Contestație decizie de concediere. Decizia 1544/2009. Curtea de Apel Bacau

Comentarii

0

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE

DECIZIE Nr. 1544

Ședința publică de la 11 2009

PREȘEDINTE: Camelia Liliana Viziteu

JUDECĂTORI: Camelia Liliana Viziteu, Sorina Romașcanu Doru

- - - -

GREFIER -

La ordine a venit spre pronunțare recursul civil declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 245/07.04.2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din 7 2009, fiind consemnate în încheierea de la acea dată.

CURTEA

DELIBERÂND

Asupra recursului civil de față constată că:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț, sub numărul - din data de 17.07.2008, contestatorul, a chemat în judecată pe intimata E-ON M Distribuție pentru ca în contradictoriu cu aceasta și pe baza probelor administrate să se dispună obligarea intimatei la anularea deciziei nr. 270/18.06.2008 de desfacere a contractului de muncă, reintegrarea în postul deținut anterior desfacerii contractului de muncă, plata drepturilor salariale restante de la data concedierii nelegale până la data reintegrării efective, suma drepturilor salariale să fie actualizată în funcție de indicele de inflație, plata sumei de 5000 lei cu titlu de daune morale, precum și plata cheltuielilor de judecată.

În fapt, petentul a arătat că prin decizia contestată a fost concediat în temeiul art. 65 Codul Muncii, promovând prezenta acțiune motivat de faptul că desființarea locului de muncă nu a fost efectivă. Petentul a arătat că în accepțiunea art. 65 Codul Muncii, societatea intimată nu se află în reorganizare, nu și-a încetat activitatea, nu a făcut restructurări de personal, astfel încât să fie justificată concedierea de personal. S-a arătat că societatea chiar a făcut noi angajări, și cu toate că prestează activitate de foarte mult la societatea intimată, totuși a fost concediat.

Pe de altă parte petentul a mai invocat și nulitatea deciziei de concediere raportat la faptul că nu a fost respectat preavizul de 15 zile care se acordă în cazurile de desfacere a contractului de muncă în baza art. 65 Cod. S-a arătat că preavizul expira la data de 18.06.2008, iar decizia a fost comunicată abia la 23.06.2008. S-a arătat că preavizul trebuie să curgă de la data desfacerii contractului de muncă. S-a mai invocat și faptul că Hotărârea Consiliului de Administrație din 25 octombrie 2007, a fost emisă de un organ necompetent, arătând că în acea ședință a Consiliului de Administrație nu s-a discutat nimic despre concedierea sa. De asemenea în cadrul proiectului Inventariere P N, au fost implicați mai mulți salariați iar o parte lucrează și acum în unitate și numai o parte fiind concediate, angajatorul încercând să mascheze o concediere colectivă.

Au fost depuse în copie comunicarea internă din data de 18.06.2008, decizia nr. 270/18.06.2008, plic de corespondență.

Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii. Se arată că petentul a fost salariat al E-ON M Distribuție având funcția de electrician, iar din data de 01.04.2007, locul de muncă al acestuia a fost modificat activitatea petentului urmând a se desfășura in cadrul Departamentului Proiect Evidență tehnică și Alocarea Consumatorilor din componența Direcției Servicii Tehnice. În luna octombrie 2007 s-a decis desființarea acestui departament motivat de nerentabilitatea și ineficiența departamentului, această desființare urmând a avea loc începând cu data de 01.04.2008. S-a arătat că ulterior acestei date s-a încercat redistribuirea personalului care urmează a fi concediat, rămânând un număr de 13 persoane salariate concediate pentru care nu s-au putut identifica soluții de reîncadrare.

S-a arătat că desființarea locului de muncă a fost efectiv dat fiind desființarea întregului departament, departamentul în care petentul și-a desfășurat activitatea fiind radiat complet din organigrama societății angajatoare. Intimata a susținut că ne aflăm în condițiile unei concedieri colective deoarece au fost concediați un număr de 13 salariați din totalul de 2207 angajați, astfel încât nu este îndeplinit numărul de concedieri pentru a fi în cadrul unei concedieri colective, pentru aceasta fiind necesar un număr de cel puțin 30 salariați.

Au fost depuse în copie o serie de acte cu opis file 23 - 75, file 78 - 115 și file 117 - 121.

Intimata a formulat și cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea petentului la restituirea sumei de 11.140 lei indexată cu rata inflației precum și dobânda aferentă acestei sume, motivat de faptul că ar fi o plată nedatorată. Intimata a arătat că odată cu disponibilizarea petentului acestuia i s-a plătit și contravaloarea a 10 salarii brute corespunzătoare clasei 19 D din grila de salarizare, respectiv suma de 11.140 lei reprezentând plăți compensatorii ca urmare a contractului colectiv de muncă de la nivelul societății intimate. S-a arătat că în cazul reintegrării contestatorului, acesta nu ar mai fi îndreptățit la suma primită cu titlu de plăți compensatorii, deoarece aceasta a fost dată tocmai ca ajutor al concedierii, ori concedierea nemaiexistând nici suma de bani încasată nu s-ar mai justifica.

