Conflict de muncă. Decizia 96/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 96
Ședința publică de la 22 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Smaranda Pipernea
JUDECĂTOR 2: Daniela Pruteanu
JUDECĂTOR 3: Carmen Bancu
Grefier - -
Pe rol judecarea recursurilor declarate de recurenții MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin - I împotriva sentinței civile nr. 2378 din 19 XII 2007 Tribunalului Iași, intimați fiind:-, -, CURTEA DE APEL IAȘI și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect conflict de muncă -.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la primul termen de judecată, nu s-a depus întîmpinare, recurenții au solicitat judecata cauzei în lipsă.
Președintele completului dă citire raportului asupra recursurilor potrivit căruia acestea sunt declarate în termen și motivate.
Instanța, verificînd actele și lucrările dosarului, văzînd că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămîne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iași, reclamantele, - și au chemat în judecată pe pârâții Curtea de APEL IAȘI, Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării solicitând obligarea în solidar a primilor doi pârâți la plata unei despăgubiri, actualizată la data plății, egale cu suma primită de colegii magistrați cu titlu de stimulente în baza Ordinului nr. 1921/C/15.12.2005 emis de Ministerul Justiției și obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să aloce sumele necesare efectuării plăților.
În motivarea acțiunii, reclamantele au susținut că dispozițiile Ordinului nr. 1921/C/15.12.2005 emis de Ministerul Justiției referitoare la acordarea de stimulente numai judecătorilor din cadrul judecătoriilor, cu o vechime de 0-3 ani, au instituit un tratament diferențiat și discriminatoriu între judecători. Consideră reclamanta că prevederile ordinului sunt vădit discriminatorii întrucât nu sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metoda de atingere a scopului urmărit este inadecvată, subiectivă, arbitrară și nepertinentă, pârâtul Ministerul Justiției ignorând faptul că, la colectarea sumelor ce constituie acest fond cu destinație specială pentru stimularea personalului din sistemul justiției, au contribuit toți judecătorii, indiferent de vechime în funcția de judecător și instanțele în care își desfășoară activitatea.
La acordarea stimulentelor din acest fond nu pot fi avute în vedere nu pot fi avute în vedere decât criterii obiective, profesionale, în corelare directă cu activitatea desfășurată, așa cum au fost exemplificativ menționate în Ordinul nr. 2404/C/2004 al Ministerului Justiției. Situația de discriminare a fost constatată și de Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 25 alin. 2 din Legea nr. 146/1997, art. 1 alin. 2 și 3 din nr.OG 137/2000.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Justiției a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea poziției sale procesuale, pârâtul a arătat că stimulentele financiare cate fac obiectul prezentei cauze au fost acordate cu respectarea Normelor interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art. 25 alin. 2 din legea nr. 146/1997, aprobate prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 2404/C/2004. enumerării prevăzute de art. 4 alin. 1 este de exemplificare a unor criterii, nu de limitare a acestora, ceea ce exclude obligația de a motiva adoptarea unui nou criteriu de repartizare a sumelor.
A mai susținut pârâtul că stimulentul financiar nu este un drept conferit de lege, el depinzând de mai mulți factori, care îi conferă acestuia un caracter incert, imposibil de prevăzut, astfel încât nu se poate vorbi de un drept de creanță lichidă, exigibilă.
De asemenea, la anumite intervale de timp, ordonatorii pot aprecia ca, în funcție de ordinea îndeplinirii obiectivelor propuse, să repartizeze fondurile colectate din amenzi judiciare și cheltuieli avansate de stat, recuperate de la participanții la procesul penal, fără ca tot personalul din sistemul autorității judecătorești să fie recompensat în același timp.
Prin sentința civilă nr. 2378 din 19 decembrie 2007, Tribunalul Iașia admis acțiunea formulată de reclamantele, - și în contradictoriu cu pârâții Curtea de APEL IAȘI, Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Pârâții Curtea de APEL IAȘI și Ministerul Justiției au fost obligați să plătească reclamantelor câte o despăgubire bănească egală cu suma primită de colegii magistrați, în cuantum de 1.700 RON net, cu titlu de stimulente în baza Ordinului nr. 1291/C/15.12.2005 emis de Ministerul Justiției, actualizată la data plății efective.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat să aloce sumele necesare efectuării plății.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantele au calitatea de judecător la Curtea de Apel Iași.
Prin Ordinul nr. 1921/C/2005 al Ministrului Justiției a fost aprobat un fond de stimulente financiare pentru personalul din sistemul justiției, fiind acordat numai judecătorilor cu o vechime în funcție de 0-3 ani, deși acest criteriu nu se regăsește printre criteriile de evaluare pentru acordarea stimulentelor, în nici unul dintre actele normative ce stau la baza acordării lor.
Din adresa nr. 2595/A/15.12.2005, comunicată curților de apel, rezultă că s-a propus o valoare individuală medie, diferențiată pe categorii de personal, judecători din cadrul judecătoriilor, cu o vechime în funcția de judecător cuprinsă între 0-3 ani, în sumă de 1700 lei.
