Constată că, la data de 22.04.2008, reclamantul S.S.A., în numele şi pentru membrii de sindicat R.C.M., T.C., G.
| Comentarii |
|
Constată că, la data de 22.04.2008, reclamantul S.S.A., în numele şi pentrumembrii de sindicat R.C.M., T.C., G.C., T.M., S.P.M., M.V., V.L.E., A.A., B.M., C.L., I.A.I., N.M.,A.S.M., P.E. a chemat în judecată pe pârâtul S.S.S.M. pentru a fi obligat să le plăteascăacestora despăgubiri egale cu contravaloarea tichetelor de masă de care ar fi trebuit săbeneficieze pe perioada 2005-2008 conform art.23 din O.U.G. nr.115/2004, cu modificărileulterioare la valoarea actualizată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii Sindicatul a arătat că reclamanţii sunt salariaţi în cadrulcabinetelor medicale din şcoli şi grădiniţe, subunităţi aflate în structura organizatorică aS.S.S.M..
S-a susţinut că deşi reclamanţii au desfăşurat activitate în perioada 2005-2008 nu le-au fost acordate tichetele de masă potrivit O.U.G. nr.115/2004, cu modificărileulterioare, conform Legii nr.142/1998.
Potrivit art.188 alin.1 din Legea nr.95/2006 spitalele sunt instituţii publicefinanţate integral din venituri proprii.
Art.23 din O.U.G. nr.115/2004 cu modificările ulterioare prevede căpersonalul încadrat în unităţile sanitare publice finanţat integral din venituri proprii realizate prinsistemul de asigurări sociale de sănătate beneficiază lunar de maximum 20 de tichete de masă,fără a condiţiona sursele prin care unele subunităţi aflate în structura acestor unităţi primescanumite fonduri, respectiv de la bugetul de stat, singura condiţie impusă fiind aceea cabeneficiarul să fie încadrat într-o unitate sanitară publică finanţată integral din venituri proprii,fără a delimita locul său de muncă în cadrul unităţii angajatoare.
Serviciile medicale acordate de către cabinetele medicale din şcoli şigrădiniţe integrate spitalelor teritoriale se suportă din fondul de asigurări sociale de sănătateconform art.1 alin.2 din Ord.M.S. nr.653/2001.
La data de 9.01.2009 pârâtul S.O.S.S.M. a formulat cerere de chemare îngaranţie a M.S.P.prin reprezentantul său în teritoriu A.S.P.A. pentru ca, în cazul în care vacădea în pretenţii, să fie obligat chematul în garanţie la virarea acestor sume, cu cheltuieli dejudecată.
În motivarea cererii pârâtul a invocat prevederile H.G. nr.529/2002 privindfinanţarea unităţilor sanitare şi a instituţiilor din reţeaua M.S.P. cheltuielile de personal pentrusalariaţii ce îşi desfăşoară activitatea în cabinete medicale şcolare şi stomatologice din grădiniţe,şcoli şi din unităţile de învăţământ superior se realizează de la bugetul de stat.
Pârâtul a achitat toate drepturile de personal aprobate în Bugetul de veniturişi cheltuieli alocat şi aprobat de A.S.P.A.. Pentru articolul bugetar 10.02 tichete de masă" nu aexistat prevedere bugetară şi în consecinţă nu au fost efectuate cheltuieli cu această destinaţie.
La data de 23.01.2009, D.S.P.A. a formulat cerere de chemare în garanţie aM.F.P. şi a M. S. pentru următoarele considerente:
M.F.P. este, prin Legea bugetului de stat, cea mai înaltă autoritatelegislativă a ţării, stabileşte volumul veniturilor şi a structurii acestora, dar şi al cheltuielilor pedestinaţii pe fiecare ordonator principal de credite pentru bugetul de stat.
M.S. este ordonatorul principal de credite şi avizează bugetul de venituri şicheltuieli al D.S.P. potrivit prevederilor art.4 pct.49 din H.G. nr.862/2006 privind organizarea şifuncţionarea M.S..
Totodată, Ord.M.S.P. nr.880/2006 privind aprobarea Regulamentului deOrganizare şi Funcţionare al Autorităţii de Sănătate Publică Judeţene şi a structuriiorganizatorice a acestei autorităţi prevede la art.4 alin.1că activitatea financiară a autorităţii desănătate publică judeţene se desfăşoară pe baza bugetului de venituri şi cheltuieli aprobat deMinisterul Sănătăţii Publice, în condiţiile legii".
