Contestație decizie de concediere. Decizia 1445/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1445
Ședința publică de la 25 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Florica Diaconescu
JUDECĂTOR 2: Cristina Raicea
JUDECĂTOR 3: Manuela Preda
Grefier
Pe rol judecarea recursurilor declarate de reclamatul și pârâta SC SA, împotriva sentinței civile nr.1546/20 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosar nr-, având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul reclamant, lipsind recurenta pârâtă SC SA.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Recurentul reclamatul depune la dosar concluzii scrise pe fond, adeverința nr.10191/15.12.2009, adeverința nr.911/10.08.2009, adeverința nr.690/31.08.2009, adresă din partea BCR către acesta, bilet de externare din spital și mai multe acte medicale, toate în dovedirea motivelor de recurs.
Instanța acordă cuvântul recurentului reclamant, pentru a pune concluzii asupra recursurilor de față.
Recurentul reclamatul, solicită admiterea recursului conform motivelor depuse la dosar, iar cu privire la recursul declarat de recurenta pârâtă, invocă tardivitatea acestuia, iar pe fond solicită respingerea.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față;
Prin sentința civilă nr. 1546/20 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul, împotriva pârâtei SC SA Dr.Tr.
A Obligat pârâta să acorde reclamantului 12 salarii de bază medii, pe societate, neimpozitate, în loc de 5 salarii medii impozitate și eșalonat pe societate.
A obligat pârâta să-i restituie reclamantului sumele reținute cu titlul de impozit pentru salariile compensatorii deja acordate.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Pârâtul a fost angajatul pârâtei până la data de 22.08.2009, când raporturile de muncă au încetat conform deciziei nr.584/25.08.2009 în baza art.65(1) din Codul Muncii.
Postul ocupat de reclamant a fost desființat la nivelul societății având loc o concediere colectivă.
Prin CCM la nivel de societate la art. 185(3) s-a prevăzut că în caz de concedieri colective, conform codului muncii, societatea va acorda în afara drepturilor cuvenite la zi, în funcție de vechimea în muncă, salarii compensatorii după cum urmează: până la 5 ani - trei salarii medii pe societate; între 5 și până la 10 ani - 5 salarii de bază medii pe societate; între 10 și până la 20 de ani - 8 salarii de bază medii pe societate; peste 20 de ani - 12 salarii de bază medii pe societate.
Pentru stabilirea de măsuri sociale pentru persoanele afectate de concediere între Sindicatul și conducerea executivă a societății au avut loc consultări și negocieri, încheindu-se Protocolul nr. 676 din 23.06.2009.
Conform acestui protocol s-a stabilit ca numărul de salarii compensatorii să fie stabilit în funcție de vechimea în muncă în cadrul societății, astfel, până la 5 ani vechime în societate 3 salarii de bază medii pe societate, între 5 și 10 ani vechime în societate 5 salarii de bază medii pe societate, între 10 și 20 de ani vechime în societate 8 salarii de bază medii pe societate, peste 20 de ani vechime în societate 12 salarii de bază medii pe societate.
S-a stabilit și eșalonarea plăților în mod egal în tranșe, pe o perioadă cuprinsă între 5 luni până la 20 de luni, din care se rețin și se achită lunar impozite datorate de beneficiarul compensației.
În acest sens reclamantului i s-au acordat 5 salarii de bază medii pe societate, corespunzător vechimii în societate, eșalonate la plată pe o perioadă de 8 luni.
În mod nelegal pârâta avut în vedere, la plata salariilor compensatorii, vechimea în muncă în cadrul societății și nu vechimea efectivă în muncă a salariatului.
Așa cum s-a arătat temeiul acordării plăților compensatorii îl reprezintă art. 185(3) CCM, însă pârâta aplicat dispoziția protocolului încheiat cu sindicatul.
Potrivit Legii 130/1996, art. 25, alin.1 și 3 Contractul colectiv de muncă se depune și se înregistrează la Direcția Generală de Muncă și Protecție Socială Județeană și se aplică de la data înregistrării.
Contractul colectiv de muncă este convenția între patronat și salariați, reprezentați de sindicat, sau în orice alt mod prevăzut de lege prin care se stabilesc clauze privind condiții de muncă, salarizare și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă.
Art. 31 din Legea 130/1996 dispune că pot intervenii modificări ale clauzelor contractului pe parcursul executării lui, în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru. Modificările aduse contractului se comunică, în scris, organului la care se păstrează și devin aplicabile de la data înregistrării, sau de la o dată ulterioară potrivit convențiilor, cu cel puțin 30 de zile înainte de data propusă pentru începerea negocierilor.
