Contestație decizie de concediere. Decizia 10976/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 10976

Ședința din Camera de Consiliu de la 08 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Manuela Preda Popescu

JUDECĂTOR 2: Ioana Bodri

JUDECĂTOR 3: Lucian

Grefier: -

Pe rol, pronunțarea asupra rezultatului dezbaterilor din data de 08 2008, consemnate în încheierea de ședință din aceeași dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, privind judecarea cererii de revizuire formulată revizuienta SC SA S împotriva deciziei civile nr.3023 din 04.12.2007 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect contestație decizie de concediere.

La apelul nominal au lipsit partile.

Procedura legal indeplinita.

Deliberând,

CURTEA

Asupra cererii de revizuire de față.

Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului O l t, contestatorii și, au formulat contestație împotriva deciziei de desfacere a contractelor de muncă nr. 39 din 09.01.2007 și nr. 40 din 09.01.2007 emise de intimata SC SA S și au solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună anularea deciziilor, reintegrarea în funcțiile deținute anterior, cu plata drepturilor salariale aferente perioadei 7-15 noiembrie 2006, 09-01.2007 și până la data reintegrării efective, precum și cheltuieli de judecată.

În motivarea contestației, contestatorii au arătat că în perioada 07-15.11.2006 au desfășurat activitate sindicală în calitate de reprezentanți ai membrilor Sindicatului,Solidaritatea, iar prin deciziile contestate li s-au desfăcut contractele de muncă pentru motivul că nu au prezentat acte legale ce justificau absentarea de la serviciu în această perioadă.

Tribunalul Olt prin sentința nr.889 de la 13 septembrie 2007 respins ca neîntemeiată contestația formulată de contestatorul, împotriva deciziei nr. 39 din 9.01.2007 emisă de intimata SC SA

În baza dispozițiilor art. 246 cpc, s-a luat act că, contestatorul renunțat la judecata cauzei.

Au fost respinse excepțiile invocate, respectiv excepția tardivității emiterii deciziei, deoarece a fost emisă în termen legal, iar celelalte au fost apreciate ca apărări de fond.

Pe fondul cauzei, s-a reținut că prin decizia nr. 3234 din 07 noiembrie 2006, pârâta a dispus anularea deciziei de scoatere din producție și reluarea activității la secție de către contestator.

Față de aceasta, s-a constatat că în perioada 08 - 15 noiembrie 2006, acesta a lipsit nejustificat, neprezentând acte medicale doveditoare decât în fața instanței, la data de 13 iunie 2007 fiind încălcat astfel termenul prevăzut de art.5 din decizia nr. 1547/06.10.2003, respectiv până la data de 01 fiecărei luni pentru luna anterioară sau până la data de 5 lunii următoare celei pentru care a fost acordat concediul conform OUG nr. 158/2005.

Mai mult, a reținut instanța că în această perioadă a fost de fapt prezent, dar nu la locul de muncă, ci desfășurând activitate sindicală. Au fost înlăturate susținerile contestatorului referitoare la faptul că a fost tratat discriminatoriu, deoarece din actele depuse la dosar reiese că pârâta a respectat și garantat drepturile sindicale ale acestuia, iar excepția de nulitate a deciziei a fost respinsă, îndeplinind condițiile art. 268 Codul muncii.

Împotriva sentinței a declarat recurs contestatorul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că încheierea din 13.02.2007 și sentința recurată sunt lovite de nulitate absolută, decizia de desfacere a contractului de muncă fiind tardiv emisă.

Prin decizia civilă nr.3023 din 04.12.2007 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr- s-a admis recursul formulat de contestatorul, împotriva sentinței civile nr. 889 din 13.09.2007, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr. 324/104/200,7 în contradictoriu cu intimata SC SA

S-a dispus modificarea sentinței în sensul admiterii contestației formulată de contestatorul, anulează decizia nr. 39/9 ianuarie 2007, dispune reintegrarea contestatorului și obligarea intimatei - pârâte la plata drepturilor salariale începând cu data desfacerii contractului de muncă și până la reintegrare.

S-au menținut restul dispozițiilor sentinței.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:

Prin decizia nr. 39/09.01.2007, SC SA Sap rocedat la desfacerea contractului individual de muncă al contestatorului, pentru absențe nejustificate pentru perioada 08-14 noiembrie 2006.

