Contestaţie decizie de concediere. Sentința nr. 2369/2015. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2369/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 21-12-2015 în dosarul nr. 2369/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ DE C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința civilă Nr. 2369/2015
Ședința publică de la 21 Decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: L. N.
Asistent Judiciar: G. T.
C. T.
Grefier: M. D.
S-a luat în examinare cauza cauza-litigiu de muncă având ca obiect contestație decizie de concediere formulată de reclamanta C. T. cu domiciliul în Tulcea, ., ., . și cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat Epifanov A. din Tulcea, ., jud. Tulcea în contradictoriu cu pârâta S.C. M. I. TRADING S.R.L. PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR ROMIINSOL IPURL cu sediul în C., ., ., jud. C. și cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat P. I. A. din Tulcea, .. 49, Complex M., ., jud. Tulcea.
Susținerile părților prezente pe fond au avut loc în ședința publică din 23 noiembrie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL,
Prin cererea transmisă o-line acestei instanțe și înregistrată sub nr._ /24.07.2015, reclamanta C. T. a chemat în judecată pe pârâta S.C. M. I. TRADING S.R.L., prin administrator judiciar ROMIINSOL IPURL, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună constatarea nulității absolute a Deciziei de concediere nr. 1/25.06.2015, repunerea în situația anterioară emiterii actului de concediere prin reîncadrarea în postul deținut anterior, obligarea intimatei la plata despăgubirilor egale cu drepturile salariale indexate și actualizate ce i s-ar cuveni de la data desfacerii contractului de muncă și până la reîncadrarea efectivă, plus dobânda legală.
De asemenea, a solicitat reclamanta obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că este angajata intimatei din anul 2011, între părți fiind încheiat Contractul individual de muncă nr. 12/02.09.2011, ocupând funcția de funcționar economic. Anterior, din anul 2009, a îndeplinit aceeași funcție în cadrul altor societăți, cu același domeniu de activitate, același sediu, dar sub o altă denumire: S.C. AGORA I. S.R.L., S.C. VINURI DOGROGENE S.R.L. Tulcea.
Mai susține reclamanta că, de la momentul angajării și până la data emiterii deciziei de concediere, și-a îndeplinit cu seriozitate și conștiinciozitate sarcinile de serviciu, calificativele obținute la evaluările anuale fiind maxime.
Pe fondul unor divergențe cu administratorul special al intimatei pe tema majorării salariului de încadrare, în condițiile în care, în ultimii doi ani, toți salariații societății au beneficiat de majorări salariale considerabile, la data de 09.04.2015, prin poștă a primit Preavizul nr. 1/8.04.2015 privind acordarea a 20 de zile de preaviz și încetarea contractului de muncă prin concediere individuală.
Or, în mod nelegal, dreptul de preaviz a fost acordat retroactiv cu data de 08.04.2015, dată la care a fost prezentă la serviciu, unde a întocmit situații de lucrări, procese-verbale de punctaj, situații de producție.
Se menționează în preaviz faptul că se impune concedierea individuală din motive financiare, dar fără a rezulta o analiză temeinică în acest sens. Sunt astfel enumerate: scăderea veniturilor, bugetul slab pentru anul 2014, restructurarea activității din domeniul agriculturii datorită rezultatelor foarte slabe, necesitatea adoptării unor măsuri urgente care să asigure reducerea cheltuielilor și încadrarea acestora în veniturile estimate a fi încasate în următoarele 12 luni, în contextul efectelor blocajului financiar, desființarea postului de funcționar economic din statul de funcții pentru o perioadă, respectiv până la redresarea societății, desființarea temporară a locului de muncă ca măsură efectivă cu cauze reale și serioase.
La expirarea termenului de preaviz și după încetarea incapacității temporare de muncă, prin concediu medical, reclamanta a primit Decizia de concediere nr. 1/25.06.2015, deși, în toata perioada preavizului, a fost prezenta la serviciu.
Legat de condițiile de formă și de fond a actului atacat, acesta a fost emis în condiții de nelegalitate și netemeinicie din următoarele considerente:
Cu privire la conținutul concret al deciziei de concediere emisă de intimată, se arată că aceasta nu a respectat prevederile legale imperative impuse de art. 76 din Codul Muncii, în sensul nu conține motivele care au determinat concedierea, nu cuprinde nici durata preavizului și nu s-a indicat dacă există sau nu locuri de muncă disponibile în unitate.
Decizia de concediere trebuia motivată în fapt suficient de clar sub aspectul motivului real ce ar fi determinat desființarea postului ocupat de contestatoare, nefiind suficientă doar indicarea textului legal aplicabil și referirea la dificultăți economice și reorganizarea activității. Este necesar a se menționa expres în decizia de concediere și nu în alte înscrisuri, că se desființează postul contestatoarei ca urmare a reorganizării intimatei decisă prin hotărârea adunării creditorilor sau în urma unei analize calificate din punct de vedere tehnico-economic.