D.S.P.A. a depus la dosar întâmpinare în raport de disp.art.115 Codprocedură civilă prin care a invocat inadmisibilitatea cererii de chemare în garanţie având învedere lipsa raportului juridic dintre reclamant şi chematul în garanţie.
În speţă, S.O.S.S.M. are calitatea de angajator, iar reclamanţii de salariaţipotrivit art.10 din Codul muncii, aceştia din urmă prestând muncă în schimbul salariului în bazaunui contract individual de muncă.
În conformitate cu Ordinul M.S.P. nr.880/2006 nu intră în atribuţiile acesteiinstituţii acordarea drepturilor de natură salarială ale personalului din unităţile spitaliceşti.
Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată întrucâtpotrivit art.1 din O.M.S. nr.653/2001 privind asistenţa medicală a preşcolarilor, elevilor şistudenţilor asistenţa medicală şi stomatologică a preşcolarilor, elevilor şi studenţilor se asigurăîn cabinetele medicale şi stomatologice din grădiniţe, şcoli şi unităţi de învăţământ superiorînfiinţate ca urmare a reorganizării dispensarelor medicale din aceste unităţi, integrate înstructura spitalelor teritoriale şi finanţate de la bugetul de stat.
Salariaţii ale căror drepturi sunt finanţate de la bugetul de stat nubeneficiază de tichete de masă.
Acestora le sunt aplicabile dispoziţiile legilor bugetelor de stat în raport decare în bugetele instituţiilor publice, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonareinclusiv ale activităţilor finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă unele instituţiipublice, cu excepţia instituţiilor finanţate integral din venituri proprii nu se pot aproba sumepentru acordarea tichetelor de masă întrucât în buget nu sunt prevăzute sume cu aceastădestinaţie".
Chiar în art.1 alin.2 din Legea nr.142/1998 se arată că tichetele de masă seacordă în limita prevederilor bugetelor de stat, sau după caz, ale bugetelor locale, pentruunităţile din sectorul bugetar şi în limita bugetelor de venituri şi cheltuieli aprobate potrivit legii,pentru celelalte categorii de angajatori."
Art.16 lit.c din HG 5/1999 privind Normele de aplicare ale Legii 142/1998este interzis salariatului comercializarea tichetelor de masă în schimbul unor sume de bani",motiv pentru care acordarea sumelor de bani drept contravaloare a tichetelor de masăcontravine legii.
Prin întâmpinarea depusă de M.F.P. s-a invocat excepţia inadmisibilităţiicererii de chemare în garanţie motivat de faptul că temeiul unei cereri de chemare în garanţietrebuie să îl constituie obligaţia de garanţie ce îi revine chematului în garanţie în baza legii sau acontractului ori a unei obligaţii de restituire, condiţii care nu se regăsesc în cauza de faţă.
Între M.F.P.şi D.S.P.A. nu există nicio obligaţie de garanţie, opinia pârâteireferitoare la competenţele legislative ale M.F.P. fiind eronată..
Creditele bugetare anuale sunt repartizate prin legea bugetară şi actelenormative de rectificare bugetară.
În conformitate cu art.21 alin.1 din Legea nr.500/2002privind finanţelepublice ordonatorii principali de credite repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetulpropriu şi pentru bugetele instituţiilor publice ierarhic inferioare, ai căror conducători suntordonatori secundari sau terţiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivitlegii."
Conform dispoziţiilor H.G. nr.386/2007 şi ale Legii nr.500/2002 M.F.P.are îndomeniul finanţelor publice doar atribuţii în derularea procesului legislativ prin întocmireaproiectului de lege pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite.
Prin sentinţa civilă nr.1081/CM/1 iulie 2009, Tribunalul Argeş, Secţia civilă aadmis acţiunea formulată de reclamant, în numele şi pentru membrii de sindicat şi a obligatpârâtul să plătească reclamanţilor contravaloarea tichetelor de masă pentru perioada 1.01.2005-31.12.2008, omologând raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză de expert StănescuGheorghe, ce face parte integrantă din prezenta sentinţă.
Au fost admise cererile de chemare în garanţie a Ministerul SănătăţiiPublice, formulate de către pârât şi D.S.P.A..
A fost obligat chematul în garanţie M.S.P., prin D.S.P.A. să vireze pârâtuluifondurile necesare achitării drepturilor băneşti menţionate.
