Contestație decizie de concediere. Decizia 1369/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,de conflicte de muncă și asigurări sociale
Dosar nr-
DECIZIE Nr. 1369/
Ședința publică de la 04 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Ștefăniță
JUDECĂTOR 2: Camelia Juravschi
JUDECĂTOR 3: Anca Pârvulescu
GREFIER - -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de contestatorul împotriva sentinței civile nr. 824/6 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul civil cu același nr.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 22 octombrie 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie.
În vederea deliberării, instanța a amânat pronunțarea cauzei pentru 28 octombrie 2009 și apoi pentru astăzi 4 2009.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Constată că, prin sentința civilă nr. 824/6.05 2009, Tribunalul Brașova dispus:
Respingerea contestației formulate de către contestatorul, în contradictoriu cu intimata SC Romania SRL, împotriva Deciziei de concediere nr. 5/19.02.2009, emisă de intimată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
reclamantul a fost angajatul societarii intimate in funcția de agent de turism, fiind încheiat contractul individual de munca nr. 5986/ 28.08.2007 (fila 3 dosar). La aceeași data a fost încheiat si contractul de garanție in numerar (fila 15 dosar), iar la data de 30.08.2007 s-a încheiat procesul verbal de predare primire prin care reclamantul prelua gestiunea agenției de turism In conținutul contractului individual de munca se arata ca acesta intra in vigoare începând cu data de 01.09.2007.
Prin Decizia nr. 5/19.02.2009, intimata a desfăcut contractul individual de munca al contestatorului, in temeiul dispozițiilor art. 61 lit. a in referire la art. 264 alin 1 lit. f din Codul Muncii, reținându-se ca a comis abateri disciplinare repetate, prin retragerea sumelor constituite drept garanție in numerar, fără aprobarea conducerii societarii.
In ceea ce privește susținerile reclamantului in sensul ca raportul de cercetare disciplinara întocmit in cauza, nu i-a fost comunicat, instanța constata ca la momentul efectuării actelor de cercetare disciplinara i-au fost prezentate contestatorului înscrisurile care au stat la baza emiterii deciziei contestate. De altfel, la aceeași data - 13. 02.2008 cu ocazia convocării pentru desfășurarea actelor de cercetare si reclamantul a prezentat înscrisuri si a formulat apărări, raportul de cercetare fiind întocmit ulterior, la data de 16.02.2008 (filele 50 - 52 dosar). Cele reținute in raport au fost menționate in cuprinsul deciziei de concediere care i-a fost comunicata reclamantului ( copie decizie si dovada de comunicare filele 53 - 56 dosar), astfel încât, acesta avea cunoștință despre conținutul raportului.
Cu privire la nulitatea absoluta a contractului de garanție in numerar, invocata de reclamant, instanța constata ca din înscrisurile depuse la dosar rezulta faptul ca reclamantul a încheiat contractul individual de munca la data de 28.08.2007 iar contractul de garanție in numerar a fost încheiat la aceeași data, ca un accesoriu al contractului principal.
In cuprinsul contractului individual de munca se menționează ca "prezentul contract intra in vigoare începând cu data de 01.09.2007" iar cel de al doilea contract, fiind un accesoriu al celui dintâi, este evident ca va produce efecte doar pe durata derulării raporturilor de munca.
De altfel, se menționează in mod expres si in cuprinsul acestui din urma contract, faptul ca este încheiat intre "intimata si contestator, acesta din urma in calitate de agent de turism cu atribuții de gestionar, începând cu data de 01.09.2007". Prin urmare, vor fi respinse susținerile reclamantului in sensul invocării nulității absolute a contractului de garanție.
Referitor la abaterea disciplinara repetata, reținuta in sarcina reclamantului, instanța a constatat ca in cauza, chiar daca gestiunea a fost predata către o alta persoana la data de 19.06.2008, reclamantul era ținut in egala măsura, de respectarea obligațiilor contractuale asumate prin contractul de garanție in numerar precum si de respectarea contractului individual de munca.
