Pretentii. Sentința nr. 1965/2014. Tribunalul NEAMŢ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1965/2014 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 03-12-2014 în dosarul nr. 3277/103/2014
DOSAR NR._ -despăgubire -
OPERATOR 3074 – CONFIDENȚIAL
DATE CU CARACTER PERSONAL
ROMÂNIA
TRIBUNALUL N.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1965 C
Ședința publică din 03.12.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE | - L. C. | - judecător |
- B. V. | - asistent judiciar | |
- B. C. | - asistent judiciar | |
- N. T. | - grefier |
Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta . R. SA cu sediul în R., ., nr. 15, . N., în contradictoriu cu pârâta B. A. domiciliată în R., ., . .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru reclamantă consilier juridic H. S. legitimată cu delegația nr._/02.12.2014, lipsă fiind pârâta.
S-a expus referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței următoarele:
- obiectul cauzei – litigiu de muncă–„despăgubire”;
- cauza este la primul termen de judecată după regularizare ;
- procedura de citare este legal îndeplinită,
- s-a depus la dosar, prin compartimentul arhivă al instanței, al data de 24.11.2014, adresa nr._/20.11.2014 emisă de reclamantă prin care arată că s-a achitat debitul de 60 lei datorat de către pârâtă, la care a atașat ordinul de plată din data de 29.04.2014.
- în urma verificărilor efectuate în sistemul ECRIS pentru primul termen de judecată s-a constatat că, nu există alte dosare formate ca urmare a unor cereri formulate de aceleași părți, împotriva acelorași persoane și având același obiect ca în prezenta cauză, drept pentru care s-a întocmit referatul anexat, în conformitate cu dispozițiile art. 103 alin. 1 ind. 1 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești.
După referatul grefierului, la solicitarea instanței în ceea ce privește competența de soluționare a cererii, reprezentantul reclamantei apreciază că în cauză competența aparține instanței învestite, respectiv Tribunalul N. Secția I Civilă, litigii de muncă, motiv pentru care consideră că cererea a fost corect introdusă.
Potrivit art. 95 pct. 1 NCPC raportat la art. 208 și 210 din Legea nr. 62/2011 așa cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, competența materială și teritorială aparține Tribunalului N..
Reprezentantul reclamantei arată că pârâta a achitat debitul datorat și ca urmare solicită a se lua act că renunță la judecata cauzei.
Instanța reține spre soluționare cauza.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cererii de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului N. - Secția I Civilă, la data de 12.09.2014, sub nr._, reclamanta . R. SA, a chemat în judecată pârâta B. A., solicitând restituirea sumei nedatorat în cuantum de 60 lei, reprezentând suma de bani plătită către aceasta potrivit sentinței civile nr. 140/C/01.02.2012 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, modificată prin Decizia civilă nr. 1958/09.11.2012 a Curții de Apel Bacău.
La termenul din data de 03.12.2014, reprezentantul societății reclamante a arătat că renunță la judecata prezentei cereri ca urmare a achitării debitului datorat de către pârâtă.
Față de solicitarea reclamantei, prin consilier juridic, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 406 Cod procedură civilă: “(1) Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă”.
Față de aceste dispoziții legale și având în vedere poziția procesuală a contestatorului, instanța, în baza dispozițiilor art. 406 Cod procedură civilă, va pronunța o hotărâre prin care va lua act de faptul că, reclamanta a renunțat la judecarea cererii formulate în contradictoriu cu pârâta B. A..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În temeiul art. 406 Cod procedură civilă, ia act de renunțarea la judecată, formulată de reclamanta . R. SA cu sediul în R., ., nr. 15, . N., în contradictoriu cu pârâta B. A. domiciliată în R., ., . .
Cu drept de recurs în termen de 10 de zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul N. – Secția I Civilă.
Pronunțată în ședința publică, din data de, 03.12.2014.
Președinte, Asistenți judiciari, Grefier,
L. C. B. V., B. C. N. T.
Red.L.C./5.01.2015
Tehn.N.T./06.01.2015
EX-4
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|








