AUTORITATE DELIBERATIVĂ. COMPETENŢĂ. INEXISTENŢA ATRIBUŢIILOR ÎN APROBAREA ACORDURILOR/ CONTRACTELOR COLECTIVE DE MUNCĂ A FUNCŢIONARILOR PUBLICI ŞI PERSONALULUI CONTRACTUAL.
| Comentarii |
|
AUTORITATE DELIBERATIVĂ. COMPETENŢĂ.INEXISTENŢA ATRIBUŢIILOR ÎN APROBAREAACORDURILOR/ CONTRACTELOR COLECTIVE DEMUNCĂ A FUNCŢIONARILOR PUBLICI ŞI PERSONALULUICONTRACTUAL.- art. 35, 61, 63 şi 74 din Legea nr. 215/2001 a administraţieipublice locale,- art. 72 alin. 1 din Legea nr. 18871999 privind statutulfuncţionarilor publici,- art. 12 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv demuncă,- O.G. nr. 10/2007 privind creşterile salariale ce se vor acorda înanul 2007 personalului bugetar_
Art. 36 din Legea nr. 215/2001 enumeră atribuţiile consiliului local,iar printre acestea nu se regăsesc atribuţii care să justifice aprobarea unuiAcord/Contract colectiv de muncă prin care s-au negociat drepturile funcţionarilorpublici şi personalului contractual.
Nu poate fi încadrată la această categorie atribuţia din alin.2 lit. a) saudin alin.3 lit. b), întrucât acestea privesc alte aspecte care ţin de organizare, stat defuncţii, înfiinţarea şi desfiinţarea unor compartimente din aparatul de specialitate.
Aceste dispoziţii legale de altfel se corelează cu cele din art. 61, 63 şi 74din acelaşi act normativ.
Drepturile salariale şi sporurile asupra cărora poartă prezentul litigiusunt elemente ale raportului de muncă, respectiv ale raportului de serviciu şi asupra lornu se poate pronunţa în mod legal decât primarul.
Autoritatea publică nu poate să constituie alte sporuri decât cele stabiliteprin lege, iar dacă o face, aceasta o situează în afara cadrului normativ, iar actuladministrativ se impune a fi anulat.
( Curtea de Apel piteşti - s.c.c.a.f., decizia nr. 561/R-C/30 mai2008)
Prin sentinţa nr. 352/2008, Tribunalul Vâlcea a admisambele acţiuni şi a anulat atât H.C.L. nr. 26/31 iulie 2007, cât şiDispoziţia primarului nr. 971/4 octombrie 2007.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că prin hotărârea deconsiliu local a fost aprobat Acordul/Contractul colectiv de muncăîncheiat între primarul comunei şi salariaţii din aparatul de specialitate alacestuia reprezentaţi de Sindicatul P., convenţie în care s-au acordatdrepturi salariale ce nu puteau face obiect de negociere, potrivit art.12din Legea nr. 130/1996.
A mai reţinut instanţa că nu se poate face aplicarea în cauzădecât actelor normative specifice acestor categorii de personal, respectivLegea nr. 188/1999, O.G. nr.6/2007 şi O.G. nr. 10/2007 şi nu acelorcare privesc salariaţi cu statut special cum sunt cei la care se referă Legeanr. 138/1999 şi Ordinul M.A.I. nr. 496/2003.
În ceea ce priveşte hotărârea de consiliu local, s-a mai arătat şică această autoritate şi-a încălcat atribuţiile stabilite de art.36 din Legeanr.215/2001, întrucât printre acestea nu se numără şi aprobareacontractelor/acordurilor de muncă.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Consiliul Local alComunei D. şi Primarul acestei comune, criticând-o pentru motiveîncadrabile în dispoziţiile art.304 pct.9 şi art.3041 din Codul de procedurăcivilă, în dezvoltarea cărora s-au susţinut următoarele:
- în conformitate cu prevederile art. 12 din Legea nr.130/1996 este interzisă negocierea unor clauze referitoare la drepturile acăror acordare şi conţinut sunt stabilite prin lege, iar per a contrario toatecelelalte, inclusiv sporul de fidelitate şi loialitate, indemnizaţia de hrană şisporul de dispozitiv sunt permise cu atât mai mult cu cât ele seîncadrează în categoriile la care se referă art.61 din Legea nr.188/1999;
- în Convenţia Internaţională a Muncii, ca de altfel şi înConstituţia României şi Codul Muncii sunt prevăzute dispoziţii caregarantează dreptul la libera negociere, inclusiv cu privire la condiţiile demuncă, salarizarea, precum şi alte obligaţii ce decurg din raporturile deaceastă natură. Chiar O.G. nr. 6/2007 prevede că funcţionarii publicibeneficiază de sporuri şi alte drepturi salariale din legislaţia specificăautorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea, iarcontractul/acordul de muncă nu este altceva o astfel de legislaţie;
- tribunalul şi-a depăşit competenţa în condiţiile în careD.M.P.S. Vâlcea a înregistrat contractul fără să pună în discuţie clauzelereferitoare la cele trei categorii de sporuri, iar instanţa nu ar fi putut săcenzureze decât un eventual refuz de înregistrare;
- este greşită şi concluzia privind lipsa de competenţă aconsiliului, de vreme ce acesta aprobă bugetul local, iar prin hotărâreacontestată nu s-a făcut altceva decât să fie încuviinţat acesta şi astfelprimarul în calitate de ordonator principal de credite a primit dezlegare săefectueze plăţile aferente drepturilor negociate;
- prin mai multe hotărâri judecătoreşti ale Curţii de ApelPiteşti s-a reţinut chiar şi din oficiu temeinicia unor astfel de hotărâri aleconsiliului local, subliniindu-se că legea nu interzice aceste categorii desporuri şi nici nu prevede în mod limitativ cuantumul lor sau categoriilecare pot beneficia de ele.
