Contestație decizie de concediere. Decizia 438/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(5987/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR. 438/
Ședința publică de la 27.01.2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Ceaușescu
JUDECĂTOR 2: Silvia Georgiana Ignat
JUDECĂTOR 3: Lizeta
GREFIER
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta-intimată - SRL împotriva sentinței civile nr.940/15.05.2009 pronunțate de Tribunalul Teleorman -Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-contestatoare .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta-intimată prin avocat, care depune la dosar împuternicire avocațială, emisă în baza contractului de asistență juridică nr.-/2010, lipsă fiind intimata-contestatoare.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în sensul că intimata-contestatoare a formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la data de 21.01.2010, după care,
Președintele completului comunică o copie a întâmpinării recurentei-intimate, prin avocat.
Curtea acordă cuvântul asupra probelor.
Recurenta-intimată, prin avocat, solicită admiterea probei cu înscrisuri noi, pentru a dovedi că intimata a fost invitată în scopul reluării activității și refuzul nejustificat al acesteia de a-i da curs. Depune la dosar înscrisuri, în copii certificate pentru conformitate cu originalul, adresa nr.1697/06.11.2009 emisă de - SRL intimatei, dovada remiterii acesteia prin oficiul poștal, procesul-verbal nr.1668/29.10.2009 și adresa nr.1628/26.10.2009 emisă de - SRL către intimată, precum și confirmarea de primire.
În temeiul art.167 Cod procedură civilă, Curtea admite proba solicitată.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Recurenta-intimată, prin avocat, solicită admiterea recursului pentru motivele invocate, desființarea sentinței de fond și să se constate tardivitatea formulării contestației. Arată că art.3 din Decizia nr.67/11.12.2008 prevede că salariatul are dreptul de a contesta în termen de 30 de zile de la data luării la cunoștință, la instanța judecătorească în a cărei rază teritorială are sediul unitatea, or contestatoarea a susținut că a depășit termenul deoarece în decizia atacată nu se precizează termenul și instanța unde se poate ataca.
Mai arată că intimata-contestatoare a lipsit nemotivat 41 de zile, fără a prezenta certificate medicale justificative. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman -Secția Litigii de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ și Fiscal în Complet Specializat pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-, contestatoarea a solicitat în contradictoriu cu intimata - SRL de Vede, să se constate nulitatea absolută a deciziei de concediere nr.67/11.12.2008 emisă de aceasta și, pe cale de consecință, să se dispună reintegrarea sa pe postul deținut anterior concedierii, precum și obligarea acesteia la plata drepturilor salariale cuvenite de la data concedierii până la reintegrarea efectivă.
Prin sentința civilă nr.940/15.05.2009, Tribunalul Teleorman -Secția Litigii de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ și Fiscal în Complet Specializat pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale a admis contestația formulată de contestatoarea împotriva intimatei -""SRL de Vede; a anulat decizia nr.67/11.12.2008 emisă de intimată și, pe cale de consecință, a dispus reîncadrarea contestatoarei pe postul deținut anterior concedierii; a obligat intimata la plata drepturilor salariale indexate, majorate și reactualizate pentru perioada 11.12.2008 și până la reintegrarea efectivă; a respins ca nefondat, capătul de cerere privind plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că Decizia contestată, sub aspectul cerințelor de conținut obligatorii prevăzute de art.268 al.2 Codul Muncii, a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor cuprinse la lit.a) și b), fapt ce atrage nulitatea absolută a acesteia.
Astfel, în ceea ce privește menționarea obligatorie cuprinsă la art.268 al.2 lit.a) CM. se constată că în decizia contestată nu se face niciun fel de referire la fapta săvârșită care ar fi putut angaja răspunderea disciplinară a contestatoarei.
Este adevărat că pe decizia contestată apare mențiunea potrivit căreia "în perioada lucrată contestatoarea a avut 41 zile concediu fără salariu și 17 zile nemotivate", însă în absența indicării datelor săvârșirii pretinselor fapte, instanța este în imposibilitatea să verifice atât respectarea de către angajator a termenului prevăzut de art.268 al.1, cât și veridicitatea aspectelor consemnate.
Pe de altă parte, în raport de disp. art.266, în care se prevede că angajatorul stabilește sancțiunea disciplinară aplicabilă în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârșite, avându-se în vedere împrejurările faptei, gradul de vinovăție al salariatului, consecințele abaterii disciplinare, comportarea generală în serviciu a salariatului, instanța de fond apreciază că sancțiunea disciplinară aplicabilă contestatoarei se stabilea numai în funcție de gravitatea abaterii.