De asemenea, decizia nu conține durata preavizului cu indicarea intervalului de timp în care a fost acordat, fapt ce a determinat vătămarea clară a drepturilor contestatoarei.
Intimata nu a indicat nici dacă există sau nu locuri de muncă disponibile în unitate, în condițiile în care, în ultima perioadă în cadrul societății au fost efectuate angajări.
Aceste cerințe legale au drept scop evitarea adoptării unor concedieri abuzive de către angajatori și asigură respectarea intereselor salariatului, ținând cont de consecințele deosebit de grave ale aceste măsuri.
Așadar, angajatorul, sub sancțiunea nulității, are obligația legală de a indica elementele impuse de art. 76 din Codul muncii în cuprinsul deciziei de concediere.
Reclamanta a arătat și faptul că persoana care a semnat decizia de concediere nu are mandat de a dispune concedieri raportat la faptul că societatea are desemnat un lichidator, aflându-se în stare de insolvență.
Pe fondul actului atacat, cu privire la nerespectarea dispozițiile art. 65-66 Codul Muncii, menționează reclamanta că desființarea locului de muncă nu a fost efectivă și nu a avut o cauză reală și serioasă.
S-a arătat că, în realitate, s-a dorit a se scăpa de o persoană incomodă care avea acces la contabilitatea societății, fapt ce rezultă și din împrejurare că, imediat ce s-a comunicat termenul de preaviz, în locul de muncă a fost ocupat de un alt lucrător comercial.
După cum rezultă din ziarul Obiectiv din data de 20.07.2015, dar și din anunțul cu locurile de muncă județene disponibile pe site-ul AJOFM Tulcea, intimata face angajări: contabil, asistent manager și mecanic auto, în lunile iunie și iulie fiind angajați în cadrul societății mai mulți paznici, astfel că angajatorul nu a înregistrat dificultăți financiare și economice.
Executarea contractului individual de muncă este guvernată de principiul stabilității în muncă, ceea ce presupune că modificarea și încetarea lui pot interveni numai în condițiile prevăzute de art. 41 din Codul muncii, prin acordul părților și unilateral dar numai în condițiile în cazurile prevăzute de art. 42-48 din același cod.
Angajatorul este cel care trebuie să demonstreze cauza reală și serioasă a desființării postului prin depunerea la dosarul cauzei a documentelor pe care le-a avut în vedere la concedierea contestatoarei, în preaviz și în decizia de concediere nefiind invocat un atare document.
Pentru ca o cauză să fie reală și serioasă este necesar să aibă caracter obiectiv, să fie impusă de dificultăți economice, transformări tehnologice sau de o reorganizare a activității, cauza trebuind să fie independentă de factori subiectivi, să fie precisă, să constituie veritabilul motiv al concedierii și să nu disimuleze un alt temei, să fie serioasă, în sensul că dificultățile economice, transformările tehnologice sau reorganizarea activității, după caz, să aibă o anumită gravitate care să impună cu adevărat reducerea unor locuri de muncă, respectiv să existe un raport proporțional între cauză si efect.
În speță, desființarea locului de muncă nu a fost efectivă, deoarece în locul contestatoarei a fost adusă o altă persoană care îndeplinește atribuțiile acesteia. Prin scoaterea spre angajare a unui post de contabil s-a urmărit doar schimbarea denumirii postului de funcționar economic.
Așadar, este infirmat aspectul că desființarea postului de funcționar economic se datorează lipsei resurselor financiare și dificultăților economice, atâta timp cât se urmărea înființarea unui alt post, care presupune desfășurarea acelorași activități. De altfel, nu există niciun document prin care să se aprobe propunerea de restructurare a postului de funcționar economic.
De asemenea, se mai precizează că anterior, deși au fost momente în care producția obținută nu a fost maximă, nu au avut loc măsuri de concediere sau de reducere a personalului, situația contestatoarei fiind singulară.
S-a arătat că, până la sfârșitul lunii februarie 2015, au existat doi funcționari economici, C. T. la doua ferme si D. I. la ce de-a treia fermă. In februarie 2015, D. I. a fost pensionat, astfel că nu se impunea desființarea postului, ci rezolvarea problemelor create de vidul generat.
Deși i-a adus la cunoștința administratorului special faptul ca atribuțiile salariatului pensionat nu sunt îndeplinite de nimeni, nu a luat vreo măsură explicită în privința sa, știind ca nu a onorat promisiunea de mărire salarială, însă i-a transmis prin intermediari să preia si a treia fermă cu toate atribuțiunile ce decurgeau.
În drept, reclamanta și-a întemeiat contestația pe dispozițiile art. 78, 252 alin.5, 269, 270 - 273 din Codul Muncii.
Pârâta, legal citată, a formulat întâmpinare solicitând respingerea cererii principale și a cererilor accesorii, ca neîntemeiate.
