Contestație decizie de concediere. Decizia 1103/2009. Curtea de Apel Timisoara

Jurisprudenţă şi speţe de dreptul muncii

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SecțiaLitigii de muncă și

asigurări sociale

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1103

Ședința publică din data de 24 iunie 2009

PREȘEDINTE: Carmen Pârvulescu Dr. - -

JUDECĂTOR 2: Ioan Jivan

JUDECĂTOR 3: Vasilica Sandovici

GREFIER: - -

Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de către reclamantul-recurent și de către pârâtul-recurent Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii " " T împotriva sentinței civile nr. 748/19.02.2009, pronunțată de către Tribunalul Timiș în dosarul nr-, având ca obiect contestație decizie de concediere.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul-recurent personal și asistat de avocat și avocat pentru pârâtul-recurent.

Procedura de citare este îndeplinită legal.

Recursul este scutit de taxă de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul reclamantului-recurent depune la dosar împuternicire avocațială, iar reprezentanta pârâtul-recurent depune concluzii scrise.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbaterea în fond a recursului.

Reprezentantul reclamantului-recurent solicită admiterea recursului declarat de reclamant, așa cum a fost formulat și motivat în scris și modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii în totalitate a acțiunii civile precizate, respectiv și a capătului de cerere privind acordarea unor daune morale în cuantum de 500.000 euro, fără cheltuieli de judecată, dat fiind caracterul abuziv al concedierii, determinat de o comandă politică, așa cum rezultă din articolul de presă depus la dosarul de fond. Totodată, învederează Curții că prima instanță a acordat ceea ce nu s-a cerut, respectiv a obligat pârâta la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul de la data de 1.08.2008 și până la data pronunțării prezentei hotărâri, întrucât reclamantul a solicitat doar anularea dispoziției de concediere și acordarea de daune morale, întrucât nu dorea reîncadrarea pe postul din care a fost concediat. Pe de altă parte, susține că prima instanță nu trebuia să soluționeze în fond capătul de cerere privitor la acordarea daunelor morale, atâta timp cât a soluționat contestația împotriva deciziei de concediere pe temeiul excepției de nulitate, prevăzută de art. 268 alin. 2 din Codul muncii.

Reprezentanta pârâtului-intimat solicită respingerea recursului declarat de reclamant ca nefondat, pentru motivele de fapt și de drept expuse în cuprinsul întâmpinării și al concluziilor scrise depuse la dosar, arătând, în esență, că prejudiciul moral trebuie dovedit, iar din cererea reclamantului nu rezultă existența unui astfel de prejudiciu, astfel încât nu pot fi acordare daune morale reclamantului, cum corect a apreciat instanța de fond.

Reprezentanta pârâtul-recurent solicită admiterea recursului declarat de către pârât, astfel cum a fost formulat, și modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii excepției nulității absolute a deciziei de concediere, iar pe fond a cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, fără cheltuieli de judecată, arătând, că decizia de concediere este legală și temeinică, nefiind incidente dispozițiile art. 268 alin. 2 din Codul muncii, care sancționează cu nulitatea absolută decizia de concediere ce nu cuprinde toate elementele obligatorii conform legii.

Reprezentantul reclamantul-intimat a solicitat respingerea recursului pârâtului ca neîntemeiat, întrucât decizia de concediere contestată este nelegală și netemeinică.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului de față, constată.

Prin sentința civilă nr. 748/19.02.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa admis în parte acțiunea civilă formulată de către reclamantul împotriva pârâtului Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii " " T, a anulat Decizia nr. 570/1.08.2008, emisă de pârât, și a obligat pârâtul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul de la data de 1.08.2008 și până la data pronunțării prezentei hotărâri, precum și la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Totodată, a respins petitul vizând obligarea pârâtului la plata de daune morale.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, prin decizia nr. 570/1.08.2008, s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă nr-, încheiat între reclamant și pârât, pentru absențe nemotivate pe perioada 2.07.2008-14.07.2008, în temeiul art. 264 alin. 1 lit. f din Codul muncii.

În cuprinsul deciziei de concediere nu se regăsesc mențiunile prevăzute de art. 268 alin. 2 lit. b din Codul muncii, iar motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sunt de ordin generic, nefăcând referire concretă la apărările salariatului, astfel încât nu corespund art. 268 alin. 2 lit.c din Codul muncii, iar decizia de concediere este lovită de nulitate absolută, conform art. 78 din Codul muncii. Pe cale de consecință, prima instanță nu a analizat celelalte motive de pretinsă nelegalitate invocate de către reclamant.