Examinând criticile formulate se constată că ele suntnefondate pentru cele ce se vor arăta mai jos.
Criticile formulate de către recurenţi urmează a fi analizateîntr-o altă ordine decât cea în care ele au fost enunţate.
În legătură cu depăşirea de competenţă a autorităţii publicedeliberative, depăşire reţinută de prima instanţă, se apreciază că este oconcluzie în acord cu legea.
Din verificarea înscrisului depus în copie la filele 4-5 şi carereprezintă hotărârea contestată nu se poate reţine că prin el s-a decisaltceva decât că se aprobă Acord/Contract colectiv de muncă negociatşi semnat de primarul comunei Dănicei cu reprezentanţii sindicatului".
Acesta este conţinutul hotărârii adoptate în şedinţa din 31iulie 2007 şi nu aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al localităţii,aşa cum se susţine în recurs.
Că aceste sporuri şi indemnizaţii recunoscute în beneficiulsalariaţilor şi funcţionarilor publici din cadrul primăriei, se reflectă încheltuieli pe care le suportă bugetul local, constituie un alt aspect care nuface obiectul prezentei analize.
Reţinând că prin hotărârea de consiliu local contestată s-aaprobat Acordul/Contract de muncă, urmează a se observa în ce măsurăo astfel de aprobare intra în competenţa autorităţii deliberative.
Convenţia în discuţie a privit două categorii de personal,respectiv atât personal contractul, cât şi funcţionari publici aflaţi înaparatul de specialitate al primarului şi în serviciile publice înfiinţate însubordinea consiliului local (fila 8).
Art. 36 din Legea nr. 215/2001 enumeră atribuţiile consiliuluilocal, iar printre acestea nu se regăsesc atribuţii care să justifice aprobareaunui Acord/Contract colectiv de muncă prin care s-au negociatdrepturile funcţionarilor publici şi personalului contractual.
Nu poate fi încadrată la această categorie atribuţia din alin. 2lit. a) sau din alin. 3 lit. b), întrucât acestea privesc alte aspecte care ţin deorganizare, stat de funcţii, înfiinţarea şi desfiinţarea unor compartimentedin aparatul de specialitate.
Aceste dispoziţii legale de altfel se corelează cu cele din art.61, 63 şi 74 din acelaşi act normativ.
Potrivit alin. 4 din art. 61, aparatul de specialitate alprimarului este structurat în compartimente, unde sunt încadraţi atâtfuncţionari publici, cât şi personal contractual, iar în conformitate cu art.63 alin. 5 lit. e), primarul este acela care numeşte, sancţionează, suspendă,modifică raporturile de serviciu sau raporturile de muncă atât pentrupersonalul din cadrul aparatului de specialitate, cât şi pentru conducătoriiinstituţiilor şi serviciilor publice de interes local. De subliniat că aceastădin urmă categorie de personal este numită şi eliberată din funcţie deprimar, în conformitate cu art. 74.
Drepturile salariale şi sporurile asupra cărora poartă prezentullitigiu sunt elemente ale raportului de muncă, respectiv ale raportului deserviciu şi asupra lor nu se poate pronunţa în mod legal decât primarul.
Pentru toate aceste considerente, se reţine că este fondatăconcluzia primei instanţe privind adoptarea H.C.L. nr. 26/31 iulie 2007cu încălcarea legii şi atribuţiilor stabilite de aceasta pentru consiliul local.