S-a arătat că, în fapt, prin decizia nr. 1 /25.06.2015, societatea M. I. Trading S.R.L. a dispus ca, începând cu data de 25.06.2015, dată la care a expirat preavizul de 20 de zile lucrătoare acordat la data de 08.04.2015, să înceteze contractul individual de muncă al reclamantei, temeiul de drept al concedierii constituindu-1 dispozițiile art. 65 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii.
Concedierea a fost una individuală, sens în care s-a solicitat să se constate că mențiunile prevăzute la art. 76 lit. c) și d) din Codul muncii nu-și găsesc aplicabilitate.
Criteriile de stabilire a ordinii de prioritate la concediere prevăzute la art. 76 lit. c) se aplică numai în cazul concedierilor colective. De asemenea, menționarea tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate în acord cu dispozițiile art. 76 lit. d), în raport de dispozițiile art. 64, este o obligație pentru cazul în care concedierea se dispune pentru motivele prevăzute la art. 61 lit. c) și d), precum și în cazul în care contractul individual de muncă a încetat de drept în temeiul art. 56 alin. (1) lit. e), norma legală nefiind aplicabilă în cazul concedierilor întemeiate pe disp. art. 65, cum este cazul în speță.
Cu toate acestea, în preavizul nr. 1 /08.04.2015, parte integrantă din documentația aferentă procedurii de concediere, societatea a menționat la art. 2 alin. (3) faptul că nu deține posturi vacante și din acest motiv nu-i poate oferi contestatoarei un alt loc de muncă. Nemenționarea acestui fapt în cuprinsul deciziei de concediere nu atrage nulitatea actului câtă vreme această mențiune a fost indicată în alt înscris ce privește concedierea, iar contestatoarea nu a dovedit existența unei vătămări produse.
Pe de altă parte, solicită pârâta a se avea în vedere și Decizia nr. 6/09.05.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care, în interesul legii, a stabilit că dispozițiile art. 74 alin. (1) lit. d) din Codul muncii, care, după republicarea codului, devin dispozițiile art. 76 alin. (1) lit. d), nu se aplică în situația în care concedierea s-a dispus pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, în temeiul art. 65 din Codul muncii.
Referitor la neprecizare în decizia atacată a duratei preavizului prevăzută de art. 76 lit. b) din Codul muncii, se arătă că această susținere a contestatoarei este neîntemeiată întrucât, pe de o parte, în preavizul nr. 1 /08.04.2015, este menționată acordarea unui preaviz de 20 de zile lucrătoare în perioada 08.04._15 și, pe de altă parte, în cuprinsul deciziei nr. 1 /25.06.2015, s-a menționat că încetarea contractului de muncă se produce începând cu data de 25.06.2015, dată la care expiră preavizul acordat conform contractului individual de muncă.
Lipsa din cuprinsul deciziei a perioadei în care s-a acordat preavizul, și nicidecum a duratei preavizului care a fost acordat efectiv, nu poate fi sancționată cu nulitatea deciziei.
Chiar și în situația în care mențiunea privind durata preavizului ar fi lipsit cu desăvârșire din cuprinsul deciziei nr. 1 /25.06.2015, deși contestatoarea a beneficiat efectiv de acest drept, sancțiunea nulității absolute nu ar putea interveni întrucât, prin Decizia nr. 8/08.12.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea disp. art. 76 lit. b) din Codul muncii, raportat la disp. art. 78 din același cod, lipsa din cuprinsul deciziei de concediere a mențiunii privind durata preavizului acordat salariatului nu este sancționată cu nulitatea deciziei și a măsurii concedierii atunci când angajatorul face dovada că i-a acordat salariatului preavizul cu durata minimă prevăzută de art. 75 alin. (1) din Codul muncii.
Potrivit fișelor de pontaj aferente lunilor aprilie, mai și iunie 2015, contestatoarea a beneficiat efectiv de dreptul legal de preaviz de 20 zile lucrătoare, preaviz care a fost suspendat de mai multe ori din cauza concediului medical de care a beneficiat reclamanta, finalitatea legii fiind realizată.
Mai mult, în raport de dispozițiile art. 60 alin. (2) din Codul muncii și de faptul că angajatorul se află în procedura de reorganizare judiciară, încetarea contractului individual de muncă al reclamantei putea fi dispusă chiar la data expirării termenului de preaviz acordat, 08.05.2015, întrucât concediile medicale prezentate nu au aptitudinea de a suspenda durata preavizului.
Însă, în aplicarea principiului bunei-credințe instituit de art. 8 din Codul muncii, pârâta a înțeles să suspende preavizul la prezentarea certificatelor, care au încetat să mai fie prezentate la momentul la care administratorul special și-a manifestat intenția de a face verificări cu privire la modul în care au fost eliberate, suspiciunea fiind creată de împrejurarea că reclamanta nu a avut niciodată concediu medical și de faptul că diagnosticele pentru care reclamantei i se prescria concediu, păreau să nu aibă vreo legătură cu faptul că i se acorda concediu medical aproape fără întrerupere (ex. cod diagnostic 506 - pneumonie virală - perioadă concediu: - 05.05.2015; cod diagnostic 648 - spondiloză - perioadă concediu: 12.05._15; cod diagnostic 321 - . - perioadă concediu: 28.05._15).