Capătul de cerere referitor la obligarea pârâtului la plata unor daune morale de 500.000 euro a fost respins pe considerentul că anularea deciziei de concediere, cu toate consecințele ce decurg din aceasta, reprezintă o reparație morală, iar reclamantul nu a probat această pretenție, potrivit art. 1169 Cod civil, în condițiile în care art. 269 alin. 1 din Codul muncii nu operează automat, ci presupune dovedirea împrejurărilor de fapt care permit instanței să conchidă asupra existenței și întinderii prejudiciului. Totodată, s-a apreciat că, dată fiind soluționarea cauzei pe excepția de nulitate a deciziei de concediere, nu s-a dovedit culpa pârâtului sub aspectul împrejurărilor concrete ce au determinat emiterea deciziei de concediere.

În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, pârâtul a fost obligat să plătească reclamantului suma de 400 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

Reclamantul a formulat recurs, în termen legal, împotriva sentinței civile nr. 748/19.02.2009 a Tribunalului Timiș, solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii în totalitate a acțiunii civile precizate.

În motivarea cererii de recurs se arată că sentința recurată este nelegală, deoarece excepția nulității deciziei de concediere nu putea fi unită cu fondul cauzei, iar anularea deciziei de concediere pe cale de excepție dispusă e instanță de a nu se mai pronunța asupra petitului referitor la daunele morale, care a fost respins ca neîntemeiat, fiind soluționat în fond.

Reclamantul a solicitat acordarea de daune morale nu doar pentru că s-a luat decizia de concediere, ci, în special, pentru maniera în care s-a procedat la concediere, astfel încât simpla anulare a deciziei de concediere nu rezolvă decât parțial situația sa.

În acest sens, susține că prejudiciul moral pe care l-a suferit a fost cauzat prin maniera vădit nelegală în care s-a procedat la sancționarea sa cu desfacerea contractului individual de muncă din funcția de inginer 1A, în condițiile în care nu exercita această funcție. Cât timp a deținut funcția de manager, contractul de muncă pentru postul de director administrativ în cadrul spitalului a fost suspendat de drept. Această stare de fapt rezultă din punerea în aplicare a sentinței civile nr. 600/15.03.2007 a Tribunalului Timiș și a deciziei civile nr. 604/4.07.2007 a Curții de APEL TIMIȘOARA, prin care a fost repus în funcția de director administrativ. Actul de dispoziție al spitalului este un abuz grav în condițiile în care nu poate fi imputabilă nicio împrejurare de natură a atrage sancțiunea desfacerii contractul de muncă. Pretinsele absențe nejustificate de la locul de muncă sunt doar încercări frauduloase ale angajatorului de a se dispensa de persoana reclamantului la comandă politică. Astfel, la cel mai înalt nivel, prin declarațiile sale, ministrul sănătății publice, s-a exprimat, cu referite la reclamant, în sensul că "va trebui să-l facem să plece". Or, asemenea declarații, sunt de natură a aduce atingere în mod grav și iremediabil dreptului la imagine, reputației profesionale și morale a reclamantului, fiind expus unei judecăți publice umilitoare pe nedrept.

că nu poate acorda daune morale, întrucât nu s-a stabilit culpa pârâtului, dată fiind soluționarea cauzei pe excepție, prima instanță a respins în mod nelegal acest petit ca neîntemeiat, deși trebuia să nu mai judece acest capăt de cerere.

Pe de altă parte, se învederează instanței că petitul privind daunele morale era dovedit, existând o culpă evidentă a pârâtului, astfel încât cererea reclamantului referitor la daunele morale era admisibilă conform art. 269 din Codul muncii și jurisprudenței Tribunalului Timiș.

Având în vedere că instanța de fond a dispus, în temeiul art. 78 din Codul muncii, obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care a beneficiat reclamantul, începând cu data concedierii: 1.08.2008 și până la data pronunțării hotărârii: 19.02.2009, deși reclamantul nu a formulat un astfel de capă de cerere, se poate susține că a soluționat fondul cauzei și a acordat ceea ce nu s-a cerut.

Recurentul susține că decizia de concediere este nelegală și anularea ei se impunea și pe fond, față de culpa gravă a pârâtului. Astfel, la data emiterii acestei decizii, reclamantul nu deținea funcția de inginer 1A, deoarece nu există o decizie de repunere a sa în această funcție, iar la momentul încetării contractului de management, respectiv la data de 15.05.2008, nu a optat pentru această funcție.

