Contestație decizie de concediere. Decizia 4415/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMÂNIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.1439/2009
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.4415/
Ședința Publică din data de 16 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR 2: Ilie Nadia Raluca
JUDECĂTOR: - -
GREFIER:
*****************************
Pe rol fiind, soluționarea recursului declarat de recurenta-reclamantă, împotriva sentinței civile nr.5777 din data de 18.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.9992/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata-pârâtă BANK -, având ca obiect"contestație decizie concediere".
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns recurenta-reclamantă, prin apărătorul ales, d-nul avocat, cu împuternicire avocațială de reprezentare atașată la fila 17 dosar recurs, emisă în baza contractului de asistență juridică nr.- din data de 07.03.2009 și intimata-pârâtă Bank -, prin apărătorul ales, d-nul avocat, cu împuternicire avocațială de reprezentare atașată la fila 22 dosar recurs, emisă în baza contractului de asistență juridică nr.- din data de 16.06.2009.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Părțile prezente, întrebate fiind, arată că nu mai au cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de atașat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților prezente în susținerea, respectiv combaterea, motivelor de recurs formulate în cauză.
Recurenta-reclamantă, prin avocat, având cuvântul, arată că înțelege să critice hotărârea instanței de fond, întrucât aceasta, prin soluția dată, a trecut cu vederea existența unor motive de nulitate absolută ale deciziei de sancționare, decurgând din încălcarea unor norme imperative prevăzute de Codul muncii.
Astfel, arată că, în conformitate cu dispozițiile art.268 alin.(2) lit. "b", în cuprinsul Ordinului nr.97/13.02.2008, trebuia, sub sancțiunea nulității absolute, să fie menționatein terminisprevederile din Statutul de personal, Regulamentul Intern sau Contractul Colectiv de Muncă aplicabil, care au fost încălcate de către recurentă.
Ori, în cuprinsul ordinului atacat se menționează doar că recurenta a săvârșit abateri grave de la dispozițiile legale prevăzute în Codul muncii - dispozițiile art.263 alin.(2), Legea bancară, Regulamentul Intern, fără a se arăta în concret ce anume a încălcat recurenta.
Așa fiind, solicită a se constata nulitatea absolută a ordinului de sancționare.
Precizează că aceeași situație se poate constata și în ceea ce privește dispozițiile art.268 alin.(2) lit. "c" din Codul muncii, întrucât, în cuprinsul ordinului de sancționare, trebuiau precizate, sub sancțiunea nulității, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de către salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile.
Arată că, în consecință, ordinul prin care recurentei i-a fost desfăcut contractul de muncă nu respectă condiția de a se indica motivul pentru care, în timpul cercetării prealabile, au fost înlăturate apărările formulate de aceasta.
Consideră că, pe de altă parte, în conformitate cu dispozițiile art.268 alin.(2) lit. "f", în cuprinsul ordinului, tot sub sancțiunea nulității, trebuia menționată instanța competentă la care poate fi contestată sancțiunea.
Ori, la art.3 din ordin, este stipulat doar că acesta poate fi contestat la instanța judecătorească unde recurenta își are domiciliul, nefiind menționată, în concret, care este instanța competentă.
În raport de toate aceste precizări, recurenta-reclamantă, prin avocat, solicită a se constata că intimata încearcă să convingă instanța de faptul că nerespectarea dispozițiilor legale, la care a făcut referire, nu poate conduce la nulitatea deciziei emise, întrucât nu s-ar fi produs un prejudiciu contestatoarei.
Față de cele învederate, dar și în raport de cele expres arătate în cuprinsul concluziilor scrise pe care le depune la dosar, recurenta-reclamantă, prin avocat, concluzionează în sensul admiterii cererii, așa cum a fost formulată și motivată în scris.
Solicită cheltuieli de judecată.
Intimata Bank -, prin avocat, având cuvântul, solicită respingerea recursului declarat de recurenta-reclamantă, ca nefondat și menținerea hotărârii judecătorești atacate, ca fiind temeinică și legală.