Ca și încheierea contractului, modificările se comunică organului competent ( Direcțiile Teritoriale de Muncă sau Ministerul Muncii ) și devin aplicabile la data înregistrării.
De precizat este și faptul că în timpul negocierilor nu se fac concedieri din motive neimputabile salariaților și nu se declanșează grevă.
În cazul de față protocolul încheiat între patronat și sindicat a modificat clauza contractului colectiv de muncă referitoare la plățile compensatorii, însă în cauză nu au fost respectate condițiile legale mai sus menționate, referitoare la înregistrarea data aplicării.
Protocolul a fost încheiat la data de 23.06.2009, fără să fie înregistrat la Direcția Județeană de Muncă și Protecție Socială și și-a produs efecte la data de 23.07.2009 când s-a comunicat adresa de preaviz, contractul de muncă încetând conform deciziei 584/25.08.2009.
Conform art. 236,a alin.4 Codul Muncii contractul colective de muncă, încheiat cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților, motiv pentru care în cauză se va face aplicarea prevederilor art. 185(3) CCM.
Față de vechimea în muncă a reclamantului va fi obligată pârâta la plata a 12 salarii de bază medii pe societate către reclamant în loc de 5 salarii, reclamantul având o vechime în muncă de peste 20 de ani.
Chiar dacă măsurile privind salariile compensatorii au fost stabilite prin adresa de preaviz și decizia de concediere și reclamantul a contestat această măsură, acest element nu este de natură să atragă nulitatea deciziei de preaviz sau de concediere, el nefiind o condiție de valabilitate a măsurii concedierii ci un drept născut în patrimoniul salariatului ca efect al concedierii, pretins în cadrul unei cereri distincte.
Referitor la modalitatea de plată a salariilor compensatorii, cum în CCM nu este cuprinsă nici o precizare în acest sens unitatea este în măsură să o stabilească având în vedere situația economico-financiară în care se află.
Cu privire la cota de impozitare a plăților compensatorii, art.55 alin.4 lit.j din Legea 571/2003 prevede că, sumele care nu se impozitează sunt sumele ce reprezintă plăți compensatorii, calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoane ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective, conform legii.
Plata compensatorie reprezintă o sumă neimpozabilă al cărei cuantum lunar este egal cu salariul minim net pe unitate realizat în luna anterioară disponibilizării conform art.28 din OUG 98/1999.
acordate în condițiile legii ori în baza contractelor colective de muncă sau a contractelor individuale de muncă, salariaților concediați pentru motive care nu țin de persoana lor nu se impozitează.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamatul și pârâta SC SA, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
În motivarea recursului reclamatul, arată că este temeinică doar în parte, hotărârea Tribunalului Mehedinți, iar în cazul recursului formulat de pârât, insistă în sancționarea cu nulitate absolută a Protocolului nr. 676/23.06.2009 pentru următoarele motive: Conform Legii 130/20.07.1999, Cap. 1, art. 4 alin. 3 Modificările CCM se înregistrează la. în termen de 20 de zile și după 30 de zile se emit liste și preavize.
De asemenea, arată că recursul sau privește cererile de acordare lunară a câte unui salariu mediu net pe unitate; obligarea angajatorului la plata de daune-interese; impozitarea nelegală; stabilirea de salarii compensatorii.
Conform și concluziilor Tribunalului Mehedinți, Protocolul trebuie sancționat cu nulitate absolută întrucât nu s-au respectat dispozițiile legale imperative și s-au încălcat condițiile de validitate ale actului respectiv.
Având în vedere natura interesului ocrotit general, clasificat, s-au încălcat normele ce ocroteau un interes general, 302 concediați colectiv, deci actul trebuie desființat în totalitate. Nulitatea invocată trebuie să aibă efect retroactiv; după felul condiției de validitate nerespectată; este nulitate de fond.
Reclamatul precizează că impozitarea este nelegală conf. Legii 571/2003, art. 55 alin. 4, lit. j și OUG 98/1999, art. 28. Intimata pârâtă SC SA a premeditat fraudarea legii prin însăși dispozitivul protocolului 676/23.06.2009, unde la pct. 7 precizat: Concedierile vor avea loc în intervalul iunie-august 2009, eludând norme legale imperative, abătându-se de la finalitatea legii, fraudare a legii ce este sancționată printr-o serie de dispoziții legale ( art. 1 și 3 din Decretul 31/1954, art. 1203 Cod civil. Art. 723 Cod pr. Civ. ).