A fost respinsă cererea de chemare în garanţie a M. F.P. şi a fost obligatpârâtul să plătească Sindicatului suma de 700 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarele:
În raport de disp.art.137 Cod procedură civilă, instanţa a analizat cuprioritate excepţiile invocate la termenul de judecată din 25.06.2009.
Reclamanţii sunt salariaţi în cadrul cabinetelor medicale din şcoli şigrădiniţe, subunităţi aflate în structura organizatorică a S.S.S.M..
Acordarea tichetelor de masă personalului din unităţile sanitare a fostreglementată de O.U.G. nr.115/2004 care prevede în art.23 că începând cu data intrării învigoare a ordonanţei, personalul încadrat în unităţile sanitare publice finanţate integral dinvenituri proprii realizate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate beneficiază lunar de 20 detichete de masă.
H.G. nr.529/2002 privind finanţarea unităţilor sanitare şi a instituţiilor dinreţeaua M.S.F. prevede într-adevăr că finanţarea unităţilor sanitare şi a instituţiilor din reţeauaM.S.F. se asigură în condiţiile legii de la bugetul de stat din bugetul fondului de asigurări socialede sănătate şi din alte venituri potrivit anexei hotărârii.
Aceeaşi hotărâre prevede la art.3 care sunt activităţile finanţate de labugetul de stat şi anume programele naţionale de sănătate, expertizarea, proiectarea şiconsolidarea unor construcţii, modernizarea, transformarea şi extinderea construcţiilor sanitareexistente, achiziţionarea de aparatură medicală, activitatea de diagnostic curativă şi dereabilitare de importanţă naţională pentru recuperarea capacităţii de muncă.
Reiese aşadar că numai aceste activităţi sunt finanţate de la bugetul de stat,serviciile medicale curative din cabinetele medicale, stomatologice din grădiniţe, şcoli şi unităţide învăţământ superior finanţate ca urmare a reorganizării dispensarelor medicale din acesteunităţi integrate în structura spitalelor teritoriale sunt finanţate, potrivit Ord. 653/2001 al M.S.,art.1 alin.2 din fondul de asigurări sociale de sănătate.
Este de reţinut de asemenea, că art.23 din O.U.G. nr.115/2004 prevede căbeneficiază de tichete de masă personalul încadrat în unităţi sanitare publice finanţate integraldin venituri proprii fără a face o altă distincţie cu privire la locul de muncă unde-şi desfăşoarăactivitatea angajatul respectiv sau activitatea pe care acesta o desfăşoară.
Mai mult decât atât, în contractul colectiv de muncă la nivel e ramurăsanitară valabil pe perioada 2005-2007 şi înregistrat sub nr.2678/14/12.12.2005 este prevăzutăobligaţia angajatorului de a acorda tichete de masă potrivit Legii nr.142/1998 în raport deprevederile legale stipulate pentru unităţi finanţate de la bugetul de stat şi de la bugetulasigurărilor sociale.
Acordarea tichetelor de masă numai salariaţilor care-şi desfăşoarăactivitatea efectiv în cadrul spitalului contravine atât contractului colectiv de muncă la nivel deramură sanitară cât şi O.U.G. nr.115/2004.
Nu poate fi reţinută apărarea pârâtului potrivit căreia acordarea unor sumede bani reprezentând contravaloarea tichetelor de masă contravine legii întrucât acestea nu potfi comercializate, deoarece sunt admisibile cu titlu de despăgubiri datorate culpei angajatoruluipentru neacordarea lor la termen.
În consecinţă, în raport de cele menţionate prezenta acţiune s-a reţinut cafiind întemeiată şi a fost admisă ca atare.
Împotriva sentinţei instanţei de fond, în termen legal, a declarat recursD.S.P.A., criticând-o pentru nelegalitate, invocând dispoziţiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă,după cum urmează:
- prima instanţă nu a ţinut cont de susţinerea recurentei-pârâte în sensuladmiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, motivat de faptul că intimaţii-reclamanţi nuau raporturi de muncă cu recurenta, aceasta având numai rol de intermediar între M.S. şiS.O.S.S.M.;
- instanţa de fond nu a luat în considerare faptul că intimaţilor-reclamanţi lesunt aplicabile HG nr.529/2002, în sensul că unităţile în care lucrează intimaţii-reclamanţi suntfinanţate de bugetul de stat şi nu din venituri proprii, situaţie faţă de care trebuia să se ia înconsiderare faptul că în prezent nu există venituri pentru acordarea tichetelor de masă, situaţieevidenţiată şi de Decizia nr.297/2002 pronunţată de Curtea Constituţională;
- în cazul în care, totuşi, ar fi fost admisă acţiunea prima instanţă trebuia săse pronunţe pe acordarea tichetelor şi nu a contravalorii lor.