Arată că, în esență, problema constă în aceea că recurenta-reclamantă a fost sancționată disciplinar datorită neglijenței sale și a încălcărilor atribuțiilor de serviciu, iar faptul că nu au fost menționate, în cuprinsul ordinului, textele din actele interne încălcate, nu este de natură a atrage nulitatea actului de concediere, întrucât, de vreme ce salariata a recunoscut abaterile săvârșite, scopul dispozițiilor legale a fost îndeplinit.
De asemenea, solicită a se avea în vedere faptul că recurenta-reclamantă recunoaște faptul că a inițiat o operațiune bancară, deși cunoștea că natura și finalitatea acesteia exced atribuțiilor sau competențelor sale, respectiv că a finalizat o operațiune de transfer al cărui rezultat a dus la desființarea unui depozit. Astfel, atitudinea care se încearcă la acest moment este de natură a convinge pe deplin de lipsa de inocență și sinceritate de care încearcă să se erijeze aceasta, prin argumentele invocate.
Față de aceste considerente, față de cele pe larg dezvoltate pe cale de întâmpinare, intimata Bank - A, prin avocat, concluzionează în sensul respingerii recursului declarat de recurenta-reclamantă, cu consecința menținerii hotărârii judecătorești atacate, ca fiind legală și temeinică.
Solicită cheltuielile de judecată ocazionate de prezentul litigiu, la fond.
Curtea declară dezbaterile închise, potrivit dispozițiilor art.150 Cod proc. civilă și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Cu privire la recursul dedus judecății, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, la data de 02.06.2008, sub nr.9992/3/LM/2008, contestatoarea a solicitat a se constata nulitatea absolută a Ordinului nr.97/13.02.2008, emis de Președintele executiv al intimatei Bank -, prin care i s-a desfăcut disciplinar contractul individual de muncă și, în consecință, reîncadrarea sa în muncă, pe aceeași funcție pe care a deținut-o anterior și obligarea intimatei la plata contravalorii salariului, de la momentul încetării raporturilor de muncă și până la data reintegrării efective, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr.5777 din data de 18.09.2008, Tribunalul București - Secția a-VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a respins contestația formulată de reclamanta, în contradictoriu cu intimata Bank -, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Reclamanta a fost salariata intimatei, inițial, în calitate de economist debutant, începând cu data de 05.01.2004, potrivit contractului individual de muncă înregistrat cu nr.81/8.01.2004 la B, iar, ulterior, în calitate de manager relații cu clienții, începând cu data de 01.01.2008, în baza actului adițional nr.3 la contractul individual de muncă.
Prin ordinul nr.97/13.02.2008, intimata a stabilit că, începând cu data de 13.02.2008, încetează contractul individual de muncă al contestatoarei, în temeiul dispozițiilor art.61 lit. a) din Codul muncii.
Articolul 61 lit. a) din Codul muncii instituie posibilitatea angajatorului de a dispune concedierea pentru motive ce țin de persoana salariatului, în cazul în care acesta a săvârșit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern, ca sancțiune disciplinară. Potrivit art.62 alin.21din Codul muncii, decizia de concediere trebuie să fie întocmită cu respectarea dispozițiilor art.263 - 268 din Codul muncii.
Contestatoarea a invocat nulitatea deciziei de concediere, motivând că actul nu cuprinde mențiunile privind prevederile din regulamentul intern, din contractul colectiv de muncă aplicabil, privind motivele pentru care au fost înlăturate apărările sale și privind instanța competentă, iar, în ceea ce privește abaterea constatată, a susținut că fapta nu se încadrează în reglementările enumerate în ordin, că nu constituie abatere gravă, sancțiunea aplicată fiind mult prea severă.
Prin actele depuse la dosar, s-a dovedit că măsura concedierii, ca sancțiune disciplinară, a fost dispusă ca urmare a efectuării cercetării disciplinare, prin parcurgerea procedurii reglementată de art.267 din Codul muncii.