Deși se invocă atât prin contestație, cât și prin motivele de recurs nulitatea absolută a deciziei, instanța de fond a făcut o încadrare corectă, decizia îndeplinind condițiile prevăzute de art. 268 Codul muncii. Și cu privire la excepțiile invocate de asemenea, corect au fost respinse. Ceea ce este criticabil este aspectul că la datele când se susține că a absentat nemotivat, contestatorul se afla în concediu medical, de altfel informând conducerea, aspect necontestat de intimată.

Conform art. 12 din și art. 36 alin.2 din OUG nr. 158/2005, contestatorul era obligat să depună în termenele prevăzute certificatul medical doveditor al stării de incapacitate. Totodată, se observă și de altfel nu se face nici o dovadă contrară că nu există nici o sancțiune a nerespectării acestora și cu atât mai mult luarea măsurii extreme, a desfacerii contractului de muncă. Chiar dacă intimata susține neregularități ale actului medical, nu prezintă relevanță în prezenta cauză, având alte căi la îndemână pentru contestarea acestuia. La data de 14 2006, conform mențiunilor din certificatul medica, se află internat în spital, existând astfel imposibilitatea de a fi prezent la convocarea dispusă.

Împotriva deciziei Curții de Apel a formulat cerere de revizuire revizuienta SC SA In motivarea cererii de revizuire se invoca dispozițiile art. 322 pct.5 pr.civ. si art.324 alini pct.4 pr.civ.: Astfel e arata ca n speță. Fișa pentru de Zi nr.27643/09.1L2006 a fost eliberata de Spitalul Județean de Urgență S la data_de 06.02.2008, de asemenea, decizia penală nr. 30 Tribunalului Olt - Secția penală a fost pronunțata la data de 25.01.2008. Așadar, revizuenta a luat cunoștință de înscrisurile probatorii noi, invocate drept temei al revizuirii la data de 06.02.2008 respectiv la data de 25.01.2008, data pronunțării deciziei penale. Ca in speță sunt incidente dispozițiile art. 322 pct. 5 teza I pr.civ. în sensul că, ulterior pronunțării deciziei 3023/04.12.2007 s-a descoperit că intimatul nu a fost în spital nici în perioada 8-15.11.2006 și nici la data de 14.12.2006, cum a reținut instanța de recurs: Ca înscrisurile noi pe care se fundamentează cererea de revizuire sunt: a) Fișa de de Zi nr. 27643/09.11.2006, eliberată la data de 06.02.2008 de Spitalul Județean de Urgență S;

b)Decizia penală nr. 30 din 25.01.2008 pronunțată de Tribunalul Olt Secția penală.

Cu privire la aracterul de înscris probator nou al de de Zi nr. 27643/09.11.2006, eliberată la data de 06.02.2008, se arata ca inscrisul nou trebuie să fie un înscris care să nu mai fi fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată; în măsura în care înscrisul a făcut obiect de cercetare și era cunoscut de instanță, acesta nu mai poate fi considerat înscris nou.

Ca, in speță, Spitalul Județean de Urgență S - Secția de neurologie a comunicat la data de 06.02.2008_Fișa pentru a, de Zi. Din evidențele medicale și din fișa de observație a pacientului rezultă că, în perioada 9-15.11.2006 acesta nu a fost internat în spital, ci i s-a administrat un tratament în regim ambulatoriu. De asemenea, din această fișă nu rezultă că la data de 14.12.2006 ar fi fost internat în spital sau că i s-ar fi administrat vreun tratament ambulatoriu ori ar fi fost supus vreunei investigații sau proceduri medicale.

Astfel, potrivit de de Zi nr. 27643/09.11.2006, rezultă că pacientului, având CNP -, domiciliat în localitatea, județul O i-a fost deschisă Fișa la data de 09.11.2006, cu diagnosticul " hernie de disc stânga". Din fișa de observație nr. 57777 rezultă că pacientul a făcut o singură vizită în cadrul spitalizării de zi, la data de 09.11.2006, prilej cu care i-au fost recomandate anumite proceduri și investigații cu caracter medical, până la data închiderii fișei, respectiv la 14.11.2006.

Așadar, Fișa pentru a de Zi nr. 27643/09.11.2006 a pacientului are caracterul unui înscris nou, necunoscut de instanța de judecată și nici de părți la momentul pronunțării deciziei civile nr. 3023/04.12.2007 prin care a fost admis recursul contestatorului împotriva sentinței civile nr. 889/13.09.2007 pronunțate de Tribunalul Olt în dosarul nr-.

