Contestație decizie de concediere. Decizia 2570/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.8064/2008
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.2570/
Ședința publică de la 22 aprilie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Rotaru Florentina Gabriela
JUDECĂTOR 2: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 3: Uță
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-" B "-împotriva sentinței civile nr.5626 din data de 11.09.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.8935/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimatul,având ca obiect:"contestație împotriva deciziei de concediere".
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta-" B "-,prin consilier juridic în baza delegației depusă la dosar-fila 20 și intimatul, personal și asistat de avocat în baza delegației pentru asistență juridică gratuită nr.176 din 03.04.2009 depusă la dosar-fila 26
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea, în ședință publică, procedează la legitimarea intimatului cu CI seria - nr.- eliberată de SPCEP S6 biroul nr.2 la data de 26.09.2007.
Părțile prezente, interpelate fiind, arată că nu au cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată acordă părților cuvântul în susținerea și combaterea cererii de recurs.
Recurenta -" B "-, prin consilier juridic, având cuvântul, susține oral motivele de recurs, solicitând a se observa că în ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune al contestatorului, dreptul material al acestuia s-a născut la data de 03.12.2007, când acesta a luat cunoștință de conținutul deciziei nr.1245 din 26.11.2007, iar prezenta contestație a fost formulată la data de 14.08.2008 printr-o cererea precizatoare prin care se solicită anularea acestei decizii.
În raport de această situație, solicită a se observa că din cuprinsul hotărârii instanței de fond lipsește motivarea acesteia cu privire la împrejurările obiective de natură să înlăture culpa contestatorului privind exercițiul tardiv al dreptului la acțiune, pe de o parte, iar pe de altă parte, intimatul în cauză nu s-a aflat în niciuna din situațiile reținute de instanța de fond.
Pe fondul litigiului, recurenta, prin consilier juridic, solicită a se observa recursul dedus judecății este întemeiat pe dispozițiile art.304 alin.1 pct. 6 și 9 pr.civ. întrucât instanța de fond, prin hotărârea pronunțată, a dat mai mult decât s-a cerut, dat fiind faptul că intimatul, prin acțiunea promovată, nu a solicitat obligarea societății la plata de despăgubiri, ci abia prin cererea precizatoare formulată la data de 14.08.2008.
Cât privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 alin.1 pct.9 pr.civ. sub aspectul că sentința recurată este lipsită de temei legal, solicită a se constata că intimatului de față i s-a desfăcut contractul de muncă în temeiul art.61 lit."a" din Codul Muncii, pentru motive disciplinare, constând în lipsa acestuia timp de 5 zile nemotivat de la locul de muncă, fără a prezenta o adeverință în termen legal la sediul angajatorului, înțelegând ca această adeverință să o depună în fața instanței de fond.
Așa fiind, pentru ca intimatul să beneficieze de drepturile salariale cuvenite, acesta trebuia să depună la sediul unității angajatoare un certificat medical și nu o adeverință medicală care folosește la motivarea absențelor și nu la plata salariului pentru perioada acoperită de aceasta.
În concluzie, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, casarea sentinței civile atacate și pe cale de consecință, rejudecând cauza, solicită pronunțarea unei hotărâri temeinice și legale.
Intimatul, prin avocat, având cuvântul, solicită a se observa că în cauza de față au fost emise pe numele părții pe care o reprezintă trei decizii, însă, recurenta a înțeles să depună la dosar o recipisă de primire, fără a preciza care dintre cele trei decizii au fost comunicate intimatului la data de 03.12.2007, conform dispozițiilor legale.
Mai mult decât atât, solicită a se observa că din actele dosarului rezultă faptul că intimatul de față s-a prezentat personal la sediul unității angajatoare care avea posibilitatea de a-i comunica acestuia decizia prin care s-a dispus desfacerea contractului de muncă în baza art.61 lit."a" din Codul Muncii, însă, nu a procedat astfel, iar invocarea tardivității contestării deciziei este nedovedită, dat fiind faptul că nu s-a făcut dovada că decizia atacată a fost comunicată intimatului la data de 03.12.2007.