Astfel, cercetarea disciplinară a avut loc la data de 07.02.2008, salariata exprimându-și punctul de vedere cu privire la fapta cercetată.
Verificând conținutul deciziei de concediere, instanța constată că aceasta cuprinde mențiunile obligatorii reglementate de art.268 alin.2 din Codul muncii, decizia de concediere fiind întocmită cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de lege.
În conținutul ordinului, sunt menționate încălcarea Contractului Colectiv de Muncă și a Regulamentului de Organizare și Funcționare a intimatei, recunoașterea de către salariată a săvârșirii faptei, precum și posibilitatea contestării la instanța judecătorească în a cărei circumscripție își are domiciliul sau reședința salariata, prevederile obligatorii enumerate de art.268 alin.2 lit. "b", lit."c" și lit."f" regăsindu-se în cuprinsul deciziei. Faptul că nu sunt enumerate textele din actele interne încălcate, că nu este indicată concret instanța judecătorească ce are competența de a soluționa contestația și că mențiunea recunoașterii săvârșirii faptei este falsă nu este de natură să atragă nulitatea actului de concediere, de vreme ce sunt enumerate.
S-a reținut, în decizia de sancționare, că, la data de 17.01.2008, salariata a inițiat, condus și finalizat operațiunile scriptice și tehnico - informatice de natură a permite desființarea unui cont de depozit și transferul sumei de 2.428.330 lei, din contul unei cliente-deponent a Sucursalei T, în contul bancar al altei persoane, deschis la Sucursala.
Contestatoarea a recunoscut că a transferat suma de bani din contul unei cliente, în contul bancar al altei persoane, însă a considerat că fapta nu se încadrează în reglementările enumerate în ordin, că nu constituie abatere gravă și că sancțiunea aplicată este mult prea severă. Deși reclamanta a susținut că nu a cunoscut Fișa postului, iar intimata nu a depus la dosar acest document și nu a dovedit că a înștiințat salariata despre atribuțiile prevăzute în această fișă, instanța constată că, prin declarația dată la sediul intimatei la data de 17.02.2008 (fila 32), reclamanta a recunoscut că avea obligația de a verifica identitatea persoanelor care apelau la serviciile băncii, respectiv care doreau desființarea conturilor. În consecință, a cosiderat că nu se poate reține lipsa de vinovăție în săvârșirea faptei pentru care salariata a fost sancționată.
Aceasta fiind situația de fapt și stabilind dispozițiile legale și cele interne aplicabile, instanța de fond a apreciat că fapta de a desființa un cont de depozit și de a transfera suma de 2.428.330 lei din contul unei cliente-deponent a Sucursalei T, în contul bancar al altei persoane, fără a verifica dacă persoana avea calitatea de a solicita și obține o astfel de operațiune, constituie abatere disciplinară gravă, fiind îndeplinite condițiile răspunderii disciplinare, întrucât reclamanta a acționat cu vinovăție, știind că intră în atribuțiile sale verificarea identității persoanelor care apelau la serviciile băncii. S-a mai reținut că, la aprecierea gravității faptei, se au în vedere și consecințele abaterii disciplinare, întrucât prejudiciul, atât material, cât și cel de imagine, al băncii intimate, este considerabil.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, motivat în termenul legal, recurenta-reclamantă, criticând sentința pentru următoarele motive de nelegalitate și netemeinicie:
- Instanța de fond a trecut cu vederea, existenta unor motive de nulitate ale Deciziei de sancționare menționate, decurgând din încălcarea unor norme imperative prevăzute de Codul muncii, relativ la procedura de sancționare.
- Niciuna dintre dispozițiile legale menționate în Ordin nu arată ce anume s-a încălcat.
