Contestație decizie de concediere. Decizia 1694/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 1694/R-CM
Ședința publică din 17 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Paulina Ghimișliu JUDECĂTOR 2: Laura Ioniță
JUDECĂTOR 3: Nicoleta Simona
Judecător - -
Grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâta. cu sediul în Curtea de A, strada 1 - 2. nr.9, județul A împotriva sentinței civile nr.1080/CM din 01 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns intimatul-reclamant, personal și asistat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.272/2009 emisă de Baroul Argeș - Cabinet individual, lipsind recurenta-pârâtă.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că prin serviciul registratură al instanței, s-a depus la dosar întâmpinare formulată de intimatul-reclamant.
Apărătorul intimatului-reclamant arată că nu are cereri prealabile acordării cuvântului asupra recursului.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Apărătorul intimatului-reclamant solicită respingerea recursului ca nefondat, pentru motivele invocate în întâmpinarea depusă la dosar și susținute oral, cu obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.
Arată că s-a solicitat încă de la început anularea deciziei de concediere, întrucât această măsură s-a efectuat cu încălcarea normelor imperative în materia răspunderii disciplinare, nu s-a efectuat cercetarea disciplinară prealabilă și nu există referatul de încheiere a acestei cercetări.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată că rin p. cererea înregistrată la data de 24.06.2008 pe rolul Tribunalului Argeș, contestatorul a formulat contestație împotriva deciziei nr. 255/05.06.2008 emise de intimata " ", solicitând anularea acesteia, obligarea intimatei la plata drepturilor salariale aferente perioadei în care contestatorul și-a desfășurat activitatea în favoarea intimatei, respectiv pentru intervalul 08.04.2008 și până la momentul soluționării definitive și irevocabile a prezentului litigiu, la acordarea sporurilor aferente activității prestate în conformitate cu contractul de muncă, respectiv a diurnei, a cheltuielilor de transport, a contravalorii convorbirilor telefonice efectuate de reclamant în legătură cu serviciul, precum și obligarea intimatei la repararea prejudiciului moral produs contestatorului, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea contestației s-a arătat că la data de 08.04.2008 a fost înregistrat la. A contractul individual de muncă nr.12932, încheiat între intimată și contestator, postul pe care acesta îl ocupa fiind de conducător auto pentru transport mărfuri internațional și intern.
La data de 23.04.2008 a fost trimis de către angajator într-o cursă cu destinația România - Belgia, contestatorul executând întocmai obligațiile de serviciu. Însă pârâta nu i-a pus la dispoziție sumele de bani necesare consumului de combustibil și taxelor de autostrăzi, astfel că a fost nevoit să apeleze la ajutorul familiei sale.
În aceste condiții, a hotărât că nu mai poate să muncească în cadrul societății intimate și a reușit să se întoarcă în țară cu banii puși la dispoziție de familia sa.
Ajuns în țară, contestatorul a mers la sediul pârâtei, unde i s-a comunicat că în data de 05.06.2008 a fost emisă decizia nr. 255 prin care i s-a desfăcut contractul de muncă.
În perioada 23.04.2008 - 05/06.06.2008 s-a aflat permanent în străinătate în interes de serviciu, ajungând la domiciliu abia în data de 07.06.2008, conform biletului de transport anexat cererii de chemare în judecată.
În ceea ce privește decizia contestată, a arătat că este lovită de nulitate absolută, întrucât în sarcina sa nu se poate reține niciun fel de abatere disciplinară. Nu a săvârșit nicio acțiune sau inacțiune cu vinovăție, prin care să încalce normele legale sau contractul de muncă încheiat cu angajatorul.
A mai precizat contestatorul că desfacerea contractului individual de muncă s-a făcut fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile, fiind încălcate dispozițiile art. 263-268 Codul muncii, având în vedere că nu a fost convocat în mod legal, angajatorul emițând notificarea nr. 252/02.06.2008, în condițiile în care știa foarte bine că acesta este plecat în Belgia.
În ceea ce privește prejudiciul moral, reclamantul a susținut că acesta s-a produs prin abandonarea sa într-o țară străină, fără asigurarea mijloacelor pentru procurarea hranei și pentru asigurarea transportului, respectiv prin neonorarea de către unitate a obligațiilor asumate prin contract.
În drept, contestația a fost întemeiată pe dispozițiile art.61, 62, 63, art. 263-268 și art.269 și urm. Codul muncii.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea contestației ca nefondată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea întâmpinării s-a arătat că în exercitarea atribuțiilor de serviciu, contestatorul a efectuat o cursă în străinătate începând cu data de 24.04.2008.