Se arată de asemenea că este neîntemeiată critica reclamantei privind nemenționarea în decizia atacată a motivelor care au determinat concedierea conform dispozițiilor art. 76 lit. a) din Codul muncii, potrivit dispozițiilor deciziei nr. 1/25.06.2015, concedierea s-a dispus urmare desființării locului de muncă ocupat, desființare ce are la bază dificultățile economice și reorganizarea activității societății, motivele de fapt ale concedierii fiind prezentate pe larg și în preavizul nr. 1/08.04.2015.
Dificultățile financiare și reorganizarea activității M. I. Trading S.R.L. nu sunt aspecte care să nu-i fie cunoscute reclamantei contestatoare câtă vreme ea însăși arată că societatea se află în procedură de insolvență, stare constatată de prin încheierea nr. 1424/09.07.2013, pronunțată în dos. nr._ al Tribunalului C., în timp ce procedura reorganizării judiciare s-a declanșat prin pronunțarea în același dosar a încheierii nr. 1247/12.05.2015, prin care a fost confirmat planul de reorganizare depus de administratorul special D. D. C..
Prin urmare, în raport de temeiul de drept al concedierii, solicită pârâta a se constata că decizia de concediere nr. 1/25.06.2015 conține toate elementele prevăzute de art. 76 din Codul muncii.
În ceea ce privește susținerea că persoana care a semnat decizia nu are mandat de a dispune concedieri raportat la faptul că societatea are desemnat un lichidator se arată că decizia de concediere a fost semnată de administratorul special al societății, D. D. C..
Or, administratorul special este reprezentantul desemnat de adunarea generală a asociaților să efectueze în numele și pe seama acesteia actele de administrare necesare în perioadele de procedură când societății i se permite să-și administreze activitatea și să le reprezinte interesele în procedură pe perioada în care societății i s-a ridicat dreptul de administrare (art. 3 pct. (26) din Legea nr. 85/2006).
Potrivit dispozițiilor art. 47 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, dreptul de administrare al societății constă în dreptul acesteia de a-și conduce activitatea, de a-și administra bunurile din avere și de a dispune de acestea.
Cu toate că alin. (3) al aceluiași articol permite judecătorului sindic ca, odată cu deschiderea procedurii de insolvență, să ordone ridicarea, în tot sau în parte, a dreptului de administrare al societății odată cu desemnarea unui administrator judiciar, se constată că, prin încheierea de declanșare a insolvenței nu s-a dispus nimic în acest sens.
În ceea ce privește susținerea contestatoarei cum că în locul său a fost angajat un alt lucrător comercial, respectiv numita A. P., astfel că desființarea locului de muncă nu ar fi fost efectivă, se arată că preluarea atribuțiilor constituie concretizarea deciziei de reorganizare prin comasarea atribuțiilor în vederea eficientizării activității.
Se arată că salariatei C. T. nu i s-au contestat calificarea și priceperea dobândite, concedierea având loc pentru motive ce nu țin de persoana sa, în condițiile în care funcția de "funcționar economic” nu a mai fost necesară. Astfel, rezultă fără dubiu că în cadrul societății angajatoare a avut și are loc o reorganizare, că munca salariatei contestatoare nu mai era necesară, desființarea postului fiind dispusă în mod efectiv și nu în scopul înlăturării sale.
Pe de altă parte, concedierea nu a fost urmată de reînființarea aceluiași post de muncă, aspect care rezultă fără putință de tăgadă din organigrama societății, din registrul electronic de evidență a salariaților din perioada 08.09._15 și din rapoartele per salariați angajați începând de la 01.01.2015.
Anunțul privind angajările dat în ziarul Obiectiv și publicat pe pagina web a A.J.O.F.M. Tulcea se referă la posturile de contabil, asistent manager și mecanic auto și nicidecum la postul de "funcționar economic”.
În accepțiunea reclamantei, postul de "funcționar economic” este unul și același cu postul de ”contabil” însă, potrivit fișelor posturilor prezentate în Anexa nr. 1, între cele două posturi sunt diferențe semnificative. De altfel, angajările pe postul de contabil, asistent manager, mecanic auto și agent securitate ce se doreau a fi efectuate vizau ocuparea unor posturi rămase vacante și nicidecum a unor posturi nou înființate.
Relativ la apărările reclamantei invocate în circumstanțiere, pârâta arătă că nu pot atrage desființarea deciziei de concediere pentru motive de netemeinicie și nelegalitate, reclamanta beneficiind de măsuri active de combatere a șomajului, în acord cu dispozițiile art. 67 din Codul muncii, până la găsirea unui alt loc de muncă.
În concluzie, s-a solicitat respingerea contestației formulate împotriva deciziei de concediere nr. 1/25.06.2015, ca nefondată
Referitor la celelalte petite, referitoare la repunerea contestatoarei în situația anterioară, s-a solcitat a se constata că aceste capete de cerere sunt subsumate noțiunii de reparare a prejudiciului, admisibilitatea lor fiind condiționată de admiterea cererii având ca obiect constatarea nulității absolute a deciziei de concediere.