Intimaţii-reclamanţi au formulat o întâmpinare prin care au solicitatrespingerea recursului ca nefondat pe considerentul că, potrivit art.188 din Legea nr.95/2006,spitalele sunt instituţii publice finanţate integral din venituri proprii, iar dispoziţiile art.23 din OUGnr.115/2004 precizează că personalul încadrat în unităţile sanitare beneficiază lunar de 20 detichete de masă, fără a preciza sursele de finanţare, singura condiţie fiind aceea ca personalulsă fie încadrat într-o unitate sanitară.
În plus, acest drept este reglementat prin Contractul Colectiv de Muncă şi aLegii nr.142/1998, iar susţinerea de a acorda concret tichete de masă nu poate fi luată înconsiderare atâta vreme cât acestea nu se mai tipăresc, fiind legală acordarea contravaloriiacestora.
Referitor la pretinsa lipsă de calitate procesuală activă a recurentei-pârâtese precizează de către intimaţii-reclamanţi că aceasta a fost chemată în judecată în calitate deordonator de credite.
Intimatul-pârât S.O.S.S.M. a formulat o întâmpinare, prin care a solicitatrespingerea recursului ca nefondat, precizându-se că această parte nu ar fi trebuit să fiechemată în judecată, deoarece finanţarea se asigură de către M.S.P.prin recurenta-pârâtă, sensîn care intimata-pârâtă consideră că trebuie să achite doar plata drepturilor salariale.
Examinând actele şi lucrările dosarului şi sentinţa recurată prin prismamotivelor de recurs invocate de recurenta-pârâtă, Curtea va constata că recursul este nefondatpentru următoarele considerente.
Referitor la prima critică, prin care se invocă de către recurenta-pârâtăexcepţia lipsei calităţii procesuale pasive pe considerentul că nu există raporturi de muncă întrerecurentă şi intimaţii-reclamanţi, se reţine de către Curte că instanţa de fond a respins aceastăexcepţie nu pentru considerentul că ar exista raporturi de muncă între cele două părţi, ci pentrufaptul că recurenta-pârâtă are calitatea de ordonator secundar de credite, calitate pe care, dealtfel, o şi recunoaşte în cuprinsul acestei critici prin invocarea faptului că are rol de intermediarîntre M.S. şi S.O.S.S.M..
Cum finanţarea se asigură, într-adevăr, de către M.S.P., care are calitateade ordonator principal de credite, pe cale de consecinţă a şi fost admisă cererea de chemare îngaranţie a acestei instituţii.
HG nr.529/2002 privind finanţarea unităţilor sanitare şi a instituţiilor dinreţeaua M.S.F., prevede, într-adevăr, că finanţarea unităţilor sanitare şi a instituţiilor din reţeauaM.S.se asigură în condiţiile legii de la bugetul de stat, din bugetul fondului de asigurări socialede sănătate şi din alte venituri, potrivit anexei acestei hotărâri. Aceeaşi hotărâre prevede la art.3care sunt activităţile finanţate de la bugetul de stat şi anume: programele naţionale de sănătate,expertizarea, proiectarea şi consolidarea unor construcţii, modernizarea, transformarea şiextinderea construcţiilor sanitare existente, achiziţionarea de aparatură medicală, activitatea dediagnostic curativă şi de reabilitare de importanţă naţională pentru recuperarea capacităţii demuncă.
Reiese, aşadar, că numai aceste activităţi sunt finanţate de la bugetul destat, serviciile medicale curative din cabinetele medicale, stomatologice, din grădiniţe, şcoli şiunităţi de învăţământ superior, înfiinţate ca urmare a reorganizării dispensarelor medicale dinaceste unităţi integrate în structura spitalelor teritoriale sunt finanţate, potrivit Ordinuluinr.653/2001 al M.S., art.1 alin.2, din fondul de asigurări sociale de sănătate.