În cursul lunii mai 2008, a anunțat telefonic unitatea că autocamionul cu numărul de înmatriculare B-68- s-a defectat, astfel că se impunea efectuarea unor reparații.
Defecțiunile apărute s-au datorat exploatării necorespunzătoare a autovehiculului de către contestator, contravaloarea reparațiilor fiind suportată exclusiv de către societatea pârâtă.
După efectuarea reparațiilor și preluarea din unitatea service a mijlocului de transport, contestatorul a comunicat telefonic că refuză să mai conducă acest camion și nu mai dorește să lucreze pentru pârâtă.
În data de 26/28.05.2008 contestatorul a predat dispecerului din Belgia toate actele mașinii, cheile și cu această ocazie a afirmat din nou că nu mai dorește să lucreze pentru pârâtă.
După efectuarea acestor demersuri, contestatorul nu s-a mai prezentat la locul de muncă, încălcând în acest fel contractul de muncă încheiat între părți, în raport de această situație societatea aplicând sancțiunea desfacerii contractului de muncă.
A arătat intimata că susținerile contestatorului, în sensul că nu i s-au pus la dispoziție sumele de bani necesare desfășurării activității sunt nefondate, întrucât acesta a primit suma de 1000 euro, așa cum rezultă din ordinul de deplasare nr.102 semnat de către contestator.
Pârâta a precizat că a respectat dispozițiile legale privind desfacerea contractului individual de muncă, astfel că decizia contestată este legală și temeinică.
Împrejurarea că reclamantul a stat în străinătate după părăsirea locului de muncă nu poate fi opusă societății pârâte drept apărare pentru necunoașterea măsurilor adoptate și comunicate de către societate.
În ceea ce privește nulitatea absolută invocată de contestator, s-a arătat că este nefondată, din motivarea acesteia rezultând că se pune în discuție o chestiune de temeinicie și nu de legalitate.
Prin sentința civilă nr. 1080/CM/01.07.2009, Tribunalul Argeșa admis în parte contestația și a constatat nulitatea absolută a deciziei nr. 255/05.06.2008 emise de intimata " "
A fost obligată intimata la plata către contestator a drepturilor salariale corespunzătoare perioadei 08.04.2008 - 04.06.2008, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, precum și a sumei de 3468,25 lei reprezentând diurna pentru aceeași perioadă.
A fost obligată intimata să plătească acestuia drepturile salariale și celelalte drepturi ce i s-ar fi cuvenit (diurna), majorate, actualizate și indexate, de la data de 05.06.2008 până la data de 01.07.2009.
A fost obligată intimata la plata către contestator a contravalorii în lei la data plății a sumei de 136 euro, reprezentând contravaloarea biletului de transport pe ruta Belgia-România.
Au fost respinse celelalte pretenții ale contestatorului și a fost obligată intimata la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 lei
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în fapt și în drept următoarele:
Prealabil emiterii deciziei de concediere trebuie efectuată cercetarea disciplinară ca o concretizare a dreptului la apărare al salariatului, legea reglementând expres modalitatea în care se efectuează această cercetare. Modul imperativ de redactare a textului de lege conduce la concluzia nulității actului de sancționare emis cu nerespectarea acestei proceduri.
Tribunalul a constatat că în cauză intimata nu a făcut dovada respectării dispozițiilor art. 267 Codul muncii, prealabil emiterii deciziei de sancționare contestate.
Astfel, potrivit dispozițiilor legale mai sus-menționate, în vederea desfășurării cercetării disciplinare prealabile, contestatorul trebuia convocat în scris de persoana împuternicită de către intimată să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii.
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu a rezultat faptul că intimata a împuternicit o comisie sau o anumită persoană care să realizeze cercetarea disciplinară prealabilă și, în plus, din cuprinsul notificării nr. 252/02.06.2008 adresată contestatorului, lipsește ora la care urma să se efectueze întrevederea.
Potrivit alin. 3 al art. 267 Codul muncii, numai neprezentarea salariatului fără un motiv obiectiv la convocarea făcută dă dreptul angajatorului să dispună sancționarea acestuia, fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile.
Angajatorul nu se poate prevala de dispozițiile menționate, în cazul în care, din motive obiective, cum ar fi distanța mare până la sediul unității sau timpul scurt avut la dispoziție de salariat pentru efectuarea deplasării, acesta nu respectă obligația de a se prezenta la data și ora stabilite.