Petentul a mai formulat o serie de completări ale motivelor contestației solicitând nulitatea decizie de concediere motivat de faptul că în conformitate cu art. 70 și art. 74 din Codul Muncii, intimata avea obligația notificării către ITM și AJOFM Nap roiectului de concediere, depunând și practică judiciară alăturat completărilor la acțiune.

Intimata de asemenea a depus față de completările motivelor contestației un răspuns la întâmpinare prin care s-a arătat că prevederile legale invocate de către petent fac referire doar la concedierile colective, în acest caz nefiind vorba despre un astfel de tip de concediere. De asemenea față de prevederile art. 74 din Codul Muncii, intimata a arătat că menționarea locurilor vacante precum și termenul în care salariatul să poată opta pentru noul loc de muncă este obligatoriu în condițiile art. 64 Cod, de asemenea petentul nefăcând obiectul unei astfel de concedieri.

Prin sentința civilă nr.245/C/7.04.2009 pronunțată de Tribunalul Neamțs -au respins ca nefondate contestația și cererea reconvențională.

Pentru a hotărî astfel instanța a reținut următoarele:

Petentul a fost angajat al societății intimate în funcția de electrician, iar din data de iar din data de 01.04.2007, locul de muncă al acestuia a fost modificat activitatea petentului urmând a se desfășura in cadrul Departamentului Proiect Evidență tehnică și Alocarea Consumatorilor din componența Direcției Servicii Tehnice. Prin ședința Consiliului de Administrație din octombrie 2007 s-a dispus desființarea acestui departament datorită nerentabilității acestuia, dovadă în acest sens stând actele contabile ale intimatei referitoare la acest departament din care reiese în mod clar nerentabilitatea acestuia. Desființarea efectivă s-a dispus a avea loc abia începând cu aprilie 2008 iar concedierea salariaților ca și în cazul petentului a avut loc abia în iunie 2008. Desființarea Departamentului Proiect Evidență tehnică și Alocarea Consumatorilor din componența Direcției Servicii Tehnice a avut loc în mod efectiv așa după cum rezultă din analiza organigramelor intimatei depuse de către aceasta la dosarul cauzei atât anterioare desființării departamentului cât și ulterior acesteia. Astfel având în vedere nerentabilitatea dovedită, hotărârea Consiliului de Administrație precum și organigramele de organizare a societății instanța a reținut că disponibilizarea a fost efectivă și a avut o cauză reală și efectivă.

B credință a intimatei poate fi prezumată atât din faptul că dintre 64 de salariați amenințați cu concedierea datorită desființării departamentului mai sus menționat, doar 13 au fost efectiv concediați pentru restul fiind găsite soluții de reintegrare, tocmai pentru a micșora impactul negativ personal și social al unei concedieri. De asemenea buna credință mai poate fi prezumată și din faptul că desființarea departamentului s-a dispus încă din octombrie 2007 dar efectiv s-a realizat în iunie 2008, în acest timp persoanele afectate de spectrul concedierii având cunoștință despre acest fapt și având posibilități de reorientare profesională. De asemenea tocmai pentru micșorarea impactului negativ, au fost plătite salarii compensatorii fiecărui salariat, astfel încât petenta nu poate fi acuzată de rea credință sau de mascări de concedieri colective.

Atributul stabilirii criteriilor pe care unele persoane concediate urmează a fi reintegrate sau atributul stabilirii criteriilor de disponibilizare sunt doar ale societății angajatoare, instanța putând analiza o disponibilizare de personal sau restructurare de activitate doar din punctul de vedere al cauzei reale și a efectivității disponibilizării.

Față de acestea instanța a reținut că sunt îndeplinite condițiile art. 65 Cod. Față de susținerile petentului că ulterior disponibilizării au fost făcute noi angajări, dovedind în acest sens cu diverse anunțuri de angajare, instanța a reținut că aceste noi angajări nu au fost făcute în nici un caz pe posturi care au fost desființate cum a fost cel al petentului, sau mai mult de atât sunt angajări făcute de alte compartimente ale E-On M, sau angajări pe posturi pe care petentul nu avea calitățile necesare. Așa cum s-a arătat mai sus, este atributul unității angajatoare de a-și angaja personalul de care are nevoie, iar petentul nu era împiedicat să se prezinte pentru noile posturi scoase de către intimată.