În dovedire, pârâta a depus la dosar o . înscrisuri, respectiv: Anexa 1 - decizia de concediere nr. 1/25.06.2015, preavizul nr. 1/08.04.2015, contractul individual de muncă nr. 12/02.09.2011, actele adiționale la C.I.M. nr. 04/03.01.2012 și nr. 811/31.07.2014, ambele privind majorarea salariului contestatoarei, precum și fișa posturilor de contabil și funcționar economic - 10 file; Anexa 2 - încheierile nr. 1424/09.07.2013 și nr. 1247/12.05.2015 ale Tribunalului C., Hotărârea nr. 2 a A.G.A. privind desemnarea administratorului special al M. I.T. S.R.L. în persoana d-lui D. D. C. - 6 file; Anexa 3 - concediile medicale . nr._, nr._, nr._, . nr._ și nr._ - 5 file; Anexa 4 - fișele de pontaj aferente perioadei septembrie 2011 - iunie 2015 pentru angajații de la sectorul economic din cadrul societății - 46 file; Anexa 5 - organigrama societății la lunile ianuarie și august 2015, extras REVISAL din perioada 08.09._15 și rapoartele per salariați angajați începând de la până în prezent - 22 file; Anexa 6 - Decizia nr. 6/09.05.2011 publicată în M.Of. nr. 444/24.06.2011 și Decizia nr. 8/08.12.2014 publicată în M.Of. nr. 138/24.02.2015, ambele ale înaltei Curți de Casație și Justiție - 11 file.
La data de 21.09.2015, reclamanta a depus la dosar cerere de completare a acțiunii principale cu un nou capăt de cerere constând in obligarea paratei la plata contribuțiilor datorate bugetului de stat si instituțiilor publice care rezulta din calitatea de salariat, respectiv impozite, taxe aferente drepturilor salariate.
De asemenea, reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare prin care solicită înlăturarea apărărilor formulate si admiterea acțiunii astfel cum a fost dedusa judecații.
Cu privire la menționarea in decizia de concediere atacata a elementelor prevăzute de art.76 lit.c) si d) din Codul Muncii, deși nu se prevede expres obligativitatea acestora in cadrul concedierii individuale din motive neimputabile salariatului, s-a arătat că pentru a demonstra buna-credința a angajatorului si pentru ca măsura concedierii sa fie efectiva, reala si serioasa, se impunea inserarea acestora in actul de încetare a contractului de munca. Astfel, intimata putea arăta in decizia atacata care sunt motivele întemeiate pentru care s-a dispus concedierea si reducerea postului, in ce constau efectiv dificultățile de natura economica ale societății, care sunt economiile efectuate ca urmare a eliminării din organigrama a unui post de funcționar economic, precum si care sunt avantajele pe care le obține societatea in noile condiții.
De asemenea, întrucât relațiile de munca se bazează pe principiul bunei-credințe si in scopul garantării dreptului la protecție împotriva șomajului, pentru a dovedi buna-credința și că nu dorește sa lase ,,pe drumuri” un salariat, unic întreținător al familiei cu un copil minor, aceasta ar fi putut oferi un alt loc de munca in cadrul societății, dintre cele disponibile, de asistent manager, contabil, muncitor necalificat, etc.
Susținerea intimatei în sensul că și in situația incapacității temporare de muncă prin concediu medical, contractul individual de munca poate înceta în mod unilateral este nereal. Pe perioada concediului medical, contractul de muncă este suspendat de drept, motiv pentru care acesta nu poate înceta.
Reclamanta solicită a se observa că Preavizul nr.1/08.04.2015 depus de intimata la dosarul cauzei este altul decât cel comunicat petentei. Acesta prevede ca dreptul de preaviz se acorda începând cu data de 08.04.2015, pe când cel pe care l-a primit inițial prevedea acordarea dreptului începând cu data 09.04.2015. Se solicită a se retine faptul ca, in data de 08.04.2015, salariata a fost la munca și la ora 6.00 primește preavizul începând cu data de 09.04.2015, pe care refuza sa îl semneze, astfel că primește prin posta, la 3 adrese diferite, preavizul cu data de 08.04.2015.
Susținerea cu privire la intenția intimatei de a face verificări suplimentare privind modul de eliberare a concediilor medicale care a dus la încetarea emiterii acestora este nereala, starea de sănătate a reclamantei fiind precara, accentuându-se pe fondul situației de la locul de munca. Afecțiunile pentru care au fost eliberate concedii medicale sunt reale, reclamanta suferind de discopatie cervicală și spondiloză lombară din anul 2012, iar de probleme depresive din anul 2007.