Totodată, se susține că pretinsele absențe de la serviciu, indiferent de funcția ocupată, nu sunt nejustificate, cum pretinde pârâtul, întrucât reclamantul s-a aflat în concediu de odihnă din funcția de management, pe care l-a solicitat la 18.04.2008 și care a fost întrerupt datorită îmbolnăvirii sale, probată prin certificatele medicale depuse la dosar și necontestate de către pârât.

Recursul nu a fost motivat în drept.

Intimatul a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului declarat de către reclamant ca neîntemeiat, arătând că, după numirea în funcția de manager, recurentul și-a rezervat postul de inginer 1A și a organizat concursul pentru funcția de director administrativ, câștigat de d-na, care a fost încadrată pe această funcție pe perioadă nedeterminată, conform deciziei civile nr. 1055 din 12.12-2007 Curții de APEL TIMIȘOARA, ce are caracter irevocabil, astfel încât sentința civilă nr. 600/15.09.2007 a Tribunalului Timișa devenit caducă și, după încetarea contractului de management, recurentul nu putea ocupa decât postul de inginer 1A.

Concediile medicale invocate de către recurent nu au fost acceptate de către Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii " " T, deoarece au fost sesizate o serie de nereguli, motiv pentru care s-a refuzat justificat plata indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă, potrivit art. 88 alin. 3 din Ordinul comun S/S nr. 60/32/27.01.2006 privind normele de aplicare a G nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale și sănătate.

Apărările prezentate de reclamant cu referire la faptul că în perioada 2.06.2008 - 14.07.2008 s-ar fi aflat în concediu de odihnă în raport cu ministerul ca urmare a contractului de management, nu pot fi luate în considerare, deoarece, începând cu data de 15.05.2008 raportul de management a fost stins și a fost reactivat raportul de dreptul muncii. Opunerea unui eventual concediu de odihnă ar fi putu fi realizată numai în raport cu angajatorul, respectiv cu Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii " "

Intimatul a respectat în totalitate dispozițiile art. 268 alin. 2 din Codul muncii. Neluarea în considerare a apărărilor invocate de către reclamant este justificată, a apărărilor invocate de către contestator este justificată, deoarece perioada pentru care s-a constatat lipsa nejustificată de la locul de muncă nu este acoperită de niciun concediu medical. Prejudiciul moral, trebuie probat nu doar afirmat. Or, din cererea formulată, nu rezultă existența unui prejudiciu moral suferit de salariatul contestator.

Chiar dacă recurentul nu a solicitat obligarea la plata salariilor indexate, ca un efect al anulării deciziei, instanța era îndreptățită să oblige pârâta la plata salariilor.

În drept, se invocă dispozițiile art. 115 Cod procedură civilă.

Pârâtul a formulat recurs, în termen legal, împotriva sentinței civile nr. 748/19.02.2009 a Tribunalului Timiș, solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii recurate, în sensul respingerii excepției nulității absolute a dispoziției nr. 570/11.08.2009, precum și a cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

În motivarea cererii de recurs se arată că, după numirea în funcția de manager, recurentul și-a rezervat postul de inginer 1A și a organizat concursul pentru funcția de director administrativ, câștigat de d-na, care a fost încadrată pe această funcție pe perioadă nedeterminată, conform deciziei civile nr. 1055 din 12.12-2007 Curții de APEL TIMIȘOARA, ce are caracter irevocabil, astfel încât sentința civilă nr. 600/15.09.2007 a Tribunalului Timișa devenit caducă și, după încetarea contractului de management, recurentul nu putea ocupa decât postul de inginer 1A.

În drept, se invocă dispozițiile art. 304 pct. 8 și pct. 9 Cod procedură civilă.

Reclamantul nu a depus întâmpinare la recursul declarat de pârât, deși a fost citat cu această mențiune.

Pârâtul-recurent a depus concluzii scrise, prin care reiterează motivele de fapt și de drept expuse în cuprinsul cererii de recurs și al întâmpinării.

Examinând recursurile declarate de către reclamant și de către pârât prin raportare la motivele invocate, la probele administrate în cauză și la dispozițiile art. 304 pct. 8 și pct. 9 coroborate cu cele ale art. 304¹Cod procedură civilă, Curtea apreciază că sunt neîntemeiate pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Reclamantul a contestat decizia nr. 570/1.08.2008, emisă de către pârât în temeiul art. 264 alin. 1 lit. f coroborat cu art. 61 lit. a din Codul muncii, prin care i s-a desfăcut disciplinar contractul individual de muncă nr-, încheiat pentru funcția de inginer 1A, reținându-se că a lipsit nejustificat de la locul de muncă în intervalul 2.07.2008-14.07.2008.