S-a invocat de către petent ca motive de nulitate a deciziei de desfacere faptul că decizia a fost emisă de o persoană ce nu avea competența necesară în a emite astfel de decizii. Instanța nu a reținut această susținere motivat de faptul că decizia de reorganizare intimatei a fost luată în cadrul ședinței Consiliului de Administrație din octombrie 2007 în mod legal, și de asemenea persoanele semnatare ale deciziei de desfacere a contractului de muncă au fost împuternicite prin decizia 773/24.05.2007 de asemenea legală, astfel încât din acest punct de vedere decizia este legală.

Față de termenul de preaviz, instanța a constatat că acesta a fost acordat încă din data de 14.05.2008 prin documentul desființare loc de muncă de care petentul a avut cunoștință, fiind astfel respectate prevederile art. 73 Codul Muncii. În petitul acțiunii petentul dă o interpretare greșită preavizului, acesta nu trebuind să curgă de la data desfacerii contractului de muncă, tocmai termenul de preaviz, însemnând că acesta trebuie să curgă anterior desfacerii contractului de muncă, fapt care s-a realizat de la data de 14.05.2008 până la data de 18.06.2008. De asemenea durata acestui preaviz a fost trecut și în decizia de desfacere a contractului de muncă.

Față de invocarea nulității absolute a deciziei de desfacere a contractului de muncă motivat de nerespectarea art. 70 și 74 din Codul Muncii, instanța nu a reținut aceste susțineri motivat de faptul că prevederile legale privind comunicarea către ITM și AJOFM Nap roiectului de concediere și implicit a concedierii efective a salariatului, fac referire la concedierile colective așa după cum sunt prevăzute de secțiunea a V-a a Codului Muncii capitolul Concedieri Colective. Rațiunea unei aceste comunicări este aceea a diminuării impactului social asupra unei concedieri masive și luarea unor măsuri de înștiințare mai drastice a organelor competente în combaterea șomajului și pregătirea profesională a unor astfel de salariați. În cazul petentului acesta nu a făcut obiectul unei concedieri colective, după cum chiar acesta arătând că au fost disponibilizați doar un număr de 13 salariați din totalul de 2207 angajați, fapt necontestat de către petent, acesta folosind doar temeiuri de drept ale concedierii colective în susținerea contestației sale.

Comunicarea către organele competente a unei concedieri individuale nu este interzisă de lege dar nici obligatorie astfel încât să impună nulitatea unei decizii de concediere individuală cum este cazul petentului.

Față de motivele invocate prin art. 74 Codul Muncii, instanța a reținut că acestea sunt respectate, referitor la durata preavizului precum și la motivele desfacerii raportului de muncă acestea fiind reflectate prin temeiurile de drept și prin trimiterea la Hotărârea Consiliului de Administrație din octombrie 2007. Față de mențiunile de la lit. daa rt. 74 Cod, invocate de asemenea de către petent ca motiv de nulitate a desfacerii raporturilor de muncă, instanța a respins și aceste susțineri motivat că textul legal face trimitere la art. 64 Cod care prevede textual ˝ în cazul în care concedierea se dispune pentru motivele prevăzute laart. 61lit. c) și d), precum și în cazul în care contractul individual de muncă a încetat de drept în temeiulart. 56lit. f), angajatorul are obligația de a-i propune salariatului alte locuri de muncă vacante în unitate, compatibile cu pregătirea profesională sau, după caz, cu capacitatea de muncă stabilită de medicul de medicină a muncii.

(2) În situația în care angajatorul nu dispune de locuri de muncă vacante potrivit alin. (1), acesta are obligația de a solicita sprijinul agenției teritoriale de ocupare a forței de muncă în vederea redistribuirii salariatului, corespunzător pregătirii profesionale și/sau, după caz, capacității de muncă stabilite de medicul de medicină a muncii.

(3) Salariatul are la dispoziție un termen de 3 zile lucrătoare de la comunicarea angajatorului, conform prevederilor alin. (1), pentru a-și manifesta în scris consimțământul cu privire la noul loc de muncă oferit.

(4) În cazul în care salariatul nu își manifestă consimțământul în termenul prevăzut la alin. (3), precum și după notificarea cazului către agenția teritorială de ocupare a forței de muncă conform alin. (2), angajatorul poate dispune concedierea salariatului.

(5) În cazul concedierii pentru motivul prevăzut laart. 61lit. c) salariatul beneficiază de o compensație, în condițiile stabilite în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în contractul individual de muncă, după caz. ˝. Analizând textual temeiul de drept mai sus expus instanța reține că petentul nu face obiectul art. 64 Cod, acesta fiind disponibilizat și încetându-i contractul de muncă în baza art. 65 Codul Muncii.

Față de respingerea capătului de cerere privind anularea desfacerii contractului de muncă, instanța în mod subsecvent a respins și celelalte capete de cerere ca fiind în directă corelațiune cu capătul de cerere privind anularea deciziei de desfacere a contractului de muncă ca fiind nelegală.

