Concediere colectivă. Dispoziţii legale imperative. Nerespectare
| Comentarii |
|
Nerespectarea dispoziţiilor legale imperative privind informarea şi consultarea sindicatului sau a reprezentanţilor salariaţilor, notificarea inspectoratului teritorial de muncă anterior luării măsurii de concediere colectivă şi lipsa din decizie a motivelor care au determinat concedierea, atrag nulitatea absolută a acesteia.
Secţia civilă, muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, Decizia nr. 86 din 18 ianuarie 2010
La data de 22.10.2009, prin sentința civilă nr. 2851/2009 a Tribunalului Cluj, s-a respins excepția invocată de pârâtă.
S-a respins acțiunea formulată de către reclamantul Sindicatul Liber Exploatarea Minieră A., în contradictoriu cu CNCAF M. SA, având ca obiect un litigiu de muncă.
Pentru a pronunța soluția menționată, prima instanță a reținut că excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului este neîntemeiată prin raportare la art. 28 din Legea 54/2003.
De asemenea, a mai avut în vedere faptul că, cei patru salariați pentru care s-a formulat acțiunea au fost concediați prin deciziile arătate începând cu data de 24.12.2008, în temeiul art. 65 alin. (1) C.muncii , datorită desființării locului de muncă ocupat de fiecare salariat ca urmare a dificultăților crizei economico-financiare.
Prin H.G. nr. 1846/2004 a fost închisă definitiv Mina I. și prin H.G. nr. 644/2007 s-au închis definitiv Mina I.C. și I.F.I.
în baza Deciziei nr. 105/03.04.2007 s-a aprobat sistarea activității de producție în subteran la minereul de fier la Mina B.C. începând cu 6.03.2007. Cei patru salariați au fost menținuți pentru efectuarea unor lucrări de conservare și închidere a minei conform art. 11 alin. (4) Anexa l din H.G. nr. 116/2006.
Față de Filiala I. SA Iara s-a dispus deschiderea simplificată a falimentului prin sentința comercială nr. 461/09.02.2009 a Tribunalului Comercial Cluj, iar prin Decizia nr. 120/10.11.2008 emisă de către pârâtă s-a dispus concedierea prin acordarea preavizului prevăzut de lege pentru 63 de persoane, iar pentru punctul de lucru I. 18 persoane.
în ceea ce privește drepturile prevăzute de programul de restructurare al societății pârâte cu aplicarea O.U.G. nr. 116/2006, Tribunalul a reținut că pentru pârâtă s-a aprobat concedierea colectivă a unui număr de 155 de salariați în perioada 2007-2008. Prin H.G. nr. 155/19.12.2007, pârâta a fost cuprinsă în lista Societățile naționale aflate sub autoritatea Ministerului Finanțelor Publice care vor efectua concedieri efective și al căror personal va beneficia de drepturile și facilitățile prevăzute de O.U.G. nr. 116/2006. Salariații pentru care s-a făcut acțiunea nu au fost cuprinși, deoarece unii s-au aflat în concedii medicale sau au beneficiat de drepturile prevăzute de O.U.G. nr. 9/1997.
Având în vedere aceste considerente, Tribunalul a apreciat cererea reclamantului ca nefondată, în temeiul art. 65 și art. 66 C.muncii , deoarece desființarea efectivă a locului de muncă este o cauză reală și serioasă de încetare a contractului individual de muncă pentru motive care nu țin de persoana salariatului, pe de o parte, iar pe de altă parte, nu s-a putut dispune concedierea în condițiile cerute de reclamant deoarece, așa cum am arătat, unii au fost în incapacitate temporară de muncă, iar altul a beneficiat de prevederile unui alt act normativ în materie.
în termen legal, a declarat recurs reclamantul Sindicatul Liber Exploatarea Minieră A., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, cu consecința admiterii acțiunii.
Recurentul consideră că hotărârea atacată este nelegală, întrucât instanța de fond a lăsat nesoluționata critica invocată prin precizarea de acțiune privitoare la nelegalitatea deciziilor de concediere contestate prin raportare la obligațiile angajatorului în cazul concedierilor colective, obligații prevăzute de art. 69 și 70 C.muncii coroborat cu art. 97-98 din CCM la nivelul ramurii 2008-2012 și a cerințelor obligatorii prevăzute de art. 74 alin. (1) C.muncii .
Astfel, acesta apreciază că intimata parata nu a făcut dovada respectării obligațiilor imperative prevăzute în cazul concedierii colective, prealabile emiterii deciziilor de desfacere, respectiv informarea și consultarea sindicatului sau reprezentanților salariaților anterior luării măsurii și notificarea Proiectului de concediere colectiva și către Inspectoratul Teritorial de Munca.