În cauza de față, contestatorul a făcut dovada cu biletul de transport Belgia-România (Râmnicu V) - fila 22 că abia la data de 04.06.2008 s-a îmbarcat din pentru a ajunge în țară.
În plus, instanța de fond a reținut că prin notificarea nr. 252 emisă la data de 02.06.2008 intimata i-a solicitat contestatorului să se prezinte în vederea desfășurării cercetării disciplinare prealabile la data de 05.06.2008, timpul avut la dispoziție de către angajat pentru efectuarea deplasării fiind prea scurt.
Potrivit art. 75 alin. 3 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007-2010, "omisia îl va convoca în scris pe salariatul cercetat, cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte. Convocarea va indica cel puțin motivul, data, ora și locul întrevederii".
Instanța de fond a reținut și faptul că cercetarea disciplinară prealabilă se finalizează printr-un referat sau proces-verbal întocmit de către persoana împuternicită să o efectueze, în care se consemnează rezultatele acesteia.
Intimata nu a făcut dovada existenței referatului prin care s-a constatat abaterea disciplinară săvârșită de contestator, în decizia nr. 255/05.06.2008, în locul acestui referat, fiind invocată notificarea nr. 252/02.06.2008.
Conform art. 76 Codul muncii, "concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută".
În raport de dispozițiile legale mai sus-menționate, tribunalul a reținut că nerespectarea de către intimată a dispozițiilor art. 267 Codul muncii atrage nulitatea absolută a cercetării disciplinare prealabile și pe cale de consecință nulitatea absolută a deciziei de desfacere a contractului individual de muncă al contestatorului.
Prin urmare, contestația formulată apare ca fiind întemeiată sub acest aspect, fiind admisă în parte și constatată nulitatea absolută a deciziei nr. 255/05.06.2008 emisă de către intimată.
În temeiul art. 78 și art. 269 alin. 1 și 2 din Codul muncii, având în vedere cererea contestatorului, prima instanță a obligat intimata să-i plătească acestuia drepturile salariale și celelalte drepturi ce i s-ar fi cuvenit (diurna), majorate, actualizate și indexate, de la data concedierii, respectiv 05.06.2008, și până la data pronunțării hotărârii, 01.07.2009.
Potrivit art. 40 alin. 2 lit. c) din Codul muncii, angajatorului îi revine obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă și din contractele individuale de muncă.
Prin contractul individual de muncă înregistrat la. A sub nr. 12932/08.04.2008 (74-75) părțile au stabilit cuantumul salariului de bază brut cuvenit contestatorului, respectiv 500 lei, dar și dreptul salariatului la plata diurnei.
Intimata nu a făcut dovada că a achitat contestatorului drepturile salariale, așa cum au fost stabilite prin contractul încheiat și diurna, cuvenite pentru perioada cuprinsă între data angajării și data concedierii.
către contestator a drepturilor salariale aferente acestei perioade rezultă și din adresa nr. 15754/08.08.2008 a
În temeiul acelorași dispoziții legale, având în vedere obligația angajatorului de a suporta cheltuielile legate de deplasarea în străinătate a angajaților, precum și cheltuielile legate de întoarcerea acestora în țară, dată fiind natura activității desfășurate, instanța de fond a obligat intimata la plata către contestator a contravalorii în lei la data plății a sumei de 136 euro, reprezentând contravaloarea biletului de transport pe ruta Belgia-România.
În ceea ce privește solicitarea contestatorului privind obligarea intimatei la plata contravalorii convorbirilor telefonice efectuate de acesta în legătură cu serviciul, în cuantum de aproximativ 800 lei, conform facturilor depuse la dosarul cauzei, prima instanță a constatat că este neîntemeiată, întrucât nu se poate reține din probele administrate în cauză că aceste convorbiri au fost efectuate exclusiv în interesul serviciului.
Referitor la cererea contestatorului privind obligarea intimatei la plata daunelor morale, în cuantum de 1000 lei, conform concluziilor scrise depuse la dosarul cauzei, instanța a apreciat că aceasta este neîntemeiată, întrucât în cauza de față nu s-a făcut nicio dovadă cu privire la prejudiciului moral suferit, astfel că nu sunt întrunite cumulativ condițiile răspunderii patrimoniale a angajatorului.
În fine, în cauză s-a făcut aplicarea art. 274 și art. 246 Cod procedură civilă.