De asemenea asupra daunelor morale solicitate instanța s-a pronunțat în sensul respingerii acestora motivat de legalitatea acțiunilor și deciziilor intimatei, precum și de faptul că nu s-a dovedit din parte a petentului vreun prejudiciu moral suferit sau vreo atingere adusă persoanei sale care să aibă un impact social major.

Față de cererea reconvențională a intimatei, instanța de asemenea s-a pronunțat în sensul respingerii acesteia motivat de faptul că o astfel de cerere era admisibilă doar în cazul în care petentul ar fi fost reintegrat de societate sau de către instanță astfel încât cuantumul plăților compensatorii să nu mai fie cuvenit petentului. Plățile făcute către petent au fost făcute ca urmare a disponibilizării sale și în conformitate cu prevederile contractului colectiv de muncă, astfel încât având în vedere respingerea acțiunii principale, instanța constatat că plățile compensatorii se cuvin petentului, și în consecință a respins cererea reconvențională ca atare.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatorul.

În dezvoltarea motivelor de recurs invocate prin cererea de recurs recurentul a invocat în esență următoarele:

Instanța de fond a ignorat toate apărările făcute în dosar și întregul material probatoriu care dovedește fără putință de tăgadă netemeinicia și nelegalitatea măsurilor dispuse de intimată prin decizia de concediere.

Decizia de concediere este nulă deoarece a fost emisă cu nerespectarea art.74 alin.1 lit.a și d din Codul muncii.

Astfel prin decizia de concediere intimata s-a mulțumit să indice doar faptul că decizia de concediere a survenit urmare a desființării proiectului din care a făcut el parte, fără a prezenta nicio altă detaliere a motivelor care au dus la luarea acestei decizii.

Din interpretarea art.77 din Codul muncii rezultă că decizia de concediere trebuie să conțină o expunere detaliată a motivelor ce au determinat concedierea în cazul concedierii pentru desființarea postului, din decizia de concediere trebuind să rezulte clar și fără echivoc toate motivele care au dus la desființarea acelui post pentru a se putea constata îndeplinirea condițiilor cerute de lege, respectiv desființarea postului să fie efectivă și determinată de o cauză reală și serioasă.

Dispozițiile art.74 alin.2 lit. d din Codul muncii subzistă și în cazul concedierii pentru motivul prevăzut de art.65 din Codul muncii.

Din interpretarea unitară a dispozițiilor Codului Muncii rezultă că obligația oferirii unui loc de muncă în măsura posibilităților subzistă și în cazul concedierii pentru motivul prevăzut de art.65 din Codul muncii ( desființarea postului) în virtutea respectării principiilor egalității de tratament și al protecției salariaților împotriva concedierilor nelegale.

Motivele reținute de instanța de fond conform cărora dispozițiile legale referitoare la oferirea unui alt post de muncă vacant în unitate sau sesizarea nu ar fi aplicabilă în cazul concedierii pe motivul prev. de art.65 din Codul muncii sunt vădit netemeinice și nelegale.

Pe fondul cauzei două motive evidențiază nelegalitatea și netemeinicia deciziei de concediere și anume: lipsa acordului sindicatului în cazul concedierilor de personal din unitate și desființarea postului nu a fost una efectivă, neavând o cauză reală și serioasă.

Potrivit dispozițiilor la nivel de unitate, art.4.110 alin.1 și 2" reducerile de personal la toate nivelele societății se hotărăsc de conducătorii acestora cu acordul organizației sindicale", or, din adresa nr.25/30.03.2009 emisă de Sindicatul PNr ezultă că acesta nu numai că nu și-a dat acordul pentru disponibilizări, dar nici nu a fost consultat în această privință.

Motivul desființării departamentului în care el și-a desfășurat activitatea nu a fost dovedit, atât timp cât instanța de fond a avut în vedere doar opinia subiectivă a angajatorului care a prezentat o listă de cheltuieli a căror realitate nu a fost în nici un fel verificată. De neînțeles este opinia primei instanțe cu privire la temeinicia datelor privitoare la ineficiența departamentului în care și-a desfășurat activitatea, având în vedere că instanței i-au fost puse la dispoziție tabele fără a conține o justificare în fapt a sumelor cuprinzătoare ale acestora, grafice care, după cum este bine știut, pot fi realizate în funcție de dorința fiecăruia și greu se verificat de către cei ce nu dețin elemente suficiente și, mai grav, au fost supuse analizei instanței documente în limba engleză, fără a se realiza traducerea acestora în conformitate cu dispozițiile legale.

Nu s-a pus la dispoziția instanței documentul prin care Consiliul de Administrație a procedat la luarea unei hotărâri pe baza datelor prezentate de compartimentele de specialitate.

