Contestație decizie de concediere. Decizia 262/2010. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA NR. 262/R-CM
Ședința publică din 19 Februarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Florina Andrei judecător
JUDECĂTOR 2: Daniel Radu președinte secție
JUDECĂTOR 3: Jeana Dumitrache
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de intimata SC SRL P,-, județul A, împotriva sentinței civile nr.1193/CM din 09 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns: recurenta-intimată prin avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.-/03.12.2009 emisă de Baroul Argeș - Cabinet individual și intimata-contestatoare.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul recurentei-intimate depune la dosar delegație de reprezentare și note scrise prin care precizează că SC SRL Paî nțeles să declare recurs împotriva sentinței civile nr.1193/CM din 09 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-.
Părțile, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat în cauză.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Apărătorul recurentei-intimate solicită admiterea recursului așa cum a fost motivat în scris, casarea sentinței primei instanței și pe fond respingerea acțiunii, fără cheltuieli de judecată. Se arată că instanța de fond a reținut, fără a se proba, că societatea recurentă ar fi refuzat primirea concediilor medicale ale contestatoarei, însă fără a se observa că, din data în care aceasta a încetat raportul de muncă și până la momentul emiterii deciziei de concediere, intimata nu a înțeles să anunțe conducerea societății că s-ar afla în îngrijire medicală, certificatele medicale fiind obținute pro cauza.
Intimata-contestatoare solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței de fond ca legală și temeinică, arătând că, certificatele medicale au fost depuse în termen la societatea recurentă, cu confirmare de primire, așa cum rezultă din copiile aflate la dosar.
CURTEA:
Constată că, rin p. acțiunea civilă înregistrată la data de 23.02.2009, contestatoarea în contradictoriu cu intimata a solicitat ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a deciziei de concediere nr.17/23.01.2009 emisă de intimată, reintegrarea în postul deținut anterior concedierii disciplinare, plata în totalitate a drepturilor bănești, până la reîncadrarea efectivă pe post și plata concediilor medicale aferente, precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii contestatoarea a arătat că a fost încadrată la societatea intimată, în funcția de recepționer, conform contractului individual de muncă nr.89/2008, începând cu data de 2.08.2008, pe perioadă nedeterminată.
La data de 23.01.2009 a fost emis de către intimată decizia nr.17 prin care s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al contestatoarei cu toate că aceasta se afla în acea perioadă în concediu medical.
Prin sentința civilă nr.1193/CM/9 octombrie 2009, Tribunalul Argeș, Secția civilă a admis contestația formulată de contestatoare, a constatat nulitatea absolută a deciziei nr.17/23.01.2009 emisă de intimată, a obligat intimata să reintegreze pe contestatoare pe postul deținut anterior concedierii disciplinare, să plătească contestatoarei o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și actualizate precum și cu celelalte drepturi care i s-ar fi cuvenit pe perioada cuprinsă între data de 23.01.2009 și până la reintegrarea efectivă pe postul deținut.
De asemenea, a mai fost obligat intimata să plătească contestatoarei contravaloarea concediilor medicale aferente lunilor ianuarie și februarie 2009.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Contestatoarea a fost angajată la societatea intimată în funcția de recepționer în baza contractului individual de muncă nr.17/2008, înregistrat la. A sub nr.-/12.08.2008 începând cu data de 1.08.2008, pe perioadă nedeterminată.
Prin decizia nr.17/23.021.2009 emisă de intimată s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatoarei, începând cu data de 23.01.2009, în temeiul dispozițiilor art.61 lit.(a) din Codul muncii.
Abaterea disciplinară reținută în conținutul deciziei de desfacere disciplinară a contractului de muncă constă în faptul că salariata a încălcat sarcinile de serviciu prin cazarea unor clienți fără să- înregistreze.
Contestatoarea depus în copie la dosarul cauzei un număr de 4 concedii medicale, din care rezultă că în perioada 21.01.2009 - 8.02.2009 s-a aflat în concediu pentru incapacitate temporară de muncă.
Conform art.50 lit.(b) din Codul muncii, contractul individual de muncă se suspendă de drept în situația în care salariatul se află în concediu pentru incapacitate temporară de muncă, iar potrivit dispozițiilor art.60 alin.1 lit.(a) din Codul muncii, concedierea salariaților nu poate fi dispusă pe durata incapacității temporare de muncă, stabilită prin certificat medical conform legii.
