Aplicarea clauzelor din contractul colectiv de munca privind prmia de vacanta pentru personalul din invatamant

Reclamanţii au solicitat obligarea pârâţilor la calcularea şi la plata drepturilorreprezentând prime de vacanţă pentru perioada 2001-2008.Instanţa a admis excepţia prescrierii dreptului la acţiune a reclamanţilor pentruprimele de concediu aferente intervalului 1 ianuarie 2001- 31 decembrie 2004 înraport cu dispoziţiile art. 16 din Decretul 167/1958, Legii 168/1999, art. 283 lit.cdin Codul Muncii întrucât dreptul la a solicita sume cu titlu de salarii neachitatesau alte prime ori indemnizaţii era supus unei prescripţii de 3 ani ce începea săcurgă de la data naşterii dreptului la acţiune, respectiv momentul de la care eraudatorate primele de vacanţă.Prevederile OUG 146/2007 nu pot fi reţinute motivat de faptul că acest actnormativ se referă la personalul din sectorul bugetar căruia i-a fost suspendatdreptul privind plata primei de vacanţă ce decurgea din acte normative şi nu dincontracte colective de muncă.Pentru intervalul următor s-a consemnat că drepturile de natură salarială pentrumunca prestată se determină diferit după cum personalul este didactic, orididactic auxiliar. În temeiul art. 50 alin. 12 din Lg. 128 /1997 personalul didacticdin învăţământ beneficiază şi de drepturile cu caracter salarial respectiv,primele, indemnizaţiile şi adausurile la salariu stabilite în contractul colectiv demuncă fără a se face distincţie dacă acesta este încheiat la nivel de ramură sau lanivel naţional. Nu există în schimb o prevedere expresă de trimitere laContractul colectiv de muncă în ceea ce priveşte personalul didactic auxiliar.Personalul contractual din cadrul unităţilor din învăţământ este salarizat în bazaOUG 24/2000 iar în acest act normativ,de asemenea, nu se face trimitere lacontractul colectiv de muncă încheiat aplicabil.Nu există în cele trei acte normative -respectiv Legea 128/1997, Legea 130/1996şi OUG 24/2000- nici o prevedere prin care să se arate în mod expres că secuvine personalului salarizat în baza acestor acte şi o primă de vacanţă în afarăde indemnizaţia de concediu.În acest context pentru intervalul 2005-2008 părţile contractante MECTrespectiv federaţiile sindicale din învăţământ au stabilit prin art. 37 lit. g) dinContractul colectiv de muncă aplicabil la nivel de ramură pentru anii 2003-2004prelungit şi pentru anii 2005 -2006, respectiv prin Contractul colectiv de muncăla nivel de ramură învăţământ aplicabil pentru anii 2007-2010, că personaluluidin învăţământ trebuie să i se plătească o primă de vacanţă din venituri proprii încondiţiile legii. S-a mai stabilit ca această primă să fie acordată odată cuindemnizaţia de concediu.Părţile contractante nu au lămurit în acest contract care ar trebui să fiecuantumul primei de vacanţă şi nici ce înseamnă sintagma " venituri proprii".De asemenea părţile nu au înţeles să explice în cuprinsul contractului încheiat cear trebui să se înţeleagă prin sintagma "în condiţiile legii".În aceste condiţii tribunalul a constatat în mod neîndoielnic că doar pentrupersonalul didactic din cadrul unităţilor şcolare există o dispoziţie legală expresăprin care se acceptă acordarea unor prime, deci inclusiv acordarea primei devacanţă, iar pentru celălalt personal, respectiv didactic auxiliar şi personalcontractual în lipsa unor prevederi exprese s-a acceptat implicit de către părţilecontractante că nu se impune acordarea unei prime de vacanţă în lipsaintroducerii unui text legal care să stabilească acest lucru.S-a mai reţinut că veniturile proprii sunt doar cele realizate de unităţile şcolare,ca parte componentă a bugetului aprobat pentru fiecare unitate şcolară în parte.Aceste venituri proprii trebuie evidenţiate distinct în măsura în care există, iarmodul de constituire şi de cheltuire a acestor sume trebuie aprobat de cătreConsiliul Local al unităţii administrativ teritoriale în a cărei rază îşi are sediulunitatea şcolară în cauză ceea ce face ca această instituţie să aibă calitateprocesual pasivă în cauză deoarece aprobă aceste bugete şi nu pentru că artrebui să asigure plata primelor din veniturile proprii.Concluzia celor expuse în precedent a fost că doar personalul didactic dinînvăţământ beneficiază de primă de vacanţă şi numai în măsura în care unitateaşcolară la care activează a realizat venituri proprii îndestulătoare pentruacoperirea sumelor necesare plăţii acestor drepturi.În speţă verificându-se aceste bugete anuale tribunalul a observat că nu au fostevidenţiate venituri proprii din care să poată fi plătite primele de vacanţă, nici casumă ce urma a fi realizată în anul respectiv şi nici ca sumă reportată din anulfinanciar trecut.În lipsa unor sume îndestulătoare pentru plata primelor de vacanţă au fost

respinse pretenţiile reclamanţilor-personal didactic.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Aplicarea clauzelor din contractul colectiv de munca privind prmia de vacanta pentru personalul din invatamant