Astfel, întrucât in cuprinsul acestui act se prevede ca "societatea, la solicitarea angajatului, dispune restituirea garanției constituite, daca nu s-au produs prejudicii materiale si numai după întocmirea fisei de lichidare" (contract fila 15 dosar), instanța a constatat ca reclamantul nu putea dispune de sumele constituite drept garanție, mai înainte de întocmirea fisei de lichidare.
Mai mult, faptul ca după predarea gestiunii, potrivit fisei postului, reclamantul mai îndeplinea încă atribuții de gestionar respectiv - încasarea contravalorii serviciilor vândute si depunerea la banca a numerarului - astfel cum arata si intimata prin întâmpinare, este de natura a atrage incidenta dispozițiilor Legii 22/1969, privitoare la constituirea de garanții si răspunderea in legătura cu gestionarea bunurilor agenților economici. De altfel, contractul de garanție in numerar, a fost încheiat in conformitate cu aceste dispoziții legale, așa cum se arata in paragraful ultim, care prevăd restituirea garanțiilor constituite, la momentul încetării contractului, astfel încât, reclamantul trebuia sa se supună si acestor dispoziții legale in materie.
Împotriva sentinței a formulat recurs contestatorul în termen, motivat.
În motivele de recurs se critică sentința pentru nelegalitate și netemeinicie. Se solicită "casarea sentinței și anularea deciziei cu obligarea angajatorului la repunerea în funcție".
Susține că liderii de sindicat nu i-au susținut corect interesele, contribuind la adoptarea unei astfel de măsuri - desfacerea disciplinară a contractului de muncă.
Cercetarea disciplinară a fost abuzivă, întrucât s-a derulat fără ca recurentul să fie apărat de reprezentantul sindicatului "Opinia" - la care era membru - deși în Contractul colectiv de muncă la nivel de societate se prevedea dreptul la apărare în timpul cercetării disciplinare din partea reprezentantului sindicatului afiliat. Nu i s-a comunicat raportul de cercetare disciplinară. Nu i s-a administrat o sancțiune graduală în funcție de gravitatea faptei.
Solicită în final, obligarea angajatorului la repunerea în funcție și la plata sumelor datorate reprezentând contravaloarea drepturilor salariale indexate, majorate și reactualizate conform dispozițiilor din Contractul colectiv de muncă pe anul 2007, plata primei de Paști, contravaloarea zilelor de concediu neefectuat și neplătit, contravaloarea tichetelor de masă și plata cheltuielilor de judecată.
Intimata SC Romania SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
Răspunderea disciplinară a contestatorului a fost dovedită, iar susținerea acestuia că sancțiunea aplicată s-a făcut fără respectarea principiului aplicării graduale sancțiunilor este nefondată, deoarece fapta sa este prevăzută în Regulamentul intern al societății ca abatere gravă pentru care se aplică direct sancțiunea desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă fiind vorba de "nerespectarea disciplinei financiar contabile, falsificarea unui act generator de drepturi".
În recurs nu s-au mai administrat probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că recursul este fondat în parte.
Criticile din recurs ce vizează procedura cercetării disciplinare nu sunt fondate:
În speță s-a făcut dovada convocării pentru începerea cercetării disciplinare. S- respectat dreptul la apărare al contestatorului, s-a întocmit raportul privind cercetarea disciplinară, contestatorul cunoscând toate acuzațiile aduse, temeiul de drept al acestora și sancțiunea care se poate aplica potrivit regulamentului raportat la faptele disciplinare imputate contestatorului.
Comunicarea raportului de cercetare disciplinară nu trebuie să se realizeze și către contestator, aceasta nefiind prevăzută de Codul Muncii ca măsură imperativă a cărei neîndeplinire atrage sancțiuni asupra măsurii dispuse de angajator.
Nici lipsa reprezentantului sindicatului la audieri în derularea procedurii prealabile nu atrage nulitatea sau anularea procedurii cercetării disciplinare.
De remarcat este că, în speță, în ciuda apărărilor contestatorului, fapta reținută ca imputabilă acestuia există (retragerea parțială a garanției materiale din contul de garanție fără aprobarea conducerii) și încalcă dispozițiile art. 1 și art. 7 din Contractul de garanție în numerar și dispozițiile art. 24 (6) din Regulamentul intern, iar reținerile instanței de fond în acest sens sunt corecte.