Această decizie de concediere nu cuprinde prevederile din statutul de personal, reglementat intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de către salariat, deși această mențiune este obligatorie conform art. 268 alin. 2 lit. a, absența ei fiind sancționată cu nulitatea absolută a deciziei, iar în raportul comisiei de cercetare disciplinară, înregistrat la instituția pârâtă sub nr. 9855/1.08.2008, se menționează că au fost nesocotite de către reclamant dispozițiile art. 14 din Capitolul VII al Regulamentului intern al instituției.

Pe de altă parte, în decizie se menționează că, apărările invocate de angajat, în sensul existenței unui raport de management cu Ministerul sănătății publice, a unui concediu de odihnă, altul decât în raport cu angajatorul sunt nerelevante la fel ca și celelalte "elemente invocate de acesta și cuprinse în mod expres în Nota explicativă olografă dată de angajat".

O astfel de mențiune nu corespunde însă cerinței art. 268 alin. 2 lit. b din Codul muncii, cum corect a apreciat prima instanță, deoarece are caracter generic.

"Nota informativă", întocmită de reclamant cu ocazia cercetării disciplinare prealabile, cuprinde numeroase apărări, iar angajatorul nu a precizat în decizia de concediere motivele pentru care a înlăturat fiecare apărare, deși aceste motive sunt enunțate parțial la punctul iii) din raportul comisiei de cercetare disciplinară, precum și în cererea de recurs, întâmpinările și concluziile scrise depuse la dosar de către pârât.

Prin urmare, decizia de concediere este lovită de nulitate absolută, conform art. 268 alin. 2 lit. b1 și c1 din Codul muncii, iar prima instanță a soluționat corect contestația reclamantului prin admiterea excepției de nulitate absolută a deciziei de concediere, nefiind necesară analizarea motivelor de nelegalitate și netemeinicie a deciziei de concediere invocate prin cererea de chemare în judecată.

Pentru același considerent, instanța de recurs nu va analiza aceste motive reiterate în cuprinsul cererii de recurs, deoarece nu se justifică interesul recurentului în acest sens, și nici apărările referitoare la acestea, invocate prin recursul și întâmpinarea formulată de către pârâtul Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii " "

Excepția de nulitate absolută a deciziei de concediere este o excepție de fond, iar nu una de procedură, astfel încât cererea reclamantului a fost soluționată în fond cu privire la toate pretențiile deduse judecății, chiar dacă nu au fost analizate toate motivele de nelegalitate și netemeinicie ale deciziei, întrucât nu era necesară o astfel de analiză ca efect al admiterii excepției de nulitate absolută a deciziei de concediere în temeiul art. 268 alin. 2 lit. b și c din Codul muncii.

Din coroborarea art. 78 alin. 1 și alin. 2 din Codul muncii, rezultă că, toate cazurile în care constată o concediere a fost nelegală sau netemeinică, instanța de judecată va dispune anularea ei și va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, chiar dacă salariatul nu a formulat o cerere de obligare a angajatorului la plata unor astfel de despăgubiri, însă nu va putea repune părțile în situația anterioară emiterii deciziei de concediere, respectiv nu va putea dispune reîncadrarea salariatului, dacă el nu a formulat un astfel de capăt de cerere.

Prin urmare, prima instanță nu a acordat ceea ce nu s-a cerut, ci a aplicat corect prevederile art. 78 alin. 1 din Codul muncii, incidente în cauză.

Având în vedere considerentele expuse anterior, Curtea constată că, în speță nu sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și pct. 9 Cod procedură civilă, invocate de către pârât, astfel încât, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge recursul declarat de către pârâtul-recurent Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii " " T ca nefondat.

Prin precizarea de acțiune depusă la dosarul de fond, reclamantul a solicitat acordarea unor daune morale în sumă de 500.000 euro pentru repararea prejudiciului moral cauzat prin emiterea deciziei de concediere într-o manieră vădit nelegală, determinată de desfacerea contractului individual de muncă din funcția de inginer 1A, în condițiile în care el nu exercita această funcție. Totodată, a susținut că "pretinsele absențe nejustificate de la locul de muncă sunt doar încercări frauduloase ale angajatorului de a se dispensa de persoana sa la comandă politică" sens în care este declarația ministrului sănătății publice, domnul, redată în cotidianul " " din 25.02.2008.