Faptul ca reclamanta nu a avut niciodată concedii medicale in toata activitatea desfășurata nu are nicio relevanta. Deși a avut de-a lungul timpului probleme de sănătate, a înțeles sa-si îndeplinească sarcinile de serviciu cu toate greutățile generate de starea fizica, pentru a nu perturba desfășurarea activității societății. Faptul ca in perioada preavizului reclamanta a beneficiat de concedii medicale, este urmare a problemelor de sănătate care au trenat de-a lungul timpului, de la medicul de familie si medicii specialiști putând fi aduse dovezi care sa ateste acest fapt. În cazul de față nu se mai justifica sacrificarea sănătății in interesul societății care o concedia.
Apărările intimatei cu privire la faptul ca starea de insolventa a societatii care ar fi determinata de cauze economice, ar fi cea care a impus concedierea reclamantei nu sunt reale, deoarece starea de insolventa debutează din anul 2013, iar până în prezent nu au fost niciun fel de concedieri, societatea făcând angajări in permanenta pentru diferite posturi.
Mai mult decât atât, ținând cont de regimul special pe care îl are intimata, se impunea să existe o hotărâre a adunării creditorilor care să susțină măsura concedierii sau alte documente justificative. In realitate, concedierea reclamantei s-a datorat neagreării acesteia de către administratorul special, semnatarul actului atacat, care a luat decizia din proprie inițiativa, fără consultarea altor organe din cadrul societății.
Cu privire la motivele de netemeinicie a deciziei atacate, deși in societate nu a existat niciodată o organigrama, sau condica de prezenta, acum sunt depuse la dosar fără număr sau dată și neînregistrate.
Deși se face referire la un plan de reorganizare a activității societății adoptat prin încheierea nr.1247/12.05.2015 a Tribunalului Constanta, totuși despre concedieri nu se face nicio referire.
Interpretarea cu privire la faptul ca dificultățile financiare care impun concedierea salariaților pentru restructurarea si revigorarea activității, nu afectează locurile de munca vacante este nefondata. Apariția unor situații grele din punct de vedere economic impun in principal reducerea posturilor vacante, pentru reducerea cheltuielilor cu salariile, iar in măsura in care aceasta reducere nu este suficienta, se fac reduceri de personal.
Intimata nu a produs niciun fel de dovezi si nici nu a arătat motivele care au impus concret măsura adoptată. Se vorbește în întâmpinare despre reducerea costurilor, îmbunătățirea și eficientizarea activității societății. Or, dacă din anul 2013, de când a intrat intimata în insolvență, sunt probleme financiare, cum se justifică majorarea salariului reclamantei in luna august 2014.
Cu privire la salariata P. A., cea care îndeplinește efectiv funcția ocupata de reclamanta, se precizează ca era lucrător comercial (vânzător) la un magazin de desfacere a băuturilor alcoolice din municipiul Tulcea, in cadrul societății, care a fost desființat în luna mai 2015 și, pentru a nu-i înceta contractul de muncă, a fost trecută în locul de muncă al reclamantei.
Din extrasele din programul Revisal si din Rapoartele per salariați rezulta fără putința de tăgada faptul ca cel puțin din anul 2014 si pana in prezent au fost făcute angajări in permanenta, ceea ce demonstrează nevoia de personal si in nici un caz nu se impune reducerea cu o persoana, in timp ce se fac angajări lunare.
La data de 27 iulie 2015, pe rolul Tribunalului Tulcea a fost înregistrat dosarul numărul_, ca urmare a depunerii în original a cererii de chemare în judecată.
În consecință, prin încheierea din data de 13 octombrie 2015 pronunțată în acest din urmă dosar, a fost admisă excepția de litispendență, cauza fiind trimisă pentru a fi reunită cu dosarul_ .
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține că cererea de chemare în judecată este întemeiată pentru următoarele considerente:
În fapt, reclamanta a avut calitatea de angajat al S.C. MURFATLAT INTERNAȚIONAL TRADING S.R.L. pentru perioadă nedeterminată, începând cu data de 05.09.2011, în funcția de funcționar economic conform clasificării C._, în baza contractului individual de muncă nr. 12/.02.09.2011.
Prin încheierea nr. 1424 pronunțată la data de 9 iulie 2013, în dosarul nr_ al Tribunalului C., a fost admisă cererea debitoarei S.C. MURFATLAT INTERNAȚIONAL TRADING S.R.L. și, în temeiul art. 32 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței. Totodată, potrivit art. 34 din același act normativ, s-a dispus numirea ROMINSOL IPURL C. în calitate de administrator judiciar, care a fost desemnat să îndeplinească atribuțiile prevăzute de art. 20 din lege, precum și orice alte atribuții stabilite în sarcina sa de către judecătorul sindic.
Prin hotărârea nr. 2/13.08.2013 a Adunării Generale a Asociaților S.C. MURFATLAT INTERNAȚIONAL TRADING S.R.L., în conformitate cu prevederile art. 3 pct 26 din Legea nr. 85/2006, a fost desemnat în calitate de administrator special, numitul D. D. C..