Se arata ca, Curtea de APEL CRAIOVA și-a motivat decizia de admitere a contestației pe considerentul că în perioada 08 - 15.11.2006 contestatorul nu a absentat în mod nejustificat de la locul de muncă, ci s-a aflat în concediu medical, fiind internat în spital. Ca, instanța de recurs a reținut că la data de 14.12.2006 contestatorul ar fi fost de asemenea internat în spital. Din Fișa Medicală menționată rezultă că recurentul nu a fost internat în spital, ci a efectuat un simplu control de rutină în urma căruia i s-a recomandat efectuarea unui tratament.în regim ambulatoriu. Din această rezultă că acest tratament nu s-a prelungit până la data de 14.12.2006, la momentul respectiv recurentul nu se afla în nicio imposibilitate de prezentare la procedura cercetării disciplinare. Totodată, se impune precizarea că certificatul medical depus în dosarul cauzei la Tribunalul Olta fost emis ia data de 16.11.2006 pentru perioada 9.11.2006-14.11.2006.

Potrivit art. 17 din Ordinul Ministrului Sănătății pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, "Certificatele de concediu medical se completează și se eliberează la data la care se acordă consultația medicală, stabilindu-se numărul necesar de zile de concediu medical.

(2) Data de la care începe valabilitatea concediului medical poate fi ulterioară datei acordării numai în cazul certificatelor de concediu medical "în continuare".

(3) în situația imposibilității prezentării asiguratului la medic, se pot acorda certificate deconcediu medical cu retroactivitate de 24 de ore.

(4) Certificatele de concediu medical se pot elibera si la o dată ulterioară, numai pentru luna anterioară, pentru următoarele situații:

a)în caz de sarcină și lăuzie (numai concediu medical pentru maternitate);

b) pentru perioada de internare în spital;

c)pentru aparat gipsat, numai de către medicul ortoped/chirurg;

d)situații pentru care este necesar avizul medicului expert al asigurărilor sociale peste 90 de zile".

In condițiile în care din Fișa pentru a de zi eliberată de Spitalul Județean de Urgență S rezultă că recurentul nu a fost internat în spital, în speță nu ne aflăm în nici una din ipotezele menționate de alin.4 al art. 17 al odinului menționat pentu a se putea elibera cerificatul medical la o dată ulterioară, cu efect retroactiv.

Ca, în aceste condiții, certificatul medical nu putea fi eliberat la data de 16.11.2006 pentru perioada 9.11.2006-14.11.2006, fiind astfel lovit de nulitate absolută.

e) Instanța de recurs și-a întemeiat soluția pronunțată în recurs pe mențiunile din certificatul medical seria - nr. - exhibat de contestator în cursul procesului, apreciind că, potrivit mențiunilor din certificatul medical, contestatorul se afla internat în spital, fiind deci în imposibilitate obiectivă de a se prezenta la locul de muncă.

În aceste condiții, Fișa pentru de Zi nr. 27643/09.11.2006 are caracterul unui înscris probator nou, de natură a dovedi că instanța de recurs a stabilit eronat aspectele de fapt ale cauzei la momentul pronunțării deciziei nr. 3023/04.12.2007.

Cu privire la caracterul de înscris probator nou în sensul art. 322 pct. 5. pr. civ. al unor hotărâri judecătorești pronunțate ulterior se arata urmatoarele:

In virtutea rolului lor activ și pentru a da eficiență principiului legalității, al aflării adevărului și al justei soluționări a cauzei, instanțele judecătorești1au statuat că are caracter de înscris nou și o hotărâre judecătorească obținută de baza unei acțiuni introduse înainte de soluționarea definitivă a litigiului în care se cere revizuirea, cu motivarea că hotărârea judecătorească - înscris autentic - nu putea fi înfățișată în acel litigiu, întrucât nu era în putința părții să determine pronunțarea ei la o dată anterioară, astfel încât să fie în măsură a se servi de ea.

Astfel, în speță, Decizia nr. 30/25.01.2008 pronunțată de Tribunalul Olt - Secția penală în dosarul nr- are caracterul unui înscris probator nou, potrivit interpretării oferite de instanța supremă, la care a aderat și literatura de specialitate.