Prejudiciul moral constă în efectul negativ suferit de o anumită persoană ca urmare a faptei ilicite săvârșită de o altă persoană, efect ce nu este susceptibil de evaluare bănească. El constă, de regulă, într-o suferință de ordin efectiv sau de ordin fizic, într-o atingere adusă onoarei și demnității unei persoane prin fapta ilicită a altei persoane.

O concediere nelegală, cum este cea în speță, nu prezumă provocarea unui prejudiciu moral salariatului concediat, deoarece art. 78 alin. 1 din Codul muncii prevede doar repararea automată a prejudiciului material cauzat angajatului, chiar și în absența unei cereri a acestuia, nu și a eventualului prejudiciu moral provocat acestuia. Prin urmare, salariatul concediat nelegal trebuie să arate în ce constă prejudiciul moral suferit de el prin desfacerea contractului individual de muncă și să probeze existența acestuia, urmând ca, raportat la împrejurările de fapt ale cauzei, instanța să cuantifice daunele morale cuvenite celui prejudiciat.

În speță, reclamanta nu a arătat în ce constă prejudiciul moral suferit de el și nu l-a dovedit, astfel încât în mod corect prin a respins cererea acestuia de obligarea angajatorului la plata de daune morale. Împrejurarea că a fost concediat din funcția de inginer 1A și nu din cea de director administrativ nu este de natură să justifice un eventual prejudiciu moral, atâta timp cât decizia de concediere a fost anulată și, salariatul nu a cerut repunerea părților în situația anterioară, concedierea fiind dispusă pentru absențe nemotivate de la locul de muncă, iar nu pentru motive legale de modul de îndeplinire a sarcinilor de serviciu.

Declarația ministrului sănătății, domnul, redată în cotidianul " " din 25.02.2008 este mult anterioară emiterii deciziei de concediere și se referă la exercitarea mandatului de manager de către reclamant, mandat ce a încetat la data de 15 mai 2008, astfel încât nu poate justifica un eventual prejudiciu moral cauzat reclamantului prin decizia de concediere nr. 570/1.08.2008, emisă de Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii " " T, iar nu de ministrul sănătății, și cu referire la altă funcție decât cea de manager al Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii " "

În condițiile în care nu s-a probat existența unui prejudiciu moral, eventuala culpă a pârâtului nu are relevanță, deoarece daunele morale se pot acorda doar dacă sunt întrunite toate condițiile necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale a angajatorului, conform art. 269 alin. 1 din Codul muncii, respectiv: prejudiciul moral, fapta ilicită, culpă în raport de cauzalitate între fapta ilicită moral provocat. Aceasta întrucât încălcarea prevederilor legale în materie de concediere dă naștere unei răspunderi civile delictuale a angajatorului, dacă nu există clauze contractuale convenite de părți pentru o astfel de situație, în temeiul art. 78 coroborat cu art. 998 Cod civil.

Instanța de fond trebuia să soluționeze cererea reclamantului de acordare a daunelor morale, chiar dacă a constat nulitatea absolută a deciziei de concediere în baza art. 268 alin. 2 lit. b și c din Codul muncii, întrucât salariatul are dreptul la repararea prejudiciului moral suferit printr-o concediere nelegală, însă cu condiția dovedirii lui.

Față de cele expuse mai sus, Curtea apreciază că hotărârea recurată este temeinică și legală, astfel încât, în temeiul art. 312 alin. 1 raportat la art. 304¹Cod procedură civilă, va respinge și recursul declarat de către reclamantul împotriva sentinței civile nr. 748/19.02.2009 a Tribunalului Timiș ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursurile declarate de către reclamantul și de către pârâtul Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii " " T împotriva sentinței civile nr. 748/19.02.2009, pronunțată de către Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 24 iunie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

Dr.

aflată în concediu de odihnă

pentru care semnează

PREȘEDINTE SECȚIE,

JUDECĂTOR,

Grefier,

Red. /06.07.2009

Tehnored.: M/ 2 ex./07.07.2009

Prim inst.: și

Președinte:Carmen Pârvulescu
Judecători:Carmen Pârvulescu, Ioan Jivan, Vasilica Sandovici

#Judecator Carmen Parvulescu

← Contestație decizie de concediere. Decizia 733/2009. Curtea de...		Contestație decizie de concediere. Decizia 627/2009. Curtea de... →

Contestație decizie de concediere. Decizia 1103/2009. Curtea de Apel Timisoara

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație decizie de concediere. Decizia 1103/2009. Curtea de Apel Timisoara