum reiese și din depoziția martorei D. A. M. „ Aceea pușculiță formată de noi salariații nu avea nici o legătură cu produsele pe care le luam noi pe datorie și nici cu gestiunea stației. Anumite lipsuri în gestiune se acopereau din acea pușculiță(…) Știu că de această situație cunoștea și șefa de la B., care răspundea de stație” în acest sens a declarat și martorul Măslincă V. I. „ Era o pușculiță în stație formată de noi pentru ca la sfârșitul lunii când se făcea inventarul să acoperim anumite lipsuri”.
De asemenea, din declarațiile salariaților, depuse la dosar reiese că, în unitate exista acel fond constituit de salariați, însă nu afecta gestiunea unității, ci se completau eventualele lipsuri constatate la inventarele lunare, situație de altfel cunoscută de conducerea de la B..
Astfel, în ceea ce privește culpa în săvârșirea faptei, tribunalul reține că contestatoarea are calitatea de șef stație PECO, cu atribuții pe linie de gestionarea a mărfurilor (fișa postului f. 70 -72), astfel încât, potrivit Legii nr. 22/1969, lipsa în gestiune creează o prezumție de culpă în sarcina sa, până la proba contrară. Instanța apreciază că intimata nu a răsturnat, prin probele depuse în apărare, prezumția de culpă izvorâtă din dispozițiile legale menționate, nefiind îndeplinite elementele răspunderii patrimoniale în ceea ce o privește pe contestatoare.
Sub acest aspect, apar nerelevante susținerile intimatei cu privire la caracterul ilicit al faptei ce rezultă din încălcarea de către contestatoare, a atribuțiilor de serviciu în privința gestiunii stației, prin aceea că „încălcarea dispozițiilor legale cu privire la gestionarea bunurilor atrage răspunderea materială, disciplinară, administrativă, penală sau civilă, după caz”.așa cum prevăd dispozițiile Legii nr. 22/1969.
Abaterea disciplinară este reprezentată de o faptă concretă, care s-a petrecut și care poate fi verificată de către instanța de judecată pentru a se concluziona că sunt îndeplinite elementele constitutive ale abaterii. În speță, intimata nu dovedește încălcare obligațiilor de serviciu, vinovăția și mai ales rezultatul dăunător constând în prejudiciul adus angajatorului prin aceea că, contestatoarea, nu a luat măsuri eficiente și transparente în timp; a demonstrat lipsă totală de comunicare către sediul central pentru abateri repetate în stație ce contravin Regulamentului Intern; a dat dovadă de lipsă de profesionalism și conduită corectă în relația cu personalul stației, a tolerat însușirea de produse și bani din gestiunea stației de către angajați acceptând înregistrarea acestor minusuri din gestiune „pe un caiet de datorii”, aceste prejudicii fiind prezumat a se produce, incert la momentul emiterii deciziei de concediere.
Față de considerentele reținute, întrucât se constată că angajatorul nu a respectat proporția între fapta săvârșită de salariat și sancțiunea pe care i-a aplicat-o, se impune concluzia netemeinicii măsurii de sancționare disciplinară în întregul său, cu consecința anularii deciziei.
Pe cale de consecința, potrivit dispozițiilor art. 80 alin. 1 și 2 din codul muncii, respectiv, a revenirii la situația anterioară emiterii deciziei contestate, aceasta presupunând reintegrarea contestatoarei pe postul și funcția deținută anterior concedierii și obligarea intimatei să plătească contestatoarei despăgubiri egale cu plata salariilor indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat începând cu data de 24.04.2014 și până la reintegrarea efectivă.
Instanța, văzând și dispozițiile art. 453 alin 1 Cod procedura civila, va obliga intimata la plata către contestatoare a cheltuielilor de judecata în cuantum de 200 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite contestația formulată de contestatoarea M. E.-CNP_ cu domiciliul în Târgu N., .. E 4, ., în contradictoriu cu intimata S. P. SA, cu sediul în București, .. 616, corp B, . și în consecință:
Anulează Decizia nr. 741/22.04.2014 emisă de intimată.
Dispune reintegrarea contestatoarei pe postul deținut anterior concedierii.
Obligă intimata să plătească contestatoarei despăgubiri reprezentând salariile indexate, majorate și reactualizate și toate celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea, de la data concedierii-24.04.2014 și până la data reintegrării efective.
Obligă intimata la plata către contestatoare a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare, la Tribunalul N.-Secția I Civilă.
Pronunțată în ședința publică azi 19.11.2014.
Președinte, Asistenți judiciari, Grefier,
L. C. B. V., B. C. N. T.
Red.L.C./23.12.2014
Tehn.N.T./29.12.2014
EX.4
| ← Îndreptare eroare materială. Sentința nr. 578/2014.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Încheierea nr.... → |
|---|