- În conformitate cu dispozițiile art. 268 alin. 2 lit. "c" din Codul muncii, în cuprinsul Ordinului, tot sub sancțiunea nulității acestuia, trebuie înscrise"motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile".Or, după cum se poate constata, în declarațiile date la data de 30.01.2008 și la data de 07.02.2008, salariata a afirmat că, prin acțiunile sale, a procedat conform dispozițiilor legale și reglementărilor bancare referitoare la desființarea unui cont de depozit, inclusiv prin înștiințarea personalului ierarhic superior. La pct. III, alin. 2 din Ordinul nr.97/13.02.2008, în loc să îi fie înlăturate apărările, astfel cum prevăd dispozițiile art.268 alin. 2 lit. "c" din Codul muncii, este precizat faptul că, prin declarațiile date, ea ar fi recunoscut fapta comisă și încălcările dispozițiilor legale și reglementărilor bancare incidente în cauză, fapt cu totul neadevărat.
- În conformitate cu dispozițiile art.268 alin. 2 lit. "f" din Codul muncii, în cuprinsul Ordinului, tot sub sancțiunea nulității acestuia, trebuie menționată instanța competentă la care poate fi contestată sancțiunea. Ori, la art.3 din Ordin este stipulat doar că acesta"va putea fi contestat la instanța judecătorească în a cărui circumscripție doamna își are domiciliul", nefiind menționată concret care este instanța competentă, în sensul că a fost precizată numai competența teritorială a instanței, dar nu a fost precizată și competența materială a acesteia. Recurenta consideră că protecția salariatului se realizează prin posibilitatea acestuia de a ataca decizia de desfacere a contractului individual de muncă, aceasta fiind singura modalitate prin care el și poate susține cauza în fața unei instanțe de judecată.
- Sentința pronunțată de prima instanță este nelegală și netemeinică, întrucât se bazează pe un probatoriu insuficient, insuficiență datorată tocmai limitării nejustificate, de către instanța de fond, a probelor solicitate a fi încuviințate.
- Insuficiența probatorie generată de neadmiterea, în mod nejustificat, a probelor solicitate a generat o reținere distorsionată a situației de fapt, cu o consecință succesivă, în lanț, respectiv pronunțarea unei hotărâri eronate, netemeinice și nelegale.
- Neadministrarea întregului probatoriu și nerespectarea normelor legale relative la această materie a condus la reținerea eronată a situației de fapt pe care, ulterior, instanța și-a clădit argumentația juridică.
În motivarea, în drept, a cererii de recurs, se invocă, în mod generic, dispozițiile art.299 - 316 din Codul d e procedură civilă.
Prin întâmpinarea formulată (filele 12 - 16 din dosarul de recurs), intimata Bank - a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea, ca legală și temeinică, a hotărârii fondului, invocând apărări de fond la motivele de recurs.
Nu s-au administrat probe noi în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs, prin prisma apărărilor invocate prin întâmpinare, precum și, din oficiu, sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art.3041din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat, astfel că, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 din Codul d e procedură civilă, îl va respinge ca atare, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în cuprinsul prezentei decizii:
Întrucât recurenta-reclamantă nu a indicat temeiurile juridice ale cererii sale de recurs, invocând doar generic dispozițiile art.299 - 316 din Codul d e procedură civilă, Curtea, făcând aplicarea dispozițiilor art.306 alin.3 din Codul d e procedură civilă, apreciază că dezvoltarea motivelor de fapt formulate face posibilă încadrarea acestora în dispozițiile art.304 pct.8 și pct.9 din Codul d e procedură civilă, astfel că va analiza prezentul recurs prin prisma acestor temeiuri de drept.
Cât privește recursul, Curtea are în vedere că prin legea-cadru - Codul muncii (adoptat prin Legea nr.53/2003) -, se insituie cadrul și condițiile în ceea ce privește inițierea, executarea și încetarea raporturilor juridice de muncă, soluționarea conflictelor de muncă, precum și antrenarea răspunderii juridice a salariaților, inclusiv a răspunderii disciplinară, cum este cazul în speță.
Răspunderea disciplinară intervine în cazurile în care o persoană încadrată în muncă într-o unitate sau într-o instituție săvârșește, cu vinovăție, o abatere de la obligațiile de serviciu, inclusiv de la normele de comportare.