Pe fond litigiului, arată că intimatului i s-a desfăcut contractul de muncă în baza art.61 lit."a" din Codul Muncii, pentru abateri disciplinare și chiar dacă fapta în sine ar fi fost săvârșită, trebuie avut în vedere starea de sănătate a intimatului, astfel cum rezultă din adeverințele medicale aflate la dosar.
Cât privește perioada de 5 zile în care intimatul nu s-a prezentat la locul de muncă, solicită a se observa că recurenta în cauză nu a făcut dovada că adeverința medicală la care face referire prin motivele de recurs deduse judecății nu a fost prezentată sediul unității angajatoare, pe de o parte, iar pe de altă parte, nu a făcut dovada abaterilor disciplinare săvârșite de intimat și în raport de această împrejurare, apreciază că acestuia nu i se poate imputa abaterea disciplinară reținută.
Având în vedere cele susținute, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile atacate ca fiind temeinică și legală.
Recurenta -" B "-, prin consilier juridic, având cuvântul în replică, solicită a se observa că în dosarul instanței de fond se află depusă fotocopia deciziei contestate și care a fost semnată de primire de către intimat la data de 03.12.2007.
Intimatul, prin avocat, având cuvântul în replică, solicită a se observa că intimatul în cauză contestă modalitatea de primire a deciziei de desfacere a contractului de muncă și nu conținutul acesteia.
Curtea, în temeiul art.150 pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 5626/11.09.2008 Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă, și Asigurări Sociale, a respins excepția prescripției extinctive ca neîntemeiată, a admis în parte acțiunea formulată de contestatorul, împotriva pârâtei - B- -, a anulat decizia nr. 1245/26.11.2007 emisă de intimată.
dispus obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu drepturile salariale indexate, majorate și reactualizate cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat acesta de la data concedierii și până la pronunțarea hotărârii.
A obligat intimata la plata drepturilor bănești cuvenite contestatorului pentru perioada 25-31.10.2008.
A respins pretențiile reclamantului având ca obiect obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii de concediere întemeiate pe dispozițiile art. 65 Codul Muncii și plata daune lor interese, ca neîntemeiate.
A obligat pârâta la plata cheltuielilor judiciare către stat, respectiv a sumei de 200 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, sub aspectul excepției prescripției extinctive a dreptului la acțiune invocate prin întâmpinare, a fost sesizată cu o contestație împotriva deciziei de concediere nr. 1245/26.11.2007 emisă de intimată.
Potrivit art. 283 alin. 1 lit. a Codul Muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 30 de zile calendaristice de la data la care a fost comunicată decizia unilaterală a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă.
Instanța a apreciat că termenul de 30 de zile prevăzut de art. 283 Codul Muncii, este un termen de prescripție și nu unul de decădere, afectând dreptul material la acțiune și curge de la data comunicării deciziei de concediere.
In acest sens, intimata a depus la dosar ca dovadă de comunicare, confirmarea de primire a recomandatei cu numărul 1212, semnată personal de către contestator la data de 3.12.2007.
Tribunalul a apreciat că din această dovadă nu rezultă care a fost conținutul recomandatei, în condițiile în care pe numele salariatului au fost emise mai multe decizii emise de către intimată, comunicate prin poștă (decizia nr.602/11.10.2007, decizia nr.808/16.10.2007 si decizia nr. 1245/26.11.2007).
Având în vedere că dovada de comunicare depusă la dosar nu face proba indubitabilă a comunicării deciziei contestate, existând astfel îndoieli cu privire la conținutul respectivei recomandate, iar în acest caz dubiul profită salariatului, tribunalul a respins excepția prescripției extinctive, ca neîntemeiată.
Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut că între părți au existat raporturi juridice de muncă prin încheierea contractului individual de muncă înregistrat sub nr.5192/8.02.2007, contestatorul îndeplinind funcția de gunoier încărcător.
Prin decizia nr. 1245/26.11.2007, intimata a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al contestatorului, în temeiul art.61 lit.a Codul Muncii reținând că salariatul a lipsit nemotivat de la serviciu în intervalul 25.10-31.10.2007.
Instanța a invocat dispozițiile art. 263 și 268 Codul Muncii reținând că decizia contestată, concretizând o măsură disciplinară luată de angajator împotriva angajatului, îndeplinește condițiile de legalitate prevăzute de lege sub sancțiunea nulității.
În ceea ce privește temeinicia măsurii aplicate salariatului, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art.263 Codul Muncii abaterea disciplinara este o fapta săvârșita cu vinovăție, iar răspunderea disciplinara este o răspundere subiectiva, motiv pentru care a analizat daca se regăsește in cauza aceasta condiție a răspunderii disciplinare.
Instanța de fond a constatat că, din adeverința medicală eliberată salariatului, rezultă că, în perioada 25.10-31.10.2007, acesta a absentat din cauza problemelor medicale de care suferea. Astfel, prin adeverința respectiva s-a făcut dovada ca acesta suferea de discopatie lombara cu lombosciatica acuta, recomandându-i-se tratament medical si repaus la pat in perioada. 25-31 octombrie 2007.
In concluzie, absentele respective au fost cauzate de probleme grave de sănătate, dovedite cu un act constatator eliberat de către un medic, motiv pentru care nu se poate retine caracterul nemotivat al acestora cu atât mai mult cu cât salariatul a adus la cunoștință angajatorului cauza absentării sale, dar acesta nu a ținut seama de motivul invocat de către contestator, deși era vorba de un motiv obiectiv.
Tribunalul a apreciat, față de fapta săvârșită, având în vedere si justificarea acesteia, că angajatorul nu a efectuat o corectă individualizare a sancțiunii disciplinare.
In temeiul art.266 Codul Muncii, angajatorul stabilește sancțiunea disciplinară aplicabilă în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârșite de salariat, avându-se în vedere următoarele: împrejurările în care fapta a fost săvârșită; gradul de vinovăție a salariatului; consecințele abaterii disciplinare; comportarea generală în serviciu a salariatului; eventualele sancțiuni disciplinare suferite anterior de către acesta.
In cauza s-a făcut dovada unor motive obiective care au determinat lipsa de la serviciu, lipsa de vinovăție a salariatului, iar intimata, care in temeiul art.287 Codul Muncii, avea sarcina probei, nu a făcut dovada unui comportament general indisciplinat al salariatului sau a existentei unor alte abateri disciplinare anterioare, astfel încât să justifice aplicarea celei mai grave sancțiuni prevăzute de legislația muncii.
Tribunalul a admis și cererea având ca obiect plata drepturilor bănești cuvenite pentru perioada 25-31.10.2008, formulată prin precizarea acțiunii, având în vedere faptul că nu se poate vorbi de un caracter nemotivat al absențelor din acea perioadă și că nu a intervenit o suspendare a contractului individual de muncă al contestatorului în baza art.51 alin.2 Codul Muncii.
Instanța a respins capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii de concediere întemeiate pe disp. art. 65 Codul Muncii, având in vedere că încetarea contractului de muncă în condițiile solicitate de către contestator, reprezintă o modalitate care nu ține de persoana salariatului, determinată de desființarea efectivă a locului de muncă ocupat de acesta iar în cauză nu s-a făcut dovada desființării locului de muncă.
În ceea ce privește daunele interese materiale și morale, instanța a reținut prevederile art.269 Codul Muncii și a apreciat că pentru angajarea răspunderii patrimoniale a angajatorului față de salariat trebuie îndeplinite cumulativ condițiile răspunderii civile contractuale; existența contractului individual de muncă, fapta ilicită a angajatorului, prejudiciul și legătura de cauzalitate dintre prejudiciul și faptă, precum și vinovăția.