Chiar dacă se poate susține că analiza unor cifre și date din situațiile prezentate de intimată nu puteau fi făcute de către instanță, totuși, la o analiză minimală a acestora, se poate constata prezentarea unor sume astronomice care nu puteau să fie ale departamentului respectiv, ci reprezentau de fapt un cumul de cheltuieli ale altor departamente, dar descărcate cu rea credință în sarcina departamentului din care a făcut parte.

De asemenea, solicită a se avea în vedere și faptul că o parte a angajaților acestui departament au fost redistribuiți în cadrul societății, fără însă ca angajatorul să justifice criteriile pentru care s-a luat această decizie doar în privința unora dintre angajați. Prin modul în care angajatorul a acționat nu se poate evidenția decât intenția clară a acestuia că, sub pretextul unei reorganizări a societății( fără a fi justificată de dificultăți economice) să scape de o parte a angajaților pentru care nu avea o justificare reală pentru încetarea raporturilor de muncă.

În drept criticile recurentului se circumscriu motivului de recurs prev. de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă.

Intimata a depus întâmpinare la recurs, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Apărările invocate de intimată prin întâmpinare au fost în esență următoarele:

Este nefondată critica recurentului în sensul că decizia de concediere nu respectă prevederile art.74 lit.a din Codul muncii deoarece în decizie este menționat ca motiv al concedierii "desființarea locului de muncă ocupat, ca urmare a desființării proiectului din care făcea parte".

în decizia de concediere a întregii justificări tehnico-economice care a dus la luarea deciziei de a se desființa anumite activități/departamente ale angajatorului ar putea în multe situații să afecteze serios activitatea acestuia, dat fiind caracterul confidențial al anumitor informații de natură economică, creându-se astfel prejudicii serioase societății.

Mențiunea prevăzută de art.74 alin.1 lit.d din Codul muncii este necesară doar în condițiile prevăzute de art.64 din Codul muncii. Art.64 din Codul muncii nu s-ar putea aplica prin analogie și în cazul de concediere întemeiat pe art.65 Codul muncii, fără ca în acest mod să se adauge la lege pe cale de interpretare.

La momentul concedierii contestatorului în cadrul societății nu existau locuri de muncă vacante compatibile cu pregătirea profesională a acestuia care să îi poată fi oferite, aspect menționat expres și în preavizul de concediere.

Chiar dacă s-ar admite că și în cazul concedierii întemeiate pe art.65 Codul muncii ar fi fost incidente dispozițiile art.74 alin.1 lit.d din același cod, având în vedere că aceste mențiuni nu sunt prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute, astfel cum se întâmplă în cazul art.62 alin.2 și art.268 alin.2 Codul muncii, iar art.76 Codul muncii vizează numai nerespectarea dispozițiilor de procedură prevăzute de lege în materia concedierii, rezultă cu claritate că lipsa respectivei mențiuni poate atrage cel mult nulitatea relativă, dacă se dovedește producerea unei vătămări.

Locul de muncă a fost desființat efectiv deoarece departamentul în cadrul căruia își desfășura activitatea contestatorul a fost definitiv desființat, fiind radiat din structura organizatorică a societății.

Desființarea locului de muncă a avut o cauză reală și serioasă, fiind motivată de nerentabilitatea și ineficiența pentru viitor a departamentului din care făcea parte contestatorul, astfel cum rezultă din analizele economice ce au stat la baza deciziei Consiliului de Administrație din 25 octombrie 2007.

În cauza de față sindicatul a fost informat și consultat în ceea ce privește eventualele disponibilizări ce vor avea loc ca urmare a închiderii respectivului departament, fiindu-i comunicată în copie atât preavizul, cât și decizia de concediere a recurentului.

Prin urmare, ar fi excesiv să se aprecieze că era necesar " acordul în scris al sindicatului" pe decizia de concediere, o astfel de interpretare fiind una prin care s-ar încălca în mod flagrant dreptul angajatorului de a denunța unilateral contractul individual de muncă al unui salariat, făcând sindicatul un organ de codecizie.

De altfel, scopul acelui articol era tocmai acela de a se asigura respectarea de către angajator a drepturilor salariaților decurgând din contractul colectiv de muncă aplicabil, mai exact acordarea preavizului și a plăților compensatorii.

Or, în cazul de față nu a existat nicio încălcare a prevederilor contractului colectiv de muncă aplicabil. De altfel, singura în măsură a aprecia asupra existenței sau inexistenței unei încălcări a prevederilor contractului colectiv la concedierea salariatului ar fi instanța de judecată, iar nu organismul sindical.

Mai mult, această dispoziție din contractul colectiv nu ar putea în nici un caz constitui un motiv de nulitate a deciziei de concediere, față de prevederile art.76 Codul muncii potrivit cărora " concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută".

În subsidiar intimata a solicitat admiterea cererii reconvenționale în cazul în care se va dispune anularea deciziei de concediere.