Este de reţinut, de asemenea, că art.23 din OUG nr.115/2004, prevede căbeneficiază de tichete de masă personalul încadrat în unităţile sanitare publice, finanţate integraldin venituri proprii, fără a se face o altă distincţie cu privire la locul de muncă unde îşidesfăşoară activitatea angajatul respectiv sau activitatea pe care acesta o desfăşoară.
Deşi intimaţii-reclamanţi au invocat raport juridic de muncă cu pârâtulS.O.S.S."M. acesta din urmă a susţinut la instanţa de fond că reclamanţii nu pot beneficia deprevederile art.23 din OUG nr.115/2004, în raport de dispoziţiile pct.1.11 din Anexa 1 la HGnr.529/2002, potrivit cărora cabinetele medicale în cadrul cărora aceştia îşi desfăşoarăactivitatea sunt finanţate integral de la bugetul de stat, afirmaţie total gratuită faţă deconsiderentele arătate anterior.
De asemenea, dreptul la tichete de masă este reglementat prin art.139 dinContractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură sanitară pe perioada 2005-2007, care prevedeobligaţia imperativă a angajatorului să acorde acest drept potrivit Legii nr.142/1998.
Potrivit dispoziţiilor art.188 din Legea nr.95/2006 Spitalele publice suntinstituţii publice finanţate integral din venituri proprii şi funcţionează pe principiul autonomieifinanciare. Veniturile proprii ale spitalelor publice provin din sumele încasate pentru serviciilemedicale, alte prestaţii efectuate pe bază de contract, precum şi din alte surse conform legii".
Singura condiţie pentru a beneficia de tichetele de masă este aceea aîncadrării într-o unitate sanitară publică, criteriul angajării într-o subunitate fără personalitatejuridică, nefiind relevant atâta timp cât această subunitate este cuprinsă în structuraorganizatorică a unităţii sanitare publice.
Din punct de vedere constituţional o hotărâre de Guvern nu poate adăuga şinu poate modifica o lege, iar actele normative în materie sunt unitare în reglementărileprivitoare la acordarea tichetelor de masă în domeniul sanitar.
Astfel, Legea nr.142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, reprezintădreptul comun în materie, respectiv cadrul general pentru toate activităţile din toate ramurile deservicii la nivel naţional.
Nici legile bugetului de stat nu contravin acestor reglementări aplicabiledomeniului sanitar, deoarece acestea prevăd că instituţiile finanţate integral din venituri proprii(cum este situaţia spitalelor) sunt excluse din categoria instituţiilor publice în bugetele cărora nusunt cuprinse sume pentru acordarea tichetelor de masă.
Contractul colectiv de muncă reprezintă legea părţilor, iar pârâta, lamomentul negocierii şi încheierii acestui act, avea cunoştinţă despre prevederile legale înmaterie, asumându-şi obligaţia de acordare a tichetelor, obligaţie care trebuie respectată.
Culpa pârâtei rezidă şi în inactivitatea sa, care nu a făcut niciun demers învederea obţinerii de fonduri pentru îndeplinirea obligaţiei, care se întregeşte şi cu aceea de aface orice în vederea îndeplinirii acesteia întocmai.
Dispoziţiile legale ulterioare de natură a modifica situaţia juridică referitoarela dreptul de acordare a tichetelor de masă îşi produc efecte juridice numai în măsura în care arexista un raport de proporţionalitate între suspendarea acestor drepturi şi interesul general pecare legiuitorul l-a urmărit prin edictarea normelor ce interziceau aprobarea sumelor de acordarea tichetelor de masă.
Neexistând un raport de proporţionalitate care să justifice limitarea dreptuluisalariaţilor la acordarea tichetelor de masă nu pot fi privaţi de acest drept legalmente dobândit înpatrimoniul fiecăruia.
Dreptul salariaţilor potrivit prevederilor Contractului Colectiv de Muncă de ali se acorda tichete de masă reprezintă un drept de creanţă care se poate înscrie în noţiunea debunuri într-o accepţiune largă aşa cum este reglementată de dispoziţiile art.474 Cod civilreferitoare la bunurile mobile.
Potrivit art.1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia Europeană aDrepturilor Omului, oricine are dreptul să-i fie respectată proprietatea asupra bunurilor sale,restrângerea acestui drept absolut putând să se dispună numai pentru cauze de utilitate publică,cu respectarea condiţiilor legale, precum şi a principiilor generale ale dreptului internaţional.