Prin Hotărârea nr. 15/2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a constatat existența unei discriminări indirecte potrivit art. 2 alin. 1 și 2, art. 3 lit. c, art. 8 alin. 3 și art. 9 din nr.OG 137/2000, ca urmare a faptului că prin acest ordin au fost acordate stimulente financiare doar judecătorilor ce aveau o vechime cuprinsă între 0-3 ani.
Potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 1 din nr.OG 137/2000, în toate cazurile de discriminare prevăzute de ordonanță, persoanele discriminate au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare.
Din argumentarea deciziei nr. 294/2001 a Curții Constituționale se reține că legiuitorul național poate institui tratamente juridice diferite pentru situații diferite și că diferența de tratament devine discriminare numai atunci când autoritățile statale introduc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
Tribunalul a mai constatat că pentru judecătorii de la judecătorii, cu o vechime în funcție cuprinsă între 0-3 ani, s-a hotărât acordarea de stimulente în sumă de 1.700 RON, conform adresei nr. 2595/A/2005. În acest context, s-a considerat că, în lipsa unei justificări rezonabile și obiective, diferența de tratament între judecătorii cu vechime în funcție cuprinsă între 0-3 ani ce își desfășoară activitatea la judecătorii și judecătorii cu vechime mai mare de 3 ani și de la instanțe superioare constituie o evidentă discriminare.
S-a mai reținut că, prin acordarea stimulentelor financiare în funcție de vechimea în funcția de judecător și gradul instanței, Ministerul Justiției a încălcat principiul egalității între cetățeni în exercitarea drepturilor economice și dreptul la un salariu egal pentru muncă egală, astfel cum prevede art. 1 alin. 1 din nr.OG 137/2000, așa încât acțiunea va fi admisă.
Reclamantele au solicitat obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor la alocarea sumelor necesare plății drepturilor salariale, iar în temeiul dispozițiilor art. 1 din OUG nr. 22/2002 aprobată prin Legea nr. 288/2002, pârâtul va fi obligat să includă în buget sumele necesare efectuării plăților.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod proc. civilă, Ministerul Justiției susține că hotărârea este dată cu aplicarea greșită a legii.
Astfel, stimulentele sunt concepute ca drepturi suplimentare, care pot fi sau nu acordate salariaților în funcție de o serie de criterii pe care angajatorul le poate stabili cu prioritate. Potrivit art. 4 din Normele aprobate prin nr. 2404/C/2004, în acordarea stimulentelor se au în vedere obiectivele propuse, importanța acestora pentru promovarea obiectivelor generale ale ministrului justiției, gradul de realizare a acestor obiective în termenele stabilite, precum și sărbătorile legale aprobate prin acte normative.
Ca atare, stimulentul financiar nu este un drept cu caracter absolut, nu se confundă cu salariul, el depinzând de o multitudine de factori, ceea ce îi conferă un caracter incert, imposibil de prevăzut, astfel încât nu putem vorbi de un drept-creanță lichidă, exigibilă.
În al doilea rând, nu se poate vorbi de un drept care urmează a fi plătit întregului personal din sistemul autorității judecătorești în același timp. La anumite intervale de timp, ordonatorii pot aprecia ca, în funcție de ordinea realizării obiectivelor propuse, să repartizeze fondurile colectate potrivit art. 25 din Legea taxelor de timbru, fără ca tot personalul să fie recompensat în același timp.
Nu pot fi practici discriminatorii, câtă vreme, ulterior, măsurile de recompensare având ca sursă fondurile prevăzute de Legea nr. 146/1997 au vizat în continuare și personalul din sistemul autorității judecătorești care nu s-a încadrat în criteriul avut în vedere de nr. 1921/C/2005, în acest sens fiind menționat nr. 1744/C/2006.
Stabilirea unor priorități, la un moment dat, nu înseamnă a distinge după unul sau altul dintre criteriile ce caracterizează faptele de discriminare sancționate de nr.OG 137/2000 sau alte documente, cu atât mai mult cu cât, în continuare, s-au aprobat fonduri pentru stimularea judecătorilor.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod proc. civilă, Ministerul Economiei și Finanțelor susține că nu are calitate procesuală pasivă, raportul de drept procesual putându-se lega valabil numai între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății concretizat în drepturi salariale.
Intimații nu au depus întâmpinare.
În recurs nu au fost administrate probe noi și nu s-au invocat din oficiu motive de ordine publică.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea primei instanțe, prin prisma criticilor formulate de recurenți, Curtea constată următoarele:
Cu privire la recursul declarat de Ministerul Justiției, se reține că, prin Ordinul ministrului Justiției nr.1921/C/15.12.2005, s-a aprobat repartizarea unui fond de stimulente financiare pentru personalul din sistemul justiției, printre care și pentru judecătorii din cadrul judecătoriilor, cu o vechime în funcția de judecător cuprinsă între 0-3 ani.