În recurs s-a administrat proba cu înscrisuri, solicitându-se relații lămuritoare de la intimată.

Analizând recursul în limitele criticilor invocate de recurent și pe baza probelor administrate la cele 2 instanțe, Curtea constată că recursul este fondat pentru considerentele de succed:

Contestatorul a fost concediat în baza art.65 din Codul muncii pentru motive care nu țin de persoana salariatului.

În cazul acestui tip de concediere legea prevede printre altele ca și condiții de fond de valabilitate a deciziei de concediere necesitatea ca desființarea locului de muncăsă fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.

Din interpretarea gramaticală a textului rezultă fără echivoc că aceste condiții prevăzute de legesunt cumulative. Aceasta înseamnă că lipsauneiadintre aceste trei condiții face ca licențierea să nu fie validă din punct de vedere juridic, nulitateaabsolutăa deciziei de concediere fiind prevăzută de art.76 din Codul muncii.

Pornind de la această premisă Curtea va analiza în continuare întrunirea acestor condiții cumulative în cazul deciziei de concediere care face obiectul acțiunii pendinte.

Referitor la desființarea locului de muncă Curtea constată că aceasta a fost într-adevărefectivădat fiind faptul că a fost desființatîntregul departamentîn care locul de muncă al contestatorului era inclus. Este vorba de Departamentul Inventariere din cadrul Direcției Tehnice care a fost desființat în temeiul deciziei din 25.10.2007 a Consiliului de Administrație al intimatei.

Acest fapt reiese din organigrama societății adoptată prin respectiva decizie a Consiliului de Administrație unde în dreptul Departamentului "Proiect Inventariere" este trecut un asterisc care este explicat prin "până la 1.04.2008", în sensul că acesta va funcționa numai până la acea dată.

Lecturând comparativ această organigramă cu organigramele ulterioare ale societății, respectiv cea adoptată prin decizia Consiliului de Administrație din data de29.05.2008și cea adoptată prin decizia aceluiași Consiliu din31.07.2008se observă că respectivul departament nu se mai regăsește în noua organigramă în cadrulDirecției Servicii Tehnice, aceasta fiind desființată în totalitate.

Referitor însă la cauza care a stat la baza desființării locului de muncă al contestatorului Curtea constată, contrar celor susținute de către intimată că aceasta deși a fost serioasă în sensul că motivele desființării locului de muncă invocate de intimată în fața instanței de judecată și menționateimplicitîn decizia de concedieresunt de principiude un nivelridicat de importanță,rezonabile și obiective -nu s-a dovedit că a fost și cu adevăratreală.

Așa cum a arătat și intimata legea ( art.65 Codul muncii ) nu definește ce se înțelege prin sintagma " cauză reală". În aceste condiții Curtea va stabili sensul acesteia prin raportare la semantica cuvântului " real" astfel cum este ea arătată în dicționarele lingvistice, la doctrina de specialitate și jurisprudența în această materie.

Astfel Curtea constată că din probatoriul administrat în cauză nu rezultă cu certitudine,dincolo de orice îndoială rezonabilăfaptul că desființarea Departamentului Inventariere și implicit a locului de muncă al contestatorului a fost realmente consecințanerentabilității și ineficiențeieconomice viitoare a acestuia.

Intimata s-a apărat invocând în susținerea ideii de nerentabilitate și ineficiențăanalizele economicece au stat la baza deciziei Consiliului de Administrație din 25 octombrie 2007.

Curtea constată însă că din probatoriul administrat în cauză rezultă căanalizele economiceinvocată de intimată constau doar într-un raport de anexe ( filele 36-59 dosar instanța de fond) întocmit de un inginer, din cadrul Sucursalei B la 20.08.2007.

Ținând seama pe de altă parte de numărul relativ mare de salariați care făceau parte din acest departament, iar, pe de altă parte de faptul că acest raport face referire la sume considerabile de bani( mii de euro și milioane de euro), Curtea apreciază că s-ar fi impus cu prisosință că pretinsa nerentabilitate și ineficacitate economică a departamentului să fie confirmată cu unraport de auditintern întocmit de serviciul de specialitate din cadrul intimatei, recteserviciul contabilitate.Anexele la raportul întocmit de inginer nu poartă nici o mențiune de validare a conținutului lor de către acestserviciu de specialitatecare era în mod evident cel mai avizat să întocmească niște analize economice pertinente și convingătoare.

Mai mult decât atât Curtea consideră deosebit de relevantă atitudinea pârâtei în ceea ce privește acest aspect. Astfel deși conform normelor din legea specială ( Codul muncii ) sarcina probei îi revenea ei, iar în cauza de față reclamantul a contestat în mod repetat și fără echivoc seriozitatea celor reținute în raportul întocmit de inginerul, ( acesta a afirmat că sumele sunt astronomice și că ele reprezintă de fapt un cumul de cheltuieli ale altor departamente)inclusiv prin motivele de recurs,intimata nu și-a completat probatoriul, rezumându-se să se apere făcând referire doar la acel raport de informare întocmit de persoana care nu avea ca specializare șicontabilitatea economică.