Or, în cauză instanța este în imposibilitatea să aprecieze gravitatea abaterii disciplinare întrucât elementele mai sus menționate decurg numai din descrierea detaliată, în amănunt și în același timp, în concret a faptei ce constituie abatere disciplinară, ceea ce decizia contestată nu cuprinde.
În consecință, apreciind că decizia de sancționare trebuie să cuprindă descrierea detaliată, în amănunt și în concret a faptei ce constituie abatere disciplinară, și cum decizia contestată nu face niciun fel de referire la fapta săvârșită, se constată că aceasta a fost emisă cu încălcarea disp.art.268 al.2 lit.a) Codul Muncii, lipsa acestei mențiuni neputând fi complinită prin alte înscrisuri sau probe administrate în acest sens, astfel cum a încercat intimata.
Referitor la neîmplinirea cerințelor art.268 al.2 lit.b), instanța de fond a constatat că nici această cerință imperativă nu a fost îndeplinită la emiterea deciziei de sancționare, în cuprinsul acesteia nefăcându-se vreo referire la prevederile din regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ce ar fi fost nerespectate de contestatoare.
Întrucât normele juridice prevăzute în art. 268 al.2 Cordul sunt imperative și omisiunea oricăruia dintre elementele obligatorii enumerate în alin.2 atrage nulitatea deciziei de sancționare, instanța de fond a apreciat că decizia de sancționare este lovită de nulitate.
În aceste condiții, dată fiind nulitatea absolută a deciziei de sancționare, prima instanța a constatat că nu se mai impune analiza deciziei sub aspectul temeiniciei sancțiunii aplicate, susținerile intimatei pe acest aspect fiind simple afirmații formale, lipsite de conținut juridic.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs motivat recurenta-pârâtă SRL de Vede, criticând sentința pentru următoarele motive de nelegalitate și netemeinicie:
Instanța de fond nu a respectat normele imperative ale art. 76 - 79 din Legea nr. 168/1999 cu privire la soluționarea conflictelor de munca, care nu au fost abrogate nici expres, nici tacit, rămânând aplicabile.
În conformitate cu disp. art.76 "La prima zi de înfățișare, înainte de intrarea în dezbateri, instanța are obligația de a încerca stingerea conflictului de drepturi prin împăcarea părților. " Neindeplinirea acestei obligații de diligenta atrage nulitatea absolută a hotărârii pronunțate ( Codul Muncii - adnotat si comentat).
- Nu au fost respectate nici dispozițiile art. 78 din Lege: "hotărârile prin care se soluționează fondul cauzei se pronunță în ziua în care au luat sfârșit dezbaterile; (2) În situații deosebite pronunțarea poate fi amânată cel mult două zile".
Astfel, în data de luni 11.05.2009 s-a soluționat cauza de către instanța de fond, iar pronunțarea sentinței recurate s-a făcut vineri 15 mai 2009, cu inculcarea prevederilor alin 2 din articolul arătat.
De asemenea, nu au fost respectate nici prevederile art. 286 alin. 2 din Codul Muncii, potrivit cărora termenele de judecata nu pot fi mai mari de 15 zile.
Cu privire la excepția de tardivitate a introducerii cererii, arata ca instanța de fond nu a luat in considerație chiar afirmațiile contestatoarei, potrivit cărora cererea a fost depusa la Tribunalul Teleorman cu depășirea termenului legal de 30 zile, deoarece in decizia atacata nu se precizează termenul si instanța unde aceasta poate fi atacata.
Art. 3 din Decizia nr. 67/11.12.2008 prevede expres faptul ca salariatul are dreptul de a contesta decizia in termenul de 30 zile de la data luării la cunostinta, Ia instanța judecătoreasca in a cărei raza teritoriala isi are sediul unitatea.
Așadar, daca contestația ar fi fost introdusa, in termenul legal, dar in mod eronat la o instanța necompetenta teritorial si material, aceasta, potrivit codului d e procedura civila ar fi trimis cauza spre soluționară instanței competente.
Instanța de fond, asa cum si recunoaște in considerentele hotărârii- nu a analizat condițiile de fond ale deciziei deduse judecații, iar prin admiterea cererii contestatoarei se creeaza un precedent foarte grav si periculos pentru societatea recurenta, prin aceea, ca foști angajați disponibilizati pe motivul absentelor nemotivate, se pot adresa instanței, pentru a fi reintegrați in munca.
In același timp, hotărârea primei instanțe care a admis cererea contestatoarei fara a intra pe fondul cauzei, dand astfel cistig de cauza unei persoane cu o atitudine necorespunzatoare fata de munca si disciplina in munca, care a absentat nemotivat luni de zile, si totuși a castigat procesul, se poate infatisa ca "un exemplu de urmat" si de către alti angajați.