În motivarea recursului, pârâta SC SA, precizează că, hotărârea instanței este nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul d e Procedură Civilă, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii cu privire la petitul privind plata neimpozitată a salariilor compensatorii și respectiv a restituirii sumelor reținute cu titlu de impozit pentru salariile compensatorii deja acordate.
Astfel, instanța a considerat că salariile nu se impozitează având în vedere art. 55 alin. 4 din Legea 571/2003 și art. 28 din OUG98/1999.
Consideră că instanța a pronunțat o hotărâre nelegală dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, în speță neaplicându-se art. 55 alin. 4 lit. J ( din Legea 571/2003, ci art. 55 alin. 2 lit. K ) din Legea 571/2003 de aplicare a Codului Fiscal coroborat cu prevederile pct.68 lit. I) Titlul III din Normele Metodologice de aplicare a Codului Fiscal, aprobate prin nr.HG 44/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Un alt argument în sensul că instanța a interpretat greșit legea este faptul că art. 55 alin. 4 lit. J, se referă la salarii compensatorii calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate pe când în speță este vorba de salarii compensatorii medii de bază pe societate, conform art. 185 (3) din la nivel de societate, fundamentate pe salariile de bază brute ale tuturor salariaților existenți la data de 01.06. 2009, potrivit pct. 5, ultima liniuță din Protocolul 676/23.06.2009.
A mai precizat că, plata salariilor compensatorii se face din fondul de salarii al societății, iar salariile compensatorii au fost acordate potrivit contractului colectiv de muncă și nu potrivit legii adică potrivit OUG98/1999.
În concluzie, în speță, salariile compensatorii sunt supuse impozitului pe venit având în vedere art. 55 alin. 2 lit. k ( din Legea 571/2003 de aplicare Codului Fiscal coroborat cu prevederile pct. 68 lit. I) Titlul III din Normele Metodologice de aplicare a Codului Fiscal, aprobate prin nr.HG 44/2004.
Analizând legalitatea sentinței recurate în raport de criticile invocate, văzând actele și lucrările dosarului prin prisma dispozițiilor art. 3041și artr. 304 pct. 8 și 9. pr. civilă, recursurile sunt fondate, din următoarele considerente:
Cât privește recursul reclamantului, Curtea constată că nu a fost motivată în fapt și în drept, cererea privind daunele-interese. Astfel, simpla mențiune că reclamantul nu a dovedit că a suferit un prejudiciu nu este de natură să reprezinte o motivare judicioasă a cererii, cu atât mai mult cu cât reclamantul face vorbire de o diferență de plăți compensatorii, respectiv de la 564 lei la suma de 1280 lei pe perioada septembrie 2009 la data judecării acțiunii, or, rolul instanței de fond -având în vedere această susținere- era de a verifica dacă această diferență există și dacă poate fi subsumată noțiunii de "prejudiciu".
Celelalte critici ale reclamantului nu sunt întemeiate, deoarece la fond a invocat dreptul la 12 salarii medii compensatorii, iar în recurs precizează că a solicitat acordarea unui salariu mediu net pe unitate; Cât privește nulitatea protocolului nr. 676/23.06.2009, o astfel de cerere nu a fost invocată în fața primei instanțe, așadar nu poate fi formulată pentru prima dată în recurs.
Recursul pârâtei este, de asemenea, fondat în parte, după cum urmează:
Deși prima instanță a reținut incidența art. 28 din OUG nr. 98/1999, nu a analizat dacă societatea pârâtă face sau nu, parte din societățile finanțate din fonduri bugetare sau extrabugetare și totodată, nu a precizat dacă salariile compensatorii cuvenite sunt calculate în raport de salariile medii nete pe unitate sau de salariile de bază brute, aspect important pentru ambele părți litigante și reprezentând critici în ambele recursuri.
În considerarea celor expuse, în raport de art. 312 alin 3, vor fi admise recursurile, urmând a se casa sentința pronunțată și a se trimite cauza spre rejudecare aceleeași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarat de reclamatul și pârâta SC SA, împotriva sentinței civile nr.1546/20 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosar nr-.
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare aceleași instanțe.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Februarie 2010
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - -- |
Grefier, |
Red.jud.-
Tehnored. 3 ex./
2010
Red./
-
Președinte:Florica DiaconescuJudecători:Florica Diaconescu, Cristina Raicea, Manuela Preda
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 2080/2009. Curtea... | Contestație decizie de pensionare. Decizia 1635/2009. Curtea... → |
|---|