În aceste condiții Curtea consideră că afirmațiile intimatei referitoare la depășirea bugetului estimat al Departamentului Inventariere suntsimple alegațiimenite să dea oaparență de realitatecauzei care stat la baza desființării locului de muncă al contestatorului. Identificarea adevăratului motiv care a stat la baza desființării acestui departament nu reprezintă o obligație nici a contestatorului și nici instanței de judecată pentru simplu motiv că legea nu prevede o asemenea obligație.

Condiția caracteruluirealal cauzei desființării locului de muncă fiind unade fond și cumulativăașa cum s-a arătat mai sus, face ca doar lipsa ei să fienecesară și suficientăpentru ca instanța să constate nulitatea absolută a deciziei de concediere a contestatorului ( art.76 raportat la art.65 alin.2 din Codul muncii ) și să dispună în consecință: anularea ei, obligarea intimatei la plata de despăgubiri conform art.78 alin.1 Codul muncii și repunerea părților în situația anterioară emiterii actului de concediere conform art.78 alin.2 Codul muncii.

Curtea nu poate primi apărarea intimatei conform căreia există o imposibilitate de a reînființa locul de muncă al contestatorului, departamentul nemaiexistând în materialitatea sa deoarece pe de o parte motivul care a dus la anularea deciziei de concediere îl reprezintăîn primul rândfaptul că această măsură nu a avut ocauză reală, iar, pe de altă parte imposibilitatea de care vorbește intimata nu este unaobiectivă, ci una pur subiectivădatorată culpei exclusive a acesteia, or este de principiu cănemo auditur propriam turpitudinem allegans.

Pentru acest considerent Curtea nu poate primi nici apărările intimatei conform cărora repunerea în situația anterioară ar avea drept efect revigorarea unui contract individual de muncă căruia i-ar lipsi un element esențial și anume obiectul acestuia și totodată ar ridica problemacauzei raportului juridic de muncă.

În aceeași ordine de idei Curtea constată că intimata însăși a recunoscut în concluziile scrise depuse la instanța de fond ( pag.8) că " dacă motivul care a dus la anularea deciziei de concediere îl reprezintă faptul că măsura concedierii nu a avut ocauză realăatunci măsura repunerii părților în situația anterioară concedierii și reintegrării salariatului pe vechiul post este întotdeauna posibilă-".

Analizarea celorlalte motive de nelegalitate invocate ca temei juridic ( causa debendi) al cererii de chemare în judecată de către contestator, respectiv a celorlalte apărări invocate de intimată în combaterea susținerilor contestatorului care fac referire la aceste temeiuri juridice estede prisosîn cauza de față, ținând seama de faptul că instanța de recurs a stabilit că lipsa caracterului real al cauzei este necesară și suficientă pentru constatarea nulității absolute a deciziei de concediere, motiv pentru care Curtea nu va mai verifica și celelalte critici invocate de recurent în dezvoltarea motivului de recurs care fac referire la nulitatea deciziei de concediere.

În ceea ce privește perioada pentru care contestatorul solicită să se calculeze despăgubirile prev. de art.78 alin.1 Codul muncii, Curtea reține că acestea urmează să fie plătite de către intimată de la data încetării contractului individual de muncă al acestuiași până la reintegrarea sa pe postul ocupat la momentul emiterii deciziei contestate,nu doar până la momentul pronunțării hotărârii judecătorești, așa cum eronat susține intimata deoarece art.78 alin.1 din Codul muncii trebuie coroborat cu dispozițiile art.154 alin.1 și 2 din Codul muncii și nu cu art.289¹din Codul muncii pentru a se stabili perioada pentru care trebuie plătite aceste despăgubiri.

Este adevărat că din momentul pronunțării prezentei hotărâri care este executorie contestatorul redobândeșteope legiscalitatea de angajat al societății, fiind astfel îndreptățit la plata salariului, darsalariulreprezintă conform art.154 din Codul munciicontraprestația muncii depusede salariat în baza contractului individual de muncă. Cu alte cuvinte cauza obligației de plată a salariului există doar dacă salariatul prestează efectiv muncă în favoarea angajatorului, or, în cauza de față este limpede cădata certăde la care contestatorul va putea presta din nou muncă pentru intimată nu o reprezintă data pronunțării prezentei decizii, ci data la care intimata îl va reintegra pe același post ocupat la momentul emiterii deciziei de concediere.