Angajatorul dispune de prerogativă disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancțiuni disciplinare salariaților săi ori de câte ori constată că aceștia au săvârșit o abatere disciplinară.
Definiția legală a răspunderii disciplinare rezultă din dispozițiile art.263 alin.1 din Codul muncii, care prevăd că:
" (1) Angajatorul dispune de prerogativă disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancțiuni disciplinare salariaților săi ori de câte ori constată că aceștia au săvârșit o abatere disciplinară.".
Abaterea disciplinară este definită în alin.2 al aceluiași articol dn Cod:
"(2)Abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.".
Răspunderea disciplinară este de natură contractuală.
Obligația salariatului de a respecta toate regulile care configurează disciplina muncii se transpune într-o constrângere materială sau de ordin moral.
Această răspundere are caracter intuitu personae, fiind imposibilă o răspundere disciplinară pentru fapta altuia sau o transmitere acestei răspunderi asupra moștenitorilor salariatului.
Ea exercită o funcție sancționatorie, preventivă și educativă.
Față de cele expuse și de dispozițiile legale sus-citate, sub aspectul legalității măsurii concedierii disciplinare, Curtea reține că, în speță, decizia intitulată Ordin, având nr.97/13.02.2008, prin care a fost încetat contractul individual de muncă al recurentei-contestatoare, începând cu data de 13.02.2008, în temeiul dispozițiilor art.61 lit. a) din Codul muncii, este legală, întrucât aceasta întrunește cerințele referitoare la efectuarea cercetării disciplinare prealabile, prevăzute de dispozițiile imperative ale art.267 din Codul muncii, cât și cerințele de fond și de formă, prevăzute de dispozițiile, de asemenea, imperative, ale art.268 din Codul muncii.
Sub aspectul temeiniciei, Curtea reține că decizia de concediere disciplinară a fost emisă de către intimata Bank - A ca urmare a săvârșirii, de către salariată, a unei abateri grave, de natură a perturba în mod serios activitatea băncii angajatoare și de a avea efecte negative importante în ceea ce privește imaginea acesteia.
Abaterea săvârșită de salariată constă în fapta acesteia, săvârșită la data 17.01.2008, de a iniția, conduce și finaliza operațiunile scriptice și tehnico - informatice de natură a permite desființarea unui cont de depozit și de a transfera suma de 2.428.330 lei, din contul unei cliente-deponent a Sucursalei T, în contul bancar al altei persoane, deschis la Sucursala, faptă ce a fost recunoscută de aceasta, care a invocat, însă, că fapta nu se încadrează în reglementările enumerate în ordin, că nu constituie abatere gravă și că sancțiunea aplicată este mult prea severă.
Curtea apreciază că în mod justificat prima instanță a apreciat că apărările salariatei nu se susțin, astfel că, în mod corect, le-a înlăturat ca nefondate.
Aceasta întrucât, în speță, sunt întrunite condițiile răspunderii disciplinare.
Astfel, în ceea ce privește latura obiectivă - fapta, obiectul abaterii disciplinare - aceasta a fost dovedită, în mod indubitabil, de angajator, căruia, în temeiul dispozițiilor art.287, îi revine sarcina probei în prezentul conflict de muncă.
În speță, obiectul abaterii disciplinare este reprezentat de valoarea socială lezată (perturbarea serioasă a activității băncii angajatoare și efectele negative importante asupra imaginii acesteia), ca urmare aîncălcării disciplinei la locul de muncă, prin exercitarea necorespunzătoare a atribuțiilor curente de serviciu, de unde rezultă caracterul ilicit al faptei salariatei, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și rezultatul dăunător, precum și gradul mare de periculozitate socială a abaterii disciplinare.
Ca urmare, este vorba despre încălcarea, cu vinovăție, de către salariată, a atribuțiilor sale obișnuite de serviciu, respectiv de încălcarea reglementărilor bancare cu care aceasta opera în mod curent, aspec t în raport de care Curtea constată că este întrunită latura subiectivă a răspunderii disciplinare - vinovăția, subiectul fiind salariata în cauză.
