Contestație decizie de concediere. Decizia 3201/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 3201
Ședința publică de la 19 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: - -
JUDECĂTOR 1: Doina Vișan
JUDECĂTOR 2: Marin Panduru
Grefier: - -
Pe rol, rezultatul dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din data de 12 mai 2009, privind judecarea recursului declarat de contestatoarea, împotriva sentinței civile nr. 5224/06.10.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata RENAULT - SC SA, având ca obiect "contestație decizie de concediere".
Procedura legal îndeplinită, fără citarea părților.
Dezbaterile și concluziile părților în cauza de față, au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 12 mai 2009, care face parte integrantă din prezenta decizie și când, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea pentru data de 19 mai 2009.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Tribunalul Dolj prin sentința nr. 5224 de la 06 octombrie 2008 respins acțiunea formulata de reclamanta, în contradictoriu cu parata RENAULT -
Prin considerente s-a reținut că prin decizia nr. 241 din 30 ianuarie 2008, Curtea de APEL CRAIOVAa dispus anularea deciziei nr. 1730 din 15 septembrie 2006 și a dispus reintegrarea contestatoarei în funcția deținută anterior suspendării cu plata drepturilor bănești aferente.
Cu privire la decizia 266 din 16.10.2006, s-a apreciat că nu există motive de nulitate a acesteia, fiind vorba de o măsură organizatorică dispusă de angajator, iar contestatoarea, prin măsurile luate de unitate a fost protejată.
Prin decizia nr.881 din 4.03.2008, unitatea a pus în aplicare decizia 2066/16.10.2006, respectiv suprimarea postului de șef proiect logistică, începând cu data de 10.03.2008, având în vedere că activitatea Proiectului MT 1 exploatare a încetat la data de 16.10.2006. A fost constatată legalitatea adresei nr.55/04.03.2008 prin care reclamanta a fost informată că se va proceda la suprimarea postului de șef proiect logistică, fiindu-i propuse două posturi vacante compatibile cu pregătirea și capacitatea de muncă a acesteia. curs acestei informări și de a opta, i-a fost desfăcut prin decizia nr. 1170/18.03.2008, fiindu-i achitate sumele compensatorii cuprinse în decizie.
Au fost respinse capetele de cerere privind drepturile salariale urmare respingerii celui principal, precum și a daunelor morale, nefiind precizate și dovedite.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, atât în ce privește lipsa rolului activ al instanței, cât și probele administrate, ce au fost interpretate unilateral și părtinitor.
Se critică modalitatea de reorganizare, organigramele anterioare și ulterioare datei de 31.01.2008 fiind aceleași, iar postul deținut nefiind desființat începând cu luna octombrie 2006.
De asemenea, a fost falsă susținerea pârâtei că posturile oferite nu ar fi prejudiciat-o din organigrame reieșind că acestea sunt subordonate șefei de serviciu proiecte transversale, argumentând și prin anexele 1 și 2 la adresa 55.
Cu privire la reintegrare, aceasta nu s-a realizat și nu s-a făcut plata integrală a drepturilor bănești de pe perioada suspendării. De asemenea, nu a avut loc o reorganizare, desființarea postului său neavând o cauză reală și efectivă, activitatea secției sale neîncetând la data de 16.10.2006, producția de cuie de viteze TL sau continuând și în prezent.
Mai arată recurenta că nota nr.55 nu a constituit o ofertă de posturi vacante, neexistând niciunul din cele două oferite, iar cea cu nr. 881/04.03.2008 nu este reală, în condițiile în care postul său există și în prezent, mai mult fiindu-i încălcat dreptul de a i se permite de a-și depune candidatura pentru posturile vacante existente.
A fost prejudiciată pe perioada suspendării, referitor la drepturile salariale, deoarece au intervenit creșteri individuale ale salariilor.
O ultimă critică vizează daunele morale neacordate în condițiile existenței vădite a traumelor psihice cauzate ca urmare hărțuielilor, șicanelor și presiunii psihice la care a fost supusă.
Instanța analizând actele și probele cauzei constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele:
Prin decizia nr. 2066/16.10.2006, s-a dispus încetarea întregii activități exploatare și suprimare a tuturor posturilor alocate acestei activități, în această perioadă al contestatoarei fiind suspendat, urmând ca desființarea acestuia să aibă loc după încetarea suspendării. Măsura reorganizării nu poate fi cenzurată de personal, fiind atributul exclusiv al conducerii, motivat de eficientizarea activității.
Instanța a dat relevanță probelor administrate, printre care și organigramelor, făcându-se dovezi cu privire la decizia sus menționată și a măsurilor de protejare a contestatoarei.
În acest sens s-a analizat oportunitatea notei nr.55 din 04.03.2008, prin care a fost informată despre măsura punerii în aplicare a deciziei nr.2066/16.10.2006, precum și despre măsurile de protecție socială respectiv propunerea a două posturi vacante compatibile cu pregătirea profesională și capacitatea de muncă, neexistând astfel motive de nelegalitate a acestei note.
Consecința astfel a fost desființarea efectivă a postului, măsură suspendată pe perioada precizată, fiind emisă astfel decizia nr. 1170/18.03.2008, prin care a fost concediată contestatoarea. S-a avut în vedere atât desființarea postului deținut de aceasta, cât și lipsa de disponibilitate a acesteia de a ocupa unul din posturile oferite.
Intimata a făcut dovada că nivelul de salarizare era același, contestatoarea refuzând prin adresa nr. 1947/5.03.2008 să ocupe unul din aceste posturi.
De asemenea, intimata a făcut probe că a achitat recurentei drepturile bănești aferente perioadei suspendării, reactualizate, așa cum s-a dispus de către instanța de judecată, dovadă fiind adresa nr.28 din 18.03.2008. Fiind respins capătul de cerere privind anularea deciziei de concediere, pe cale de consecință nu pot fi acordate drepturile salariale solicitate.
Neîntemeiat este și motivul vizând neacordarea daunelor morale, nejustificându-se având în vedere cele de mai sus, măsura luată de intimată fiind legală și temeinică, reorganizarea fiind efectivă și reală, existând culpa contestatoarei în ceea ce privește lipsa de disponibilitate de a ocupa unul din cele două locuri de muncă oferite.
În consecință, având în vedere aspectele menționate mai sus, instanța constată că hotărârea instanței de fond este temeinică și legală, neexistând motive de casare sau de
desființare a acesteia, urmând ca în baza art. 312 Cod pr.civilă să fie respins recursul contestatoarei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de contestatoarea, împotriva sentinței civile nr. 5224/06.10.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata RENAULT - SC SA.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Mai 2009.
PREȘEDINTE: Doina Vișan - - | JUDECĂTOR 2: Marin Panduru - - | JUDECĂTOR 3: Ioana Moțățăianu - - |
Grefier, - - |
04.06.2009
Red.jud.-
2 ex/AS
Președinte:Doina VișanJudecători:Doina Vișan, Marin Panduru, Ioana Moțățăianu
← Completare carnet de muncă. Decizia 428/2010. Curtea de Apel... | Contestație decizie de sancționare. Decizia 610/2009. Curtea... → |
---|