Astfel, contestatoarea a lipsit timp de 41 zile, fara a prezenta certificate medicale justificative fiind socotita, la cererea sa, in concediu fara salariu; ulterior, a absentat nemotivat timp de 17 zile, fara a anunța unitatea si fara sa prezinte certificate medicale pentru aceasta perioada.
De altfel, certificatele medicale anterioare depuse la societate, care au fost plătite integral, nu erau eliberate pentru starea de graviditate a contestatoarei, asa cum susținea aceasta, ci pentru afecțiuni respiratorii.
Analizand sentinta recurata prin prisma criticilor formulate, Curtea constata ca recursul este nefondat, urmand a fi respins, pentru urmatoarele considerente:
Nerespectarea de catre instanta de fond a dispozitiilor art. 76-79 din Legea nr. 168/1999 cu privire la solutionarea conflictelor de munca, referitoare la obligatia de a incerca impacarea partilor, de a amana pronuntarea cel mult doua zile si de a redacta hotararea in cel mult 15 zile de la pronuntare, nu constituie motive de nulitate a sentintei, putand atrage cel mult sanctiuni de ordin disciplinar impotriva membrilor completului de judecata.
Motivele pentru care poate fi exercitata calea de atac a recursului sunt cele prevazute de art. 304.proc.civ. putand fi aduse si critici referitoare la toate celelalte aspecte ale spetei, conform art. 3041.proc.civ. Incalcarea unor regulile de procedura cuprinse in art. 76-79 din Legea nr. 168/1999 nu constituie un motiv de recurs incadrabil in prevederile art. 304.proc.civ. si nici nu are legatura cu aspectele spetei deduse judecatii, pentru a putea fi analizata prin prisma art. 3041.proc.civ.
Cu privire la exceptia de tardivitate a introducerii contestatiei, prima instanta a facut o judicioasa interpretare a probelor administrate in cauza si o corecta aplicare a dispozitiilor legale incidente.
Astfel, termenul de 30 de zile pentru introducerea contestatiei curge de la comunicarea deciziei atacate, in acest sens fiind dispozitiile art. 268 alin. 5 din Codul Muncii. In speta, angajatorul nu a facut in niciun fel de dovada ca ar fi comunicat decizia nr. 67/11.12.2008, ceea ce inseamna ca termenul de 30 de zile calendaristice prevazut de art. 268 alin. 5 Codul Muncii nici nu a inceput sa curga, astfel ca nu putea sa si expire pana la data sesizarii instantei.
In privinta conditiilor de legalitate, prima instanta a aratat in mod corect ca decizia atacata nu cuprinde elementele obligatorii prevazute de lege.
Art. 268 alin. 2 lit. a-d Codul Muncii, prevede ca, "sub sanctiunea nulitatii absolute, in decizie se cuprind in mod obligatoriu:
a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinara;
b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de munca aplicabil, care au fost incalcate de salariat;
c) motivele pentru care au fost inlaturate apararile formulate de salariat in timpul cercetarii disciplinare prealabile sau motivele pentru care, in conditiile prevazute la art. 267 alin. (3), nu a fost efectuata cercetarea;
d) temeiul de drept in baza caruia sanctiunea disciplinara se aplica."
In speta, decizia de concediere nu cuprinde niciuna dintre mentiunile prevazute sub sanctiunea nulitatii absolute, prima instanta dispunand in mod corect anularea acesteia, cu toate consecintele derivate privind reincadrarea pe postul si functia detinute anterior si obligarea angajatorului la plata despagubirilor prevazute de art. 78 alin. 1 din Codul Muncii.
Celelalte critici formulate in recurs vizeaza exclusiv temeinicia deciziei de concediere. Si sub acest aspect, prima instanta a aratat in mod corect ca analiza conditiilor de legalitate primeaza si ca, odata constatata incalcarea dispozitiilor legale imperative referitoare la forma deciziei contestate, analiza temeiniciei masurii este de prisos.
Pentru aceste considerente de fapt si de drept, in baza art. 312.proc.civ. Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă - SRL de Vede împotriva sentinței civile nr. 940/15.05.2009 pronunțată de Tribunalul Teleorman -Secția Litigii de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ și Fiscal în Complet Specializat pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-contestatoare.
Obligă recurenta la plata sumei de 400 lei către intimată. cu titlul de cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 27 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.:
dact.:
2 ex.
03.02.2010
Jud.fond:
Președinte:Maria CeaușescuJudecători:Maria Ceaușescu, Silvia Georgiana Ignat, Lizeta
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 70/2009. Curtea de... | Contestație decizie de sancționare. Decizia 412/2009. Curtea... → |
|---|