De asemenea, învederează faptul că deciziile de concediere contestate sunt lovite de nulitate absolută ca urmare a încălcării dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. a), c) și d) C.muncii, nelegalitatea fiind invocată în fața instanței fondului, fără ca aceasta din urmă să facă verificări în acest sens.
Sub aspectul temeinici ei, arată că soluția instanței se fundamentează pe o interpretare eronata și incompleta a probatoriului administrat în cauza, instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecății și pronunțând o sentința lipsita de temei legal și cu aplicarea greșita a legii.
Arată că, cei patru salariați concediați nelegal erau incluși în cea de-a doua etapa a programului de restructurare, în baza căruia urma să beneficieze de plăți compensatorii, neincluderea acestora în prima etapă a programului de restructurare, fiind justificată de faptul că aceștia se aflau în incapacitate temporară de muncă (concedii medicale) la momentul realizării acesteia.
Se mai subliniază că în măsura în care aplicarea celei de-a doua etape de restructurare urma să se facă în baza unei hotărâri de Guvern prin care să se stabilească, în condițiile legii, numărul personalului disponibilizat, iar această hotărâre a apărut doar în anul 2009, concedierea celor patru salariați dispusă la finele anului 2008, apare ca nelegală.
Intimata nu și-a exprimat poziția procesuală în cauză.
Nu au fost administrate probe noi.
Recursul este fondat.
La nivelul intimatei CNCAF M. SA a fost instituit un program de restructurare pentru perioada 2006 - 2008, aprobat în condițiile legii, și care la capitolul 7 pct. 7 prevede efectuarea de disponibilizări colective pentru un număr de 155 de persoane (din care 120, în anul 2007 și 35 de persoane până pe 31.12.2008), acestea urmând să beneficieze de protecție socială în conformitate cu O.U.G. nr. 116/2006.
Pornind de la planul de restructurare menționat, intimata a dispus prin deciziile nr. 6894/24.12.2008, 6890/24.12.2008, nr. 6892/24.12.2008, nr. 6896/24.12.2008 concedierea salariaților L.E., B.V., I.E. și P.I. fiind reținute dispozițiile art. 65 din Codul Muncii coroborat cu art. 68 lit. b) și art. 69 C.muncii , ca temei al desfacerii contractului individual de muncă.
Referitor la deciziile de concediere menționate, Curtea apreciază că acestea sunt nelegale pentru următoarele considerente:
Reținând că este în prezența unei concedieri colective, prin raportare la temeiul de desfacere al contractului individual de muncă al celor patru salariați, Curtea notează că procedura prealabila obligatorie emiterii deciziilor de desfacere nu a fost parcursa de către angajator în condițiile și limitele stabilite de dispozițiile art. 69-70 din Codul Muncii coroborat cu art. 97 -98 din CCM nr. 60/04/11.02.2008 Unic la nivelul Ramurii Industriei Miniere și Geologiei pe anii 2008-2012, unde la Anexa 1, cuprinzând lista unitarilor în care se aplica, la poziție 274 apare și pârâta.
Astfel, societatea nu a dovedit faptul ca la baza concedierii colective și care a stat la baza emiterii deciziilor de concediere contestate ar fi existat un Proiect de Concediere Colectiva, care să fie adus la cunoștința sindicatului sau reprezentanților salariaților sub forma unui Notificări a unui Proiect de Concediere Colectiva, notificat totodată, cu cel puțin 30 de zile calendaristice anterior luării deciziei și către Inspectoratul Teritorial de munca și Agenția de ocupare a forței de munca (art. 70 C.muncii și art. 97 din CCM la nivel de ramurii Industriei Miniere și Geologiei pe anii 2008-2012 unde termenul este extins la 60 de zile calendaristice anterioare luării deciziei).
Prin urmare, intimata parata nu a făcut dovada respectării obligațiilor imperative prevăzute în cazul concedierii colective, prealabile emiterii deciziilor de desfacere, respectiv informarea și consultarea sindicatului sau reprezentanților salariaților anterior luării măsurii și notificarea Proiectului de concediere colectivă și către Inspectoratul Teritorial de Muncă, obligații ce au natura unor garanții legale a respectării drepturilor salariaților în cazul concedierii, menite să asigure transparenta și legalitatea măsurii dispuse de angajator, fundamentata pe motive obiective și care nu poate fi lăsată la latitudinea exclusivă a angajatorului, permițând subiectivismul acestuia.
De asemenea, și în situația în care nu dispunea de locuri vacante, fapt care însă nu este menționat în cuprinsul deciziilor de concediere, compania avea obligația de a solicita sprijinul Agenției Teritoriale de Ocupare a Forței de munca în vederea redistribuirii salariatului, urmând să îi comunice acestuia soluțiile propuse de agenție, obligație pe care nu si-a îndeplinit-o, cu toate că dispozițiile legale în materie garantează salariatului concediat pentru motive care nu țin de persoana sa, dreptul de a beneficia de masuri active de combatere a șomajului (art. 64 coroborat cu art. 67 C.muncii , Legea nr. 76/2002).
