Contestație decizie de concediere. Decizia 3640/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(1625/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.3640/
Ședința publică din data de 21 mai 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR 2: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 3: Elena
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta contestatoare, împotriva sentinței civile nr.459 din 21 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr. 35387/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata SC MEDICAL SRL, având ca obiect - contestație decizie concediere.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 14.05.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării soluției la data de 21.05.2009, când a decis următoarele:
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr. 459/21.01.2009 a Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, s-a respins ca neîntemeiată contestația precizată formulată de contestatoarea, în contradictoriu cu intimata SC MEDICAL SRL.
De menționat faptul că prin această contestație s-a solicitat anularea deciziilor nr. 93/05.09.2008 și 93 bis/22.09.2008 emise de intimată; reintegrarea contestatoarei în funcția avută anterior; obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
Contestatoarea a declarat recurs, criticând sentința precitată, în esență, sub următoarele aspecte:
- nu se precizează în conținutul deciziilor contestate care este motivul desfacerii contractului individual de muncă al contestoarei;
- nu se indică în cele două decizii care a fost cauza reală și serioasă a concedierii;
- ulterior concedierii, intimata s-a gândit să acopere această concediere prin invocarea unor dificultăți economice, însă conform art. 77 din Codul Muncii, angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere;
- instanța reține greșit că angajatorul ar fi prezentat motivele de concediere cuprinse într-o hotărâre fabricată "pro causa" nr. 88/01.08.2008, întrucât acea hotărâre nu este menționată în deciziile de concediere și a fost comunicată contestatoarei după ce depusese acțiunea la Tribunal;
- angajatorul avea obligația să prezinte lista locurilor de muncă vacante în cadrul societății (art. 74 lit. d din Codul Muncii );
- nu s-a făcut nici o probă în acest sens;
- mai mult, contestatoarea a făcut dovada că intimata avea nenumărate posturi în cadrul firmei;
- în preambulul deciziilor se motivează că "societatea nu are locuri de muncă potrivit pregătirii profesionale" a contestatoarei, dar art. 74 lit. d impune prezentarea listei locurilor de muncă vacante, nu a celor conforme cu pregătirea profesională a celui concediat;
- ținând seama de faptul că s-au emis două decizii de concediere, dar și de prevederile art. 75 din Codul Muncii, se pune întrebarea la ce dată a fost concediată contestatoarea, mai precis la ce dată își produce efecte concedierea;
- deciziile contestate nu conțin durata preavizului, astfel cum obligă art. 74 lit. b din Codul Muncii;
- art. 76 din același cod statuează nulitatea absolută a oricărei concedieri dispuse fără respectarea procedurii legale, acest text fiind aplicabil pe deplin în cauză.
Nu s-au propus noi dovezi în cauză.
În baza art. 312 alin. 1 teza I și art. 304 pct. 9 proc. civ. făcând aplicațiunea corespunzătoare în cauză și a dispozițiilor art. 304/1 proc. civ. (ce permit examinarea cauzei sub toate aspectele), Curtea va admite recursul și va modifica în tot sentința atacată în sensul menționat prin dispozitivul deciziei, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Hotărârea recurată a fost dată cu greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor legale relevante în cauză, având la bază și o eronată apreciere a materialului probator administrat pe parcursul judecății în fond.
Între recurenta-contestatoare și intimată au existat raporturi juridice de muncă, decurgând dintr-un contract individual de muncă încheiat pe durată nedeterminată, în temeiul căruia recurenta ocupa funcția de cercetător științific - inginer principal.
Prin deciziile nr. 93//05.09.2008 și 93 bis/22.09.2008 emise de intimată (decizii contestate în prezentul proces), s-a dispus concedierea recurentei în temeiul art. 65 din Codul Muncii, respectiv pentru motive care nu au legătură cu persoana salariatului.
Față de aspectele de fapt și de drept prezentate în motivarea contestației precizate, Tribunalul era obligat să analizeze dacă deciziile contestate au fost emise cu respectarea procedurii prevăzute de lege ( Codul Muncii ), mai precis dacă acestea întrunesc cerințele impuse de art. 74 din Codul Muncii, cele care sunt necesare a fi respectate în cazul oricărei concedieri întemeiată pe disp. art. 65 din Codul Muncii.
Era necesar ca instanța de fond să procedeze în acest sens, întrucât art. 76 din același cod prevede că "concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută."
Potrivit art. 74 din Legea nr. 53/2003, "Decizia de concediere se comunică salariatului în scris și trebuie să conțină în mod obligatoriu:
a) motivele care determină concedierea;
b) durata preavizului;
c) criteriile de stabilire a ordinii de priorități, conform 69 alin. (2) lit. d), numai în cazul concedierilor colective;
d) lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul în care salariații urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condițiile art. 64."
Nerespectarea fie și a uneia dintre aceste cerințe legale de formă atrage nulitatea absolută a deciziei de concediere.
Or, așa cum rezultă din examinarea conținutului celor două decizii, niciuna dintre acestea nu prevede durata preavizului, ceea ce înseamnă cu nu se conformează dispozițiilor imperative și de ordine publică ale art 74 lit. b din Codul Muncii. De aici concluzia că sunt lovite de nulitate absolută, sancțiune ce devine incidentă în baza art. 76 din același act normativ.
Este adevărat că printr-o notificare datată 07.08.2009, intimata a comunicat contestatoarei că beneficiază de un preaviz de 20 zile lucrătoare, începând cu 08.08.2008 și până la 04.09.2008.