În cauză nu sunt întrunite cumulativ aceste condiții, nefiind făcută dovada prejudiciului și a legăturii de cauzalitate cu fapta angajatorului constând în concedierea nelegală. Prin plata despăgubirilor încuviințate ca urmare a anularii deciziei, contestatorul va beneficia de toate drepturile de care a fost lipsit pe durata concedierii astfel că instanța a respins acest capăt de cerere.
Împotriva hotărârii a declarat recurs pârâta, susținând că excepția prescripției dreptului material la acțiune al contestatorului întemeiată pe dispozițiile art.283 alin.1 litera a din Codul Munciia fost greșit soluționată.
Astfel recurenta a arătat că dreptul la acțiune al contestatorului s-a născut la data de 03.12.2007, data la care acesta a luat la cunoștință de conținutul deciziei nr. 1245/ 26.11.2007 iar contestația a fost depusă la data de 29.02.2008, fără a fi precizată decizia contestată, termenul prevăzut fiind depășit cu aproape două luni de zile. Abia la data de 14.08.2008, printr-o acțiune precizatoare, se solicită anularea Deciziei nr. 1245/26.11.2007.
Instanța de fond a respins excepția pe motiv ca acest termen este un termen de prescripție și nu unul de decădere și pe motiv că dovada de comunicare depusă la dosar nu face proba indubitabilă a comunicării deciziei contestate.
Recurenta a apreciat că lipsesc din motivarea hotărârii împrejurările obiective de natură să înlăture culpa contestatorului privind exercițiul tardiv al dreptului Ia acțiune cum sunt incapacitatea temporară de muncă cu consecința incapacității de deplasare; delegarea si detașarea în altă localitate, starea de detenție.
Sentința atacată nu conține motivarea în drept a repunerii contestatorului în termenul legal de contestare a deciziei de desfacere a contractului individual de muncă.
În cauză nu s-a solicitat repunerea în termen a contestației ci s-a solicitat anularea deciziei nr. 1245 printr-o acțiune precizatoare, fără să fie solicitată ca atare și deci admisă prin încheiere de ședință cererea de repunere în termen.
Cu privire la motivarea instanței că dovada de comunicare depusă la dosar nu face proba indubitabilă a comunicării deciziei contestate, recurenta a susținut că la comunicarea deciziei contestate a respectat art. 104 cod proc civ. în sensul că a trimis-o prin poștă, cu scrisoare recomandată existând dovada de comunicare a acesteia prin semnătura proprie a reclamantului care nu a contestat niciodată conținutul acesteia.
Pe fondul cauzei recurenta a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.6 Cod. proc civ, susținând că prin cererea introductivă contestatorul nu a solicitat nici un fel de despăgubiri sau drepturi bănești și că prin cererea precizatoare formulată la 14.08.2008, contestatorul a solicitat obligarea pârâtei la plata salariului datorat pe perioada 25.10. 2007-31.10. 2007, însă instanța de fond a obligat-o la plata unei despăgubiri egale cu drepturile salariale indexate, majorate si reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat acesta de la data concedierii și până la pronunțarea hotărârii și la plata drepturilor bănești cuvenite contestatorului pentru perioada 25-31.10.2008.
Recurenta a susținut că instanța nu a ținut seama de solicitările contestatorului acordându-i acestuia drepturi bănești care nu au fost cerute astfel că acordarea acestor drepturi este nelegală și netemeinică și reprezintă pe de o parte plata unei sume nedatorate iar pe de altă parte plata unei sume necerute /solicitate de către contestator care nu a făcut dovada vreunui prejudiciu material sau moral din culpa societății in timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau in legătura cu serviciul.