Este de asemenea nefondată critica privind depăşireacompetenţei de către tribunal, instanţă chemată să cenzureze acteleadministrative ale autorităţii publice, în condiţiile Legii nr. 215/2001 şiLegii nr. 554/2004.
Acest control nu poate fi înlăturat prin aceea că D.M.P.S.Vâlcea a înregistrat înscrisul ce cuprinde şi elemente ale unui contractcolectiv de muncă.
În sistemul românesc de drept, judecătorii se supun numailegii (art.123 din Constituţie), iar precedentul judiciar nu are valoareaunui izvor de drept.
Împrejurarea că unele aspecte de fapt şi de drept legate deobiectul prezentului litigiu au fost examinate şi în alte cauze oarecumsimilare, generând anumite comentarii şi concluzii, nu presupuneobligaţia însuşirii respectivelor interpretări şi de a pronunţa o hotărâre înacord cu primele opinii, fără a face o evaluare proprie şi o încadraredirectă a acţiunilor cu care a fost investită.
Este adevărat că atât în legislaţia română, cât şi în ceainternaţională, se recunoaşte dreptul la liberă negociere, în special cuocazia încheierii contractelor de muncă.
Această negociere însă se face în acord cu legea, cu limiteleimpuse de aceasta, limite ce-şi au izvorul în nevoia de a asigura unechilibru şi o protecţie socială corespunzătoare.
În această ordine de idei nu trebuie neglijat faptul că una dinraţiunile avute în vedere de legiuitor, atunci când a stabilit aceste limite, afost aceea că bugetele locale, cele din care se face plata personalului dinaparatul de specialitate al primarului, se constituie printre altele şi dintaxe şi impozite plătite de populaţie, parte din ele fiind posibil să fiemajorate sau create în anumite limite, chiar din dispoziţia autorităţiilocale.
Aceste limite se regăsesc atât în ordonanţele speciale desalarizare, cât şi în Legea nr.188/1999.
Potrivit art. 61 alin.1 ( în prezent art. 72 alin. 1 ) din Legeanr.188/1999, autorităţile şi instituţiile publice pot încheia anual, încondiţiile legii, acorduri cu sindicatele reprezentative ale funcţionarilorpublici sau cu reprezentanţii funcţionarilor publici, care să cuprindănumai măsuri referitoare la: constituirea şi folosirea fondurilor destinateîmbunătăţirii condiţiilor la locul de muncă; sănătatea şi securitatea înmuncă; programul zilnic de lucru; perfecţionarea profesională; altemăsuri decât cele prevăzute de lege, referitoare la protecţia celor aleşi înorganele de conducere ale organizaţiilor sindicale.
Aşadar, obiect al negocierii dintre autoritatea publică şifuncţionarul public nu pot fi decât măsurile referitoare la segmenteleexpres şi limitativ enumerate şi nimic dincolo de acestea.
Cele trei categorii de indemnizaţii şi sporuri ce au foststabilite prin acordul de muncă, se situează în mod evident în afaraenumerării şi de aceea, este corectă concluzia primei instanţe privindîncălcarea legii şi prin adoptarea de către primar a acestor facilităţi.
În ceea ce priveşte personalul contractual pentru anul 2007,salarizarea acestuia trebuie să se facă în acord cu o lege specială, respectivO.G. nr. 10/2007. Acest act normativ prevede expres categoriile desporuri şi indemnizaţii pe care le pot primi salariaţii din instituţiilepublice şi unităţile bugetare şi limitele în care acestea pot fi negociate.
O astfel de obligaţie derivă şi din legea de bază, respectiv art.12 din Legea nr. 130/1996, care se aplică în completarea legilor speciale,în cauză O.G. nr. 10/2007, act normativ care nu legiferează printre altesporuri la care personalul contractual din instituţiile bugetare esteîndreptăţit şi pe cele ce fac obiectul dispoziţiei contestate.
În aceste condiţii, autoritatea publică nu poate să constituiealte sporuri decât cele stabilite prin lege, iar dacă o face aceasta o situeazăîn afara cadrului normativ, iar actul administrativ se impune a fi anulat.
Acordul/Contract de muncă nu are valoarea unei legislaţiispecifice" aşa cum se susţine în recurs, ci el este o convenţie şi nimic maimult care trebuie însă să se supună legilor de drept comun şi cu prioritatelegilor speciale aplicabile fiecărui segment de activitate.
Pentru toate aceste considerente, se apreciază că recursul estenefondat şi în baza art. 312 alin.1 din Codul de procedură civilă, urmeazăa fi respins.
| ← Art. 51 lit. C din contractul colectiv de muncă unic la nivel... | Acordarea sporului de mobilitate şi confidenţialitate... → |
|---|