Contestatorul nu trebuie să confunde efectele operațiunii predării gestiunii cu încetarea calității de gestionar în temeiul căruia i se reținea garanție, atâta timp cât rămânând în funcția de agent de turism care gestionează valori potrivit fișei postului, trebuie să constituie garanții.
Acesta a fost și motivul pentru care intimatul nu -a aprobat contestatorului cererea de a nu-i mai reține garanții din veniturile salariale după momentul predării gestiunii - 19.06.2008. Sunt aplicabile dispozițiile art. 24 pct. 5 din Regulamentul intern, raportat la oct. 2 cap. "Obligația societăților comerciale" din contractul de garanție încheiat în 28 august 2007 între părți.
Greșala intimatei constă în încadrarea greșită a faptei contestatorului ca fiind "faptă gravă", potrivit regulamentului care atrage în mod direct aplicarea sancțiunii celei mai grave - desfacerea disciplinară a contractului de muncă.
Pentru acest aspect va fi admis în parte recursul contestatorului.
Intimata consideră că fapta contestatorului se încadrează în dispozițiile art. 31 (1) lit. și i, nu din Regulamentul intern al societății, însă aceste prevederi vizează fapte ce nu-i pot fi imputate unui agent de turism care nu are atribuțiile unui contabil, încadrarea faptei sale - de a retrage din garanția constituită ca fiind similară cu "nerespectarea disciplinei financiar contabile" din Regulament fiind abuzivă, peste atribuțiile și răspunderea contestatorului din fișa postului.
Contrară realității și mult peste gravitatea faptei este și încadrarea faptei contestatorului ca abatere disciplinară gravă, fiind similară cu "falsificarea unui act generator de drepturi".
În concluzie: fapta contestatorului așa cum s-a arătat mai sus întrunește condițiile răspunderii disciplinare, însă nu poate reprezenta o abatere disciplinară gravă în temeiul art. 31 (1) lit. și i din regulamentul intern al societății așa cum reținut intimata în decizia atacată.
Nu este vorba de o ingerință a instanței asupra regulamentului intern al societății ci de o verificare asupra încadrării faptei în temeiul de drept în virtutea căruia i se aplică sancțiunea.
Se constată că latura obiectivă și subiectivă a faptei ce atrage răspunderea disciplinară în speță, nu s-au încadrat corect în faptele exemplificate ca abateri deosebit de grave extrase din regulament și inserate în decizia de sancționare.
Instanțele - în limita principiului disponibilității - pot verifica legalitatea și temeinicia deciziei de sancționare și sub aspectul aplicării sancțiunii, ajungând să poată dispune chiar înlocuirea sancțiunii disciplinare aplicată de angajator salariatului cu una mai ușoară în sensul art. 264 - 266 din Codul muncii, în situația în care decizia de sancționare este nelegală sub aspectul individualizării sancțiunii aplicate ( Revista Dreptul nr. 4/2007, pag. 115 articol intocmit de dr. ).
Or, în această speță, contestatorul a sesizat instanța cu acest aspect atât la fond prin precizarea de la fila 98 din dosar, neavută în vedere de instanța de fond, cât și în recurs, solicitând în subsidiar aplicarea unei sancțiuni mai ușoare, ținându-se seama și de comportamentul său în societate, de faptul că fapta sa nu constituie abatere gravă.