Nelegalitatea deciziilor rezidă și din încălcarea art. 74 alin. (1) lit. a), c) și d) C.muncii, critici care, deși au fost invocate în fața instanței fondului, nu au fost analizate.
Potrivit art. 74 alin. (1) C.muncii , decizia de concediere se comunică salariatului în scris și trebuie să conțină în mod obligatoriu:
a) motivele care determină concedierea;
b) durata preavizului;
c) criteriile de stabilire a ordinii de priorități, conform art. 69 alin. (2) lit. d), numai în cazul concedierilor colective;
d) lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul în care salariații urmează să opteze pentru a ocupa un loc de munca vacant, în condițiile art. 64”.
Așadar, decizia de concediere trebuie să conțină în mod obligatoriu „motivele ce determina concedierea”. Menționarea motivelor ce determina concedierea trebuie să se facă în chiar cuprinsul deciziei, fiind necesara o expunere explicita și fără echivoc a acestor motive.
Deciziile de concediere contestate nu prevăd motivul pentru care se decide concedierea celor patru salariați, neindicându-se temeiul concedierii, specificându-se doar ca aceasta măsura este luata în baza deciziei nr. 120/10.11.2008 a Consiliului de Administrație, făcându-se trimitere la restrângerea activității de producție.
Simpla trimitere la decizia nr. 120/10.11.2008, emisă de intimata, și precizarea unei situații de fapt ca reorganizare a recurentei nu echivalează cu justificarea deciziei de concediere.
Motivarea deciziei de concediere în chiar cuprinsul sau, așa cum este ceruta în mod obligatoriu de lege, presupune o expunere explicita a acestor motive, respectiv descrierea clara și completa a situației de fapt ce determina luarea acestei decizii.
Este adevărat ca intimata a depus la dosarul cauzei decizia Consiliului de administrație care a stat la baza deciziei de concediere, însa aceasta nu poate valida decizia de concediere, în lipsa temeiului legal al acesteia, deoarece, conform art. 77 C.muncii , validitatea acesteia se apreciază doar în funcție de motivele de fapt și de drept prevăzute în chiar cuprinsul deciziei.
Totodată, potrivit art. 74 alin. (1) lit. c) și d) C.muncii, decizia de concediere trebuie să prevadă în mod obligatoriu criteriile de stabilire a ordinii de priorități, iar decizia contestata nu face referire la ordinea de prioritate care a condus la concedierea recurenților, și nici nu conține mențiunile privitoare la oferirea unui alt loc de munca vacant, sau în lipsa acestuia, mențiunea expresa ca în societate nu exista alte locuri de munca vacante compatibile cu pregătirea profesionala a salariaților concediați.
Concluzionând că deciziile de concediere au fost emise cu încălcarea normelor legale atât sub aspect procedural, cât și sub aspect formal și având în vedere dispozițiile art. 76 C.muncii , conform cărora „concedierea dispusa cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută”, Curtea concluzionează că deciziile de concediere ale celor patru angajați sunt lovite de nulitate absolută.
Constatând nelegalitate deciziilor de concediere, Curtea apreciază că nu mai este necesară analizarea acestora și sub aspectul temeinici ei, astfel că nu va proceda la verificarea motivelor invocate în acest sens.
Pentru considerentele expuse, în conformitate cu art. 304 pct. 8 și 9 C.proc.civ., Curtea urmează să admită recursul, să modifice în parte sentința atacată, în sensul că va admite acțiunea reclamantului Sindicatul Liber Exploatarea Minieră A. împotriva pârâtei CNCAF M. SA Deva și va dispune anularea deciziilor de concediere nr. 6890, 6892, 6894 și 6896/24.12.2008 emise de pârâtă.
De asemenea, prin raportare la art. 78 alin. (2) C.muncii va dispune reintegrarea membrilor de sindicat L.E., B.E., I.E. și P.I. în posturile deținute anterior emiterii deciziilor de concediere.
în conformitate cu art. 78 alin. (1) C.muncii , va obliga pârâta să plătească membrilor de sindicat menționați anterior o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate de care ar fi beneficiat salariații, începând cu 24.12.2008 și până la reintegrarea efectivă.
Apreciind că prima instanță a soluționat judicios excepția lipsei calității procesuale active invocate de câtre societatea pârâtă, va menține dispoziția de respingere a acesteia.
(Judecător Daniela Griga)
| ← Drepturi salariale ale personalului bugetar. Efectele în timp... | Stabilire drepturi pensie → |
|---|