Recurenta a susținut că imediat după ce si-a încetat raporturile de munca cu societatea contestatorul s-a angajat nepunându-se deci problema imposibilității de angajare la un alt loc de munca sau absentei mijloacelor de trai pentru acesta.
În pronunțarea sentinței, instanța a fost impresionată de atitudinea și comportamentul contestatorului, care pe parcursul judecării cauzei a amenințat că se aruncă de pe tribunal, și a făcut abuz de statutul său de persoana instituționalizată .
Cu privire Ia motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 Cod. proc civ, recurenta a susținut că în mod nelegal și vădit netemeinic instanța a anulat decizia de concediere considerând ca legal și obiectiv faptul că acesta nu s-a prezentat la serviciu în perioada 25-31.10.2007, că nu a dat curs convocării sale la comisia numită pentru efectuarea cercetării disciplinare prealabile, că nu a anunțat societatea despre adeverința medicala la timp, pentru a-si motiva absentele, respectiv în termen de 5 zile de la data când a absentat de la serviciu, astfel cum prevede art.77 alin. (2) din CCM la nivel de unitate ci a depus în instanță adeverința medicală ce folosește la motivarea absentelor, și nu la plata salariului pe perioada acoperită de aceasta, nefiind un certificat medical.
Recurenta a mai arătat că problemele de sănătate ale contestatorului nu sunt atât de sunt grave cum a reținut instanța de fond întrucât acest fapt este contrazis de celelalte 3 certificate medicale, eliberate de către medici de specialități diferite, pentru diagnostice diferite, cu totul alte afecțiuni decât cea de "discopatie lombara cu lombosciatica acuta". Adeverința medicala de care face vorbire contestatorul a fost emisa de către medicul de familie.
Recurenta a arătat că instanța nu a analizat faptul ca aceasta adeverința nu a fost prezentata unității astfel cum prevăd CCM la nivel de unitate si actele normative in materie, in vigoare, in termen de 5 zile de la data absentării de la serviciu si faptul ca aceasta folosește numai la motivarea absentelor nu si la plata drepturilor salariale.
Intimatul reclamant a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.
La termenul de judecată din data de Curtea a încuviințat cererea de ajutor public judiciar prin desemnarea unui avocat din oficiu pentru contestator.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și cu aplicarea art.3041Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, Curtea apreciază că în mod corect instanța de fond a făcut aplicarea principiului "in dubio pro reo" și a constatat că recurenta pârâtă nu a făcut dovada că a comunicat decizia de concediere supusă controlului jurisdicțional către contestator.
Curtea reține că, față de această împrejurare, nu mai era necesar ca reclamantul contestator să dovedească existența unor împrejurări de natură a face imposibilă exercitarea actului procesual de contestare a deciziei în termenul legal, întrucât instanța de fond nu a procedat la repunerea contestatorului în termen ci a constatat că, față de inexistența comunicării, termenul de 30 de zile nu a început să curgă.
Nu s-a contestat, contrar susținerilor recurentei, că nu ar fi existat o comunicare la acea dată ci, ceea ce s-a contestat și angajatorul nu putut-o dovedi, este conținutul acestei comunicări.
Pe fondul cauzei, recurenta a apreciat că instanța de fond a dat mai mult decât s-a cerut în privința întinderii despăgubirilor.
Curtea nu va reține o astfel de susținere, întrucât, instanța de fond a anulat decizia de concediere iar acordarea despăgubirilor reprezintă o dispoziție obligatorie conform art. 78 alin 1 din Codul Muncii, ce se dispune chiar și din oficiu, fără o solicitare expresă din partea contestatorului. Instanța de fond a particularizat întinderea despăgubirilor, față de faptul că reclamantul nu a solicitat și reintegrarea în muncă, acordându-le până la data pronunțării hotărârii și nu până la reintegrare, însă această împrejurare nu poate lipsi de eficiență juridică aplicarea art. 78 alin. 1 Codul Muncii.