Se pot ivi într-adevăr ulterior pronunțării hotărârii judecătorești de reintegrare situații în care reintegrarea nu ar mai fi posibilă și care nu pot fi imputate angajatorului, cum ar fi cele menționate de intimată. În aceste situații evident că întinderea despăgubirilor acordate salariatului se va reduce corespunzător acestor perioade de timp în care vor exista aceste situații, în caz de litigiu angajatorul urmând să-și facă apărări în cadrulcontestației la executare.

Acțiunea formulată de contestator va fi admisă în parte întrucât Curtea consideră că prejudiciul moral suferit de contestator ca urmare a concedierii sale ilegale ( a cărui existență este certă)a fost pe deplin reparatprin însăși soluția de admitere a capătului principal din acțiune, motiv pentru care cererea contestatorului de obligare a intimatei la plata de daune morale va fi respinsă ca nefondată.

Dispunând anularea deciziei de concediere, plățile compensatorii făcute de către intimată în baza acestei decizii vor reprezenta executarea unei obligații lipsite de cauză.

Prin urmare Curtea va dispune și admiterea cererii reconvenționale, obligând astfel contestatorul să restituie intimatei sumele de bani primite de la aceasta cu titlu de compensație bănească pentru concediere, acestea reprezentând o plată nedatorată conform art.1092 Cod civil.

Aceste sume vor fi actualizate cu indicele de inflație pentru a se acoperi și devalorizarea monetară care nu este imputabilă intimatei.

Curtea constată că la aceste sume nu se pot însă calcula și dobânzile legale ca în cazul dreptului comun, deoarece legea specială, art.78 alin.1 din Codul muncii prevede că despăgubirile civile pot fi doar indexate și / sau reactualizate. Acest articol de lege deși se referă în mod explicit doar la despăgubirile pe care angajatorul le plătește angajatului în cazul anulării deciziei de concediere ele își găsește aplicabilitatea pentru identitate de rațiune și pentru echitate și în cazul restituirii compensațiilor prevăzute de art.67 din Codul muncii de către angajați către angajatori. Cu atât mai mult cu cât inițiativa concedierii ilegale nu le aparține și nici nu le poate fi imputată lor.

Curtea constată totodată că în ceea ce privește această pretenție intimata deși a beneficiat de serviciile unui apărător calificat nu și-a motivat-o în nici un felîn drept.

Văzând și dispozițiile art.274 Cod procedură civilă.

Pentru considerentele expuse, Curtea constatând că hotărârea recurată este nelegală fiind pronunțată cu aplicarea greșită a legii, recte a art.65 alin.2 din Codul muncii, va admite recursul în sensul celor reținute în dispozitivul prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul civil declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 245/07.04.2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă E- ON M DISTRIBUȚIE SA.

Modifică în tot sentința recurată în sensul că:

Admite în parte acțiunea formulată de contestatorul-pârât în sensul că:

Anulează decizia de concediere nr. 270/18.06.- emisă de intimata-reclamantă.

Obligă pe intimata-reclamantă să plătească contestatorului-pârât o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și actualizate și cu celelalte drepturi de care are fi beneficiat aceasta în calitate de salariat începând cu data încetării contractului individual de muncă, recte 18.06.2008 și până la reintegrarea acestuia pe același post ocupat la momentul emiterii deciziei contestate.

Dispune repunerea părților în situația anterioară emiterii actului de concediere și în consecință:

Obligă pe intimata-reclamantă să-l reintegreze pe contestatorul-pârât pe același post ocupat la momentul emiterii deciziei contestate.

Respinge ca nefondată cererea contestatorului-pârât de obligare a intimatei-reclamante la plata de daune morale.

Admite în parte cererea reconvențională în sensul că:

Obligă pe contestatorul-pârât să restituie intimatei-reclamante suma de 11.140 lei actualizată cu rata inflației începând cu data formulării cererii reconvenționale, recte 22.08.2008 și până la data restituirii efective a acestei sume de bani.

Respinge ca nefondată cererea intimatei -reclamante de obligare a contestatorului-pârât și la plata dobânzii legale aferente sumei de bani de restituit.

Obligă pe intimata-reclamantă să plătească contestatorului-pârât suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Obligă pe intimată să plătească recurentului suma de 3.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 11.12.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Camelia Liliana Viziteu, Sorina Romașcanu Doru

GREFIER,

red.sent.- G-/

red.dec.rec. - /25.01.

tehnored. MD/ 4 ex/25.01.2010

com.tuturor părților

Președinte:Camelia Liliana Viziteu
Judecători:Camelia Liliana Viziteu, Sorina Romașcanu Doru

← Contestație decizie de concediere. Decizia 105/2008. Curtea de...		Contestație decizie de concediere. Decizia 944/2009. Curtea de... →

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Contestație decizie de concediere. Decizia 1543/2009. Curtea de Apel Bacau