Prin încheierea nr. 1247 pronunțată la data de 5 mai 2015, în același dosar al Tribunalului C., a fost confirmat planul de reorganizare al debitoarei S.C. MURFATLAT INTERNAȚIONAL TRADING S.R.L., propus de aceasta.
Prin Preavizul nr. 18.04.2015, emis de către administratorul special D. D. C., în temeiul art. 65 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, reclamantei i s-a acordat preaviz de 20 zile, în perioada 8.04.2015-7.05.2015.
În perioada preavizului, reclamanta a prezentat angajatoarei certificatele de concediu medical . Nr._/28.04.2015, . Nr._/30.04.2015, . Nr._/12.05.2015, . Nr._/2.06.2015 și . Nr._/2.06.2015 emise de medic specialist în medicina muncii S. A., potrivit cu care s-a aflat în incapacitate temporară de muncă în perioadele 28.04-30.04.2015, 30.04.-01.05.2015, 12.05-25.05.2015, 28.05-31.05.2015, respectiv în intervalul 03.06.-23.06.2015, în total 28 zile.
Prin decizia de concediere nr. 1/25.06.2015 emisă de administratorul special D. D. C., având în vedere desființarea locului de muncă ocupat ca urmare a dificultăților economice, a reorganizării activității, în temeiul art. 65 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, s-a decis ca, începând cu data de 25.06.2015, dată la care expiră cele 20 zile lucrătoare de preaviz acordate, încetarea contractului individual de muncă nr. 12/2.09.2011, încheiat cu contestatoarea C. T..
În drept, potrivit art. 65 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii,
concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia și care trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă, prin art. 66 stabilindu-se că atare încetare a contractului poate fi individuală sau colectivă.
Cu privire la îndrituirea administratorului special de a dispune încetarea contractului de muncă, tribunalul reține că, potrivit Legii nr. 85/2006, prerogativa concedierii revine în mod exclusiv administratorului judiciar sau lichidatorului. Astfel, potrivit art. 86 alin. 6, prin derogare de la prevederile Legii nr. 53/2003, desfacerea contractelor individuale de munca ale personalului debitoarei se va face de urgenta de către administratorul judiciar/lichidator, fără a fi necesara parcurgerea procedurii de concediere colectiva, administratorul judiciar/lichidatorul acordând personalului concediat doar preavizul de 15 zile lucrătoare.
Separat de aceasta, se reține că, prin art. 3 pct. 26 din Lege nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, administratorul special este reprezentantul desemnat de adunarea generală a acționarilor/asociaților debitorului, persoană juridică, să efectueze în numele și pe seama acestuia actele de administrare necesare în perioadele de procedură când debitorului i se permite să-și administreze activitatea și să le reprezinte interesele în procedură pe perioada în care debitorului i s-a ridicat dreptul de administrare.
Aceasta, în condițiile în care, potrivit art 47 alin. 3 din aceeași lege, judecătorul-sindic va putea ordona ridicarea, în tot sau în parte, a dreptului de administrare al debitorului odată cu desemnarea unui administrator judiciar, indicând totodată și condiția de exercitare a conducerii debitorului de către acesta.
Este adevărat că prin încheierea de deschidere a procedurii insolvenței nu s-a precizat în mod expres faptul că debitoarea este decăzută din dreptul de administrare, însă acest drept este rămas fără obiect în condițiile în care, prin aceeași încheiere, judecătorul sindic a ordonat ca administratorul judiciar să îndeplinească atribuțiile prev. de art. 20 din lege.
Potrivit acestei norme, una dintre atribuțiile administratorului judiciar este ,,conducerea integrală, respectiv în parte, a activității debitorului, în acest ultim caz cu respectarea precizărilor exprese ale judecătorului-sindic cu privire la atribuțiile sale și la condițiile de efectuare a plăților din contul averii debitorului”
Din textul legal rezultă așadar că, în situația conducerii în parte a activității debitorului, administratorul judiciar trebuie să respecte precizările exprese ale judecătorului. Cum în cauză, nu au existat asemenea precizări, se desprinde concluzia că administratorul judiciar este însărcinat cu conducerea integrală a activității.
În consecință, în cauză, fie și din această perspectivă administratorul special nu avea îndrituire necesară emiterii deciziei de concediere individuală.
Pe de altă parte, chiar și în ipoteza în care, în considerarea prevederilor art. 3 pct. 26 și ale art. 47 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, administratorul special este desemnat să efectueze acte de administrare în numele și pe seama debitorului aflat în insolvență, atare atribuție nu poate fi îndeplinită decât sub supravegherea administratorului judiciar.
Această concluzie se desprinde din economia normei prev. de art. 49 din lege, conform căreia, în perioada de observație, debitorul va putea să continue desfășurarea activităților curente sub supravegherea administratorului judiciar, dacă nu i-a fost ridicat dreptul de administrare, dar și din conținutul art. 18 alin. 1 lit. e, potrivit cu care una dintre atribuțiile administratorului special este aceea de administrare a activității debitorului, ,,sub supravegherea administratorului judiciar, după confirmarea planului”
Se are în vedere că, în speță, la data emiterii preavizului, angajatoarea se afla în perioada de observație, iar la data emiterii deciziei de concediere, trecuse deja în faza reorganizării, judecătorul sindic confirmând planul propus.