Existenţa dreptului salariaţilor de a primi tichete de masă este incontestabilăaşa cum s-a mai afirmat, astfel că, de acest drept nu puteau fi privaţi decât pentru o cauză deutilitate publică, respectându-se în acest sens un raport de proporţionalitate între interesul lorparticular de a păstra dreptul şi interesul general care justifica o limitare a acestui drept, în cazulde faţă, o suspendare a executării lui ca urmare a nealocării sumelor necesare prin legilebugetului de stat.
Nerespectarea principiului proporţionalităţii este contrară prevederilorConvenţiei Europene a Drepturilor Omului referitoare la apărarea dreptului de proprietate, motivpentru care în mod nelegal instanţa de fond a apreciat că dispoziţiile legale, evocate de cătrerecurentă se pot aplica în cauză, ele fiind contrare normelor de drept internaţional ce urmeazăsă fie aplicate cu prioritate.
Nefondată este şi susţinerea că trebuiau acordate în concret tichete demasă, atâta vreme cât acestea nu se mai tipăresc, iar obligarea la contravaloarea acestora estesingura soluţie legală, reţinându-se culpa nejustificată a intimatei-pârâte referitoare la omisiuneaacordării acestora în termenul prevăzut de lege.
Faţă de cele arătate mai sus Curtea, în baza dispoziţiilor art.312 şi 316 Codprocedură civilă, precum şi art.291 din Codul muncii, va respinge ca nefondat recursul declaratde recurenta-pârâtă.
24. Relaţiile de muncă se bazează pe principiul bunei-credinţe şi a garantării dreptului laprotecţie împotriva şomajului; în pofida formulării limitative a art.64 alin.1 şi 2, dispoziţiilesale trebuie aplicate şi în situaţiile vizate de art.65 alin.1.Art.64 din Codul munciiLegea nr.76/2002 privind asigurările de şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă
Potrivit art.64 din Codul muncii, angajatorul poate dispuneconcedierea salariatului după notificarea cazului către A.T.O.F.M.
Textul art.64 nu are în vedere situaţia concedierii pentru motive carenu ţin de persoana salariatului, fie că este vorba de o concediere individuală sau de unacolectivă, de unde ar rezulta că într-o atare situaţie angajatorul nu are obligaţia propuneriialtor locuri de muncă vacante sau, în caz contrar, de a solicita sprijinul A.T.O.F.M..
O asemenea soluţie ar fi însă contrară spiritului dispoziţiilor legislaţieimuncii. Nu ar fi logic ca în cazul concedierii pentru inaptitudine fizică sau psihică orinecorespundere profesională să se ofere un alt loc de muncă, or, după caz, să seintervină la A.T.O.F.M., iar pentru desfiinţarea locului de muncă, pentru motive care nu ţinde persoana salariatului, să nu se procedeze la fel.
De altfel, dispoziţiile Codului muncii se completează cu cele aleC.C.M.U.N.N., care prevede, atunci când disponibilizările de personal nu pot fi evitate, ase comunica fiecărui salariat dacă i se oferă sau nu un loc de muncă.
De asemenea, se completează şi cu cele ale Legii nr.76/2002 privindasigurările de şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, potrivit cărora, în cadrulrestructurării activităţii care conduce la modificarea substanţială a numărului şi structuriiprofesionale a personalului, angajatorii au obligaţia de a înştiinţa A.T.O.F.M. În practicajudiciară s-a apreciat că în pofida formulării limitative a art.64 alin.1 şi 2, dispoziţiile saletrebuie aplicate şi în situaţiile vizate de art.65 alin.1, întrucât relaţiile de muncă se bazeazăşi pe principiul bunei-credinţe şi a garantării dreptului la protecţie împotriva şomajului.
Astfel s-a decis că obligaţia respectivă este prealabilă desfaceriicontractului, încât omisiunea de a o aduce la îndeplinire atrage nulitatea acelei măsuri.
Cum intimata-recurentă nu şi-a îndeplinit obligaţia de a notifica situaţiala A.T.O.F.M., în mod corect instanţa de fond a apreciat că decizia de încetare acontractului de muncă a contestatoarei este lovită de nulitate absolută.
(Decizia civilă nr. 397/R-CM/09 Martie 2010)
| ← Cerere de liberare condiţionată (art.450 C.p.p., art.55 ind.1... | Contract colectiv de munca la nivel de unitate. Prime Pasti si... → |
|---|
