Conflict de muncă. Decizia 397/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

Secția Litigii de Muncă

și Asigurări Sociale

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 397

Ședința publică din 25 februarie 2009

PREȘEDINTE: Vasilica Sandovici

JUDECĂTOR: Dr. - -

JUDECĂTOR 2: Carmen Pârvulescu

GREFIER: - -

Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâta Autoritatea de Sănătate Publică A împotriva sentinței civile nr. 64/14.10.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamantul intimat, avocat, lipsă fiind pârâta recurentă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul reclamantului depune la dosar copia dispoziției nr. 78/14.07.2003, în dovedirea calității pe care o are intimatul.

Curtea, din oficiu, invocă excepția de necompetență materială a instanței de fond în soluționarea litigiului pendinte.

Reprezentantul reclamantului arată că este de acord cu admiterea excepției și casarea sentinței recurate, cu trimitere spre rejudecare la Secția de contencios administrativ a Tribunalului Arad.

CURTEA,

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la data de 01.09.2008, reclamantul a chemat în judecată pârâta Autoritatea de Sănătate Publică a Județului A, solicitând anularea Deciziei nr. 68/10.07.2008, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că la data de 07.08.2008 a primit în mapa de corespondență adresa nr. 2466/28.07.2008 emisă de serviciul al pârâtei prin care i s-a comunicat faptul că începând cu data de 01.04.2008 i s-a retras salariul de merit în procent de 15%.

De asemenea, arată că a solicitat lămuriri asupra temeiului de drept prin adresa nr. 2917/2945/15.08.2008, iar pârâta i-a comunicat că i-a trimis prin fax atât Dispoziția nr. 68/10.07.2008 cât și răspunsul la adresele expediate pentru lămurirea situației.

Reclamantul a considerat că modalitatea de comunicare a deciziei este nelegală, fiind încălcate prevederile art. 268 alin. 4 din Codul muncii și ale art. 7 alin. 3 din Ordonanța nr. 17/30.01.2008, care prevăd că în cazul în care pe parcursul anului intervin modificări ale funcției deținute care nu sunt imputabile persoanei beneficiare de salariu de merit, acordarea acestuia se menține până la expirarea perioadei pentru care a fost stabilit.

Totodată, reclamantul a susținut existența unei contradicții cu privire la data retragerii acestui drept. Astfel, din adresa nr. 2466/28.07.2008 rezultă data de 01.04.2008, iar din conținutul dispoziției rezultă data de 01.06.2008.

Prin sentința civilă nr. 671/14.10.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, s-a respins excepția de tardivitate invocată de pârâta Autoritatea de Sănătate Publică a Județului A și s-a admis acțiunea reclamantului, dispunându-se repunerea reclamantului în dreptul de a primi salariul de merit până la expirarea perioadei pentru care s-a acordat.

Tribunalul a reținut cu privire la excepția de tardivitate invocată de pârâtă că a fost motivată prin faptul că Decizia nr. 68/10.07.2008 a fost comunicată reclamantului la data de 28.07.2008, fiind însoțită de adresa nr. 2466/28.07.2008, iar termenul de contestare începe să curgă din data de 29.08.2008, astfel încât termenul de exercitare a căii de atac este depășit.

Astfel, instanța de fond a respins excepția de tardivitate ca neîntemeiată, reținând că pârâta nu a putut face dovada datei comunicării deciziei contestate.

Cu privire la fondul cauzei, tribunalul a reținut că prin adresa nr. 1131/26.03.2008, reclamantului i s-a comunicat de către pârâtă acordarea salariului de merit în cuantum de 15% din salariul de bază. În consecință, a avut loc o modificare a unui element esențial din contractul individual de muncă, prevăzut de art. 17 lit. j din Codul muncii, acceptată de reclamant. Prin retragerea salariului de merit a avut loc o nouă modificare a aceluiași contract individual de muncă, unilaterală, încălcându-se prevederile art. 41 alin. 1 din Codul muncii, fără acordul reclamantului.

S-a mai reținut că au fost încălcate și prevederile art. 8 alin. 5 din Ordonanța nr. 6/24.01.2007, care prevede că în cazul în care intervin modificări ale raportului de serviciu din motive neimputabile funcționarului public, salariul de merit acordat se menține până la expirarea perioadei pentru care a fost acordat.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta Autoritatea de Sănătate Publică a Județului A, solicitând în principal casarea sentinței civile cu trimitere spre rejudecare la Tribunalul Arad, în temeiul art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, cu motivarea că nu a fost citat în cauză Ministerul Sănătății Publice, care are calitate procesuală pasivă, deoarece reclamantul este funcționar public numit de minister și acordarea salariului de merit se face direct de către acesta.

În subsidiar s-a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii.

Invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, recurenta a criticat sentința ca nelegală pentru greșita respingere a excepției tardivității, termenul curgând de la data de 29.07.2008, iar acțiunea s-a înregistrat la 1.09.2008.

S-a invocat cu privire la fondul cauzei că s-au aplicat greșit dispozițiile art. 8 alin. 2 din nr.OUG 6/2007, retragerea salariului de merit făcându-se pentru că s-a depășit proporția de 1/3 din personalul de conducere care poate beneficia de acest spor.

Examinând cauza sub toate aspectele, conform dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este fondat, existând motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 3 Cod procedură civilă.

Reclamantul, după cum rezultă din Dispoziția nr. 78/15.07.2003, emisă de Direcția de Sănătate Publică A, depusă la dosar, are calitatea de funcționar public.

Potrivit dispozițiilor art. 109 din Legea nr. 188/1999, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu la funcționarului public sunt de competența instanțelor de contencios-administrativ.

Cum în cauză s-a pronunțat Tribunalul Arad ca instanță pentru litigii de muncă și asigurări sociale, iar nu instanța de contencios administrativ, hotărârea s-a dat cu încălcarea dispozițiilor imperative privitoare la competență, motiv pentru care, în baza art. 312 alin. 1, 6 Cod procedură civilă, se va casa sentința, cu trimitere spre rejudecare la Tribunalul Arad - instanța de contencios administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta Autoritatea de Sănătate Publică A împotriva sentinței civile nr. 64/14.10.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat.

Casează sentința și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Arad - instanța de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 25 februarie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Ioan Jivan

- - Dr. - - - -

GREFIER,

- -

Red. / 1.04.2009

TehnoredA./ 1.04.2009/2 ex

Prima instanță: și - Tribunalul Arad

Președinte:Vasilica Sandovici
Judecători:Vasilica Sandovici, Carmen Pârvulescu, Ioan Jivan

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Conflict de muncă. Decizia 397/2009. Curtea de Apel Timisoara