În consecință, în ipoteza administrării activității de către administratorul special, rolul administratorului judiciar nu este anulat, acesta având obligația de supraveghere, în condițiile în care obiectivul esențial al procedurii pe care o gestionează este maximizarea averii și evitarea creșterii pasivului.
Or, supravegherea implică analiza permanentă a activității și avizarea măsurilor, avizare ce nu are numai caracter consultativ ci de conformitate, lipsa acestuia determinând nulitatea actului emis.
Sunt avute în vedere în acest sens prevederile art. 46 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, potrivit cu care, în afara de cazurile prevăzute la art. 49 sau de cele autorizate de judecătorul-sindic, toate actele, operațiunile si plățile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii sunt nule.
Separat de aceasta, tribunalul reține a nu fi întrunite condițiile art. 65 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, potrivit cu care desființarea locului de muncă trebuie să fie reală și serioasă.
Legiuitorul oferă angajatorului prerogativa de a-și stabili numărul de angajați în funcție de contextul economic, tehnologic sau organizațional, însă reducerea numărului de salariați trebuie să se realizeze în condițiile legii.
Tribunalul reține că acordarea preavizului și emiterea deciziei de concediere trebuie să fie precedate de decizia de suprimare a postului. Or, nici în cuprinsul preavizului și nici în decizia de concediere nu se face refierire la actul decizional de desființare a postului.
Este adevărat că la dosarul cauzei a fost depusă o organigramă în care nu mai este prevăzut postul de funcționar economic deținut de către reclamantă. Această organigramă aflată la fila 88 din dosar poartă data de 25 iunie 2015, respectiv data emiterii deciziei de concediere, fără să aibă vreo referire la aprobarea sa anterior acordării preavizului.
În consecință, preavizul a fost acordat deși postul nu era desființat.
Pe de altă parte, organigrama la care se face referire poartă semnătura aceluiași adminstrator special, care, în situația dată, nu era îndrituit a hotărî cu privire la suprimarea posturilor.
Că desființarea postului nu este reală și serioasă rezultă și din mențiunile făcute în chiar cuprinsul preavizului, în care se arată că desființarea postului este ,,temporară”. Aceasta, deși legiuitorul, reglementând concedierea individuală potrivit art. 65 din cod, a avut în vedere încetarea existenței postului ceea ce nu este compatibil cu caracterul temporar la care se face referire. Or, posibilitatea reînființării postului la o dată ulterioară neprecizată demonstrează caracterul nereal și neserios al desființării.
Existența acestor motive de nulitate a deciziei de concediere contestate face de prisos analizarea celorlalte motive de legalitate și temeinicie invocate.
În considerarea motivelor de fapt și de drept arătate, tribunalul va admite cererea, va anula Decizia nr. 1/25.06.2015 emisă de către administratorul special al S.C. M. INTERNAȚIONAL TRADING S.R.L., ca nelegală și netemeinică și va dispune reîncadrarea salariatei C. T. pe postul deținut anterior emiterii actului de concediere.
De asemenea, va obliga angajatorul S.C. M. INTERNAȚIONAL TRADING S.R.L. să plătească salariatei C. T. o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la data desfacerii contractului de muncă și până la reîncadrarea efectivă, la care se adaugă dobânda legală cât și obligația de plată a contribuțiilor aferente către bugetele de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea având ca obiect contestație decizie de concediere formulată de reclamanta C. T. cu domiciliul în Tulcea, ., ., . și cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat Epifanov A. din Tulcea, ., jud. Tulcea în contradictoriu cu pârâta S.C. M. I. TRADING S.R.L. PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR ROMIINSOL IPURL cu sediul în C., ., ., ., jud. C. și cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat P. I. A. din Tulcea, .. 49, Complex M., ., jud. Tulcea.
Anulează Decizia nr. 1/25.06.2015 emisă de S.C. M. INTERNAȚIONAL TRADING S.R.L., ca nelegală și netemeinică.
Dispune reîncadrarea salariatei C. T. pe postul deținut anterior emiterii actului de concediere.
Obligă angajatorul S.C. M. INTERNAȚIONAL TRADING S.R.L. să plătească salariatei C. T. o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la data desfacerii contractului de muncă și până la reîncadrarea efectivă, la care se adaugă dobânda egală cât și obligația de plată a contribuțiilor aferente către bugetele de stat.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Tulcea.
Pronunțată în ședința publică, azi, 21.12.2015.
Președinte, Asistenți judiciari,
L. N. G. T., C. T.
Grefier,
M. D.
Red. jud. NL/20.01.2016
Tehnored. gref. DM/20.01.2016- ex. 4
./
| ← Pretentii. Sentința nr. 368/2015. Tribunalul TULCEA | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|