Împotriva sentinței a formulat recurs, în termen legal, intimata " ", criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate astfel:
- Instanța de fond nu argumentează motivele pentru care înlătură apărările formulate de " "
Astfel, s-a făcut dovada împrejurării că salariatul a denunțat în mod unilateral contractul individual de muncă prin predarea cheilor și a documentelor către reprezentantul societății din Belgia. Această predare a fost urmată de părăsirea locului de muncă, aspectele fiind recunoscute de contestator.
Există și o motivație a părăsirii locului de muncă, și anume faptul că salariatul a săvârșit un accident de circulație, fiind urmărit penal pe teritoriul Uniunii Europene.
Susținerea contestatorului în sensul că nu s-a prezentat la conciliere deoarece era plecat în Belgia să onoreze contractul de muncă nu poate fi primită de vreme ce acesta a părăsit locul de muncă.
Împrejurarea că după părăsirea locului de muncă salariatul a rămas în străinătate nu poate fi opusă unității pentru susținerea afirmației că nu a fost convocat în mod legal la cercetare.
- Cum contestatorul nu a invocat neregularități ale convocării sub aspectul datei și orei, instanța nu poate motiva hotărârea pe alte temeiuri.
De la momentul desființării unilaterale a contractului de muncă prin predarea cheilor și documentelor, salariatul era obligat să rămână în executarea atribuțiilor de serviciu pe perioada de preaviz prevăzută de lege în favoarea societății.
- Primul capăt de cerere privitor la constatarea nulității deciziei de desfacere a contractului de muncă era lipsit de interes de vreme ce contractul este desființat unilateral prin voința contestatorului.
Acesta este și motivul pentru care nu s-a solicitat reintegrarea.
- Pentru același motiv sumele acordate de instanță pentru perioada 05.06.2008 - 01.07.2009 sunt necuvenite.
Pe această perioadă contractul de muncă era desființat din inițiativa salariatului.
În drept, recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare, intimatul-contestator a formulat următoarele apărări:
- Tribunalul a soluționat numai cererile cu care a fost învestit. Contestatorul a invocat nulitatea deciziei atacate prin raportare la prevederile art. 263 - 268 Codul muncii, texte de lege care reglementează integral răspunderea disciplinară.
Contractul de muncă nu a încetat din inițiativa angajatului, ci din inițiativa angajatorului, în carnetul de muncă fiind efectuată mențiunea concedierii în baza art. 61 lit. a) din Codul muncii.
Unitatea formulează pentru prima dată în recurs ideea potrivit căreia raporturile de muncă au fost denunțate unilateral de salariat prin predarea cheilor și documentelor către reprezentantul din Belgia.
- În mod corect a reținut tribunalul că prealabil emiterii deciziei de concediere, în baza art. 267 Codul muncii, trebuia efectuată cercetarea disciplinară, ca o concretizare a dreptului la apărare al salariatului.
Totodată, susține intimatul-contestator, s-a reținut corect că a fost imposibilă prezentarea salariatului la data menționată în convocare deoarece acesta nu se afla în țară.
În lipsa unui referat de cercetare disciplinară, în baza art. 76 Codul munciis -a reținut că măsura concedierii dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută.
- Drepturile salariale au fost acordate motivat în temeiul art. 78 și 269 alin. 1 și 2 Codul muncii. Intimata nu a făcut dovada că a achitat contestatorului drepturile salariale.
Recursul nu este fondat.
Respectând limitele învestirii prin obiectul și motivele contestației, instanța de fond a analizat cu prioritate legalitatea măsurii de concediere dispuse prin decizia nr. 255/05.06.2008 din punct de vedere al efectuării cercetării disciplinare.
Contestatorul a susținut că desfacerea disciplinară a contractului de muncă s-a dispus fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile, în condițiile în care notificarea nr. 252/02.06.2008 a fost emisă în perioada în care se afla în străinătate în executarea raporturilor de muncă.
Acesta este unul dintre motivele pentru care s-a solicitat desființarea deciziei de concediere, contestatorul susținând și faptul că nu a săvârșit vreo abatere disciplinară.
Apărarea invocată de unitate încă din faza judecății în primă instanță, aceea potrivit căreia salariatul nu poate opune unității prezența în străinătate după părăsirea locului de muncă de acolo spre a justifica neprezentarea la cercetarea disciplinară, nu poate fi primită.
Așa cum corect a reținut și tribunalul, raporturile de muncă dintre părți au încetat din voința angajatorului care a exercitat prerogativa disciplinară, și nu prin demisia salariatului.
