Cererea reclamantului - salariat cu cim încheiat pe perioadă determinată de obligare a angajatorului la încheierea cim pe perioadă nedeterminată.
Comentarii |
|
Tribunalul DOLJ Sentinţă civilă nr. 3764 din data de 07.11.2017
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, reclamantul S. O. M. a chemat în judecată pârâtul Spitalul Clinic .Craiova prin care a solicitat obligarea pârâtului să îi încheie un contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată.
În motivare a arătat că în data de 10.04.2017 i s-a completat dosarul de pensie pentru limită de vârstă, formulând totodată cerere pentru încheierea unui nou contract individual de muncă cu cumulare pensie - salariu, încheindu-se însă unul pe perioadă determinată de 3 luni.
Având în vedere faptul că în laboratorul din Unitatea de Primiri Urgențe erau 2 posturi vacante, reclamantul, în temeiul art. 118 din Legea nr. 172/2016 care prevede că pensionarii la limita de vârstă au dreptul la încheierea unui nou contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată, precum și art. 83 din Codul Muncii, potrivit căruia simpla mențiune în contract că a fost încheiat pe perioadă determinată, nu produce efecte corespunzătoare dacă postul este vacant și, prin natura ei, munca are caracter permanent, a solicitat pârâtei modificarea contractului individual de muncă încheiat anterior din perioadă determinată în perioadă nedeterminată.
Pârâtul Spitalul Clinic Craiova a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
S-a învederat instanței faptul că reclamantul a fost angajatul unității pârâte în funcția de asistent medical în cadrul UPU - Laboratorul de analize medicale, în baza contractului individual de muncă pe durată nedeterminată, în prezent fiind pensionat pentru limită de vârstă în baza deciziei nr. 348153/23.05.2017 emisă de Casa Județeană de Pensii.
A menționat pârâta că, deși la data de 10.04.2017 reclamantul a împlinit vârsta de pensionare, acesta a beneficiat de încheierea unui contract individual de muncă pe perioadă determinată de 3 luni, în baza Hotărârii Comitetului Director din data de 24.03.2017 și a Acordului încheiat cu Sindicatul U. prin care s-a stabilit ca salariații ce îndeplinesc condițiile de pensionare pentru limită de vârstă să fie menținuți în activitate o perioadă de trei luni.
În opinia sa solicitarea reclamantului de a i se încheia un contract individual de muncă pe durată nedeterminată este abuzivă și fără temei legal, având în vedere faptul că în data de 12.09.2017 la nivelul Spitalului Clinic postul de asistent medical UPU - Laboratorul de analize medicale a fost ocupat prin concurs.
Prin răspunsul la întâmpinare, reclamantul a solicitat respingerea apărărilor formulate de către pârât.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Conform art. 10 din Codul Muncii contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze munca pentru și sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remunerații denumite salariu.
Art. 12 din Codul Muncii prevede că contractul individual de muncă se încheie pe durată nedeterminată.
Așadar, ca principiu, toate contractele individuale de muncă se vor încheia numai pe durată nedeterminată, însă aceasta nu semnifică faptul că aceste contracte sunt încheiate pe viață, ci se încheie până la momentul intervenirii unui risc (boală, faliment etc.) sau a incapacității prestării muncii de către salariat, sau datorită unor împrejurări obiective și mai presus de voința angajatorului, în speță, îndeplinirea vârstei de pensionare a reclamantului.
Însă, prin derogare de la această regulă, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 82 Codul Muncii, angajatorii au posibilitatea de a angaja, în cazurile și în condițiile Codului Muncii, personal salariat cu contract individual de muncă pe perioadă determinată, aspect ce îl regăsim și în cauza de față, reclamantul fiind pensionat în baza Deciziei de pensionare 348153/23.05.2017 emisă de Casa Județeană de Pensii și, având, totodată, și calitatea de salariat în baza unui contract individual de muncă pe perioadă determinată de 3 luni.
Solicitarea reclamantului de a i se încheia un contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată nu poate fi reținută de instanță ca fiind judicioasă întrucât, legiuitorul nu obligă angajatorul de a încheia un contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată cu un salariat ce este beneficiarul unei pensii pentru limită de vârstă, cu atât mai mult cu cât postul de asistent medical UPU - Laboratorul de analize medicale pe care îl deținuse reclamantul a fost ocupat prin concurs.
Și în ipoteza în care reclamantul ar fi solicitat prelungirea contractului individual de muncă pe perioadă determinată, instanța nu ar fi putut da curs acestei solicitări, întrucât, potrivit art. 82 al. 4 din Codul Muncii, între aceleași părți se pot încheia succesiv cel mult 3 contracte individuale de muncă pe durată determinată, observându-se, astfel că, leguitorul nu instituie obligativitatea angajatorului de a prelungi actualul contract individual de muncă pe perioadă determinată.
În același sens sunt și dispozițiile art. 83 din Codul Muncii, care dispun în mod imperativ cazurile în care se pot încheia contracte individuale de muncă pe perioadă determinată la lit g fiind prevăzut cazul angajării pensionarilor care, în condițiile legii, pot cumula pensia cu salariul.
În consecință, instanța urmează a respinge cererea formulată de reclamant, ca neîntemeiată.
← Răspunderea patrimonială a pădurarului. Jurisprudență... | Contestaţie decizie de concediere. autoritate de lucru judecat → |
---|