Art.76 din Codul muncii sancționează cu nulitatea absolută concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege.
Prin urmare, decizia de concediere nr.17/23.01.2009 emisă de intimată este lovită de nulitate absolută, conform art.76 din Codul muncii, fiind luată în timp ce contestatoarea se afla în concediu medical.
De altfel, decizia de sancționare disciplinară nr.17/23.01.2009 este lovită de nulitate absolută și pentru nerespectarea dispozițiilor art.268 alin.2 lit.(b) Codul muncii și a dispozițiile art.267 Codul muncii.
Potrivit dispozițiile art.268 alin.2 lit.(b), Codul muncii, sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu, precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat.
Instanța a apreciat că această reglementare face posibilă verificarea dacă fapta săvârșită de salariat constituie abatere disciplinară în conformitate cu regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă, astfel că, scopul avut în vedere de legiuitor a fost acela de a se evita și a se sancționa eventualele abuzuri săvârșite de angajator în aplicarea sancțiunilor disciplinare.
Cum, în conținutul deciziei de concediere disciplinară, angajatorul nu a precizat ce prevederi din regulamentul intern sau din contractul colectiv de muncă aplicabil au fost încălcate de salariata contestatoare, instanța constată că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art.268 alin.2 lit.(b) Codul muncii.
Potrivit dispozițiilor art.267 alin.(1) și (2) Codul muncii, sub sancțiunea nulității absolute nici o măsură disciplinară, cu excepția sancțiunii avertismentului, nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile pentru care salariatul va fi convocat în scris, precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii.
Necesitatea convocării salariatului, în condițiile prevăzute de textul de lege mai sus menționat, are în vedere posibilitatea ca acesta să-și susțină în faza cercetării disciplinare prealabile toate apărările în favoarea sa și să ofere probele și motivațiile pe care le consideră necesare.
Din modul în care legiuitorul a înțeles să redacteze textele de lege menționate, rezultă indubitabil că încălcarea acestor norme imperative se sancționează cu nulitatea absolută. Însuși legiuitorul utilizează tagma "sancțiunii nulității absolute" în alin.(1) al art.267 din Codul muncii, pentru a nu exista nici un dubiu în ce privește felul nulități ce intervine ca sancțiune a nerespectării dispozițiilor legale imperative, cât și pentru a sublinia importanța respectării acestor dispoziții de către angajator în ce privește procedura de emitere cât și forma și fondul deciziei de sancționare (concediere).
Or, în conținutul deciziei de concediere nu se menționează că a fost efectuată cercetarea disciplinară prealabilă de către angajator și nu cuprinde nici mențiunile prevăzute la art.268 alin.2 lit.(c) cu privire la motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art.267 alin.3, nu a fost efectuată cercetarea.
Prin urmare, lipsa cercetării prealabile, condiție ce garantează respectarea dreptului la apărare a salariatei, reprezintă încălcarea unei cerințe legale imperative, care se sancționează cu nulitatea deciziei de sancționare disciplinară.
De altfel, pentru ca o decizie de sancționare (concediere) să fie nulă absolut, nu este necesară întrunirea, incidența simultană a mai multor cauze de nulitate, ci nerespectarea de către angajator a unei singure cerințe imperative ce se sancționează cu nulitatea, atrage nulitatea absolută a actului de sancționare.
Față de cele reținute, în temeiul art.78 Codul muncii, instanța a admis contestația și a constatat nulitatea absolută a deciziei nr.17/23.01.2009 emisă de intimată, în modul arătat mai sus.
Nu au fost acordate cheltuielile de judecată întrucât contestatoarea nu a făcut dovada unor astfel de cheltuieli.
Împotriva sentinței instanței de fond a declarat recurs intimata P invocând dispozițiile art.304 pct.6, 7, 8, 9 și 10 Cod procedură civilă, însă o parte din criticile sale pot fi încadrate în dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, după cum urmează:
- în mod greșit prima instanță a admis acțiunea, fără să aibă în vedere toate probele și înscrisurile de la dosarul cauzei din care rezultă că intimata-contestatoare caza în hotel persoane fără să le înregistreze în registrul special;
- eronat s-a reținut de către instanța de fond că s-ar fi refuzat primirea concediilor medicale de către recurentă, în condițiile în care intimata nici măcar nu a anunțat recurenta că se află în concediu medical.