De altfel, potrivit precizărilor unității sancțiunea concedierii a fost aplicată pentru părăsirea locului de muncă, respectiv pentru neprezentarea la unitate pe perioada de preaviz prevăzută de lege după ce salariatul și-a făcut cunoscută intenția de a demisiona.
Aceasta înseamnă că unitatea nu a dat eficiență intenției de denunțare unilaterală a contractului de muncă pentru că tocmai în perioada de preaviz - după cum se susține în apărare - salariatul nu și-a respectat obligația de a se prezenta la locul de muncă.
Altfel spus, în timpul derulării raporturilor de muncă, raporturi care nu încetaseră încă prin demisie, unitatea a pus în aplicare răspunderea disciplinară.
Cu privire la aceasta din urmă, legiuitorul a impus obligativitatea efectuării în prealabil a cercetării disciplinare.
Dispozițiile art. 267 alin. 1 din Codul muncii care prevăd această procedură prealabilă în aplicarea sancțiunilor disciplinare, altele decât avertismentul scris, sunt imperative, iar încălcarea lor atrage sancțiunea nulității absolute a măsurii respective.
Dând eficiență dreptului la apărare al salariatului, dispozițiile art. 267 Codul muncii obligă la efectuarea convocării acestuia astfel încât salariatul să cunoască îndeajuns locul și momentul prezentării la cercetare disciplinară, dar și pentru ca acesta să aibă la îndemână timpul necesar spre a se prezenta.
Cum din probele administrate a rezultat că notificarea emisă în data de 02.06.2008 drept convocare la cercetarea disciplinară a fost primită de mama contestatorului în ziua de 03.06.2008, cu o zi înainte ca acesta să se întoarcă din străinătate în țară, în mod judicios s-a reținut că salariatul nu a avut timpul necesar pentru prezentarea la această cercetare în data de 05.06.2008 și pentru formularea apărărilor.
În aceste condiții, neprezentarea a fost corect apreciată ca fiind determinată de motive obiective.
Odată reținute aceste împrejurări de fapt, angajatorul nu putea dispune sancționarea fără cercetarea disciplinară a salariatului, așa cum prevede art. 267 alin. 3 Codul muncii.
Iar intenția anterioară a salariatului de denunțare a contractului de muncă nu înlătură obligația unității de a cerceta săvârșirea abaterii disciplinare printr-o convocare clară și posibil de realizat.
Aceasta cu atât mai mult cu cât nu doar părăsirea locului de muncă s-a reținut prin decizia contestată ca abatere disciplinară, ci și prejudicierea unității prin avarierea unui autovehicul.
Lipsa de interes în formularea prezentei contestații la concediere nu poate fi reținută deoarece, așa cum s-a mai arătat, încetarea raporturilor de muncă nu a avut loc prin demisie, ci prin sancționare disciplinară, așa cum demonstrează și mențiunile din carnetul de muncă.
Răspunderea disciplinară are consecințe nefavorabile atât pentru situația raporturilor de muncă existente la data aplicării sancțiunii, cât și pentru viitorul profesional al celui sancționat.
Pentru motivele de mai sus, critica vizând greșita acordare a drepturilor salariale pentru perioada 05.06.2008 - 01.07.2009 va fi apreciată ca nefondată.
Plata drepturilor salariale pentru perioada în care concedierea nelegală a produs efecte operează în baza dispozițiilor art. 78 alin. (1) din Codul muncii, ca și consecință a anulării măsurii luate de unitate, independent de solicitarea salariatului de a fi reintegrat pe post.
Întrucât nu se regăsesc cu privire la hotărârea atacată motivele de nelegalitate și netemeinicie reglementate de art. 304 pct. 6, 7 și 9 și art. 3041Cod procedură civilă, în care se încadrează criticile formulate, în baza art. 312 Cod procedură civilă recursul va fi respins ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, cu privire la cheltuielile de judecată care constau în onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-intimată " ", cu sediul în Curtea de A,-, județul A, împotriva sentinței civile nr. 1080/CM din 1 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimat fiind contestatorul, domiciliat în Curtea de A,-, județul
Obligă pe recurenta-intimată " " Curtea de să plătească intimatului-contestator suma de 1000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 2009, la Curtea de Apel Pitești - secția civilă pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored.
4 ex./2.12.2009
Jud. fond:
Președinte:Paulina GhimișliuJudecători:Paulina Ghimișliu, Laura Ioniță, Nicoleta Simona
| ← Contestație decizie de sancționare. Decizia 695/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 334/2008. Curtea de... → |
|---|