Astfel, prin decizia penală nr. 30/25.01.2008, Tribunalul Olt - Secția penală a admis recursul formulat de petenta SC S împotriva sentinței penale nr. 906 prin care Judecătoria Slatinaa respins plângerea împotriva rezoluției procurorului de netrimitere în judecată a intimatului pentru săvârșirea infracțiunilor de (prevăzută și pedepsită de art. 208.penal) și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii publice (prevăzută și pedepsită de art.321 penal). Prin aceeași decizie nr. 30/25.01.2008, instanța de recurs a dispus trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale cu privire la făptuitorul.

In decizia nr. 30/25.01.2008 pronunțată de Tribunalul Olt - Secția penală pe care revizuenta o înfățișează în fața instanței cu titlul de înscris probator nou, instanța penală a reținut cu putere de lucru judecat că la data de 8.11.2006 (dată la care intimatul a lipsit nemotivat de la serviciu) acesta se afla în incinta SC S ocazie cu care 1-a agresat verbal și fizic pe numitul, angajat al SC SA fiind necesară intervenția organelor de pază și a unor muncitori.

Aceste fapte au fost relatate de martori și în plângerea penală adresată Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina și au fost reținute de instanța de recurs, care a apreciat că în speță sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii publice și a dispus trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale cu privire la făptuitorul.

Potrivit art. 22 alin. 1.pr.pen. "hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia".

Potrivit legii, hotărârea penală pronunțată de instanța de recurs este definitivă, ea având autoritate de lucru judecat în fața instanței civile cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia. Așadar, în condițiile în care Tribunalul Olt -Secția penală a reținut prin decizia nr. 30/25.01.2008 că la data de 08.11.2006 intimatul s-a aflat în incinta CS S, săvârșind cu această ocazie infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii publice, această constatare se impune cu necesitate în fața instanței civile învestită cu judecarea prezentei cereri de revizuire.

Instanța de revizuire va constata că prin decizia civilă nr. 3023/04.12.2007 Curtea de APEL CRAIOVA - Secția de Conflicte de muncă și Asigurări Sociale a admis în mod greșit recursul contestatorului, cu motivarea că în perioada 8-15.11.2006 acesta s-a aflat în concediu medical, fiind internat în spital și aflându-se deci în imposibilitatea de a se prezenta la locul de muncă.

Din cuprinsul hotărârii penale menționate rezultă cu evidență că recurentul nu a fost internat în spital, ci s-a aflat în incinta SC SA fiind autorul unei infracțiuni în loc să se prezinte la locul de muncă în vederea executării obligațiilor de serviciu.

Pe cale de consecință, rezultă cu evidență că decizia de concediere nr. 39/09.01.2007 prin care revizuenta SC Sad esfăcut contractul de muncă al intimatului a fost legală și temeinică și că instanța de recurs a stabilit în mod eronat faptele săvârșite.

Ca este îndeplinită condiția ca înscrisurile invocate să fi existat la data la care a fost pronunțată hotărârea a cărei revizuire se cere:

Cerința ca înscrisul probator să fi existat la data pronunțării hotărârii care se cere revizuită este esențială, întrucât revizuirea ca și cale de atac de retractare este menită să îndrepte erori de judecată săvârșite de instanță ca urmare a unui material probator incomplet de natură a distorsiona o evaluare corectă a situației de fapt și a determina o aplicare greșită a legii.

In speță, înscrisurile probatorii noi pe care revizuenta le înfățișează în prezenta cale de atac au existat la data soluționării în fond a pricinii, întrucât ele au fost emise la data de 09.11.2006 de către Spitalul Județean de Urgență S (deci anterior datei de 04.12.2007 - data la care s-a pronunțat instanța de recurs în dosarul nr-), însă nu au putut fi exhibate de aceasta dintr-o imposibilitate obiectivă, respectiv Spitalul Județean Sae liberat acest document abia acum motivând că este ținut de obligația de confidențialitate față de pacienți.

Într-o atare ipoteză se admite că respectiva hotărâre judecătorească îndeplinește condiția noutății reclamate de art. 322 pct.5 teza I pr.civ. cât și condiția ca respectivul înscris să fi preexistat litigiului în care se solicită revizuirea, în măsura în care acțiunea în temeiul căreia a fost pronunțată hotărârea care aduce elementul de noutate fusese deja introdusă la instanță la momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătorești a căreia revizuire se cere.