În esență, statuările jurisprudenței și argumentele doctrinei minoritare se bazează pe ideea că, de vreme ce, în sistemul Codului muncii ( cel actual și cele precedente), prerogativa disciplinară revine angajatorului, iar nu instanței, aceasta din urmă, soluționând contestația salariatului, nu poate efectua o altă individualizare, "reducând" sancțiunea aplicată de angajator, ci, după caz, fie menține decizia de sancționare disciplinară contestată, fie o anulează, chiar și în situația în care se reține săvârșirea abaterii disciplinare în litigii, dar se apreciază că sancțiunea aplicată a fost prea aspră (în raport cu criteriile legale de stabilire sancțiunii disciplinare). Dimpotrivă, statuările jurisprudențiale și opinia doctrinei majoritare consideră - vădit judicios - că în cazul înlocuirii sancțiunii disciplinare, pentru motivul arătat, în fond, nu instanța judecătorească este cea care aplică sancțiunea disciplinară (mai ușoară) ci, investită fiind prin contestația salariatului (așadar, fiind declanșat controlul judecătoresc al actului de sancționare disciplinară, control care, în lipsa unei reglementări legale exprese în sens contrar, este devolutiv), instanța doar modifică în parte decizia în litigiu, înlocuind sancțiunea aplicată prin alta mai ușoară), reținând că - parțial, sub aspectul individualizării, respectiv al "dozării" sancțiunii - decizia contestată este nelegală prin aplicarea unei sancțiuni prea severe, în raport cu legea ( în prezent, art. 266 din Codul muncii ) care stabilește, imperativ, criteriile pe care angajatorul trebuie să le aibă în vedere, cumulativ, la stabilirea sancțiunii disciplinare.( Revista Dreptul nr. 4/2007, pag. 115 articol intocmit de dr. )
Așadar, pentru aceste considerente, instanța constată că decizia e sancționare este nelegală, sub aspectul individualizării sancțiunii, raportat la fapta, săvârșită de contestator care pe de altă parte, în mod greșit a fost încadrată ca "abatere disciplinară gravă". Drept consecință, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod pr. civilă, raportat la art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă și art. 264 din Codul muncii, instanta va modifica în parte sentința conform celor din dispozitivul prezentei.
Sancțiunea aplicată va fi cea dispusă de art. 264 lit. f și 61 lit. a din Codul muncii - reducerea salariului cu 5% pe o durată de 3 luni, cu respectarea principiului proporționalității sancțiunii cu gravitatea faptei săvârșite.
Consecința reintegrării contestatorului în funcția avută anterior emiterii deciziei contestate o constituie și repunerea în drepturile salariale avute anterior.
Se constată că la fond, contestatorul a solicitat doar plata unor despăgubiri egale "cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat" fără însă a detalia aceste drepturi.
În recurs, pentru prima dată a solicitat plata primelor de Paști, tichete de masă, contravaloarea concediului neefectuat și neplătit, ceea ce este inadmisibil - neputându-se pretinde pretenții noi în această cale de atac.
Pentru aceste considerente, instanța va obliga intimata doar la plata salariilor restante indexate, reactualizate cu indicele de inflație.
Cheltuielile de judecată în cuantum de 480 lei, pretinse în recurs nu au fost justificate, nici la fond și nici în recurs, drept pentru care vor fi respinse.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Admite în parte recursul formulat de recurentul contestator împotriva sentinței civile nr. 824/2009 a Tribunalului Brașov pe care o modifică în tot, în sensul că:
Admite în parte contestația formulată și precizată de contestatorul în contradictoriu cu intimata SC România SRL și în consecință:
Anulează în parte decizia nr. 5/19.02.2009 emisă de intimată pe numele contestatorului, respectiv înlătură dispoziția de "desfacere a contractului de muncă" încheiat între intimata SC România SRL și contestatorul.
Înlocuiește sancțiunea disciplinară a desfaceri contractului de muncă întemeiată pe dispozițiile art. 264 lit. f și art. 61 lit. a Codul Muncii cu sancțiunea disciplinară prevăzută de art. 264 lit. d Codul Muncii: reducerea salariului de bază pe o durată de 3 luni cu 5%.
Dispune reintegrarea contestatorului în funcția avută anterior emiterii deciziei 5/2009 și plata salariilor indexate restante reactualizate cu indicele de inflație, începând cu data de 23.02.2009 și până la reintegrarea efectivă.
Menține restul dispozițiilor din decizia contestată cu privire la descrierea faptei, la răspunderea disciplinară a contestatorului.
Respinge restul pretențiilor din contestație.
Respinge restul pretențiilor din cadrul recursului cu privire la plata altor drepturi bănești.
Fără cheltuieli de judecată la fond și în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi 4 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. AP - 2.12.09
Dact. GG - 10.12.09
4 ex.
red. fond -
Președinte:Cristina ȘtefănițăJudecători:Cristina Ștefăniță, Camelia Juravschi, Anca Pârvulescu
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 2199/2009. Curtea... | Contestație decizie de pensionare. Decizia 459/2009. Curtea de... → |
|---|