Susține recurentul că suntem în prezența unui drept suplimentar, care nu are caracter absolut, în sensul că nu există nici un act normativ care să prevadă ori să garanteze dreptul de a primi stimulente fiecărui judecător
Or, dreptul de a primi stimulente este prevăzut de lege. Potrivit art. 25 alin. 2 din Legea nr. 146/1997, s-a constituit fondul pentru stimularea personalului din sistemul justiției, iar art. 25 alin. 3 din același act normativ a prevăzut că repartizarea veniturilor pe beneficiar se face în baza unor norme interne aprobate prin ordin al ministrului justiției, în acest sens ministrul justiției adoptând Ordinul nr. 2404/C/2004. Rezultă că stimulentele urmau să fie repartizate individual beneficiarilor, potrivit acestor norme interne, pe baza criteriilor principale enumerate în art. 4 alin. 1 din ordinul menționat, care este un act normativ care se înscrie în accepțiunea largă a noțiunii de "lege", așa cum și stimulentele se înscriu în accepțiunea largă a noțiunii de "drepturi salariale".
În ceea ce privește caracterul discriminator al dispozițiilor cuprinse în Ordinul ministrului Justiției nr.1921/C/15.12.2005, prin care s-a aprobat repartizarea unui fond de stimulente financiare pentru personalul din sistemul justiției, printre care și pentru judecătorii din cadrul judecătoriilor, cu o vechime în funcție de judecător cuprinsă între 0-3 ani, se reține că, potrivit art. 1 alin. 2 lit. i din nr.OG 137/2000, principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt garantate și în exercitarea dreptului la un salariu egal pentru o muncă egală.
În conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. 1 din același act normativ, la stabilirea existenței unei discriminări nu se au în vedere doar criteriile enumerate limitativ în text, ci și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege.
Mai mult, alin. 3 prevede că sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. 1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acestui scop sunt adecvate și necesare.
Recurentul Ministerul Justiției susține că repartizarea stimulentelor s-a făcut în conformitate cu Normele interne aprobate prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 2404/C/2004, iar criteriul vechimii nu este discriminatoriu.
Este reală susținerea recurentului că ordonatorul de credite de la nivelul instanțelor urma să stabilească beneficiarii stimulentelor în funcție de criteriile enumerate în art. 4 alin. 1 din normele interne, însă această operațiune a privit numai categoria judecătorilor de la judecătorii, cu o vechime între 0-3 ani, fiind excluși de la dreptul de a beneficia de stimulente judecătorii de la celelalte instanțe și cei care aveau o vechime de peste 3 ani.
În acest context, criteriul vechimii în funcție reprezintă un criteriu aparent neutru, care dezavantajează judecătorii cu o vechime în funcție mai mare de 3 ani și care îndeplinesc criteriile obiective, enumerate în art. 4 alin. 1 din Normele interne, pentru a beneficia de acordarea stimulentelor. În consecință, acordarea stimulentelor potrivit criteriului vechimii reprezintă o faptă de discriminare indirectă, în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. 3 din nr.OG 137/2000, iar intimatele reclamante, care fac parte din categoria judecătorilor excluși de la dreptul de a beneficia de stimulente, sunt îndreptățite la acordarea despăgubirilor, în conformitate cu dispozițiile art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000.
Recurentul, căruia îi revenea sarcina de a dovedi că acordarea stimulentelor potrivit criteriului vechimii nu constituie discriminare, potrivit art. 27 alin. 4 din nr.OG 137/2000, nu a dovedit că acest criteriu este justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare. De altfel, recurentul nici nu a invocat existența unui scop legitim, care să justifice obiectiv criteriul avut în vedere prin Ordinul nr. 1921/C/2005. În consecință, nici instanța de recurs nu poate examina dacă tratamentul diferențiat are o justificare obiectivă și rezonabilă, de natură să înlăture caracterul discriminatoriu, fiind lipsite de relevanță măsurile ulterioare, de recompensare a personalului din sistemul autorității judecătorești care nu s-a încadrat în criteriul avut în vedere de nr. 1921/C/2005.
În ceea ce privește recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor: calitatea procesuală pasivă a recurentului este justificată prin prisma dispozițiilor art. 1 din nr.OUG 22/2002 aprobată prin Legea nr.288/2002, conform cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Recurentul nu a fost obligat la plata unor sume către intimate, cu care, într-adevăr, nu are raporturi juridice, ci la includerea în buget a acestor sume, în condițiile în care printre atribuțiile sale, reglementate de Legea nr. 500/2002, se regăsește și coordonarea acțiunilor care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general de execuție.
Prin urmare, față de considerentele expuse, avându-se în vedere și dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod proc. civilă, se vor respinge ca nefondate cele două recursuri și se va menține sentința.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr.2378 din 19.12.2007 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22.02.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași:
-
-
03.III.2008.-
2 ex.-
Președinte:Smaranda PiperneaJudecători:Smaranda Pipernea, Daniela Pruteanu, Carmen Bancu
| ← Conflict de muncă. Decizia 19/2010. Curtea de Apel Timisoara | Contestație decizie de pensionare. Decizia 663/2009. Curtea de... → |
|---|
