CONFLICT DE ASIGURĂRI SOCIALE. RENUNŢAREA ANGAJATORULUI LA UN DREPT PREVĂZUT DE LEGE.
| Comentarii |
|
CONFLICT DE ASIGURĂRI SOCIALE. RENUNŢAREAANGAJATORULUI LA UN DREPT PREVĂZUT DELEGE.
Convenţia părţilor prin care angajatorul ar renunţa ladreptul de plată a indemnizaţiei pentru creşterea copilului estecontrară dispoziţiilor prevăzute de art.38 din Codul muncii, însensul că salariaţii nu pot renunţa la drepturile recunoscute prinlege, în favoarea lor.
Dreptul la plata indemnizaţiei pentru creşterea copiluluieste şi un drept al acestuia de pe urmă, destinaţia sumei fiindnumai în interesul său, astfel că orice act de dispoziţie ar fi lovitde nulitate.
(Decizia civilă nr.4/R-CA din 13 ianuarie2004 a Curţii de Apel Piteşti)
Reclamanta a chemat în judecată două societăţi comerciale, cea de-a doua succedând-o pe prima şi Casa Judeţeană de Pensii, pentru a fi obligatesă-i plătească indemnizaţia pentru creşterea copilului, în vârstă de până la doiani.
În motivarea acţiunii, aceasta a susţinut că a fost angajata primeipârâte pe o perioadă nedeterminată şi că la data de 1 noiembrie 2002,contractul său de muncă a fost suspendat pentru creşterea copilului, până laîmplinirea vârstei de doi ani, însă angajatorul i-a plătit drepturile de asigurărisociale până în luna ianuarie 2003, după care a refuzat îndeplinirea acesteiobligaţii, în mod nejustificat.
Acţiunea a fost admisă în parte de tribunal, cu consecinţa obligăriiprimei pârâte la plata către reclamantă a indemnizaţiei pentru creştereacopilului până la împlinirea vârstei de doi ani, în cuantumul prevăzut deart.125 din Legea nr.19/2000 şi a luat act de renunţarea la judecată faţă decelelalte două pârâte.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, căpârâta în mod nejustificat, în calitatea sa de angajator, nu a plătit indemnizaţiacuvenită reclamantei, ca salariat al acesteia pentru creşterea copilului în vârstăde doi ani, obligaţie ce-i revenea potrivit art.6 şi art.121 din Legea nr.19/2000,în cuantumul stabilit de art.125 din acelaşi act normativ.
Recursul declarat de pârâtă şi întemeiat pe dispoziţiile art.304 pct.9Cod procedură civilă, a fost respins ca nefondat, Curtea reţinând în esenţăaceleaşi considerente ca şi tribunalul.
Susţinerea pârâtei, potrivit căreia între părţi a intervenit oconvenţie prin care reclamanta a renunţat la această indemnizaţie, dupăîmplinirea vârstei de un an a copilului, chiar dacă ar fi reală, nu poate fiprimită, întrucât este contrară legii.
Potrivit art.38 din Codul muncii, salariaţii nu pot renunţa ladrepturile ce le sunt recunoscute prin lege, orice tranzacţie prin care seurmăreşte renunţarea sau limitarea drepturilor recunoscute de lege acestorafiind lovită de nulitate absolută.De altfel, dreptul la plata indemnizaţiei pentru creşterea copilului este undrept al acestuia din urmă, destinaţia sumei fiind numai în interesul său, astfelcă orice act de dispoziţie este lovit de nulitate.
| ← Prestaţii periodice succesive ca urmare a existenţei... | Interdicţia instituită de art.60 alin.1 Lit.A din Codul... → |
|---|