Însă, existența acestui înscris nu poate înlătura neregularitatea decurgând din neindicarea în deciziile contestate a duratei preavizului. Aceasta pentru că potrivit principiilor aplicabile în materia nulității actelor juridice civile - principii ce devin incidente în cauză în temeiul art. 295 din Codul Muncii, text care statuează rolul de drept comun al ramurii dreptului civil față de cea a dreptului muncii - nulitatea absolută este acea sancțiune de drept civil care nu poate fi acoperită sau confirmată în vreun mod (deci nici prin acte exterioare), actul nul fiind considerat că nu a existat niciodată.
O altă cauză de nulitate a deciziilor contestate rezidă în aceea că în cuprinsul lor nu s-au indicat, în concret, motivele care au determinat concedierea, așa cum cere art. 74 lit. a din Codul Muncii.
Din acest punct de vedere, în decizii se menționează că "se desființează locul de muncă ocupat de salariată ca urmare a reorganizării societății". Rezultă că măsura concedierii recurentei-persoană fizică ar fi fost determinată de reorganizarea intimatei.
Câtă vreme prin dispozițe legală imperativă și de ordine publică, se cere ca în decizia de concediere să se arate "motivele care au determinat concedierea", aceasta înseamnă că emitentul deciziei era obligat să indice în concret aceste motive, adică să demonstreze necesitatea măsurii pe care a luat-o, prin prezentarea de argumente de natură economică, financiară, juridică, etc.
În situația din speță, pentru a se aprecia că intimata a respectat art. 74 lit. a, era necesar să precizeze în ce constă reorganizarea și care au fost considerentele ce au stat la baza ei.
Simpla afirmație că ar fi avut loc o "reorganizare" nu poate fi considerată că respectă cerința prevăzută de art. 74 lit. a, ea având natura unei susțineri, fără nici un fel de motivare. Dacă s-ar considera că un asemenea procedeu este în acord cu art. 74 lit. a din Codul Muncii, s-ar ajunge la situații în care eventualele abuzuri comise în acest domeniu de angajatori nu ar mai putea fi înlăturate, instanțele de judecată fiind în imposibilitate de a mai stabili legalitatea și temeinicia măsurii luate, neputând să exercite atribuțiile de control judiciar ce le revin potrivit legii.
Este adevărat că intimata a emis decizia nr. 88/01.08.2008, prin care arată motivele de natură economico-financiară ce au impus reorganizarea, însă existența acestui document nu poate înlătura neregularitatea decurgând din încălcarea art. 74 lit. a din Codul Muncii, deoarece, așa cum s-a arătat și mai sus, nulitatea absolută nu poate fi acoperită în nici un fel.
Aspectele prezentate în decizia nr. 88/2008 a intimatei ar fi trebuit menționate în deciziile contestate și astfel s-ar fi asigurat respectarea prevederilor legale precitate.
De altfel, teza nelegalității concedierii recurentei se verifică și dintr-o altă perspectivă.
Intimata a emis succesiv două decizii de concediere, deși legea ( Codul Muncii ) prevede că pentru încetarea unui contract individual de muncă prin manifestarea unilaterală de voință a angajatorului, este necesar un singur act de dispoziție care să se conformeze cerințelor legale.
Cea de-a doua decizie nu face niciun fel de referire la existența celei dintâi.
Or, dacă prima decizie era valabilă din punct de vedere juridic, nu mai era necesară emiterea celei de-a doua, ceea ce înseamnă, în această ipoteză, că cea din urmă nu este validă și nu are niciun temei.
Întocmirea celei de-a doua decizii nu se justifica decât în situația în care cea dintâi nu ar fi fost valabilă sub aspect juridic.
În oricare dintre ipoteze, cele două acte de dispoziție ale intimatei sunt contradictorii, tinzând să-și nege reciproc consecințele juridice, cu efecte în planul valabilității lor ca acte juridice.
Toate cele ce preced justifică admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii contestației precizate în baza art. 76-78 din Codul Muncii, cu consecința anulării deciziilor contestate, reintegrării contestatoare în funcția avută anterior și obligării intimatei la plata despăgubirilor corespunzătoare conform art. 78 din Codul Muncii.
Se va face aplicațiunea în cauză a prevederilor art. 274 proc. civ. urmând a se dispune obligarea intimatei la 4700 lei cheltuieli de judecată în fond către contestatoare, reprezentând contravaloarea onorariului plătit apărătorului ales, conform chitanței de la fila 106 dosar fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta-contestatoare, în contradictoriu cu intimata SC MEDICAL SRL, împotriva sentinței civile nr. 459/21.01.2009 a Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.
Modifică în tot sentința atacată.
Admite contestația astfel cum a fost precizată.
Dispune anularea deciziilor nr. 93/05.09.2008 și nr. 93 BIS/22.09.2008 emise de intimată.
Dispune reintegrarea contestatoarei în funcția avută anterior.
Obligă intimata la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea, de la data concedierii și până la efectiva reintegrare.
Obligă intimata la 4700 lei cheltuieli de judecată în fond către contestatoare.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 21.05.2009
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
TEHNORED//2 ex./09.06.2009.
Jud.fond:,
Președinte:Liviu Cornel DobranișteJudecători:Liviu Cornel Dobraniște, Petrică Arbănaș, Elena
| ← Contestație decizie de sancționare. Decizia 1154/2008. Curtea... | Contestație decizie de pensionare. Decizia 71/2009. Curtea de... → |
|---|