În speță, SC SA. Saî nregistrat plângerea împotriva rezoluției procurorului de netrimitere în judecată a intimatului. La data de 19.11.2007 Judecătoria Slatinaa respins in primă instanță plângerea prin sentința penală nr. 906/19.11.2007, iar la data de 10.12.2007 SC Saf ormulat recurs împotriva acestei hotărâri. La data de 25.01.2008 Tribunalul Olt - Secția Penală a pronunțat decizia prin care a admis recursul societății, a constatat existența infracțiunilor, a făptuitorului și a faptului că acesta răspunde penal și a dispus trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale cu privire la făptuitorul.

Așadar, decizia nr. 30/25.01.2008 pe care revizuenta o invocă în prezenta cerere cu titlu de înscris probator nou a fost pronunțată în dosarul nr- înregistrat pe rolul instanțelor penale la data de 27.09.2007, deci anterior pronunțării deciziei nr. 3023/04.12.2007 a cărei revizuire se solicită, fiind astfel îndeplinită condiția impusă de art. 322 pct.5 teza pr.civ. și cu privire la acest înscris.

Ca, in speță este îndeplinită condiția ca înscrisul să nu fi putut fi produs în procesul în care s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se solicită, fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părții.

Ca, revizuenta din prezenta cauză nu a avut în nici un fel posibilitatea să înfățișeze decizia penală, întrucât hotărârea instanței penale a survenit ulterior.

Cu privire la conditia ca înscrisurile invocate pentru revizuire sa fie determinante pentru soluționarea prezentei cauze:

Atât în Fișa de de Zi nr. 27643/09.11.2006, cât și în decizia penală nr. 30/25.01.2008 se reține că în perioada 8-15.11.2006 intimatul nu a fost internat în spital. Totodată, prin decizia penală nr. 30/25.01.2008 instanța penală a reținut că în aceeași perioadă intimatul s-a aflat în incinta SC dar nu s-a prezentat la locul de muncă și nu și-a îndeplinit obligațiile profesionale, ci a fost autor al unor fapte care întrunesc conținutul constitutiv al infracțiunilor de flirt, respectiv ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii publice.

Menționăm totodată că decizia penală nr. 30/25.01.2008 subliniază și un alt aspect, respectiv acela că intimatul este un element recalcitrant, un factor de disoluție în colectivul în care lucrează, un angajat problematic aflat permanent în conflict cu unitatea (ale cărei bunuri și-a permis să le sustragă) și cu ceilalți angajați.

Decizia penală menționată demonstrează că salariatul în cauză nu mai poate fi menținut în cadrul Societății întrucât a săvârșit mai multe fapte, care justfică sancțiunea desfacerii contractului de muncă.

Chiar și neprezentarea certificatului medical în termenul prevăzut de lege constituie o abatere care, coroborat cu celelalte abateri săvârșite anterior de salariat justifică decizia de concediere. Curtea de APEL CRAIOVA - Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și-a întemeiat decizia nr. 3023/4.12.2007 a cărei revizuire se solicită, pe aspectul că în perioada 8-15.11.2006 intimatul - contestator nu s-ar fi aflat într-o culpă profesională, că el nu ar fi lipsit nemotivat de la serviciu absențele sale fiind justificate de o stare de incapacitate fizică, determinate de internarea sa în spital, acesta aflându-se într-o imposibilitate obiectivă de a se prezenta la unitatea la care era angajat. De asemenea, s-a mai reținut că nu se pune nici problema că recurentul ar fi săvârșit mai multe fapte care să justifice aplicarea acestei sancțiuni. În condițiile în care revizuenta a făcut dovada cu înscrisuri că situația de fapt avută în vedere de instanța de recurs la pronunțarea deciziei nr. 3023/4.12.2007 nu a existat. Astfel, nu a fost internat în spital și nu s-a aflat în nicio incapacitate de a se prezenta la societate cel puțin pentru a depune certificatul medical. De asemenea, nu se pune problema vreunei incapacități la data la care acesta a fost convocat pentru cercetarea disciplinară.

Analizand motivele de revizuire in raport cu sentinta a carei revizuire se solicita, Curtea retine urmatoarele:

Intimatul a fost sanctionat prin decizia contestata pentru urmatoarele motive:

Ca, desi a anuntat ca in perioada 08 - 15. 11.2006 este in concediu medical, nu a prezentat acte legale pentru a justifica absenta de la serviciu, incalcand astfel o ibligatia de a respecta si a se prezenta la programul de lucru si obligatia de a prezenta concediile medicale conducatorului locului de munca pana la data de 5 fiecarei luni, pentru luna anterioara.