De asemenea, Curtea constată că nu se regăsește, în speță, nici una dintre cauzele de exonerare de răspundere disciplinară și anume: constrângerea fizică, starea de necesitate, legitima apărare, eroarea de fapt, forța majoră, cazul fortuit, sau constrângerea morală, executarea ordinului de serviciu emis în mod legal.
Cât privește susținerile salariatei recurente-contestatoare în sensul că sancțiunea ce i-a fost aplicată ar fi prea severă în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârșite, Curtea apreciază că și aceste critici sunt nefondate, astfel că le va înlătura ca atare.
Astfel, Curtea are în vedere criteriile de stabilire a sancțiunii disciplinare, care sunt expres prevăzute dispozițiile art.266 din Codul muncii, potrivit cărora:
"Angajatorul stabilește sancțiunea disciplinară aplicabilă în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârșite
de salariat, avându-se în vedere următoarele:
a) împrejurările în care fapta a fost săvârșită;
b) gradul de vinovăție a salariatului;
c) consecințele abaterii disciplinare;
d) comportarea generală în serviciu a salariatului;
e) eventualele sancțiuni disciplinare suferite anterior de către acesta.".
Așadar, din textul de lege suscitat rezultă că individualizarea sancțiunii se face atât în raport de circumstanțele reale (împrejurările obiective în care s-a săvârșit fapta), cât și de cele personale (împrejurările subiective, care au legătură cu salariata), circumstanțe ce au fost avute în vedere în mod corect de către angajator, precum și de către instanța de fond, care, în mod justificat, a respins contestația formulată de salariată și a menținut măsura concedierii disciplinare a acesteia.
Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că hotărârea fondului este legală și temeinică, astfel că o va menține ca atare.
În consecință, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 Cod proc. civilă, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă.
Cât privește cererea de obligare a recurentei-contestatoare la plata cheltuielilor de judecată avansate, la fond, de către banca intimată, Curtea apreciază că aceasta este neîntemeiată, astfel că o va respinge ca atare. În acest sens, Curtea reține că, dată fiind respingerea, ca neîntemeiată, a contestației, salariata contestatoare a căzut în pretenții, în condițiile art.274 din Codul d e procedură civilă, însă intimata Bank - nu a făcut dovada că ar fi a formulat, la instanța de fond, vreo cerere de obligare a contestatoarei la plata cheltuielilor avansate în faza judecății în fond a prezentului proces.
Astfel,nici prin întâmpinarea formulată la fond(filele 25 - 29 din dosarul de fond)și nici verbal, cu prilejul dezbaterilor(încheierea de dezbateri de la fila 129 din dosarul de fond),banca intimată nu a formulat o atare cerere.
Ca urmare, instanța de fond nefiind investită cu acest capăt de cerere, nu s-a pronunțat cu privire la eventualele cheltuieli de judecată avansate de către intimată.
Abia după închiderea dezbaterilor în fond, odată cu Concluziile scrise, banca intimată a depus la dosar dovada plății onorariului de avocat, respectiv factura seria - nr.- (fila 123 din dosarul de fond).
Or, câtă vreme nu a fost formulată la fond, această cerere privind cheltuielile de judecată avansate de intimată, cu prilejul judecării, în fond, a cauzei, nu poate fi primită în calea de atac a recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă, împotriva sentinței civile nr.5777 din data de 18.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.9992/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata BANK -
Respinge ca neîntemeiată, cererea de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată avansate de intimată la fond.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - - -
GREFIER,
red. / dact.
2 ex. / 24.08.2009
Jud.fond:;
Președinte:Bodea Adela CosminaJudecători:Bodea Adela Cosmina, Ilie Nadia Raluca
| ← Conflict de muncă. Decizia 138/2008. Curtea de Apel Tg Mures | Contestație decizie de concediere. Decizia 2259/2008. Curtea... → |
|---|
