Concedierea unui salariat, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 65 din Codul muncii poate fi determinată de desfiinţarea locului de muncă ca urmare a dificultăţilor economice, a transformărilor tehnologice sau a reorganizării activităţii.
Prin decizia civilă nr. 584 din 1 octombrie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi a fost admis recursul intimatei, a fost modificată sentinţa civilă nr. 511 din 28 mai 2004 a Tribunalului Galaţi în sensul că, a fost respinsă ca nefondată contestaţia petentului.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a reţinut faptul că prin decizia nr. 7 din 14 ianuarie 2004, petentul din prezenta cauză a fost concediat în baza disp. art. 65 din Codul muncii invocându-se restructurarea societăţii prin desfiinţarea unui număr de 34 de posturi printre care şi cel al contestatorului.
S-a avut în vedere faptul că, urmare a modificării condiţiilor de pe pieţele de vânzare a produselor intimata, prin hotărârea nr. 37 din 3 aprilie 2004 a decis reorganizarea activităţii prin desfiinţarea unor posturi inclusiv cel al inginerului cu atribuţiuni de metrologie din cadrul secţiei mecano-energetice.
Din succesiunea măsurilor luate de către Adunarea Generală a societăţii rezultă că reducerea postului deţinut de contestator este reală şi a fost făcută în scopul eficientizării activităţii prestate de intimată.
Cum din conţinutul organigramei societăţii rezultă că toate celelalte posturi existente sunt ocupate, societatea intimată pe bună dreptate a arătat că nu are posibilitatea să-i ofere contestatorului un alt loc de muncă corespunzător pregătirii sale profesionale.
Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:
- LEGALITATEA SENTINŢEI INSTANŢEI DE FOND CARE A ADMIS ACŢIUNEA RECLAMANŢILOR JUDECĂTORI ŞI A OBLIGAT PÂRÂŢII MINISTERUL JUSTIŢIEI, CURTEA DE APEL SUCEAVA, TRIBUNALUL SUCEAVA ŞI MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE LA PLATA DREPTURILOR SALARIALE REPREZENTÂND 30% D
- Decizie de pensionare. Contestaţie. Nelegalitate a sentinţei instanţei de fond care a apreciat că nu se poate lua în calculul pensiei activitatea desfăşurată de contestator în perioada 1964-1977 ca şi cooperator în sectorul zootehnic dintr-o unitate coop
- CONTESTAŢIE ÎN ANULARE. NEINCIDENŢA ÎN CAUZĂ A PREVEDERILOR ART. 318 TEZA I-A, ART. 318 TEZA A II-A ŞI ART. 317 ALIN. 1, PCT. 2 DIN CODUL DE PORCEDURĂ CIVILĂ Contestaţie în anulare
- NELEGALITATEA SENTINŢEI INSTANŢEI DE FOND CARE A ADMIS ACŢIUNEA RECLAMANTULUI ŞI A OBLIGAT UNITATEA-PÂRÂTĂ LA PLATA CĂTRE RECLAMANT A UNEI DESPĂGUBIRI EGALĂ CU SALARIILE INDEXATE ŞI REACTUALIZATE DE CARE AR FI BENEFICIAT ÎN PERIOADA 1.12.2004-28.03.2005
- COMPETENŢA MATERIALĂ SPECIALĂ, DEROGATORIE DE LA NORMELE DE COMPETENŢĂ MATERIALĂ GENERALĂ, PREVĂZUTE DE ART.2 LIT.C DIN CODUL DE PROCEDURĂ CIVILĂ. ACŢIUNILE PERSONALULUI SALARIAT POTRIVIT OUG NR. 27/2006, NEMULŢUMIT DE MODUL DE STABILIRE A DREPTURILOR SAL
- PREVEDERILE LEGII NR. 142/1998 PRIVIND ACORDAREA TICHETELOR DE MASĂ AU UN CARACTER OPŢIONAL ŞI NU OBLIGATORIU, CONSTATARE CE PLEACĂ DE LA INTERPRETAREA LITERALĂ ŞI RAŢIONALĂ A ART.1, 6, 8 ŞI 9 DIN SUS-MENŢIONATUL ACT NORMATIV Salarizare
- POTRIVIT ART. 268 ALIN.2 LIT.A DIN CODUL MUNCII, SUB SANCŢIUNEA NULITĂŢII ABSOLUTE, ÎN DECIZIA DE DESFACERE DISCIPLINARĂ A CONTRACTULUI DE MUNCĂ SE CUPRIND ÎN MOD OBLIGATORIU, ÎNTRE ALTELE „DESCRIEREA FAPTEI CE CONSTITUIE ABATERE DISCIPLINARĂ Contracte de
- ACŢIUNEA UNITĂŢII ÎN ANTRENAREA RĂSPUNDERII PATRIMONIALE A SALARIATULUI. NERESPECTAREA PREVEDERILOR ART. 208 ALIN.1 DIN CODUL DE PROCEDURĂ CIVILĂ REFERITOARE LA MODUL DE EFECTUARE A EXPERTIZEI CONTABILE. CONSECINŢE Procedură civilă şi penală (căi de atac,
|
Comentarii despre Concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului (art. 65 din Codul muncii) Contracte de muncă