În final se solicită de către recurentă admiterea recursului, modificarea sentinței instanței de fond, iar pe fond respingerea contestației, deoarece modalitatea de lucru a contestatoarei a avut un scop evident și anume acela de a prejudicia interesele societății.
Intimata-contestatoare a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea că nu pot fi încadrate criticile sale în dispozițiile art.304 pct.6, 7, 8, 9 și 10 Cod procedură civilă, prima instanță a pronunțat o soluție legală, constatând nulitatea deciziei de desfacere a contractului de muncă care a avut loc în timp ce aceasta se afla în concediu medical, în plus, dispoziția de desfacere a contractului de muncă a avut loc fără respectarea prevederilor art.267 din Codul muncii, situație care conduce la constatarea nulității acesteia.
Examinând actele și lucrările dosarului și sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenta-intimată, Curtea va constata că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește prima critică, se reține de către C pe de o parte că aceasta este formulată în termeni generali și se referă în mod exclusiv la dispozițiile art.304 pct.10 Cod procedură civilă, potrivit cu care modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere în situația în care instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, text de lege care a fost abrogat prin Legea nr.219/2005, situație față de care instanța nu se poate pronunța cu privire la această critică.
Referitor la faptul că intimata-contestatoare nu ar fi anunțat pe recurentă despre efectuarea concediului medical, se reține de către C pe de o parte că la instanța de fond recurenta nu și-a formulat o astfel de apărare, însă, așa după cum rezultă în mod cert din certificatele de concediu medical, aflate la filele 3-6 instanța de fond, precum și din dovezile de comunicare către recurentă aflate la filele 11-12 din dosarul instanței de recurs, în perioada 21.01.2009-8.02.2009, intimata-contestatoare s-a aflat în concediu pentru incapacitate temporară de muncă.
În situația arătată, potrivit dispozițiilor art.50 lit.b din Codul muncii, contractul individual de muncă se suspendă de drept în situația în care salariatul se află în concediu pentru incapacitate temporară a muncii, iar potrivit dispozițiilor art.60 alin.1 lit.a din Codul muncii, concedierea salariaților nu poate fi dispusă pe durata incapacității temporare de muncă, stabilită prin certificat medical, potrivit legii, iar prima instanță a conchis în mod legal că art.76 din Codul muncii sancționează cu nulitatea absolută concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzută de lege.
În fine, nefondată este și ultima critică și anume aceea care face referire la faptul că pe fondul acțiunii intimata-contestatoare s-ar fi făcut vinovată de săvârșirea abaterilor reținute în sarcina sa, și anume aceea că ar fi cazat turiști în hotelul în care-și desfășura activitatea fără a-i înregistra în registrul special, deoarece prima instanță s-a pronunțat pe cele două excepții de nulitate (și nu pe fondul cauzei), respectiv cea examinată în critica anterioară ce derivă din art.76 din Codul muncii, precum și cea prevăzută de dispozițiile art.268 alin.2 Codul muncii, potrivit cu care sub sancțiunea nulității absolute în decizie se cuprind în mod obligatoriu: precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat.
De asemenea, dispozițiile art.267 alin.1 și 2 din Codul muncii, prevăd sancțiunea nulității absolute în cazul în care nu s-a efectuat cercetarea disciplinară prealabilă.
Or, din conținutul deciziei de concediere nu se menționează că a fost efectuată cercetarea disciplinară prealabilă de către angajator și nici mențiunile prevăzute la art.268 alin.2 lit.c cu privire la motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării prealabile sau motivele pentru care nu a fost efectuată această cercetare.
Față de cele arătate mai sus, Curtea în baza dispozițiilor art.312 și art.316 Cod procedură civilă, precum și art.291 din Codul muncii, va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta-intimată cu sediul în P,-, județul A, împotriva sentinței civile nr.1193/CM/9 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-, intimată fiind contestatoarea, cu domiciliul în P,-, -.1,.A,.7, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 februarie 2010, la Curtea de Apel Pitești, Secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red./22.02.2010
GM/4 ex.
Jud.fond:
Președinte:Florina AndreiJudecători:Florina Andrei, Daniel Radu, Jeana Dumitrache
| ← Contestație decizie de pensionare. Decizia 331/2010. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 1287/2009. Curtea... → |
|---|