Pe de altă parte se constată că, potrivit art. 78 alin. 2 Codul Muncii, posibilitatea reintegrării este facultativă, solicitarea ei fiind lăsată la dispoziția angajatului, astfel că, în mod corect instanța de fond a acordat despăgubirile obligatorii până la pronunțarea hotărârii, fără a fi necesară o justificare suplimentară a acordării acestora în afara anulării unei decizii de concediere nelegale sau netemeinice.
Cu privire la decizia de concediere Curtea reține că, în mod corect instanța de fond a apreciat asupra lipsei vinovăției salariatului, în condițiile în care acesta a dovedit că absențele de la serviciu în perioada 25-31.10.2007 nu erau nejustificate ci datorate unor afecțiuni medicale dovedite cu o adeverință eliberată de medicul de familie.
Curtea apreciază că angajatorul nu poate cenzura conținutul certificatelor sau adeverințelor medicale, astfel încât conținutul lor îi este opozabil și este obligat să țină cont de acestea, în lipsa unei probe contrare.
Faptul că adeverința medicală nu a fost depusă la angajator nu prezintă relevanță, întrucât aceasta nu are regimul juridic al unui concediu medical, reglementat de OUG nr. 158/2005 conform căruia acest înscris, potrivit art. 36 alin. 2, se depune la angajator până în data de 5 lunii următoare, pentru a se efectua demersurile necesare punerii în plată. Această adeverință vizează doar justificarea absențelor, astfel încât produce efecte doar între părțile contractului individual de muncă.
Critica recurentei referitoare la plata eronată a drepturilor salariale pentru perioada 25-31.10.2007 este întemeiată.
Astfel, curtea apreciază că împrejurarea reținută anterior în sensul că adeverința medicală este un mijloc probator pentru a înlătura caracterul nemotivat al absențelor nu este de natură a conferi angajatului și dreptul la plata salariului pentru zilele în care acesta a lipsit și nu a prestat muncă în favoarea angajatorului.
Chiar dacă afecțiunile medicale au fost reale, numai certificatul medical ar fi putut îndreptăți pe contestator la plata unei indemnizații de concediu medical, drepturi bănești ce izvorăsc din asigurarea de sănătate și au un regim juridic diferit de cel al veniturilor salariale, nefiind achitate din veniturile proprii ale angajatorului.
În lipsa certificatului medical și fără o contraprestație în muncă pentru perioada 25-31.10.2007, Curtea apreciază că obligarea angajatorului la plata drepturilor salariale este lipsită de temei legal, motiv pentru care, în baza art. 312 alin.1 Cod pr.civilă va admite recursul, va modifica în parte sentința recurată, în baza art. 304 pct.9 Cod pr.civilă și art. 3041Cod pr.civilă și va respinge capătul de cerere privind obligarea recurentei la plata acestor despăgubiri cu titlu de drepturi salariale pentru perioada 25-31.10.2007.
Curtea va menține celelalte dispoziții ale sentinței.
În baza art. 22 și urm. din OUG nr. 51/2008, cheltuielile judiciare avansate de stat pentru onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 200 lei, rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta -" B "- împotriva sentinței civile nr.5626 din data de 11.09.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.8935/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimatul .
Modifică, în parte, sentința atacată, în sensul că respinge capătul de cerere privind obligarea intimatei la plata drepturilor bănești, cuvenite contestatorului pentru perioada 25 - 31.10.2008.
Menține celelalte dispoziții ale sentințe.
Cheltuielile procesuale avansate de stat, rămân în sarcina acestuia.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22.04.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
Red.
Tehnored.
2 ex/29.05.2009
Jud.fond:
Președinte:Rotaru Florentina GabrielaJudecători:Rotaru Florentina Gabriela, Cristescu Simona, Uță
| ← Contestație decizie de sancționare. Decizia 2288/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 684/2009. Curtea de... → |
|---|