Curtea de apel a retinut ca motive de anulare a deciziei urmatoarele:

Ca "la datele cand se sustine ca a absentat nemotivat, contestatorul se afla in concediu medical, de altfel informand conducerea, aspect necontestat de intimata".

Ca, "chiar daca intimata sustine neregularitati ale actului medical, nu prezinta relevanta in prezenta cauza, avand alte cai la indemana pentru contestarea acestuia".

Ca "intimata sustine ca insasi neprezentarea certificatului medical in termenele prevazute de constituie abatere, dar simpla sustinere fara argumentare textuala nu poate fi primita".

Revizuenta invoca urmatoarele inscrisuri noi:

a) Fișa de de Zi nr. 27643/09.11.2006, eliberată la data de 06.02.2008 de Spitalul Județean de Urgență S;

b)Decizia penală nr. 30 din 25.01.2008 pronunțată de Tribunalul Olt Secția penală.

Potrivit art. 322 Codul d e procedura civila - Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: 5. dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere;

Așa cum retine si revizuenta, condițiile cumulativ cerute de textul de lege pentru admisibilitatea revizuirii întemeiate pe acest motiv sunt următoarele:

Invocarea unui înscris; înscrisul sa fie doveditor; înscrisul sa fie descoperit după darea hotărârii; înscrisul sa fi existat la data pronunțării hotărârii; înscrisul sa nu fi putut fi înfățișat in procesul in care a fost pronunțata hotărârea a cărei revizuire se solicita, fie pentru ca a fost reținut de partea potrivnica, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părții; înscrisul sa fie determinant.

Cu privire la fisa de spitalizare, Curtea retine ca acest înscris, pe de o parte, nu îndeplinește condiția de înscris reținut de partea potrivnica sau care nu a putut fi înfățișat dintr-o împrejurare mai presus de voința părții, atât timp cat luând la cunoștința de existenta certificatului medical, unitatea avea posibilitatea fie sa solicite emitentului certificatului, Spitalul Județean de Urgență S, informații cu privire la condițiile si împrejurările in care a fost emis acest certificat, fie sa solicite acest lucru cu ocazia administrării probelor in fata instanței, in aceleași condiții in care a formulat adresa nr. 1682/06.02.2008, ulterior pronunțării hotărârii.

Pe de alta parte, înscrisul nu este determinant, in condițiile in care atesta situația medicala a contestatorului si nu răstoarnă forța probanta a certificatului medical, cu privire la incapacitatea temporara de munca a salariatului si pe cale de consecința nu este de natura a stabili o alta situație de fapt decât cea reținuta de instanța de recurs, astfel cum a fost menționata mai sus.

In ceea ce privește, Decizia penală nr. 30 din 25.01.2008, Curtea retine ca aceasta nu îndeplinește condiția de a fi un înscris determinant pentru următoarele motive:

Considerentele ce au stat la baza deciziei privesc absenta nejustificata de la serviciu si nerespectarea obligatiei de a prezenta concediile medicale. Considerentele instantei de recurs sunt cele mai sus retinute.

Plangerea penala formulata de catre unitatea vizeaza savarsirea de catre contestator a unor fapte prevazute de art. 208-209 si 321.pen. astfel încât nu se rastoarna situatia retinuta prin certificatului medical, relevant in cauza fiind starea de incapacitate de munca atestata de acesta si nu modalitatea de administrare a tratamentului, in ambulatoriu sau internare.

Pe de alta parte, ulterior pronuntarii deciziei respective, Parchetul a emis Rzolutia din data de 03.09.2008 a dispus scoaterea de sub urmarire penala fata de inv..

Pentru toate aceste motive, instanta urmeaza sa respinga cererea ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge cererea de revizuire formulată revizuenta SC SA S împotriva deciziei civile nr.3023 din 04.12.2007 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect contestație decizie de concediere.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 08 2008

Președinte, Judecător, Judecător,

- --- - - -

Grefier,

Red. Jud.14.01.2009

Tehn./Ex.2/

Președinte:Manuela Preda Popescu
Judecători:Manuela Preda Popescu, Ioana Bodri, Lucian

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație decizie de concediere. Decizia 10976/2008. Curtea de Apel Craiova